poftésc și (vechĭ) poh- v. (vsl. pohotĭeti, a dori, d. hotĭeti, a vrea. V. ahotnic). Mĭ-e poftă de: aș pofti niște caise, la masă era tot ce pofteaĭ. Invit: a pofti pe cineva la masă. V. intr. Rîvnesc, mă lăcomesc: a pofti la glorie. A poftit Călina la teĭ prăjit (Bz.), s’a boĭerit țăranca și dorește ceĭa ce nu e de nasu eĭ. Poftim! cuvînt care înseamnă „invităm” și care se întrebuințează 1. ca îndemn: poftim la masă la noĭ, poftim acasă la mine, poftim în vagoane, poftim de mănîncă, poftim și mănîncă, (saŭ ca sfidare) poftim dacă îndrăzneștĭ! (Uniĭ zic poftițĭ! orĭ poftește! ceĭa ce e greșit); 2. ca exclamațiune de indignare saŭ de ironie față de ceva opus la ceĭa ce te aștepțĭ: Poftim! Eŭ plîng și el rîde! Eŭ una-ĭ spun, și el alta pricepe (V. na! tronc!) Te-aș pofti (adică: să te astîmperĭ) expresiune adresată unuĭ obraznic orĭ nesuferit.