DRAPA, drapez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi, a acoperi (o fereastră, o ușă, o nișă etc.) cu o draperie; a acoperi (un perete, o mobilă etc.) cu o stofă dispusă artistic, în cute mari. A drapa balcoanele unui edificiu. ▭ Un afet de tun drapat cu steaguri ieși încet de pe poarta amfiteatrului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/1. ◊ (Poetic) Drapate-n purpură regească, Sau înfoiate-n rochi de argint, Sadi-n frunzosul labirint Făcut-a roze să-nflorească. MACEDONSKI, O. I 192. ◊ Fig. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți, Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii. EMINESCU, O. I 149. ♦ A aranja o stofă în cute largi, dispuse artistic. 2. A îmbrăca pe (cineva) cu un veșmînt larg, care cade în falduri; (în artele plastice) a înfățișa faldurile sau cutele largi ale unui veșmînt (la o statuie sau la personajul unui tablou). Era într-o rochie de batist alb, care o drapa statuar. IBRĂILEANU, A. 144. Poartă o legătură enormă pe cap și e drapat ca un suveran african. CARAGIALE, O. III 259. ◊ Refl. Se drapa c-o stofă indiană, în galben sau în roșu. BART, E. 100.