ACVAPLANARE s.f. Stare de plutire a unui automobil ce se deplasează cu viteză mare pe un strat de apă cu grosimea de 1-2 mm, format pe porțiunile plane ale șoselelor în timpul ploilor abundente. [< acvaplan + -are].

SAHARA (în arabă: AȘ-ȘAHRᾹ), cel mai mare deșert de pe Pământ, în sens larg ocupând aproape în întregime N Africii, extins pe 5.630 km de la V la E, respectiv de la Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1.930 km de la N la S, de la m-ții Atlas și țărmul M. Mediterane și până în zona savanelor din reg. Sudan; 9,1 mil. km². În sens restrâns, se întinde în E numai până în Valea Nilului; deșertul de la E de Nil, până la M. Roșie, este cunoscut și sub numele de Deșertul Arabiei. Ocupă mari porțiuni din statele Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Ciad, Sudan și o mică parte din Sénégal și Burkina Faso. Fundamentul cristalin, acoperit de gresii și calcare paleozoice, mezozoice și terțiare, apare la suprafață în V, precum și în masivele muntoase centrale (Ahaggar, Tassili-n-Ajjer, Tibesti). Alt. max.: 3.415 m (vf. Emi Koussi din masivul Tibesti). Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane și în platourile vulcanice din Libia și din Mauritania), regurile și ergurile. Climă tropicală deșertică, cu temp. medii ridicate (38°C), precipitații reduse (20-200 mm/an) și amplitudini termice diurne foarte mari (30°C în aer și 70°C pe sol). Temp. medie a lunii ian. este +10°C, iar a lunii iulie 35°C. Temp. max. absolută (58°C) a fost înregistrată în sept. 1922 la Al-’Azĭzĭyah (Libia), iar minima absolută -18°C (pe timp de noapte). S. este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale. Vegetație (c. 1.000 de specii) xerofită, rară. În cele c. 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale ș.a. Faună săracă (scorpioni, șopârle, vulpi de deșert); spre margini pătrund uneori și animale de savană. Lipsită de așezări omenești permanente (cu excepția oazelor), este locuită totuși de o populație nomadă foarte dispersată, alcătuită din arabo-berbere crescători de cămile. Mari zăcăminte de petrol, gaze naturale, min. de fier etc.

HUANG HE [huáŋhə], fluviu în E Chinei; 4.845 km; supr. bazinului: 771 mii km². Izv. din E pod. Tibet, străbate M-ții Kunlun, înconjură Pod. Ordos, apoi își sapă o vale cu aspect de canion în Podișul de Loess, străbate Câmpia Chinei și se varsă în G. Bohai (Marea Galbenă) printr-o deltă. În cursul superior (1.172 km) are caractere montane, în cel mijlociu (2.970 km) are maluri înalte de 50-100 m, iar în cursul inferior (703 km), este îndiguit. Hidrocentrale; irigații. Trece prin Lanzhou, Baotou, Luoyang, Zhengzhou, Kaifeng și Jinan. Viituri puternice în timpul ploilor musonice de vară (iul.-sept.) și ape mici iarna (ian.-febr.). Debitul mediu la vărsare este de 1.500 m³/s, iar debitele maxime ajung la 22.000 m³/s. Datorită curgerii prin Podișul de Loess, apele lui sunt bogate în aluviuni (1.380 mil. t ajung anual în mare). Delta înaintează cu c. 200 m pe an. În decurs de 4.000 de ani, H. și-a schimbat de șapte ori albia în sectorul inferior și a distrus aproape 1.600 de diguri, producând inundații de multe ori catastrofale. Navigabil pe 1.600 km (până în orașul Baotou). Din 1956, s-au întreprins ample lucrări de regularizare a cursului său. Cunoscut și sub denumirea de Fluviul Galben.

JÉRID sau CHOTT EL-DJERID, depresiune în partea central-vestică a Tunisiei, la marginea Saharei, la 16 m alt.; 4,9 mii km²; lungime: 120 km; lățime: 60 km. În timpul ploilor de iarnă se transformă într-un lac sărat, iar în anotimpul secetos seacă. Izv. subterane alimentează oaza Tozeur, unde se cultivă curmali, legume și se cresc ovine.

PLOAIE ploi f. 1) Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă. ◊ ~ cu bulbuci (sau bășici) ploaie mare și de scurtă durată. ~ ciobănească sau mocănească ploaie măruntă și deasă care, de obicei, ține mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apă de ~ a) apă rezultată din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) acțiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine în cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulițe. ◊ ~ de stele mulțime de stele căzătoare care se văd în aceeași parte a cerului. 3) Alice mărunte pentru vânatul păsărilor și al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia

ȘTERGĂTOR² ștergătoare n. 1) Bucată de pânză pentru șters praful. 2) Perie cilindrică specială pentru curățarea țevilor la armele de foc. 3) Dispozitiv format din două palete care șterg parbrizul unui vehicul pe timp de ploaie sau de ninsoare. /a șterge + suf. ~ător

scaloian, scaloieni, s.m. 1. (pop.) chip de om făcut și împodobit cu flori, îngropat de copii, ca să aducă ploaia pe timp de secetă; caloian. 2. (reg.) persoană tânără, vioaie, sprintenă, neastâmpărată.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, încît să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pînză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.].

acvaplanare s. f. Starea de plutire a unui vehicul care se deplasează cu viteză mare pe un strat subțire de apă în timpul unei ploi puternice ◊ „Când învelișul drumului este ud, unii automobiliști reduc presiunea pneurilor, astfel încât să mărească suprafața punctelor de contact cu șoseaua. Procedeul este greșit. Prin respectarea presiunii corecte din pneuri se evită acvaplanarea, întrucât pneul cu presiune scăzută va avea canalele de evacuare a apei deformate [...]” R.l. 7 II 84 p. 5 (din acvaplan + -are; DN3)

smolenci, s.f. – Haine păcurărești cernite. Gatiile, smolencele și cămașa sunt înnegrite în modul următor: „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi 1925: 99). „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel 1985: 217). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” (< sl. smoliti) + -enci.

IEZERU CAHULULUI, liman fluviatil în bazinul inferior al Dunării (Basarabia), în N brațului Chilia; 103 km². Lungime: 13 km; lățime: 6-11 km. Ad. max.: 7 m. La ape mari comunică cu Dunărea. Lângă I. C., oastea Modovei, condusă de Ioan-Vodă cel Viteaz, a fost înfrântă, în iun. 1574, de armata otomană, din cauza trădării marii boierimi, precum și a timpului nefavorabil (ploi persistente), care a făcut ca artileria moldoveană să nu poată fi folosită.

burduf n. 1. stomac de vită; 2. piele întreagă de capră, cusută în formă de sac, în care se pune untdelemn, brânză, etc.; 3. foale de suflat; 4. pielea dinainte la o trăsură mare, care în timp de ploaie apără pe călătorul dinăuntru sau de pe capră; 5. partea principală a vioarei; 6. gaură mare făcută în ghiață. [Dintr’un primitiv burd, înrudit cu burtă]. ║ adv. 1. umflat ca un burduf: îi făcu spinarea burduf de bătaie; 2. fig. îndopat: burduf de carte ISP.; 3. țeapăn: l’au legat burduf.

glugă f. 1. acoperământ de cap pe timp de ploaie sau ger; 2. strânsură din snopi de porumb. [Bulg. GLUGA; sensul 2, după conformațiunea stogului].

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac primitiv făcut din pielea (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol),. în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. Ți-a adus matale un burduf de brînză prima întîi. SADOVEANU, N. F. 10. ◊ Fig. Burdufuri mari de apă ridică norii suri. LESNEA, I. 30. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. Burduf de carte = foarte învățat, tobă de carte. (Neobișnuit la pl.) Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. Se puse deci la mîncare și cum fu lipit de foame... se sătură de se făcu burduf. RETEGANUL, P. I 64. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, îneît să nu se mai poată mișca; a lega cobză. Au hotărît să lege burduf bou cu bou și să-i urce în vagon pe brațe, GALAN, Z. R. 162. A da pe cineva în burduful dracului = a lăsa pe cineva în voia lui, a nu-și mai bate capul cu cineva. Și așa, de la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe sama lui. CREANGĂ, P. 142. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. Burduful armonicii. ◊ (Prin analogie) Aparat de fotografiat cu burduf. 2. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. ♦ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat de piele sau de pînză (cauciucată) așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Pielea de bășică uscată care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor.- Pl. și: burdufe (DELAVRANCEA, S. 125), (s. m., neobișnuit, în expr.) burdufi. – Variante:(Mold.) burduh (SBIERA, P. 178), burdușe (TOMA, C. V. 302, ISPIRESCU, L. 137) și (s. m.) burduși (BIBICESCU, P. P. 336), burduv (CREANGĂ, P. 54, ȘEZ. VII 90), burduvuri, s. n.

GRINDINĂ, grindini, s. f. (Rar la pl.) Precipitație atmosferică în formă de boabe de gheață, care cad pe timp de ploaie sau de furtună; (popular) piatră, gheață. A bătut grindina. ▭ Alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru și abătea grindina în alte părți, înfingînd toporul în pămînt afară. CREANGĂ, A. 34. Un crin se usucă și-n lături s-abate Cînd ziua e rece și cerul în nori, Cînd soarele-l arde, cînd vîntul îl bate, Cînd grindina cade torente pe flori. BOLINTINEANU, O. 178. ◊ Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Grindini de granate băteau dinspre dușmani. TOMA, C. V. 383. Caii aleargă îndemnați de țipetele vizitiului, speriați de răpăitul stropilor care cad, repezi și grei, ca o grindină de gloanțe. VLAHUȚĂ, O. AL. I 130. Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6.

PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă, provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. După-amiază începu o ploaie măruntă, rece. REBREANU, R. I 172. Printre ramuri ploaia pică – Nici o creangă nu tresare. TOPÎRCEANU, B. 24. Începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Metaforic) Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii. EMINESCU, O. I 179. ◊ Ploi putrede v. putred. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe fără conținut, palavre. Ordinul dat de dumneavoastră e apă de ploaie. CAMIL PETRESCU, O. II 370. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe care arată mișcarea) Pe ploaie = în timp ce plouă, sub bătaia ploii. Pe ploaie, ajunseră tîrziu după-amiază, la cel dintîi tîrg. SADOVEANU, O. VII 78. Gogu cu Eugenia plecară pe ploaie. REBREANU, R. I 173. (În legătură cu verbe care arată starea) În (sau Sub) ploaie = în bătaia ploii. Dormeam pe brazdă cu bruma pe noi, sub ploaie și vînt, și mîncam porumb fiert. MIHALE, O. 32. [Călăreții] stăteau zile și nopți în ploaie și glod, sub cerul încărcat de norii deși ce atîrnau pînă lîngă pămînt. GÎRLEANU, L. 33. 3. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ceea ce vine (cade, se revarsă) în cantitate mare, tumultuos. Într-o seară de toamnă i-a surprins pe plajă o ploaie de prepelițe. BART, E. 167. O ploaie de pumni și de cîlcîie căzură pe capu și spetele lui Vasile. BUJOR, S. 92. De sus o ploaie de raze cădea pe frunzele verzi. DUNĂREANU, CH. 134. O mare parte din ei au căzut sub o cumplită ploaie de gloanțe. ALECSANDRI, T. 1303. ◊ (Rar, cu determinarea în genitiv) Bat tina pe loc, în ploaia săgeților. DELAVRANCEA, O. II 194. ◊ Fig. O ploaie de priviri S-abat asupra frumuseții tale. TOPÎRCEANU, P. 69. I se păru... că o ploaie de fericire cade de sus pe sufletul său. GANE, N. I 144. 3. Alice mărunte (pentru vînat păsări și animale mici). Nu glumea cînd amenința că trage cu pușca. E adevărat că o încărca cu ploaie de vrăbii. SADOVEANU, M. C. 21. Omoară un urs năstrușnic și-l doboară cu pușca încărcată pentru prepelițe (numai cu ploaie, spune autorul!). GHEREA, ST. CR. I 271. Spuneai că ai tras odată cu ploaie într-însa și n-ai nimerit-o bine. CONTEMPORANUL, IV 302.

caie, (gaie), s.f. – (reg.; ornit.) Pasăre migratoare (oaspete de vară, din martie, până în noiembrie). În prezent, efectivele sale se află în declin, din pricina campaniilor de combatere a răpitoarelor (Ardelean, Beres, 2000: 139-140). Pasăre răpitoare care scoate țipete stridente în pădure și „strâgă a ploaie” (Papahagi, 1925); șorecar comun (Buteo buteo). Caie mai este numită și gaia (Milvus milvus), dar în Maramureș și Moldova de Nord termenul se referă strict la șorecar. „Astă pasăre care cântă așa în pădure strâgă ploaie șî să cheamă caie. (…) Strâgă așa că-i e sete și nu-i slobod a bea din pârâu, ci numai când plouă, atunci bea apă de ploaie de pă cetina de molid” (Papahagi, 1925: 321; Borșa). „Când zdiară gaia a zâni ploaia”, spun locuitorii din Rozavlea, iar cei din Ardusat: „Să rotește gaia de ploaie”, în timp ce în satul Fărcașa se susține: „Amu-am văzut gaia, putem umbla desculți”. În realitate, gaia este șorlița (Milvus milvus) (Monumente, 1976: 103). ♦ (onom.) Caia, nume de familie frecvent pe Valea Izei, în zona Rozavlea (285 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. kánya (Șăineanu, MDA), rus. kanya (MDA) < lat. conia, ciconia „barză” (Scriban).

căprăriște, căprăriști, s.f. – 1. Adăpost acoperit pentru oi, capre; căprărie: „(Coliba) are căprăriște de scânduri, scut pe timp de ploaie pentru oi, capre...” (AER, 2010: 91; Săpânța). 2. Loc unde trăiesc multe căprioare, numite în graiul local capre de pădure. ♦ (top.) Căprăriște, tufișuri, deal (Bogdan Vodă, Botiza). – Din căprărie „staul de capre” (< capră) + suf. -iște (Frățilă).

smolenci, (ismolenci), s.f., pl. – (reg.) Haine păcurărești cernite. Gatiile, smolencele și cămașa sunt înnegrite în modul următor: „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi, 1925: 99). „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel, 1985: 217). (Trans., Maram.). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” (< sl. smoliti) + suf. -enci; cf. smoală (MDA).

SOLANO, vânt fierbinte care bate în E și SE Spaniei, adesea aducător de ploi în timpul verii.

căciulă sf [At: IORGA, B. R., 224 / V: (reg) ca~ / Pl: ~li, -le / E: ns cf alb kësulë] 1 Obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului. 2 (Îe) La așa cap, așa ~ Cum este omul, așa este și purtarea lui. 3 (Îe) A-i ieși cuiva părul prin ~ A munci din greu. 4 (Îae) A i se urî cuiva așteptând. 5 (Îae) A o duce greu. 6 (Pex; îae) A sărăci. 7 (Îe) Asta-i altă ~! E altceva, altă socoteală. 8 (Îlav) Cu ~la în mână Cu umilință. 9-10 (Îe) A da cu ~la în câini (sau în grădină) A fi cu chef sau a fi beat. 11 (Îe) A chiui în ~ A-și manifesta bucuria, veselia pe ascuns, pe înfundate. 12 (Îe) (A nu avea decât) sula și ~la A fi sărac pământului. 13 (Îae) A nu avea decât meritul său personal. 14 (Îe) A scăpa ~la pe apă A pierde prilejul. 15 (Îe) A fi prieten de ~ A fi simplu cunoscut, de bună ziua. 16 (Îe) A-și lua (sau a-și scoate) ~la de pe cap A-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. 17 (Fig) Individ. 18 (Îe) Bună ziua ~ (că stăpânul n-are gură) Se spune în bătaie de joc unei persoane care nu salută. 19 (Îs) Cel cu ~la roșie Diavolul. 20 (Îc) ~la-ciobanului Floare nedefinită mai îndeaproape. 21 (Îc) ~la-havuzului Un fel de burete. 22 (Bot; îc) ~la-șarpelui Popenchi (Coprinus atramentarius comatus). 23 (Bot; îc) ~la-cucului Clopoței (Campanula abietina) 24 (Îc) ~la-mocanului Plantă din familia boranginacee (Rindera umbellata). 25 (Bot; îc) ~la-cucului Clopoței (Campanula pesicifolia). 26 Glugă care se pune în cap în timp de ploaie. 27 (Pan) Parte de sus a ciupercilor, bureților, ca un fel de pălărie deasupra piciorului. 28 (Pan) Moț (la păsări). 29 Capac concav. 30 (Pop; spc) Căpăcel de alamă de la mașinăria lămpii cu o tăietură pe unde iese flacăra fitilului Si: gogoașă. 31 (Îs) ~la casei Acoperiș al casei. 32 Cioplitură în formă de floare, la capătul stâlpilor Si: (reg) bașlic. 33 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 34 Mănunchi de paie (sau rogoz) răsucit, care se pune în vârful căpițelor de fân. 35 Cioc al leucii la car. 36 Parte a cleștelui mesei de lemnar.

fierărit² sn [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~uri / E: fier + -ărit] (Olt; în credințele populare) Datină constând într-o ceremonie prin care se invocă ploaia pe timp de secetă.

mocănesc, ~ească [At: IST. Ț. R. 41 / Pl: ~ești / E: mocan¹ + -esc] 1 a Care aparține mocanilor¹ (1) Si: (reg) mocănit (1). 2 a Referitor la mocani¹ (1) Si: (reg) mocănit (2). 3 a Specific mocanilor¹ (1) Si: (reg) mocănit (3). 4 a (Îs) Cal ~ Cal scund de munte, cu coamă stufoasă și aspră. 5 a (Îs) Coamă ~ească Coamă groasă, cu firul aspru, specifică mai ales cailor de munte. 6-7 sf, a (Șîs oaie ~ească) Varietate de oaie țurcană. 8 a (Îs) Porumb (sau păpușoi) ~ Varietate de porumb cu bobul mare. 9 a (Reg; îs) Mere ~ești Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. 10 a (Reg; îs) Bulz ~ Bucată de mămăligă umplută cu brânză și prăjită pe jăratic. 11 a (Reg; îs) Mlog ~ sau ploaie ~ească Timp ploios. 12 a (Îs) Trântă ~ească Luptă corp la coip, la care partenerii se apucă de mâini, apropiindu-și picioarele, dreptul de dreptul sau stângul de stângul. 13 sf (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Si: mocancă (4). 14 (Reg; art.) Melodie după care se execută mocăneasca (13) Si: mocancă (5). 15 sf (Mol; art.) Model de cusătură cu motive naționale.

ploaie sf [At: PSALT, HUR. 123^v/15 / V: (reg) ~auă, plouă / Pl: ploi / G-D: ploii, (înv) ~iei / E: ml *plovia] 1 Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor de apă din atmosferă Si: (înv) plouare. 2 (Îe) După ~ manta Se spune despre un lucru, o situație etc. care vine cu întârziere, când nu mai este de folos. 3 (Îe) A-și întoarce umbrela dincotro vine ~ia A-și îndrepta atenția în direcția de unde vine o primejdie, o nenorocire. 4 (Reg; îs) ~ mocănească Ploaie (1) măruntă, de lungă durată. 5 (Îlav) Pe ~ În timp ce plouă. 6 (Îlav) În (sau sub) ~ În bătaia ploii (1). 7 (Fam; îs) Apă de ~ Se zice despre ceva lipsit de conținut, de temei. 8 (Fam; îas) Se spune despre un lucru lipsit de seriozitate. 9 (Fam; îe) A(-și) sau a-i aranja (cuiva) ~ile A(-și) crea condiții favorabile spre a obține ceva fără să merite. 10 (Fam; îae) A(-și) rezolva treburile, afacerile pe căi lăturalnice. 11 (Reg; îe) A căsca (sau a face) a ~ A fi cuprins de moleșeală, de lene Si: a picoti. 12 (Fam; îe) A lăsa (pe cineva) în ~ile lui A lăsa pe cineva în voia lui, în apele lui. 13 (D. cer, văzduh; îe) A se lumina a ~ A căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii (1). 14 (Prc) Picătură de ploaie (1). 15 (Pan; udp „pe” sau în genitiv; adesea prin exagerare) Cantitate mare de ceva care cade, se revarsă, vine pe neașteptate etc. 16 (Ast; îs) ~ de stele Apariție a unui mare număr de stele căzătoare venind din aceeași regiune a bolții cerești într-un mic interval de timp. 17 Alice mărunte pentru vânat animale mici și păsări.

căprăriște, căprăriști, s.f. 1. Adăpost acoperit pentru oi, capre; căprărie: „[Coliba] are căprăriște de scânduri, scut pe timp de ploaie pentru oi, capre...” (AER, 2010: 91). 2. Loc unde trăiesc multe căprioare, numite (în graiul local) capre de pădure. ■ (top.) Căprăriște, tufișuri, deal (în Bogdan-Vodă, Botiza). – Din căprărie „staul de capre” + suf. -iște (Frățilă).

MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ adj., s. f. 1. Adj. De mocan¹ (1), al mocanului¹, privitor la mocani¹, specific mocanilor¹; (regional) mocănit. Luară pe Staico și cu ai lui băgați în fieară și în câtuși și-i puseră într-un car mocănesc. IST. Ț. R. 41, cf. MAG. IST. V, 121. Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărît-au Zece care mocănești Cu boi albi fălcienești. ALECSANDRI, P. II, 104. El nu ajunse încă să-și deie seamă, că era-n opinci și cu căciulă mocănească-n cap. SLAVICI, N. II, 256, cf. 328. În urmă-le venea un chervan mare mocănesc plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I, 95. Am ales un tip, carul mocănesc, în care se pot găsi toate părțile trebuincioase unei terminologii mai complecte. DAMÉ, T. 7. Sima se culca totdeauna în căruță, acoperindu-se cu zeghea lui mocănească. SANDU-ALDEA, U. P. 25. Patru cară mocănești, patru chervane. . . poposiseră colbăite și obosite, parcă, de drum lung, pe paveaua de lespezi late a mănăstirii. HOGAȘ, DR. II, 39. Tînăra femeie fu urcată într-un car mocănesc. C. GANE, TR. V. 191. Căciulă mocănească. GR. S. V, 122. Un miros ce avea multă tărie din țuică, ceva amestecătură cu alte mirosuri, de mere, de prune, de căruță mocănească sau desagi. PREDA, Î. 77. Zestre mîndră-i încărca Și-nainte-o trimetea Cu car mare, mocănesc, Pe drumul împărătesc. TEODORESCU, P. P. 580. Și a încărcat 12 care mocănești. POP., ap. GCR II, 333, cf. ȘEZ. VI, 165. Un car mare mocănesc, Nalt în drig, mărunt în roate Cu doi boi moldovenești. MAT. FOLK. 121. Dă-mi și un cojoc mocănesc Să-ți dau un balton turcesc. ib. 162. Umplură și 19 care mocănești. PĂSCULESCU, L. P. 29. Port mocănesc cu fote. ALR II 3 322/531. Boala vine cu olacul și se duce cu carul mocănesc (= boala vine foarte ușor și pleacă foarte greu). Cf. ZANNE, P. II, 492. ◊ Cal mocănesc = cal scund de munte, cu coamă stufoasă și aspră. Cf. H I 34, IV 84, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Coamă mocănească = coamă groasă, cu firul aspru, specifică mai ales cailor de munte. Cf. DR. V, 293. Oaie mocănească (și substantivat, f.) = varietate de oaie țurcană. Cf. ENC. AGR., H I 34, CHEST. V 67/45. Porumb (sau păpușoi) mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. ȘĂINEANU, D. U., cf. PAMFILE, A. R. 68. (Regional) Mere mocănești = varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. BULET. GRĂD. BOT. I, nr. 3, 76. (Regional) Buz mocănesc = bucată de mămăligă umplută cu brînză și prăjită pe jeratic. ALR I 1 814/675. (Regional) Mlog mocănesc sau ploaie mocănească = timp ploios. ib. 1228/684. Trîntă mocănească = luptă corp la corp, la care partenerii se apucă de mîini, apropiindu-și picioarele, dreptul de dreptul sau stîngul de stîngul. Cf. PAMFILE, J. III, 43. 2. S. f. (De obicei art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans; mocancă (2). Îmi vine să pisez o mocănească să se cutremure pămîntul. PR. DRAM. 355. Nici un flăcău nu-l întrece la jocul sîrbesc de brîu. . ., la mocănească. C. STAMATI, P. 319. El norii frămîntă jucînd mocăneasca. EMINESCU, O. IV, 198. Toți nuntașii se prind la joc, ce durează pîn-aproape de către seară, cam cu următoarele jocuri:. . . Mocăncuță, mocăneasca. SEVASTOS, N. 282. Mocăneasca o jucau flăcăii aruncînd peste ciomag picioarele în opinci. PÎRVESCU, C. 23. Jocurile din Țepu sînt:. . . mocanca (mocăneasca), mușamaua. PAMFILE, J. I, 17. Mocăneasca în doi. VARONE, D. 116. Mocăneasca (danț) împrejur cu bătăi: iacă una, iacă două. H X 378, cf. 455, XI 234, MAT. FOLK. 1256. Bună ziua, mocane. – Mulțumim, ciobane. la să-m cînți cîntecu, Să-m sune opinca, Să-ți dau galbenu. (Se zice o mocănească). ANT. LIT. POP. I, 252, cf. ALR I 1 477/684. 3. S. f. (art.) (Prin sudul Mold.) Un anumit fel de cusătură cu motive naționale. Erau mai multe feluri de „cusături cu râuri” „drîmbescu, leșăscu . . . mocăniasca, șărpili”. DIACONU, VR. LVIII. – Pl.: mocănești. – Mocan¹ + suf. -esc.

BURDUF (pl. -ufe, -ufuri, -ușe) sn., ❍BURDUH, BURDUȘ (pl. -ușe) sn. și (pl. -uși) sm., BURDUV (pl. -vuri) sn. 1 Sac primitiv din pielea (mai adesea a stomacului), cusută, a unui animal (capră, bivol, etc.) în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, seu, apă, untdelemn. etc. (🖼 654): o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful (ODOB.); au trimes ... pe Titirez ... cu un burduh de bivol, după apă la fîntînă (SB.); ca două burdufe de ciriviș (DLVR.); luă niște burdușe mari pentru cărbuni, făcute din două piei de bivol (ISP.); făina... se ține... în burduvuri de oaie sau de capră (ȘEZ.); proverb: brînză bună în burduf de cîine 👉 BRÎNZĂ; a dat burduful cu brînză cu tot pe seama cîinelui (PANN) a dat oile în paza lupului; a face ~ de bătaie, a snopi în bătaie; a se face ~ de ceva, a se îndopa, a se ghiftui cu ceva; se sătură de se făcu burduf (RET.); ~ de carte, tobă de carte, îndopat cu învățătură; de aci, adv. cu înțelesul de „plin”, „îndopat”, „doldora”: e pedantă, adică burduf de învățătură (BAS.); reveni în țară burduf de teorii (GN.) a lega burduf, a lega strîns, să nu se poată mișca, a lega cobză ¶ 2 🎼 Foalele, sacul în care se înmagazinează aerul la cimpoiu, la armoniu, la orgă; se face din stomacul vitelor sau din piele de miel, de ied, etc. ¶ 3 🎼 Cutia de lemn, lada de rezonanță a cobzei, chitarei, viorii, etc. ¶ 4 Piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură: ploaia bătuse darabana pe burduful întins al trăsurii (VLAH.) ¶ 5 Pielea de bășică uscată care înlocuia pe vremuri, geamurile ferestrelor, bărdăhan, țiplă.

❍FIERĂRIT sbst. Datină populară prin care se invocă ploaia, pe timp de secetă, făcîndu-se sgomot noaptea cu clopote și cu alte obiecte de fier CIAUȘ..

smolénci, (ismolenci), s.f., pl. (reg.) Haine păcurărești cernite: „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel, 1985: 217). ■ (ref. la hainele păcurărești): „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi, 1925: 99). (Trans. și Maram.). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” + suf. -enci; cf. smoală (MDA).

sórcovă, sorcove, s.f. Ramură împodobită cu flori artificiale: „Sorcova îi on buchețăl din flori, cum ar fi busuioc și verdeață. Când să bagă în casă, [colindătorii] lovesc ușor cu buchețelu' acela gazda și zâc poezia: Sorcova vesela, / Anu care vine / Cu zile senine, / Ploi la timp, / Noroc la plug, / Sănătate din belșug. / Pă la tăte mesăle / Numa inimi vesăle. Gazda le mulțumește și le dă bani și nuci” (Bilțiu, 2009: 134). – Probabil der. regr. din sorcovi „a ura cu sorcova” (DEX).

chiamăt s.m. sg. (reg.) timp urât (cu ploaie, zăpadă, vânt), zloată.

MOINOS, -OASĂ, moinoși, -oase, adj. (Rar, despre timp) Umed, a ploaie. Dacă se întîmplă ca bobii de fasole să nu fie bine uscați, sau dacă au fost bătuți pe o vreme moinoasă, este de neapărată trebuință... să se usuce, întinzîndu-se la soare pe țoluri. PAMFILE, A. R. 187.

RAPORT s. n. (< fr. rapport): 1. relație, legătură între unitățile lingvistice denumite moneme și foneme (v.). ◊ ~ sintagmatic: r. în cadrul enunțului, în contrast și nemijlocit observabil. Astfel, r. dintre tun și vecinii săi, un și bun (în secvența un tun bun) și r. dintre u și vecinii săi, t și n (în secvența tun). ◊ ~ paradigmatic: r. în cadrul unuia și aceluiași context, în opoziție, între unități care se exclud. Astfel: r. dintre bun și rău, care pot figura în același context, dar în opoziție; r. dintre b și f care pot figura după tu- (tub, tuf) tot în opoziție etc. 2. legătură, relație de natură sintactică între părțile de propoziție sau între propoziții. ◊ ~ de variație liberă: r. privitor la prezența sau absența facultativă a articolului hotărât enclitic; la folosirea alternată a articolului hotărât enclitic, în funcție de caracterul coordonării și din motive fonetice, ca în exemplele „Aici vin frumoasele daneze blonde..., cu ochi visători și râsul sănătos.”; „Mic de stat..., cu părul cărunt, dar cu glas tineresc și sonor...” (S. Pușcariu). ◊ ~ de coordonare: r. între două sau mai multe unități sintactice (părți de propoziție sau propoziții) care stau pe același plan sintactic, nedepinzând una de alta (sunt fie principale, fie secundare). Este realizat fie paratactic (prin alăturare), fie joncțional (prin unele elemente de legătură) și are aspect copulativ, adversativ, opozitiv, disjunctiv, alternativ și conclusiv: „Lipa și Cața începură a înfuleca hulpav” (M. Sadoveanu); „Funcționari, gardieni, deținuți, toți fac ovații celui liberat” (T. Arghezi); „Ea sta tot posacă și încruntată” (I. L. Caragiale); „Aici la han, în drum, la răspântie trebuie un băiat iute, spirt” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Vremurile s-au schimbat, / scopul marilor construcții de asemenea s-a schimbat” (Geo Bogza); „Am oprit căruța în mijlocul ariei și m-am uitat întrebător la Iosub” (V. Em. Galan); „Aceleași glasuri cântă, dar n-o mai mângâie” (M. Sadoveanu); „Pe părinți nu-i asculta, ci îi tot necăjea” (P. Ispirescu); „Poate să ne ajungă cineva din urmă ori să ne întâmpine cineva dinainte” (Ion Creangă); „Când aleargă, când se oprește”; „S-a dus amorul, un amic / Supus amândurora, / Deci cânturilor mele zic / Adio tuturora” (M. Eminescu); „O sărmane! Ții tu minte câte-n lume-ai auzit, / Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?” (idem); „Și-ascult cum plânge doina cea bătrână / Și cum se tânguiește și se-ngână” (Șt. O. Iosif). v. și coordonare. ◊ ~ de subordonare (de dependență, de determinare): r. între un element subordonat (parte de propoziție sau propoziție) și un element regent (parte de vorbire sau propoziție), care nu stau pe același plan sintactic, deoarece subordonatul depinde de regent. Este realizat, ca și cel de coordonare, fie paratactic, fie joncțional: „La chemarea cornurilor, pâlcuri noi veneau într-un pas hotărât” (E. Camilar); „Saluta cu strigăte de entuziasm muntele cu plete și barbă de negură” (M. Sadoveanu); „Ai carte, ai parte” (Folclor); „Nu este sigur că toți vom ajunge acolo” (Camil Petrescu); „Iar cine-i vânzător vândut / Să iasă dintre noi!” (G. Coșbuc); „Băiatul ajunsese să fie mâna dreaptă a împăratului” (P. Ispirescu); „Șoseaua se încolăcește între Olt și dealurile care se ridică unele peste altele” (B. Șt. Delavrancea); „Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs” (M. Eminescu); „...noaptea, când vor dormi toți, să punem poște la talpe cui vom socoti noi” (Ion Creangă); „Aș simți-o că-i aproape” (M. Eminescu). v. și subordonare. ◊ ~ de subordonare necircumstanțial: r. de dependență cu aspect atributiv sau completiv în cadrul propoziției și cu aspect subiectiv, predicativ, atributiv sau completiv în cadrul frazei, ca de exemplu „Era un chin mut” (H. Papadat-Bengescu); „Un glas de bucium se auzi” (Al. Odobescu); „...acolo găsiră orașe” (P. Ispirescu); „Văd pe Petru Rareș” (A. Vlahuță); „...a mulțumit Ali lui Mohamet” (Em. Gârleanu); „Doar holdele cu spice grele / Răsar din lacrimi și din sînge” (O. Goga); „...au fost întâmpinați de Albu-împărat” (I. L Caragiale); „Ar fi fost mai bine să mâie la Dăești” (G. Galaction); „Întrebarea este ce caută el acolo” (M. Sadoveanu); „Astfel sosi timpul când bruma cade” (I. Slavici); „În gând își zicea că nici o meserie nu-i mai frumoasă” (L. Rebreanu); „Și mă gândeam că poate ai dumneata vreo carte” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Fusese ajutat de cine avea asemenea lucrări.” ◊ ~ de subordonare circumstanțial: r. de dependență cu aspect temporal (de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate), de loc, modal, cauzal, final, sociativ, instrumental, concesiv, condițional, consecutiv, de relație, opozițional, cumulativ și de excepție, atât în cadrul propoziției, cât și în cadrul frazei, ca în exemplele „Ca s-arăt la bătrânețe / Ce-am putut la tinerețe” (Folclor); „În mijlocul Dunării, pe apă, i-au ținut luni și luni” (Z. Stancu); „...ciocârlia venea domol spre pământ, ca într-o beție” (M. Sadoveanu); „Vuiește valea de zgomotul morilor” (A. Vlahuță); „...oamenii... erau împinși înainte... spre a fi vânduți în târg” (N. Bălcescu); „Și el venea acolo cu tovarășii” (M. Sadoveanu); „Iar el zvrr! cu o scurtătură în urma noastră” (Ion Creangă); „...cu toată sărăcia, Humă nu muncea la nimeni cu ziua” (M. Preda); „La un caz, iar... pac! la Războiul” (I. L. Caragiale); „Căzu la pat bolnavă de moarte” (Ion Creangă); „Pentru Ștefan... nebuniile copiilor sunt o petrecere” (G. Călinescu); „...în loc de a reacționa tăcut și cu fapta, mă mărginesc la simpla protestare verbală” (G. Călinescu); „...pe lângă rezultatele cercetării.... publică și descoperirea făcută la mănăstirea Brâncovenești” (T. Vianu); „...de tot te poți lecui afară de dezgust și de îndoială” (B. Șt. Delavrancea); „Și după ce ne-a așezat bunicul în gazdă.... s-a întors” (Ion Creangă); „Și-n timp ce ei dormeau..., afară ploile vuiau” (E. Camilar); „Toți se uită cu mirare... / Până văd păienjenișul între tufe ca un pod” (M. Eminescu); „Cresc flori pe unde calci” (A. Vlahuță); „Pune-ți obrăzarul cum se pune” (Ion Creangă); „Eminescu și-a petrecut toate clipele vieții lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns de pregătit” (I. Slavici); „M-a trimis tătuca să le mai port” (M. Sadoveanu); „Nu m-am măritat cu cine mi-a plăcut” (Pavel Dan); „...parcă s-ar fi fălit cu ce-a pățit” (L. Rebreanu); „Deși vorbise aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor” (idem); „Chiar și eu m-aș tocmi la dumneata, dacă ți-a fi cu plăcere” (Ion Creangă); „Avea Pisicuța un așa talent de ronțăit iarba, încât îți lăsa gura apă” (C. Hogaș); „...cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plin miez al zilelor de iulie” (idem); „Soarele, în loc ca să-mi ajungă până la ochi..., a tras peste mine țolul ist greoi” (G. Galaction); „...după ce că nu sunt buni de nimic, apoi sunt și brutali” (I. L. Caragiale); „...alt nu e, decât să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat” (P. Ispirescu). ◊ ~ de anterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune anterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „Am dat un telefon¹ / până să vină sora mea² /” ◊ ~ de posterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune posterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „După ce am ajuns acolo¹, / am dat un telefon”² /. ◊ ~ de simultaneitate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune simultaneitatea acțiunii celor două verbe-predicate, ca în exemplul „Am dat un telefon¹ / în timp ce afară ploua cu găleata²”. ◊ ~ de subordonare predicativ suplimentar: r. de dependență specific elementului predicativ suplimentar și subordonatei predicative suplimentare, ca în exemplele „Piatra din mijloc îi slujea drept vatră” (C. Hogaș); „...și nu știu ce sentiment de... copilărească semeție te face să-ți ridici fruntea” (idem). ◊ ~ de inerență: r. logic existent între subiect și predicat, oglindit în modul de definire a unuia prin celălalt (v. subiect, predicat). ◊ ~ de interdependență: r. gramatical existent între subiect și predicat, oglindit în legătura strânsă dintre ele în cadrul propoziției, în influențarea reciprocă a unuia de către celălalt, în dependența reciprocă manifestată lingvistic prin acord, ca în exemplele „...tunete prelungi se aud în depărtare” (A. Vlahuță); „Budulea privi lung la ele” (I. Slavici); „Fata babei era slută” (Ion Creangă). ◊ ~ apozitiv (referențial): r. gramatical existent între un termen ce reprezintă o explicație și un alt termen care este explicat, ca în exemplul „Ion Bughea, ciobanul, venea nepăsător” (Em. Gârleanu). Prin conținut se aseamănă cu r. de subordonare dintre atribut și substantivul determinat, în sensul că aduce, ca și acesta, precizări, lămuriri. Se deosebește însă de acesta prin faptul că termenii r. apozitiv se referă la una și aceeași persoană, la unul și același obiect (în r. de subordonare se referă la obiecte și persoane diferite); prin faptul că termenii r. apozitiv sunt omisibili pe rând în egală măsură (în r. de subordonare numai termenul subordonat): „Ion Bughea venea nepăsător” sau „Ciobanul venea nepăsător”; prin faptul că topica termenilor r. apozitiv este aceeași: întâi termenul explicat și apoi explicația, apoziția (în r. de subordonare, topica termenilor raportului se poate schimba). Se aseamănă și cu r. de coordonare, în sensul că termenii aparțin adesea aceleiași părți de vorbire (substantiv – substantiv), se acordă și dispun de aceeași simetrie: „Vicu, prietenul, m-a așteptat ieri la gară” față de „Vicu, prietenul m-au așteptat ieri la gară”.

chiamăt sms [At: NOVACOVICIU, C. B. 6 / A: nct / P: chi-a~ / E: srb kijámet] (Ban) 1 Timp urât, cu ploaie, zăpadă, vânt. 2 (Fig) Belșug. 3 (Fig) Cantitate mare.

milă¹ sf [At: PSALT. HUR. 49^v/19 / Pl: (rar) ~le / E: slv милъ] 1 (În legătură cu verbe ca „a avea”, „a simți” sau „a i se face”, „a-i fi” etc.) Înțelegere și compasiune față de suferința cuiva Si: (înv) milosârdie (1), milostivnicie (1), (îvp) milostenie (1). 2-3 (Îljv) Fără ~ Neîndurător. 4 (Îlav) De ~ sau de ~la cuiva Din compătimire față de cineva. 5 (Îlc) De ~ să nu... Cu grijă ca nu cumva să... 6 (Îe) De silă, de ~ sau de ~, de silă De voie, de nevoie Si: vrând-nevrând. 7 (Pop; îe) Fără ~ de păcat Fără scrupule. 8 (Îae) Fără teama de a greși. 9 (Îae) A fi vrednic de ~ A fi într-o stare jalnică. 10 (Îe) Mai mare ~la Exprimă starea jalnică a cuiva. 11-12 (Îae; cu valoare de superlativ) (Foarte tare sau) foarte dureros. 13 (Îe) A-i plânge (cuiva) de ~ A compătimi pe cineva. 14 Regret. 15 (C. i. obiecte) Dorință de a cruța. 16 (Îe) A-i fi ~ ca țiganului de pilă A nu cruța pe nimeni. 17 (Pop) Stare jalnică a cuiva. 18 (Rar) Tristețe. 19 (Îlav) Cu ~ Jalnic. 20 Bunătate. 21 (Îe) A da cu ~ (în cineva) A lovi în așa fel încât să nu doară prea tare. 22-23 (Îe) A (nu) avea (sau găsi) ~ (undeva) A (nu) găsi înțelegere din partea cuiva. 24 (Îvp) Sprijin. 25 (Pex) Persoană care acordă sprijin Si: ocrotitor, sprijinitor. 26 (Îvr; îe) A avea ~ de... A avea parte de... 27 (Rel) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului Si: grație divină, har dumnezeiesc, (înv) milosârdie (2), miloste, milostivnicie (2), (îvr) milosârdenie, milostivie, (îvp) milostenie (2), (rar) milostivenie, (nob) milostivitate. 28 (Îe) Unde (sau pe ce) pune (el) mâna, pune și Dumnezeu ~la Exprimă priceperea și norocul cuiva, care are succes în tot ce întreprinde. 29 (Îe) A lăsa (pe cineva) în (sau la) ~la Domnului A nu se mai interesa de cineva. 30 (Fam; îe) Dumnezeu cu ~la Fie ce-o fi. 31 (Înv) Prin (sau din, cu) ~la lui Dumnezeu (sau Domnului) Formulă de introducere la scrierile vechi, acte administrative, scrisori etc. 32 (Olt; îe) O ~ de ploaie Ploaie căzută la timp. 33 (Îrg) Umilință. 34 (Îrg) Evlavie. 35 (Bot; reg; îc) ~la-domnului Veninariță (Gratiola officinalis). 36 (îvp; lpl sau lsg csc) Ajutor care se dă cuiva Si: binefacere. 37 (Ccr) Ceea ce se dă drept ajutor Si: pomană, (înv) miluire (3), (îvp) milostenie (5). 38 (Înv; pex) Ajutor bănesc. 39 (Îlv) A cere ~ A cerși. 40 (Înv; îe) A (-și) face ~ (de... sau cu...) A ajuta pe cineva material. 41 Contribuție la un fond de ajutorare. 42 (Înv) Danie sau privilegiu acordat unei persoane sau unei instituții bisericești, mai ales unei mănăstiri.

umezos, ~oasă a [At: COD. SILV. 17 / V: ~ejos / Pl: ~oși, ~oase / E: umezi + -os] 1-2 (Îrg) Umed (1, 8). 3 Pătruns de igrasie Si: igrasios. 4 (D. ținuturi, anotimpuri, perioade de timp) Cu multă ploaie. 5 (Îvr; d. preparate medicamentoase) Care este lichid. 6 (Înv; fig; d. oameni) Nepăsător.

