NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.

VICIAT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții, etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiat, -ă adj.] – V. vicia.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în sintagma) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + avenit (< fr. avenu).

NULĂ s. v. zero.

ZERO s. (MAT.) nulă.

nul adj. m., pl. nuli; f. sg. nulă, pl. nule

nulă s. f., g.-d. art. nulei; pl. nule

A ABOLI ~esc tranz. 1) (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a abroga; a anula; a contramanda; a revoca. 2) (instituții) A face să înceteze existența (printr-un ordin); a desființa; a lichida; a suprima. /<fr. abolir, lat. abolere

A ABROGA abrog tranz. (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a anula; a contramanda; a revoca. [Sil. abro-ga] /<lat. abrogare

A ANULA ~ez tranz. 1) (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca. 2) (expresii matematice) A egala cu zero. /<fr. annuler, lat. annullare

A CONTRAMANDA ~ez tranz. (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a revoca; a anula; a infirma. /<fr. contremander

A DECOMANDA decomand tranz. rar (dispoziții oficiale, legi, comenzi etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a revoca; a anula; a contramanda; a infirma. /<fr. décommander

A DESFACE desfac 1. tranz. 1) A face să se desfacă. 2) (contracte, tranzacții) A declara nul, fără efect. 3) (obiecte închise) A face să aibă o deschizătură, înlăturând piesa corespunzătoare. ~ un plic. ~ un pachet. 4) (obiecte strânse, împăturite) A desfășura întinzând; a despături. 5) (mărfuri) A transmite în proprietate unui achizitor în schimbul unei sume de bani; a vinde. 2. intranz. (în superstiții) A înlătura prin descântece efectul vrăjilor. /<lat. disfacere

A DESFIINȚA ~ez tranz. 1) A face să înceteze existența; a dizolva. 2) (legi, contracte, decrete, convenții) A declara nul printr-o dispoziție oficială; a abroga; a aboli; a anula; a revoca. [Sil. -fi-in-] /des- + a [în]ființa

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viața (după o boală grea și îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioși vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertați! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertați-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supărați. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în considerație; a da uitării; a scuza. 4) (datorii, obligații etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertați-mă, vin și eu cu o explicație. /<lat. libertare

INEXISTENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu există; ireal; nereal. 2) Care nu are valoare; fără eficacitate; nul; neeficient. /<fr. inexistant

A INFIRMA infirm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare

NEAVENIT ~tă (~ți, ~te): Nul și ~ lipsit de valabilitate; considerat ca fiind fără valoare. [Sil. ne-a-] /<fr. nonavenue

NEUTRINO m. Particulă elementară stabilă, neutră, având masa de repaus nulă sau aproape nulă. [Sil. ne-u-] /<fr., engl. neutrino, germ. Neutrino

NUL ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are nici o valoare; de nimic; egal cu zero. ◊ A fi ~ (la ceva) a nu pricepe câtuși de puțin într-o materie, într-un domeniu; a nu ști nici o iotă. 2) Care nu se manifestă deloc; inexistent. 3) (despre acte juridice) Care nu are valoare legală; lipsit de validitate. Contract ~. ◊ A declara ~ a anula. /<fr. nul, germ. null

NULĂ ~e f. rar 1) Cifra zero. 2) jur. rar Act lipsit de valoare legală. /<ngr. núla, lat. nulla, germ. Null

NULITATE ~ăți f. 1) Caracter nul. 2) Persoană nulă, total incapabilă. 3) jur. Lipsă de valoare legală a unui act. /<fr. nullité, lat. nullitas

A REVOCA revoc tranz. 1) (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a anula; a contramanda; a abroga; a aboli; a infirma. ~ un arest. 2) (miniștri sau titulari) A înlătura din funcție; a destitui. ~ un ambasador. ~ un funcționar. /<fr. révoquer, lat. revocare

ZERO² zerouri n. 1) Număr constând din zero unități. 2) Cifra 0. 3) Obiect marcat cu această cifră. 4) Valoare într-un sistem de măsurare de la care pornesc în sensuri opuse gradațiile semnificative. ◊ ~ absolut temperatură de minus 273 °C considerată ca cea mai joasă. 5) fig. Om de nimic; persoană nulă; nulitate. /<fr. zéro

ARTEFACT s.n. 1. Imagine falsă apărută în preparatele histologice produsă artificial sau datorită unor defecte de fixare ori de colorare. 2. (Cib.) Semnal parazit supus unei informații, în semnificația căreia joacă un rol nul sau negativ. [< fr. artéfact].

DENUNȚA vb. I. tr. 1. A semnala unei autorități comiterea unei infracțiuni; a pîrî. 2. A declara nul, nevalabil, expirat (un tratat, un act etc.). 3. A indica, a demonstra. [P.i. denunț. / < lat. denuntiare, cf. fr. dénoncer].

INVALIDA vb. I. tr. A declara nul, a infirma (un act, o alegere etc.). [< fr. invalider].

NEAVENIT, -Ă adj. Fără valabilitate; socotit inexistent; nul. [După fr. non avenu].

ZEGISM s.n. Teorie filozofico-economică de esență neomalthusianistă limitativă, potrivit căreia populația globului, cererea de produse alimentare și poluarea ar înregistra creșteri într-un mod progresiv, amenințător, în timp ce resursele globului s-ar afla în cantități limitate, lumea îndreptîndu-se astfel rapid spre autodistrugere. [Var. zeghism s.n. / < engl. z(ero) e(conomic) g(rowth) – creștere economică nulă + -ism].

ANULA vb. I. tr. 1. A face, a declara nul (un act, o dispoziție); a suprima, a desființa. V. abroga, aboli. 2. A egala cu zero o expresie matematică. [< fr. annuler, it. annullare < lat. annullare – a anihila].

VICIA vb. I. tr. 1. A strica aerul, a-l face impropriu pentru respirație. ♦ (Fig.) A corupe, a deprava. 2. (Jur.) A face ca un act să fie defectuos, nevalabil, nul. [Pron. -ci-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. vicier, cf. lat. vitiare].

NUL, -Ă adj. 1. Redus la zero, fără nici o valoare. ◊ Meci nul = meci terminat la egalitate. 2. Fără putere, fără valoare (legală); inexistent. 3. (Despre oameni) Lipsit de merite, fără nici un merit. [Cf. fr., germ. nul, lat. nullus].

NULĂ s.f. 1. (Cifra) zero. ♦ Semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; nulitate. [< germ. Null, cf. lat. nulla].

NULITATE s.f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul. 2. Om lipsit de orice merit, incapabil, prost. ♦ Lipsă totală de merite; incapacitate. 3. Lipsă de valoare legală a unui act. [Cf. fr. nullité].

SCOR s.n. (Sport) Raportul dintre punctele cîștigate și cele pierdute într-o competiție. ♦ Scor alb = rezultatul unui meci în care nici una dintre echipe nu a reușit să marcheze vreun gol; meci nul. [Pl. -ruri. / < fr., engl. score].

SCURTCIRCUIT s.n. Legătură electrică cu rezistență aproape nulă stabilită între două puncte ale unui circuit electric între care există o diferență de potențial. [Pron. -cu-it. / < scurt + circuit, după fr. courtcircuit].

ACLINIC, -Ă adj. 1. în care înclinația câmpului magnetic este nulă. 2. (despre boli) fără manifestări clinice. (< fr. aclinique)

ANULA vb. tr. 1. a declara nul (un act); a desființa. 2. a egala cu zero o expresie matematică. (< fr. annuler, lat. annullare)

ARTEFACT s. n. 1. structură, fenomen artificial în cursul unei investigații sau exploatări. 2. (med.) modificare în preparatele histologice produsă artificial sau datorită unor defecte de fixare ori de colorare. 3. (cib.) semnal parazit supus unei informații, în semnificația căreia joacă un rol nul sau negativ. (< fr. artefact)

DENUNȚA vb. tr. 1. a face un denunț. ◊ (fam.) a pârî. 2. a declara nul, expirat (un tratat, un contract etc.). 3. a indica, a demonstra. (< lat. denuntiare, fr. dénoncer)

ECHILIBRARE s. f. 1. acțiunea de a (se) echilibra. 2. anulare a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra unui sistem tehnic cu mișcare periodică. 3. aducere a unui circuit sau a unei rețele electrice în starea caracterizată prin valoarea nulă a intensității curentului. 4. reducere a perturbațiilor nedorite din circuitele unei linii de telecomunicații, prin compensarea asimetriilor. (< echilibra)

INVALID, -Ă I. adj., s. m. f. (om) infirm, mutilat. II. adj. (despre acte, raționamente etc.) nevalabil; nul. (< fr. invalide, lat. invalidus)

INVALIDA vb. tr. a declara nul; a infirma. (< fr. invalider)

INVARIANT, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă. II. s. m. 1. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică. 2. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut. 3. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

NUL, -Ă adj. 1. (despre acte) fără valoare legală, care se reduce la nimic; inexistent. ♦ meci ~ = meci terminat la egalitate. 2. (mat.) de valoare egală cu zero. 3. (despre oameni) lipsit de merite. (< fr. nul, germ. null)

NULĂ s. f. zero. (< lat. nulla, germ. Null)

NULI- elem. „nul, nici un”. (< fr. nulli-, cf. lat. nullus)

NULITATE s. f. 1. însușirea, caracterul lucrului nul. 2. lipsă totală de merite. ◊ om lipsit de orice merit, incapabil, prost. 3. lipsă de valoare legală a unui act juridic. (< fr. nullité, lat. nullitas)

ORTOGONAL, -Ă adj. care formează unghiuri drepte. ♦ proiecție ~ă = proiecție prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ◊ (despre curbe, suprafețe) care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare; (despre funcții) cu produs scalar nul. (< fr. orthogonal)

SCOR s. n. raportul dintre punctele câștigate și cele pierdute într-o competiție sportivă. ♦ ~ alb = meci nul. (< fr. score)

SCURTCIRCUIT s. n. 1. legătură electrică cu rezistență aproape nulă stabilită între două puncte ale unei rețele sau instalații ce au o rezistență foarte mică. 2. întrerupere accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație. (după fr. court-circuit)

VICIA vb. I. tr. 1. a strica aerul, a-l face impropriu pentru respirație. 2. (jur.) a face ca un act să fie defectuos, nevalabil, nul. II. tr., refl. (fig.) a (se) corupe. (< fr. vicier)

VID, -Ă I. adj. 1. (despre spațiu) care nu conține nimic; gol. ◊ (fig.) lipsit de conținut, de idei. 2. (inform.) care caracterizează o informație nulă. II. s. n. spațiu lipsit de materie ponderală; vacuum (1). ◊ (fig.) sentimentul zădărniciei. (< fr. vide)

ALTERNÁNȚĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Însușirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o mărime alternativă în decursul unei semiperioade cuprinse între două momente în care valoarea mărimii este nulă. 3. (GEOL.) Repetarea succesivă pe verticală a două sau mai multe tipuri de roci sau formațiuni geologice, de grosimi apropiate, în coloana stratigrafică a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală: poate fi consonantică (ex. schimbarea lui s în ș: des-deși, a lui t în ț: tăiat-tăiați) sau vocalică (ex. carte-cărți); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constînd în repetarea regulată a două motive (în arte decorative) sau a două elemente (în arhitectură).

ARGÍLĂ (< fr., lat.) s. f. Rocă sedimentară pelitică, constituită dintr-un complex de minerale argiloase asociat cu minerale de importanță secundară (cuarț, feldspați, gips, carbonați) și cu diverse substanțe organice (humus, bitumen). Prezintă capilaritate nulă, coeziune mare, volum variabil prin absorbția și retragerea apei, plasticitate, prin ardere transformîndu-se într-un material dur, rezistent. Pr. roci argiloase sînt: caolinul, huma, lutul, a. smectica, bentonitul și a. refractară. Se utilizează la fabricarea ceramicii de construcție, vaselor de bucătărie, ceramicii refractare și ca material impermeabil în construcții. ♦ A. refractară = a. cu temperatura de topire de peste 1.580 °C folosită pentru fabricarea unor obiecte de ceramică, creuzete etc., rezistente la temperaturi înalte. A. de turnătorie = liant folosit la amestecurile de formare. A. expandată = material de construcție spongios, obținut prin încălzirea rapidă a a. feruginoase la peste 1.100 °C, folosit la confecționarea unor betoane ușoare. A. roșie abisală = rocă sedimentară care se găsește la adîncimi de peste 8.000 m în mări și oceane și provine din descompunerea rocilor efuzive submarine și din material terigen adus de apele curgătoare din denudația continentală.

ANULA, anulez, vb. I. Tranz. 1. A declara nul un act, o dispoziție etc.; a desființa, a suprima. 2. A egala cu zero o expresie matematică. – Fr. annuler (lat. lit. annullare).

INCIDENȚĂ unghi format de linia de referință a profilului aripii unei aeronave (coarda profilului, axa de portanță nulă sau bitangentă la intrados) cu direcția ei de înaintare. Sin. unghi de incidență.

LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).

