ALERGĂTOARE ~ori f. Unealtă pe care se pun mosoarele cu fire pentru a face urzeala. /a alerga + suf. ~ătoare

ALERGĂTOARE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149.

ALERGĂTOARE, alergători, s. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vînători. – Din alerga + suf. -(ă)toare.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

alergătór, -oáre adj. Care aleargă. Barb. Pas alergător (fr. pas de course), fugă, mers de fugă. Alergător s. m. Curier: Mercur, alergătoru zeilor. M. pl. Un joc cu mingea. Alergătoare s. f., pl. orĭ. Alergare de caĭ (Vechĭ). Loc de alergare (Vechĭ). Aparatu care ține mosoarele la urzitu pînzeĭ și care se numește și lergătoare (E un cadru în care-s fixate niște sîrme pe care se învîrtesc mosoarele. Cp. cu înțărcătorĭ). Zool. Alergătoare s. f. pl. Păsărĭ care fug, ca struțu, casoaru, dropia.

ALERGĂTOR l. adj. 1 Care aleargă ¶ 2 Harnic: Am nevastă, frățioare, iute și alergătoare (ȘEZ.) ¶ 3 🏚 Piatră alergătoare (HASD.), piatra de deasupra a morii, care se învîrtește. II. ALERGĂTOR sm. 1 Cel care aleargă, curier; sfatul zeilor găsi cu cale să trimită pe Mercur, ~ul lor (ISP.) ¶ 2 pl. ⛹ Cei cari în jocul „de-a mingea în opt” aduc mingea celor ce o prind (PAMF.). III. ALERGĂTOARE sf. 1 Alergare de cai: cai de ~ (ODOB.); loc de alergare: cerbii intră în ~ și sînt urmăriți de vînâtori (ODOB.) ¶ 2 Unealtă de lemn care servește la urzirea pînzei; pe ea țărancele așează mosoarele cu tort și, ținînd-o în mînă, aleargă de urzesc pînza împrejurul casei sau pe niște pari așezați la o depărtare potrivită cu numărul coților ce trebue țesuți (🖼 70); uneori alergătoarea e fixă și firele sînt duse din ea pe niște pari (🖼 71) ¶ 3 🏚 Piatră alergătoare, la moară ¶ 4 Alergătoare pl. 🐦 Ordin de păsări cu aripi nedesvoltate, așa că nu pot sbura; au gît lung, picioare lungi puternice, cu care aleargă foarte repede, precum: struțul, casoarul, etc.; se găsesc mai ales în emisfera de sud.

alergător, ~oare a [At: OMILIAR (1640), ap. HEM 837 / V: (15) lergătoare^[1] sf / Pl: ~i, ~oare / E: alerga + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aleargă (15) Si: (Trs; înv) alergau. 3-4 sf, a (Șîs piatră ~oare) Piatră de moară care se află deasupra și prin învârtirea căreia se macină grăunțele Cf pârpăriță. 5 sf (Pex) Sistem de măcinat compus din două pietre (una fixă și alta mobilă). 6-7 sfp, a (Șîs păsări ~oare) Ordin de păsări din familia struthionidelor, de proporții uriașe, care aleargă foarte repede și care trăiesc în țările calde. 8 smf Atlet care concurează la probe de alergări. 9 smf (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 10 sm Cal de curse. 11 smf (Olt; mpl) Rude ale mirilor, care ajută la gătit și care servesc la masă Si: (reg) pocânzi. 12 sf Participant la un joc cu mingea nedefinit mai de aproape. 13 sm (Îvr; csnp; îs) ~ de noapte Bărbat afemeiat. 14 sf Alergare (1). 15 sf Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 16 sf (Înv) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. corectat(ă)

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

AȚĂ (pl. ațe) sf. 1 Fir răsucit de bumbac, de cînepă, de in, etc. cu care se coase, se brodează, se împletește: ~ de cusut; ~ subțire; ~ groasă; fir de ~ ; mosor de ~; ghem de ~ ¶ 2 Ori-ce tort răsucit, sfoară, frînghie: au tăiat ațele cortului asupra lui Ștefan-Vodă (GR.-UR.); ațele opincii, legăturile de la opinci, tărsîne; ațele ițelor 👉 IȚE ¶ 3 proverb: pînă într’un (sau pînă la un) cap de ~, pînă la cea din urmă fărîmă, fără a lăsa (afară) nimic; nici un cap (sau capăt) de ~, nici cît un fir de ~ (PANN), nici cel mai mic lucru, nimic; – se ține într’o ~ (sau într’un fir de ~), stă numai într’un fir de ~, e gata să se prăpădească, abia se mai poate ține; – viață cîrpită cu ~, traiu plin de necazuri, viață prăpădită; – zile înșirate cu ~ (ISP.), zile trecute fără nici o mulțumire, fără nici un folos, vreme pierdută; – mai mult ~ decît față, se zice despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă, haine roase, sdrențuite; – nu face ața cît fața (PAMF.), prea multă trudă pentru un folos de nimic; – cusut cu ~ albă, care se poate ghici lesne (vorb. de o aluziune răutăcioasă, de o minciună grosolană); – din fir pînă în ~, de la început pînă la sfîrșit, pînă în cele mai mici amănunte; – a-I trage ața la (moarte, etc.), a-l împinge soarta, fatalitatea, a nu se putea împotrivi soartei; – nu întinde ața, că se rupe, nu împinge lucrurile prea departe, nu căuta a trage foloase peste măsură, că s’ar putea să pierzi totul; – unde e ața mai subțire, acolo se rupe, necazurile cad mai adesea pe cei slabi; cei nevoiași mai adesea sînt păgubiți ¶ 4 🏠 Ața zidarului, sfoara pe care o întinde zidarul spre a putea lucra zidul drept; de aci proverb: pe ~, de-a dreptul, în linie dreaptă; a merge ~, a se întinde ~, a trage ~, a merge, etc. de-a dreptul, fără înconjur, în linie dreaptă ¶ 5 🌿 Firicel care se desprinde de pe păstăile plantelor leguminoase, ca bobul, fasolea, mazărea, etc. ¶ 6 Firicel, fibră de carne ¶ 7 🫀 Ața limbii, pielița care leagă partea dedesubt a limbii de peretele inferior al cavității bucale ¶ 8 Ața cuțitului, firul de oțel care se desface de pe tăișul cuțitului, cînd se ascute mult: a scoate ața cuțitului ¶ 9 Băn. 🌿 AȚA-APEI¹, mușchiu care crește de la 4-10 cm. înălțime, formînd tufe întinse de o coloare verde-gălbuie; se găsește pe marginea pîraielor și izvoarelor, în cîmpiile mlăștinoase și pe stînci umede (Mnium fontanum); – 🌿 AȚA-APEI² = MĂTASEA-BROAȘTEI [lat. acia].

