ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

CĂMIN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

COREGENT, coregenti, s. m. Persoană care are parte egală la domnie cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent.

ACESTA aceasta (aceștia, acestea) dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Cu toate acestea totuși. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta în plus. /<lat. ecceistu, ecce-ista

ASEMENEA² adv. 1) Tot așa; în același fel; deopotrivă. 2) Pe lângă aceasta; încă; mai. /<lat. assimile

MITOC ~uri n. 1) Mănăstire mică subordonată unei mănăstiri mai mari. 2) Casă sau grup de case care aparțineau unei mănăstiri și serveau ca loc de găzduire (pe lângă aceasta). /<sl. metohu

COREGENT s. m. persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. (< fr. corégent)

SUBSIDIAR, -Ă adj. care se adaugă ca element secundar pentru întărirea argumentelor principale într-o discuție; complementar, auxiliar, secundar. ♦ în ~ = în al doilea rând, pe lângă aceasta. (< fr. subsidiaire, lat. subsidiairius)

MAGISTRÁT (< fr., germ., lat.) s. m. 1. (Dr.) Denumire dată judecătorilor și procurorilor. În România, au calitatea de m. și fac parte din corpul m. judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și m. asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Sunt asimilați m. ministrul Justiției, locțiitorii săi și personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durată îndeplinirii funcției. Numirea și eliberarea din funcție a m. se face prin decret al președintelui țării. M. nu pot fi cercetați, reținuți sau arestați fără avizul ministrului Justiției. 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Denumire dată persoanelor care aveau o înaltă autoritate publică (ex. consul, pretor, cenzor, edil, chestor ș.a.).

MARIANAO, oraș în NV Cubei, suburbie rezidențială a orașului Havana, situat la 16 km SV de acesta, lângă plaja La Playa; 133,7 mii loc. (1990). Cazino. Ind. textilă, chimică, de prelucr. a tutunului și lemnului (mobilă), a pielăriei, hârtiei și alim. (bere, produse de panificație). Fundat în 1726.

ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. 8. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

CĂMIN, (1, 2, 3, 6) căminuri, (4, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural: cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în România la începutul decen. 3 al sec. XX în scopul propagării culturii la sate (5)^[1]; cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin-spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

COREGENT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent.

ADVERB s. n. (< lat. adverbium < ad „pe lângă” + verbum „verb”; cf. fr. adverbe, germ. Adverb): parte de vorbire care determină un verb și care exprimă circumstanța în care se desfășoară acțiunea acestuia (locul, timpul, modul etc.). Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin lipsă de flexiune (neflexibilitate), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (complement circumstanțial, nume predicativ, atribut) și prin distribuție unidirecțională (parțial și bidirecțională: numai a. relativ). ◊ ~ moștenit: a. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, cum sunt: afară, apoi, așa, atunci, bine, când, cum, unde etc. (din latină), pururea (din substrat). ◊ ~ împrumutat: a. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca aidoma, prea, razna (din v. sl.), taman, tiptil (din turcă), agale, măcar (din neogreacă), musai (din maghiară) etc. ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare, compunere sau conversiune: vulturește, orbește, chiorâș, morțiș, târâș; acasă, pesemne, altădată, deocamdată, oarecum, întotdeauna, niciodată; dimineața, ziua, seara, noaptea, primăvara, vara, toamna, iarna, lunea, frumos, greu, deschis, poate etc. ◊ ~ denominativ: a. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un adjectiv, ca șoimește (șoim + suf. -ește), nebunește (nebun + suf. -ește), orbiș (orb + suf. -iș). ◊ concret: a. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca agale, duios, lin, repede. ◊ ~ abstract: a. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca așa, atât, foarte, mai etc. ◊ ~ simplu: a. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice a. moștenit, împrumutat sau format prin derivare și conversiune pe terenul limbii române), ca acolo, aici, ieri, bine, foarte, agale, razna, pitiș, dimineața etc. ◊ ~ compus: a. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice a. obținut prin compunere), ca odată, degrabă, deseori, deodată, iarăși, alaltăieri, fiecum, bineînțeles, oricând etc. ◊ ~ de mod: a. care exprimă felul în care se realizează o acțiune oarecare (modalitatea propriu-zisă, ideile de cantitate, de continuitate, de revenire, de frecvență, de afirmare, de negare, de probabilitate, de îndoială, de posibilitate, de precizare, de întărire, de restricție, de exclusivitate, de proximitate sau aparență, de explicare și de comparație), ca abia, aievea, bine, încet, repede, prietenește, târâș, realmente; destui, mult, puțin; continuu, mereu; iarăși, adesea, rareori; da, firește, negreșit; ba, nu, nicidecum; poate, probabil; posibil; chiar, tocmai; și, tot; barem, măcar; doar, exclusiv, numai; aproape, gata; adică, anume; asemenea, întocmai etc. ◊ ~de loc: a. care exprimă locul în care se desfășoară o acțiune, ca aici – acolo, afară – înăuntru, aproape – departe, jos – sus, înainte – înapoi etc. (indicații spațiale precise); nicăieri, oriîncotro, oriunde, pretutindeni, undeva etc. (indicații spațiale neprecise). ◊ ~ de timp: a. care exprimă timpul în care se desfășoară o acțiune, ca azi – mâine, acum – atunci, curând – târziu, totdeauna – niciodată etc. (indicații temporale precise); cândva, câteodată, odată, odinioară, uneori etc. (indicații temporale neprecise). ◊ ~ de concesie: a. care exprimă ideea de concesie în raport cu acțiunea, ca tot, totuși. ◊ ~ pronominal: a. caracterizat prin sens referențial, prin raportare la o indicație circumstanțială (de loc, de timp, de mod) precizată mai înainte cu ajutorul contextelor, ca aici – acolo, acum – atunci, cum – așa, oricând – nicicând etc. ◊ ~ pronominal demonstrativ: a. care exprimă ideea de apropiere sau de depărtare în spațiu sau în timp, ca aici – acolo, aproape – departe; acum – atunci, curând – târziu etc. ◊ ~ pronominal interogativ: a. care ajută la formarea unei întrebări, evidențiind ideea circumstanțială de loc, de timp sau de mod, ca încotro?, unde?, când?, cât?, cum?. ◊ ~ pronominal relativ: a. care ajută la exprimarea unei relații de subordonare în cadrul frazei, evidențiind aceeași idee circumstanțială de loc, de timp sau de mod, ca încotro, unde, când, cât, cum. ◊ ~ pronominal nehotărât a. care exprimă în chip neprecis ideea circumstanțială de loc, de timp sau de mod, ca fieunde, încotrova, undeva, altundeva, oriîncotro, oriunde; cândva, altcândva, câteodată, odată, odinioară, oricând; fiecum, oarecum, câtva, cumva, altcumva, oricât, oricum. ◊ ~ pronominal negativ: a. care neagă circumstanța de loc, de timp sau de mod, ca niciunde, nicăieri, nicicând, niciodată; nicicât, nicicum, nicidecum. ◊ ~ nonpronominal: a. caracterizat prin lipsa unui sens referențial, prin lipsa unei raportări la o indicație circumstanțială, ca afară – înăuntru, jos – sus, ieri – astăzi – mâine, greu - ușor. ◊ ~ cu grade de comparație: a. care exprimă caracteristica circumstanțială comparabilă a unei acțiunii existentă în grade diferite, ca bine, greu, încet, mult, puțin, repede, tare, ușor; aproape, departe, înăuntru, înafară, jos, sus; curând, devreme, târziu etc. ◊ ~ fără grade de comparație: a. care exprimă caracteristica circumstanțială necomparabilă a unei acțiuni, inexistentă în grade diferite, ca astfel, abia, atât, cam, încă, mai, neîncetat, iarăși, da, nu, parcă, chiar, măcar, bunăoară, întocmai, oriîncotro, azi; dinadins, totuși etc. ◊ ~ dependent (subordonat, determinant): a. care intră în relație de subordonare cu un element regent, îndeplinind pe lângă acesta o funcție sintactică (de nume predicativ, de atribut sau de complement circumstanțial), ca în exemplele „Ea este altfel”, „Să așteptăm ziua de mâine”, „Vom vorbi atunci”. ◊ ~ regent (determinat): a. care regizează în cadrul propoziției complemente, iar în cadrul frazei – subordonate subiective, ca în exemplele „Departe, lângă pădure, se zăreau căprioarele”; „Repede, ca o nălucă, a dispărut din fața noastră”; „Astăzi, la ora 16, m-am întâlnit cu văru-meu”; „Jos din cireș!”, „Fuga la mine!”, „Firește că e adevărat”, „Evident că nu are dreptate” etc. ◊ ~ regent predicativ: a. regent care, prin intonație predicativă, prin elipsă și prin topică, devine predicat adverbial în cadrul propoziției, ca în exemplele „Înainte spre pădure!”, „Sus pe scări!”; „Poate că are și el dreptate”; „Posibii să plouă” etc. ◊ ~ regent non-predicativ: a. regent care nu poate deveni predicat adverbial în cadrul propoziției, nedispunând de o intonație predicativă și neprezentând o elipsă, ca în exemplele „Aproape, pe malul drept, se auzeau privighetorile”, „Jos, la rădăcina copacului, o veveriță țupăia nostim”, „încet, ca o pisică, s-a strecurat într-acolo”. ◊ ~ independent: a. cu valoare de propoziție independentă neanalizabilă, atunci când constituie un răspuns la o interogativă, ca în exemplele „Vii mâine? – Nu”, „Pleci azi? – Da”, „Mal încerci? – Firește”. ◊ ~ corelativ: a. care intră în corelație (într-o relație de reciprocitate de presupunere reciprocă) cu elementele introductive ale subordonatelor (adverbe relative, conjuncții sau locuțiuni conjuncționale subordonatoare), ca în exemplele „Așa a lucrat, cum i s-au dat indicațiile”, „Atât a cărat, cât a putut”, „Acolo s-a oprit, unde a văzut semnul”, „Atunci a vorbit, când i s-a dat cuvântul”, „Expre a plecat, ca să-l supere”, „Cu toate că plecase mai târziu, totuși n-a pierdut trenul”, „Astfel a aranjat lucrurile, încât nimeni n-a avut ce zice” etc. ◊ ~ non-corelativ: a. care nu intră în corelație cu elementele introductive ale subordonatelor ca aievea, încet,românește,pitiș, literalmente, destui, mereu, iar, adesea, desigur, ba, probabil, aidoma, afară, înainte, nicăieri, astăzi, niciodată etc. ◊ ~ cu funcție sintactică: a. care poate deveni parte de propoziție, în virtutea unui conținut lexical suficient, ca acolo, departe, sus; mâine, atunci, seara, marțea, toamna; altfel, bine, repede, înadins etc. ◊ ~ fără funcție sintactică: a. care nu poate deveni parte de propoziție, deoarece nu are un conținut lexical suficient, ca încă, mai, tot (de mod de continuitate), oare (de mod de îndoială), chiar, tocmai (de mod de precizare), barem, încaltea, măcar (de mod de restricție), doar, exclusiv, numai (de mod de exclusivitate), aproape, gata, mai (de mod de proximitate); adică, anume, bunăoară (de mod explicative). ◊ ~ specializat (specific): a. care dispune de o folosire specifică, bazată pe un sens unic, fundamental, ca bine, acolo, mâine, dinadins etc. ◊ ~ cu valori multiple (nespecific): a. care dispune de mai multe folosiri, în funcție de sensurile sale multiple și de contextele variate în care apare, ca abia, tocmai (cu sens modal sau cu sens temporal), aci, departe, încoace, încolo (cu sens de loc sau cu sens de timp), aproape, înainte (cu sens de loc, de timp sau de mod) etc. (Pentru clasificarea a. v. criteriu.)

