ABRAȘ, -Ă A ieși (ceva) abraș = A nu izbuti, a suferi un eșec, o înfrângere: Dumnealui, banul Vulpe... îl cunoașteți? Iată-l! priviți-l bine... [...] S-au gudurat pe lângă români, doar i-a înșela, după obicei; dar, ieșind abraș, a luat în sfârșit calea lungă și sucită a giudecății. (VASILE ALECSANDRI) A încercat să ne păcălească, dar, ieșind abraș, s-a împăcat cu situația și a devenit om de onoare. (http://www.scientia.ro) Om abraș (fig.) = Om rău, afurisit, al dracului; om căruia nu-i place să se amestece altul în treburile lui. (Cu valoare adverbială) Rău, afurisit, veninos, cumplit: Foc se face căpitanul / Că-i din firea lui abraș! (AL. VLAHUȚĂ) […] bătrânul simțise dureri grozave prin piciorul drept, care-l și ținuseră să nu mai poată sui dealul, unde găsea alinarea; și-n seara aceasta înțepăturile începură să-l chinuiască și mai abraș. (EM. GÎRLEANU) Penele, negre și albe, zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă […] (P. ISPIRESCU)