ață sf [At: PRAV. GOV., ap. TDRG / Pl: ațe / E: ml acia] 1 Fir subțire și lung, răsucit (de in, de cânepă, de bumbac etc.), pentru cusut. 2 (Pex) Mosor sau ghem de ață (1). 3 (Îe) Cusut cu ~ albă Evident fals. 4 (Îae) Care sare în ochi, de care îți dai seama imediat. 5 (Îe) A nu întinde ața (să nu se rupă) A nu întrece măsura (căci nu ți se va permite). 6 (Îe) A se ține numai într-un fir de (sau numai într-o) ~ A fi gata să se rupă. 7 (Îae) A fi în mare primejdie. 8 (D. viață; îae) A fi aproape de sfârșit. 9 (Îe) (Nici) un fir (sau un capăt) de ~ Fără valoare. 10 (Îe) A fi cu șerpar de ~ A fi foarte sărac. 11 (Îe) Până-ntr-un (sau la un) capăt de ~ Până la cel mai mic rest. 12 (Îe) A spune (sau a povesti) din fir până-n ~ A povesti cu toate amănuntele. 13 (Îe) Nu face ața cât fața Folos puțin și trudă multă. 14 (D. haine; îe) Mai mult ~ decât față Ros, de i se vede urzeala stofei. 15 (Îe) Mai scumpă ața decât fața E mai scumpă execuția decât materia primă. 16 (Îe) A-l trage (pe cineva) ața spre (sau la) ceva A fi atras irezistibil, ca de o forță a destinului. 17 (Îvp; îe) A rămâne cu ața mămăligii A rămâne sărac lipit. 18 (Pop; îc) Ața vieții Viața. 19 (Îe) A i se tăia ața vieții A muri. 20 (Înv; îs) Ofițer de ~ Ofițer de administrație sau intendență, care avea tresă albă pe epolet Si: (înv) ațist. 21 (Înv) Șir de mărgele. 22 (Lpl) Feluri (sau culori) diferite de ață (2). 23 (Lpl) Zdrențe. 24 (Pan) Fir de păianjen. 25 (Pan) Fibră din tulpina unei plante. 26 (Pan) Fir format la păstaia plantelor leguminoase când se maturizează. 27 (Pan) Fibră din came. 28 (Pop; îs) Ața limbii Membrană care unește partea inferioară a limbii cu gura Si: (pop) frâul limbii. 29 (Îs) Ața buricului Cordon ombilical. 30 (Înv; îs) Ața cuțitului Fir de metal care se desprinde prin continuă ascuțire. 31 (Pex; înv) Frânghie. 32 (Îrg; îs) Ațele ițelor Sfori de scripeți la războiul de țesut. 33 (Țes; îrg) O parte a urzitoarei. 34 (Țes; îrg) O parte a sucalei. 35 (Înv) Nojiță. 36 (înv) Funie cu care se trage clopotul. 37 (Înv; pex) Bătaie de clopot. 38 (Înv; îs) Ața zidarului Fir cu plumb. 39 (Înv; îe) Ca pe ~ în linie perfect dreaptă. 40 (Înv; îae) Foarte bine. 41 (Înv; îlav) ~ la... Drept la... 42 (Înv; îe) A merge ~ A merge direct, fără ocolișuri. 43 (Îrg) Fitil. 44 (Bot; reg; îc) Ața-apei Mușchi din familia batramiaceelor, înalt de 10 cm, de culoare verde-gălbui, ce crește în tufe dese, pe malul apelor (Philonitis fontana). 45 (Bot; reg; îae) Mușchiul Minium fontanum. 46 (Bot; reg; îae) Mătasea-broaștei. 47 (Bot; reg; îc) ~-de-mare Plantă acvatică, cu tulpină și frunze filiforme și flori verzui, care crește în ape limpezi sărate (Ruppia rostellata). 48 (Iht; îac) Peștișorul marin Nerophis ophidion teres, cu corpul filiform.

ațícă f. (d. ață). Ață supțire care se vinde învîrtită pe mosor. Un fel de pînză supțire de coloare variată. O horă (sud).

BABA, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.

baba sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: tc baba] Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate.

baba¹ s.f. (mar.) Dispozitiv cilindric, de 40-60 cm, din fontă sau oțel, în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parîmele navelor acostate; bintă. • pl. -ale / <tc. baba.

bețișor [At: EMINESCU, P. 248 / V: băț~ / Pl: ~oare și ~ri (sm) / E: băț + -ișor] 2 sn Băț (mic) Si: bețigaș (1-2). 3 sm (Țes; reg; lpl) Bețe pe care stau mosoarele alergătoarei. 4 sn (Reg; lpl) Chibrituri.

bobina vb. I. tr. 1 A înfășură, a încolăci (un fir, un cablu) în jurul unui mosor, al unei bobine etc. 2 (fam.) A mînca lacom, cu poftă. De foame a bobinat tot ce-a găsit. • prez.ind. -ez. /<fr. bobiner.

bobina vt [At: DA ms / Pzi: ~nez / E: bobină] 1-2 A înfășură un fir (un film etc.) în jurul unui mosor (sau unei bobine).

bobinare s.f. Înfășurare, încolăcire a unui fir, a unui cablu în jurul unui mosor, al unei bobine etc.; bobinaj. • pl. -ări. /v. bobina.

BOBINĂ, bobine, s. f. 1. Piesă de forma unui cilindru (plin sau gol), limitat uneori la capete de două discuri, pe care se poate înfășură un fir, un cablu, un film fotografic sau cinematografic etc.; p. ext. ansamblu format din această piesă și firul înfășurat pe ea. ♦ (Electrotehnică) Ansamblu de spire în serie, format prin înfășurarea în comun a uneia sau a mai multor conductoare. 2. Ghem sau fire înfășurate (de obicei pe un suport) în așa fel încît firul să nu se deșire și să nu se încurce. V. mosor. Bobină de ață.

*bobínă f., pl. e (fr. bobine). Mosor mic, cilindru din lemn pe care e înfășurată o ață saŭ o sîrmă electrică.

bobină sf [At: LTR / V: (1) bobin sn (pl: -e, -uri) / Pl: ~ne / E: fr bobine] 1-2 Ghem (sau înfășurare de fire) dispus(e) astfel încât să nu se deșire sau să se încurce. 3-4 Mosor pe care se înfășoară ață, sârmă etc. 5 Mosor cu fire. 6 Ansamblu de spire format prin înfășurarea în serie a unuia sau mai multor conductoare electrice.

BOBINĂ s. 1. mosor, (Mold.) macara. (~ cu ață.) 2. (FIZ.) (ieșit din uz) self.

BOBINĂ s.f. 1. Piesă cilindrică pe care se poate înfășura un fir, un cablu etc.; ansamblu compus din piesa aceasta și firul, cablul etc înfășurat pe ea. ♦ Înfășurare a unui fir într-o mașină sau într-un aparat electric. 2. Înfășurare a unui fir de ață, de sfoară etc. pe un bețișor, un mosor etc.; ghem. [< fr. bobine].

bobină s.f. 1 Suport cilindric pe care se poate înfășură un fir, un cablu, o peliculă sau o bandă magnetică. ♦ Ext. Ansamblu compus din acest suport și firul, cablul etc. înfășurat pe el. ♦ Mosor. 2 Bobină conductoare = element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire conductoare înfășurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. Bobină de inducție = transformator electric constituit din două înfășurări (primară și secundară) pe un singur miez de fier .Bobină de self v. self. • pl. -e. / <fr. bobine.

bobină f. mosor: hârtie velină în bobine.