CIRCUMSTANȚIALĂ s. f. (< adj. circumstanțial, -ă, cf. fr. circonstanciel): propoziție subordonată cu funcție de complement circumstanțial pe lângă verbul, locuțiunea verbală sau interjecția predicativă determinată din propoziția regentă. ◊ ~ de loc (locală): c. care arată locul de desfășurare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de loc. Este introdusă prin adverbele relative unde (precedat sau nu de prepozițiile de, pe, de pe sau până), încotro, dincotro, oriunde și oriîncotro: „...unde nu e lege, nu e nici slobozenie” (Al. Russo); „... și să apuci încotro -i vedea cu ochii” (Ion Creangă); „Du-mă-ncet cu mâinile la piept, / Adormit, oriunde vei socoate” (Șt. O. Iosif); „Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu” (N. Bălcescu). ◊ ~ de timp (temporală): c. care arată timpul de desfășurare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de timp. Poate exprima un raport temporal de anterioritate (marcat cu ajutorul conjuncției subordonatoare până și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare până ce și până să), un raport temporal de simultaneitate (marcat cu ajutorul conjuncției subordonatoare cum „în timp ce”, și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare pe când, în timp ce, în vreme ce) și un raport temporal de posterioritate (marcat cu ajutorul conjuncției subordonatoare cum „imediat ce” și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare de cum, după ce, imediat ce și îndată ce). Pe lângă elementele amintite mai sus, c. de timp mai este introdusă și prin adverbele relative când (precedat sau nu de prepozițiile de sau până) și oricând și de locuțiunea adverbială relativă de câte ori (transformată uneori în locuțiunea conjuncțională subordonatoare ori de câte ori): „Când a înnoptat, l-a dus la unul din palate” (E. Camilar); „...și de câte ori pronunța cuvântul «entuziast», îl dansa cu surâsuri” (Camil Petrescu); „...și n-a lăsat sapa din mână până n-a căzut ruptă de oboseală” (B. Șt. Delavrancea); „...să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu” (Ion Creangă); „Tot neamul Basarabilor, până să nu prinză de veste, trecuse Dunărea” (Al. Odobescu); „Și pe când spahiii lui tremurau tupilați prin bălării, din tabăra românilor se înalță... cântece de biruință” (A. Vlahuță); „Dar în vreme ce mă adânceam atât în baltă cât și în gânduri, rămăsei încremenit” (V. Alecsandri); „După ce paturile arseră... împărăteasa adună cenușa” (I. Slavici); „Imediat ce vei primi scrisoarea mea, suie-te în tren și vino aici” (I. L. Caragiale); „Cum însera, înhăma căluțul la polobocul pe două roate” (E. Camilar). ◊ ~ de mod (modală): c. care arată modul de desfășurare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală, felul însușirii unui adjectiv sau al caracteristicii unui adverb din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, pe lângă un adjectiv sau pe lângă un adverb, funcția unui complement circumstanțial de mod. Poate exprima o circumstanță modală propriu-zisă (marcată cu ajutorul adverbelor relative cum, cât și precum și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare așa cum, așa precum, astfel cum, fără să și după cum), o circumstanță modală cantitativă (marcată cu ajutorul adverbelor relative cât și oricât), o circumstanță modală comparativă – reală sau ireală (marcată cu ajutorul adverbelor relative cum și precum și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare (față) de cum, decât să, după cum, ca și cum, ca și când și de parcă) și o circumstanță modală de măsură progresivă (marcată cu ajutorul locuțiunilor conjuncționale subordonatoare cu cât, de ce, pe cât și pe măsură ce): „...cum va zice judecata, așa să rămâie” (Ion Creangă); „Caii aleargă cât le apucă picioarele” (V. Alecsandri); „Și cu paharul plin în mâini, / Precum e felul din bătrâni... /El a-nchinat” (G. Coșbuc); „Calul se clatină încet la dreapta ori la stânga, după cum pune femeia piatra” (I. Agârbiceanu); „Fără să vrea, Felix raportă totul la moș Costache însuși” (G. Călinescu); „Muncește cât poate”; „Să oprești pentru tine oricât dorești”; „Cănuță oftă adânc, ca și cum ar fi răsuflat întâia oară” (I. L. Caragiale); „Toți aveau de spus câte ceva, ca și când ceilalți n-ar fi știut nimic” (L. Rebreanu); „...și cu cât mai mult joacă, cu atât mai vârtos se simte a da înainte” (I. Slavici); „...dar de ce umblau, de aceea se înfundau mai tare” (I. Pop-Reteganul). ◊ ~ de cauză (cauzală): c. care arată cauza desfășurării acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de cauză. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, deoarece, căci, întrucât, fiindcă, cum („pentru că”), unde („pentru că”) și dacă („pentru că”) și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare din cauză că, din pricină că, pentru că, odată ce, de vreme ce și din moment ce: „Aș vrea să plâng de fericit, / că pot să văd ce-ai plăsmuit!” (G. Coșbuc); „Nu puteau toți să ia același drum... fiindcă drumurile erau multe” (G. Galaction); „Și cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe licurici să-i lumineze calea” (Em. Gârleanu); „Vezi, Patrocle, dacă nu le dai pace, ele te mușcă” (M. Sadoveanu); „Pesemne ți s-a făcut urât unde am tot spus anume toate soiurile de paseri și de jivine” (Al. Odobescu); „Un entuziasm poetic ne-a pătruns pe toți... căci priveliștea era vrednică de a încânta sufletele” (V. Alecsandri); „...dete o pungă de bani grădinarului, pentru că -i făcuse o grădină” (P. Ispirescu); „Și amândoi bătrânii aceștia erau... posomorâți... din pricină că nu aveau copii” (Ion Creangă); „... de vreme ce nu puteam să nu mă gândesc la ea în restul zilei, cel puțin în anumite ore din zi să încerc să mi-o fac absentă” (Camil Petrescu). ◊ ~ de scop (finală): c. care arată scopul desfășurării acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de scop. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare să, ca să și de („să”) și prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru ca să (pentru ca... să): „Și mam’mare se hotărăște să stea în coridor... să păzească pe Goe” (I. L. Caragiale); „Ca să te vindeci pentru totdeauna, / Ridică-te și vino după mine” (G. Topârceanu); „Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decât să trăiți în robie” (Al. Russo); „Iscălesc pentru ca fiii oamenilor să nu mai piară în război” (Z. Stancu). ◊ ~ de consecință (consecutivă): c. care arată consecința sau rezultatul desfășurării acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă sau al intensificării însușirii unui obiect și al caracteristicii unei acțiuni, îndeplinind pe lângă verb (locuțiune verbală), adjectiv sau adverb funcția de complement circumstanțial consecutiv. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare încât, că, de, să, ca să (ultimele patru cu sensul de „încât”) și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare așa că și așa încât: „...și asemenea vuiet s-a stârnit... încât gâdea a fost cuprins de sfială” (M. Sadoveanu); „...era așa de frumos și de cald afară, că -ți venea să te scalzi pe uscat ca găinile” (Ion Creangă); „...urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap” (P. Ispirescu); „...vă spui eu c-o să tragă o sfântă de ploaie de un ceas, să rupă pământul” (I. Al. Brătescu-Voinești); „... și socoteau că se împrietenise de ajuns, ca să poată găsi la dânsul un sprijin” (L. Rebreanu); „Și bogotanii... nu-i plăteau tot, așa că Fefeleaga avea rămășițe mari pe la toți” (I. Agârbiceanu); „Drumurile erau nespus de grele, așa încât caii începură a îngenunchea” (M. Sadoveanu). ◊ ~ de condiție (condițională): c. care arată condiția reală sau ipoteza în virtutea îndeplinirii căreia se poate realiza acțiunea exprimată de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă (de aici și felurile condiționalei: reală și ipotetică sau ireală). Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare dacă, de, să și când („dacă”) și prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare în caz că: „Fiii voștri vor ascunde a lor frunte în țărână, / Dacă voi acum veți pierde marea cauză română” (Gr. Alexandrescu); „De mi-i da o sărutare, nime-n lume n-a s-o știe” (M. Eminescu); „Să -l văd venind, / Aș mai trăi o viață” (G. Coșbuc); „Când aș ști că-mi vei fi de ajutor... mai-mai că aș face așa precum zici tu” (P. Ispirescu); „În caz că vremea se strică, nu mai plecăm în excursie”. ◊ ~ de concesie (concesivă): c. care arată o împrejurare (fie reală, fie ipotetică sau ireală) ce ar fi putut împiedica acțiunea exprimată de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă, dar care n-o împiedică (de aici și felurile concesivei: reală și ipotetică sau ireală). Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial concesiv pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare deși, dacă, de și să, prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare cu toate că, măcar că, măcar de, măcar să, chit că, chiar dacă, chiar de, chiar să și fără (ca) să, prin pronumele și adjectivele nehotărâte relative orice, oricare, oricât, oricâtă, oricâți și oricâte și prin adverbele nehotărâte relative oricât și oricum: „Deși mulți au zis-o, eu tot o mai zic” (Gr. Alexandrescu); „Dacă (”deși„) în multe privințe erau deosebiți unul de altul, în altele se asemănau” (I. Slavici); „De piatră de -ai fi fost, nu se putea să nu-ți salte inima de bucurie” (Ion Creangă); „Să știu de bine că mă duc la mănăstire, pâine și sare nu mai mănânc cu el!” (I. L. Caragiale); „Cu toate că duceam de câteva zile o viață idilică..., totuși ne mulțumirăm deocamdată cu umbra rară... a unui tânăr brad” (C. Hogaș); „...chiar de -aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa” (P. Ispirescu); „...măcar că era prea înțeleaptă, își pierdea și dânsa răbdarea uneori” (I. L. Caragiale); „Orice gând ai, împărate, și oricum vei fi sosit, / Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!” (M. Eminescu); „Dar oricât s-ar fi lipit, între ele tot ar fi rămas o fisură” (Geo Bogza). ◊ ~ de instrument (instrumentală): c. care arată instrumentul sau mijlocul de realizare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă. Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial instrumental pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin pronumele relative ce și ceea ce sau prin adjectivele nehotărâte relative cât și câtă, precedate de prepoziția cu: „Dar cu ce are ea, cu ce ai dumneata... puteți să trăiți o viață...” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Cu ceea ce îi mai vine din arenda pământului, de-abia dacă își plătește datoriile” (G. Galaction); „Și cu câtă carte știu... pot s-ajung dichiu la vreun mitoc” (Ion Creangă). ◊ ~ de asociere (sociativă): c. care arată cine însoțește subiectul sau obiectul direct din propoziția regentă în săvârșirea acțiunii exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală din aceeași regentă. Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial sociativ pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin pronumele relative cine și ce și prin adjectivele nehotărâte relative cât, câtă, câți, câte, precedate de prepoziția cu sau de locuțiunea prepozițională împreună cu: „S-o pornim cu ce om apuca” (B. Șt. Delavrancea); „Zamoysky dete poruncă hatmanului Zatkiewsky de a se duce în grabă cu câte oști va putea să adune mai curând” (N. Bălcescu); „Aide, pleacă acasă... cu cine mi te-a trimis” (L. Rebreanu). ◊ ~ de opoziție (opozițională): c. care arată o opoziție față de conținutul propoziției regente și care îndeplinește funcția de complement circumstanțial opozițional pe lângă această propoziție. Datorită mai ales elementelor introductive, ea poate avea nuanțe diferite (condițională, temporală, locală sau finală). Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare dacă și unde („dacă”) și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare în loc să, (pe) câtă vreme, în timp ce, în vreme ce, pe când și pentru ca să: „Paraschiv în loc să se bucure că grâul ieșise..., arăta mereu posomorât” (M. Preda); „...dacă glontele putea fi o glumă, apoi incendiul e un râs sinistru” (M. Sadoveanu); „...toate celelalte sufăr numai de căldură și de sete, pe câtă vreme dumneaei sufere... și de foame” (I. L. Caragiale); „Atunci, acela vede lumea cu ochiul liber, în vreme ce eu o văd cu o lunetă puternică” (G. Călinescu); „Unde până aci era bilșugul în casa lor, acum ajunseră negustori grei ca fulgul pe apă” (P. Ispirescu); „Ne depărtăm în grabă de acest spectacol înfiorător..., pentru ca să dăm peste altul și mai crunt!” (V. Alecsartdri). ◊ ~ de cumul (cumulativă): c. căreia i se adaugă conținutul propoziției regente și care îndeplinește funcția de complement circumstanțial cumulativ pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă. Este introdusă prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare pe lângă că, după ce, după ce că, plus că, lasă că, necum să, nu numai că, în afară că: „Pe lângă că suntem meșteri lemnari, apoi am și ajuns la o vreme de cărunteță” (M. Sadoveanu); „După ce că ești chior, nici n-auzi bine” (M. Preda); „Și în afară că era micuță, mai era și supraîncărcată de mobilă” (Z. Stancu); „Nici oleacă de mâncare nu mi-a dat, necum să-mi dea ceva simbrie” (L. Rebreanu); „Lasă că era tânără..., dar apoi toate mișcările ei... aveau un ce mai deosebit” (V. Alecsandri). ◊ ~ de relație (relațională): c. care arată la ce se referă acțiunea verbului sau a locuțiunii verbale din propoziția regentă sau calitatea unui obiect din aceeași propoziție. Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial de relație pe lângă verbul, locuțiunea verbală sau adjectivul din regentă și este introdusă prin conjuncția subordonatoare de sau prin pronumele relative cine și ce precedate de locuțiunea prepozițională în legătură cu: „Treci la badea peste drum / Să cercăm vinul de -i bun” (Jarnik-Bârseanu); „În legătură cu cine a venit ieri nu există obiecții”; „În legătură cu ce s-a spus acolo avem și noi observații”. ◊ ~ de excepție: c. care arată un raport de excepție față de propoziția regentă și care îndeplinește funcția de complement circumstanțial de excepție pe lângă aceasta. Este introdusă prin adverbul subordonator decât și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare în afară că și decât să: „Boierul e un om care toată ziua nu lucră altceva decât mănâncă, bea..., se culcă” (M. Sadoveanu); „...alt chip nu e, decât să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat” (P. Ispirescu); „În afară că s-a dus acolo, n-a mai făcut nimic altceva”. (Pentru clasificarea complementelor și a subordonatelor v. criteriu).