MÍLĂ¹ s. f. I. 1. (Adesea în legătură cu verbe ca „a avea”, „a simți”, sau „a i se face”, „a-i fi” etc.) Sentiment de înțelegere și compasiune față de suferința sau nenorocirea cuiva; (învechit) milosîrdie (1), milostivnicie (1), (învechit și popular) milostenie (I I). Că mesereare (m i l o s t e c, C², milă H, D) și deadevăru iubi Domnul. PSALT. 174, cf. 211. Și-i fu milă d-insul. CORESI, EV. 21. De vecinii lui iaste-i milă și-i miluiaște. id. ib. 40, cf. 226, 345. Mie mi-i milă de voi (cca 1618). GCR I, 52/24. Ți se facă milă de mine și mă iartă (a. 1642). id. ib. 95/38. I să făcu milă d-insă și dzise ei: nu plînge ! VARLAAM, C. 270, cf. 299. Să i se facă milă de sterpiea ei. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 138^v/10. I să feace de dînsa milă și dureare. id. ib. 152^r/23. Nu i să mai făcea milă de creștini, MINEIUL (1 776), 40^r1/17. Ritorul poate. . . să tragă pre ascultătoriu la orice voiaște, la războiu sau la pace, la mînie sau la milă. MOLNAR, RET. 12/20. Cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc? DRĂGHICI, R. 65/28, cf. 17/34. Îi fu milă de tine și îți întoarsă mâhnirea în bucurie. GORJAN, H. I, 6/24. Mila, din sufletul tău pornită. CONACHI, P. 101. El prevede, simte milă și pe alții miluiește. id. ib. 288, cf. 291. Suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila și o smulge dintr-însa. RUSSO, S. 131. Ți-e milă de mine. NEGRUZZI, S. I, 52. Mă apuc-o milă Cînd privesc la ea. ALECSANDRI, T. I, 209. Nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, id. ib. 437. Mult ești frumos și mi-e milă de tine. EMINESCU, N. 13. Făcîndu-i-se milă de această nenorocită și struncinată ființă, a strigat. CREANGĂ, P. 92. Harap Alb văzîndu-le așa, i se face milă de dînsele. id. ib. 238, cf. 286. I se făcu milă de soru-sa, și lăsă cățeii ca să-i ție de urît. ISPIRESCU, L. 338, cf. 123, 140, 300, 309, 341, id. U. 12, 20, cf. DELAVRANCEA, O. II, 46. Fata o iubea și-i era milă de frica ei. REBREANU, R. II 121. Mi s-a făcut milă de el și mi-am schimbat vorba și înfățișarea. GALACTION, O. 88. Acum de toată lumea și de tine-ți este milă. BENIUC, V. 139. Și ea cînd auzea, Milă i se făcea, MARIAN, V. 188. I se făcu milă de ea, că se ruga de plîngea pămîntul de plînsul ei. STĂNCESCU, B. 189, cf. 246. Uncheașul, plin de milă pentru copii, răspunse. ȘEZ. I, 161. Cum m-o văzut, Milă i s-o făcut. MAT FOLK. 1540, cf. ALR I 1 559, ALR II 3458. Milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima, sau milă mi-e de haina lui, dar de cămașa mea și mai tare. PAMFILE, j. III, 91, cf. ZANNE, P. III, 179. (Rar ia pl.) Au rămas numai bătrînii să-și numere zilele. Te apucă milele, Lacrimile și mînia. ARGHEZI, C. O. 191. ◊ (În invocații, în legătură cu verbele „a-i fi”, „a avea” sau, rar, „a-i face”, la imperativ) Fie-ți milă de mine, Doamne! N. TEST. (1648), 20^r/34. Să n-aibi milă ! ODOBESCU, S. I, 63. Fie-ți milă de două suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani. CREANGĂ, P. 100. Fată frumoasă și harnică, fie-ți milă de mine și mă grijește. id. ib. 286. Fie-ți milă, femeie, de acești copii. ȘEZ. I, 259. Doamne, fă-ți milă de acești mititei nevinovați, ib. ◊ L o c. a d j. și a d v. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. Fără de milă să se junghe cu cuțitul. CORESI, EV. 33. Giudecată fără milă va fi. N. TEST. (1648), 177^v/6. Și-i voi călca-n țărnî. . . fără milă. DOSOFTEI, PS. 55/6. Un om. . . crud și fără milă. DRĂGHICI, R. 66/8. Sînt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă în pustiuri lepădată. ALECSANDRI, P. I, 15. Și cine știe dacă n-ai fost odată zînă, Dar zeii – fără milă – te-au alungat. DENSUSIANU, L. A. 105. Exploatînd fără milă oamenii și bogățiile țărilor coloniale, imperialiștii realizează cîștiguri fabuloase. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 54. ◊ L o c. a d v. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I, 47. Grăbit poporul cruci făcea De mila ei. COȘBUC, B. 154. Au venit la dînsa o mulțime de vulturi, numai de mila ei. SBIERA, P. 212. (în context figurat) Doru-mi plînge și suspină Și frunzele cad de milă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. ◊ L o c. c o n j. De milă să nu. . . = cu grijă ca nu cumva să . . . Nu cuteza să calce . . . pe velințele cele de mare preț. . . de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU., L. 38. ◊ E x p r. De silă, de milă sau de milă, de silă = fiind obligat sau nevoit să. . .; de voie, de nevoie, vrînd-nevrînd. De silă, de milă fu nevoit a mai aștepta. ISPIRESCU, L. 82. Fără milă de păcat = a) fără scrupul, lipsit de conștiință. Fără milă de păcat, M-ai iubit și m-ai lăsat. MAT. FOLK. 1337; fără teama de a greși. Am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meșter între megiași. ispirescu, ap. tdrg. (A îi) vrednic de milă = (a fi) demn de compătimire; (a se afla) într-o stare jalnică. Cf. costinescu, ddrf. Mai mare mila = a) se spune cînd cineva se află într-o stare jalnică, demnă de compătimit;(cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). Plângea mai mare mila. coșbuc, b. 121. A-i plînge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău (pentru suferința cuiva), a suferi foarte mult (de situația grea în care se afíă cineva), a compătimi (pe cineva); O ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! creangă, P. 69. Moartea atunci, neavînd încotro, se băgă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plângi de milă. id. ib. 312. Am să te bat, pînă ți-om plînge de milă. PAMFILE, J. III, 91. cf, com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ Părere de rău, regret. Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă. ALECSANDRI, P. P. 51. Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNIK-BÎRSEANU, D. 151. ♦ (Complementul indică un obiect) Dorință de a cruța, teamă de a nu strica. Cine nu cruță paraua, nici de galbeni nu i-e milă, se zice despre omul risipitor. Cf. PANN, ap. DDRF. Î-i milă ca țiganului de pilă, se spune despre cel care nu cruță pe nimeni. Cf. ȘEZ. IX, 148, PAMFILE, J. III, 91, ZANNE, P. I, 613. 2. (Popular) Stare tristă, jalnică, vrednică de plîns a cuiva. Înduioșat de mila bietelor paseri. CREANGĂ, P. 246. Se făcu un rîs de mila lor în toată nunta. ISPIRESCU, L. 40. (F i g.) Cel bogat e surd la plînsul milei și nenorocirii. DEMETRESCU, O. 38. ♦ Tristețe, jale, durere. Ochii tăi sînt plini de milă. EMINESCU, O. I, 210. ◊ F i g. A răspuns femeia, ridicînd spre noi mila ochilor ei castanii. SADOVEANU, N. F. 63. ◊ L o c. a d v. Cu milă = jalnic, dureros. Sună petricica-n gîrlă, Puica mea plînge cu milă. TEODORESCU, P. P. 325. Frunză verde sălcioară, Trage-o cătană să moară, Ș-așa trage de cu milă, Că moare-n țeară străină. JARNIK-BÎRSEANU, D. 319. 3. Bunăvoință, bunătate, blîndețe, înțelegere, îngăduință, Îndurare, cruțare; (învechit și popular) milostenie (I 1). V. d r a g o s t e, i u b i r e. Pașteți. , . turmă lu D[um]n[e]dz[e]u, cercetîndu-o nu cu nevoie. . . ce cu milă (b u c u r o ș i N. TEST. 1648, c u b u n ă v o i e BIBLIA 1688). COD. VOR. 162/25. Cu blînd și cu milă caută Dumnezeu spr-însul. CORESI, EV. 33. Adeverindu-le turcii milă dacă se vor închina. NECULCE, 44, cf. ANON. CAR. Multă milă. . . au răvărsat-o dumnealui asupra mea (a. 1704). URICARIUL, XI, 269. Pe vodă, pe feciorul lui, și pe 5 boieri i-au dus la sultanul, carele cu milă i-au primit. ȘINCAI, HR. III, 209/5. Ah! cînd cineva iubește, cu ce milă și-ndurare Uită, iartă. CONACHI, P. 80, cf. 81, 276. A mai fost și mila părințească la mijloc. CREANGĂ, P. 286. O zînă-naltă, subțirică și drăgălașe. . . , uitîndu-se cu milă la dînsul, zise: – Bine ai venit, Făt-Frumos ! ISPIRESCU, L. 7, cf. 15. A trebuit să ne plecăm la mila lui, – și el ne-a chemat la dreptate domnească. SADOVEANU, O. V, 623, cf. IV, .250, X, 216. Nici o milă față de chiaburi I strigă moale Vasile, și se așeză pe scaun. V. ROM. mai 1953, 123, Mila de la străin E ca umbra de la spin. JARNIK-BÎRSEANU, D. 179, cf. 320. Mila de la părinți Anevoie-o s-o mai uiți. TEODORESCU, P. P. 270, cf. ȘEZ. I, 79, ZANNE, P. IX, 239. ◊ E x p r. A da cu milă (în cineva) = a lovi pe cineva în așa fel încît să nu-l doară prea tare. A (nu) avea milă (undeva) = a (nu) găsi bunăvoință, înțelegere (din partea cuiva). Străinu-s ca pasărea, N-am milă nicăirea. . . Străinu-s ca puiu de cuc,. Milă n-am unde mă duc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 207. ♦ (Învechit și popular) care acordă sprijin, sprijinitor, ocrotitor. Că Dumnedzâu sprejenitoriul mieu ești tu, D[u]mn[e]dzeu mieu și mila mea. PSALT. HUR. 49^v/19. Traiul între ai ei era din cale afară de greu, dar nu avea ce să facă și primi cum putu mila tuturor. CAMIL PETRESCU, O. II, 100. Cobori, Doamne, pe pămînt De vezi moartea ce-a făcut. . . Și-a venit pîn-la fereastră Și ne-a luat mila noastră. MARIAN, Î. 120. Scoală, tată, mila noastră, Mila noastră, grija noastră, id. ib. 509. ◊ (Învechit, construit cu prep. „în” sau „supt”) Și l-au luat iară în dragoste și în milă și l-au pus iar sfetnic. NECULCE, L. 28. Iar copiii lui au rămas suptu mila împărătească, aflîndu-să în slujbe împărătești, id. ib. 296. ◊ E x p r. (Învechit) A avea milă de . . . = a avea parte de . . . , v. p a r t e. Tu l-ai măritu-l pre-mpăratul, s-aibă Milă de izbîndă la vreame de treabă. DOSOFTEI, PS. 56/12. 4. (În concepțiile religioase) Bunăvoință (și ajutor) pe care Dumnezeu le acordă omului; har dumnezeiesc, grație divină, (învechit) milosîrdie (2), miloste, milostivnicie (2), (învechit, rar) milostivie, milosîrdenie, (învechit și popular) milostenie (I 2), (rar) milostivenie, (neobișnuit) milostivitate. Mîntuiaște-me dereptu mila ta. PSALT. 7. Audzi-me, Doamne, că dulce e meserearea (m i l a H, d, m i l o s t e a c, C²) ta. ib. 133. Mila Domnului nostru (cca 1569-1575). GCR I, 12/22. Ispoveduiți-vă Domnului, că e bun, că pînă în veac mila lui (a. 1579-1580). id. ib. 28/12. Dumnezeu . . . are amu mila lui izvor nesfîrșit, și milosîrdiia fără fund. CORESI, EV. 386, cf. 20. Cetitorilor, într-această sf[i]ntă carte milă, pace și sănătate de la Tatăl. N. TEST. (1648), ap. GCR I, 125/18. Carii îmblă după minciuni deșiarte de mila ta să părăsesc (a, 1651). GCR I, 156/17. La boala mea-m trimite mila sa cea multă. DOSOFTEI, PS. 23/20. Nu-ți uita mișeii de la a ta milă. id. ib. 34/5, cf. 35/3. Darul ce mi s-au dat den mila lui D[u]mn[e]dzeu. BIBLIA (1688), [prefață] 4/38. Dumnedzeu . . . îi va cerceta cu mila sa. NECULCE, L. 225. Dară Dumnedzeu cum s-a-ndura cu mila sa, va faci. id. ib. 340. Tu ești D[u]mnezăul milii și al îndurărilor și al iubirii de oameni (a. 1 702). GCR I, 346/9. Nu așteptam altă din mila cerească Decît a muri. ALECSANDRI, P. I, 41. Domnește cu pace cît mila Domnului va voi. ISPIRESCU, L. 30. ◊ E x p r. Unde (sau pe ce) pune (el) mîna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate bine, care are succes în tot ce întreprinde. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila. CREANGĂ, P. 37, cf. ISPIRESCU, L. 209, ȘEZ. II, 75. A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia soartei, a nu se mai interesa (de cineva), a lăsa în plata Domnului. Cei ce mai rămaseră se îmblînziră ca niște miei, și-și cerură iertare. Ercule îi lăsă în mila Domnului. ISPIRESCU, U. 57. (Familiar) Dumnezeu cu mila ! = (exclamație care exprimă resemnarea în fața unei situații grele) fie ce-o fi (mi-e indiferent) !, cum o da Dumnezeu ! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului ! Mila Domnului! unde mănâncă doi, mai poate mânca și un al treilea. CREANGĂ, A. 143. Căci mila Domnului, „lac de-ar fi, broaște sînt destule”. id. p. 186. Mila Domnului, ne aflăm bine. TEODORESCU, P. P. 172, cf. ZANNE, P. VI, 552. Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu (sau Domnului), formulă de introducere la scrierile vechi, acte administrative, scrisori etc. Cu mila lui Dumnezeu și cu ajutoriul fiiului. . . Eu Tordaș Mihaiu ales piscopul românilor în Ardeal. . . PALIA (1581), ap. GCR I, 37/11. Gkenadie cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop și mitropolit a toată țara Ardealului (a. 1640). GCR I, 88/1. Eu Grigorie Ureachi care den mila lui Dumnezâu și al domnului meu am fost vornic mare. URECHE, ap. GCR I, 68/24. Din mila Domnului, mă aflu în toată întregimea sănătâței. FILIMON, O. I, 101, cf. pontbriant, d. 4 (Prin Olt., în e x p r. ) O milă de ploaie, se zice despre o ploaie căzută la timp. Peste noapte a slobozit Dumnezeu o milă de ploaie. CIAUȘANU, R. SCUT. 12, cf. id. V. 179. 5. (Învechit și regional) Umilință, smerenie, evlavie. Cu multă înfrângere și cu milă grăiia. CORESI, EV. 17. Toată firea omenească fi-va goală, și cu milă va sta înaintea județului, id. ib. Rosti o rugăciune plină de milă la icoane. ȘEZ. I, 61. 6. C o m p u s: (Bot.) mila-domnului = veninariță (Gratiola officinalis). Cf. BRANDZA, FL. 349, GRECESCU, FL. 434, BIANU, D. S. II. 1. (Învechit și popular, la pl., sau la sg. cu sens colectiv; adesea în legătură cu verbe ca „a da”, „a face”, „a cere”, „a primi”) Ajutor care se dă cuiva, binefacere care se face cuiva; (concretizat) ceea ce se dă cuiva drept ajutor; pomană, (învechit) miluire, (învechit și popular) milostenie (II 1); p. ext. ajutor (bănesc), binefacere. Nu fac milă deaproapelui său. VARLAAM, C. 308. Și era drag a face milă la săraci. DOSOFTEI, V. S. septembrie 22^v/19. Se cade să ieie dascălii plata lor, și ucenicii milele lor (a. 1775). URICARIUL, I, 77. Trimite noao milele tale ceale bogate. MINEIUL (1 776), 155^v1/18. Lei 1200. . . să se dea mile cum în jos să arată (a. 1805). URICARIUL, XI, 330. Să primiți din vistieria domniei mele. . . cîte 20 pungi de bani milă domnească. DIONISIE, ap. TDRG. Milele sau penziile săracilor sînt o simțitoare sumă pentru finanțul Engliterii. AR (1829), 63²/41. Ca dintr-un izvor nesfîrșit milele curgînd (cca 1770). ARHIVA R. I, 67/10. Dacă Lumînărică ar fi strîns toți banii cîți a împărțit mile. . . ar fi fost bogat. NEGRUZZI, S. I, 253. Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci. COȘBUC, P. I, 240. Voi merge, pașă, să cerșesc, Dar mila voastră, n-o primesc. id. ib. 114. În 1756, episcopul Petru Aron permitea să se adune mile. IORGA, L. II, 158. Bătrîna, nemaiavînd încătrău pentru cele d-ale traiului, își trimise copilul chiar la împăratul, ca să ceară ceva milă de la dînsul. BOTA, P. 42, cf. ALR I 1559/278, ALR II 3 206/334. ◊ E x p r. A cere milă = a cerși. Vezi pe acești eroi fără mînă întinzînd pe ceialaltă să ceară milă de la aceia pe cari au apărat. MARCOVICI, C. 22/16. Măi sărace, sărăcilă, De cînd îmbli cerând milă, Văzut-ai în calea ta Vreun cal bun ca Vînăta? ALECSANDRI, P. P. 130. Și s-a pus Mărcuț în sită, Să ceară mereu la milă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 486, cf. POLIZU. (Învechit) A(-și) face milă (de... sau cu. . . ) = a ajuta (pe cineva) din punct de vedere material, a-i da o pomană. Derepce nu pomenise facă milă. PSALT. 236. Îi mulțămiră că făcu cu dînșii milă. MINEIUL (1776), 143^v2/ll. A făcut milă cu dînsul. MARCOVICI, D. 478/4, cf. ALR II 3458/386. ♦ (În trecut) Casa milei (sau milelor) v. c a s ă. Cutia milelor v. c u t i e. ♦ Contribuție la un fond de ajutorare. Merg oamenii la besearecâ să ducă acolo milă de în carele fac milostenie popilor. CORESI, ap. GCR 1, 25/19, cf. ALR II 3 206, 3 522. 2. (Învechit) Danie sau privilegiu acordat unei persoane sau unei instituții bisericești, mai ales unei mănăstiri. Și milui împăratul mănăstirea cu milă mare. FL. D. (1 680), 43^r/3. Făcut-au milă și întâritură la patriarhia Alecsandriei, de au închinat mănăstirea Hangul. NECULCE, L. 387. Sfînta mănăstire Hurezi din sud Vîlcea are mile dă ia vinâriciu în toți ani dintr-acest județ (a. 1770). IORGA, S. D. XIV, 92, cf. BOGDAN, C. M. 72. Mănăstirilor nu numai că le-au oprit mila vinericiului, ci încă au apucat pe mănăstiri de au plătit și vinericiu pe vinurile din viele mănăstirilor. DIONISIE, C. 192. Să aibă în orașul Craiovii milă dă dooă pivnițe și dooă scaune de carne (a. 1819). DOC. EC. 202. Lîngă care acest priveleghiu al fabricii, are acest metoh. . . și milă de vinărici (a. 1825). ib. 346. S-au dat la biserica sfîntului Ilie de la Hanul Colții, mila ce după vremi o are de la cumpărătorii vămilor (a. 1846). ib. 911, cf. 908. Și ceilalți toți... aveți să vă bucurați de mila domniei. SADOVEANU, O. V, 503. – Pl.: (rar, mai ales la II) mile. – Din v. sl. милъ.

DES¹ deasă (deși, dese) 1) (despre corpuri compuse din elemente de același fel) Care are părțile componente foarte apropiate unul de altul. Pădure deasă. Pieptene ~. 2) (despre mulțimi, populații) Care este numeros într-un spațiu restrâns. 3) (despre țesături) Care este țesut strâns. 4) (despre fapte, fenomene, acțiuni) Care se repetă de mai multe ori la intervale mici de timp. Respirație deasă. 5) (despre ploaie, ceață etc.) Care se caracterizează printr-un înalt grad de concentrație; care este foarte compact; dens. 6) și adverbial(despre mișcări care se repetă) Care vădește iuțeală. /<lat. densus

PLUVIOZITATE s.f. 1. Media cantității de ploaie căzută pe un anumit loc într-un interval de timp determinat. 2. (Stare de) ploaie. [Cf. fr. pluviosité].