*BOBINĂ (pl. -ne) sf. 1 Mosor: o ~ de ață ¶ 2 ⚡ ~ de inducție, mosor pe care sînt înfășurate două sîrme de aramă (cu înveliș de mătase sau de bumbac), din care unul scurt și gros, iar celălalt lung și subțire, care, puse în legătură cu o pilă electrică desvoltă curenți de inducție; se întrebuințează în experiențele relative la razele X, la razele catodice, în telefonia obicinuită, în telegrafia și telefonia fără fir, etc. (🖼 516).

BOBINĂ s. f. 1. suport cilindric pe care se poate înfășura un fir, un cablu, o peliculă sau bandă magnetică; ansamblu compus din acest suport și firul, cablul etc. înfășurat pe el. ◊ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire înfășurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. ♦ ~ de inducție = transformator electric din două înfășurări bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine)

BOBINĂ s. 1. mosor, (Mold.) macara. (~ cu ață.) 2. (FIZ.) (ieșit din uz) self. 3. (FIZ.) bobină cu reactanță = reactor.

CATTLEYA Ldl., CATLEIA, fam. Orchidaceae. Gen originar din America, are cca 40 specii și peste 2 500 hibrizi, cu pseudobulbi scurți sau lungi, în formă de mosor sau foarte subțiri. De cele mai multe ori are o frunză dar se întîlnesc și specii cu 3 frunze, groase, pieloase. Florile mov, galbene, albe, roșii-violete, purpur, care cresc în afara lăstarilor întinși, sînt formate din 3 sepale, 2 petale, în general mai mari decît sepalele și label – o scurtă pîlnie centrală – dezvoltat, parțial sau total si mult mai colorat decît sepalele si celelalte petale (Pl. 17, fig. 98, 99).

CHYSIS Lindl., CHIZIS, fam. Orchidaceae. Gen de orhidee epifite, originare din America, cca 6 specii, cu pseudobulbi fragili în formă de mosor, la capăt cu două frunze. Tulpina florală cu cca 10 flori (petale exterioare libere, îndepărtate) cărnoase, în ciorchine foarte scurt, crește din același loc cu frunzele. Înflorește în mart.-iun.

CICÎRÎG, cicîrîge, s. n. (Pop.) Instrument care servește la depănarea pe mosoare sau pe țevi a sculelor așezate pe vîrtelniță. – Tc. çikirik.

CICÎRÎG, cicîrîge, s. n. (Popular) Instrument care servește la depănat pe mosoare sau pe țevi sculurile așezate pe vîrtelniță. Stam acasă și făceam mamei țevi la cicîrîg. SANDU-ALDEA, D. N. 161.

cotóc m. (var. din cotoĭ, motoc și bg. koták, motan). Vest Cotoĭ, motan (Ĭov. 56, 114, 117 și 118). S. n., pl. oace. Fie-care din cele doŭă lemne în care intră spetezele și formează la un loc codirla caruluĭ. La țesut fie-care din cele doŭă lemne care susțin bețele pe care se învîrtesc mosoarele și care, la un loc, seamănă a codirlă.

cotoc [At: LB / V: ~tog / Pl: ~oci sm, -oace sn / E: bg котак] 1 sm (Reg) Cotoi. 2 sm (Dep) Bou mic și slab. 3 sm (Pan) Lemnișoare încovoiate, în care se introduc scândurile, spre a alcătui codârla căruței. 4 sm (Pan) Lemn în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 5 sm (Pan) Fiecare dintre carâmbii scării Si: drugi, fuștei. 6 sn (Reg; pan) Drug în care se articulează cotorul la grapa de spini. 7 sn (Pan) Mâner de care se apucă o roabă. 8 sm (Pan; țes) Fiecare dintre cele două fofeze găurite ale alergătoarei, în care sunt băgate bețele cu mosoarele. 9-11 sn (Bot; reg) Inflorescența răchitei, salciei, plopului Si: mâțișori, pisicei. 12 sm (Reg) Picior de pasăre fript Si: cotoi.

covérgă f., pl. ĭ (cp. cu covrag și scoveargă). Sud. Spetează de coviltir orĭ de umbrelă. Băț curb (scovîrdat) în care se pune mosoru cu borangic și se fixează’n brîŭ. Coviltir, acoperemînt de căruță: rînduise mîncarea la caĭ, îșĭ așezase saciĭ supt covergă și intrase în han (Panf. VR. 1922, 6, 286). Olt. (covercă). Colibă la deal și șes, numit cătun la baltă și colibă la munte (BSG. 1921, 122). V. cobîrnă.

depăna [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) dap~, dapăra, dapi~, dapâ~, dăp~, ~pâna, ~ăra¹, drep~ / Pzi: deapăn și depăn / E: lat depano, -are] 1 vt A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau pe un fus într-un scul, ori a face firele scul. 2 vt (Fig) A face o mișcare de rotație continuă. 3 vt A merge. 4 vi (Îe) A ~ din picioare A umbla mișcând repede picioarele. 5-6 vtr A merge repede. 7 vi (Reg; d. cai) A merge în trap pripit, mărunt. 8 vi (Reg; d. oameni) A merge mult pe jos. 9 vi (Reg) A merge fără rost. 10 vi A alerga. 11 vt A-și învârti degetele mari ale mâinilor. 12-13 vtr A (se) întinde, a (se) produce printr-o mișcare de întoarcere continuă (a plugului) de la un capăt al câmpului la celălalt. 14 vt A parcurge o distanță. 15 vt (Fig) A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. 16 vt (Fig; d. viață sau etape, aspecte ale ei) A trăi. 17 vt (Nob) A vorbi (mult). 18-19 vti (Fig; reg) A spune vrute și nevrute. 20 vt (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ~t A mustra.

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. I. A înfășura firele dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc.; a face firele scul, desfășurîndu-le de pe un ghem sau de pe un fus. Își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COȘBUC, P. II 142. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala. CREANGĂ, O. A. 299. ◊ Fig. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. I-a mai dat... o vîrtelniță de aur, care depăna singură. CREANGĂ, P. 91. ◊ Refl. Fig. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvîrlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrîni, fuse uriașe pe care se deapănă vîntul. GÎRLEANU, L. 9. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt, a trage o săpuneală. De-amu, bine că mi-ai spus; laspe mine, că ți-l iau eu la depănat! CREANGĂ, A. 56. II. Fig. 1. (Cu privire la unități de timp, la idei sau la expuneri de idei care se succed în șir neîntrerupt) A desfășura, a înșira. Cîțiva oameni par că și-ar depăna amintirile, pronunțînd cuvinte și fraze fantastice. BOGZA, C. O. 305. Ea își depăna încă firul aurit al visurilor ei copilărești. BUJOR, S. 31. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea. CARAGIALE, O. III 232. Să-ncep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. ◊ Refl. Toată întîmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I 102. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mîine. PAS, Z. I 313. Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. AL. 56. ◊ Refl. pas. Cîțiva comeseni se așezaseră în largi fotolii de trestie și se depănau banalități curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. 2. A parcurge (un drum, o distanță). Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele ghem. BENIUC, V. 63. Deapănă kilometri între ușă și fereastră. VLAHUȚĂ, O. AL. II 110. ◊ Intranz. (În expr.) A depăna din picioare = a umbla mișcînd repede picioarele. Își îndesau în cap pălăriile bortite... și prindeau să depene iute din picioarele goale, luînd cărarea tîrgului. SADOVEANU, P. S. 79.