INTERJECȚIE s. f. (cf. fr. interjection, lat. interjectio < inter „între” + iacere „a arunca”): parte de vorbire care sugerează stări fizice și psihice sau care evocă, prin imitare aproximativă, sunetele și zgomotele din natură. Este caracterizată prin lipsa conținutului noțional, prin conținut semantic suficient sau insuficient, prin lipsa flexiunii, prin posibilitatea (parțială) de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (predicat interjecțional, subiect, nume predicativ, atribut interjecțional, complement direct și complement circumstanțial de mod) și prin distribuție unidirecțională (parțial și bidirecțională: numai i. iată, iacă și iacătă) sau prin lipsă de distribuție. ◊ ~ moștenită: i. transmisă în limba română, probabil, din româna comună (străromână) și din latină. Astfel: ah!, aho!, au!, boc!, balang!, bâr!, cea!, dang!, ehei!, fâș!, gâl!, hei!, jap!, leop!, oleoleo!, măi!, nea!, pleosc!, scârț!, tronc!, țac!, uf!, vâj!, zbrr!; vai!, zău! (zeu!) etc. ◊ ~ neologică: i. pătrunsă în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu aleluia!, amin!, of! (oh!) – din v. sl.; aferim, aman, bre, haide, halal, haram – din turcă; bogdaproste, huideo, ia, iată, na – din bulgară; pașol, utiu – din rusă; țibă – din ucraineană; alo, aport, marș – din franceză; basta!, bravo! – din italiană și din franceză; stop! – din engleză prin filieră franceză. ◊ ~ formată din substantiv sau din verb prin conversiune: fa (fă) < fată; drace! < drace; doamne! < doamne etc.; păi < apoi; poftim! < poftim. ◊ ~ simplă: i. alcătuită dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu vai, of, na, bravo!, aho!, hăi!, pac!, trosc!, zdup! etc. ◊ ~ compusă: i. alcătuită din două sau mai multe unități de expresie (interjecții diferite), ca de exemplu balanga-langa!, cioc-boc!, haida-de!, hăp-șa!, hei-rup!, hodoronc-tronc!, șart-part!, tronca-tranca!, tropa-leopa!, trosc-pleosc! etc. ◊ ~ care sugerează o stare fizică sau o stare emoțională: a!, adio!, ah!, aha!, au!, brr!, bravo!, de!, ehe!, ei!, ha!, halal!, huo!, măre, o!, of!, ptii!, sâc!, uf!, ura!, vai! etc. ◊ ~ care sugerează o stare volițională: aho!, alo!, aport!, bâr!, bre!, cea!, dii!, fa, hai, hăis!, iată, marș!, măi!, na!, nani!, pardon!, poftim!, sst!, stop!, uite, zât! etc. ◊ ~ care evocă prin imitare aproximativă sunete și zgomote (onomatopee): boc!, bang!, behehe!, bâldâbâc!, buf!, câr!, clanț!, cotcodac!, cucurigu!, crau!, cucu!, gogălț!, groh!, ham!, haț!, hârști!, mâr!, oac!, pac!, pleosc!, sfârr!, teleap!, trop!, țâști!, zdronc! etc. ◊ ~ dependentă (regim, subordonată, determinantă): i. care intră în relație cu un element regent, îndeplinind pe lângă acesta o anumită funcție sintactică (nume predicativ, atribut interjecțional, complement direct, complement circumstanțial de mod), ca în exemplele „E vai de tine!”, „Era o iarnă... hehe!”, „Și am auzit odată oh!”, „Mergea lipa-lipa pe drum”. ◊ ~ regentă (determinată): i. de care depinde o anumită unitate sintactică (un nume predicativ, un complement direct, un complement circumstanțial de loc, de mod, de timp, sociativ, instrumental etc., un element predicativ suplimentar; o subordonată subiectivă, o subordonată predicativă, o subordonată completivă directă, o subordonată circumstanțială de timp, de cauză, de scop, de condiție etc. sau o subordonată predicativă suplimentară), ca de exemplu „Un mintean negru... cioareci la fel... o manta scurtă... cizme înalte: iată îmbrăcămintea sa” (Al. Odobescu); „Și într-o ramă iată o canava iubită” (D. Anghel); „Eu atunci haț! de sumanul moșneagului” (Ion Creangă); „Haide înainte!” (Th. Neculuță); „Asemenea cel mijlociu țuști iute sub chersin” (Ion Creangă); „Dar mai în desară, iaca și moș Vasile, cu vornicul și paznicul” (idem); „Și zvrr cu pravila cea mare după călugări” (idem); „Iacătă-ne teferi” (P. Ispirescu); „Ceea ce nu se știe, iată ce ne interesează acum!”, „Nouă ani din viața mea... iată ce reprezintă acest Dictionar” (I.-A. Candrea); „Și când să pun mâna pe dânsa, zbrr!” (Ion Creangă); „Ho!, Ho! că acu vezi pe dracu” (L. Rebreanu); „Hi, căluții tatei, să ne întoarcem cât mai degrabă acasă” (Ion Creangă); „...vai de sat, dacă n-or găsi ce caută” (M. Sadoveanu); „Eu așa am bătut găina și iacătă-o cum se ouă” (Ion Creangă). ◊ ~ independentă: i. cu valoarea unei propoziții independente neanalizabile, folosită ca răspuns la o propoziție interogativă („E adevărat ce spui? – Zău!”; „Și a primit? – Aș!) sau ca reprezentantă a stilului direct (Aa! S-a mirat prelung... domnul Dionisie” – M. Sadoveanu; „Unde te-a izbit, omule?... Aha!” – L. Rebreanu; „Ei, ce-a zis Codan?” – Camil Petrescu; „Oameni de la Dunăre și nu te pot îndruma! Halal!” – R. Tudoran; „Ura! măreț se-nalță-n vânt / Stindardul României” – G. Coșbuc; „Valeu! și unde-i balaurul, moș Nichifor?” – Ion Creangă; „Sst! ascultă, mămico... îl auzi?” – Cezar Petrescu). ◊ ~ cu distribuție unidirecțională: i. care se combină, pe rând cu câte un singur termen, în cadrul aceleiași propoziții, ca de exemplu adio!, vai!, hai!, na!, uite, poci, trosc!, zvâc! etc. ◊ ~ cu distribuție bidirecțională: i. care se combină simultan cu doi termeni, întocmai ca o copulă în cadrul aceleiași propoziții, ca de exemplu iată, iacă (iaca) și iacătă. ◊ ~ specializată (specifică): i. cu folosire specifică, bazată pe un sens unic, fundamental, ca de exemplu adio! (regretul), aferim! (aprobarea), halal!, huo! (disprețul), hm! (îndoiala), sâc! (satisfacția), ura!, vivat! (entuziasmul, bucuria); alo!, haț!, haide!, mersi!, nani!, pardon!, stop!, bâr!, cea!, hăis!, marș!, odâr!, zât!; buf!, cotcodac!, pitpalac!, ham!, plici!, puf!, sforr!, țuști!, zvrr! etc. ◊ ~ cu valori multiple (nespecifică): i. cu mai multe folosiri, în funcție de contextele variate în care apare, ca de exemplu ah! (durere, milă, deznădejde, teamă, nostalgie, regret, ciudă, satisfacție, îngâmfare, dispreț, admirație, dorință fierbinte etc.), hei (regret, nemulțumire – adresare), mă (amenințare sau nemulțumire – adresare) etc. ◊ ~ copulă (copulativă): i. cu rol de copulă în structura unui predicat nominal sau în regenta unei subordonate predicative, ca de exemplu iată, iacă (iaca) și iacătă („Un creion, două caiete și șase manuale, iată conținutul servietei”; „Zile și nopți de trudă – iată ce înseamnă această lucrare!”). ◊ ~ predicativă: i. cu funcție de predicat interjecțional într-o propoziție, ca de exemplu haide, ho!, iată, na!, poftim!, uite! etc. („Atunci na! strigă Șerbu” – Em. Gârleanu; „Uite, așa am umblat și noi” – B. Șt. Delavrancea; „Mai bine ia-ți traista și hai la drum” – R. Tudoran; „Ho! nu mai înainta!”; „Poftim banii înapoi!” „Iată lișițele!”; ◊ ~ momentană: i. care sugerează o acțiune terminată, care durează foarte puțin, ca de exemplu bâldâbâc!, buf!, hârști!, haț!, jap!, jart!, leop!, marș!, na!, pac!, poc!, tranc!, trosc!, țac!, țâști!, țuști!, uite!, zdranc!, zdup!, zvâc! etc. ◊ ~ durativă: i. care sugerează o acțiune neterminată, care durează sau se prelungește în timp, ca de exemplu balang!, mârr!, morr!, fârr!, sforr!, văjj!, zbrr!, fâl-fâl, gogâlț-gogâlț, lipa-lipa, teleap-teleap, tic-tac, tipa-tipa etc. (Pentru clasificarea i. v. și criteriu).

LATINISM s. n. (cf. fr. latinisme). 1. cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate fără necesitate din limba latină și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul, ca de exemplu content „mulțumit” (cf. lat. contentus, fr. content), contentație „mulțumire” (cf. lat. contentatio) 2. curent raționalist apărut în lingvistica și filologia românească spre mijlocul secolului al XIX-lea, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini; să modifice structura unor cuvinte străine și formele celor de origine latină, încât să le apropie cât mai mult – pe primele – de etimoanele latinești, iar pe celelalte de formele originare; să elaboreze dicționare, gramatici și sisteme ortografice, respectând principiul etimologic, să îmbogățească limba română cu termeni latini introduși în mod forțat în structura ei sau cu termeni noi, formați special din elemente latine. Astfel, au explicat cuvântul de origine slavă Slatina prin Stella Latina, modificându-i forma în Stelatina; cuvântul de origine slavă război prin latinul bellum („război”), modificându-i structura în răzbel; cuvântul de origine slavă nărav prin latinul mos, moris („obicei”), modificându-i forma în morav; au înlocuit cuvintele împrumutate chibrit și cravată prin formațiile aberante de părete frecătoriu și de gât legău; scriau tierra în loc de țară, iar sunetul î era redat în mai multe feluri: mână, vênt („vânt”), rîu, rônd („rând”), gût („gât”) etc. Susținând puritatea integrală a limbii române, curentul latinist ajungea astfel la o exagerare cu consecințe dăunătoare. El a fost combătut de învățații și scriitorii timpului ca B. P. Hasdeu, Al. Odobescu, T. Maiorescu, V. Alecsandri, C. Negruzzi și A. Russo. Reprezentanții cei mai de seamă ai curentului latinist au fost: G. Săulescu, T. Cipariu, A. T. Laurian și I. C. Massim. Pe lângă aceștia mai figurează G. Barițiu, Aron Pumnul, G. Munteanu, l. Hodoș, A. M. Marienescu, I. G. Sbiera etc. Meritele lui au fost însă importante: a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine, a stimulat interesul pentru vechile texte de limbă românească, a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române, a contribuit la dezvoltarea lingvisticii și filologiei românești. Și-a încetat influența în jurul anului 1880 (v. și curent).