NAVIGAȚIE AERIANĂ știință care se ocupă cu studiul metodelor și practicilor cele mai eficiente de asigurare a deplasării aeronavelor în spațiul aerian în deplină siguranță a zborului. După procedeele utilizate pentru a determina poziția aeronavei și pentru orientarea acesteia pe traseu, se deosebesc: navigația observată (conducere după repere observate cu ochiul liber și confruntate cu harta sau recunoscute din memorie; în caz de vizibilitate redusă sau nulă, este utilizată tot mai rar), navigația astronomică (utilizează determinări în raport cu poziția unor aștri), navigația estimată (poziția navei este determinată în funcție de distanța parcursă, folosind doar instrumentele de bord), navigația radio (utilizează procedee de determinare a poziției aeronavei bazate pe recepționarea a două semnale radio emise de două stațiuni ale căror poziție pe hartă este cunoscută, distingându-se moduri de navigație prin radiolocație, radioelectrică sau radioelectronică, radiomagnetică sau radiogoniometrică).

interferență (< fr. interference) (Fiz.) În general suprapunerea și compunerea a două (sau mai multor) unde* care se întâlnesc într-un punct oarecare al mediului de propagare, cu efectele rezultante; în particular, anularea reciprocă (totală sau parțială) a efectelor suprapunerii și compunerii a două unde. Anularea parțială a efectelor a două unde interferate poate fi observată folosind așa-numitul „trombon al lui Quincke”, în care deplasarea treptată a culisei* face ca undele produse de vibrațiile* unui diapazon (6) să parcurgă două drumuri de lungime diferită. I. se produce în punctul de întâlnire a al celor două unde; aici, în anumite poziții ale culisei, sunetul* se aude foarte slab. Atunci când interferează două unde de aceeași lungime (deci de aceeași frecvență*) și amplitudine*, iau naștere așa-numitele „unde staționare”, cu formarea de noduri (amplitudine nulă) și ventre (amplitudine maximă). Undele staționare caracterizează vibrația coardelor și a aerului din tuburile sonore ale instr. muzicale. I. explică fenomenul des întâlnit al bătăilor* acustice.

trei nule expr. făină de grâu de calitate superioară, marcată pe ambalaj cu trei cifre de zero.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, se află înainte de unu și care se indică prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru. ♦ Cifră reprezentînd numărul de mai sus, pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. – Fr. zéro (< it.).

făínă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep „de”, care arată felul) Produs alimentar sub formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea boabelor de cereale. Făină de grîu. ◊ Făină albă v. alb. Făină de ardei v. ardei. Făină integrală v. integral. Făină malțată v. malțat. Făină nulașă sau făină (de) nulaș v. nulaș. Făină albă de (cu) trei nule v. nulă. ◊ expr. A fi scump la tărîțe și ieftin la făină = a fi zgîrcit cu lucruri neînsemnate și risipitor la cele de valoare; a fi nechibzuit. Altă făină se macină (acum) la moară = situația este cu totul alta, s-a schimbat (în bine). (A se uita) cu un ochi la slănină și cu unul (sau cu altul) la făină = a) a avea strabism divergent; a fi sașiu; b) a fi tentat de două lucruri în același timp. A-i trece (cuiva) făina prin traistă v. traistă. A se face țîră și făină v. țîră. 2 Pulbere obținută prin măcinarea fină a anumitor materiale. ◊ Făină animală = pulbere fină, obținută din cadavre de animale, din resturi de la fabricile de conserve etc., sterilizată, care se folosește mai ales în alimentația porcilor și a păsărilor. Făină de pește = pulbere fină, obținută prin măcinarea peștilor inferiori și necomestibili sau a diferitelor resturi din industria peștelui, care se folosește în hrana porcilor și a păsărilor. 3 Făină de fosforite = îngrășămînt agricol, obținut prin măcinarea unor roci fosfatice sedimentare. (înv.) Făină de carne = îngrășămînt azotat. 4 (ind. alim.) Făină lactată = preparat obținut din lapte condensat și făină de grîu, folosit în alimentația sugarilor. 5 (tehn.) Făină Thomas = pulbere obținută prin măcinarea zgurii de la fabricarea oțelului, prin procedeul Thomas. 6 (pop.) Făină de flori = polen. • pl. -uri. și (reg.) fănínă, fărínă s.f. / lat. farīna.

KAÓNI ({s} ka, numele literei k) s. m. pl. (FIZ.) Nume dat mezonilor K. Sunt particule stranii, de spin nul., sarcină pozitivă sau nulă și stranietate pozitivă. Observați la început în razele cosmice, în prezent sunt produși în acceleratoare de particule.

desfia vb. I (jur.) A declara nulă o înfiere ◊ „Elucidând, însă, acest caz, am discutat cu mai multe persoane, între care și tatăl adoptiv. Regreta. Ce? Că nu a avut posibilitatea legală să o desfieze. Doar atât. Nici un grăunte de remușcare pentru traumele provocate în viața fiicei sale.” I.B. 6 VI 75 p. 2 (din des- + [în]fia; Th. Hristea ne-a comunicat că acest cuvânt există de cel puțin 40 de ani în lb. rom.; DEX-S)

gravitino s. (fiz.) Tip de particulă ◊ „Gravitino are masa de repaos nulă și e cuplat cu alte particule doar prin forța gravitațională.” Cont. 27 IV 79 p. 7; v. și supergravitațional

*anuléz v. tr. (lat. annullare, d. nullus, nicĭ unu). Fac nul, desființez: a anula un act.

CONVERSIÚNE (CONVÉRSIE) (< fr., lat.) s. f. 1. Modificare a condițiilor unui împrumut (de stat) emis anterior, în sensul schimbării mărimii dobânzii, prelungirii termenului de plată, contopirii mai multor împrumuturi anterioare etc. ◊ Conversiunea datoriilor = reducerea de către stat, prin lege, a obligațiilor de plată. ◊ Conversiunea actului juridic = procedeu tehnic juridic prin care un act juridic nul produce efectele altui act juridic dacă îndeplinește condițiile de valabilitate cerute pentru acesta (ex. o vânzare nulă pentru neseriozitatea prețului poate produce efectele donației dacă îndeplinește condițiile de formă ale acesteia). 2. (FIZ.) Modificarea unui sistem fizic sau tehnic, în care anumite mărimi suferă o transformare dată. ◊ C. internă = transferarea excesului de energie a unui electron excitat către unul dintre electronii periferici ai atomului respectiv. 3. (INFORM.) Transformare a formei de reprezentare a informației în contextul unui sistem de calcul. ◊ C. de fișiere = transformarea modului de organizare și, eventual, a codului informației unui fișier în momentul copierii acestuia în alt fișier. ◊ C. a datelor = transformarea codului sau structurii datelor. 4. (LOG.) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 5. (CHIM.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp (exprimată de obicei în procentele molare pe unitatea de timp). 6. (GENET.) Transformare simultană a unei gene dominante în alela sa recesivă, și invers, apărută la unii dintre gameții unui hibrid. 7. (MICROBIOL.) Modificare ereditară a proprietăților unei sușe bacteriene, consecutive infectării sale de către un tip anume de bacteriofag temperat. 8. Transformare a unei celule normale într-una malignă provocată de un virus oncogen. 9. (SILV.) Trecerea unei păduri de la forma specifică unui regim de exploatare la forma specifică altui regim, impusă de rațiuni economice (ex. trecerea de la crâng la codru).

REACTOR NUCLEAR s. n. (FIZ.) Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele printr-o reacție în lanț controlată. Funcționarea unui r.n. se bazează pe faptul că fisiunea unui nucleu atomic, provocată de acțiunea unui neutron, este însoțită de eliberarea altor 2-3 neutroni, precum și de degajarea unei însemnate cantități de energie (îndeosebi ca energie cinetică a fragmentelor de fisiune și a neutronilor emiși), care, în final, apare sub formă de căldură. Fiecare nou neutron poate provoca, la rândul lui, fisiunea unui alt nucleu și astfel numărul neutronilor, ca și cel al fisiunilor, poate crește în avalanșă, procesul dobândind un caracter de reacție în lanț autoîntreținută. Din punctul de vedere al vitezei neutronilor care realizează fisiunile, r.n. se împart în: r. termice, în care viteza predominantă corespunde practic unei situații de echilibru termic al neutronilor cu materialele din zona activă; r. epitermice, în care aproape jumătate din fisiuni se datoresc neutronilor cu viteze superioare celor de agitație termică; r. intermediare, în care majoritatea fisiunilor sunt produse de neutroni ale căror viteze sunt superioare celor de agitație termică și inferioare celor cu care neutronii sunt eliberați în procesele de fisiune; r. rapide, în care fisiunile sunt înfăptuite de neutronii ale căror viteze nu diferă mult de cele cu care ei sunt emiși prin fisiune. Partea cea mai importantă a r.n. este regiunea unde se desfășoară reacțiile de fisiune, numită zona activă. Aici se află materialul fisionabil sau combustiblul nuclear, care poate fi: uraniu natural, uraniu îmbogățit cu izotopul U{²35}, plutoniu etc., și moderatorul, care are rolul de a încetini neutronii rapizi și care poate fi: apă obișnuită, apă grea, grafit etc. În r.n. de tip eterogen combustibilul nuclear este dispus sub formă de elemente distincte (de obicei bare) înconjurat de moderator, iar în r.n. de tip omogen combustibilul și moderatorul formează un amestec intim, sub forma unei soluții sau a unei suspensii. Proporția de moderator raportată la cantitatea de combustibil depinde de felul r.n., fiind mai mare la r.n. termice și foarte mică (sau lipsind complet) la r.n. rapide. Zona activă este înconjurată de un reflector, care are rolul de a reduce, prin împrăștiere elastică, scăpările de neutroni în afara zonei active. Pentru reglarea puterii, r.n. este prevăzut cu câteva bare de control (sau de reglaj), care pot fi introduse mai mult sau mai puțin în zona activă și care, fiind făcute din materiale puternic absorbante, acționează asupra cantității de neutroni liberi și, implicit, asupra intensității reacției globale. Alte bare de același tip, numite bare de siguranță, au rolul de a opri automat funcționarea r.n. în caz de avarie. Căldura produsă în zona activă este preluată și transferată în afara r.n. prin intermediul unui agent de răcire, care poate transporta energia termică până la un schimbător de căldură sau direct la un turbogenerator (în cazul unor tipuri de r.n. energetice) ori la un turn de răcire (în cazul r.n. de cercetare). Drept agenți de răcire se folosesc: apă, apă grea, gaze (ex. bioxid de carbon), metale topite (ex. sodiu), substanțe organice (ex. difenil) etc. Uneori agentul de răcire se confundă cu moderatorul (de exemplu la r.n. cu apă). O componentă importantă a r.n. este recipientul, care împiedică substanțele radioactive să iasă în afara zonei active și care uneori este și vas de presiune pentru agentul de răcire. Pentru evitarea iradierii personalului cu radiațiile nocive foarte intense care se formează în zona activă, precum și pentru evitarea contaminării aparaturii și echipamentului auxiliar, recipientul r.n. este înconjurat de un zid gros dintr-un material absorbant (de obicei beton special). R.n. este prevăzut cu un tablou de comandă, care conține comenzile dispozitivelor de reglaj, precum și instrumentele de măsură și de înregistrare pentru temperatura și presiunea din zona activă, fluxul de neutroni, pozițiile barelor de control și ale celor de siguranță etc. Se construiesc r.n. pentru diferite scopuri: a) r. de cercetare, care oferă posibilitatea utilizării fluxurilor intense de neutroni și de radiații gamma și care uneori poate și folosit și pentru producerea izotopilor radioactivi; b) r. energetic, care este destinat producției de energie termică și care poate fi staționar (montat într-o centrală electronucleară) sau mobil (montat pe nave de suprafață, pe submarine etc.); c) r. reproducător, care transformă un material puțin fisionabil (ex. U²³⁸)sau nefisionabil (ex. Th²³²) într-un combustibil nuclear mult mai eficient (în Pu²³⁹, respectiv U²³³), în vederea utilizării ulterioare a acestuia într-un r.n. energetic. Primul r.n. a fost construit la Chicago (S.U.A.), în 1942, de către E. Fermi; era un r.n. eterogen, cu grafit moderator, de putere practic nulă. În prezent puterea r.n. ca și diversitatea de tipuri, este în continuă creștere; cele mai mari r.n. au puteri de ordinul sutelor de megawați. În România a fost dat în funcțiune, în 1954, un r.n. de cercetare, de tip eterogen, care funcționează cu uraniu îmbogățit (10% U²³⁵), având ca moderator apa obișnuită; s-a construit, la Cernavodă, o centrală atomoelectrică, în colaborare cu Canada, pe baza conceptului r.n. de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium). Centrala atomoelectrică funcționează cu uraniu natural și utilizează apa grea ca moderator și ca agent de răcire. Primul grup energetic (din cele 5 preconizate) are o putere instalată de 700 MW și a fost inaugurată oficial la 17 apr. 1996 (producția de energie electrică a început în nov. același an).

!penultim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penultimi; f. penultimă, pl. penultime

*ecŭatór n., pl. oare (lat. aequátor, -tóris, care egalează). Mare cerc imaginar care împarte pămîntu drept în doŭă și ale căruĭ puncte-s toate egal depărtate de amîndoĭ poliĭ. Ecŭator magnetic, linie trasă pe pămînt în toate punctele în care inclinațiunea busoleĭ e nulă. – Fals ecv-.

ENTALPÍE (< fr. {i}; gr. {s} gr. en „în” + thalpos „căldură”) s. f. Mărime termodinamică de stare a unui sistem fizic egală cu diferența dintre energia internă și lucrul mecanic efectuat de sistem în orice transformare reversibilă, izentropă și izobară. Pentru ca un sistem termodinamic să fie în echilibru față de transformările reversibile, trebuie ca variația e. să fie nulă.

FOTÓN (< fr. {i}; {s} gr. phot- „lumină”) s. m. Particulă elementară asociată câmpului electromagnetic cu masă de repaus și sarcină electrică nule. Emis numai în mișcare (viteza 3 • 10⁸ m/s, viteza luminii), f. are energie, impuls și spin. Posedă proprietăți ondulatorii (frecvență, lungime de undă etc.). Radiațiile electromagnetice sunt considerate un flux de f.

DIVIZÓR, -OÁRE (< fr., lat.) adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care divide, care împarte. ♦ (TEHN.) Cap d. = mecanism care servește pentru stabilirea pozițiilor unghiulare succesive ale unor piese în timpul prelucrării la mașini-unelte (ex. la prelucrarea roților dințate și a canelurilor prin divizare). 2. S. n. Număr întreg prin care se împarte exact exact un alt număr întreg. ◊ D. comun = număr care este divizor pentru două sau mai multe numere date. ◊ D. propriu = d. diferit de unu și de numărul însuși. ◊ D. al lui zero = element nenul al unui inel pentru care există un alt element nenul al inelului care, înmulțit cu primul, dă elementul nul pentru adunare. ♦ Împărțitor. 3. S. n. D. de frecvență = circuit electric folosit pentru obținerea la ieșirea sistemului a unui semnal de frecvență egală cu o fracțiune din frecvența semnalului de intrare. ◊ D. de tensiune = a) circuit electric constituit din elemente pasive (rezistoare, condensatoare) la ale căror borne se obține o tensiune electrică mai mică decât tensiunea aplicată la intrarea circuitului; b) aparat electric care conține un d. de tensiune (a), utilizat pentru obținerea la ieșire a unei fracțiuni determinate a tensiunii electrice aplicate la bornele de intrare.

* neavenít, -ă (ea 2 sil.) adj. (fr. non avenu). Jur. Care nu e bine venit, nul, fără valoare: cerere neavenită.

*penúltim, -ă adj. (lat. paenúltimus, d. paene, aproape, și últimus, ultim). Al doilea din urmă. S. f. Gram. Silaba a doŭa din urmă, ca nul în penultim.