DEPĂNA, depăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deapăn] – Lat. *depanare.

A DEPĂNA depăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfășura, înfășurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz.: ~ din picioare a merge mișcând repede picioarele. /<lat. depanare

DEPĂNA vb. (TEXT.) a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

DEPĂNA (deapăn), DĂPĂNA (dapăn) I. vb. tr. 1 A desfășura firul de pe scul sau de pe fuse, înfășurîndu-l pe mosor sau pe un ghem: preoteasa tocmai se afla depănînd tortul de pe fuse (ISP.); desfășurau jurubițele de peteală, le depănau și făceau o urzeală lungă de trei coți (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A desfășura, a deșira: gîndul începu să depene pe fusul conștiinței bolnave formele și colorile închipuirilor (CAR.); să nu ne depărtăm cu borba și să încep a depăna firul poveștii (CRG.). II. vb. refl. A se desfășura, a se întinde: dîra neagră a brazdei se deapănă de la un capăt la altul al lanului ca pe un mosor (GRL.) [lat. *depanare].

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: depăn] – Lat. *depanare.

depăna (deapăn, depănat), vb. – 1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).

DEPĂNA vb. a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

depănà v. 1. a înfășură firul pe ghem sau pe mosor: țăranca dapănă tortul; 2. fig. a desfășura: dapănă firul povestei CR. [Lat. *DEPANARE (din PANUS, fir de urzeală depănat)].

DEPĂNARE s. (TEXT.) înfășurare. (~ a firului pe mosor.)

DEPĂNARE s. înfășurare. (~ a firului pe mosor.)

depănare sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~nări / E: depăna] 1 Înfășurare a firelor textile dintr-un scul, pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul și grupare a firelor în scul Si: depănat¹ (1). 2 (Fig) Mișcare de rotație continuă Si: depănat¹ (2). 3-4 Mers mult pe jos (fără rost) Si: depănat¹ (3-4). 5-6 Mers rapid Si: depănat¹ (5-6). 7 (Fig) Parcurgere a unui drum Si: depănat¹ (7). 8 (Fig) Acoperire a câmpului cu brazde de plug Si: depănat¹ (8). 9 (Fig) Înșiruire a amintirilor, a gândurilor etc. Si: depănat¹ (9). 10 (Fig) Continuare a vieții Si: depănat¹ (10). 11-12 (Nob) Îndelungă vorbire (fără rost) Si: depănat¹ (11-12). 13 (Fig; fam) Mustrare.

DEPĂNAT², -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strîns în scul, în ghem sau pe mosor.

depănat², ~ă a [At: LM / V: (reg) dăpân~ / Pl: ~ați, ~e / E: depăna] 1 (D. fire) Strâns în scul, în ghem sau mosor. 2 (Fig; rar) Învârtit de păr. 3 Certat. 4 Răfuit. 5 (Reg; d. oameni îf dăpânat) Slab.

DEPĂNĂTOARE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță.

desdepăna v [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~epăn / E: des- + depăna] (Îvr) A desface firul de pe mosor.

desdepănare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: desdepăna] Desfacere a firului de pe mosor Si: desdepănat¹.

desdepănat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: desdepăna] (D. un fir de ață, de lână etc.) Desfăcut de pe mosor.

desfășurare sf [At: POLIZU/ Pl: ~rări / E: desfășura] 1 Desfacere a unor obiecte strânse, ghemuite Si: (îvr) desfășurat¹ (1), desfășurământ (1). 2 Întindere pe toată suprafața a unui material Si: (îvr) desfășurat¹ (2), desfășurământ (2). 3 Întindere în plan a suprafeței anumitor corpuri geometrice Si: (îvr) desfășurat¹ (3), desfășurământ (3). 4 (Teh) Operație de întindere a unui fir scos de pe un mosor, o bobină etc. Si: (îvr) desfășurat¹ (4), desfășurământ (4). 5 Întâmplare a unor fapte, acțiuni etc. Si: (îvr) desfășurat¹ (5), desfășurământ (5). 6 Înfăptuire pe etape succesive și pe un plan larg a unor acțiuni de luptă Si: (îvr) desfășurat¹ (6), desfășurământ (6). 7 (Mil) Trecere a unei unități în formație de luptă Si: (îvr) desfășurat¹ (7), desfășurământ (7). 8 (Spc) Prezentare organizată a unor cifre în tabele, scheme etc. Si: (îvr) desfășurat¹ (8), desfășurământ (8). 9 (Îvr) Degajare. 10 Dezvoltare. 11 Prezentare succesivă a unor priveliști Si: (îvr) desfășurat¹ (11), desfășurământ (11). 12 Scurgere a evenimentelor, acțiunilor, faptelor Si: mers¹, (îvr) desfășurat¹ (12), desfășurământ (12). 13 (Pex) Etalare. 14 (Lit; îs) ~a acțiunii Succesiune a diferitelor momente dintr-o operă literară sau reprezentație scenică, în vederea deznodământului.

DEȘIRA vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. a (se) destrăma, (reg.) a (se) desfira, (înv.) a (se) rînji. (O țesătură care s-a ~.)

DEȘIRA vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. v. destrăma.

DEȘIRA (-șir) I. vb. tr. 1 A desface ceea ce e înșirat: ~ ghemul; Ⓕ: prinde a ~ ca de pe un mosor firul frumoaselor lui aduceri aminte (VLAH.) ¶ 2 A scoate mărgelele de pe șirag ¶ 3 A face să treacă rînd pe rînd: astfel îmi deșirai zilele în atelierul meu, lucrînd lemnu (N.-UR.), îmi deșiram în minte frumusețile de odinioară (DLVR.). II. vb. refl. 1 A se întinde, a se lungi, destinzîndu-și încheieturile: atunci pasărilă se deșiră odată și se înalță pînă la lună (CRG.) ⦿ ② A-și desface șirul: pasările... se deșiră, iar se strîng și iar se răresc (GRL.) [lat. dĭsĕrrare].

DEZRĂSUCI, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la firul răsucit) A face să nu mai fie răsucit, a desface. ♦ (Cu privire la firul depănat sau la obiectul pe care a fost depănat un fir) A desface din depănătură. ◊ Refl. (Poetic) E atît de sigur că asemenea scenă închipuită va trăi-o aidoma peste șapte, opt, zece ani, încît ar vrea mosorul vremii să se dezrăsucească vertiginos. C. PETRESCU, C. V. 32.

DREAVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DREAVĂ, dreve, s. f. (Popular) 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătoarei de urzit. 2. Vergea, gratie, zăbrea. Printre drevele patului, îi ies la iveală labele picioarelor galbene. SAHIA, N. 117. 3. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lîna. – Pronunțat: drea-.

dreavă¹ sf [At: DAMÉ, T. 141 / V: ~abă / Pl: ~ve / E: vsl дрѣво] 1 Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătoarei pentru urzeală. 2 Șină de lemn pe care alunecă carul joagărului. 3 Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. 4 Butucul care formează partea de sus a jugului. 5 (Reg) Poliță a unui dulap. 6 Plăsea la cuțit. 7 Carâmbul de la loitra carului. 8 Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 9 (Reg; lpl) Darac. 10 (Îvp) Arătătorul ceasului. 11 (Îvp) Resort elastic Si: arc. 12 (Reg; lpl) Foarfece de tuns oile. 13 (Atm; reg) Venă ieșită în relief de pe burta unui cal. 14 (Reg) Piele îngroșată de la genunchiul unui cal. 15 (Reg) Articulația de sus a piciorului unui cal. 16 (Atm; reg) Claviculă (la cal sau la om). 17 (Atm; reg) Omoplat (la om).