PLOINTE s. m. (Olt.) Timp ploios, abundență de ploaie. Seceta bîntuie producerea mult mai adesea decît plointele. Nimeni din județ nu se plînge de plointe, dar de secetă se plînge toată lumea. I. IONESCU, P. 238.

mălurat, ~ă a [At: DAMÉ, T.₂ / V: ~rit / Pl: ~ați, ~e / E: mălura] 1 (D. unele cereale) Atacat de mălură (1) Si: măluros¹ (1). 2 (D. unele cereale) Bolnav de mălură (1) Si: măluros¹ (2). 3 ( Reg; d. grâu sau holdele de grâu) Care nu a legat bine, cu semințele seci din cauza ploilor prea multe din timpul primăverii.

pluvial, ~ă [At: BREZOIANU, R. 55/29 / P: ~vi-al / Pl: ~i, ~e / E: fr pluvial] 1 a (D. ape) Provenit din ploaie. 2 sn Interval de timp din perioada cuaternară, caracterizat printr-o climă cu precipitații abundente care a avut drept consecință extinderea vegetației și accelerarea procesului de eroziune.

vechi¹, veche a [At: COD. VOR². 14^v/13 / S și: (înv) vechie sf / Pl: ~, (înv) veche sf / E: mlp veclus (vetulus)] 1 a (Îvp ; d. ființe; îoc tânăr) Bătrân (8). 2 sm (În textele religioase; îs) Cel ~ de zile Dumnezeu. 3-4 smp (Îljv) Din ~ Din moși-strămoși. 5 a Care este caracteristic unei ființe bătrâne. 6 a (Înv; d. vârstă¹) Înaintat. 7 a (D. oameni; îoc nou) Care este de mult timp într-o anumită situație. 8 a (D. oameni; îoc nou) Care deține de mult timp o anumită calitate. 9 a (D. oameni; îoc nou)Care se află de mult timp într-o anumită relație cu cineva. 10 a (D. oameni; îoc nou) Care practică de mult timp o anumită meserie. 11 a (D. oameni; îoc nou) Care exercită de mult timp o anumită funcție. 12 a (Pex) Experimentat (1). 13 a (Reg; îs) Fată veche Fată bătrână. 14 a (Rar; în stilul epistolar; în formule de încheiere) Devotat (2). 15 a Inveterat. 16 a (Îoc nou) Care există de mult timp. 17 a (Îoc nou) Care a fost făcut cu mult timp în urmă. 18 a (Îoc nou) Care se menține de mult timp. 19 a (D. rânduieli, obiceiuri, datini etc.) Care este preluat și păstrat prin tradiție Si: bătrânesc (3), strămoșesc, străbun. 20 a (Buc; îs) Ploaie veche Ploaie abundentă care ține timp îndelungat. 21 a (Îs)Vorbă (ori, îvr, zisă) veche sau (îvr) ~ cuvânt Proverb. 22 a (Îas) Maximă. 23 a (Reg; îs) Lună veche Ultima fază a lunii, când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața sa luminată în forma unei seceri subțiri. 24 a (Reg; îas) Înfățișarea lunii în faza „lună veche (23)”. 25 a (Mol; îas; șîs crai ~) Lună plină. 26 sn (Trs; d. lună; îe) A se întoarce pe ~ A începe să descrească. 27 a (D. argint sau rar, d. aur) Cu strălucirea estompată de timp. 28 a (D. sentimente) Statornic. 29 a (D. idei) Consecvent. 30 a (D. obiecte făcute de oameni) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau din cauza folosirii îndelungate Si: învechit. 31 a (Înv; d. pământ) Cultivat vreme îndelungată, fără întrerupere (până la secătuire). 32 a (D. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a pierdut sau este pe punctul de a-și pierde calitățile inițiale. 33 a (Pex; d. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a modificat proprietățile, devenind impropriu consumului, inutilizabil Si: alterat² (3), stricat. 34 a (D. boli) Care este contractată de mult timp (și are o evoluție lentă) Vz cronic. 35 a (De obicei precedat de art. cel; adesea îoc nou) Care există de mai mult timp (decât ...). 36 a (Îs) ~ul Testament sau Testamentul (cel) ~, Legea (cea) veche, Vechea lege, (înv) Vechea scriptură, Scriptura (cea) veche, Cartea cea veche Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu. 37 a (Îs) Lumea veche Societate dispărută sau pe cale de dispariție. 38 a (Îas) Antichitate. 39 a (Îas) Țările, popoarele din Antichitate. 40 a (Îas) Nume generic dat celor trei continente (Europa, Asia și Africa), cunoscute până la descoperirea Americii. 41 a (D. legume, cereale, furaje etc.) Din recolta anului precedent sau a anilor precedenți. 42 a (D. vin sau, rar, d. coniac) Ale cărui calități inițiale s-au ameliorat o dată cu trecerea timpului. 43 a (Mai ales despre idei, concepții etc.) Care nu mai este actual Si: demodat, depășit, învechit, perimat. 44 sn Ceea ce nu mai corespunde, aparținând unei epoci revolute. 45 a Care a existat în trecut Si: fost (2), trecut. 46 a (D. oameni) Care a avut în trecut o anumită funcție, rang, calitate cu care nu mai este învestit în prezent Si: fost (1). 47 a (D. teorii, metode, legi etc.) Care nu mai este valabil Si: fost, trecut. 48 (Îs) Anul (cel) ~ Anul (calendaristic) care s-a încheiat. 49 a (Îs) Stil ~ sau (înv) calendar (de stilul) ~ Calendarul iulian. 50 a (Îas) Metodă de socotire a timpului după calendarul iulian. 51 sn (Îlav) Pe ~ Conform stilului vechi (49). 52 a (Îvp ) Literă (sau slovă, buche) veche Literă chirilică. 53 (Rar; îs) Crai de Curtea veche Haimana (1). 54 a (D. limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată. 55 a (D. limbi) Care este cunoscut (și studiat) sub aspectul său din trecut (deosebit de cel actual). 56 a Care aparține trecutului (îndepărtat). 57 a Care este caracteristic trecutului (îndepărtat). 58 a (Spc) Care aparține Antichității Si: antic (3). 59 a Caracteristic Antichității Si: antic (4). 60 a Care ține de perioade originare, de început Si: arhaic, primitiv. 61 a (Îs) Istoria veche Parte a istoriei care studiază peristoria și Antichitatea. 62 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din trecut. 63 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din Antichitate.

MĂCINÁ vb. I. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică boabe de cereale ; subiectul este o persoană) A preface în făină cu ajutorul valțurilor sau al pietrelor morii. Ducea la Siret, de măcina. NECULCE, l. 360. Făcu rînduială, ca să macine grîul ce mai era la moară. SLAVICI, O. I, 227. S-au dus odată două fete la moară să macine. MARIAN, S. R. II, 48. Poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara, așteptînd să-și macine grăunțele. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Au măcinat porumbul și o parte din grîu. V. ROM. septembrie 1 953, 166. Unul macină la moară (= fiecare la rîndul său). Cf. ZANNE, P. III, 239. Un om macină, altul face azimă din făina lui, se spune cînd unul muncește și altul trage foloasele. Cf. id. ib. V, 398. ◊ E x p r. A măcina cuiva = a împlini cuiva dorințele, a-i face pe plac. ZANNE, P. V, 399. A măcina făină = a face o treabă zadarnică (fiindcă a fost deja făcută) ; a repeta (eventual sub altă formă) un lucru făcut sau spus mai înainte. IORDAN. ◊ (Rar, cu complementul „făina”) Morile. . . care măcina făină (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 263/14. Moara cu care au măcinat făina. DRĂGHICI, R. 77/28. ◊ (Subiectul este moara, pietrele sau valțurile ei) O, macină grîul mai bine Și-nvîrtă-te, roată, mereu! COȘBUC, P. I, 65. La moara lui Ghiță Lungu, pietrele măcinau boabe și rumânii vorbe. SADOVEANU M. C. 126. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit Și pe loc a măcinat Tot griul cel secerat. ANT. LIT. POP. I, 622. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus. ZANNE, P. III, 234. Două pietri tari nu pot măcina bine. id. ib. 296. Piatra care nu e bună Rău macină totdeauna. id. ib. 297. ◊ R e f l. p a s. Orzul sau secara uscată se macină. I. IONESCU, D. 253. Altă făină se macină la moară (= s-a schimbat rostul lucrurilor). Cf. CREANGĂ, A. 7, ZANNE, P. III, 545. La mine nu se macină așa ușor (= cu mine nu poți face ce vrei). PAMFILE, C. 47. ◊ Refl. Spune, bade, maică-ta, Că și de s-ar măcina În moară ca făina, Noi, de-om fi dragi, ne-om lua. RETEGANUL, TR. 86. ♦ (Complementul indică materii solide) A preface în pulbere sau în fragmente mărunte (cu ajutorul unor mori speciale sau al unor mașini, dispozitive, instrumente). V. r î ș n i, p i s a. Mînca oamenii papură, care o usca și o măcina. M. COSTIN, LET. I, 350/14. Erau siliți a măcina coaja copacilor. ODOBESCU, S. L, 323. Văile cari minau piuele [de aur] încă nu înghețaseră niciodată, și ei puteau măcina mereu. AGÎRBICEANU, 407, cf. 529. Mașini de măcinat cafea. C. PETRESCU, Î. I, 8. * (Prin exagerare) Sfarmă piatră, cu largi păsuri calcă munte după munte. . . unde vede-o stîncâ naltă el o macină cu palma. ALECSANDRI, P. III, 238. ♦ A sfărîma, a fărîmița ; a frămînta. Cercă să privească nepăsător la lumea care măcina glodul uliții. SADOVEANU, O. VIII, 155. ♦ R e f l. p a s. Zăpada se macină sub tălpi. STANCU, D. 168. ♦ (Regional) A sfărîma, a mustui (strugurii) (Secășeni-Oravița). Cf. ALR SN I h 232/29. ♦ (Regional, despre stomac) A mistui. Nu-mi macină rînza. ALR I/438, cf. ALR II/I h 101. 2. (De obicei despre agenți fizici) A mînca, a roade ; p. ext. a ruina, a distruge. Carii rod și macină lemnul. CONTEMPORANUL, V₂, 505. Banii și sculele – „odoarele”, pe cari rugina nu le poate măcina decît după veacuri. PAMFILE, COM. 1. Voi însă știți că numai Pleșcuța Stă lîngă sat de cînd veacul. . . Și n-o macină nici ploile, nici vînțul, nici Timpul. BENIUC, C. P. 69. ◊ R e f l. p a s. Moara cea veche s-a măcinat de vreme. C. PETRESCU, S. 24. ◊ Fi g. (Despre boli) În emigrație, Bălcescu a trăit tot mai părăsit, boala l-a măcinat tot mai mult. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1-2, 110. Ajunsese la capătul puterilor; au măcinat-o și boala și remușcările și deznădejdea. V. ROM. august 1954, 128. ♦ F i g. (Complementul indică un gînd, o grijă, un necaz) A neliniști, a chinui, a consuma. Începui să am mustrări de cuget. . . măcinat între sentimentul meu absurd și între dreptele sentimente pe care mi le inspira bărbatul Clarei. GALACTION, O. 100. Cufundat în beznă și măcinat de suferințe poporul muncitor era minat în abatoarele războaielor imperialiste. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 574. ♦ R e f l. (Despre pămînt) A se surpa. ALR I 395/180, cf. 395/803. 3. F i g. A vorbi (mult și necontrolat), a trăncăni. V. m e l i ț a¹. Cetisă acum cărțile mai toate Și multe știa măcina din gură. BUDAI-DELEANU, T. V. 125, cf. LB, BARCIANU. Clevetirii. . . îi place să macine și gura lumei e greu s-o fereci. ANGHEL-IOSIF, C. L. 25. Bagă-ți limba-n gură. . ., că doar ți-o cam fi de cînd macini! PETICĂ, O. 216. Măcinăm și noi două vorbe. SADOVEANU, M. C. 29. Alături de plăcerea de-a auzi, ei se străduiau să se bucure văzînd felul cum macină gura vorbitorului. CONTEMP. 1 956, nr. 483, 3/6. ◊ R e f l. p a s. Cîtă vorbă s-a măcinat aici ca, din ea, să iasă apă chioară și fum și vînt. PAS, Z. IV, 253. 4. F i g. (Cu complementul „gînd”) A chib- zui pe îndelete, a examina îndelung, a prefira (în minte) ; a rumega, a depăna. „Mai avem vreme să cugetăm și să vedem ce-avem de făcut”, se gîndea Duca-vodă, măcinînd în minte gînduri amare. SADOVEANU, Z. C. 105. Am plecat, măcinînd gînduri negre. BRĂESCU, A. 172. Voicu își învîrtea pălăria în mînă, ca să-și macine mai bine gîndurile. CAMIL PETRESCU, O. III, 160. - Prez. ind.: macin. – Lat. machinari.

MĂLURÁT, -Ă adj. 1. (Despre unele cereale) Atacat de mălură (1), bolnav de mălură (2); măluros¹ (1). Grîu mâlurit. ddrf, cf. DAMÉ, T.₂, 38. Griul mălurat nu este bun nici pentru consumație și nici pentru semănat. ENC. AGR. III, 659. Prin spălarea seminței cu apă, se pot înlătura boabele mălurate, precum și o parte din sporii prinși pe suprafața boabelor sănătoase. ib. 660. 2. (Regional, despre grîu, p. e x t. despre holdele de grîu) Care nu a legat bine, cu semințele seci din cauza ploilor prea multe din timpul primăverii. Cf. DAMÉ, T. ₂, 55, ALR II 5197/682. – Pl.: mălurați, -te. – Și: mălurít, -ă adj. – V. mălura.

PLUVIAL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din perioada cuaternară, caracterizat printr-o climă cu precipitații abundente, printr-o accelerare a eroziunii și printr-o lărgire a suprafețelor de vegetație. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

PLUVIAL, -Ă adj. (Rar) De ploaie. // s.n. Interval de timp din perioada cuaternară, avînd o climă bogată în precipitații. [Pron. -vi-al. / < fr. pluvial, cf. lat. pluvialis].

PLUVIAL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

vâlvă¹ sf [At: (a. 1574) DDRF / V: (îvp) valhvă, ~lfă, ~lhvă, vlafă, vlavă, vlăhvă, (înv) vâlhv s / Pl: ~ve / E: slv влъхвъ] 1 (Bis) Astrolog (1). 2 (Bis) Mag. 3 (Bis; spc; lpl) Cei trei magi care au venit la Betleem să se închine pruncului Iisus. 4 (Mtp) Ființă fabuloasă, cu aspect de femeie, considerată un spirit nefast, pentru alungarea căreia se practică diverse ceremonialuri. 5 (Mtp) Ființă fabuloasă cu aspect antropomorf sau, uneori, zoomorf, cu caracter apotropaic și cu puteri supranaturale, având îndeosebi funcții ocrotitoare și sfătuitoare pentru colectivitate. 6 (Pop; îe) Se bat ~vele Se spune atunci când este timp urât, mai ales când plouă și fulgeră. 7 (Mtp; șîs ~va băii sau ~va băilor) Zână care stăpânește, veghează și semnalează unor aleși comorile dintr-o mină de aur. 8 (Mtp; șîs ~va pădurii sau ~va codrilor) Mama-pădurii. 9 (Mtp; reg) Vrăjitor care stăpânește furtunile și grindina Vz șolomar, șolomăț. 10 (Mtp; reg) Strigoi. 11 (Mtp) Zână. 12 (Mtp; lpl) Iele. 13 (Fig; dep) Femeie zăpăcită. 14 (Reg) Cățelușă vioaie, sprintenă, de obicei roșcată. 15 (Pan) Persoană care are rolul cel mai important în comunitatea din care face parte. 16 (Pan) Ceea ce este mai bun, mai important la un lucru Si: frunte (7), vârf. 17 (Îrg) Faimă (3). 18 (Îrg) Prestigiu. 19 (Îrg) Fast¹. 20 Îndemn. 21 Tărie. 22 Veste care circulă de la om la om Si: zvon. 23 Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun Si: zarvă, (nob) vâlvotă (2). 24 Rumoare. 25 Punct culminant al unei acțiuni sau al unei situații, al unui fenomen în desfășurare Si: toi. 26 (Rar) Vâlvătaie (1).

CALOIAN sm. 🔱 pop. Chip de om făcut din lut, împodobit cu flori și cu coji de ouă roșii, care se îngroapă în cîmp sau se aruncă în apă, în Joia a treia după Paști, mai ales în timp de secetă, invocîndu-se ploaia (🖼 760) [vsl. kalĕnŭ „de lut”].

DIMINEAȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Din loc. adv. de⁴ *mâneață (< lat. *manitia). Cf. (pentru formă) deseară.

POTOP ~uri n. 1) (în legendele biblice) Inundație de mari proporții, care a înecat totul în afară de cele ce se aflau pe corabia lui Noe. 2) Ploaie torențială care ține mai mult timp. 3) fig. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; prăpăd; dezastru; flagel; calamitate. /<sl. potopu

PLUVIOMETRU s.n. Instrument folosit pentru determinarea cantității de ploaie căzute într-o regiune într-un interval de timp. [< fr. pluviomètre, cf. lat. pluvia – ploaie, gr. metron – măsură].

PLUVIOMETRIE s.f. Măsurarea cantității de ploaie căzută într-un interval de timp determinat pe un anumit loc. [Gen. -iei. / < fr. pluviométrie].

PLUVIAL, -Ă I. adj. provenit din ploaie. II. s. n. interval de timp din cuaternar, cu o climă bogată în precipitații. III. s. f. veșmânt ecleziastic catolic pentru ploaie, compus dintr-o amplă mantie cu glugă, în cadrul procesiunilor. (< fr. pluvial, lat. pluvialis)

FERTILITÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. Însușire a unui teren de a asigura condiții favorabile dezvoltării plantelor; rodnicie, fecunditate. ◊ Fertilitatea naturală (potențială) a terenurilor agricole depinde de compoziția chimică a solului, acumulată în timpul formării sale naturale, de regimul ploilor, de climă etc. Fertilitatea economică (efectivă) a terenurilor se realizează prin activitatea productivă a omului, putând fi modificată și sporită prin măsuri agrotehnice. 2. (DEMOGR.) Capacitatea de a procrea.

DIMINEAȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia.

MOINĂ s. f. 1. Timp umed și călduros, de obicei cu ceață sau ploaie, care urmează iarna după o perioadă de ger (cînd se topește zăpada). Afară, se vedea pădurea ușor ninsă, subt un cer albastru și însorit de moină. SADOVEANU, B. 58. E o zi de moină, parcă-i primăvară. VLAHUȚĂ, O. A. 388. Ciobanii stau în jurul vetrei, Afară-i negură și moină. DEMETRESCU, O. 75. ♦ Timp umed, cu ceață sau cu ploaie, în oricare anotimp. 2. Cîmp muiat de ploaie; cîmp necultivat unul sau mai mulți ani pentru a fi lăsat să se odihnească. Eu cu muierea și cu copila mea lăzuirăm cîteva săptămîni la moină. RETEGANUL, la CADE. Boii mei cînd aud doină Ară țelină și moină. La NEGRUZZI, S. II 26. Arătura de popușoi în moină. I. IONESCU, D. 152. – Pronunțat: moi-nă.

OMBRO- „ploaie, precipitații”. ◊ gr. ombros „ploaie” > fr. ombro-, germ. id., engl. id. > rom. ombro-. □ ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de cleistogamie datorată timpului ploios; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) adaptat pentru ploi abundente; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la ținuturile bogate în ploi; ~fob (v. -fob), adj., (despre vegetale) neadaptat pentru ploi abundente; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se determină cantitatea de ploaie căzută într-un interval de timp; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională produsă de ploile abundente.