PROPOZIȚIE s. f. (cf. fr. proposition, lat. propositio, -onis): unitate sintactică de ordin superior cu un singur predicat. Este caracterizată prin conținut de cunoaștere (rezultatul constatărilor vorbitorului în legătură cu realitatea) sau prin conținut afectiv-volițional (atitudinea vorbitorului față de realitate) și prin ideea de predicație unică (referirea sau raportarea conținutului propoziției sau reprezentărilor vorbitorului la realitate, prin intermediul unui singur indice de predicație: verb sau locuțiune verbală la moduri personale, expresie verbală impersonală cu verbul a fi la un mod personal, adverb predicativ, interjecție predicativă, intonație predicativă însoțită uneori de pauză, de topică și de punctuație corespunzătoare). ◊ ~ enunțiativă: p. care conține relatarea unui fapt real, realizabil sau ireal, ca în exemplele „Munca e ritmul vieții” (V. Pârvan); „Când te-aud, nu m-aș mai duce” (Folclor); „Să fi rămas la coasă” (O. Goga). v. și enunțiativă. I se mai spune și p. asertivă sau declarativă, fiind opusă interogativei și imperativei. ◊ ~ interogativă: p. prin care se formulează o întrebare, ca în exemplele „Acum, ce-ai rămas cu capul între urechi?” (M. Preda); „...cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie hăi?!” (Ion Creangă). v. și interogativă. ◊ ~ neafectivă (neexclamativă): p. care nu conține sentimente, care nu sugerează stări sufletești, ca în exemplele „Frații săi prinseseră pizmă pe el” (P. Ispirescu); „Câți ani or fi de atunci?” (Z. Stancu). ◊ ~ afectivă (exclamativă): p. care conține sentimente, care sugerează stări sufletești, ca în exemplele „Ce mândri sunt oțelarii de cutezătoarea lor muncă!” (Geo Bogza); „De ce nu moare omul... fericit!?” (I. L. Caragiale). ◊ ~ afirmativă (pozitivă): p. cu caracter de afirmație, de fapt pozitiv; p. care afirmă ceva, care reprezintă o afirmație, ca în exemplele „Prin ceață – obosite, roșii fără zare – / Ard afumate triste felinare” (G. Bacovia); „În vremea asta, el și pusese ochii pe o tânără din vecini” (I. L. Caragiale); „Ce ne facem, noi, Patrocle?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ negativă: p. cu caracter de negație, de fapt negativ; p. care neagă ceva (acțiunea verbului predicat), care reprezintă o negație, ca de exemplu „Ba eu n-am înțeles!” (Ion Creangă); „Din fericire pentru dânsul, Eminescu n-a fost martor al acestei rătăciri” (N. Iorga); „...și să nu uitați a citi cartea” (Z. Stancu); „Nu-ți dă demâncare?” (I. L. Caragiale); „Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ analizabilă: p. care poate fi analizată, care poate fi desfăcută în părțile ei componente, ca de exemplu „Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, / Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum” (V. Alecsandri). ◊ ~ neanalizabilă: p. care nu poate fi analizată, care nu poate fi desfăcută în părți componente, ca de exemplu „- Așa a spus? – Da” (M. Sadoveanu); „A intrat în pământ! – Nu... E la han” (I. L. Caragiale); „- Te întorci la Pașcani? – Desigur” (M. Sadoveanu); „(Ilinca): Fa, Oană, ție ți-e lene. (Oana): Ba.” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ simplă: p. alcătuită numai din subiect și predicat sau numai dintr-o parte principală de propoziție, ca de exemplu „Drumețul intră” (V. Alecsandri); „Petre Rădoi nu muncește” (Z. Stancu); „Era o frumusețe!” (I. L. Caragiale); „Apa e lină, adâncă, tăcută” (A. Vlahuță); „Primăvară!”; „Plouă”. ◊ ~ dezvoltată: p. alcătuită din părți principale (subiect și predicat) și părți secundare (atribut, complement și element predicativ suplimentar), ca de exemplu „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt” (M. Eminescu); „Patria e... târâm de vis” (Ion Lăncrănjan); „...pădurea înseamnă pentru noi... o parte a ființei noastre sufletești, o notă constitutivă a noțiunii de român” (C. C. Giurescu). ◊ ~ monomembră: p. care dispune numai de una din părțile sale principale (sau numai de predicat, sau numai de subiect), la care se pot adăuga, bineînțeles, determinantele fiecăreia (poate fi deci simplă sau dezvoltată), ca de exemplu „...dimineața ninge iară” (V. Alecsandri); „De-abia se-nnoptase” (I. Slavici). „Toamnă. Pădurea fumegă” (Em. Gârleanu); „Frumoasă vreme.” (L. Rebreanu). ◊ ~ bimembră: p. care dispune de ambele părți principale (exprimate sau neexprimate), ca de exemplu „Dormi!” (G. Topârceanu) – cu subiect inclus; „A intrat în baltă” (Em. Gârleanu) – cu subiect subînțeles: „Tăceau acum toți” (L. Rebreanu) – cu subiect exprimat. ◊ ~ verbală: p. în care există un verb la un mod predicativ, ca de exemplu „Afară tuna... Afară fulgera” (I. Slavici); „Flăcăii tăcură” (Em. Gârleanu); „Lina-i vinovată!” (G. Coșbuc); „Sună clopotele” (I. L. Caragiale); „Scutură ștergarul!” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ nominală: p. în care nu există un verb la un mod predicativ, ci numai nume și determinantele acestora, ca de exemplu „Duminecă. Satul e la horă” (L. Rebreanu); „Noapte lucie” (Em. Gârleanu); „Curtea boierului – vraiște” (Z. Stancu). ◊ ~ principală: p. care dispune fie de o anumită suficiență și autonomie semantică, limitate însă prin relațiile ei cu alte propoziții din frază, fie de o insuficiență semantică și de o lipsă de autonomie, completate de relațiile ei cu alte propoziții din frază, ca în exemplele „Maică, mulți te-au dușmănit, / Că ești neam blagoslovit” (T. Arghezi); „Ne dusesem acolo împreună cu ei, ca să cumpărăm niște lemne”; „De când a plecat, noi nu mai avem liniște”; „Oamenii au ieșit la câmp și au început culesul porumbului”; „Cred că are dreptate”; „Trebuie să mai așteptăm”; „E ușor să vorbești”; „Dorința lui este să obțină aprobarea”; „Zicea că va veni joi”; „Bineînțeles că nu mai plecăm”. ◊ ~ secundară: p. cu înțeles insuficient, care depinde lexical (și gramatical) de o altă propoziție din cadrul frazei, al cărei înțeles este completat de o altă propoziție, ea neputând exista ca unitate de sine stătătoare. Astfel: „După ce s-au dus leșii, m-am dus cât colea pe urma lor până la Cotnari” (C. Negruzzi); „Până la o sută de metri am impresia că zbor ca un tren fulger” (Aurel Vlaicu). ◊ ~ regentă (supraordonată): p. cu înțeles suficient sau insuficient, principală sau secundară, de care depinde gramatical o propoziție din cadrul frazei. Astfel: „Aici e țara, unde-i brazda ei” (Adrian Păunescu); „Cine bea apă din pumni străini nu se satură niciodată” (Folclor); „E firesc să preferați un loc așa de frumos” (M. Sadoveanu); „Desigur că în știință lipsa de documentare supără” (G. Călinescu); „Timpul însă părea că contrariază înadins mania de lux și opulență a fanariotului” (N. Filimon); „Iară Lică era... precum nu fusese mai înainte” (I. Slavici); „...e fermecătoare naivitatea / să crezi / că tu poți îndrepta o țară” (Camil Petrescu). ◊ ~ subordonată (dependentă): p. cu înțeles insuficient, care depinde gramatical de o altă propoziție, denumită regentă, și care îndeplinește pe lângă aceasta funcția unei părți de propoziție (de subiect, de nume predicativ, de atribut, de complement, de element predicativ suplimentar). Astfel: „Nu e basm născocit ceea ce spune mătușă-mea Uțupăr” (Z. Stancu); „Doar să te porți de acum tare bine, să mai fiu ceea ce am fost pentru tine” (Ion Creangă); „Până una alta, își căutară culcuș unde să mâie peste noapte” (P. Ispirescu); „În cele din urmă premiantul tuși și începu să spună o poezie” (M. Preda); „Faptul îl împiedica să spuie ce căuta” (I. Al. Brătescu-Voinești). ◊ ~ apozitivă: p. cu funcție de apoziție (v.) pe lângă substantivul explicat din altă propoziție, ca în exemplul „Avea un singur gând¹ /: / să meargă până la ei.² /” ◊ ~ independentă: p. cu înțeles suficient, cu autonomie semantică și gramaticală, neintegrată în frază, fără relații gramaticale cu alte propoziții. Astfel: „Oamenii din târg trec repede” (B. Șt. Delavrancea); „Eminescu și-a deschis singur calea spre poporul român într-o existență foarte de timpuriu împinsă înspre slujirea unor țeluri mai înalte decât acelea ale unei vieți individuale” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). ◊ ~ dependentă: v. p. subordonată. ◊ ~ coordonată: p. principală sau secundară, regentă sau subordonată, care se află în raport de coordonare (paratactică sau joncțională) cu o altă propoziție de același fel din cadrul frazei. Astfel: „Patria e conștiință și muncă, / e luptă și cinste, / e adevăr și dreptate, / e durere și bucurie” (Ion Lăncrănjan); „Nu-i simplă misiunea / și / viața nu-i ușoară” (Adrian Păunescu); „...mie îmi părea bine / fiindcă Huțu știa lecția / și / o spunea frumos” (I. Slavici); „Mi se părea / că pământul se scurge în haos... sau / mi se părea / că... niște negre și vaste cercuri concentrice se desfac” (C. Hogaș). ◊ ~ juxtapusă: p. coordonată, bazată pe o intonație de enumerare în raport cu coordonata ei, ca în exemplul „Uniți-vă în cuget,¹ /uniți-vă-n simțiri!”² / (Andrei Mureșanu).◊ ~ copulativă: p. coordonată care exprimă asocierea față de coordonata ei, cu coordonata acesteia, ca în exemplul „înalță-ți a ta frunte¹ / și / cată-n giur de tine!”² / (Andrei Mureșanu); ◊ ~ adversativă: p. coordonată care exprimă divergența față de coordonata ei, în exemplul „Ca trestia ne-am îndoit sub vânt,¹ / dar / nu ne-am rupt”² / (A. Vlahuță). ◊ ~ opozitivă: p. coordonată care exprimă opoziția față de coordonata ei, ca în exemplul „Nu voi sicriu bogat, / Podoabe și flamuri,¹ / Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri”² / (M. Eminescu). ◊ ~ disjunctivă: p. coordonată care exprimă excluderea față de coordonata ei, ca în exemplul „Se oprise¹ / sau / nu se oprise?”² / (M. Preda). ◊ ~ alternativă: p. coordonată care exprimă alternarea față de coordonata ei, ca în exemplul „Aci râde,¹ / aci plânge”² /. ◊ ~ conclusivă: p. coordonată care exprimă concluzia față de coordonata ei, ca în exemplul „Nu ne-a trimis nici o veste,¹ / deci / vom pleca noi acolo”² /. ◊ ~ eliptică: p. căreia îi lipsește o parte principală (subiectul sau predicatul) ce se subînțelege. De aici: p. eliptică de subiect și p. eliptică de predicat: „Nu a ajuns la timp” (el, ea); „În parc, foarte mulți copii” (erau); „Nu știu¹ / când² / și / unde au plecat”³ / (ei, ele – au plecat). ◊ ~ fără subiect: p. care nu dispune de subiect gramatical (acesta nu e nici inclus, nici subînțeles măcar). Ea are aspectul unei monomembre verbale: „O, cum fulgeră de strașnic” (C. Negruzzi); „Se-nserase bine” (G. Coșbuc); „Ziua plouă” (G. Topârceanu); „Noaptea ninge” (V. Alecsandri). ◊ ~ fără predicat: p. care nu dispune de predicat (care nu este nici presupus, nici subînțeles). Are aspectul unei monomembre nominale: „Iarnă. Noapte lucie” (Em. Gârleanu); „Curte dreptunghiulară, de câteșipatru părțile întărită, ca o închisoare” (I. Al. Brătescu-Voinești). ◊ ~ impersonală: p. realizată cu ajutorul unui verb sau al unei expresii verbale impersonale (v. exemplele date la p. fără subiect). O asemenea p. poate fi de multe ori regenta unei subordonate subiective: „Plouase în ajun” (M. Sadoveanu); „Și ninge ca-ntr-un cimitir” (G. Bacovia); „...acuși se face ziuă!” (Ion Creangă); „Se luminează încet, încet” (Em. Gârleanu); „Cred că în noaptea asta brumează” (Pavel Dan); „Mi se întâmpla din când în când / să mă aflu cu Caragiale într-o cafenea” (I. Slavici); „...trebuie / să ceri de la tată-tău... arcul” (P. Ispirescu); „- Nene Niță... nu e bine / să porți țidula asta în buzunar” (I. L. Caragiale). ◊ ~ hortativă (imperativă): p. care exprimă un îndemn prin modul imperativ cu care se construiește sau prin forma de conjunctiv prezent cu valoare de hortativ (imperativ) pe care o include într-un context determinat. Astfel: „Ascultați!... / marea fantomă face semn” (Gr. Alexandrescu); „Dă-mi patru mii de franci” (M. Preda); „...și-ți adă aminte în zilele tale fericite de prietenul tău Dianeu!” (I. Budai-Deleanu); „Să nu vă supărați, cucoane!” (Ion Creangă). ◊ ~ optativă: p. care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită, ca în exemplele „Aș merge în excursie”; „Aș mânca o înghețată”; „M-aș odihni puțin”; „Aș sta pe iarbă”. ◊ ~ potențială: p. care exprimă posibilitatea realizării unei acțiuni, fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu, ca în exemplul „Cu prilejul acesta, am vedea și mănăstirile” (am putea vedea...). ◊ ~ condițională: p. circumstanțială care exprimă condiția realizării acțiunii din propoziția regentă, ca în exemplele „Dacă mergi pe aici,¹ / nu ți se întâmplă nimic rău”² /; „Să am eu bani,¹ / aș face multe”² /. ◊ ~ dubitativă: p. care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială, ca în exemplul „Păi, să fi fost așa, la cincisprezece-douăzeci de minute după încetarea bombardamentului” (M. Preda). ◊ ~ intercalată: p. așezată într-un loc neobișnuit, între componentele unei conjuncții subordonatoare compuse, între conjuncția subordonatoare și predicatul subordonatei pe care aceasta o introduce, între subiectul și predicatul altei propoziții, între predicatul și complementul altei propoziții, între complementul și predicatul altei propoziții etc., ca în exemplele „Asta înseamnă ca, după ce le-ai primit, să anunți imediat editura”; „Știu că, dacă întârzie, se va supăra”; „Jupânul, ca să-l îmbărbăteze, i-a dat un pumn în ceafă” (I. L. Caragiale); „...trebuie să mă urmezi – și aceasta îți va fi pedeapsa – într-o lungă controversă” (Al. Odobescu); „...totdeauna când o pedepseam se uita urât” (M. Sadoveanu). ◊ ~ incidentă: p. intercalată între părțile unei propoziții sau între propozițiile unei fraze, care aduce o informație suplimentară în comunicare, nelegată însă sintactic de fraza în care este inclusă. Astfel: „În sfârșit, ca să nu-mi uit vorba, toată noaptea... m-am frământat” (Ion Creangă); „...numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă!” (idem); „Mie, adăugă mătușa mea Caliopi, îmi place mai ales frumoasa poftă de mâncare a domnului Ghenciu” (M. Sadoveanu); „Bagă de seamă, bărbate, – îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă” (L. Rebreanu); „Poftim, nepoate Grigri, zice, citește și te bucură” (M. Sadoveanu); „Nevastă-sa – că uitasem... – aprinsese o sumă de lumânări” (I. L. Caragiale); „Când a plecat de-acasă... mama lui – de treabă femeie! - l-a sărutat” (idem); „Ce bine ar fi fost – nu e așa, amice? – să-mi fi adus eu mai demult aminte” (Al. Odobescu); „Amicul nostru (mărturisesc astăzi / că acela eram eu însumi)... s-a grăbit a schimba vorba” (idem); „Catrino, ia, fa, secerile astea! strigă el supărat...” (M. Preda). ◊ ~ relativă: 1. (rar) p. atributivă introdusă prin pronume, adjective sau adverbe relative (v. atributivă). 2. orice propoziție subordonată introdusă prin pronume, adjective și adverbe relative (v. circumstanțială și completivă). ◊ ~ echivocă: p. care conține o construcție ambiguă, neclară, echivocă sau care capătă caracter ambiguu de la un cuvânt echivoc din propoziția anterioară, ca în exemplul „...vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici” (I. L. Caragiale). ◊ parte de ~: v. parte de propoziție (Pentru clasificarea p. v. criteriu).