DREAVĂ (pl. dreve) sf. 1 Instrument în formă de arc cu care plăpomarul bate lîna, drîng ¶ 2 Fie-care din bețele sau vergelele care trec prin mosoarele alergătoarei de urzit ¶ 3 🏚 Stinghia de-a curmezișul aripii morii de vînt [vsl. drěvo „lemn'”].

dreavă f. Mold. și Tr. 1. pieptene de dărăcit lâna; 2. pl. dreve, vergele alergătoare sau bețele mosoarelor. [Slav. DRIEVO, lemn].

DREAVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.^[1]

DREAVĂ ~e f. 1) Unealtă de lemn folosită de plăpumar pentru a bate lâna. 2) Vergea pe care se pun mosoarele la urzitoare. /<sl. drĕvo

duriga, durig, vb. tranz., refl. – A (se) rostogoli, a da de-a dura; a durduca. – Din dura (DLRM); din durigă „rotiță, mosor” (MDA).

durigá, durig, v.t.r. A (se) rostogoli, a (se) da de-a dura; a durduca. – Din dura (DLRM); din durigă „rotiță, mosor” (MDA).

durigă¹ sf [At: DDRF / Pl: ~igi, (rar) ~ige / E: dură + -igă] 1 Rotiță. 2 (Spc) Mosor de lemn pe care e depănată ața de fabrică. 3 Scripete.

duruț² s [At: CV 1950, nr. 11-12, 38 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Mosor de ață.

FIR. Subst. Fir, firicel (dim.), firișor, firuț (reg.); fibră, fibră textilă, tort, torsătură, iță, borangic, bumbac, cînepă, lînă, lînică; fibră sintetică, capron, nailon, relon, rolan. Ață, ațișoară (dim.), ață de cusut, batir; papiotă; mosor; scul; ghem, ghemuleț (dim.), ghemușor. Sfoară, sforicică (dim.), sforișoară; baieră; ciripie (reg.), spagat, funie, funioară (dim., rar), frînghie, frînghiuță (dim.), frînghioară (rar), halat (reg.), ștreang, odgon, cablu, pălămar (pop.), hîrzob (reg.), parîmă, bandulă, edec, pripon. Fir de telefon (telegraf), cablu. Fir de pâr, șuviță, floc, gîță (reg.), gîțișoară (reg., dim. ). Fir de păianjen, funigel. Șnur, șiret, firet (rar), ceapraz, găitan, brandenburg, eghilet, drâguleț (înv.), dragon, baibafir (reg.), zarafir (pop.), tasma (reg.); capitalband. Sîrmă, sîrmuliță (dim.); sîrmușoară (reg.), filament, liță. Coardă, strună. Catgut. Adj. Fibros, ațos, firos (rar); fibrilar, filiform, filamentos; sîrmos (rar). Filat, răsucit, tors. Vb. A toarce, a răsuci, a fila, a împleti; a cabla. A coase, a însăila. V. podoabă, țesătură.

flaier sn [At: DEX / P: fla-ier / Pl: ~e / E: ger Fleier] Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare.

fofează sf [At: BIBLIA (1688), 57 / V: fuf~ / Pl: ~eze, ~ezi / E: nct] 1 Canat (al unei ferestre, al unei uși sau al unei porți). 2 Fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob. 3 Fiecare dintre aripile unei mori de vânt. 4 Fiecare dintre tălpile războiului de țesut. 5 Fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut Si: fălcea (2). 6 (La războiul de țesut) Fiecare dintre lopățelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță Si: cui (30), (înv) ciocan (22), (Mun) fus (6), gâscă. 7 Fiecare dintre aripile unei grape articulate. 8 (La războiul de țesut) Fiecare dintre cele două brațe ale alergătoarei (15) (în care sunt fixate brațele mosoarelor) Si: fuscei (3), cotoci, lăturașe. 9 Fiecare dintre cele două falcele ale tânjalei la car. 10 (Îe) A umbla ca o ~ A umbla repede. 11 Braț al unui sfeșnic. 12 (Reg; îf fufează) Lampă mică, fără sticlă. 13 (Csnp) Crestătură. 14 (Reg) Fiștigoaie (1). 15 (Buc) Petec de pânză curată, răsucit în formă de sul și uns cu ceară galbenă Cf bucium¹ (2). 16 Panglică. 17 Fundă.

furcă sf [At: PRAV. MOLD. 18 / Pl: ~rci, (Trs) ~uri / E: ml furca] 1 Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. Cf ciolpan, furcoi, furceriu, țăpoi, țunchinar, vărfar. 2 (Îe) Parc-ar fi puse (sau adunate) cu ~ Se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. 3-4 (Într-un joc de copii; îe) A umbla sau a sta ~ca A umbla sau a sta în mâini, cu picioarele ridicate. 5 (Îe) A fi aruncat din ~ A sta în dezordine. 6 (Reg; îe) A lua pe cineva cu ~ca lungă A lua pe cineva din scurt Si: a certa. 7 Cantitate de fân care se poate lua într-o furcă (1). 8 Întoarcere a fânului sau a grânelor cu furca (1). 9 (Îe) A avea de ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva). 10 (Îae) A avea dificultăți în rezolvarea unei probleme. 11 (Îe) A da (cuiva) de ~ A face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. 12 (Teh; îs) ~ca mașinii Unealtă sau organ de mașină sau extremitate a unui organ de mașină, constituită dintr-o bară care se ramifică, o dată sau de mai multe ori, în brațe simetrice sau asimetrice. 13 (Atm; îs) ~ca pieptului Extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el Si: furculița (4) pieptului, lingura pieptului, lingurea. 14 (Atm; îs) ~ca gâtului Extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. 15 (Îs) ~ca puțului (sau fântânii) Stâlpul de care se sprijină cumpăna. 16 (Îs) -ca scrânciobului Stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. 17 (Îs) -ca drumului Răspântie. 18 (Îs) -ca telefonului Parte a aparatului de telefon pe care stă receptorul. 19 (Îs) ~ de ridicat cablul Prăjină lungă pentru instalarea cablurilor. 20 Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. 21 (Mtp; îs) ~rcile pământului Cele șase furci pe care se sprijină pământul, în credințele populare. 22 (Înv; lpl) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 23 Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. 24 (Îs) ~ca dreaptă Furca (23) în care se pune caierul de lână, fuior, câlți etc. 25 (Îs) ~ca întoarsă Furca (23) în care se pun mici mosoare de borangic, pentru a-l răsuci. 26 (Pop) Tors cu furca (23) (la șezători). 27 Furcărie. 28 (Pop; îs) Vorbe de ~ Vorbe de clacă Si: flecăreală. 29 (Pop; îe) A nu avea de ~ A fi extrem de sărac. 30 (Pop; îe) A ține ~ (la ceva) A ține morțiș (la ceva). 31 (Pop; îe) A se ține ~ (cu cineva) A se certa continuu cu cineva. 32 (Pop; îe) A se certa ~ A se certa foarte tare. 33 (Îae) A se certa mereu. 34 (Pop; îe) A avea stupit la ~ A vorbi mult și cu plăcere. 35 (Îae) A avea chef de vorbă. 36 (Pop) Brațele războiului de țesut. 37 (Pop; îs; mpl) -rcă de urzit Fiecare dintre vergelele de lemn care susțin urzeala la războiul de țesut Si: (reg) furculiță (7). 38 Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 39 (Reg) Piscul carului Si: furcea (5). 40 (Reg) Parte a morii nedefinită îndeaproape. 41 (Pes) Suport în formă de cruce pentru sprijinirea undițelor. 42 (Muz) Mică pedală sau manivelă adaptată harpei sau altui instrument pentru a ridica cu jumătate de ton sunetele coardelor. 43 (Reg) Semn la urechile oilor.