PLUVIO- „ploaie, precipitații”. ◊ L. pluvia „ploaie” > fr. pluvio-, germ. id., engl. id. > rom. pluvio-. □ ~graf (v. -graf), s. n., pluviometru înregistrator; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă obținută la pluviograf; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a cantității de ploaie căzută într-un interval de timp determinat, pe o anumită suprafață; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-o regiune, într-un interval de timp; ~scop (v. -scop), s. n., instrument care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune.

după pp [At: COD. VOR.² 1²/₁ / V: depe, depre, ~pre / E: lat de post] 1 (Introduce un complement circumstanțial de loc) Exprimă poziția unui obiect, unei ființe etc. în raport cu un alt obiect, cu o altă ființă etc. printr-un raport de posterioritate După casă este livada. Si: înapoia, îndărătul. 2 Exprimă situarea la o anumită distanță în raport cu un reper Si: dincolo de, mai departe de... După grădina publică s-a oprit. 3 (În formule de politețe, în porunci, în comenzi etc.) Exprimă ideea de deplasare în urma cuiva După dumneavoastră... După mine!. 4 (Pop; îe) A da (o fată) ~ cineva A mărita o fată cu cineva. 5 (În repetiții) Exprimă ordinea unei succesiuni în spațiu Si: în urma..., pe urma... Se ridică val după val. 6 (Îlav) Unul ~ altul Succesiv. 7 (În repetiții) Exprimă ideea de acumulare prin succesiune A luat examen după examen. 8 (Introduce un complement circumstanțial de timp) Exprimă ideea de încadrare posterioară în raport cu o circumstanță temporală sau la sfârșitul unei perioade temporale Si: la capătul, la sfârșitul, o dată cu împlinirea După un răstimp întrebă... S-a dus după o săptămână. 9 Exprimă ideea de succesiune în timp într-o anumită ordine După el au mai intrat două persoane. Si: în urma..., trecând de... 10 Exprimă ideea de producere a unui efect ca urmare a unei circumstanțe desfășurate în timp Drumul se blocase după atâtea ploi. 11-12 (Îc; îlav) ~-amiază (sau -prânz, -masă) (În) partea a doua a zilei. 13 (Îlav) ~-amiaza (sau -masa) Aproape în fiecare zi în cursul după-amiezii (11). 14 (Îlav) ~ aceea (sau aceasta, asta) Apoi. 15 (Îlav) ~ toate Pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. 16 Exprimă ideea de conformare la un anumit model Face pictură după natură. 17 Exprimă ideea de acomodare la un anumit impuls interior etc. Si: în conformitate cu..., la fel cu..., potrivit cu... A acționat după propriul plac. 18 (Introduce un atribut care arată originea, descendența) Exprimă ideea de succesiune genealogică Si: despre (5), din (12), dinspre (3) îmi e văr după mamă. 19 (Introduce un complement circumstanțial de scop) Exprimă o dorință puternică de a realiza un anumit scop, de a poseda un anumit obiect etc. Fuge după glorie. 20 (Introduce un complement indirect) Arată ființa (sau lucrul) pe care cineva o (îl) dorește cu pasiune Tremura după bani. 21 (Introduce un complement indirect) Arată motivul sau cauza care produce acțiunea A-i părea rău după ceva. 22 (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Arată metoda cu ajutorul căreia pot fi obținute anumite rezultate Si: prin Predă franceza după o metodă modernă. 23 (Îlv) A se lua (sau a se ține etc.) ~ cineva (sau ceva) A urmări pe cineva (sau ceva). 24 (Îal) A nu lăsa în pace pe cineva din dorința de a interacționa cu acea persoană. 25 (Îal) A imita pe cineva (sau ceva). 26 Exprimă ideea de justificare a unei atitudini, a unei stări, a unei decizii (în conformitate cu anumite criterii luate în considerație) Si: având în vedere..., luând în considerație..., ținând seama de... După năframă am recunoscut-o. 27 Exprimă ideea de justificare a unui act de justețe Si: în proporția în care..., în raport cu..., pe măsură... Justețea propunerii se judecă după rezultate. După faptă și răsplată. 28 (După un abstract verbal) Indică obiectul acțiunii Adaptare după o nuvelă. 29 (Îlc; introduce o propoziție circumstanțială de timp) ~ ce (că) Arată că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din regentă După ce că e prost, mai e și fudul.^[1] 30 (Îal) Exprimă ideea de adăugare a unei acțiuni la alta Si: în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... După ce mănâncă, se culcă.^[2] 31 (Îlc) ~ cum (sau cât) Precum. 32 (Îe) ~ cum se întâmplă Ca de obicei. 33 (Imp) De pe Ia cana după masă. 34 Ca rezultat al... După scandal a fost demis. 35 (Pop; îe) A nu avea (nici) ~ ce bea apă A fi foarte sărac. 36 (Pop; îe) A se da ~ cineva A căuta să fie la fel cu cineva. 37 (Pop; îae) A se acomoda cu cineva. 38 (Pop; îe) A se lua ~ capul cuiva (sau capul său) A urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). 39 (Îe) Dacă ar fi ~ mine Dacă ar depinde de mine. 40 (Îlav) ~ toate probabilitățile Probabil.

ALUZIE Figură* de gândire bazată pe analogie în care un cuvânt / (fragment de) enunț este folosit pentru a se evoca ori sugera, în variate forme, o realitate sau un eveniment cu semnificație generală ori abstractă; se evită astfel, în formularea enunțului, un eventual pericol, o exagerată precizie sau caracterul vulgar (chiar obscen, uneori) al exprimării; se realizează, în schimb, o legătură de ordin livresc, o concretizare a abstracțiunilor ori un paralelism situațional. în versurile lui Gr. Alexandrescu: Pamasul și Olimpul cu fală se priviră/ Când flotele barbare zdrobite le zăriră, se face o aluzie mitologică (la cei doi munți din Grecia, legendare lăcașuri ale muzelor și zeilor), în contextul în care este descrisă lupta Eteriei pentru eliberarea de sub Imperiul Otoman. • Apropiată uneori de perifraza* literară, având de regulă o funcție evocatoare și adesea eufemistică (vezi EUFEMISM), aluzia este de mai multe feluri și poate fi realizată în combinație cu alte figuri (în ex. de mai sus se combină cu antonomaza*). Aluzia mitologică: Apolo-i profesor de mandolină./ Pan lecții dă de limbile moderne (Arghezi), aluzie parodică; aluzia istorică:... mama, în slăbiciunea ei pentru mine, ajunsese a crede că am să ies un al doilea Cucuzel, podoaba creștinătății, care scotea lacrimi din orice inimă împietrită, aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său (Creangă) – aluzie la celebrul dascăl și compozitor de muzică religioasă bizantină; aluzia biblică/religioasă: însuși domnul naturei zisese altădată / Că pentru-un drept el iartă Gomora vinovată (Alexandrescu) – aluzie la distrugerea cetăților biblice Sodoma și Gomora; Pavel din Tars e-acum zaraf sărac/ Și Chrisostom băiat de prăvălie (Arghezi); aluzia literară: Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită../Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet (Eminescu) – aluzie la poezia lui Andrei Mureșanu Un răsunet, devenită imn național al României (Deșteaptă-te române...); „Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”V Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei (Barbu) - versuri în care se parafrazează un fragment descriptiv și poetic din romanul lui M. Caragiale Craii de Curtea-Veche: Ne înturnam apoi spre tropice, trăiam cu săditorii visul galeș al Floridei și al ostroavelor Antile, pătrundeam, pe urma „vânătorilor de orhidee” în verdea întunecime a selbelor Amazonului scăpărând de zboruri de papagali; vezi și INTERTEXTUALITATE. Aluzia rezultată din reluarea perifrastică a unor locuțiuni populare sau din evocarea unor cutume autohtone ori clasice: Se luminează puțintel a ploaie/ Atunci se cheamă că e timp frumos.../Iar fumul de ogeac se lasă-n jos/ Și porcul umblă tot cu paiu-n gură. (Topîrceanu, apud Dragomirescu); Așteptăm să vedem prin columne de aur/ evul de foc cu steaguri pășind/ și fiicele noastre ieșind/ să pună pe frunțile porților laur (Blaga). Vezi și PARAFRAZĂ. M.M.

aluzie (lat. allusio „joacă”, „glumă”), figură de stil care constă în folosirea unui cuvânt sau a unui enunț menit să evoce, printr-o comparație subînțeleasă (sugerată), un eveniment sau un personaj din domeniul istoriei, mitologiei, folclorului, în vederea caracterizării sugestive a unei situații, ori a exprimării sensibile a unei idei abstracte. Tot a. este și imitarea unui vers celebru, a unui proverb, a unei zicale, precum și un nume de personaj (în teatru mai ales), inventat ca să sugereze caracterul personajului (v. Caragiale) (A): „Se luminează puțintel a ploaie, Atunci se cheamă că e timp frumos (Măcar că tot mai cade-un pic de bură Iar fumul din ogeac se lasă-n jos Și porcul umblă tot cu paiu-n gură).” (G. Topârceanu)

plointe [At: I. IONESCU, P. 301 / E: ml plovens, -entis] 1-2 ain (Reg) Ploios (4-5). 3 ss Ploaie (1) multă și deasă. 4 ss (Pex) Timp ploios.

pluviometrie sf [At: DN³ / P: ~vi-o~ / Pl: ~ii / E: fr pluviométrie] Măsurare a cantității de ploaie (1) căzută într-un interval de timp determinat pe un anumit loc.

VREME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

PLUVIOZITATE s. f. cantitate de ploaie pe un anumit loc într-un timp dat. (< fr. pluviosité)

VREME, (4, 5) vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. 5. (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

periodic, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 124^v/13 / P: ~ri-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat periodicus, ngr περιοδικός, fr périodique] 1-2 av, a (Într-un mod) care parcurge repetat aceleași succesiuni de stări. 3-4 av, a (Într-un mod) care se repetă regulat după anumite intervale de timp. 5 a (Îs) Vânturi ~ice Vânturi care își schimbă direcția după un anumit interval de timp sau care bat regulat într-o regiune, în anumite perioade ale anului. 6 a (Îs) Ploi ~ice Ploi care cad la intervale regulate de timp sau care cad într-o anumită perioadă a anului. 7 a (Îs) Vulcani ~ici Vulcani care devin activi la anumite perioade de timp. 8-9 a (Îs) Sistemul ~ (al elementelor) (Sistem de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor, greutate atomică, număr de ordine etc. 10 a (Îs) Tabloul (sau tabelul) ~ al elementelor Tabel care cuprinde elementele chimice, dispuse în șapte șiruri orizontale și nouă coloane verticale, potrivit sistemului periodic (6). 11 a (Mat; îs) Fracție (zecimală) ~ă Fracție zecimală în care, începând de la un anumit șir, aceleași cifre se reproduc indefinit în aceeași ordine. 12 a (Fiz; îs) Mișcare ~ă Mișcare a unei particule care, începând de la un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. 13-14 sn, a (Publicație) care apare la intervale regulate de timp, săptămânal, bilunar, lunar, trimestrial etc. 15 a (D. boli) Care se manifestă prin accese intermitente care revin la intervale regulate de timp. 16 a (D. manifestări ale bolilor) Care revine la intervale regulate de timp. 17-20 a (Ast) Care se referă la perioadă (7-10) Si: (înv) periodicesc (1-4). 21-24 (Ast) Privitor la perioadă (7-10) Si: (înv) periodicesc (5-8). 25-28 (Ast) Care ține o perioadă (7-10) sau mai multe Si: (înv) periodicesc (9-12).

BABĂ (pl. -be) sf. 1 Femeie bătrînă, în spec. de o vîrstă foarte înaintată; proverb: Cît e baba de bătrînă,Tot dorește voie bună, omul, cît de bătrîn să fie, tot nu vrea să moară; – baba bătrînă nu se sperie de drugă groasă, omul bătrîn, fiind mai încercat în nevoi nu se sperie de fie-ce lucru, se zice despre cel ce a pățit și știe multe; – pentru o ~ surdă, popa nu toacă de două ori, se zice acelora care n’au auzit bine o vorbă și cer să li se mai spună odată; – Baba călătoare N’are sărbătoare, în călătorie, omul trebue să se mulțumească cu orice, cu ce poate găsi; – a trecut baba cu colacii, se zice cuiva care a venit prea tîrziu, care a pierdut o ocaziune favorabilă de care s’ar fi putut folosi; – satul arde (sau lumea piere) și baba se piaptănă, se zice despre acela care nu-și face inimă rea sau căruia nu-i pasă de loc de nevoile sau primejdiile care au căzut pe capul altuia ¶ 2 Femeie bătrînă care știe leacuri, descîntă, dă în bobi, aruncă farmece, etc.: se caută cu babele, caută să se vindece cu leacuri de ale babelor, cu descîntece ¶ 3 În legătură cu un epitet: vorbește ca baba-chioara sau ca baba-oarba, nu se chibzuește mult la vorbă, vorbește de-a dreptul, fără a-și da seama dacă supără sau vatămă pe cineva cu cele ce spune; baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța, baba-hîrca, se zice în batjocură unei babe urîte, în spec. nume dat în povești unei babe vrăjitoare care te îngrozește prin sluțenia și răutatea ei; 👉 CLOANȚĂ, HÎRCĂ; tot astfel Bucov. Baba-coaja (MAR.), spirit necurat și răutăcios care, după credința poporului, omoară copiii cei nebotezați; de asemenea în numele mai multor jocuri de copii: de-a baba-oarba, în care unuia din jucători i se leagă ochii și trebue astfel să prindă pe vre-unul din ceilalți jucători cari îl înconjoară, și atunci cel prins îi ia locul (🖼 282); de-a baba-gaia, joc în care unul din copii reprezintă gaia (uliul), iar altul cloșca, care-și apără puii, reprezentați prin ceilalți jucători; de-a baba-mija 👉 MIJA ¶ 4 familiar Nevastă, chiar dacă nu e bătrînă: Cînd cu baba m’am luat, Opt ibovnice-au oftat (CRG,); știe cît baba mea, nu știe, nu se pricepe mai de loc ¶ 5 Trans. (VIC.) Mamă ¶ 6 Trans. (CONV.) (TRIB.) Bunică ¶ 7 Băn. †Femeie bătrînă care moșește, moașă ¶ 8 pl. 📆 Babe(le), zilele Babei, cele dintîi nouă (Mold. Trans. Bucov. douăsprezece) zile din Martie, cînd, după credința poporului, Baba Dochia își leapădă sau își scutură pe fie-care zi cîte un cojoc udat de ploaia amestecată cu zăpadă, din care pricină timpul e mereu schimbăcios, căci aci ninge, aci plouă, aci strălucește iar soarele ¶ 9 🐦 = BABIȚĂ¹1 ¶ 10 Bucov. 🐙 Larva cărăbușului, vierme alb ¶ 11 🌿 Ștulete de porumb cu boabele foarte rare ¶ 12 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 13 Mold. Trans. (ȘEZ.) (VIC.) (PĂC.) Gropiță făcută în pămînt care servește în unele jocuri de copii, în spec. în jocul cu mingea ¶ 14 Trans. (VIC.) 👕 Gaura în care se bagă nasturele la haină ¶ 15 👕Copca în formă de toartă în care se prinde cealaltă copcă cîrligată ¶ 16 Băn. = AMNAR8 ¶ 17 Oaș. = PIEDIN ¶ 18 🏚 = BABALÎC4 ¶ 19 Mold. (PAMF.) Bețișor care slujește la băgarea bîrnețului în izmene ¶ 20 Mold. Bucov. (MAR.) 🍽 Un fel de cozonac cu stafide ¶ 21 🐙 CÎINELE-BABEI 👉 CÎINE ¶ 22 🐟 = SGLĂVOACE ¶ 23 🌿 – COLȚUL-BABEI 👉 COLȚ [vsl. baba, în parte cu accepțiunile blg. srb. pol. rus. rut. baba].

BUN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebește prin calități morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inimă. ◊ Fii ~! fii drăguț; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulți ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Șofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. ◊ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în condiții favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susține pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziție bună. 4) (referitor la lucruri sau noțiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. * Poamă ~ă (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belșug; bogat; îmbelșugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viață ~ă cu cineva. 8) Care are calități corespunzătoare destinației. Apă ~ă de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcționează bine. Ochi ~i. Dinți ~i. ◊ ~ de gură care vorbește mult; vorbăreț; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp și fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preț ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). ◊ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (despre relații de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viță. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcții care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una ~ă (sau a i-o face ~ă cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păți ~ă a da de dracul; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ți-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ți-o ~ă, că ți-am frânt-o (sau na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieși dintr-o situație, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus

CIUPERCĂ ~ci f. 1) la pl. Încrengătură de plante inferioare, fără clorofilă, care se înmulțesc prin spori. 2) Plantă din această încrengătură, cu corpul cărnos, în formă de pălărie și cu picior. ~ci otrăvitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism în formă de ciupercă folosit ca ferment. Doar n-am mâncat ~ci doar nu mi-am ieșit din minți. A răsări ca ~cile (după ploaie) a apărea în număr mare și în timp scurt. 3) Obiect din lemn de formă specială pe care se îmbracă ciorapul când se țese sau se cârpește. 4) fig. iron. Pălărie sau căciulă veche și mototolită. 5): ~ca șinei partea de sus mai largă a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. țepurca, sb. pețurka

A CONTINUA continuu 1. intranz. 1) (despre acțiuni, fenomene etc.) A se desfășura înainte (în timp); a ține; a dura; a se prelungi. Ploaia continuă. 2) (despre localități, lanuri, drumuri etc.) A se întinde mai departe; a se prelungi. 2. tranz. 1) (acțiuni începute) A duce mai departe. 2) (linii, rute) A lungi în spațiu; a prelungi. [Sil. -nu-a] /<fr. continuer, lat. continuare

A SE LUMINA mă ~ez intranz. 1) A deveni luminos; a se umple de lumină. * ~ de ziuă a se face ziuă. 2) (despre cer, timp) A deveni senin; a se însenina. * ~ a ploaie a căpăta o lumină specifică care prevestește ploaia. 3) (despre față, privire) A căpăta o expresie de bucurie, exprimând destindere. 4) fig. A ajunge să înțeleagă clar; a se clarifica; a se lămuri; a se edifica. /Din lumină

VIROAGĂ, viroage, s. f. Vale mică, rîpoasă, formată de ploi, de inundații, de abaterea unui rîu din albia sa etc.; albia unui torent cu malurile adînci și abrupte. Își aduse aminte că este în pădure... o viroagă adîncă, săpată de pîrîu, largă în toate părțile și cu totul ascunsă sub copacii aplecați. GALACTION, O. I 294. Telegescu și Bălcescu se înfundară într-o viroagă umedă, aproape noroioasă, umbrită de răchite. CAMIL PETRESCU, O. II 26. Drumul se înfunda în viroage cleioase după atîtea săptămîni de ploaie, urca dîmburi strîmbe. C. PETRESCU, S. 77. În timp de secetă moara nu mai umbla, fiindcă apa se risipea prin viroage. SLAVICI, V. P. 4.

petas s [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~ă sf / Pl: nct / E: ngr πέτασος] (Ant) 1 Pălărie cu boruri largi pe care o purtau tinerii greci în timpul exercițiilor palestre, pentru a se feri de ploaie și de soare. 2 Coif cu două aripioare cu care este reprezentat, adesea, zeul Hermes.

PÎCLĂ, pîcle, s. f. 1. Ceață slabă, negură ușoară. Făceau popasuri lungi prin gări singuratece. Uneori ploua și-i acoperea pîcla umedă. SADOVEANU, M. C. 84. Abia mai pășesc, șovăind prin pîcla deasă ce îneacă orașul amuțit. VLAHUȚĂ, O. AL. 140. Și tot ninsoare și pîclă pînă în pămînt, de nu se vedea om pe om alăturea fiind. CREANGĂ, O. A. 47. ◊ Fig. Cînd oare ochii noștri se vor mai curăți de pîcla rătăcirii în care ne aflăm? NEGRUZZI, S. II 273. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, care micșorează claritatea atmosferei la orizont, fiind provocat vin special de refracția inegală a luminii în straturile de aer de temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. Ziua era însorită, vînt nu adia; cătră munți se împînzea ușoară pîclă albăstrie, iar cătră miazăzi-răsărit era o depărtare adîncă sub cer de secetă. SADOVEANU, F. J. 489. Crîngurile se întind desfrunzite, cafenii, cu o ușoară pîclă arămie deasupra lor. id. O. VII 331. ♦ Fig. Strat des, pînză de fum, de ploaie etc. În ponoare depărtate abatele bănuia așezări omenești, sub pîcle de fum. SADOVEANU, Z. C. 9. Satul abia însemna o linie mai întunecată în pîcla vînătă a ploii. C. PETRESCU, Î. I 144. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noroș). Coada cometei a ajuns și pe la noi de vreo două zile pricinuindu-ne multă supărare cu călduri și pîclă. CARAGIALE, O. VII 161. 4. Vulcan mic, întîlnit în unele regiuni petrolifere cu zăcăminte degradate, din care erup ape sărate, gaze și uneori petrol; pufnă.