SUBORDONATĂ s. f. (< adj. subordonat, -ă < subordona, cf. fr. subordonner, it. subordinare): propoziție cu înțeles insuficient, care depinde gramatical de o altă propoziție, denumită regentă, și care îndeplinește pe lângă aceasta funcția unei părți de propoziție. ◊ ~ paratactică (asindetică): s. care se află în raport de subordonare prin parataxă (prin juxtapunere) față de regenta ei, s. juxtapusă, ca în exemplele „...zic zece, / tu taie una” (C. Negruzzi); „Rău faci, / rău găsești!” (Folclor). ◊ ~ joncțională (hipotactică): s. care se află într-un raport de subordonare prin joncțiune față de regenta ei, adică realizat cu ajutorul unor elemente de legătură (conjuncții și locuțiuni conjuncționale subordonatoare, pronume și adjective relative, adverbe relative), ca în exemplele „Te-am ruga, mări, ruga, / Să-mi trimiți prin cineva / Ce-i mai mândru-n valea ta” (M. Eminescu); „Îi zicea lumea moș..., / pentru că vorbea în tâlcuri” (A. Vlahuță); „N-am să am hodină / cum n-are pârâul Tarcăului” (M. Sadoveanu). ◊ ~ de gradul I: s. care depinde de o propoziție principală, ca în exemplul „Trec furnici ducând în gură de făină marii saci / Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte, și colaci” (M. Eminescu) ◊ ~ de gradul II: s. care depinde de o propoziție secundară, ca în exemplul „El nu cânta, pentru că nu știa să cânte” (I. Slavici). ◊ ~ regentă: s. de care depinde o altă subordonată, ca în exemplul „Când te-am poftit aseară să cinezi cu mine, ți-am spus obiceiul meu...” (I. L. Caragiale). ◊ ~ coordonată: s. care se află în raport de coordonare cu o subordonată identică sau diferită, ca în exemplul „Se vede că zmeii erau răi, puternici, dar glagorie n-aveau nici cât negru sub unghie” (Folclor). ◊ ~ necircumstanțială: s. care nu exprimă o circumstanță, care îndeplinește funcția unui subiect, a unui nume predicativ, a unui atribut, a unui complement direct, indirect, de agent sau a unui element predicativ suplimentar (v. s. subiectivă, predicativă, atributivă, completivă directă, completivă indirectă, completivă de agent și predicativă suplimentară), ca în exemplele „Nu era chip să te apropii de dânsul” (Ion Creangă); „Părerea mea e că e mai bine să lași caii în pace” (Marin Preda); „Erau clăcași: oștenii fără nume / Ce duc războiul mare-al tuturora” (O. Goga); „N-aș putea spune hotărât dacă în timpul somnului mi-a fost frig” (C. Hogaș); „Imensul rezervor de legende i-a slujit să-și scrie propriile lui balade” (V. Eftimiu); „Locurile au fost reținute de cine nu ne așteptam”; „Am găsit-o cum mi-am închipuit-o.” ◊ ~ circumstanțială: s. care exprimă o circumstanță, care îndeplinește funcția unui complement circumstanțial (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop etc.), ca în exemplele „Și pe unde trecea, lumea din toate părțile îl înghesuia” (Ion Creangă); „Îndată ce soarele scăpătă după culme, luna... ieși la răsărit la marginea dumbrăvii” (M. Sadoveanu); „Mama Iana era posomorâtă cum nu fusese de mult” (B. Șt. Delavrancea); „Maică, mulți te-au dușmănit, / Că ești neam blagoslovit” (T. Arghezi); „Ca dintr-un bob să odrăslească mia, / Cu sângele tău cald stropește glia!” (A. Vlahuță) etc. ◊ ~ relativă: s. introdusă prin adjectiv relativ, pronume relativ, pronume nehotărât cu funcție de relație sau prin adverb relativ, ca în exemplele „Nu știu ce vreme va fi atunci”; „Se știe cine a făcut asta”; „Vine cu noi oricare poftește”; „Du-te unde vrei.” ◊ ~ anticipată: s. anunțată înainte, în regentă, prin formele de nominativ (subiectiva) sau prin formele de acuzativ și de dativ neaccentuate (completiva directă și completiva indirectă) ale pronumelui personal, ca în exemplele „Ajunge el departe cine se scoală de dimineață”; „Îl ajută pe cine se străduiește”; „Îi spune cui merită”. ◊ ~ reluată: s. întărită în regenta care o urmează prin formele de nominativ (subiectiva) sau prin cele de acuzativ și dativ neaccentuate (completiva directă și completiva indirectă) ale pronumelui personal, ca în exemplele „Cine se scoală de dimineață ajunge el departe”; „Pe cine se străduiește îl ajută”; „Cui merită îi spune”.

asemenea [At: (cca. 1550) Mss, ap. HEM 1843 / V: (înv) aseamene, aseam-, aseamin-, -me, (reg) -mine, -minea, asămine, asămin-, -ni, -merea / E: ml assimilis] 1-2 ai, av Asemănător. 3-4 sf, ain (Înv; mpl; îf aseamenile; șîs cel (de) -) Seamăn. 5 smf (Rar; adeseori construit cu articolul nehotărât) Persoană care este egal social sau se aseamănă cu cineva. 6 av La fel Si: deopotrivă, identic, (pop) așijderea. 7 a (De obicei la începutul unei propoziții sau fraze) Formulă de continuare a comunicării care indică adăugarea altor informații Si: tot așa, tot astfel, la fel, în același fel, pe lângă acestea, (pop) așijderea. 8 ain Așa de (mare, puternic, bun, deosebit etc.). 9 av (Înv; îe) A face ~ cu pământul A face una cu pământul. 10 ain (Spc; d. figuri geometrice) Care are unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 11 ain (Înv; d. terenuri) Neted. 12 av (Înv; îlav) – cu drumul Paralel cu drumul.

cămin sn [At: DOSOFTEI, V. S. 2/2 / Pl: ~e, ~uri / E: vsl ϰаминa] 1 Cuptor. 2 Vatră. 3 Coș pe unde iese fumul Si: horn. 4 Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă Si: șemineu. 5 Moșie după care se numea neamul. 6 (Fig) Casă părintească. 7 (Pex; fig) Familie. 8 Instituție care asigură cazarea anumitor categorii de persoane. 9 (Îs) ~ de copii Instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal. 10 (Îs) ~ studențesc Așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând, uneori, și cantine. 11 (Îs) ~ cultural Instituție înființată în scopul propagării culturii la sate. 12 (Îs) ~ școală Instituție care cuprinde un cămin (8) și o școală. 13 (Îs) ~ spital Cămin (8) (de bătrâni) în care se acordă și asistență medicală. 14 Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. 15 Gaură făcută în masivul de cărbuni pentru a uni o galerie cu alta în vederea aerisirii minei.

ciopocori [At: BUGNARIU, N., ap. DA / V: ~cări, (apropiat de cioc-poc) ciocopucuri / Pzi: ~resc / E: nct] (Reg) 1 vt A lucra la ceva cu securea. 2 vt A lucra în grajd sau pe lângă acesta. 3 vi A-și face de lucru (în gospodărie).

metabază (gr. metabasis „trecere” – la alt subiect), figură retorică, de obicei exclamativă ori interogativă, care constă într-o ripostă incidentă, intercalată într-o frază narativă sau descriptivă (I): „Haud procul inde citae Metium in diversa quadriga / Distulerant (at tu dictis Albane maneres!) / Raptatque viri mendacis viscera Tullus...” [Lângă acestea, pe Metius îl rup, apucând-o în lături, / Carele repezi (de ce n-ai cinstit jurământul, Albane!) / Tullus târăște prin crâng sfâșiatele-ți membre și sângele de înșelător.] (Vergilius, → Q., vol. III, p. 64).