fus (fuse), s. n. – 1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniță. – 4. Ax la mașina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braț la candelabru. – 8. Porțiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Pește (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Pușcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoană care face fuse; țipar, Cobitis fossilis; pește, Aspro streber), pe care Pușcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.

fus¹ sn [At: BIBLIA (1688), 57/1 / Pl: (1-3) ~e, (4-26) ~uri / E: ml fusus, (29- 30) după fr fuseau] 1 Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. 2 (Îla) În ~ În formă de fus¹ (1) Si: fusiform. 3 Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. 4 (Țes; îs) ~ul suveicii Bețișor de care se fixează țeava în suveică Si: (pop) huludeț, lemnuș, surcel. 5 (Țes; îs) ~ul vârtelniței Axul (de lemn) al vârtelniței. 6 (Țes; Mun; îs) ~ele vârtelniței Fofeze (6). 7 (Țes; îs) ~ul sucalei Drug pe care se învârtește țeava sau mosorul. 8 (Țes; îs) ~ul urzitoarei Drug (de susținere) la urzitoare. 9 (Îs) ~ul de lemn (al morii) Osia morii de apă. 10 (Îs) ~ul (a)lergâtoarei și al zâcătoarei Părți ale morii nedefinite mai îndeaproape. 11 (Îs) ~ul de fier Piesă care pune în mișcare pietrele morii sau care învârtește roata Si: prăsnel. 12 (Îs) ~ul de fier sau ~ul prăsnelului Piesă care pune în mișcare roata morii de vânt. 13 (Îs) ~ul de lemn Piesă care pune în mișcare roata de apă și jugul ferăstrăului la joagăr. 14 (Îs) ~ul șteampului Arborele șteampului. 15 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape. 16 (Îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece prin butuc. 17 Axul roții olarului. 18 (Teh) Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii. care se sprijină și se rotește într-un palier. 19 (Pop; d. fasole; îe) A face ~ A face vrej. 20 (Îvp) Braț al unui sfeșnic. 21 (Iht; Olt) Fusar (Aspro streber) 22 (Iht; Olt) Pietrar (Aspro zingel). 23 Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 24 Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 25 Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 26 (Iuz) Aparat de gimnastică alcătuit dintr-o bară orizontală susținută pe doi stâlpi Cf bârnă. 27 (Reg; lpl) Carâmbii scării. 28 (Pfm) Picioare lungi și subțiri. 29 (Gmt; îs) ~ sferic Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. 30 (Îs) ~ orar Fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane.

HĂPĂI, hăpăiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mînca sau a înghiți repede, lacom și zgomotos. Cîrdul de gîște se înșiră, una după alta, ca și cînd cea din capăt ar fi înghițit un mosor de sfoară al cărei capăt, l-ar fi hăpăît, pe rînd, toate celelalte. GÎRLEANU, L. 10. Vulturoaica ținea în gheare un vițel de doi ani și [puii], luîndu-l, îl hăpăiră pe dată. MARIAN, O. I 148. 2. A vorbi repede și fără șir (mîncînd cuvintele). Se zbuciuma Ilie Cîrlan... hăpăind într-una, ca și cînd n-ar mai fi fost în stare să găsească altceva: «Nea Petrică!... Nea Petrică!...» REBREANU, R. II 249.

inimă (inimi), s. f. – 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruței, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăție, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. Lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în rom., cf. totuși animus „inimă” într-o glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de „pîntece” coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά „parte superioară a stomacului”. Der. inimioară, s. f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimușcă, s. f. (vergea din fier care susține mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneț; hotărît, întreprinzător; bun); inimoșie, s. f. (curaj, vitejie, bărbăție); inimoșa, vb. (a da curaj, a însufleți); inima, vb. (a însufleți), formație hibridă după fr. animer.

A ÎNFĂȘURA înfășor tranz. 1) A face să se înfășoare; a învălătuci; a încolăci. ~ ața pe mosor. 2) A înveli de jur împrejur; a învălătuci. 3) fig. rar A cuprinde din toate părțile; a cotropi; a învălura; a învălui. Valea s-a ~t în umbră. /<lat. infasciolare

ÎNFĂȘURA, înfășor și înfășur, vb. I. 1. Tranz. A acoperi, a înveli ceva (sau pe cineva) bine și din toate părțile, răsucind de jur împrejurul lui o pînză, o învelitoare, o pătură etc. Scot mănușa... și înfășur mîna plină de sînge. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. Femeile își înfășură capul cu un ștergar. NEGRUZZI, S. I 308. Maică, măiculița mea, Ia din traistă o basma, Înfășoară Mîna-n ea. TEODORESCU, P. P. 683. ◊ Fig. A trecut o mașină pe lîngă mine... și m-a înfășurat în praf – amețindu-mă. SAHIA, N. 16. ◊ Refl. (Despre persoane) Baba pe loc se și înfășură în țol. ȘEZ. I 53. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. O văd întîia oară, Dar inima-mi și ochii cu drag o înfășoară. EFTIMIU, Î. 157. Inima mi-e-nduioșată cînd, în clipa cea mai grea, Văd cum dragostea lui Stareț înfășoară țara mea. DAVILA, V. V. 183. Dan o înfășură într-o privire caldă, apoi își lăsă ochii în jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 48. ◊ Refl. Dealu-n umbră se-nfășoară. MACEDONSKI, O. I 32. 3. Tranz. A încolăci ceva în jurul unui obiect. L-a înfășurat... cu brațele după gît. SAHIA, N. 52. Celălalt capăt al funiei-l înfășuri pe lîngă grumazii vacii. RETEGANUL, P. IV 26. Și de furcă mi-i lega, După ea-i înfășura; Dar jugani se scutura Și arcan desfășura. TEODORESCU, P. P. 689. ◊ Fig. L-a înfășurat de cîteva ori în bici. STANCU, D. 104. ♦ A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). Înfășoară ața pe mosor. 4. Refl. (Rar) A se învîrti de colo pînă colo (în jurul unui punct fix), a da tîrcoale. Ce v-ați strîns aicea, măi? Ce vă înfășurați pe-aicea, măi? PAS, L. I 262. Se înfășura prin odaie, își făcea de lucru prin curte, se uita pe cer, tot părîndu-i-se că o să-nceapă ploaia. id. Z. I 173.

