Definiția cu ID-ul 915626:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, lipsă, defect, meteahnă. Mă mulțămii doar să găsesc cusur frunzelor de plop, că fac prea mare gălăgie degeaba. HOGAȘ, M. N. 13. N-au dat nici peste una care să-i fi fost după plac, pentru că fiecăreia îi găsea cîte un cusur oarecare. SBIERA, P. 216. Ăsta e cusurul tăuești violent...Cusur, necusur, numaidecît să-mi spui la cine a făcut aluzie. CARAGIALE, O. II 128. Să facem între noi o învoială ca să scap de așa urît cusur. ODOBESCU, S. III 45. Eu n-am din natură Nici limbă, nici gură, Dar spun la oricare Cusurul ce-l are (Oglinda). GOROVEI, C. 255. 2. (Învechit) Rămășiță, lest, lipsă dintr-o sumă de bani, în special dintr-o datorie (bănească). Auzi? să mă deie la monăstire pentru un cusur de două sălașe de țigani! ALECSANDRI, T. I 52. Din cusurul acelor 185 taleri îmi rămăsese numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuințat de a-mi cumpăra o canapea. KOGĂLNICEANU, S. 79. ♦ Sumă de bani care i se cuvine cuiva drept rest cînd face o plată. (Arhaizant) Făcea semne cu mîinile... și se holba cu ochii, pînă ce ajungea să se facă înțeles și să dobîndească marfa ce poftea și cusurul ce i se cuvenea. SADOVEANU, Z. C. 313. Ado (= adă) cusurul, zise Romano, aruncînd cu galanterie galbenul pe masă. HOGAȘ, DR. II 160. 3. (Învechit, de obicei determinat prin «subțire») Aluzie. Îl lua cu voi ba pe departe și cu un cusur subțire îl făcea să priceapă că are să fie fericit. ISPIRESCU, L. 289. Cu un cusur subțire, îți bătuși joc de agaua turcească. ODOBESCU, S. I 436.