încă av [At: PRAV. MOLD. 67 / E: ml unquam] 1 În plus. 2 Pe lângă aceasta. 3 (Reg) Chiar. 4-5 (Îcn) Nici (așa). 6 (Precedă un comparativ) Și mai... 7 (Îlav) Ba ~ (sau și ~) Chiar mai mult decât atât. 8 (Îlav) ~ (odată) pe atât(a) Dublu. 9 (Îlav) Dar ~ (sau -mi-te) Cu atât mai mult. 10 (Îal; îcn) Cu atât mai puțin. 11 (îlav) ~ cum! Foarte mult. 12 (Îal) În mare măsură. 13 (Îrg) Și. 14 (Îrg) Mai. 15 (Reg) De asemenea. 16 Totuși. 17 Arată că acțiunea exprimată prin verb se repetă. 18 (Îlav) ~ odată sau (înv) deodată Din nou. 19 (Îal) A doua oară. 20 Arată că acțiunea exprimată prin verb se continuă. 21 Și acum. 22 Mereu. 23-24 Tot (mai). 25 (Îcn) Până acum sau atunci. 26 (Îlav) Până ~ nu... Înainte de a... 27 (Îlav) ~ nu... bine Până a nu... de tot. 28 Deja. 29 Măcar.

subsidiar, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / P: ~di-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr subsidiaire, lat subsidiarius] 1 Care servește ca element secundar pentru întărirea unui raționament, a unei teorii etc. Si: accesoriu (2), auxiliar (2), complementar (1), întregitor, secundar, suplimentar (3), (rar) complinitor (3). 2 Care este de ordin secundar Si: accesoriu (2), auxiliar (2), complementar (1), întregitor, secundar, suplimentar, (rar) complinitor (3). 3 (Îlav) În ~ În al doilea rând. 4 (Îal) Pe lângă aceasta. 5 (Îal) Implicit.

legare sf [At: CORESI, EV. 518 / Pl: ~ări / E: lega¹] 1 Unire strânsă a capetelor unor fire, fâșii, funii dintr-o țesătură etc. printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: înnodare, înnădire, legat¹ (1). 2 Înnodare a șireturilor, nojițelor etc. pentru a încheia sau a fixa încălțămintea pe picior Si: legat¹ (2). 3 (Prc) Strângere pe picior a opincilor, a obielelor cu ajutorul nojițelor Si: legat¹ (3). 4 Executare a unor noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: înnodare, legat¹ (4) 5 Trecere în jurul gâtului cuiva a cravatei, pe sub gulerul cămășii, fixându-se în față capetele printr-un nod special executat Si: legat¹ (5). 6 (Pex) Purtare a cravatei după o anumită modă Si: legat¹ (6). 7 Punere și înnodare a unor bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar, etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine Si: legat¹ (7). 8 Prindere prin înnodare de ceva a unor fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație pentru a aminti de ceva sau ca semn a ceva Si: legat¹ (8). 9 Împreunare a cozilor femeilor prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea acestora peste cap dintr-o parte în alta Si: legat¹ (9). 10 Așezare a unor obiecte, materii etc. într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini Si: legat¹ (10). 11 Obturare a nervilor, a canalelor unor glande, a cordonului ombilical prin strangulare Si: legat¹ (11). 12 Împachetare prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori a unor documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc. pentru a fi transportate sau pentru a nu se deteriora Si: legat¹ (12). 13 (Reg) Acțiune prin care se petrec funii prinse printr-un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns Si: legat¹ (13). 14 (Spc; înv) Aplicare a peceții pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila Si: legat¹ (14). 15 Luare și punere laolaltă a firelor de grâu, de cânepă sau a nuielelor, vreascurilor etc., strânse cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate Si: legat¹ (15). 16 Strângere a părului de pe cap cu ajutorul unei panglici etc. pentru a nu se împrăștia în dezordine, apoperind ochii Si: legat¹ (16). 17 Strângere a îmbrăcăminții sau a unor părți ale acesteia pe lângă corp, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu etc. pentru a nu sta neglijent Si: legat¹ (17). 18 (Rar) Strângere a pânzelor corăbiilor Si: legat¹ (18). 19 Consolidare a unor uși, a unor obloane, a unor porți etc. prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: ferecare, legat¹ (19). 20 Strângere a unor butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența Si: legat¹ (20). 21 Întărire a roților de lemn ale unor vehicule prin aplicarea unei șine peste obezi Si: legat¹ (21). 22 Îmbrăcare în fier a caroseriei unei căruțe, a unui car etc. Si: legat¹ (22) 23 Îmbrăcare prin acoperire parțială sau totală a unor piese de mobilier, a unor pergamente sau acte de preț cu piele, cu catifea etc. pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța Si: legat¹ (23). 24 Operație de prindere a foilor unor cărți, una de alta, prin coasere sau lipire și de punere de scoarțe Si: broșare, cartonare, legat¹ (24), (reg) compactare. 25 (Re)compunere a unor obiecte dezmembrate sau a unor piese detașabile ale unui obiect prin strângerea lor cu o funie, o lamă metalică, sârmă etc. Si: legat¹ (25). 26 Fixare într-un loc a unor obiecte de mărime sau de greutate mică sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: legat¹ (26). 27 (Îvp; spc) Construire a unei plute Si: legat¹ (27). 28 Fixare în toc sau în legătoare a unor părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc. pentru a putea fi utilizate sau pentru a nu le pierde Si: legat¹ (28). 29 (Spc) Fixare a lăstarilor de viță-de-vie ori a unor plante agățătoare pe araci Si: arăcire, legat¹ (29). 30 (Udp „de”, „la”) Fixare a unor ambarcațiuni prin parâme Si: ancorare, acostare. 31 (Îvr) Întindere a pânzelor unor corăbii. 32 Fixare a unor ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți de o parte a corpului uman cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 33 (Fig) Îmbinare de cuvinte, sunete în conformitate cu normele specifice unei limbi, pentru a vorbi sau a citi cursiv. 34 (Fig) Formulare și combinare de fraze sau propoziții pentru a exprima ceva. 35 (Fig) Formare a activităților psihice, fizice umane. 36 (Îvr) Degajare a căldurii. 37 Unire a orașelor, a locurilor etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele prin căi de comunicații, poduri etc. 38 Unire prin alăturare sau prin strângere a unor obiecte perechi, a unor piese formate din două părți identice cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 39 Unire a unor pari, a unor stâlpi etc. pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 40 Împreunare cu ajutorul cuielor sau prin încastrare a unor grinzi, bârne etc. folosite în construcție. 41 Asamblare a părților componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 42 Îmbinare a sprâncenelor, a unor linii ornamentale sau geometrice. 43 (Re)facere a conexiunii dintre vasele sanguine, dintre nervi, oase, țesuturi etc. 44 (Med) Suturare. 45 (Înv) Încleiere. 46 Acrire a laptelui. 47 (Teh) Realizare a unei conexiuni între un element al unui conductor sau a unei anumite piese și a unor anumite ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip și o sursă de alimentare Si: conectare, cuplare, racordare. 48 (Teh; spc) Instalare a unor aparate și dispozitive necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 49 Fixare într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate a unor blocuri de piatră de construcție, pereți etc. Si: înțepenire, încastrare. 50 Combinare a unor atomi, a unor substanțe chimice sau alimente în stare fluidă. 51 Unire a cuvintelor prin cratimă. 52 Nemarcare grafică, prin spații albe, a unităților unui enunț. 53 Relație existentă între propoziții sau între elementele unei propoziții. 54 Unire în chip armonios a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale Si: armonizare. 55 Punere în consonanță a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale cu... 56 Structurare a cuvintelor, a ideilor, a secvențelor narative în mod logic, coerent. 57 (Fig) Unire a oamenilor, a inimilor sau sufletelor acestora. 58 (Fig) Adunare în aceeași parte sau în același loc a unor oameni. 59 Grupare a unor lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 60 Situare în același plan sau în același sistem a unor regiuni geografice sau istorice. 61 (Îvp) Relație de prietenie. 62 Stabilire a unei relații de prietenie, de rudenie etc. 63 Stabilire a unor relații diplomatice, politice, unilaterale etc. între primari, conducători, state etc. 64 Unire a unor oameni, familii, colectivități în jurul aceluiași ideal. 65 Asociere a unor oameni, familii, colectivități într-un anumit scop. 66 Înfrățire a unor neamuri, așezăminte. 67 (Rar) Asemănare a unor personalități creatoare pe baza afinităților de creație. 68 Atașare a cuiva de ceva sau de cineva. 69 Atracție față de ceva sau de cineva. 70 (Îs) ~ la pământ Stabilire a unei legături electrice între un conductor electric și pământ. 71 (Înv; îs) ~ de glie Limitare a drepturilor social-economice și politice prin aservire Si: înrobire. 72 Atașare a cuiva de locul de muncă, de rangul deținut sau de oamenii de care depind acestea. 73 (Înv) Urmărire în mod deosebit a ceva. 74 (Fam) Provocare la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: agasare, (înv) alegare¹, persecutare, (îrg) enervare, plictisire, săcâire, supărare, zădărâre. 75 (Îvp) Adeverire a blestemelor, a vrăjilor. 76 Acostare a unei persoane de sex opus cu intenția de a o seduce sau a abuza sexual de ea. 77 Folosire a ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna etc. 78 (Îvr) Revendicare a ceva la care nu are dreptul cineva. 79 Punere în relație a două sau mai multe fenomene, procese, obiecte aparent disparate Si: corelare, raportare, interrelaționare. 80 Determinare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 81 Condiționare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 82 Asociere a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 83 Desprindere a ceva pe cale de consecință. 84 Imobilizare a cuiva cu ajutorul funiilor, al cătușelor etc. 85 (Pex) Capturare. 86 (Fig; înv) Întemnițare. 87 (Fig; înv) Robie. 88 (Înv) Imobilizare a unor condamnați prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a-i pedepsi, pentru a-i supune la cazne sau pentru a-i ucide Si: torturare, țintuire, schingiuire. 89 (Fig) Împiedicare. 90 (Înv) Împiedicare a mișcării unei roți. 91 Fixare a unor animale domestice, rar, a unor păsări printr-un lanț, funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a le mâna în direcția dorită ori pentru a le împiedica să fugă Si: înhămare, înjugare. 92 (Pop) Prindere a peștilor în undiță, în năvod. 93 Obligare prin jurământ. 94 Obligare la îndeplinirea sau la respectarea condițiilor sau termenilor unui contract, unei convenții etc. 95 (Pop; îs) ~rea călușarilor Înrolare a tinerilor pentru ceremonia călușarilor, însoțiță de depunerea unui jurământ. 96 Jurăminte sau promisiuni solemne reciproce pe care le fac mirii în fața altarului în timpul celebrării cununiei religioase. 97 (Spc; pop) Chezășire. 98 (Înv) Instituire a unor dări, impozite, legi, dispoziții etc. 99 (Bis; îvp) Instituire, prin hotărâre sinodală, a zilelor de sărbătorire a unui sfânt și a zilelor sau a perioadelor de timp în care creștinii sunt datori să postească. 100 (Pop) Interdicție. 101 (Înv) Anulare a unei dări, a unui impozit etc. printr-o lege (33), un amendament etc. 102 (Bis; îoc dezlegare) Interzicere de la anumite fapte, conduite etc. prin anumite reguli, canoane etc. 103 (Bis; pex; îoc dezlegare) Neiertare a abaterilor de la canoanele instituite și (sau) a oamenilor care se fac vinovați de ele. 104 (Fig; pop) Vrăjire de ceva a cuiva. 105 (Fig; pop) Eliberare de o vrajă a cuiva. 106 (Îvp) Oprire de la ceva. 107 (Îvp) Anulare a unei acțiuni sau a efectelor ei. 108 (Îvp) Fermecare a bărbatului, în urma căreia acesta devine impotent. 109 Împiedicare, prin farmece, a unirii sexuale dintre miri. 110 Acțiune prin care ploaia, vântul, furtuna sunt abătute asupra unui anumit ținut. 111 (Îvr) Îndepărtare prin farmece a ploii, vântului, furtunii. 112 (Pop) Situare a unor bani, comori etc. sub puterea unui blestem, a unei interdicții etc. 113 Acoperire, de obicei prin înfășurare a unei părți a corpului cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 114 (Spc) Acoperire a gurii, a ochilor cuiva pentru a-l împiedica să vorbească, să vadă. 115 Îmbrobodire. 116 (Pop) Acoperire cu un văl, cu o basma etc. a capului miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 117 (Reg) Acoperire a vârfului unor stoguri, a unor clăi, a unor căpițe de fân sau de paie etc. cu ceva pentru a le proteja de umezeală, de vânt etc. 118 (Îvp) Bandajare. 119 (Pop) Alinare a unei dureri sufletești. 120 (Îvp) Moment de fructificație a plantelor de cultură sau a florilor acestora. 121 (Îvp) Creștere a unor tulpini secundare pe pomii altoiți. 122 Îngroșare a dulcețurilor. 123 Închegare a laptelui, a zerului etc. 124 (Rar) Solidificare a anumitor compuși chimici în prezența unui reactiv. 125 (Pop) Întărire. corectat(ă)

ALĂTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc.). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alăturea adv.] – A³ + lature.