NEUTRÍN (NEUTRÍNO) (< fr., engl., germ.) s. m. (FIZ.) Particulă elementară din clasa leptonilor, neutră din punct de vedere electric, stabilă, cu masa neglijabilă (aproape nulă) și spinul 1/2. Interacționează foarte slab cu alte particule, având o mare putere de pătrundere. Se cunosc trei tipuri de n.: electronic (ν_e), miuonic (ν_μ) și tau n. (ν_τ), având fiecare antiparticula respectivă (ν_e, ν_μ, ν_τ). Fizicianul W. Pauli a emis (1931) ipoteza existenței n., iar E. Fermi a introdus (1933) denumirea de n. pentru particula descoperită experimental între 1953 și 1956 de către fizicienii F. Reines și K. Kohen. În prezent se fac cercetări intense în S.U.A., Europa și Japonia pentru determinarea proprietăților, inclusiv a masei n.

* nul, -ă adj. (lat. nullus, din *ne-únulus, nicĭ unu. V. anulez). Fără merit, fără valoare: om nul, raționament nul. Fără efect legal: sentință nulă (V. neavenit). S.f., pl. e (pol. nula, rus. nulĭ, germ. null, d. lat. nulla, care apare în sec. 12 ca trad. după ar. șifr. V. cifră). Sec. 19. Rar azĭ. Zero. Fig. Nulitate, om nul.

* nulitáte f. (mlat. núllitas, -átis). Vițiŭ care anulează un act. Fig. Totală lipsă de merit, de talent: a fi de o nulitate completă. Om nul: cine e nulitatea asta?

INCERTITÚDINE (< fr., lat.) Nesiguranță, îndoială, ezitare. ◊ (FIZ.) Relații de i. (sau de nedeterminare) = formule care exprimă imposibilitatea măsurii simultane, cu erori nule, a anumitor perechi de mărimi fizice (ex. poziția – impulsul; energia – timpul) caracteristice unei microparticule; sunt relații fundamentale în mecanica cuantică, formulate de W. Heisenberg (1927).

IROTAȚIONÁL, -Ă (< fr. engl.) adj. (FIZ.) (Depsre câmpuri fizice vectoriale) Care au rotorul nul.

nul adj. m., pl. nuli; f. nulă, pl. nule

nulă s. f., g.-d. art. nulei; pl. nule

*lohn (germ.) [pron. lon] s. n., art. lohnul (loh-nul)

*vițiéz v. tr. (lat. vitiare, fr. vicier). Stric: aer vițiat. Jur. Fac nul, defectuos: cea maĭ mică omisiune poate viția un act. – Și viciez.

*zéro n., pl. zérurĭ (fr. zéro, d. it. zero, maĭ vechĭ zéfiro, d. ar. șifr [ca lira din livra, livră], tradus după indianu sûnya, deșert, vid. V. cifră). Aritm. Nulă, un semn (de forma litereĭ O) care n’are nicĭ o valoare singur, dar, pus după altă cifră, o mărește de zece orĭ. Fig. Om nul. A reduce la zero, a reduce la nimic, a desființa. Fig. Temperatura la care se topește gheața orĭ îngheață apa: la zero grade. – Ĭohan Tropfe (Geschichte der Elementar-Mathematik, vol. I) dă etim. de maĭ sus și zice că Leonardo Pisano (pe la 1180-1250) a latinizat cuvîntu scriind zephirum, ĭar Ĭordanus Nemorarius († 1237) și alțiĭ, anonimĭ, aŭ uzitat forma cifra. De aci fr. chiffre (într’un ms. de la 1356 și’n cartea luĭ Nicolas Chuquet, le Triparty, din 1434) cu înț. de „zero”. – În Italia apare zero. De aicĭ pătrunde în cărțile tipărite (ca la Calandri, în 1491, și la Luca Bacioli). Apoĭ fu adoptat de Francejĭ ca să deosebească chiffre de zero. Dar chear la 1611, 1634, 1643, și chear la Euler, 1783, și la Gauss, 1789, cifra înseamnă „zero”. – În seculu 12 apare nulla în traducerĭ după arabă și e uzitat de Chuquet în 1484 și’ntr’un ms. german anonim din 1488. – În sec. 16 Germaniĭ zic null. Tartaglia (1499-1557) zice: circolo, cifra, zero, nulla. – La noĭ, Asachi zice nulă și (maĭ rar) zero. – Decĭ, din ar. al-șifr (al art.) vine și cifră, și zero.

REACTÁNȚĂ (< engl.) s. f. (FIZ.) Mărime caracteristică circuitelor electrice care lucrează în curent alternativ și care conțin elemente reactive (bobine, condensatoare). R. se definește ca raportul dintre valoarea efectivă a componentei reactive (în cvadratură cu intensitatea curentului) a tensiunii la borne și valoarea efectivă a intensității curentului absorbit. Valoarea r. depinde de frecvența curentului. După cum curentul este decalat în urma sau înaintea tensiunii, r. se numește inductivă sau, respectiv, capacitivă. Cazul r. nule corespunde fie lipsei din circuit a elementelor reactive, fie rezonanței. R. constituie componenta reactivă a impedanței; ea se notează X și se măsoară în ohmi.

REACTIVITÁTE (< fr. {i}) s. f. 1. (FIZ.) Mărime ce caracterizează funcționarea unui reactor nuclear; are valoare nulă pentru regimul critic de funcționare, este pozitivă pentru regimul de intensificare a reacției de fisiune și negativă pentru regimul de încetinire a reacției. 2. (CHIM.) Capacitate a unui atom, a unei molecule sau al unui radical de a participa la o reacție chimică. 3. (BIOL.) Proprietate a unui organism de a răspunde într-un mod determinat la excitanții mediului. Particularitățile r. sunt determinate de caracterele ereditare și de cele dobândite în cursul dezvoltării individuale. R. patologică se caracterizează prin răspunsuri inadecvate, diferite cantitativ sau calitativ de cele normale (ex. hipersensibilitate, alergie, anafilaxie).

!antepenultim (-pe-nul-/-pen-ul-) adj. m., pl. antepenultimi; f. antepenultimă, pl. antepenultime

anulà v. a face nul, a desființa, a nimici.

drapà v. 1. a garnisi cu draperii: a drapa o fereastră; 2. a dispune în formă de draperie: a drapa o ștofă; 3. fig. a acoperi: cu voi drapându-și nula EM.

invalidà v. a declara nul: a invalida o alegere, un contract sau testament.

neavenit a. Jur. fără valoare: nul și neavenit.

nul a. 1. fără valoare: om nul; 2. fără efect: rezultat nul.

nulă f. 1. zero; 2. fig. nulitate: drapăndu-și nula EM. [Pol. NULA (din nemț. NUL)].

nulitate f. 1. vițiu ce face un act nul; 2. fig. lipsă absolută de merit; 3. persoană nulă.

zero n. 1. semn aritmetic (0) care prin sine însuș n’are nicio valoare dar multiplică cu 10 cifra din stânga sa; 2. fig. om fără niciun merit, cu totul nul; 3. grad de temperatură ce corespunde la temperatura gheței topite și este indicat cu un 0 pe termometru.

revocà v. 1. a rechema în imaginațiune: el revocă’n dulci icoane a istoriei minune EM.; 2. a rechema dintr’un post, a destitui; 3. a declara nul: a revoca o lege, a revoca un ordin.

Grecia f., (modernă), mic regat în Europa, la S. de Turcia, scăldat de Arhipelagul, Mediterana și Marea Ionică. Grecia, până la 1913, coprindea peninsula Morea, Helada, Epirul și Tesalia la N., golful Corint și insulele Ciclade la E., și insulele Ionice la V. Populațiunea-i era de 2.434.000 loc. (între cari vre-o 30.000 de Români în Livadia orientală), cu cap. Atena. Industria nulă, comerțul puțin activ, principala cultură a viei (struguri de Corint). Prin ultimul răsboiu balcanic, Grecia a mai câștigat 47.000 kmp., așa că azi are 111.000 kmp., cu o populație de 6 ½ milioane loc. Tractatu din Versailles (1919) a sporit în mod simțitor teritoriul Greciei în detrimentul Turciei. Dezastrul pățit în răsboiul greco-turc din 1922 avu ca urmare retrocedarea Traciei orientale și ruina economică a țării. ║ (antică), țară celebră în vechime, coprindea 3 regiuni principale: la N. Epirul și Tesalia, în centru Helada sau Grecia propriu zisă și la S Peloponezul. Cetăți importante: Sparta, Atena, Corint, Teba. Poeți, oratori, filozofi, artiști, generali au glorificat de-a pururea această țară; dar continuele desbinări politice i-au adus ruina: ea fu rând pe rând subjugată de Macedoneni (338 a. Cr.), de Romani (146 a. Cr.) și de Turci (1453). În 1821 Grecia se revoltă contra Turciei și izbuti s’ajungă independentă (tractatul dela Adrianopole 1829); cu toate acestea, țări grecești se aflau încă sub stăpânirea turcească. Grecii declarară răsboiu Turcilor în 1897, cu prilejul Cretei, dar fură înfrânți și numai intervențiunii europene datori Grecia menținerea integrității sale teritoriale. În 1913 și în 1917-1918, Grecia repară înfrângerea-i din 1897, câștigând teritorii însemnate în Macedonia, în Tracia și în Anatolia. Dar în 1922, Grecii fură alungați din Smirna și Adrianopole de către naționaliștii turci.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.

VICIAT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiat, -ă adj.] – V. vicia.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

FOTON, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în sintagma) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + avenit (< fr. avenu).

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

ROSTOGOLÍRE s. f. (FIZ.) Mișcare a unui corp aflat în contact cu un alt corp, efectuată în așa fel încât viteza relativă dintre punctele de contact ale celor două corpuri să fie mereu nulă. Pot efectua o r. numai corpurile a căror suprafață este convexă (ex. sfera) sau riglată (ex. cilindrul, conul). În cazul r., frecarea este mult mai mică decât în cazul alunecării, fapt care a stat la baza unor importante invenții tehnice (ex. roata, rulmentul etc.).

ANULA, anulez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un act, la o dispoziție, la o hotărîre etc.) A face nul, a declara nul; a desființa, a suprima. V. abroga, aboli. Mă prefăceam că n-aud [ce spune], ca să-i anulez atacul. SADOVEANU, N. F. 147.

DECLARA, declar, vb. I. 1. Tranz. (Complementul este adesea o propoziție secundară) A face cunoscut prin grai sau prin scris, a afirma deschis, categoric, a rosti, a pronunța (ceva). Acest sol stăruiește să declare că nu-i sol. SADOVEANU, Z. C. 176. Ar trebui să vă declar că rareori... am fost mai dezamăgit. CAMIL PETRESCU, T. I 520. Mă grăbesc a declara că acel cititor [care va lepăda cartea ta din mînă] va fi adevăratul păgubaș, căci... el pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui, citind o carte plăcută. ODOBESCU, S. III 11. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. Martorul a declarat că nu cunoaște pe reclamant. A declarat nașterea copilului, la oficiul stării civile. Mărfuri declarate la vamă. ♦ A spune sau a da pe față sentimente intime. V. mărturisi, destăinui. Declară dragoste celor umiliți și obijduiți. SADOVEANU, O. VI 375. 2. Tranz. (Urmat de un adjectiv sau de un participiu) A considera drept..., a califica de..., a proclama, a rosti asupra cuiva o părere; a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. L-a declarat repetent. A fost declarat arestat. A declara nul. ▭ Marțial... îi declară buni de nimic. ODOBESCU, S. III 30. ♦ Refl. (Despre persoane) A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca..., a se considera într-un anumit fel. Mă declar învinsă. C. PETRESCU, Î. I 6. Tanța se declara înșelată. REBREANU, R. I 242. C. Negruzzi se declară «moderat». IBRĂILEANU, SP. CR. 102. 3. Tranz. (În unele construcții fixe) A declara război = (despre un stat) a comunica oficial altui stat începerea războiului împotriva lui. În anul 1768 turcii declară război Rusiei. IST. R.P.R. 255. Feciorii de împărați... fără să declare război, năvăliră din nou în țară. VISSARION, B. 47. ◊ Fig. Eu am declarat război, celor ce ne vînd. CAMIL PETRESCU, T. II 345. ◊ Refl. pas. Nu vrem să se declare războiul. CAMIL PETRESCU, U. N. 42. Se văzuse... intrat în armată ca voluntar și tocmai cînd rătboiul se declarase. MACEDONSKI, O. III 79. A declara grevă = a anunța în chip oficial începerea unei greve. Două mii de muncitori japonezi... au declarat o grevă de 24 de ore. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2817. În martie 1918 declară grevă muncitorii ceferiști de la Iași. IST. R.P.R. 524. (Jur.) A declara apel = a face apel, v. apel. A declara în stare de faliment v. faliment. ◊ (Formulă solemnă la deschiderea sau închiderea unei adunări publice) Declar adunarea deschisă. Declar adunarea închisă. 4. Refl. (Despre anumite procese în desfășurare) A începe, a apărea, a lua naștere, a izbucni. Alergam să văd un mutilat cu inconștiența fanatică, robitoare ce mă smulgea din casă, cînd se declara un incendiu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 65. 5. Refl. A lua atitudine față de cineva sau ceva, a se rosti, a se pronunța, a se manifesta în public pentru sau contra cuiva sau a ceva. Docherii francezi s-au declarat împotriva războiului colonialist.

