picior 1. În prozodie*, celula structurală a versului*, iar în poezia modernă grupul de silabe dintre două accente* tonice de aceeași intensitate. În antic., p. reprezenta o unitate ritmică formată din duratele (cantitatea) diverselor silabe; acest aspect ritmic (care s-a pierdut în declamație o dată cu apariția limbilor accentice [tonice]) s-a păstrat în muzica vocală. V. metrică (2), metru (3). 2. (germ. Fuss; engl. foot; fr. pied) Unitate de măsură care indică lungimea tubului celui mai grav al unui registru (II, 1) de orgă*. P. este prescurtat cu semnul ′ sau ’ așezat lângă cifră (ex. 16′, 8′, 4′ etc.). Echivalent cu 0,324 m, p. reprezintă o veche unitate de măsură, variabilă de la o țară la alta, de la un timp la altul. Un tub labial deschis cu sunetul do* are o lungime de 8′ (= 2,4 m). Lungimea depinde însă și de diametrul (mensura – v. diapazon (2)) acestuia. Indiferent de lungimea lor reală, toate tuburile care, legate de tasta* do sună do (deci și tuburile închise, care măsoară doar cât un tub de 4′, sunt trecute ca registre de 8′). Registrele clavecinului* se măsoară de asemenea în p., fiind corespunzător desemnate prin semnul ′.