ROCADĂ s. f. 1. (șah) mutare pe care fiecare jucător o poate efectua numai o singură dată în cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce lângă rege, iar acesta trece peste ea. ♦ fel anumit de schimb de locuință. 2. comunicație paralelă cu linia frontului pe care se mișcă rezervele unei armate. ♦ arteră de ~ = arteră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. (< fr. rocade, germ. Rockade^[1])

ALĂTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: (pop. și fam.) alăturea adv.] – A³ + lature.

PALATIN¹, palatini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al împăraților germani pe lângă curtea vasalilor acestora; vicerege în Ungaria medievală; titlu purtat de guvernatorul unei provincii în Polonia medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. paltinus, it. palatino, fr. palatin.

legá¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.

lega¹ [At: COD. VOR.² 10^r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)

PREDICATIVĂ s. f. (< adj. predicativ, -ă < lat. praedicativus, fr. prédicatif): propoziție subordonată necircumstanțială, care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ nepredicativ din propoziția regentă. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, să, ca... să, dacă, de („să”, „că”), prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare ca și cum, ca și când, după cum și de parcă, prin pronumele relative cine, ce și ceea ce (precedate sau nu de prepoziții), prin pronumele nehotărâte relative oricare și oricine, prin adverbele relative cum, precum și cât, prin adverbele nehotărâte relative oricum și oricât și prin adverbele interogativ-relative cum, cât, unde, când și încotro. Nu răspunde la întrebări (întocmai ca numele predicativ), fiind recunoscută ca urmând imediat după verbul copulativ din regentă: „Cel dintâi gând al lui a fost să mă ducă la Copou” (I. Slavici); „Aspirația mea secretă era să-mi scap părinții” (L. Blaga); „Furtuna zilelor trecute... părea că nu a fost niciodată” (A. Maniu); „Porunca era ca fiecare span... să stea la locul lui” (Pavel Dan): „...iar Anghelina a rămas de ți-e mai mare mila” (L. Rebreanu); „întrebarea era dacă vom ajunge la timp”; „A fost odată... pe vremea când chiar și dobitoacele ajungeau să se facă domni și boieri aci pe pământ” (Al. Odobescu); „Viață înseamnă să muncești pentru tine și ai tăi”, „Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicii” (I. L. Caragiale); „Ea era ca și când soarele ar fi ieșit din nori” (B. Șt. Delavrancea); „...ucenicii urmau să fie ca și cum n-ar fi văzut niciodată nimic” (M. Sadoveanu); „Eu, bunicule, aș vrea să mă fac ce ești tu” (idem); „...dar în zadar: ea nu mai era pentru dânsul ceea ce fusese” (I. Slavici); „...dar mâine albii cavaleri /... Vor deveni ce-au fost de-a pururi...” (D. Anghel); „Asta este pentru cine m-a ajutat întotdeauna”, „Banul din negoț este al oricărui ar voi să te înșele” (B. Șt. Delavrancea); „Problema este cine va merge acolo”; „S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi” (Gr. Alexandrescu); „...de aceea mă fac iar cum m-ai văzut în herghelie” (P. Ispirescu); „...ș-am ajuns precum mă vezi”(M. Sadoveanu); „Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii” (Ion Creangă); „Înălțimea ta ești / Oricât de slab poftești” (Gr. Alexandrescu); „Problema este unde îl așezăm” etc. ◊ ~ suplimentară: propoziție subordonată care îndeplinește funcția de element predicativ suplimentar pe lângă verbul predicat (tranzitiv sau intranzitiv) și substantivul sau pronumele subiect din propoziția regentă; pe lângă un verb la infinitiv sau la gerunziu și subiectul acestuia din propoziția regentă; pe lângă un verb (cu sau fără funcție de predicat) și obiectul direct sau indirect al acestuia din propoziția regentă. P. suplimentară este o propoziție subordonată cu însușiri mixte: de atributivă, de completivă directă sau de completivă indirectă, dar și de modală; de subordonată necircumstanțială, dar și de subordonată circumstanțială. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, să, și prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare așa cum, prin pronumele și adjectivul relativ câte și prin adverbele relative cum, precum, cât și ce („cât”): „...ceilalți îi trimiteau rotocoalele care-l făceau să înghită în sec” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...lasă-mă să adaug și să pui unul după altul portretul cânelui” (Al. Odobescu); „...și nu știu ce sentiment de... copilărească semeție te face să-ți ridici fruntea” (C. Hogaș); „Aș simți-o că-i aproape” (M. Eminescu); „Se pomenește că-i chemat la oaste” (E. Camilar); „...și am pornit-o așa cum mă găseam” (Camil Petrescu); „Ba o știu eu de câte e în stare” (M. Sadoveanu); „Te cunosc eu câte parale faci” (idem); „Se văd parcă pâlcurile de oameni cum trec de pe un munte pe alt munte” (Geo Bogza); „Acea culme înverzită / O revăd precum o știu” (Al. Macedonski); „Mă uitam la ei cât erau de obosiți” (G. Galaction); „Nu l-ai văzut ce («cât de») iritat era?” (I. L. Caragiale).

COLEGIU, colegii, s. n. 1. Organ de conducere colectivă a ministerelor și a altor organe centrale ale administrației de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituții, care examinează și hotărăște asupra problemelor de competența acestora. ◊ Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție. 2. Colectiv de judecători cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. Colegiu penal. Colegiu civil. Colegiu disciplinar. 3. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 4. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. Colegiu preoțesc. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. ♦ (În Roma antică) Corp sau asociație de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate. 5. Categorie electorală (în unele state) stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. – Din lat. collegium, fr. collège.

după pp [At: COD. VOR.² 1²/₁ / V: depe, depre, ~pre / E: lat de post] 1 (Introduce un complement circumstanțial de loc) Exprimă poziția unui obiect, unei ființe etc. în raport cu un alt obiect, cu o altă ființă etc. printr-un raport de posterioritate După casă este livada. Si: înapoia, îndărătul. 2 Exprimă situarea la o anumită distanță în raport cu un reper Si: dincolo de, mai departe de... După grădina publică s-a oprit. 3 (În formule de politețe, în porunci, în comenzi etc.) Exprimă ideea de deplasare în urma cuiva După dumneavoastră... După mine!. 4 (Pop; îe) A da (o fată) ~ cineva A mărita o fată cu cineva. 5 (În repetiții) Exprimă ordinea unei succesiuni în spațiu Si: în urma..., pe urma... Se ridică val după val. 6 (Îlav) Unul ~ altul Succesiv. 7 (În repetiții) Exprimă ideea de acumulare prin succesiune A luat examen după examen. 8 (Introduce un complement circumstanțial de timp) Exprimă ideea de încadrare posterioară în raport cu o circumstanță temporală sau la sfârșitul unei perioade temporale Si: la capătul, la sfârșitul, o dată cu împlinirea După un răstimp întrebă... S-a dus după o săptămână. 9 Exprimă ideea de succesiune în timp într-o anumită ordine După el au mai intrat două persoane. Si: în urma..., trecând de... 10 Exprimă ideea de producere a unui efect ca urmare a unei circumstanțe desfășurate în timp Drumul se blocase după atâtea ploi. 11-12 (Îc; îlav) ~-amiază (sau -prânz, -masă) (În) partea a doua a zilei. 13 (Îlav) ~-amiaza (sau -masa) Aproape în fiecare zi în cursul după-amiezii (11). 14 (Îlav) ~ aceea (sau aceasta, asta) Apoi. 15 (Îlav) ~ toate Pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. 16 Exprimă ideea de conformare la un anumit model Face pictură după natură. 17 Exprimă ideea de acomodare la un anumit impuls interior etc. Si: în conformitate cu..., la fel cu..., potrivit cu... A acționat după propriul plac. 18 (Introduce un atribut care arată originea, descendența) Exprimă ideea de succesiune genealogică Si: despre (5), din (12), dinspre (3) îmi e văr după mamă. 19 (Introduce un complement circumstanțial de scop) Exprimă o dorință puternică de a realiza un anumit scop, de a poseda un anumit obiect etc. Fuge după glorie. 20 (Introduce un complement indirect) Arată ființa (sau lucrul) pe care cineva o (îl) dorește cu pasiune Tremura după bani. 21 (Introduce un complement indirect) Arată motivul sau cauza care produce acțiunea A-i părea rău după ceva. 22 (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Arată metoda cu ajutorul căreia pot fi obținute anumite rezultate Si: prin Predă franceza după o metodă modernă. 23 (Îlv) A se lua (sau a se ține etc.) ~ cineva (sau ceva) A urmări pe cineva (sau ceva). 24 (Îal) A nu lăsa în pace pe cineva din dorința de a interacționa cu acea persoană. 25 (Îal) A imita pe cineva (sau ceva). 26 Exprimă ideea de justificare a unei atitudini, a unei stări, a unei decizii (în conformitate cu anumite criterii luate în considerație) Si: având în vedere..., luând în considerație..., ținând seama de... După năframă am recunoscut-o. 27 Exprimă ideea de justificare a unui act de justețe Si: în proporția în care..., în raport cu..., pe măsură... Justețea propunerii se judecă după rezultate. După faptă și răsplată. 28 (După un abstract verbal) Indică obiectul acțiunii Adaptare după o nuvelă. 29 (Îlc; introduce o propoziție circumstanțială de timp) ~ ce (că) Arată că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din regentă După ce că e prost, mai e și fudul.^[1] 30 (Îal) Exprimă ideea de adăugare a unei acțiuni la alta Si: în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... După ce mănâncă, se culcă.^[2] 31 (Îlc) ~ cum (sau cât) Precum. 32 (Îe) ~ cum se întâmplă Ca de obicei. 33 (Imp) De pe Ia cana după masă. 34 Ca rezultat al... După scandal a fost demis. 35 (Pop; îe) A nu avea (nici) ~ ce bea apă A fi foarte sărac. 36 (Pop; îe) A se da ~ cineva A căuta să fie la fel cu cineva. 37 (Pop; îae) A se acomoda cu cineva. 38 (Pop; îe) A se lua ~ capul cuiva (sau capul său) A urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). 39 (Îe) Dacă ar fi ~ mine Dacă ar depinde de mine. 40 (Îlav) ~ toate probabilitățile Probabil.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.