GREUTATE, greutăți, s. f. I. 1. Forța cu care un corp este atras spre pămînt în virtutea legii gravitației. Unitatea de greutate e gramul-forță. ◊ Centru de greutate v. centru. ♦ Apăsarea pe care o exercită un corp asupra unei suprafețe orizontale pe care se sprijină. S-a lăsat cu toată greutatea pe scaun. Podelele trosneau sub greutatea lui. ▭ A predat o pereche de boi, obținînd un spor de greutate de 110 kg de fiecare bou contractat. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2908. ◊ Greutate specifică = greutatea unității de volum dintr-un anumit corp; fig. importanță, valoare proprie a unui lucru. Importanța industriei de stat constă nu atît în greutatea ei specifică actuală, ci în perspectivele ei de dezvoltare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 148. Greutate atomică = raportul dintre greutatea atomului unui element și a șaisprezecea parte din greutatea atomului de oxigen. Greutate brută sau netă v. brut, net. Greutate hectolitrică v. hectolitric. 2. Povară, sarcină, încărcătură. Pajura neagră au zburat cu dînsul și cu acea grozăvie de greutate pe spatele sale spre lumea albă. SBIERA, P. 87. ◊ Fig. Și mama s-o sfădit, cu el, că de-acu toată greutatea cîmpului o să cadă pe spatele ei și ale mele. BUJOR, S. 58. ♦ Fig. Senzație de apăsare sau de oboseală. Frică în adevăratul înțeles al cuvîntului nu-mi era, dar simțeam o greutate în piept, o presimțire tristă parcă. SADOVEANU, O. VI 9. Pe inimă-mi se pune o greutate rece. ALECSANDRI, P. A. 130. ◊ Expr. A i se lua (sau a-i cădea cuiva) o greutate de pe inimă = a scăpa de o grijă mare. Simții că mi se luă o greutate de pe inimă. NEGRUZZI, S. I 10. 3. (Mai ales la pl.) Bucată de metal care reprezintă o anumită măsură de greutate (I 1). Serie de greutăți. ♦ Bucată de metal (sau de orice alt material) avînd diverse forme și mărimi și îndeplinind anumite funcții într-un mecanism. Ceasornicul din părete, sfîrîindu-și lănțișoarele cu greutăți, cîntă cucu de nouă ori. VLAHUȚĂ, O. AL. II 53. 4. (Sport; mai ales la pl.) Halteră. ♦ (Atletism) Bilă rotundă de metal care se aruncă cu mîna. II. (În sens abstract) 1. (Mai ales la pl.) Lucru greu de făcut, greu de rezolvat, greu de învins; dificultate, piedică. Cînd era să intrăm la d-nul profesor, deterăm de o nouă greutate. Huțu nu voia de loc să intre. SLAVICI, O. I 79. În calea aceasta întîlni niște greutăți și mai mari. ISPIRESCU, L. 57. ◊ Loc. adv. Cu (mare) greutate = foarte greu, anevoie (de tot). Pe poartă, prin umbra teilor, se arătă părintele Dragomir, înaintînd cu greutate și pufuind de puterea arșiței. SADOVEANU, F. J. 341. O haraba întreagă [de salate] aș fi în stare să mănînc și parcă tot nu m-aș sătura. – Te crede moșul, nepoate, dar cînd ai ști cu ce greutate se capătă! CREANGĂ, P. 211. 2. Influență, trecere, importanță, autoritate, putere. ◊ Loc. adj. Cu greutate = cu trecere, cu vază, influent. Fiind oameni cu greutate, se crezură totuși datori să păstreze o vreme obrazuri îngîndurate. VORNIC, P. 127. O altă masă, aproape de scenă, era rezervată unor agenți de vapoare, oameni cu greutate în comerțul portului. BART, E. 369. ♦ Valoare documentară, putere de convingere. 3. Gravitate. Greutatea pedepsei. Greutatea vinei.

DIVIZIBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care poate fi divizat. ♦ (Mat.; despre numere întregi) Care se împarte exact cu alt număr, restul fiind nul. Numărul 16 este divizibil cu 2, 4 și 8.

DIVIZIBILITATE s. f. Însușire (a unui lucru) de a putea fi divizat. Divizibilitate moleculară. ♦ (Mat.) Calitate a unui număr întreg de a putea fi împărțit exact prin altul, restul fiind nul.

DRAPA, drapez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi, a acoperi (o fereastră, o ușă, o nișă etc.) cu o draperie; a acoperi (un perete, o mobilă etc.) cu o stofă dispusă artistic, în cute mari. A drapa balcoanele unui edificiu. ▭ Un afet de tun drapat cu steaguri ieși încet de pe poarta amfiteatrului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/1. ◊ (Poetic) Drapate-n purpură regească, Sau înfoiate-n rochi de argint, Sadi-n frunzosul labirint Făcut-a roze să-nflorească. MACEDONSKI, O. I 192. ◊ Fig. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți, Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii. EMINESCU, O. I 149. ♦ A aranja o stofă în cute largi, dispuse artistic. 2. A îmbrăca pe (cineva) cu un veșmînt larg, care cade în falduri; (în artele plastice) a înfățișa faldurile sau cutele largi ale unui veșmînt (la o statuie sau la personajul unui tablou). Era într-o rochie de batist alb, care o drapa statuar. IBRĂILEANU, A. 144. Poartă o legătură enormă pe cap și e drapat ca un suveran african. CARAGIALE, O. III 259. ◊ Refl. Se drapa c-o stofă indiană, în galben sau în roșu. BART, E. 100.

CRUȚA, cruț, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o persoană) A ierta, a scuti (de pedeapsă), a se îndura de... De altfel (sigur nu sînt însă) Se poate să vă cruțe. BENIUC, V. 95. A ocrotit pe nevinovat, cruțîndu-l de osînda ce era să-l răpuie. ISPIRESCU, M. V. 8. Căci tata, bătrînul, Nu cruță păgînul Cînd s-aruncă-n foc. ALECSANDRI, P. I 54. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață, a nu ucide. Frate, cruță-mi viața și mă lasă slobod. RETEGANUL, P. I 3. Cruță-mi viața, Aleodor. ISPIRESCU, L. 44. ◊ (Complementul indică vina sau greșeala iertată) Ți-aș fi cruțat multe din rătăcirile netrebnice... din minciunile vrednice de cel mai îndărătnic vulpoi. ODOBESCU, S. III 165. 2. A trata (pe cineva) cu milă, cu înțelegere; a menaja. A vegheat toată noaptea lîngă bolnav, ca să-și cruțe priete nul. ▭ Abia ridicat de pe cumplita boală care nu-l cruțase... NEGRUZZI, S. I 293. ♦ A păzi, a feri. Mai biize cruță-ți capul, că poate ți-o mai trebui. CREANGĂ, P. 170. 3. (Cu privire la obiecte care se cheltuiesc, se consumă, se uzează) A folosi cu prevedere, a economisi. Trase alte pietre scumpe, pe care nădăjduise să le cruțe. SADOVEANU, Z. C. 225. Cine nu cruță paraua nici de galben nu i-e milă. 4. (Învechit) A se da în lături; a se codi, a ezita. Noi n-om cruța a zice cătră omeneasca fire... CONACHI, P. 278.

MODĂ, mode, s. f. 1. Ansamblu de gusturi, deprinderi, preferințe care predomină la un moment dat într-o societate cu privire la îmbrăcăminte, ținută, comportare, idei etc. V. obicei. Era un dulău sur și flocos, cu urechile și cu coada scurtate, după moda din munte a ciobanilor. SADOVEANU, B. 207. S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine. MACEDONSKI, O. I 213. Părul ei, după moda de atunci, se împărțea despletit. NEGRUZZI, S. I 145. Așa-i moda pe la noi: Să jucăm doi cîte doi. ȘEZ. V 151. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) la (învechit de) modă = a se bucura de mare trecere la un moment dat. Pe-atunci era la modă vara, cînd plecau la băi, Regii, meșteri în bătăi, Să-și ia drumul încotrova Totdeauna prin Moldova. COȘBUC, P. I 326. O, eroi!... Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii. EMINESCU, O. I 149. 2. (În expr.) Magazin de mode = magazin unde se vînd pălării femeiești, uneori și obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască. Perechea a intrat la un magazin de mode. C. PETRESCU, A. 225. Jurnal (sau revistă) de mode = album cu modele de haine și cu indicații pentru confecționarea lor. Ceruse o revistă de mode și tocmai o plătea. CAMIL PETRESCU, U. N. 136

ÎNGROPA, îngrop, vb. I. Tranz. I. A băga un mort în groapă; a înmormînta. N-au să ne lase să-l îngropăm așa după voința noastră. SAHIA, N. 39. Peste două zile o îngropară cu cinste mare. CREANGĂ, P. 16. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe cînd Trec stoluri zburînd, La marginea mării. EMINESCU, O. I 221. ◊ Fig. Coboară vremea ca o apă Nestăvilită-n lunga-i cale, Și fiecare ceas îngroapă Comoara tinereții tale. TOPÎRCEANU, B. 65. Faci rău că nu-nveți pictura... Îngropi talentul, fiule. EMINESCU, N. 97. ◊ Refl. pas. (Rar) P. Rareș... s-a îngropat în... monastirea Probota, zidită de el. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Familiar) Să mă îngropi sau să-l îngrop, se spune ca o întărire a celor spuse pentru a părea mai convingător, a face pe ascultător să creadă. Să mă îngropi, sufletul meu, Năică, nu citi... stăi s-o ascult și eu. CARAGIALE, O. I 106. Care? Cel de colo? Să-l îngrop de l-am mai zărit pîn-acu. ALECSANDRI, T. I 355. A îngropa zilele cuiva = a nenoroci pe cineva. Fiică-sa însă plîngea de se sfărma, tot zicînd: Tată și mamă! mă rog nu-mi îngropați zilele. SBIERA, P. 126. II. 1. A băga ceva în pămînt, a acoperi cu pămînt. Prindeți un liliac... și-l îngropați într-un furnicar. ALECSANDRI, T. I 104. ◊ Refl. Am izbutit de m-am îngropat în țărnă, la rădăcina unui păpușoi. CREANGĂ, A. 6. Paloșul mi-l învîrtea... Lîngă Mogoș de cădea Și-n pămînt se îngropa. ALECSANDRI, P. P. 154. ♦ (Cu privire la plante) A acoperi cu pămînt; a trage pămînt la rădăcină, a mușuroi. A îngropat via pentru iarnă. 2. Fig. A înfunda în ceva, a ascunde acoperind bine, de toate părțile. Își îngropă fața în mîini și începu să plîngă. DUMITRIU, N. 109. Îngrop în palme capul. COȘBUC, P. I 60. ◊ Refl. D-nul Gălușcă s-o îngropat în hîrtia cea mînjită cu cerneală. ALECSANDRI, T. 703. ♦ Refl. Fig. A ajunge, a se instala undeva într-un loc retras, izolat, fără legături cu alți oameni. Vidra nu vrea să se îngroape la țară. HASDEU, R. V. 127.

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în expr.) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două fîșii etc., ca să se țină strîns împreună; loc, în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fîșii de pînză etc., unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strîns tare; legătură obținută astfel. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ISPIRESCU, L. 55. ◊ Loc. adj. În noduri = încîlcit. O, tu crai cu barba-n noduri. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgîrcit. Era odată o babă care... lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație (șosele, căi ferate etc.). Nod de cale ferată. ♦ Loc de legătură a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism. 2. Porțiune dintr-o ramură, care se dezvoltă în interiorul tulpinei purtătoare. Grîul s-a ars, chircit, cu un singur nod în pai. C. PETRESCU, R. DR. 151. Via în pămîntul negru scoate vița lungă, cu nodurile departe. I. IONESCU, P. 245. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) cuiva nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt: a căuta pricină de învinuire, a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 57. ♦ Porțiune mică, rotundă, cu o structură mai compactă, într-o scîndură, reprezentînd locul de ramificație a crăcilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită. 3. Încheietură, articulație. Măreț, adînc și luciu călătorește Rinul... Ca un balaur verde ce mișc-a sale noduri. ALECSANDRI, P. III 134. 4. (În expr.) Nodul gîtului (gîtlejului sau beregatei) = mărul lui Adam. Rezemat cu ceafa în perete și lăsînd să se vadă, în gulerul prea larg, nodul beregatei. C. PETRESCU, C. V. 28. Nodul vital = punctul bulbului rahidian de care depind mișcările respiratorii (și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată). 5. (Geom.) Punct dublu al unei curbe, în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. ♦ Fig. Punct care face parte dintr-un sistem de unde staționare, în care una dintre mărimile variabile ale undei are mereu o valoare nulă. ♦ (Astron.) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. ♦ Loc sau centru geografic sau geologic, cu anumite caracteristici deosebite față de împrejurimi sau cu importanță deosebită față de alte centre sau locuri asemănătoare. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sînt așezate construcții hidrotehnice și de unde pleacă arterele de transport respective. 6. Fig. Senzație de înecăciune, de sufocare a celui cuprins de o emoție sau de o enervare puternică (pe care încearcă să și-o stăpînească). Mi se așază... un nod în gît – și nu mai pot să vorbesc. SAHIA, N. 50. Nodul ce-l gîtuia îi dispăruse. BUJOR, S. 32. ◊ Expr. A înghiți noduri = a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință etc. Îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260. A înghiți cu noduri = a mînca în silă (fiind supărat), a mînca fără poftă. 7. Fig. Punct esențial, fundamental, de care depinde soluționarea unei probleme. Aici e un nod al chestiunii. BARANGA, I. 209. ◊ Expr. Nod gordian = problemă încurcată, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. A tăia nodul gordian v. tăia. 8. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. Ce viteză avem?... – Cred că 20 de noduri pe oră! SEBASTIAN, T. 94.

NOROI¹, noroaie, s. n. Pămînt (de pe un loc umblat) amestecat cu apa adusă de ploaie, de rîuri etc.; glod, tină. V. nămol, mocirlă. Era o clădire veche... stropită de toate noroaiele, mînjită de toate intemperiile naturii. ANGHEL, PR. 15. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate... și prin bălțile de noroi. EMINESCU, N. 33. Pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. NEGRUZZI, S. I 95. ◊ (În metafore și comparații, exprimă ideea de murdărie, josnicie, decădere etc.) Tăvălesc a mea simțire în noroi ca-ntr-un pîrîu. MACEDONSKI, O. I 279. Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii, Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozei. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A tîrî pe cineva în noroi v. tîrî. A împroșca pe cineva cu noroi (sau a zvîrli cu noroi în cineva) = a calomnia, a defăima (pe cineva). – Variantă: năroi (BUDAI-DELEANU, Ț. 170, HODOȘ, P. P. 96) s. n.

NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la zero, la nimic, care nu valorează nimic; inexistent. Experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști nimic (într-un domeniu oarecare). Eram nul la matematici. GALACTION, O. I 15. 2. (Despre acte, contracte etc.) Fără valoare legală, fără putere legală, fără nici o valoare. Contract nul. ◊ Expr. A declara nul = a anula. Nul și neavenit v. neavenit. 3. Fig. (Despre persoane) Fără nici un fel de valoare, fără vreo importanță. Există în Romînia o cultură literară și științifică puternică, în necazul celor cari, simțindu-se nuli, își fac o mîngîiere din a tăgădui țării lor... forța și valoarea. MACEDONSKI, O. IV 140. Ori pe cine ar imita, ori de unde s-ar inspira, tot nul va rămînea. GHEREA, ST. CR. III 177.

NULĂ, nule, s. f. 1. Zero. Trei nule puse înaintea cifrei una sau după ea nu înseamnă același lucru. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Niște ochelari cu cercuri negre ca două nule ce i s-ar fi urcat din catalog pe nas. ANGHEL, PR. 79. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; nulitate, incapacitate. O eroi!... cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii. EMINESCU, O. I 149.