ÎNFĂȘURA vb. 1. a depăna. (A ~ fire textile pe un mosor.) 2. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 3. a încinge, a strînge. (Un brîu îi ~ mijlocul.) 4. a (se) acoperi, a (se) înveli, (înv. și pop.) a (se) coperi, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma și s-a culcat.)

ÎNFĂȘURARE s. 1. depănare. (~ a firului pe mosor.) 2. v. încolăcire. 3. v. încingere. 4. v. învelire. 5. (FIZ.) înfășurare electrică = bobinaj.

ÎNFĂȘURARE s. 1. depănare. (~ a firului pe mosor.) 2. încolăcire, invălătucire, răsucire, sucire, (rar) încolăceală, încolăcitură, vălătuceală. (~ unui obiect flexibil în jurul...) 3. încingere, încins, înfășurat, strîngere, strîns. (~ brîului în talie.) 4. acoperire, învelire, învelit, (pop.) învăluire. (~ cuiva cu un pled.)

A ÎNFIRA înfir tranz. 1) rar (băsmăli, cămăși, bluze) A broda cu fir. 2) (fire toarse) A înfășura pe un mosor sau a face ghem; a depăna. /în + fir

LANTERNĂ s. f. 1. felinar. ◊ lampă electrică portativă cu baterie. ♦ ~ venețiană = lampion; ~ magică = aparat care proiectează pe un ecran, cu ajutorul unei surse luminoase și al unui sistem de lentile, imaginea mărită a unei figuri desenate pe o placă de sticlă sau imprimate pe o placă fotografică. ◊ lampă de semnalizare montată pe acoperiș. ◊ lampă mică cu săgeată luminoasă pentru explicații pe desene, diapozitive etc. în cadrul expunerilor. 2. aparat de control cu vizori de sticlă, care se intercalează în conductele de produse lichide pentru a face vizibilă circulația acestora. 3. turn mic, cu aspect de edicul, pentru iluminarea și împodobirea unei cupole. 4. (text.) mecanism inversor la flaierele de fibre liberiene pentru ridicarea și coborârea mosoarelor pe care se înfășoară semitortul sau, la unele mașini de bobinat, pentru înfășurarea firului. (< fr. lanterne, lat. lanterna)

LANTERNĂ s.f. 1. Felinar. ♦ Lampă electrică portativă cu baterie. ◊ Lanternă venețiană = lampion; lanternă magică = aparat care proiectează pe un ecran, cu ajutorul unei surse luminoase și al unui sistem de lentile, imaginea mărită a unei figuri desenate pe o placă de sticlă sau imprimate pe o placă fotografică. 2. Aparat de control prevăzut cu vizori de sticlă, care se intercalează în conductele de produse lichide pentru a face vizibilă circulația acestora. 3. Un fel de turn mic pentru iluminarea și împodobirea unei cupole. 4. (Text.) Mecanism inversor folosit la flaierele de fibre liberiene pentru ridicarea și coborîrea mosoarelor pe care se înfășoară semitortul sau la unele mașini de bobinat pentru înfășurarea firului. [< fr. lanterne, it. lanterna].

leancă² sfs [At: TDRG / E: mg leányka cf srb lijenka] (Trs) 1 Unealtă folosită la purtatul mosoarelor dintr-o parte în alta a pânzei țesute pe pari. 2 (Îe) A umbla sau a o lua (la) ~ A fugi. 3 (Îe) A-și mânca ~ A înșela pe cineva. 4 (Îae) A-și pierde onoarea. 5 (Îlav) Întors ~ Perpendicular.

letcă (letci), s. f. – Mosor, depănătoare. sb., cr. letka, din sl. letĕti „a zbura” (Cihac, II, 170; Tiktin; Conev).

letcă sf [At: CIHAC, II, 170 / Pl: ~tci, (înv) ~tce / E: bg летка, srb letka „fusul sucalei”] (Reg) 1 (Șîs fus de ~) Vergea de fier cu care este prevăzută sucala, folosită la depănatul firelor pe mosoare. 2 (Pex) Sucală. 3 Unealtă folosită la țesut, nedefinită mai îndeaproape.

letcă s.f. (tehn.; reg.) 1 (la sucală) <reg.> fus de letcă. Pe letcă se introduc mosoarele, în vederea depănării pe ele a firelor dintr-un scul aflat pe vârtelniță. 2 (la războiul de țesut) v. Rodan. Sucală.

LEVATĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă în baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée.

levată sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~vea / Pl: ~te / E: fr levée] 1 Totalitate a cărților de joc pe care câștigătorul are dreptul să le adune de pe masă. 2 (Pex) Cărți ridicate de câștigător. 3 (Tex) Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline cu fir de pe mașinile de semitors sau de filat. 4 (Pex) Cantitate de fir obținută prin efectuarea levatei (3).

LEVATĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée.^[1]

LEVATĂ s. f. 1. totalitatea cărților de joc pe care le strânge de pe masă cel care a câștigat la un moment dat. 2. scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașina de filat după înfășurarea acestora; cantitatea de fire obținută. (după fr. levée)

LUETĂ s. (ANAT.) omușor, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.

luetă s.f. (anat.) omușor, omușorul gâtlejului (v. omușor), uvulă, <pop. și fam.> apărătuș, <înv. și reg.> limburuș, <reg.> copil², gușter, împărătuș, limba beregatei (v. limbă), limbă, limbucă, limbuș, limbuță, lindic, lindicuș, lindicușul gâtului (v. lindicuș), lindiruș, lindirușul gâtului (v. lindiruș), lingurică, mosor, oușor, puța gâtului (v. puță), puțișoară, sfârcul gâtlanului (v. sfârc), țâcul gâtului (v. țâc), țâmburuc, țâmburuș, ulmuș, <înv.> limbulă. Lueta este marginea posterioară, mobilă și contractilă a vălului palatului.

MACARA s. f. 1. Scripete folosit la fîntîni, la mori etc.; sistem tehnic complex, format din scripeți, palane (și trolii), folosit la ridicarea sau la deplasarea greutăților pe distanțe scurte; (regional) nume dat mai multor unelte sau dispozitive cu care se ridică greutăți (v. șaitău, vinci, vîrtej). V. palan, m u f l ă, troliu. Se atribuie lui Archytas mai multe descoperiri, precum aceea a șurupului și a macaralei, OLLĂNESCU, H. O. 95. Șchelele vuiau, macaralele țipau în lanțuri grele, iar ceata înainta în două șiruri, unii cari încărcau și alții cari descărcau. DUNĂREANU, CH. 49, cf. 200, 223. Macarale fixe și rulante. NICA, L. VAM. 148. Clădiri, macarale, poduri, NOM. PROF. 28. Fonta.. . din oale este transportată cu ajutorul macaralelor la oțelărie. IOANOVICI, TEHN. 37. Prin strădania muncitorilor. . . s-a construit o uriașă macara electrică. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Dintr-o parte în alta, cerul Moscovei este acoperit de o întreagă pădure de macarale. BOGZA, M. S. 22. Macaralele sînt combinații de scripeți ficși cu scripeți mobili. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 84. Sub bolta halei, zeci de macarale. V. ROM. MAI 1957, 63. Icneau macarale, se ridicau scări. . . în abatajele de cărbuni. VINTILĂ, O. 22, cf. 31, ALRM II/I h 408. 2. (Regional) Sulul fîntînii (ALR SN III h 850, cf. ib. h 851); (la pl.) parte a morii (H XIV 359), (probabil) scripeți. 3. (Nav.) Muflă. La fiecare fronton e fixat. . . un cîrlig în care se așază o macara. SADOVEANU, O. IX, 238. Suflările vîntului care trecea prin măcărăli c-un șuierat ascuțit, răutăcios, făceau să vibreze frînghiile întinse ca niște coarde sunătoare. BART, S. M. 52, cf. 16. 4. (Regional) Mosorel de lemn, bucată de carton sau vergea pe care se înfășoară ața de cusut. Cf. SĂGHiNESCU, v. 95. Firele se petrec pe deasupra unui mosor (mosorel, macara) de ață, isprăvit și bătut într-un cui în coardă. PAMFILE, I. C. 318. Mosoaréle sau macarelele de ață, după ce s-au golit, slujesc copiilor, la diferite jocuri. id. J. I, 68, cf. II, 85. Pl.: macarale și (rar) măcărăli, (regional) macarale (A III 4), (4) macarele. – Și: (regional) macarauă (A I 23, III 17, pl. macarauă A I 23), măcăra (ALR I 792/610, A II 3), măcărauă (A II 3) s.f. Din tc. makara. Cf. bg. макара, ngr. μαϰαρᾶς.