PORTIȚĂ ~e f. (diminutiv de la poartă) Poartă mică (făcută lângă o poartă mare sau în cadrul acesteia) prin care circulă oamenii. ◊ ~ de scăpare mijloc de a ieși dintr-o încurcătură, dintr-o situație dificilă. /poartă + suf. ~iță

CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., o dată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

A ÎMBLÂNZI ~esc tranz. 1) (animale sălbatice) A face să se deprindă cu omul, să trăiască pe lângă casă și să fie folosit în avantajul acestuia; a domestici. 2) A face să se îmblânzească. [Sil. îm-blân-] /în + blând

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., odată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

NUMAI² adv. 1) (atribuie celor spuse restricție sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din altă cauză decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate numai atâta. Acesta este numai începutul. ◊ Nu numai (că) a) pe lângă; afară de; b) mai mult decât. Numai așa (sau așa numai) a) de mântuială; b) fără a se adânci; c) fără nici un rost; fără scop; fără motiv; d) fără a urmări un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacăt. 2) (exprimă modalitatea unei acțiuni) Gata să; cât pe ce. Era numai să plece. ◊ Numai bun (sau numai bine) așa cum trebuie; potrivit. 3) (accentuează conținutul celor spuse) Numai de ar vrea. 4) Abia. Numai a intrat și s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt numai floare. /<lat. non magis

moderato (cuv. it. „moderat”), indicație de tempo (2), care utilizată singură, desemnează o mișcare moderată, aproximativ între allegro* și andante*. Apare adesea lângă un alt termen de mișcare, reducând din efectul acestuia. Astfel, allegro m., este mai puțin repede decât allegro și andante m., mai puțin rar decât andante. Abrev. mod.

tare [At: PSALT. HUR. 109^v/23 / V: (îrg) tire, (înv) taire, taure, (reg) tiri, tiure / Pl: ~ri, (îvr) ~ / E: ml talis] 1 a Care are o consistență solidă, neputând fi ușor pătruns, străbătut, despicat Si: (reg) trântos¹. 2 a Care opune rezistență la apăsare, la atingere. 3 a (Pex; fam) Trainic² (1). 4 a (Pop; îe) A fi ~ de (sau la) cap A fi prost. 5 a (Pop; îae) A fi răbdător. 6 a (Pop; îae) A fi încăpățânat. 7 a (Reg; îae; șîe a fi ~ de boacă sau a avea rânză ~) A fi rezistent la băutură. 8 a (Pop ; îe) A fi ~ de(-o) ureche (sau de urechi) A nu auzi bine. 9 a (Pop; îae) A se preface că este surd. 10 a (Pop; rar; îe) A fi ~ de ochi A nu vedea bine. 11 a (Pop; îae) A se preface că nu vede bine. 12 a (Pop; îe) A fi ~ în coș sau a fi ~ de chică (sau vână) ori a fi cu chica ~ sau a fi ~ de virtute A fi voinic. 13 a (Pop; îae) A fi sănătos. 14 a (Pop; îe) A fi ~ la (sau în, de) cerbice sau a fi cu cerbice ~ sau a fi ~ în rânză (sau în fălci) A fi neînduplecat. 15 a (Pop; îae) A fi dârz. 16 a (Reg; îe) A fi ~ în ceafă A fi obraznic. 17 a (Îvp; îe) A fi ~ de ceafă (sau chică) sau a fi ~ în brăcinar A fi bogat. 18 a Care este mai consistent decât în mod obișnuit Si: vârtos. 19 a (Reg; îs) Mere ~ri Varietate de mere nedefinite mai îndeaproape. 20 a (D. ouă) Răscopt. 21 a (D. anumite alimente) Uscat. 22 a (D. pământ) Lipsit de umezeală Si: uscat. 23 a (D. apă) Care conține (din abundență) săruri de calciu Si: aspră². 24 a (D. cetăți) Fortificat (2). 25 a (Pop; d. clădiri, curți, grădini etc.; îe) A fi ~ ca cetatea A fi greu de pătruns înăuntru. 26 a (Îrg; d. locuri, terenuri) Primejdios. 27 a (Îrg; d. locuri, terenuri) Inaccesibil. 28 a Care se îndoaie greu, fiind lipsit de elasticitate Si: rigid, țeapăn. 29 a (D. pânză sau obiecte din pânză) Scrobit² (1). 30 a (Îs) Pânză ~ Pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 31 a (D. ființe și părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică Si: puternic, robust, viguros, voinic. 32 a (Fon; îs) Palat ~ Cerul gurii. 33 a (Îvp; d. cai; îla) ~ în gură Care nu se lasă ușor strunit. 34 a (Pfm; îe) A fi ~ în gură A fi certăreț. 35 a (Adesea udp „la”) Rezistent. 36 a (D. oameni) Care face față neajunsurilor, vicisitudinilor. 37 a (D. oameni) Cu voință fermă. 38 a (D. oameni și d. manifestările lor) Energic (2). 39 a (D. oameni și d. manifestările lor) Statornic (6). 40 a (Înv; îla) ~ de spirit Inteligent. 41 a (Pfm; îe) A fi tare de înger (sau de fire) ori a fi ~ Ia inimă A fi rezistent. 42 a (Pfm; îae) A fi curajos. 43 a (Înv; îe) A sta (sau a se pune) ~ (pentru cineva) A apăra (pe cineva) cu energie, cu hotărâre. 44 a (D. colectivități) Plin de forță Si: neînvins, puternic, viteaz. 45 a (Înv) Sigur (8). 46 a (Pop, îe) A fi ~ de inimă (sau de suflet) A fi crud. 47 a Care dispune de putere, de autoritate. 48 a (Pfm; îe) A fi mare (și) ~ sau ~ și mare A fi puternic. 49 a (înv; îe) A fi ~ a... A fi cu dreptul de a... 50 a (Înv; d. autoritate, putere) Absolut (1). 51 a (Determinând numele lui Dumnezeu) Atotputernic (3). 52 a Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu Si: doct, priceput. 53 a Care are multă îndemânare în practicarea unui sport, a unui joc Si: capabil, priceput. 54 a (D. argumente, sugestii) Care este convingător Si: concludent. 55 a (D. argumente, sugestii) Care este categoric Si: clar. 56 a (Înv; d. porunci, hotărâri etc.) Hotărât (15). 57 a (Înv; d. porunci, hotărâri) Sever² (7). 58 a (D. fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. 59 a (D. vreme) Care este urâtă. 60 a (Fig; d. vreme) De restriște. 61 a (înv; d. calamități) Cumplit² (7). 62 a (Îvr; d. apă) Adâncă (1). 63 a (D. acțiuni, fapte ale oameni) Care se face cu multă forță Si: puternic, violent. 64 a (D. somn) Profund. 65 a (D. privire) Aspru (19). 66 a (D. vorbe, expresii etc.) Insultător. 67 a (Înv; d. războaie) înverșunat. 68 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care provoacă emoții puternice Si: intens. 69 a (D. voce, sunete, zgomote) Care este emis cu putere, răsunând până departe Si: răsunător, ridicat². 70 a (D. aer) Răcoros. 71 a (Pex; d. aer) Curat (24). 72 a (D. substanțe mirositoare și miros) Care este pătrunzător Si: aromat, (reg) trăsnitor (5). 73 a (D. unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). 74 a (Prc; d. alimente) Picant. 75-76 a (Chm; îs) Acid (sau bază) ~ Acid (sau bază) care prin dizolvare se disociază total sau aproape total. 77 a (Chm; îs) Apă ~ Acid azotic. 78 a (D. băuturi alcoolice) Care conțin un procent mare de alcool Si: (reg) trăsnit³ (7). 79 a (Îs) Băutură ~ Băutură spirtoasă. 80 a (D. culori) Bătător la ochi Si: aprins, intens, puternic, viu. 81 a (D. lumină) Puternică. 82 av Cu forță Si: intens, puternic. 83 av (Îrg) Insistent. 84 av (Înv) Plin de siguranță și de hotărâre Si: ferm, neclintit. 85 av În mare măsură Si: mult. 86 av (Însoțind un adjectiv sau un adverb formează superlativul acestora) Foarte. 87 av Cum trebuie Si: bine. 88 av (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas ridicat, pentru a fi auzit bine și departe. 89 av (Îvr; pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune” etc.) Răspicat. 90 av Repede. 91 av (Îrg; îlav) Mai ~ Mai degrabă. 92 av (Îrg; îal) Mai ales. 93 av Cu putere. 94 sna (Mun; Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 95 av (Mun; Olt) Melodie după care se execută dansul tarea (94). 96 c (Mar; Trs; în corelație cu el însuși) Ori..., ori...

susține [At: ARISTIA, PLUT. 89/26 / V: (îrg) subț~, (înv) ~ea, (reg) supț~ (Pzi: supțiu), supținea / Pzi: susțin, (îpf) susțiu / Cj: și să susțiu / E: ml sustinere (după ține)] 1-2 vtr (D. stâlpi, coloane, ziduri etc. sau d. oameni, d. părți ale corpului lor; c.i. spații, forme de relief sau construcții ori părți ale acestora sau oameni) A (se) așeza, a (se) fixa lângă ori pe un punct de sprijin astfel încât să (se) mențină în poziția dorită, să nu cadă etc. Si: a (se) propti, a (se) rezema (1), a (se) spijini, (îvr) a se stâlpi, (reg) a popri. 3-4 vtr A face să-și mențină sau a-și menține echilibrul cu ajutorul unui punct de sprijin de dedesubt. 5 vr (D. oameni sau d. părți ale corpului lor) A-și menține poziția verticală. 6 vr (Fig; rar; d. concepte, idei etc.) A se baza (3). 7-8 vtr (D. fenomene, d. procese naturale etc.; d. acțiuni, d. creații etc. ale oamenilor; c.i. manifestări, acțiuni ale oamenilor) A face să rămână sau a rămâne neschimbat un timp (îndelungat) Si: a (se) menține, a (se) păstra, a rezista, a (se) ține, (înv) a (se) păzi. 9 vt (Fig; îvr, d. ființe; complementul este oboseala) A suporta (4). 10 vr (Fig; îrg; d. oameni) A rezista (1). 11 vt (Fig, d. oameni; c.i. oameni sau manifestări, acțiuni etc. ale lor ori fenomene sociale, economice etc.) A fi alături de una din părți într-un diferend. 12 vt (Pex) A participa la reușita cuiva sau a ceva, la rezolvarea unei situații etc. prin recomandări, prin ajutor material sau moral, prin crearea unor circumstanțe favorabile etc. Si: a ajuta (3), a ajutora (1), a apăra (27) a ocroti, a proteja, a servi, a sprijini, a tutela, (rar) a protegui, (îvp) a înlesni, (înv) a îndemna, a protecta, (ltî) a patrocina, (îvr) a protecsni, (fam) a propti Vz prinde. 13 vt (Pex) A lupta (pentru o idee). 14-15 vtr (S.c.i. oameni, instituții, organizații, publicații etc.) A(-și) asigura (prin forțe proprii) mijloacele materiale necesare Si: a (se) întreține, a (se) ține. 16 vt (D. oameni; c.i. păreri, aserțiuni, curente, idei etc.; de obicei determinat de compliniri introduse prin conjuncția „că”) A ajunge la convingerea că… Si: a considera (2), a crede (11), a găsi (18), a gândi (18), a judeca, a opina, a socoti, (pop) a chiti (12), a cugeta (6), (înv) a cunoaște (18), a număra. 17 vt A face cunoscut (publicului) că… Si: a adeveri (5), a afirma (1), a aprecia (5), a arăta (28), a atesta (2), a certifica (1), a confirma (2), a declara (3), a exprima (1), a expune (1), a formula (2), a înfățișa, a manifesta, a pretinde, a prezenta, a pronunța, a relata, a spune, a zice, (liv) a corobora (4), (înv) a povestisi, (îvr) a pretenderi, a pretenderisi. 18 vt A arăta convingător, prin raționamente logice, prin exemple etc. că cineva sau ceva este într-un anumit fel, că are anumite caracteristici etc. Si: a argumenta, a demonstra (1), a dovedi (1), întări, a mărturisi, a proba, (îrg) a probălui, (îvr) a prubui². 19 vt (Rar; c.i. procese juridice) A pleda. 20 vt (Rar; d. oameni; c.i. opoziția, concurența etc. adversarilor) A înfrunta. 21 vt (Îe) A ~ privirea (sau căutătura) cuiva A privi drept în ochii cuiva. 22 vt (Îae) A înfrunta privirea cuiva. 23 vt (D. forțe armate, d. flote sau d. persoane, d. popoare etc.; c.i. lupte) A lua în sarcina sa sau a efectua cu mijloace, cu eforturi etc. proprii Si: a da (25), a defășura (5), a duce (38), a purta, a suporta. 24 vt (D. candidați, d. studenți, d. elevi etc; c.i. examene, concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta (cu succes) cunoștințele în scris, oral etc. în cadru organizat pentru a obține un titlu, o promovare, o angajare etc. Si: a da. 25 vt (D. oameni; c.i. spectacole, concerte, roluri, partituri etc.) A executa în fața publicului Vz da, juca, interpreta, parastiri, prezenta, reprezenta (5). 26 vt (D. sportivi sau d. echipe sportive; c.i. jocuri, probe, activități etc. sportive) A participa la o competiție sportivă oficiaală Si: a juca.