PAT¹ s. n. (La jocul de șah) Situația jucătorului care, rămînînd cu regele (sau și cu alte piese care nu pot fi mișcate), nu-l poate deplasa fără a fi pus în șah, ceea ce duce la un rezultat nul.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia un material în bucăți foarte mărunte (uneori reducîndu-l la o pastă) prin lovituri repetate cu un instrument tăios sau utilizînd mașini speciale. Dumitrache, adună urzici, toacă-le, fierbe-le, amestecă-le cu tărîțe și dă-le la rațe. STANCU, D. 6. Răsuceai de asemeni o funie de cîlți... și pe urmă tocai cîlții mărunt pe o buturugă, c-un toporaș. PAS, Z. I 37. Stăteau toți ca niște bușteni, pe care ai fi putut să toci toată pădurea. GALACTION, O. I 271. ◊ Fig. Plumbii toacă nemilos îngrăditura cu nuiele împletite. DUMITRIU, N. 214. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la bunuri materiale) A cheltui fără chibzuială, a risipi. Se miră cum am putut, în asemenea timpuri, să-mi toc trei moșteniri. C. PETRESCU, C. V. 200. Își tocase moștenirea de la părinți, iaca ce făcuse! DELAVRANCEA, O. II 326. S-a îndrăgit cu vătaful lui de curte și-i toacă starea fără mustrare de cuget. FILIMON, C. 219. ♦ (Cu privire la persoane) A duce la ruină, prin cheltuieli nechibzuite; a face să sărăcească. A divorțat de Pascalopol, după ce l-a tocat, și acum e prin Spania. CĂLINESCU, E. O. II 320. Unii spun că Brumaru trăiește din expediente de club, iar alții că ar fi bogat și Nadina îl toacă îngrozitor. REBREANU, R. I 254. 3. Intranz. A îndruga multe și mărunte; a flecări, a sporovăi. De ani de zile toca despre eroi, patrie... și la cel dintîi obuz, a fugit. CAMILAR, N. I 64. Ce rost își are pofta nebună a șerpișorilor mei de copii aici, cînd eu ți-am tocat despre bielă? SAHIA, N. 32. Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vînt. VLAHUȚĂ, P. 53. ◊ Expr. A toca cuiva la ureche (sau la cap) sau (tranz.) a toca pe cineva la cap = a spune (cuiva) multe și mărunte, a plictisi pe cineva cu același lucru; a flecări. D-nul director, cu consoarta după el, nu-l slăbește și-i toacă la ureche. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. Că doar n-am să-ți toc la ureche pînă mîne. ALECSANDRI, T. I 110. El iubea liniștea și copiii îi tocau la cap toată ziua. NEGRUZZI, S. I 206. A-i toca cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită) v. gură (I 3). (Tranz.) A toca la verzi și uscate sau a toca cîte-n lună și în soare = a povesti tot felul de baliverne, a spune verzi și uscate. 4. Intranz. A bate, a ciocăni, a lovi, a bocăni. După zidul morii, mulțimi de mitraliere prinseră a toca. CAMILAR, N. I 82. O mitralieră toacă departe, dar lovește prea scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. El au tocat la ușă, și ea au întrebat că cine-i acolo. SBIERA, P. 84. ◊ Tranz. Îmi vine să-l toc în cap, să-l omor... că încă atîta năcaz nime nu mi-a făcut. RETEGANUL, P. IV 25. 5. Intranz. A bate toaca. Cuvioșii părinți au tocat, au dat clopotelor grai. GALACTION, O. I 217. Popa-n toacă, toacă La biserica din sat. MACEDONSKI, O. I 86. Nu se auzea de dimineață pînă în sară decît tocînd și trăgînd clopotele. NEGRUZZI, S. I 226. Cînd toca la Radu-vodă, Eu stam cu puica de vorbă. TEODORESCU, P. P. 312. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă. (Fig.) Crăcile uscate se băteau una de alta, sunau în depărtări, tocînd în clopotnițele singurătăților. CAMILAR, N. II 271. Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. EMINESCU, O. I 69. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe, unde și-a înțărcat dracul copiii. Vă duceți... În baltă, trestie, pustietate, Unde popa nu toacă, Unde fata nu gioacă. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic, lovindu-și una de alta, în mod ritmic, cele două părți ale ciocului. Cocostîrcii, înfipți într-un picior, Dau gîtul peste aripi, tocînd din ciocul lor. ALECSANDRI, P. III 39.

PREOPINENT, -Ă, preopinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își exprimă părerea înaintea alteia; persoană care vorbește la o întrunire înaintea alteia; antevorbitor; p. ext. adversar de opinii. Am cerut cuvîntul pentru ca să combat opiniunea emisă de d-nul ministru de finanțe în cestiunea bugetului. Deși onorabilul preopinent a cerut cestiunea prealabilă, voi întreba ce este bugetul, d-lor? ALECSANDRI, T. I 234.

ZĂNATIC, -Ă, zănatici, -e, adj. Zăpăcit, smintit, bezmetic. [Presa burgheză] va sărbători pe scriitorii indigeni mediocri sau nuli, dar care vor avea prezumțiunea de a tăgădui propriei lor țări existența oricărei culturi și a oricărei literaturi... ajutați între aceasta de cîțiva politiciani zănatici. MACEDONSKI, O. IV 149. Atîta se sperie Midas-împărat, încît din aceea, după ce că era cam tontolete, rămase și zănatic. ISPIRESCU, U. 108. ◊ Fig. Îi era acum în grijă să nu se întețească și să crească în mulțime roiul zănatic al minciunilor. SADOVEANU, Z. C. 342. ◊ (Substantivat) E nebună, lunatică, Umblă ca o zănatică. PANN, P. V. II 142. – Variante: zănatec, -ă (CAMIL PETRESCU, U. N. 340, REBREANU, R. II 30), zînatic -ă (ODOBESCU, S. III 623) adj.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Unealtă; instrument. Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. ♦ Fig. Persoană sau lucru de care se folosește cineva pentru a săvîrși o faptă (de obicei necinstită). Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. ♦ Partea activă cu care acționează o unealtă. Pînza de oțel constituie scula ferăstrăului. 2. (Învechit și arhaizant, mai ales la pl.) Lucru de preț, giuvaer, bijuterie. Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. ♦ Fig. Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. V. poamă. Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător... – Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108.

FOCA gr. Фωϰᾶς, cf. φώϰη „focă”. Prin etim. populară, «apărător de foc, de incendii». 1. Foca; -n, St. (An C III 739 – 746); -nul, Savu (Aș Br 156); -nescu, C. (Mus 11). 2. Foce (Isp V²), -a (Isp I²); Sd XVI 62; 17 A V 180); -a uricar (Sur III); șoltuz (Bîr. IV). 3. Cu suf. ucr. -enco: Focenco (Sd XVI 62); Focinco, mold. 4. Foculeț (Sd XXII); Focușor. 5. Focș/a, frecv. (Isp V¹); -an, olt. (Cand 138); -an, Gh. (Ard I 200); -ani oraș; -asca s.; Focșea (Sd XVI 62); Focșescul, (Sur XVII); Focșănei s.

NATAN ebr. Nathan, „d-nul a dat”. 1. Natan sihastru (Bis R). 2. Naftan (Ul 136); > Aftan, (Met 39). 3. Cu schimbarea p. fin.: Naftuc (Paș; Braș). 4. Nătănetu, D. (Î Div).

NATANAIL ebr. Nathanaēl „dat de d-nul” (Brock), Nĕthan’el (E. IEI) zis și „Simon Zilotul” (Syn). 1. *Nathanail, > Athanail eg., mold. (Sd 87). 2. Naftanail Comanici (Met 259); -a (Ard). 3. Scurtat: Naftailă, munt. (Sd; – Gr. (BCI XV 166); Nathfailă și Naftoilă (P Bor 29 și 93). 4. Cu schimb, p. fin.: a) Naftali, N., act. b) Naftilă (Paș; Met 277). c) Naftanain (Paș). d) + Atanase: Natftanase (Paș).

PAȘTE < lat. Paschae < ebr. Pesah. 1. Paște, n. de persoană (Cras; Sd VI 486); – Radul (17 B II 389) zis și Radul Paștii (Giur 271), adică R. fiul lui Paște; – Dragotă, 1613 (Gorj 191); Paști b. (Moț). 2. Paștea G., pr. ard., 1918. 3. Paștiu pr. ard., 1677; 4. Paștiu S. act.; Păștina f. (P⁵ fila 23; Paș); Păștești fam. (Cras 72) 5. Compuse: Paște-Rău supr (16 B IV 168); Pașta-golea poreclă (Sc). II. Din contaminarea Paște + Pascu: Pașcu poate fi și sub infl. lui Lupașcu dar cf. și ipoc. ucr. Пашко < Pavel (Grinc). 1. Pașcu ard. și mold. (Dm; C Ștef; P⁵); -l (Răc 25; RI XII 243; Mar); art. -l alternează la aceeași persoană, cu forma cultă Pașco (Dm; C Ștef; DM 57; Mar; Ștef; Sd VI 73; 17 A IV 35). 2. Pașca, ard., olt. (Mar; Hur). 3. Cu suf. augm. -an: Pașcan mold., (Dm; C Ștef; Buc); -u (Sd XVI); -i s. mold., azi oraș. 4. Pășca V. (Ștef); -n (Dm; 16 A I 447); -nul, pren. (17 A V 155); diminutiv Pășcănei s. (Sd XI 54). 5. Pășcu (Dm; Ștef; C Ștef); Pășco (ibid); Pășcălat Ion (Șchei III). 6. Pîșcu, alternativ cu Pișcă (Dm; C Ștef). 7. Nesigure: Pastul (grafie străină pt. *Paștiul), Flor, ard. (Met 70); Pescuț (Ard), – grafie străină pt. *Păscuț.; Pașchița Ilie (Î Div). III. Din subst. pască: 1. Pasc și -a b. ard. (Moț; Cand 173). 2. Pască și Păscut (Ard); Pascu frecv.; Păscul/escu, -ești s. 3. Pasci (?) moț. (Cand 173). 4. Cu sufixe: Pascotă (16 B III 195; AO XII 87); – Barbul, mold. (RI XII 257); Pascoi (16 B III 195). 5. Paschiĭa olt. (Sd VI 495). 6. Păscut (16 B III 322). 7. Păscan mold. (Răc 18); munt.(Sd VII 321). 8. La moți și hațegani: Păscon, Păscóiu, Păscuiu, Păscuț -a (Moț; Cand 173). 8. Păscău, -ăești neam (Hur 59; IO 110); -ăescu Pană (AO XXI); -ăuți s. IV. A. Din ngr. Πασϰαλιά „ziua de Paști”; Pashalie (Ard). 2. Pashale (13 – 15 B 161). rg. Pashul Burunici, olt. (Sd VI 492). B. Din gr. Πασϰάλης, -λίνα, cf. și italian Pasquale, -lina: 1. Pascal, -ina (Sd XVI 245); -ie vornic (Deal 21); -e (17 B I 272); -e dobr. (RI XI); -onu, meh. (Cand 173). 2. Pascălina f., frecv. (16 A III 123; 17 A II 77; Sd VI 92; Băl; – dobr. (RI XI). 3. + Para(schiva): Prascalina și Rascalina (Acte Mislea). și Lambru.

Steria, -n, -na, -nul v. Stelian II 1 – 3.

TEOCLIT gr. Θεόϰλητος „chemat de d-nul”. Sub infl. ucr. cu f < th: Feolipt mon. (17 A III 187).

TEOCTIST, < gr. Θεόϰτιστος „creat de d-nul”. 1. – mitrop. Moldovei în 1457. 2. Cu afereză: Tistu, n. act., sau < ung. tiszt „ofițer”. 3. Prob., ard. Teoc (Moț) sau < sbst. tioc.

TEOFIL < gr. Θεοφίλος; „iubit de d-nul”. 1. – frecv. (Bis R). 2. Tofil. Șteful, moș în Tofileni (16 A I 367); -escu (Hur 47). 2. Tofil și Tohil (Sd XVI; Isp IV¹). 3. Cu s, protetic, prob. Stofil, pren. actual (Paș).

DISPARIȚIE. Subst. Dispariție, evanescență (rar), pierdere, evaporare (fig., fam.), volatilizare (fig.), dezagregare, dezintegrare, dematerializare; descompunere, dezmembrare, desființare, distrugere, nimicire. Pieire, stingere, moarte; răposare, deces. Risipire, irosire, împrăștiere, răspîndire, spulberare, irosire. Inexistență, neexistență, neființă (poetic), absență, lipsă. Plecare, părăsire, abandonare, dezertare, sustragere, evitare, fugă. Adj. Dispărut, pierdut; volatilizat (fig.), dezintegrat, dezagregat, dematerializat, descompus, distrus, nimicit, desființat. Risipit, împrăștiat, spulberat; stins, pierit (pop.), mort. Absent, inexistent, nul, invizibil, nevăzut, imperceptibil. Disparent (rar), evanescent (rar). Vb. A dispărea, a dispărea fără urme, a se volatiliza (fig.), a se evapora (fig., fam.), a-și pierde urma (urmele), a se pierde, a se face nevăzut, a se duce ca pe gura lupului, a se face teacă de pămînt, a nu se mai vedea. A se evapora, a se vaporiza, a se volatiliza. A se descompune, a se dezagrega, a se dezintegra, a se dematerializa, a se dezmembra (fig.). A se risipi, a se împrăștia, a se răspîndi, a se spulbera, a se irosi, a se face praf, a se alege praf și pulbere. A reduce la zero. A pieri, a se stinge, a muri. A nu mai exista, a fi absent, a absenta, a lipsi, a nu fi de față. A face să dispară, a pierde. A descompune, dezintegra, a dematerializa, a distruge, a nimici, a face praf, a nărui; a lăsa pustiu, a pustii, a spulbera. A se duce pe apa sîmbetei. V. anulare, descompunere, dispersare, distrugere, fugă, inexistență, moarte.