PRIN prep. A. I. Introduce un complement circumstanțial de loc. 1. În legătură cu verbe de mișcare, complementul arătînd spațiul pe care-l străbate sau pe unde pătrunde ceva. O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise. EMINESCU, N. 81. Prin tinde întunecoase, mergea la odaia tatălui său. ODOBESCU, S. I 65. Eu cu gindul plec și ferice trec Prin poiene-n floare, prin păduri umbroase. ALECSANDRI, P. A. 135. ◊ Expr. A-i trece cuiva prin minte v. minte. ◊ (Complementul arată mediul în care se desfășoară un proces) Văluri albe. luceau prin fumegarea făcliilor. SADOVEANU, F. J. 26. Scîntei prin ceafă se văd plutind. BELDICEANU, P. 60. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) în, undeva în... Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat, însă groaznic cînd își încruntă sprînceana. SADOVEANU, F. J. 9. Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni. TOPÎRCEANU, B. 54. La acea semeață și groaznică strigare ce se răspîndise ca o furtună prin tot orașul, norodul întreg se turbură. ODOBESCU, S. I 102. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu... cu ajutorul..., pe calea..., folosindu-se de..., utilizînd... Primise o scrisoare de la Neagu, prin care întreba de ea și anunța că se întoarce în țară. BART, E. 384. Și pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere. CREANGĂ, O. A. 250. Roza se exprimă Prin al ei ferice și plăcut miros, Pasărea prin cîntu-i, steaua prin lumină. BOLINTINEANU, O. 103. Moliere și Boileau au luat asupră-le, unul prin comedie, iar celălalt prin satiră, aceste vesele dar nu puțin primejdioase îndatoriri. ODOBESCU, S. I 31. ◊ Expr. Ce se înțelege prin... = cum se interpretează..., cum se explică... III. Introduce un complement circumstanțial de mod în construcții infinitivale, cerute de verbele «a începe» sau «a sfîrși». Autorul începe prin a-și expune planul. ▭ Ipocondrul sfîrșește prin a-și îngropa el tot neamul. La TDRG. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. Bijucă, care se trezise de mic tot între lume subțire și aleasă... nu știe prin urmare decît franțuzește. HOGAȘ, DR. 131. ♦ (Cu nuanță temporală) Cu... o dată cu... Vindecarea lui Radu Comșa începe prin regretul după suferința pe care o părăsește. C. PETRESCU, Î. II 76. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) în..., în cursul..., în timpul... Mereu aud prin somn prelungi somații. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14. Unul prin vis vede plîngînd O mamă-mbătrînită. ALECSANDRI, P. A. 160. Mîndra mea, mîndră de domn, Nu mă drăgosti prin somn.JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ◊ (Timpul e arătat în mod vag, cu aproximație) Prin anii 1888-1889. ▭ Într-o noapte, prin culesul viilor... în loc s-o luăm la deal, pe la Oteteleșeanu, să ieșim la mine acasă, ne-am hotărît să urmăm pe strada Brezoianu. GHICA, S. A. 147. B. În compunere cu prep. «de». I. (Introduce atribute) Din... de pe... Toată megieșia se văietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, L. 75. Toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGĂ, P. 16. II. (Introduce complemente circumstanțiale de loc) De pe la..., de undeva din... De prin crișme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri... o lumină murdară. EMINESCU, N. 34. Zbierăt, răget, țipet, vaiet. Se ridică de prin codri, de pe dealuri. ALECSANDRI, P. III 14. Și mă scoate, dacă poți, De prin mîini de pe la hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale de timp) Cam din..., din. De prin iulie au început ploile. – Variante: (regional) pîn (CARAGIALE, S. N. 206), (popular) pin (ȘEZ. II 139, ALECSANDRI, P. P. 35) prep.

VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. Faptul de a viețui; existență, trai, mod de a trăi. Mulți nu pot să dispună de timpul lor, fiind acel timp ocupat cu... cîștigarea mijloacelor de viețuire. ALECSANDRI, S. 64. Ploile ce nu încetau făceau monotonă viețuirea la T. Ocnilor. NEGRUZZI, S. I După întîmplările viețuirii pacinice sau tulburate noroadele și-au mărit nevoile, și-au sporit gîndurile, și-au dezvoltat limba lor. RUSSO, O. 66. Simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc. ALEXANDRESCU, M. 223.

muia [At: PSALT. HUR. 46^v/1 / V: (înv) a~, (reg) moia / Pzi: moi și (îvr) ~iez / E: moale¹ cf fr mouiller] 1 vt A umezi un obiect introducându-l într-o substanță lichidă. 2 vt (Spc) A introduce un aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1). 3 vt (Spc) A băga rufele murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. și a le ține câtva timp înainte de spălare. 4 vt (Spc) A întinge cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. 5 vt A uda. 6 vt A stropi. 7 vt (Spc) A îmbiba pământul cu apă facându-l să devină moale¹ (1). 8 vt (Spc) A transforma o materie în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid. 9 vt A face să devină mai moale¹ (1), mai puțin dur, mai puțin consistent sau mai puțin țeapăn. 10 vt A face mai suplu. 11 vt (Prc) A frăgezi. 12 vt (Fam; îe) A ~ coada A-și mai reduce din pretenții. 13 vr A deveni mai elastic, mai puțin rigid. 14 vr (D. ger, ploaie, vânt etc.) A scădea în intensitate. 15 vr (D. timp, vreme) A fi mai puțin rece Si: a se încălzi. 16 vt (Reg) A reduce tăria unei băuturi alcoolice prin amestecare cu apă. 17 vr (D. ființe și d. părți ale corpului lor) A-și pierde puterile Si: a se moleși (1). 18 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) balamalele A-i slăbi cuiva pluterile. 19 vr (D. mișcări) A-și domoli avântul Si: a se încetini, a se tempera. 20 vt (Fig; pfm; îe) A ~ (cuiva) oasele sau ciolanele A bate zdravăn pe cineva. 21-22 vtr (Fig) A (se) îndupleca. 23-24 vtr A (se) înduioșa. 25-26 vtr (Fig) A (se) potoli. 27 vtr (D. ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. 28 vr A i se ~ (cuiva) gura A nu mai avea curajul să vorbească. 29 vr A schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. 30 vt (Fon) A palatiza. 31 vt A scălda.

MĂGĂRUȘ s. m. I. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă g a r (I 1); pui de măgar ; (regional) măgăraș (1), măgărel, măgăruț. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Îmi rămase deodată stăruitoare, înaintea ochilor, figura cuminte și deșteaptă a măgărușului meu Vasilache. SADOVEANU, O. IV, 65, cf. X, 411, IORDAN, STIL. 189. Între timp venise și Ciurea, îmboldindu-și măgărușul zgribulit de ploaie. V. ROM. iulie 1 954, 153. Măgăruși amârîli se adăpostesc aplecîndu-și spinarea spre gardurile scunde de piatră. ib. aprilie 1 956, 165. Merg pe cale. . . Ciobănașii Tot jucînd, Măgărușii Tot zbierînd. TEODORESCU, P. P. 679, cf. ALR II 5 533/2, 27, 352, 414, 514, 537, 848, 876, ALRM SN I h 190. Vine lelea de la Huși Călare pe un măgăruș (Căruța), ȘEZ. VII, 79. II. (Regional) 1. Capră de tăiat lemne. Cf. m ă g a r (III 4) (Orlea-Corabia). ALR I 952/885. 2. Numele unui joc țărănesc cu lăutari. SEVASTOS, N. 282, cf. PAMFILE, J. III, 90. - Pl.: măgăruși. – Măgar + suf. -uș.

paparudă (paparude), s. f. – 1. Fată, mai ales țigancă, care bate drumurile în timpul secetei, îmbrăcată ciudat și cîntînd invocații pentru a aduce ploaia. – 2. Femeie împopoțonată, ridicolă sau trivială. – Var. papaludă, papalugă, păpălugă, păpăruză. Creație expresivă, cf. cuvintele der. din papă, cu care coincide perfect, unele cuvinte în ce privește semantismul, altele din punct de vedere fonetic. Coincide și cu numeroase cuvinte străine, cum se întîmplă adesea în cazul formațiilor spontane, cf. ngr. dialectal πεπεροῦδα (Scriban), care ar putea proveni din rom., ngr. παπαρροῦνα (Murnu, Lehnw., 33), περπεροῦνα, bg., sb. peperuda, peperuga „fluture”, calabr. papparutu, abruz. paparotta, prov. papalaudo „sperietoare”, cat. babarota „sperietoare de păsări”, iud. sp. bambaruto „sperietoare de copii, baubau”. Ideea fundamentală pare să fie cea de „sperietoare” sau de „persoană fără formă determinată”, ca în sp. mamarracho sau în matahală. Cum această idee se explică suficient prin posibilitățile expresive ale rom., pare inutil să căutăm etimoane străine. Cele propuse pînă acum nu sînt convingătoare: din lat. papula, cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 479); din lat. *pupulanda (Pascu, Etimologii, 30) sau papaver (Pascu, Lat. elem., 262); dintr-un cuvînt necunoscut cu sensul de „fluture”, ca în bg. (Bogrea, Dacor., V, 837-9); din sb. prporusa, care ar reprezenta ngr. περπυροῦνα (Tiktin); din πομφολύγη, numele unei zeități marine (Diculescu, Elementele, 208); dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 340).

time-share s. (cuv. engl.) Cumpărarea unei locuințe dintr-o stațiune turistică de către mai mulți clienți, fiecare având dreptul să petreacă în ea un interval de timp proporțional cu suma achitată ◊ „Nu de mult timp, pe piața românească a intrat un nou tip de servicii turistice – se pare destul de agreat peste hotare – vacanțele time-share.” R.l. 1 X 94 p. 4. ◊ „După toate aparențele, în România afacerea de tip «time-share» este o afacere prosperă. Altfel nu se explică numărul mare de firme specializate în «vânzarea de timp», care au apărut în ultima perioadă precum ciupercile după ploaie.” Expres 4/95 p. 15 [pron. taimșeăr]

rodnic, ~ă a [At: (a. 1661) GCR I, 178/17 / Pl: ~ici, ~ice / E: rod¹ + -nic] 1 (D. pământ, ținuturi, țări) Fertil (1). 2 (D. perioade de timp) în care se obțin recolte bogate Si: roditor (5). 3 (D. ploaie) Care face să se producă (mult) rod¹ (1) 4 (Îvr; d. plante) Roditor (1) 5 (Fig) Care aduce câștig mare Si: folositor (1), productiv, rentabil, roditor (9). 6 (Înv; d. oameni) Prolific.

GLOD ~uri n. 1) Pământ muiat (de apa ploilor, a zăpezilor); noroi; tină. * A frământa ~ul a merge mult timp prin glod. 2) rar Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. /<ung. galád, rus. gluda.

SĂPTĂMÎNĂ, săptămîni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive care se socotește de luni dimineața pînă duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. ext. orice perioadă de șapte zile consecutive. Socoate că într-o săptămînă s-ar putea întoarce. SADOVEANU, N. F. 139. Ușa mare de la cramă Este scoasă din țîțîni, Că-i în toi cules de poamă De vreo două săptămîni. D. BOTEZ, F. S. 90. Am vrut să te cuprind și pentru atîta lucru Ai plîns și n-ai venit la noi o săptămînă. COȘBUC, P. I 173. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămîna mare (sau a patimilor) = ultima săptămînă înainte de paști. De ce nu vă-astîmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămîna patimilor?! CREANGĂ, P. 110. Săptămîna luminată (sau albă) = săptămîna care începe în duminica paștilor. Cele 40 de zile, din vinerea săptămînii luminate și pînă joi înainte de rusalii, fac azi în amintirea mea o lacună curioasă. GALACTION, O. I 240. Săptămîna brînzei = prima săptămînă din postul paștilor, în care biserica ortodoxă permite să se mănînce lapte și derivatele lui. ♦ (La pl., nearticulat) Timp nedeterminat, cuprinzînd un număr mare de zile. Săptămîni îndelungi, cu ploi mărunte de toamnă, au început să se scurgă greu în bordeiul de sub piciorul podului alb. C. PETRESCU, S. 51. Te urmărește săptămîni Un pas făcut alene, O dulce strîngere de mîni, Un tremurat de gene. EMINESCU, O. I 189. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile dedicat în mod oficial unei anumite activități. Săptămîna filmului pentru tineretul școlar se organizează la un mare număr de cinematografe. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2861. În cadrul săptămînii prieteniei romîno-sovietice, zilele trecute a avut loc la T. Național un simpozion în cinstea sărbătoririi teatrului sovietic. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 110, 14/3.

SODĂ s. f. 1. Substanță de culoare albă, de obicei cristalizată, întrebuințată la spălatul rufelor, la curățatul vaselor etc.; carbonat neutru de sodiu. ♦ (De obicei determinat prin «caustică») Substanță de culoare albă-gălbuie, cristalizată, întrebuințată la fabricarea săpunurilor, în industria coloranților, la mercerizarea bumbacului etc.; hidrat de sodiu. Îi cerea sodă ca să facă săpun. GALAN, B. I 50. Se spală paiele timp de 2 ore într-o soluție compusă din 20 părți apă de ploaie și o parte sodă caustică. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 218. 2. (Regional) Apă gazoasă, sifon.

NINSOARE s. f. 1. Faptul de a ninge; cădere a zăpezii; (rar) ningere, ninsătură, (regional) ninsă mare. Lovise și niște răcele cu ploi și cu ninsori. m. costin, let. i, 253/6. Lovise ninsoare și un ger mare. n. costin, let. ii, 33/25. l-au lovit o ploaie cu ninsoare, de i-au ținut... vro trei, patru dzili. neculce, l. 107, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. O ninsoare îmbelșugată au statornicit iar drum de sanie. ar (1839), 5¹/16, cf. polizu, pontbriant,d. Bătrînul munte albit de ninsori. bolintineanu, ap. ddrf. Am semne că la noapte o să vremuiască, o să fie furtună cu ploaie și ninsoare. conv. Lit. viii, 441. Ninsoare, fulger, gheață, vînt arzător de vară. eminescu, o. i, 94. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare cum se cade. CREANGĂ, a. 30, cf. DDRF, TDRG. Pînă cînd tot nor, ninsoare, Fără nici o zi cu soare? f, (1903), 13, cf. 159, alexi, w., candrea, f. 350. Orașul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va cînta. bacovia, o. 140. Tristeți pustii, molipsitoare... De ce mă urmăriți mereu Și, fie ploaie ori ninsoare, Vă țineți scai de capul meu? topîrceanu, p. o. 144. După acalmii și călduri pripite, năvăliseră în trei rînduri zloate, ninsori și viscole. sadoveanu, o. xii, 683. Apoi, cînd au ajuns pe un platou, a început ninsoarea. v. rom. octombrie 1955, 165. Zăpada ultimei ninsori, subțirică și capricioasă, rîdea soarelui cu miliarde de dinți albi și mărunți. galan, b. ii, 113. Ploi și ninsori și prăpădenie de vreme rea. marian, s. r. ii, 35. Fulguie a ninsoare. pamfile, c. 44. Vine ninsoare cu uomăt. alr i 1 230/257. Astăzi ploaie, mîine ninsoare și poimîine soare. zanne, p. i, 12. Dacă nu e ploaie, fie și ninsoare. id. ib. 51. Pisica cînd se va pune Cu spatele lîngă foc, Frig sau ninsoare ne spune. id. ib. 596. Mii de păsărele zbor: Vine un om fără picioare Și le mănîncă fără gură (Ninsoarea și soarele). gorovei, c. 238. (Fig.) Te văd ca o umbră de-argint strălucită... Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. eminescu, o. i, 37. Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur... Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. topîrceanu, p. o. 156. ◊ loc. adv. Pe ninsoare = în timp ce ninge. Ies pe lună... Plugurile cu plăvani, Ca să are, Pe ninsoare. arghezi, s. p. 121. 2. Zăpadă, (regional) nea² (1), omăt. Să să pogoare ca rooa cuvintele meale, ca ploaia pre troscot și ca ninsoarea pre buruian. biblia (1688), 150²/1. Coboară-se ca roua graiurile mele și ca ninsoarea pe iarbă. heliade, o. ii, 33. Eu răzbăteam iute troieni de ninsori. alecsandri, p. i, 221. Doritul soare Strălucește și dismeardă oceanul de ninsoare. id. ib. III, 10. Manta albă ca ninsoarea. eminescu, n. 29. Sub troiane de ninsoare zace stîncă, zace val. macedonski, o. i, 163. Cu barba și pletele albe ca ninsoarea. n. rev. r. i, nr. 1, 30. Io-s Ileana Cosînzeana Albă, părcă-s de ninsoare. f (1900), 555. La poalele munților acoperiți iarna de ninsoare și vara de codri de brazi. ib. (1906), 27. În parc ninsoarea cade rar. bacovia, o. 11. Sclipește-n ferestre ninsoarea. id. ib. 154. Ninsoarea albă se așternuse peste casele mici, cocoșate, ale mahalalei noastre. v. rom. mai 1954, 142. Afară era lună și căzuse prima zăpadă, un strat de ninsoare, înghețînd lent. barbu, ș. n. 48. Neatins de vînt, De fulg de ninsoaie Și de spic de ploaie. teodorescu, p. p. 68. Iată d-un voinic călare, Alb ca fulgul de ninsoare. id. ib. 453. Era o vreme rea: un sfic de ploaie și altul de ninsoare. șez. vii, 199. ◊ Fig. Stelele sclipeau în aer ca o ninsoare de diamanturi. alecsandri, t. 1 212. Sfărmați statuia goală a Venerei antice, Ardeți acele pînze cu corpuri de ninsori. eminescu, o. i, 60. Caișii zîmbesc sub ninsori. macedonski, o. i, 225. Din cînd în cînd se întorcea spre un domn civil... în redingotă neagră, cu ninsoare de mătreață pe umeri. c. petrescu, î. ii, 72. Vin la geamul meu închis, Ca din basme și din vis... Valuri, ploi, ninsori de fluturi. arghezi, c. o. 69. Iată mîndra giupîneasă, Dochiana cea frumoasă... Sufleca ea mînici albe.. . Și cernea, mări, cernea, Ninsoarea se așternea. alecsandri, p. p. 390. ♦ Fig. Căruntețe. Dar și în părul meu sălbatic A prins ninsoarea firelor de-argint. beniuc, v. 38. Cu toată ninsoarea care-i acoperea creștetul, avea, nu știu cum, o înfățișare haină, dar poate era numai o închipuire. tudoran, p. 37. – pl.: ninsori. – Și: (regional) ninsoaie, linsoare (alr i 1 248/900,1 249/690, 704, 725) s.f. – Nins + suf. -oare.

A ROADE rod tranz. 1) A face să se roadă. 2) A rupe cu dinții (sau cu altceva) în bucăți mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebări, rugăminți etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a frământa; a măcina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora puțin printr-o acțiune sistematică și îndelungată. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fără nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, puțin câte puțin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încălțăminte neajustată) A face să simtă dureri (la picioare); a bate. Mă rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necăji, căutând nod în papură. /<lat. rodere

PLUVIOMETRU, pluviometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cantității de apă de ploaie căzută într-un anumit loc și pe un anumit interval de timp.

HIETO- „ploaie, precipitații”. ◊ gr. hyetos „ploaie” > fr. hyéto-, germ. id., engl. id. > rom. hieto-. □ ~graf (v. -graf), s. n., diagramă reprezentînd cantitatea de precipitații căzute într-o anumită regiune, în funcție de timp; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a meteorologiei care tratează despre ploaie; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul precipitațiilor.

CALOIAN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

NOR nori m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. Nori de ploaie. ◊ Nor arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) nori la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) nori a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din nor se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). Nor de praf. ◊ Nor de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

CALOIAN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

caloian sm [At: H II, 263 / V: ~lian, ~lui~, căl~, călui~ / P: ~lo-ian / E: vsl калѩнь] Obiect de ritual folcloric, în forma unui om de lut, împodobit cu flori, care, pe timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă, ca să aducă ploaie.

MOINĂ¹ s. f. 1. Timp umed și relativ călduros (de obicei cu cerul înnorat) în timpul iernii, după o perioadă de temperaturi scăzute, vreme moale ; Regional) moiște (1), moiștină (1), moișteală, moloșag, moleșniță. V. t o m o r o a g ă, t u l n i c. Pe aici, soare și ger – foarte neplăcut lucru pentru mine, amator de moină și de lumină moderată. CARAGIALE, O. VII, 158. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, D. 118. E o zi de moină, parcă-i primăvară. id. O. A. II, 91. Ciobanii stau în jurul vetrei, Afară-i negură și moină. DEMETRESCU, O. 75. Toată ziua fusese moină. Lostopene mari de zăpadă cădeau și, de ce cădeau, mai mare glod să făcea pe străzi. N. REV. R. II, nr. 18, 93 (supl.). Cînd cîntă cocoșii după amiază, prevestesc moină (vreme mai călduroasă) sau căderea negurii. I. CR. IV, 48. Vremea se încălzește sau face a moină. PAMFILE, VĂZD. 3, cf. 107. După geruri lungi, aceasta era întăia zi de moină. SADOVEANU, O. X, 558, cf. id. B. 58, id. Z. C. 230. Vrăbiile se lăsau în bandă să culeagă ceea ce găseau după moină. CĂLINESCU, E. O. II, 316. Cînd iarna dă puțină ploaie sau e cald, zicem moină. H IV 143. Cînd pisica se linge, înseamnă, moină. ȘEZ. III, 46. Timpu-i a moină. ALR I 1 228/675, cf. 1 228/596. ♦ P. e x t. (Rar) Umezeală, ploaie. Stau . . . și moina cade, apă, glod. BACOVIA, O. 49. ♦ (Regional) Moină galbenă = mană (I 2) (Toplița). Cf. ALR II 5 053/228. 2. (Prin nordul Transilv.) Loc apătos (FRÂNCU-CANDREA, M. 105), pămînt moale, lunecos (CHEST. IV 61/262, GLOSAR REG.), mocirlă (1) (com. din MONOR-REGHIN) ; (regional) rodină (FRÎNCU-CANDREA, M. 105), moiște (2), moiștină (2). 3. (Popular) Bucată de pămînt cultivată sau cultivabilă, ogor (H XIV 436, XVI 95, CHEST. IV 126/426, ALR I 1 229/217, 348, 375, 394, 418, 550, 573, ALRM SN I h 21, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, A V 14); teren lăsat necultivat o perioadă de timp, p î r l o a g ă, (regional) r î t, m o r h o a n c ă, m o r u n c ă, n ă v ă l o a c ă, n o r o i, m e j d i n ă (1) (LUNGIANU, CL. 229, PAMFILE, A. R. 26, BOCĂNEȚU, T. A., ALR I 915/273, 1 229/270, 278, ALR II/250, 353, ALR SN I h 7, A II 3, 4,12); pămînt nelucrat, țelină (ALR I 915/131, 164, A II 3). Și am zălogit 2 moine, doi florinți (cca 1700). IORGA, S. D. V, 383. Au obicinuit plugarii a semăna bucate. . . și în mălăiști (cucuruziști) și unii ca aceștia mai mult folos au decît cei ce seamănă în moine sau în țealini numai o dată arate. ECONOMIA, 29/25. Ziua de arătură în moină este de 10 pași în curmeziș, iar în țelină de 8 pași (a. 1832). I. BRĂESCU, M. 23. În acest chip vom pute ara cu un plug într-o zi la moină 40 de prăjini și la țălinâ 20. I. IONESCU, C. 29/27. Un om pune trei zile de lucru, zile de toamnă, într-o falce de arătură la moină. id. D. 382, cf. 152. Ca pămînt arat sau de arat. . . arătura are o mulțime de sinonimi. . . holdă, lan, miriște, moină. HEM. 1 475. Săracele moine lungi. . . Sărăcile moine late. RETEGANUL, TR. 175, cf. id. CH.157, ALR I 915/576, 1 229/387, ALR SN I 7. ♦ (Regional) Porumbiște. Cf. ALR SN I h 119. 4. (Prin Olt.) Partea moale a brațului (N. REV. R. VIII, nr. 1, 87); încheietura mîinii (ALRM II/I h 98). 5. (Iht.; regional) Grindel (Cobitis barbatula). După păstrăv, vine . . . moina, un peștișor mic. I. IONESCU, P. 365. Tot moină se mai cheamă un peștișor molatec ce trăiește la mîl și care-ți alunecă printre degete. I. CR. II, 79, cf. ANTIPA, F. I. 198, H X 50, 81, 207, 260, 388, 499, 505, 518, 538, XI 488, 504, XV 132, ALR I 1 746/118, 532, 578, 582, 588, 594, ALR II 6 239/531. – Pl.: moine. – Cf. m o a l e¹, m o i ș t e.

