POFTORI, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A repeta, a reaminti. Și astfel, poftorindu-și unele ca acestea... ajunge la curtea împărătească. ISPIRESCU, L. 219. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). Cucoană Caliopi, îți poftoresc s-ajungi din maioreasă, ghinărăreasă. ALECSANDRI, T. 981. 3. A ruga pe cineva (ceva); a pofti (4). Îi scrisesem un ravaș în care o poftoream ca să se îndure de flacăra unui muritor. ALECSANDRI, T. 1699.