INEXISTENȚĂ. Subst. Inexistență, neființă (poetic), neant, nonexistență, nimic (fig.), haos; absență, lipsă, lipsire (înv.); zero, nulă; gol, vid, abis (fig.), hău, genune (livr.); vacuum; deșert (fig.), pustietate, pustiu. Dispariție, pieire, evanescență (rar), desființare. Moarte, stingere, deces, pierzanie (pop.); pierzare (pop.); dizolvare (fig.), evaporare (fig.). Irealitate, fantezie, fantasmagorie, închipuire, imaginație, născocire, născoceală, născocitură, plăsmuire, nălucire, vedenie; halucinație, fantasmă, himeră; utopie, iluzie, iluzie optică, fata morgana, apa morților, miraj (fig.); vedenie, nălucă, năluceală, fantomă. Adj. Inexistent, ireal, aparent, imaginar; absent, nul, omis; gol, vid, pustiu, deșert; dispărut, disparent (rar), evanescent (rar), pierit, desființat. Mort, stins, decedat, defunct, răposat; imaterial; ireal, imaginar, închipuit, fantastic, fictiv, născocit, nălucit, imaginat; aparent, iluzoriu, utopic, utopist, himeric; nevăzut, invizibil; deșertat (pop.). Vb. A nu fi, a nu exista, a fi nereal, a absenta; a nu se întîmpla, a nu se petrece, a nu avea loc; a înceta să existe, a dispărea, a se topi (fig-), a nu lăsa nici o urmă, a se stinge, a pieri, a dispărea ca prin farmec, a se evapora (fig.). A fi uitat, a fi dat uitării, a se șterge din memorie. A deceda, a muri, a se stinge, a se prăpădi, a sucomba, a se duce în lumea celor drepți, a da ortul popii. Adv. Nicicînd, niciodată; cînd mi-oi (ți-oi) vedea ceafa; niciunde, nicăieri, niciodinioară (înv.). V. anulare, dispariție, distrugere, ființe imaginare, imaginație, moarte.

Bîlta, -nul v. Baltă 6.

ASTENO- „oboseală, slăbire, debilitate”. ◊ gr. asthenos „fără forță, slăbit” > fr. asthéno-, germ. id., engl. id., it. asteno- > rom. asteno-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., fază de activitate redusă care intervine temporar în viața unor specii de insecte; ~corie (v. -corie₁), s. f., oboseală pupilară; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu științific al debilității; ~manie (v. -manie), s. f., obsesie patologică a asteniei; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat geologic puțin rezistent, de tensiune nulă, situat la o adîncime de cca 100 km; ~spermie (v. -spermie), s. f., reducere a vitalității spermatozoizilor.

NULI- „nul, niciun”. ◊ L. nullus „nici unul” > fr. nulli-, engl. id. > rom. nuli-. □ ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., (despre o celulă haploidă) care are un cromozom lipsă; ~pară (v. -par), adj., s. f., (femeie) care nu a născut niciodată un făt viu; ~zom (v. -zom), s. m., celulă care prezintă nulizomie; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., absența unei perechi de cromozomi omologi de la un organism aneuploid.

STOMO- „gură, deschizătură”. ◊ gr. stoma „gură” > fr. stomo-, engl. id. > rom. stomo-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., monstru cu gura rudimentară sau nulă, cu ochii alăturați; ~cord (v. -cord), s. n., apendice anterodorsal situat deasupra cavității bucale, la stomocordate, avînd rol de schelet de susținere.

SOLENOIDÁL, -Ă, (< solenoid) adj. (Despre câmpuri vectoriale) Care are divergență nulă și, deci, fluxul prin orice suprafață închisă de asemenea nul (ex. câmpul inducției magnetice).

alternativ, ~ă a [At: HAMANGIU, C. C. 244 / Pl: ~i, ~e / E: fr alternatif] 1 a Care vine pe rând. 2 (Îs) Propoziții ~ Propoziții care cuprind două afirmații opuse, dintre care ori una, ori alta trebuie acceptată neapărat. 3 (Jur; îs) Obligație ~ Obligație care specifică, pentru debitor, mai multe feluri de a se achita și posibilitatea de a alege între ele. 4 (Fiz; îs) Curent electric ~ Curent electric a cărui intensitate variază periodic, astfel încât media aritmetică, pe o perioadă, a intensității lui, să fie nulă. 5 av La rând.

NULĂ s. (MAT.) zero.

anula vt [At: MAIORESCU, CR. III, 134 / Pzi: ~lez / E: fr annuler, lat annulare] 1-2 (A face sau) a declara nul, fără nici o valoare Si: a anularisi (1-2), a nimici, a desființa, a ridica, a șterge, (reg) a oborî Cf a anerisi.

anulare sf [At: HAMANGIU, C. C. 428 / Pl: ~lări / E: anula] 1-2 (Facere sau) declarare nul. Si: anulat¹ (1-2). Si: anulație (1-2) (înv) anularisire (1-2), anulat¹ (1-2), desființare, nimicire, ridicare, ștergere.

anulat², ~ă a [At: MAIORESCU, CR. III, 137 / Pl: ~ați, ~e / E: anula] 1-2 (Desființat sau) declarat nul Si: abrogat, Si: (înv) anularisit² (1-2).

ZERO s. (MAT.) nulă.

cifră sf [At: LB / V: (înv) ~ru sn, ți~ / Pl: ~re / E: it cifra] 1 (Înv) Cifra zero Si: nula. 2 Simbol grafic (reprezentând numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor. 2 (Pex; mpl) Număr. 3-5 (Volum) (sumă sau) cantitate reprezentată prin cifre (2). 6 (Îs) ~ de afaceri Valoare a afacerilor. 7 (Îs) Impozit pe ~ra de afaceri Impozit aplicat proporțional cu valoarea afacerii. 8 Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe sau a unui fenomen. 9 (Fin) Cuantum al unor operații comerciale sau financiare, reprezentat prin cifre. 10 (Înv) Caractere numerice întrebuințate în locul alfabetului într-o scriere secretă. 11 (Înv) Monogramă.^[1]

draw sn [At: CL 1973, 25 / S și: drau sn / Pl: ~uri / E: eg draw] (Spt) Meci nul.

consul sm [At: DOSOFTEI, V. S. II, 11/2 / V: (înv) ~sol, ~nul / Pl: ~i / E: lat, fr consul] 1 (În Republica romană) Titlu al celor trei magistrați aleși anual, care dețineau puterea supremă. 2 Persoană care poartă acest titlu. 3 Persoană numită de un stat în funcție de șef al unei reprezentanțe oficiale cu rang de consulat în alt stat și care apără interesele economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă.

ecuator sn [At: IA I, 7^r/12 / V: (înv) ecatoriu, eca~, ecfa~, ecfatoriu, ~riu, ecva~, (îvr) ecfatore, equ~ / A și: (înv) ecuator / Pl: (rar) ~oare, (îvr) ~i / E: fr équateur, lat aequator] 1 (Ggf) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre. 2 (Pex) Zonă ecuatorială (4). 3 (Îs) ~ ceresc Cerc mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. 4 (Pan) Cerc imaginar pe suprafața unui astru, perpendicular pe axul de rotație al astrului, care îl împarte în două emisfere. 5 Cerc mare al unei sfere obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei, considerată ca axă a polilor. 6 (Fiz; îs) ~ magnetic Linie neregulată de pe glob care unește locurile unde înclinația acului magnetic este nulă. corectat(ă)

cremene sf [At: LEX. MARS. 246 / V: creme, cremen sm, ~nă, ~mină, ~mine / Pl: (rar) ~ni / E: vsl кремень, bg кремен, rs кремень] 1 Rocă sedimentară silicoasă, alcătuită din calcedonie, cuarț și opal, care are proprietatea de a produce scântei când este lovită cu obiecte de oțel Si: (reg) beabe, beancă, bență, bicaș. 2 (Spc) Bucățică de cremene (1) (folosită la scăpărat cu amnarul, pentru a aprinde iasca). 3 (Spc) Bucățică de cremene (1) care înlocuia, la armele vechi, capsa de aprindere și care, lovită de cocoș, producea scântei care aprindeau praful de pușcă. 4 (Pop; îe) Cât ai da (sau dai) în ~ Într-o clipită. 5 (Pop; îe) A se face sau a sta ~ A sta nemișcat. 6 (Pfm; îs) Satul sau târgul lui ~ Localitate sau țară unde nu e nici o autoritate Cf sat fără câini. 7 (Pop; îe) În ~nul munților În creierii munților.

făină sf [At: CORESI, ap. GCR I, 17/14 / V: (reg) fai~, fani~, făini~, fări~, foni~ / A: (reg) făină / Pl: (10) ~uri / E: ml farina] 1 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante, folosită în alimentație. 2 (Îs) ~zero-zero, trei zerouri, trei nule, (Trs) de nula Făină de grâu de foarte bună calitate, măcinată fin. 3 (Pop; îs) ~ orbului Pulberea cea mai fină din faină. 4 (Îvr; îs; îf fări~) Fărina-diavolului Lucru dobândit pe căi necinstite. 5 (Îvr; îe; îf fări~) Fărina-diavolului degrabă me(a)rge în tărâțe Lucrul câștigat pe căi necinstite se pierde ușor. 6 (Îvr; traducând expresia latinească eiusdem farinae) De aceeași (sau de o) ~ (cu cineva) De aceeași categorie (cu cineva). 7 (Fam; îe) A se uita cu un ochi la ~ și cu altul la slănină A fi sașiu. 8 (Îe) Altă ~ se macină acum la moară! S-a schimbat situația. 9 (Reg; îe) A-i trece (cuiva) ~na prin traistă A îmbătrâni. 10 Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. 11 (Îs) ~ animală Pulbere obținută din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc. sterilizată, folosită mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. 12 (Îs) ~ de pește Pulbere obținută din pești inferiori sau necomestibili ori din resturi de pește de la fabricile de conserve, folosită pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. 13 (Îs) ~ de oase Pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor, folosită ca supliment nutritiv în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. 14 (Înv; îs) ~ de cari Excremente ale larvelor de rădașcă. 15 (înv; îs) ~ de carne Îngrășământ azotat. 16 (Îs) ~ lactată Preparat obținut din lapte condensat și făină de grâu, folosit la alimentarea sugarilor. 17 (Pop; îs) ~ de flori Polen. 18 (Rar; irn) Pudră pentru față. 19 (Îs) ~ de fosforiți Îngrășământ agricol obținut prin măcinarea unor roci fosfatice sedimentare. 20 ~ Thomas Pulbere obținută prin măcinarea zgurii de la fabricarea oțelului prin procedeul Thomas. 21 (Bot; reg; îc) ~-de-in Crețișoară (Alchemilla vulgaris).

granulă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 38 / V: ~nul sn / Pl: ~le / E: fr granule] 1 Particulă care intră în componența unui corp solid cu structură eterogenă sau care rezultă din sfărâmarea ori tăierea acestuia Si: grăuncior, grăunte. 2 Pastilă care conține un amestec de substanțe medicamentoase încorporate într-o masă zaharoasă.

inexistent, ~ă a [At: ARDELEANU, U. D. 56 / Pl: ~nți, ~e / E: fr inexistant] 1 Care nu există Si: neexistent, nul. 2 (Fig; d. oameni) Lipsit de importanță Si: neglijabil, neremarcabil, nevaloros, șters. 3 (Fig; fam; d. persoane) Care nu joacă nici un rol.

invalidat, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: invalida] (Jur) 1 (D. un act de procedură) Care a fost declarat nul Si: anulat, infirmat (2). 2 (D. alegeri sau împuterniciri) Declarat nevalabil.

