ecuator sn [At: IA I, 7^r/12 / V: (înv) ecatoriu, eca~, ecfa~, ecfatoriu, ~riu, ecva~, (îvr) ecfatore, equ~ / A și: (înv) ecuator / Pl: (rar) ~oare, (îvr) ~i / E: fr équateur, lat aequator] 1 (Ggf) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre. 2 (Pex) Zonă ecuatorială (4). 3 (Îs) ~ ceresc Cerc mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. 4 (Pan) Cerc imaginar pe suprafața unui astru, perpendicular pe axul de rotație al astrului, care îl împarte în două emisfere. 5 Cerc mare al unei sfere obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei, considerată ca axă a polilor. 6 (Fiz; îs) ~ magnetic Linie neregulată de pe glob care unește locurile unde înclinația acului magnetic este nulă. corectat(ă)