MUIA vb. I. 1. T r a n z. A umezi, a uda introducînd într-o substanță lichidă (sau într-un vas, într-o cavitate etc. care conține această substanță); s p e c. (complementul indică un aliment) a introduce într-un lichid pentru a face să fie moale¹ (I 1). Lemnul de chedru și înfășurătura canurei roșie. . . să le moaie în sîngele găinei jungheate. CORESI, EV, 425, cf. ANON. CAR. Două fălii de pîine prăjite și muiate în oțet de trandafir (a. 1749). GCR II, 45/9, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Mîncam numai soharici, un fel de pesmet. . .; trebuia să-l moi o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. Muia feleșțiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. O babă. . . morfolea-n gingii un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. CARAGIALE, O. II, 244. Eu nu sînt ca albinele, să-mi moi botul în orice floare. DELAVRANCEA, O. II, 118. Muie de multe ori condeiul în călimară. AGÎRBICEANU, A. 137. Ne mulțămirăm a ne muia buzele în rachiul din pahar. HOGAȘ, DR. I, 150. Aprind cîte o bucată de pînză dintr-un sac, după ce au muiat-o în petrol. CANDREA, F. 289. Moaie-ți colea în fîntînă botișorul însetat Și te-adapâ și te-alină, roibuleț nealintat. EFTIMIU, Î. 101. [Calului] îi vine chef să-și plece botul într-un pîrăuaș de apă nouă. Și-l moaie ușor, îl scutură și pufnește. SADOVEANU, O.VIII, 301. își muiară mustățile în oala de vin. id. ib. 359. Muia pîinea pe jumătate în apă și o mînca. STANCU, R. A. III, 113. Barbu muie tocul în călimara de pe masă și se iscăli. PREDA, D. 39. Tîrziu îți moi penița-n călimară. V. ROM. iulie 1954, 281. Treceți, Mergeți la fîntînă. . . Muiați fir de calomfir. TEODORESCU, P. P. 16, cf. 601. Mai multe țandure de draniță muiete în rîșină topită și aprinse. ȘEZ. II, 227, cf. III, 58. Și să mîne prefont uscat, Nici cu apă nu-i muiat, Nici cu sare nu-i sărat. HODOȘ, P. P. 208. Nora merge la fîntînă Cu cămeșa soacrei-n mînă. O moaie o dată în apă: „Na-ți-o, mamă, că-i spălată”. ZANNE, P. IV, 514. (În context figurat) Mi-i greață de secuiul ist muiet în cerneală, cînd cetesc în Plutarc despre oamenii cei mari. I. NEGRUZZI, S. V. 157. ◊ R e f l. p a s. Prin jud. Dorohoi pînzele se moaie o singură dată în apă caldă și apoi se usucă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 174. ◊ (Poetic; prin lărgirea sensului) Agapița mea a să fie cocoană mare, zicea ea cu ochii muiați în lacrimi de bucurie. NEGRUZZI, S. I, 72. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua își muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27, cf. id. G. P. 7. Era orașul de-altădată Sub plopi de-argint, muiați în soare. MACEDONSKI, O. I, 188. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. id. ib. 230. Clarul de lună, în care-s muiate vechile balade, numai singurătăților li se potrivește. ANGHEL, PR. 79. O ! pasări pribege, de ce nu mă luați cu voi în țările muiate veșnic în apele visurilor blonde. PETICĂ, O. 289. (R e f l.) Codrii de prin-prejur se muiau . . . în rumeneala serei. GALACTION, O. 281. ♦ (Complementul indică rufele murdare) A băga în apă (cu sodă, săpun etc.) și a ține cîtva timp înainte de spălare. S-a apucat des-dimineață să moaie tot ce avu negru. ȘEZ. I, 59. ♦ (Complementul indică pîinea sau mămăliga) A băga în grăsime, în sos etc. (înainte de a mînca); (popular) a întinge. Prostul muia malaiul în brînză, ca să se prindă de el, cum știa că se prinde de mămăliga caldă. ȘEZ. V, 55, cf. III, 17. Moi un dumicat. ALR II 4 116/727, cf. 4 116/605, 833. ◊ A b s o l. Am muiat în mîncare. ib. 4 116/704. 2. T r a n z. A uda; a stropi. Cu lacrimile meale de-m moiu așternutul. DOSOFTEI, PS. 23/11. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată de sudoare. SADOVEANU, O. VI, 624. Și ploaia mă ploaie, căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 272. A mele floricele să le moi cu apă rece. BUD, P. P. 30. Moi straturile. ALR II 2 537/362. 3.T r a n z. (Complementul indică pămîntul) A îmbiba cu apă făcînd să devină moale¹ (I 1). Ploaia dintr-acea zi muiesă pămîntul. DRĂGHICI, R. 79/16. Pompe puternice împingeau pămîntul muiat cu apă prin conducte. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 400. (În context figurat) Muiați pămîntul inimiei voastre ca sămînța de spăsenie, cuvîntul lu Hristos. . . întru voi să-l priimiți. CORESI, EV. 3. ◊ R e f l. El cum se ruga, Ploaiă că dădea, Pămîntu se muia, Cerbu se-nămolea. TEODORESCU, P. P. 67. De-ar da Dzeu să ploaie, Dealurile să se moaie. RETEGANUL, TR. 139. Cu o stropitură de ploaie pămîntul nu se moaie. ZANNE, P. I, 239. ♦ (Complementul indică materii în formă de pulbere) A transforma în pastă prin amestecare cu un lichid. A cernut făina de grîu și a muiat-o. A amestecat în aluat piper mult, a împletit un colăcel și l-a copt. SADOVEANU, O. XV, 410, cf. ȘEZ. III, 203, ALR II 4 025/531. 4. T r a n z. A face să devină mai moale¹ (I), mai puțin dur sau mai puțin țeapăn; a face mai suplu; p. r e s t r. a frăgezi. Își muie cîte o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149/19. Am muiat pînza, frecînd-o între degete. PAMFILE, J. II, 155. Sus, Sus opinca mea, Spusu-ți-am că te-oi muia In casă la soacră-mea. DOINE, 49, cf. ȘEZ. I, 114. ◊ E x p r. (Familiar) A muia coarda = a-și mai reduce din pretenții. Cf. ZANNE, P. IV, 313. ◊ R e f l. Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi ! iar sare roata. CREANGĂ, P. 126. Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă Și de oaie Se tot moaie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 437. ♦ R e f l. A deveni (mai) elastic, mai puțin rigid. După scăldare mai fiecare româncă îndătinează a unge pre copilul scăldat cu unt. . . ca să i se moaie ciolanele. MARIAN, NA. 114. ◊ T r a n z. Stoicea își muie mijlocul, își întinse ipingeaua și. se culcă. GALACTION, O. 46. 5. R e f l. (Despre ger, ploaie, vînt etc.) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru; (despre timp, vreme) a fi mai puțin rece, mai puțin friguros, a se încălzi. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II, 29. Gerul, în loc să contenească, să se mai moaie, creștea mereu. AGÎRBICEANU, A. 458, cf. 486. Se muie gerul. Streșinile începură să picure. STANCU, R. A. IV, 7. De îndată însă ce timpul s-a muiat, ele dispar iarăși de pe aici. LINȚIA P. II, 87. ◊ (Prin analogie) S-au mai muiat flacăra focului. DIONISIE, C. 204. ♦ T r a n z. (Regional; complementul indică o băutură alcoolică) A reduce tăria prin amestecare cu apă (Glimboca-Caransebeș). ALR II 4 155/27. 6. R e f l. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, vlaga; a se moleși (1). Caii lor li se muiase și îngenuncheară jos. PANN, E. II, 154/25. Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251, cf. id. A. 127. De mai ținea lupta, numai cît ai ațîța un foc, s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254, cf. I. NEGRUZZI, S. IV, 523. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. Și toate [cămilele] s-au muiat de genunchi și s-au pus jos. DELAVRANCEA, O. II, 316. Asinului i se muiară genunchii. GÎRLEANU, L. 135. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin, pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I, 55. Celor trei li se muiară picioarele. CAMIL PETRESCU, O. III, 172. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I, 225. O cuprindea o sfîrșealâ și picioarele i se muiau de la genunchi. V. ROM. februarie 1955, 144, cf. ib. august 1955, 55. Dară mîndră hălăoaie, Dac-o duci în cîmp, se moaie. JARNIK-BÎRSEANU, O. 432. ◊ E x p r. (Familiar) A i se muia (cuiva) balamalele = a-i slăbi (cuiva) puterile. Cf. ZANNE, P. III, 16. ◊ T r a n z. Furnicări ca de ace îi făceau dureri pe la încheieturi, îi amorțeau brațele și-i muiau picioarele. VLAHUȚĂ, O. III, 62. în încăierarea care se produsese, polițiștii, întârîtați, îl loviseră . . . , îl muiaseră și-l legaseră. STANCU, R. A. III, 34. Purtau încă amîndoi căciuli și sumane, și căldura verii timpurii îi muiase și le brobonise frunțile. GALAN, Z. R. 29. ♦ (Despre mișcări) A-și domoli avîntul, a se încetini, a se tempera. Se mai muia jocul. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Din ce în ce pașii se muiară. TEODOREANU, M. II, 120. ◊ T r a n z După o bucată de drum, o muiarăm de tot la pas. STĂNOIU, C. I. 57. Ne muiarăm fuga cailor. SADOVEANU, O. I, 156. Își domoli și-și muie pașii și se opri. id. ib. IX, 99. Mai moaie pasu. ALR II/I MN 46, 2 243/29. ♦ T r a n z. F i g. (Popular și familiar; adesea cu complementul „oasele”, „ceafa”, „spinarea”) A bate tare, zdravăn. Îl ghemuiesc în țârînă Pînă l-au muiat la vînă. BĂRAC, A. 72/16. Dacă și după aceea se vor împotrivi, muiați-le spinarea cu muchele iataganelor. FILIMON, O. I, 159, cf. BARONZI L. 43. Alelei ! pui de ciocoi ! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci, să te moi, De piele să te despoi. ALECSANDRI, P. P. 250. Cînd te-oi prinde la zăvoi, Cu măciuca să te moi, Să te jupoi ca pe oi. ȘEZ. V, 46. Scoati-o botî ciotoroasî. . . Pi ciocoi mni-l mai muia. VASILIU, C. 31. Am să-ți moi oasele. CIAUȘANU, GL., cf. ZANNE, P. II, 66. 7. T r a n z. și r e f l. F i g. A (se) îndupleca, a (se) înduioșa, a (se) îmbuna; a (se) potoli, a (se) domoli. Să nu ne slăbim, nici să ne muiem. CORESI, EV. 76, cf. 466. Mardonie atîta zisă și muia gîndul lui Xersis, și, mai apoi, și acesta tăcu. HERODOT (1645), 360. într-aceasta să muie tiranul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 16^r/15, cf. octombrie 69^r/14. Luîndu-l cu cuvinte și rugămente părintești, turburată răutatea lui Caracala să moaie. CANTEMIR, HR. Bătrînă socotind. . . cum că s-au muiat Teaghen, au spus cătră Arsachi. . . AETHIOPICA, 31^v/10. Măcar de ar fi și tari la inimă,moaie și cu osîrdie o dumerește. MOLNAR, RET. 4/2. Inima cea mai păgînă, privind să putea muia. BELDIMAN, E. 73/36. Însuși turbata mulțime . . . Să muiesă, încetasă, Di blăstămuri să lăsasă (a. 1845). CAT. MAN. II, 128. Slăbiciunile spuse moaie inima oricui. CONACHI, P. 122. Se muie iar împăratul cu cîte el i le-a zis. PANN, P. V. II, 10/19, cf. III, 49/6. Viteze oști ce muiaseră ambițiunea polonilor. NEGRUZZI, S. I, 30. Nu mai știa ce să facă . . . ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11. Zadarnic am cercat trufașa-i sumeție s-o moi prin voluptăți. NEGRUZZI, S. VI, 258, cf. 542. De piatră d-ai fi fost, te-ai fi muiat l DELAVRANCEA, O. II, 149, cf. AGÎRBICEANU, A. 118. Atunci acesta nu numai că se moaie. . . , ci ține și un discurs. IBRĂILEANU, SP. CR. 257. Oamenii se muiară numaidecît, ba unii dintre ei plecară chiar ochii în pămînt, rușinați. STĂNOIU, C. I. 68, cf. 202. Am să mă rog și eu ș-am să cetesc, ca să ți se moaie inima. SADOVEANU, O. IX, 193. Mitreă și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. id. M. C. 64. Bunicului se moaie inima de milă. STANCU, D. 15. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec . . . La inimă m-am muiat Si nu l-am mai înecat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ R e f l. (Despre ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. Cf. PSALT. HUR. 46^/1, CORESI, PS. 144/7. ◊ E x p r. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A, 58. ◊ T r a n z, Ca a fariseilor și a cărtularilor graiure să le moaie. . . cu această znamenie. CORESI, EV. 168. După ce așeză biletul în lumină și-l citi, părintele Ghițâ mai muie vorba. STĂNOIU, C. I. 33. 8. T r a n z. (Fon.) A palataliza. Inițial a existat la plural un i, care a dispărut după ce a muiat consoana anterioară. GRAUR, I. L. 61. ◊ R e f l. În epoca următoare, romanică comună, toate consoanele urmate de iod s-au muiat. SCL 1956, 163. – Prez. ind.: moi și (Învechit, rar) muiez (ANON. CAR.). – Și: (învechit) amuiá (BUDAI-DELEANU, ap. HEM), (regional) moiá (ALR II 3 551 bis/2, 36) vb. I. – De la moale¹. – Pentru unele sensuri, cf. fr. m o u i l l e r. – Amuia: cu proteza lui a.

DUPĂ¹ prep. 1 Arată timpul sau locul (în urma): ~ trei zile se pregătiră de drum (ISP.); (P): ~ ploaie vine și senin; ~ amiazi; ~ prînz 👉 PRÎNZ; ~ aceea, apoi, în urmă; ~ ce 👉 CE II. 6 ; venea ~ mine; unul ~ altul; fulger ~ fulger spintecă tăria (VLAH.); 👉 LUME ¶ 2 A se lua ~, a se ținea ~, a urma, a urmări pe cineva: într’o zi, se luă ~ un iepure... și nu-l nemeri (ISP.); se țineau mereu ~ dînsul; a alerga ~ cineva; a urmări: cine aleargă ~ doi iepuri nu prinde nici unul; a alerga ~ ceva, a căuta, a umbla să dobîndească ceva: muritorii mai mult aleargă ~ laudă decît ~ hulă (M.-COST.) ¶ 3 Pus în urma verbelor a merge, a umbla, a se duce, a trimite, etc., arată scopul: s’ a dus ~ apă, s’a dus să caute, să aducă apă; l-a trimis ~ doctor; se trezește... cu o babă... care umbla ~ milostenie (CRG.); colindase... prin satele dimprejur ~ meștere și cărturărese (DLVR.) ¶ 4 Arată o conformitate: și-și ie un suflet de noră întocmai ~ chipul și asemănarea celei dintîiu (CRG.); ~ porunca mea; ~ părerea mea, ~ placul lui; ~ împrejurări; ~ spusele lui ¶ 5 Mijlocul, instrumentul: pasărea ~ cîntec se cunoaște ¶ 6 Arată obiectul asupra căruia se poartă acțiunea verbului: moare ~ dînsa; erau nebune ~ joc (ISP.) ¶ 7 Îndărătul: siimenii își băteau den sănețe de ~ case (M.-COST.), zărindu-mă într’un colț pe ~ușă, a venit la mine și m’a luat de mînă (I.-GH.) ¶ 8 Cu, în expresiunile a da, a logodi, a mărita, etc. o fată ~ cineva: o soră o dedese ~ Poniatovski, alta o logodise ~ Sborovski (GR.-UR.); unde ai mai pomenit tu ca o fată de împărat să se mărite ~ un porc (ISP.) 👉 DUCE II. 8 ¶ 9 ~ cît, pe cît, atîta cît, în măsura: în loc... să-mi dea ajutor la trebi, ~ cît îl ajută puterea (CRG.); aista nu-i semn bun, ~ cît știu eu (CRG.) ¶ 10 ~ cum, precum, așa cum: îl și vede viind răpede, dar nu așa ~ cum se dusese (CRG.) [lat. depost].

CALOIAN s. n. 1. Obiect de ritual folcloric în forma unei păpuși sau a unui idol de lut împodobit cu flori, pe care, în timp de secetă, țăranii îl îngropau sau îl aruncau în apă, ca să aducă ploaie. 2. Obicei cu același nume, de invocare a ploilor benefice, aducătoare de bogăție. – Cf. sl. kalenŭ „de argilă”.

SCÚRGERE (< scurge) s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge. ♦ (TEHN.) Proces de deplasare cu debit relativ mic a unui fluid care părăsește o incintă, un mediu poros sau suprafața unui corp solid. 2. (HIDROL.) Proces de deplasare a apei căzute pe suprafața Pământului, constituind o fază a circuitului apei în natură. Poate fi de suprafață (difuză, pe întreaga întindere a versanților, torențială, de-a lungul ogașelor, ravenelor, organismelor torențiale și fluvială, prin rețeaua hidrografică organizată) și subterană (deplasare a apei infiltrate în stratele permeabile sau prin golurile subterane). S. poate fi temporară (intermitentă), când se produce numai într-un interval scurt, în urma ploilor și a topirii zăpezilor; semipermanentă (cu perioade nu prea lungi, de obicei în timpul secetei de vară, lipsite de s.) și permanentă (caz în care, chiar dacă există oscilații de debit, râul nu seacă niciodată). ♦ Coeficient de s. = raportul dintre cantitatea de apă scurs ăpe unitate de timp și cantitatea de apă căzută în aceeași unitate de timp pe o anumită suprafață. S. medie specifică = cantitatea de apă scursă într-un bazin hidrografic de pe unitatea de suprafață în timp de o secundă (q l/s km²); se calculează raportând debitul râului într-un punct dat la suprafața de bazin aferentă. S. solidă = cantitatea de material solid (în suspensie sau târât pe fundul albiei) transportat de un curs de apă.

4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a).

CALOIAN ~ieni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, având chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia. [Sil. -lo-ian] /cf. sl. kalenu

KADARE, Ismail (n. 1936), scriitor albanez. Stabilit în Franța (1990). Versuri de o rafinată eleganță a expresiei („Visele”), în tonuri romantice („Secolul meu”). Romane și nuvele de glorificare a pământului natal, impregnat de suferință și văzut ca un loc real și mitic în același timp („Generalul armatei moarte”, „Amurgul zeilor stepei”, „Cuibul rușinii”). Poemul epic cu tentă eroică „Tobele ploii”.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Umflătură a pielii conținînd materie lichidă. Colina se ridica mereu în sus; se umfla ca o bășică uriașă. PREDA, Î. 36. O bășică mare îi plesni, curse un fel de apă sălcie. CAMILAR, TEM. 302. Cu dăsagii la spinare... De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare. TEODORESCU, P. P. 307. 2. (Mai ales la pl.) Balonașe, umflături mici, pline cu aer, care se fac la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc.; bulbuci, clăbuci. Bășici de săpun. ▭ Se porni o ploaie cu bășici. PAS, L.55. 3. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica udului. Bășica fierii. ▭ (în forma beșică) Mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41. ♦ Aceeași membrană (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor, pergamentului, etc. O pungă de bășică de bou. ▭ Se duse într-un oraș își puse o bășică de cirviș în cap. ISPIRESCU, L. 150. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze mult mai ușoare decît apa și care. le ajută la plutire. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă, balon. (în forma beșică) Casa se prefăcu într-o peșteră... cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament. EMINESCU, N. 56. ♦ Lampion. Grădina era luminată cu multe lumini în bășici de hîrtie văpsită. CARAGIALE, O. I 375. – Variantă: (Mold., Transilv.) beșică s. f.

CERNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne. 1. Trecere prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine; cernut. Cernerea făinii. 2. (Poetic) Cădere ușoară, ca presărarea printr-o sită. Răscolite, petalele... cădeau într-o cernere leneșă, fluturînd în întuneric asemenea unor frunzișoare albe, împrăștiind miresme. MIHALE, O. 354. În pădurile negre porni ca o cernere de argint. CAMILAR, T. 83. Noiembrie a avut și cerneri de fluturi albi din văzduhul căptușit cu nouri de zăpadă. SADOVEANU, O. IV 145. Pășea încet cu capu-n piept, prin cernerea ploii, care cădea moale ca pe vată. SADOVEANU, O. VI 220. 3. Fig. (în legătură cu noțiuni de timp) Trecere lentă și aproape neobservată, scurgere, perindare. Cernerea anilor.

vremuire s.f. (pop.) 1 Vreme urîtă (cu ploaie, ninsoare, viscol etc.). S-auzeau cum cîntă cocoșii, mohorît, a vremuire (CAM.). 2 Trecere, scurgere a timpului. Produs al aerului, soarele ar fi Al vremuirii joc al unor pămîntești stihii (BLA.). • pl. -i. /v. vremui.

A MURA ~ez tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare

REPEDE² ~zi adj. 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește repeziciune; iute. Gesturi ~zi. 2) (despre ape curgătoare) Care curge cu repeziciune. Fluviu ~. 3) (despre timp) Care trece cu rapiditate. Ani ~zi. 4) (despre precipitații atmosferice) Care sunt intense și de scurtă durată. Ploaie ~. 5) (despre forme de relief) Care este foarte înclinat; cu unghi mare de înclinație. Povârniș ~. 6) (despre mișcări) Care se face fară întârziere; rapid. /<lat. rapidus, rapide

SECETOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre timp) Care se caracterizează prin secetă; fără precipitații atmosferice; uscăcios. An ~. 2) (despre terenuri) Care este lipsit de ploi (și de surse de apă în general); bântuit de secetă. /secetă + suf. ~os

ÎNDELUNGAT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează de mult timp, care ține mult timp. Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor. COȘBUC, P. I 109. O ploaie îndelungată. CREANGĂ, A. 34. Îndelungatele lui vise. EMINESCU, N. 78. ♦ (Despre noțiuni temporale) Mult, lung, prelungit, îndelung. Gramaticile acestor doi învățați sînt singurele lucrări științifice care au răspuns timp îndelungat nevoilor practice ale școlii noastre. L. ROM. 1953, nr. 2, 7. ♦ (Adverbial, învechit) Multă vreme. Nu îndelungat poate orbirea sistemelor să întunece mintea unui neam. RUSSO, O. 78.

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

ploua (-uă, plouat), vb. impers. – 1. A cădea ploaie. – 2. A cădea ceva din abundență. – 3. A plictisi, a supăra. – Var. ortogr. ploa. Mr. ploae, istr. plou. Lat. plovĕre, forma populară a lui pluĕre (Pușcariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu, Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de conjug., cf. it. piovere (senes. piovare, cf. Max Steffens, Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5), prov., cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai există urme de conjug. în -ere: să plouă, în Trans., să ploaie; plouă, în Olt., ploaie. Var. ploa, este înv. și incorectă. Der. ploaie, s. f. (precipitație atmosferică; abundență, încărcătură de alice), mr. ploae, megl. ploaiă, istr. ploie, din lat. *plovia < pluvia (Diez, I, 322; Diez, Gramm., I, 155; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin; REW 6620), cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea ploja în lat., propusă de Pușcariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul rom., cf. Pascu, Beiträge, 19); ploicică (var. ploiță), s. f. (răpăială); ploier, s. m. (pasăre, Squatarola squatarola); plointe, adj. (Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leagă de lat. pluentem, nu pare o ipoteză necesară; ploios, adj. (cu ploaie); plouat, adj. (ud; obosit, fără chef).

BULETIN METEOROLOGIC DE AVIAȚIE informare făcută periodic asupra condițiilor de stare a vremii dintr-un interval de timp trecut și asupra evoluției probabile a timpului pentru diferite perioade utilizând: temperatura, presiunea atmosferică, viteza și intensitatea vântului, nebulozitatea, fenomene hidrometeorologice (ceață, polei, lapoviță, ploaie, ninsoare). Servește navigației aeriene și este înmânat conducătorilor de zbor și echipajelor aeronavelor, fiind întocmit de către stațiile meteorologice care deservesc aviația militară sau civilă.

microzonă s. f. Subdiviziune teritorială a unei localități ◊ „Amplasată în imediata vecinătate a întreprinderilor «Moldova» și «țesătura», noua unitate a industriei ușoare va lărgi microzona textilă a orașului.” Mag. 21 I 67 p. 1. ◊ „Ultimul stejar multisecular din fața Circului de Stat ar mai putea fi salvat, după ce alții doi au sucombat în timpul din urmă. Aceasta din cauza proiectării și execuției pavajelor din microzonă, care au eliminat pătrunderea apei de ploaie la rădăcinile acestora.” R.l. 10 I 84 p. 5 (din micro- + zonă; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395; DN, DEX, DN3 – alte sensuri, DEX-S)

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în Evul Mediu, în Țările Române. – Lat. galleta.

RĂCORI, răcoresc, vb. IV. Refl. 1. A pierde din căldura inițială, a deveni mai rece; a se răci. A răsturnat pe fund mămăliguța și a pus-o pe poliță sus, ca să se răcorească. SADOVEANU, P. M. 249. Și toarnă el toată apa... pe jăratec, pînă ce stinge focul de tot și se răcorește cuptiorul. CREANGĂ, P. 65. ◊ Fig. Fă-mă lumină de său Și mă pune-n sînul tău. De-i vedea că mă topesc, Suflă să mă răcoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Impersonal, sau cu subiectul «timpul»,«vremea») A deveni (mai) rece, a avea o temperatură (mai) scăzută. La începutul lui septemvrie au stat ploile și vremea s-a răcorit. SADOVEANU, M. C. 34. S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre. CARAGIALE, O. II 178. 2. (Despre ființe) A simți o ușurare, a-și potoli senzația de fierbințeală a corpului (produsă de căldura excesivă a aerului sau de o stare fizică ori psihică neplăcută). Bivolii se răcoreau pe arșiță în mlăștinile sărate ale acestor bălți. VLAHUȚĂ, R. P. 32. A băut la apă pînă s-a răcorit. CREANGĂ, P. 290. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni sau la părți ale corpului) A provoca scăderea temperaturii (potolind senzația de căldură). Se aplecă peste bord și, muindu-și mîna în apa rece, își răcori fruntea și gura uscată. BART, E. 189. Aerul sănătos și rece al dimineții îi mai răcori... ochii lui tulburi și trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Eu în codru c-alergam Și sub tine m-ascundeam. Cu umbra mă răcoreai. ANT. LIT. POP. I. 160. 3. Fig. A se liniști, a se calma, a se potoli. Mă răcoream de necazul cu care am plecat de la cămătar. C. PETRESCU, A. R. 39. Primarul se răcorise răcnind. REBREANU, R. I 237. Pare că i se răcorea inima, cînd auzea spusele băietului. ISPIRESCU, L. 70. ◊ Tranz. Cu o suflare răcorești suspinu-mi. EMINESCU, O. I 200. Mai vorbește! Mai vorbește! Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește! HASDEU, R. V. 61. Lăsați-mă să plîng, ca să-mi mai răcoresc sufletul. ALECSANDRI, T. II 25.

cârnat sm [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~aț / Pl: ~ați / E: ml carnacius] 1 Produs alimentar preparat din carne tocată și condimente, introduse în intestine de porc, de oaie sau într-un înveliș de material sintetic. 2 (Pop; îs) ~aț crud (sau verde) Cârnat proaspăt, preparat de curând. 3 (Pop) Excrement de om Si: căcat, căcârnat. 4 (Arg) Penis. 5 (Fam; fig) Șir lung. 6 (Îe) A ploua cu ~ați A fi belșug mare, ca-n basme. 7 (Pop; îe) A lungi ~ul A trage de timp. 8 (Pop; îe) A fi sătul ~ A fi foarte sătul Si: carabă, tobă. 9 Colac de cârpă pe care îl pun femeile de la țară pe cap și care servește la fixarea năframei. 10 (Fam) Om de nimic.

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

manta s.f. I 1 <reg.> cabat, căpeneag, guneaț. Soldatul își ridică gulerul mantalei. 2 (și manta de ploaie) balon², balonzaid, fâș, fulgarin, impermeabil, trend, trencicot, <fam.> parpalac, <arg.> prelată, tranțifluer. Și-a cumpărat o manta pentru timp ploios. 3 (înv.) v. Mantie. II (zool.; la gasteropode) palium. Mantaua căptușește cochilia.

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ♦ Expr. A curge gîrlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gîrlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă cîștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, într-una. 2. A pluti, Curgeau pe rîu scînduri rupte. 3. (Despre sînge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare ; p. ext. despre sînge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumînarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzînd succesiv, bucată după bucată. 6. A atîrna, a spînzura. Părul. . . lung curgea în vițe pînă pe spate (EMINESCU). ♦ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu ; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobînzi) A se socoti, a începe de la. . . 4. (Înv., despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. Vitele sînt mari. . . și aceasta curge iarăși din buna orînduială (GOLESCU). [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III]- Lat. currere (după merge).

A STA stau intranz. I. 1) (despre ființe) A se opri după o mișcare. ~ pe loc. ~ în loc. ◊ ~ locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) ~ locului (sau pe loc) a fi neastâmpărat. Ce (mai) stai? ce (mai) aștepți? ~ țintuit (sau nemișcat) pe loc a nu face nici o mișcare. A nu-i (mai) ~ cuiva picioarele a se mișca mereu. A nu-i (mai) ~ cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a staționa. Trenul stă în gară. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta să se manifeste; a conteni. Ploaia ~t. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta să (mai) funcționeze. 5) A se afla nemișcat (într-o anumită poziție, situație sau stare). ~ în picioare. ~ culcat. ◊ A nu mai putea ~ pe picioare a nu mai putea de oboseală. ~ la masă a lua masa. ~ ca pe spini a aștepta ceva cu mare nerăbdare. ~ binișor a ședea liniștit; a fi cuminte. ~ pe ouă a cloci. A-i ~ cuiva bine (sau rău) a-l prinde bine (sau rău) pe cineva. ~ ca o stană (sau ca un stâlp) de piatră a sta nemișcat. ~ grămadă a fi înghesuiți. ~ bine (sau rău) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îți merge? 6) A se găsi într-un anumit loc. Cartea stă pe masă. ◊ ~ în pat a ședea lungit în pat; a trândăvi. ~ la pat a fi bolnav. ~ în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i ~ cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara socială. ~ la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. ~ în umbră a nu se afișa. ~ de o parte a) a se ține la o oarecare distanță; b) a nu lua atitudine. A-i ~ cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inimă) a incomoda (în permanență) pe cineva. A-i ~ cuiva pe inimă a produce neliniște. A-i ~ cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezența sa; b) a fi o povară pentru cineva. A-i ~ cuiva în putință a fi în puterile cuiva. ~ pe apă a pluti. 7) A-și avea domiciliul; a locui. ~ la cămin. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de durată sau de continuitate): ~ la sfat a) a se sfătui; b) a vorbi. ~ la (sau de) vorbă a vorbi. ~ la taifas a pălăvrăgi. ~ pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la îndoială a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. ~ în cumpănă a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la pândă a pândi. ~ sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprimă ideea de intenție): ~ de ducă a fi gata de plecare. ~ gata a fi pregătit pentru o acțiune. /<lat. stare

IZOHIÉTĂ (< fr. {i}; {s} izo- + gr. hyetos „ploaie”) s. f. Linie care unește pe hărțile climatologice punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o perioadă de timp dată.

SEMAFOR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stîlp fix cu unul sau mai multe brațe mobile, a căror poziție (în timpul zilei) sau schimbare de lumină (în timpul nopții) indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. Trenul militar e-aici de două zile. Semaforul taie ploaia penetrantă. VINTILĂ, O. 11. 2. (Mar.) Semnalizator optic, folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Semnalizator cu lumini colorate pentru reglementarea circulației în orașe; (familiar) stop. La încrucișarea străzilor, circulația se face după semnalele semaforului dirijat de milițian. – Pl. și: semaforuri (PERPESSICIUS, S. 27).

ropot sn [At: DRĂGHICI, R. 159/28 / V: ~ă sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: bg ропот] 1 Zgomot produs de copitele unui cal (rar, ale unui alt animal) care aleargă. 2 Alergare (1). 3 Zgomot produs de pași (repezi) Si: tropăit. 4 (Îlav) În ~, într-un ~ (sau într-o ~ă) Într-o fugă. 5 (Rar; îe) A da un ~ (sau o ~ă) A da o fugă. 6 Gălăgie și zgomot. 7 Agitație (1). 8 Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) în timpul dansului. 9 (Pex; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 10 Melodia după care se execută ropotul (9). 11 (De obicei determinat prin „de ploaie”, „de grindină”; șîf ropotă) Cădere precipitată și zgomotoasă (de scurtă durată) Si: aversă, răpăială (1), ropotire (1), ropotit (1), (reg) rop (3), rostopală (4). 12 Zgomotul produs de ropot (11) Si: ropotire (2), ropotit (2), (reg) rop (4). 13 Succesiune de lovituri ritmice Si: ropotire (3), ropotit (3). 14 Curgere repede și zgomotoasă a unui torent sau a valurilor în mișcare Si: ropotire (4), ropotit (4). 15 (De obicei determinat prin „de aplauze”) Izbucnire de aplauze Si: ropotire (5), ropotit (5). 16 Zgomotul aplauzelor Si: ropotire (6), ropotit (6). 17 (Reg; îf ropotă) Mâncare (lichidă) gătită rău, care nu se poate mânca. 18 (Ban) Agonie (1). 19 (Îe) A pune ~ A trage să moară.

țârâială sf [At: POLIZU / V: ~răi~, ~rui~ / Pl: ~ieli / E: țârăi¹ + -eală] 1-9 Țârâire (1-9). 10 Zgomot produs de căderea unei ploi ușoare și de scurtă durată Si: țârâitură (1). 11 (Îlav) Cu țâruială Puțin câte puțin, într-un interval mai îndelungat de timp.

REȚEÁ (lat. *retella) s. f. 1. Împletitură din fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară care imită acest fel de împletitură. 2. Obiect făcut din r. (1). ♦ Obstacol, întăritură în fața tranșeelor sau gard făcut din sârmă ghimpată, întinsă (în rânduri dese) între stâlpi susținători. 3. (MAT.) R. de drepte în plan = sistem format din două familii (fiecare depinzând de un parametru) de drepte. R. de curbe pe o suprafață = sistem format din două familii (depinzând fiecare de un parametru) de curbe, situate pe o suprafață. R. de cercuri în plan = familie de cercuri a căror ecuație depinde liniar de trei parametri omogeni, 4. (EC.) R. tarifară = element component al sistemului de plăți, prin care se stabilește categoria de încadrare a angajaților în mod diferențiat pe ramuri, în funcție de complexitatea procesului tehnologic. 5. (FIZ.) Ansamblu plan sau spațial format din două sau mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; ansamblu de obiecte aflate în punctele de întretăiere ale acestor linii. R. cristalină, r. de linii imaginare care leagă punctele ce reprezintă centrele particulelor constitutive ale unui cristal. ◊ R. de difracție v. difracție. 6. (TEHN.) Ansamblu de conducte (de apă, de canalizare etc.) sau de conductoare electrice legate la noduri între ele. ◊ R. de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu. R. electrică de energie = ansamblul instalațiilor pentru transmiterea energiei electrice de la centralele electrice până la consumatori. 7. (TOPOGR.) R. geodezică = ansamblu de puncte geodezice marcate pe teren prin borne de beton a căror poziție în cadrul planului de proiecții este precis determinată și care, unite între ele, formează o r. de triunghiuri echilaterale. R. trigonometrică = ansamblu de puncte dintr-o triangulație. R. de nivelment = totalitatea punctelor de nivelment din ansamblul unui teritoriu. 8. (HIDROL.) R. hidrografică = totalitatea albiilor prin care se scurg apele de suprafață dintr-un anumit teritoriu, care cuprinde: r. h. temporară (care nu funcționează decât în urma ploilor sau a topirii zăpezii), r. h. semipermanentă (lipsită de apă în perioadele secetoase), r. h. permanentă (care are apă tot timpul anului). 9. R. meteorologică = totalitatea stațiilor meteorologice care efectuează observații asupra elementelor meteorologice de pe un anumit teritoriu. Se deosebesc: r.m. de ordinul I (sau aerologice), care efectuează observații din oră în oră; r.m. de ordinul II (sau climatice), care efectuează patru observații în 24 de ore, și p.m. de ordinul III (sau posturi pluviometrice) care înregistrează numai precipitațiile atmosferice căzute. 10. R. cartografică, reprezentare pe hartă a meridianelor și paralelelor geografice într-o anumită proiecție cartografică. Servește la întocmirea hărților și la determinarea coordonatelor punctelor. 11. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 12. Ansamblu de relații și de membri ai unei organizații clandestine (ex. r. de spionaj). 13. (ZOOL.) Reticulum. 14. (ECOL.) R. trofică, sistem de lanțuri trofice interconectate prin care se realizează circuitul substanței organice (prin intermediul organismelor vii) în cadrul unei biocenoze. O serie de specii au o alimentație diversificată, participând la mai multe lanțuri trofice la diverse niveluri ale acestora (de ex. unele răpitoare de noapte, care se hrănesc cu rozătoare cât și cu păsări insectivore și granivore, vulpile, șacalii), în timp ce alte specii servesc ca hrană (ca șoarecii, iepurii etc.) mai multe tipuri de consumatori. În acest fel se stabilesc legături complexe care în general asigură stabilitatea sistemului.

RĂSTIMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval liber între două perioade sau două momente diferite; timp. Tăcură un răstimp. Se gîndeau tustrei, fumînd iarba cea nouă și mirositoare, adusă de peste mări. SADOVEANU, O. VII 23. Lăutarii mai continuară a cînta un răstimp... apoi se amestecară și ei printre oameni. REBREANU, R. I 137. În scurtele răstimpuri cînd soarele declină Și noaptea-și pune stema feerică... E un moment de pace. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Fig. În răstimpul cîtorva gînduri fericite, ajunse la castelul încolțit. EMINESCU, N. 26. ◊ (Cu precizări temporale) La răstimp de un ceas și jumătate, urma batalionul. D. ZAMFIRESCU, R. 253. ◊ Loc. adv. În răstimpuri = din cînd în cînd, la anumite intervale de timp; cîteodată. Umbla sprinten prin zăpadă... bătînd, în răstimpuri, toba cu pumnul. DUMITRIU, N. 198. De undeva sau de pretutindeni, veneau, în răstimpuri, și treceau pe fruntea mea ușoare și nevăzute suflări molatice de vînt. HOGAȘ, DR. 255. Vîntul șuiera pe sub streașine; în răstimpuri, veneau vîrtejuri repezi, care zgîlțîiau ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Din răstimp în răstimp = din cînd în cînd; uneori. Nevasta cea tînără își păturește rochia de mireasă și celelalte straie cu care a fost mireasă și le așterne pe fundul lăzii. Din răstimp în răstimp o arată copiilor. SEVASTOS, N. 340. Într-un răstimp = de la o vreme; la un moment dat, deodată. Într-un răstimp, curgerea ploii conteni și se învălui asupra cuprinsurilor o pîclă cenușie, din care curgea burniță. SADOVEANU, F. J. 156. În răstimp = în acest timp, în răgazul avut. Adineauri am lăsat Chitila – observă conductorul... luînd biletele de la ceilalți călători. În răstimp... Rogojinaru scoase o foaie galbenă pe care o arătă conductorului. REBREANU, R. I 12. – Pl. și: (m.) răstimpi (ODOBESCU, S. III 51).

VEGHEA, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta noaptea treaz, a nu dormi în timpul nopții. Bătrîna care veghea bună parte din noapte, așteptînd utrenia, se odihnea. GALACTION, O. I 321. Singur eu veghez în noapte, Ploaia cîntă tot mai tare. TOPÎRCEANU, B. 74. Fig. În fereastra bătrînalui conac veghea aceeași lumină sfioasă. REBREANU, R. II 207. Felinarele pustii veghează la colțuri și rareori, în lumina murdară, își arată chipul muncitori întîrziați. DUNĂREANU, CH. 107. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Popular) A sta treaz cu gîndul la cineva sau la ceva. Să-l văd seara ce cinează Și la ochii cui veghează. HODOȘ, P. P. 58. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stînd la căpătîiul lui). Bătrîna o veghease și se rugase. GALACTION, O. I 321. Zi și noapte l-a vegheat, Perne albe i-a mutat, Cînd la cap, cînd la picioare. ALECSANDRI, P. P. 112. ◊ (În construcții figurate) Numai focurile înalte ale conacelor și hambarelor vegheau somnul cîmpiei. DUMITRIU, B. F. 62. 3. Tranz. A păzi, a sta de pază, a străjui. Oile umblau îmbulzite la vale, cu cîinii veghindu-le cu urechile ciulite. DUMITRIU, N. 199. ◊ Intranz. Adorm și ea la capu-mi surîde și veghează. EMINESCU, O. IV 82. Precum veghează o mamă bună Lîngă copilul ce-i adormit. ALECSANDRI, T. I 341. ♦ A supraveghea o activitate. Dănilă... veghea mulsul caprelor. GALACTION, O. I 158.