mână¹ sf [At: PSALT. HUR. 51^v/21 / V: (reg) mân sn / Pl: mâini, (îrg) ~ne, ~ni, ~uri, (îvr) ~nule, (reg) ~nâle / E: ml manus] 1 Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor Si: braț, (îrg) brâncă. 2 Extremitate a antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. 3 Palmă. 4 (D. o unealtă, un instrument; îla) De ~ Acționat manual. 5 (Îal) Făcut cu mâna. 6 (Îrg; îlav) A ~ La îndemână. 7 (Cmr; înv) De-a ~ Cu amănuntul. 8-9 (Îlav) Pe (sau rar, în, la, înv de-a) ~na dreaptă (sau stângă) În partea dreaptă (sau stângă). 10 (Reg; îlav) Pe ~ Pe dibuite. 11 (Reg; îlav) Sub ~ Subsuoară. 12 (Îav) Pe sub ~ Pe ascuns. 13 (Îal) În mod clandestin. 14 (Îe) A fi peste ~ A fi dificil de realizat, de obținut. 15 (Îe) Cu ~na lui (ori mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) În mod direct Si: personal. 16 (Îe) Cu ~na cuiva Cu ajutorul cuiva. 17 (Îe) A scoate castanele (sau cărbunii) din foc ori a stinge cărbunii (reg a prinde șarpele) cu ~ altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau riscantă. 18 (Reg; îe) A fi ~ singură A fi lipsit de ajutor. 19 (Îlav) Cu ~na goală Fără a aduce sau fără a lua nimic. 20 (Pex; îae) Fără a-și fi atins scopul. 21 (Îe) Cu amândouă mâinile (sau, pop, cu ~ bună, cu o ~ ca c-o mie) În cantitate mare. 22 (Îae) Cu toată bunăvoința. 23 (Reg; îlav) Cu ~ (sau ~na) de sare Fără noroc. 24 (Îal) Fără putere morală sau materială. 25 (Fam; îe) A avea (sau a fi cu) ~ (sau ~na) lungă sau a fi bun de ~ A fi hoț. 26 (Îe) A avea (sau a fi cu) ~ largă (sau deschisă) ori (înv) a fi slobod la ~ A fi darnic. 27 (Îvr; îls) ~ slobodă (sau întinsă, îndurată) Dărnicie. 28-29 (Pfm; îljv) Cu ~ (sau ~na) spartă sau spart la ~ Risipitor. 30 (Pfm; îe) A lua cu o ~ și a da cu alta (sau cu zece) A cheltui mult Si: a fi risipitor. 31 (Pfm; îe) A avea ~ bună sau a fi bun de (ori la) ~ A fi îndemânatic. 32 (Îae) A purta cuiva noroc. 33 (Îe) A-și face ~ bună (pe) la cineva A obține simpatia sau încrederea cuiva. 34 (Îe) A fi ușor (sau ager) de ~ sau a avea ~ ușoară A lucra cu finețe și cu abilitate. 35 (Îe) A fi greu de ~ A fi neîndemânatic. 36 (Îe) A avea ~na strânsă (sau scurtă) sau a fi strâns la ~ A fi zgârcit. 37 (Pfm; îe) A fi (om) cu dare de ~ A fi om înstărit. 38 (În legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”; îls) ~ de ajutor Sprijin. 39 (Îe) A fi ~na (cea) dreaptă a cuiva A fi principalul ajutor, omul de încredere al cuiva. 40 (Înv; îe) A scăpa cu capul a ~ A scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. 41 (Reg; îlav) Cu capul a ~ Nechibzuit. 42 (Îal) Foarte îndrăzneț. 43 (Îlav) Cu zilele a (sau în) ~ Amenințat de o mare primejdie. 44 (Pop; îe) A muri cu zilele în ~ A muri înainte de vreme. 45 (Îe) A da din mâini și din picioare A depune eforturi pentru a învinge o dificultate Si: a se strădui. 46 (Îe) A lega (sau a-i tăia) cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega de mâini și de picioare A împiedica sau a pune în imposibilitate să acționeze într-o anumită direcție. 47 (Îae) A-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta. 48-49 (Îe) A avea (sau a lăsa, a da cuiva) ~ (sau ~na) liberă (A acționa sau) a lăsa pe cineva să acționeze după bunul său plac. 50 (Înv; îe) A-și lărgi mâinile spre (sau pre) lăcomie A deveni foarte lacom. 51 (Înv; îe) A-și ține mâinile de (la)... A se abține de la ceva. 52 (Udp „de”; îe) A se spăla pe mâini sau a-și spăla mâinile A pierde ceva. 53 (Îae) A refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. 54 (Pop; îe) A avea ~na curată (sau mâinile curate) A fi cinstit. 55 (Fam; îe) A prinde (pe cineva) cu ~na în sac (sau în traistă, în sân) A surprinde pe cineva furând sau înșelând. 56 (Reg; îe) A se prinde cu mâinile de vatră A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 57 (Îe) A lua boala (sau durerea etc.) cu ~na A face să treacă boala sau să înceteze durerea etc. repede. 58 (Reg; îe) A da cu ~na în foc (sau prin spuză, prin șperlă) A se păcăli. 59 (Îae) A se îmbogăți deodată, fără muncă. 60 (Îe) A pune (sau a băga) ~na în foc pentru cineva (sau pentru ceva) A garanta pentru cineva sau pentru ceva. 61 (Îe) A pus Dumnezeu ~na în cap A dat norocul peste el. 62 (În legătură cu sume de bani; îe) A primi în (sau a lua în, reg, a lua la) ~ A obține ca venit net. 63 (Îe) A nu da (sau lăsa) hățurile din ~ A păstra pentru sine puterea, conducerea. 64 (Îe) A duce de ~ (pe cineva) A călăuzi, a conduce pe cineva. 65 (Fig; îae) A sprijini, a proteja pe un nepriceput. 66 (Îe) A pune ~na A face, a întreprinde ceva. 67 (Îae) A acționa. 68 (Îae) A fura. 69 (Îe) De la ~ până la gură În timp scurt. 70 (Reg; îae) Foarte puțin. 71 (Fam; îe) Una la ~ Se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. 72 (Reg; îe) Cu mâinile la piept sau cu căciula în ~ Umil. 73 (Îe) A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept A muri. 74 (Îe) A pune ~na pe cineva A prinde. 75 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~na în piept (sau în gât) A înșfăca. 76 (Îae) A trage la răspundere pe cineva. 77 (Îe) Cu mâinile (sau mâini) în șolduri (sau încrucișate) Impasibil. 78 (Îae) Fără nici o grijă. 79 (Îae) În voie. 80 (Îe) A-și pune ~na pe inimă (sau pe cuget) A se angaja să spună adevărul. 81 (În legătură cu declarații; îe) Cu ~na pe inimă Cu conștiința curată. 82 (Îe) A ridica ~na asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 83 (Îae) A fi agresiv. 84 (Pex) A bate. 85 (Art; șîs de-a ~na, hora de ~, jocul de ~ ) Dansuri populare în care jucătorii se țin de mână (1). 86 (Art; îas) Melodie după care se execută dansurile „de-a mâna” (85). 87 (Pop; îs) Pe sub ~ Dans popular Si: învârtită. 88 (Pop; îas) Melodie după care se execută acest dans. 89 (Pop; îcs) ~ moartă (sau ciungă) Joc de copii, în care unul apucă mâna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cep. 90 (Îae) ~ masă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 91 (Pop; îs) Năframă de ~ Batistă. 92 (Îc) ~na-Maicii (sau ~-Maica)-Domnului Plantă erbacee mică din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și fructele mici (Anastatica hierochuntica). 93 (Iht; reg; îc) ~na-diavolului Regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). 94 (Îe) A lăsa (ori a da, a încredința etc.) pe ~na (cuiva) A lăsa ceva sau pe cineva în grija sau paza cuiva. 95 (Îe) A întinde cuiva ~na (sau, înv, ~ bună) A ajuta pe cineva. 96 (Îe) A-i fi (cuiva) la mâini bune A-i fi cuiva prieten credincios, ajutor de nădejde. 97 (Îe) A ajunge pe mâini bune A avea parte de o îngrijire atentă. 98 (Îe) A-și lua ~na de pe cineva A înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. 99 (Îe) A purta (sau a ține) pe cineva pe mâini A avea o grijă deosebită față de cineva. 100 Autoritate. 101 Stăpânire. 102 Putere. 103 (Îs) ~ de fier sau ~ forte Om energic, autoritar. 104 (La jocul de cărți; îe) A avea (sau a fi la cineva) ~na A-i veni rândul să împartă cărțile. 105 (La jocul de cărți; îe) A trece (sau a ceda) ~ A ceda rândul jucătorului sau jucătorilor următori. 106 (Îe) A-și trage ~na A-și retrage stăpânirea, autoritatea. 107 (Îe) A-i da ~na A putea, a-i permite situația sau împrejurările să facă ceva. 108 (Îae) A-i conveni să... 109 (În locuțiuni și expresii sugerând însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea; îlav) De-a ~ Apropiat. 110 (În legătură cu lupte; îal) Corp la corp. 111 (Reg; îe) De-a ~na Necurmat, în lanț. 112 (Îlav) ~ în ~ În perfect acord. 113 (Îe) Dintr-o ~în alta sau din ~ în ~ De la unul la altul. 114 (Îe) A pune ~ de la ~ (sau de la ~ la ~) A aduna bani, obiecte etc. prin contribuție benevolă. 115 (Îe) A bate (sau a da) ~na A face un târg, pecetluind înțelegerea printr-o strângere de mână. 116 (Îae) A se înțelege în privința unei tranzacții. 117 (Îae) A se lega cu jurământ. 118 (Îe) A-și da ~na (cu cineva) A strânge mâna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. 119 (Îae) A se uni prin căsătorie. 120 (Îae) A colabora. 121 (Reg; îe) A da ~na cu moartea A trece printr-o mare primejdie. 122 (Înv; îe) A da ~na la ceva A sprijini ceva. 123 (Fam; îe) A se ține de mână A fi nedespărțiți. 124 (Fam; îe) Ia-te (sau poți să te iei) de ~nă cu... sau puteți să vă luați de ~nă Vă potriviți la fapte rele sau la caracter urât. 125 (Îe) A cere ~na cuiva A cere în căsătorie pe cineva. 126 (D. doi sau mai mulți bărbați; îe) A-și disputa ~na cuiva A concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. 127 (Îe) A da pe ~na justiției (sau, înv, județului) A înainta pe un infractor organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. 128 (Înv) Persoană privită ca autor al unei acțiuni. 129 (Îs) ~ de lucru Muncitori. 130 (Iuz; csnp; îs) ~ curentă Carte de atu cea mai mare. 131 (Jur; îs) ~ moartă Situație a acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. 132 (La unele jocuri de cărți; îas) Situație în care se distribuie cărțile unui jucător fictiv sau unul din cei prezenți nu joacă, partenerul de echipă mânuind și cărțile lui. 133 (Reg; îs) Frate de ~ Cavaler de onoare la nuntă. 134 (Reg; îs) Cumnat de ~ Vornicel la nuntă. 135 (Rar) Creație a cuiva. 136 (Precedat de anh „o”, „niște”; udp „de”) Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. 137 (Pop; udp „de”) Indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel strânse la un loc Si: mănunchi (1). 138 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Categorie. 139 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Calitate. 140 (Reg; îs) Copii de două mâini Copii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. 141 (Îla) De toată ~na sau de multe mâini De toate felurile. 142 (Reg) Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se aseamănă, ca formă și utilizare, cu mâna (1). 143 Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se apucă și se manevrează manual. 144 Fiecare dintre cele două lemne laterale ale codârlei la car. 145 Întinzătoare la car. 146 Leucă la car. 147 Picior la sanie. 148 Țepușă la sanie. 149 Spetează dintre coarnele plugului. 150 Schimbătoare la plug. 151 Spetează la războiul de țesut. 152 Stâlp între picioarele sulului la războiul de țesut. 153 Muierușcă (8) la războiul de țesut. 154 Fofează la vârtelniță. 155 Lemn care ține jugul între corfe, la joagăr. 156 Cioacă la joagăr. 157 Lemn care transmite jugului mișcarea crivalului, la joagăr. 158 Japă la joagăr. 159 Măsea la coasă. 160 Chingă a căpriorilor la casă. 161 Titirez la moară. 162 (Reg) Mâner al ferăstrăului. 163 (Reg) Mâner al coarbei. 164 (Reg) Mâner al sfredelului. 165 (Reg) Sul sau scripete al fântânii. 166 (Reg) Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi. 167 (Pes; lpl, îs) Mâinile sacului Fiecare dintre cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei Si: aripi. 168 (Pes; îs) Mâinile cutiței Fiecare dintre cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței Si: prefuste. 169 (Pes; îs) Mâinile jugurilor Lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mânuiesc jugurile lesei. 170 (Îs) ~ curentă Balustradă. corectat(ă)

neavenit, ~ă a [At: DDRF / P: ne-a~ / Pl: ~iți, ~e / E: fr non avenu (prin apropiere de venit)] (Îs) Nul și ~ Care este considerat fără valabilitate.

nod sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nodus] 1 Loc unde se leagă două fire, două fâșii de pânză, două sfori etc. ca să țină strâns împreună. 2 Loc în lungul sau în capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strâns tare Si: (rar) nasture (5). 3 Legătură obținută prin înnodare. 4 (Îla) În ~uri Încâlcit. 5 (Îe) A lega paraua cu zece ~uri A fi foarte zgârcit. 6 (Îe) A lega pe cineva ~ A lega pe cineva foarte strâns. 7 Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu o milă marină (1852 m) pe oră. 8 (Pan) Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor. 9 (Pan) Punct pe unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer Si: ciot, ochi. 10 (D. cereale; îe) A da în ~uri A crește. 11-12 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) ~ (sau rar ~uri) în papură (A căuta sau) a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 13-14 (Îae) (A căuta sau) a găsi cuiva motiv de învinuire pe nedrept. 15 Porțiune mică, rotundă, cu structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scândură, reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. 16 (Atm; îvp) Articulație a degetelor. 17 (Atm; înv; pex) Membru. 18 (Înv; pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă Si: (îvp) mădular. 19 (Atm; Ban) Gleznă. 20 (Atm; Trs) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă Si: (reg) nodeu (2). 21 (Atm; îs) ~ vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. 22 (Atm; îs) ~ul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam. 23 (Atm; pop; îs) ~ul curului Coccis. 24 (Mpp) Nodul (1). 25 (Mpp) Tumoare. 26 (Pop) Gâlcă de natură patologică. 27 (Pop; pex) Bătătură. 28 (Reg) Cocoloș de mămăligă sau de aluat. 29 (Reg) Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte Si: (reg) măciulie. 30 (Reg) Măsea. 31 (Fig; șîs ~ în gât, în gâtlej) Senzație de sufocare, de greutate în respirație. 32 (Îe) A înghiți (cu sau la) ~uri sau a înghiți ~ul A suporta cu necaz, cu amărăciune, o umilință, fără a spune nimic. 33 (Îae) A înghiți cu mare greutate din cauza unei neplăceri, supărări etc. 34 (D. mâncare; îe) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu ~uri A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, emoții etc. 35 (Reg; îe) A trăi cu ~uri fripte A nu avea ce mânca. 36 (Reg; pex; îae) A muri de foame. 37 (Îe) A-i sta ~ sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. 38 (Pan; udp „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație. 39 (Îs) ~ de cale ferată Punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. 40-41 (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. 42 (Gmt) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 43 (Chm) Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. 44 (Fiz) Domeniu dintr-un câmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale câmpului are mereu o valoare nulă. 45 (Ast) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 46 Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. 47 (Îs) ~ hidroenergetic Centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). 48 (Rar; fig) Adunare mare de oameni, de obiecte etc. 49 (Rar; fig) Aglomerație. 50 (Înv; fig) Legătură de prietenie. 51 (Înv; fig) Relații între două sau mai multe persoane. 52 (Înv; fig; pex) Căsătorie. 53 (art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 54 (art) Melodie după care se execută nodul (52). 55-56 (Pan; fig) Copil mic (și drăgălaș). 57 (Fig) Încurcătură. 58 (Fig) Dificultate care trebuie învinsă. 59 (Îs) ~ gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. 60 (Îe) A tăia ~ul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații, căreia nu i se poate găsi altă soluție. 61 (Reg; îe) A da de ~ A se afla la un moment dat în fața unei mari dificultăți. 62 (Reg; îe) A-i da (cuiva) necazul de ~ A-l copleși (pe cineva) necazurile. 63 (Fig) Punct culminant în desfășurarea conflictului unei opere literare. 64 Punct esențial de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. corectat(ă)

nul, nulă a [At: CLEMENS, ap. DLR / Pl: ~i, ~e / E: fr nul, ger nul] 1 Care se reduce la nimic Si: inexistent. 2 (Pex) Care nu se manifestă în nici un fel. 3 (Mat) Care reprezintă valoarea zero. 4 (D. meciuri) Care se termină la egalitate de puncte. 5 (Jur; d. acte juridice) Fără valoare legală, fiind considerat ca inexistent. 6 (D. oameni și acțiunile lor) Lipsit de orice valoare. 7 (D. oameni și acțiunile lor) Fără nici un merit. 8 (Pex; d. oameni) Total incapabil. 9 (Arg; îe) A fi ~ la... A nu ști absolut nimic într-un domeniu.

nula¹ a vz nulaș

nula² sf vz nulă

nulaș, ~ă a, sn [At: ALR I, 776/343 / V: nula a / Pl: ~i, ~e / E: mg nullás(liszt)] (Trs; îs) Făină ~ă sau (de) ~ Făină de grâu de calitate superioară Si: (pop) pielm.

nulă sf [At: ȘINCAI, Î. 4/6 / S și: (înv) nullă / V: (îvr) ~la / Pl: ~li, ~le / E: cf ngr νοῦλα, lat nulla, ger Null] 1-2 (Număr abstract) zero. 3 Semn grafic pentru cifra zero. 4 (Nob; îe) A face ~ A anula. 5 (Rar; fig) Nulitate (5). 6 (Rar; fig) Incapacitate totală.

nulitate sf [At: RÎND. JUD. 249/25 / Pl: ~tăți / E: fr nullité] 1 (Jur) Lipsă de legalitate a unui act, rezultând din absența la întocmirea lui a uneia din condițiile de fond sau de formă cerute de lege. 2 (Jur; pex) Sancțiune care pedepsește nulitatea (1) unui act, ducând la anularea lui parțială sau totală. 3 (Jur) Viciu care atrage nulitatea (1). 4 Caracter a ceea ce este inexistent Si: inexistență. 5 Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva Si: incapacitate, incompetență, (rar) nulă (5). 6 Persoană lipsită de orice merit. 7 Persoană total incapabilă.

piano, -nul a., piane pl.

