AMAR¹, -Ă A avea (a-și simți, a-i fi) gura amară = A simți un gust amar în gură (fără a fi suferind): Când generalul rămase singur, se duse lângă fereastră și privi afară. Trase îndelung aer în piept și-și pregăti pipa. Își simțea gura uscată și amară. (BOGDAN SUCEAVĂ) A-și înghiți amarul = A răbda necazurile A face (cuiva) zile amare = A face (cuiva) necazuri: Nu era în lumea aceasta, pentru dânsul, om mai urgisit decât acel Hubăr, de care răposata lui mumă fugea înspăimântată, care-și alungase feciorul și-i făcuse Persidei atât de multe zile amare. (IOAN SLAVICI) A-i curge (cuiva) lacrimi amare = A plânge cu durere: Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare, / Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare. (MIHAI EMINESCU) Pâine (sau, reg., pită) amară = Mijloace de existență câștigate prin trudă, prin muncă grea: Umbla moțul rătăcind pe țară... / Șargul rupea piatra cu copita. / Calea lungă, și amară pita. (MIHAI BENIUC) Am mâncat însă pâinea amară a exilului? Dar! am mâncat cu destulă veselie și la restaurantele cele bune… (VASILE ALECSANDRI)