ALEXANDRIN (< fr. alexandrin < lat. alexandrinus) Vers alcătuit din 12 silabe, cînd rima este masculină și din 13 silabe, cînd este feminină. Denumirea de alexandrin derivă de la numele orașului Alexandria (Egipt), unde în secolele al III-lea și al II-lea (î.e.n.) a înflorit poezia alexandrină, ilustrată de Callimah (sec. IV î.e.n.), Theocrit, Apolonius din Rodos (sec. II î.e.n.). După unii autori, creatorul versului alexandrin ar fi poetul parizian Alexandre Paris (sec. XIII). Folosit mai tîrziu de poeții francezi îndeosebi, el atinge perfecția în opera clasicilor J. Racine, P. Corneille (sec. XVII). Versul alexandrin dă impresia de măreție, de solemnitate. Denumit și vers eroic, el este folosit în epopei și tragedii. În poezia noastră l-au folosit și desăvîrșit scriitori ca V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu. M. Eminescu, D. Anghel, sub forma versului iambic de 13 silabe, cînd ultima silabă e accentuată sau de 14 silabe, cînd ultima silabă este neaccentuată. Ex. de versuri alexandrine de 13 și 14 silabe: Bă-trî-nul Dan tră-ieș-te – ca șoi-mul sin-gu-ra-tec... (V. ALECSANDRI, Dan, căpitan de plai) Pa-ri-sul ar-de-n va-luri, – fur-tu-na-n el se scal-dă... (M. EMINESCU, Împărat și proletar) De-cît zi-di-re-nal-tă, – de-cît pa-lat fru-mos, Cu stră-lu-ci-re-nal-tă – și fă-ră de fo-los... (V. CÎRLOVA, Ruinurile Tîrgoviștei)

CATALECTIC (< fr. catalectique < gr. katalectikos, incomplet) În metrica antică se numeau versuri catalectice versurile care sfîrșeau cu un picior incomplet, iar cele al căror ultim picior era complet, acatalectice. Versul hexametric este un vers catalectic, ultimului picior lipsindu-i o silabă. Ex. Cîn-tă, ze-i-ță, mî-ni-a ce-aprin-se pe-Ahil Pe-le-ia-nul (HOMER, Iliada) Versurile de șase picioare iambice sînt acatalectice, în schimb primul emistih este catalectic. Ex. O, mamă, dulce mamă – din negura de vremi, Pe freamătul de frunze – la tine tu mă chemi. (M. EMINESCU, O, mamă!)

punct sn [At: M. COSTIN, O. 45 / V: (îvp) pont, (îrg) ponct, punt, (îvr) ~um / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat punctum] 1 Articol, paragraf etc. dintr-o lege, dintr-o convenție, dintr-un statut etc. 2 (Pgn) Lege, convenție, statut în totalitate. 3 (Prc) Hotărâre, prevedere, clauză etc. cuprinsă într-un act juridic. 4 (Spc) Obligație a țăranului pontaș¹. 5 (Înv; îlav) Ponturi – ponturi În mod amănunțit. 6 (Buc; îf pont) Proprietate pe care cineva o poseda pentru totdeauna în baza unui act, a unei înțelegeri etc. 7 (Mol) Parte. 8 (Înv; pgn; îf pont) Pasaj, capitol etc. dintr-o lucrare, dintr-o scriere etc. 9 Element al unui ansamblu, al unei acțiuni etc. 10 Idee, principiu care stă la baza unei discuții. 11 (Îlav) Din ~ în ~ sau ~ cu ~ Unul după altul. 12 (Pex; îal) Detaliat. 13 (Îe) A pune (ceva) la ~ A regla un aparat sau un sistem tehnic. 14 (Îae) A aranja lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt. 15 (Îae) A restabili cu fermitate adevărul. 16 (Pfm; îe) A fi pus la ~ A fi bine și îngrijit îmbrăcat. 17 (Pfm; îe) A pune (pe cineva) la ~ A interveni în mod ferm, ca o ripostă la manifestarea necontrolată a cuiva. 18 (Îs) ~ de onoare Problemă care angajează prestigiul cuiva. 19 (Spc) Etapă în desfășurarea unui proces. 20 (Îs) ~ de plecare (sau de pornire, înv de purcedere) început al unei acțiuni. 21 (Îlav) La ~ La momentul oportun Si: la timp, (fam) la țanc. 22 (Îlav) Până la un ~ Până la un moment dat. 23 (Îal) într-o anumită măsură. 24 (Reg; îlav) Pe pont Așa cum trebuie. 25 (Îlav) Până la ce ~ În ce măsură. 26 (Îe) A fi (sau a se găsi etc.) pe (sau la) -ul de a... (sau, înv, în -ul..., în – de...) A fi gata să... 27 (Îe) A ajunge (sau a se găsi, a se afla) la un (sau într-un) ~ mort A ajunge sau a se găsi, a se afla într-un impas. 28 (Cu determinări temporale introduse prin pp „la”) Exact. 29 (Îrg; îf pont) Prilej favorabil pentru cineva Si: ocazie. 30 (Pop; îe) A avea ponturi A începe bine o treabă. 31 (Pop; îe) A-i face (cuiva) pontul A-i crea cuiva o situație favorabilă. 32 (Îae) A păcăli pe cineva. 33 (Arg; îe) A-i vinde (cuiva) pontul A destăinui cuiva un secret prin care poate obține un avantaj. 34 (Trs; mpl; îf pont) Moft. 35 (Pex) Deprindere urâtă. 36 (Reg; îe) A grăi pe ponturi A vorbi afectat. 37 (Reg; mpl; îf pont) Vorbe de spirit sau cu caracter aluziv. 38 (Pop; îe) A vorbi (sau, reg, a da) în ponturi sau a bate cuiva pontul A vorbi aluziv. 39 (Reg; lpl; îf pont) Variațiuni pe o temă muzicală. 40 (Cor; Trs; Ban; îf pont) Figură cu tropăituri la anumite dansuri populare, pe care o execută numai flăcăii. 41 Semn de punctuație cu valoare de pauză care se pune la sfârșitul unor fraze și propoziții independente, după grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivalează cu propoziții independente etc. 42 Semn grafic, mic și rotund, folosit în scriere. 43 (Îs) Două ~e Semn de punctuație din două puncte (41) așezate vertical, care arată că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare, o concluzie etc. Si: (înv) colon. 44 (Îs) ~ și virgulă sau (îvr) ~ cu opritoare Semn de punctuație care marchează o pauză pentru a despărți propoziții sau grupuri de propoziții relativ independente într-o frază, constând dintr-un punct (41) și o virgulă așezate vertical Si: (înv) semicolon. 45 (Îs) ~e de suspensie sau ~e-~e Semn de punctuație format din trei sau, nerecomandabil, mai multe puncte (41) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o pauză mare în cursul vorbirii, o întrerupere în șirul gândirii sau al acțiunii ori o omisiune voluntară într-un text reprodus. 46 Punct (41) după un cuvânt prescurtat. 47 Semn grafic care se pune deasupra literelor „i” și „j”. 48 (Îe) A pune ~ul (sau, rar, ~ele) pe i A preciza ce este esențial într-o chestiune. 49 (Asr; îs) ~ de întrebare sau, înv, punt întrebător Semnul întrebării. 50 (Asr; îs) ~ al mirării sau ~ de mirare (ori de exclamație) Semn al exclamării. 51 Punct (42) folosit în matematică în locul semnului grafic „x”, pentru efectuarea unei înmulțiri. 52 Punct (42) pus la dreapta unei note sau a unei pauze muzicale pentru a marca prelungirea intonării notei sau a pauzei cu o jumătate din valoarea lor. 53 (Îs) ~ de orgă Punct (41) pus deasupra unei note muzicale, care indică suspendarea măsurii și prelungirea ei oricât de mult este necesar. 54 Semn convențional care indică pe o hartă așezările omenești mici. 55 Semn convențional care marchează zarurile, piesele de domino etc. 56 Obiect, corp etc. care, din cauza depărtării sau a dimensiunilor mici, apare într-o formă aproximativ rotundă și cu detalii greu perceptibile. 57 Adâncitură, pată etc. mică, rotundă pe suprafața unui obiect, a unei piese tehnice etc. 58 Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 59 (Înv; îf pont, punt) Grup de (douăzeci de) obiecte de același fel luate împreună, formând astfel o unitate la vânzarea, folosirea etc. unor mărfuri. 60 (Șîs ~ tipografic) Unitate de măsură a lungimii, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 61 Fel de a coase, de a broda, de a croșeta prin care se obțin mici ornamente de formă rotundă. 62 Model de cusătură, de broderie, de împletitură astfel realizat Si: (reg) puntură (2). 63 (Mpp; șîs ~negru) Comedon. 64 Concept teoretic fundamental ireductibil în matematică și în geometrie, definit ca locul de intersecție a două linii. 65 (Pex) Porțiune a spațiului în care dimensiunile lineare sunt nule. 66 Unitate de măsură pentru unghiuri egală cu 1°. 67 Valoare a unei mărimi fizice, tehnice etc. 68 (Spc; îs) ~ de topire, ~ de fierbere Temperatură fixă, caracteristică, la care se petrece un anumit fenomen fizico-chimic. 69 Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată golurile marcate sau punctele obținute de cineva într-o întrecere sportivă, în unele jocuri etc. 70 (Mpl) Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată punctajul obținut de cineva în finalul sau pe parcursul unei competiții sportive, al unor jocuri cu mai multe etape etc. 71 (Iuz) Diviziune a unei cartele pentru raționalizarea produselor desfăcute prin unitățile de stat sau cooperatiste. 72 (Iuz) Tichet detașat dintr-o cartelă de raționalizare a produselor. 73-74 (Îljv) Pe ~e (Care este cumpărat, procurat, raționalizat) în baza dreptului conferit de cartelă. 75-76 (Pfm; îal) (Care este) fără pregătire corespunzătoare funcției pe care o ocupă sau titlului pe care îl deține. 77 Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. 78 Porțiune de teren cu anumite caracteristici. 79 (Pex) Așezare omenească. 80 (Îs) ~ de ochire Loc din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. 81 (Îs) ~ de articulare Loc pe bolta palatului unde se emite un sunet cu ajutorul organelor de vorbire. 82 (Rar; îs) ~e de foc Procedeu terapeutic folosit în anumite afecțiuni și constând din termocauterizări locale. 83 (Îs) ~ material Abstractizare folosită în mecanică, conform căreia corpurile reale își păstrează masa, dar își reduc dimensiunile la zero. 84 (Îs) ~ de sprijin (sau de reazem) Loc fix pe care se sprijină o pârghie pentru a ridica ceva. 85 (Îas) Proptea. 86 (Fig; îas) Sprijin. 87 (Îs) ~ medical (sau sanitar) Serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă sau cât mai aproape de un loc în care se pot întâmpla accidente. 88 (Înv; îs) ~ de vedere (sau de privire) Loc de unde se poate privi ceva din unghiul cel mai bun cu putință. 89 (Înv; îas) Loc de unde se vede o priveliște frumoasă. 90 (Îas) Mod de a gândi. 91 (Îs) ~ de plecare Loc de unde pleacă cineva sau ceva. 92 (Îlpp) Din ~ de vedere... sau din ~ul de vedere al... În privința... 93 (Îlpp) Din ~ul de vedere al cuiva După felul în care concepe sau în care privește cineva ceva sau pe cineva. 94 (Reg; îe) A pune pont A fixa un anumit loc pentru efectuarea unei acțiuni. 95 (Mol; îf pont) Loc unde își efectuează o persoană serviciul, în special de pază. 96 (Mol; pex) Serviciu al unei persoane. 97 (Reg; la unele jocuri de copii) Țintă extremă până unde pot fugi copiii care participă la jocul respectiv Si: (reg) țăcăr. 98 (Înv; spc; îf pont) Pol¹. 99 (Reg; spc; îf pont) Capăt al unui obiect.

zero [At: I. GOLESCU, C. / V: (fam) ~ru / A și: zero / Pl: ~uri și (rar) ~ruri / E: fr zéro] 1-3 nc Număr care, singur, începe șirul numerelor naturale reprezentând o cantitate vidă (sau după alt număr, mărește de zece ori valoarea acestuia, sau într-o fracție zecimală, micșorează de zece ori valoarea numărului care urmează după el) Si: (înv) nulă (1). 4 a (Lin; îs) Desinență (sau sufix) ~ Absență a unui afix gramatical la o formă flexionară care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, tocmai prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. 5-6 av, a (Îs) Tuns (numărul) ~ Tuns cât mai scurt posibil. 7 nc (Fam; îlav) ~ lei (sau bani) Nimic. 8-9 sn, a (Spc; fig) (Punct, linie, semn) care servește ca punct de origine a unei scări indicând (la un instrument) valorile unei anumite mărimi. 10 sn (Spc) Grad de temperatură fixat (în sistemul Réaumur și Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. 11 sn (Îs) ~ absolut Temperatură de minus 273,18 grade Celsius, considerată ca cea mai joasă temperatură posibilă, la care mișcarea moleculară care produce căldura încetează. 12 sn (Îs) ~ fiziologic Temperatura la care un corp încetează orice reacție de răspuns la un stimul termic. 13-14 nc (Îe) A (se) reduce la ~ A (se) reduce total importanța unui lucru, unei acțiuni etc. 15-16 nc (Îae) A (se) transforma în nimic. 17 sn (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”) Ființă, lucru, vorbă, faptă etc. fără nici o valoare, fără nici un merit. 18 sn Semn grafic care reprezintă numărul zero (1). 19 sn (Pex) Figură în forma acestui semn. 20 sm (Fig) Om de nimic Si: nulitate.

viciat, ~ă a [At: CONTEMPORANUL, I, 171 / P: ~ci-at / V: (înv) viți~ / Pl: ~ați, ~e / E: vicia] 1 (D. aer) Care este încărcat cu miresme neplăcute sau cu bioxid de carbon (provenit din respirație) Si: stricat, (pop) nădufos. 2 (D. aer) Încărcat de noxe Si: poluat. 3 (Pex) Impur (din punctul de vedere al compoziției chimice). 4 (D. oameni) Care este corupt moralmente Si: corupt² (6), desfrânat (7), depravat. 5 (D. oameni) Care predispune de viciu (1). 6 (D. oameni) Care denotă imoralitate. 7 Vicios (7). 8 (Jur; d. acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii de formă).