macara s. v. BOBINĂ. MOSOR.

macara s.f. I 1 (tehn.) <rar> cran, <reg.> livăr, șaitău, vârtej. Cu macaraua se ridică greutăți mari. 2 (mar.) gruie, muflă. Macaraua este folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor greutăți. II (reg.) v. Bobină. Mosor.

macará f. (turc. makara, d. ar. bekre; ngr. makarás, bg. makará). Sud. Scripț, instrument compus dintr’o rotiță pe care alunecă o funie cu care se rîdică ceva. Mosor, scurt cilindru de lemn pe care e înfășurată ață de cusut. V. palanc 1.

MACARA s. v. bobină, mosor.

mojorâncă, s.f. – (reg.) Ghemotoc de ață (Grad, 2000; Săcel). – Probabil cu o formă intermediară *mosorâncă / moșorâncă, din mosor (< tc. masura, scr. mosur).

mojorấncă, s.f. (reg.) Ghemotoc de ață. – Probabil cu o formă intermediară *mosorâncă / moșorâncă, din mosor.

MORÍȘCĂ s. f. Diminutiv al lui moară. 1. Moară (1) mică (cu o singură piatră sau roată), pusă în mișcare de vînt, de apă sau cu mîna; (regional) ciutură. Șăsul se întinde păn la părău care vine de la morășca Boteștilor. (a. 1702). IORGA, S. D. I, 86. [Apa] treca prin mijlocul satului și pune în-mișcare șepte moriște. IONESCU, P. 379. Făcea zgomot mare, O moară de vînt, Dar biata morișcă, Deși-avea un pic De porumb și hrișcă, Nu lucra nimic. ALECSANDRI, POEZII, 122. O moară cu o singură piatră sau roată se numește morișcă sau ciutură. PAMFILE, C. 180. Pe alocarea, se vedeau singuratece moriști de vînt. V. ROM. octombrie 1955; 123. Na,morișco, na, na, na; Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. TEODORESCU, P. P. 144. Și porni apoi la moară La morișcă cea tărcată Unde dă fărina gata. MARIAN, S. R. I, 41. ◊ F i g. Te plimbai. . . grămădind, măcinînd cugetări peste cugetări în morișca creierilor tăi. GANE, N. III, 143. ◊ E x p r. A-i umbla (cuiva) gura ca o morișcă = a vorbi mult și fără rost, a-i umbla gura ca o moară (hodorogită). A face (cuiva) morișcă (de vînt) în cap (sau în pă, în chică) = a răsuci (cuiva) părul din cap, producînd o durere vie; a trage pe cineva de păr. Am tras trii palme țigancei, precum și lui jupîn Gulițâ i-am făcut o morișcă în chică, ca să le pun minte. ALECSANDRI, T. 73. Pînă o pune căprarul mîna în chica vrunia să-i facă morișcă de vînt. DELAVRANCEA, S. 25, cf. CIAUȘANU, V. 180. (Regional) A făcut morișcă = a murit, a răposat, CIAUȘANU, V. 180. A face o morișcă = (despre un car plin de snopi) a se răsturna. Cf. PAMFILE, J. I, 128. A ajunge de la moară la morișcă = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Cf. ZANNE, P. III, 247. 2. Vînturătoare (pentru cereale). Moriști. . . duduiau împrăștiind nori de pleavă, alegînd grăunțele galbene ca aurul. ANGHEL, PR. 82, cf. CIAUȘANU, V. 180. Am luat morișca, la vînturat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALRM SN I h 60. 3. (De obicei determinat prin „de vînt”) Obiect imitînd aripile unei mori de vînț, care se așază pe acoperișul unei case (ca ornament) sau în livezi și pe ogoare (servind ca sperietoare împotriva păsărilor stricătoare). Un feliu de moriști mititele de lemn, numite „moriști de vînt”, pre cari le pun în locurile cele mai cercetate de vrăbii. MARIAN, O. I, 403. Ca sperietoare pentru păsări slujește și morișca de vînt.. PAMFILE, R. 148. Vîntul trecea prin ulița îngustă, se înfunda țiuind pe subt acoperișurile negre, șuiera prin moriștele de vînt de pe creasta caselor. SADOVEANU, O. I, 114, cf. ALRM SN I h 34, A IX 5, 6. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de învîrtire) Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă De simțeai, ca Galilei, că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I, 140. Bătrînul se uita placid la dînsa. .. , învîrtind degetele morișcă și zîmbihd. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. Sări în picioare și învîrtindu-se cu brațele întinse prin aer ca o morișcă, se repezi. . . țipînd ascuțit. V. ROM. martie 1954, 181. Înălță ochii la cerul înnorat, răsucind bastonul morișcă între degetele înmănușate. C. PETRESCU, A. R. 41. ♦ Jucărie confecționată din tablă, hîrtie etc., înfățișînd aripile sau roata unei mori, care se învîrtesc la bătaia vîntului. Se fac pătrate de tablă, de tinichea și colțuri opuse se îndoaie în același sens. Celelalte două colțuri rămîn să slujească ca axă, sprijinindu-se în degete. Copiii suflă în cavitatea unui colț și morișca se învîrte, PAMFILE, J. I, 69. Un patrat de hîrtie se rupe pe diagonale pînă aproape de mijloc, 4 din cele 8 colțuri se prind la mijloc cu un cui care se înfige într-un băț. Dacă bate vîntul morișca se învîrtește. id. ib. II, 85. ♦ Jucărie confecționată dintr-un cărăbuș sau alt gîndac (care face zgomot cînd zboară), imobilizat cu ajutorul unui ac de mărăcine și lăsat să zbîrnîie în aer. Cf. MARIAN, INS. 23. Fac morișcă-n vînt din bunzari. ALR II 4 367/260, cf. 4 367/172, 192, 272, 284, 349, 833. 4. (Rar) Rîșniță (pentru măcinat cafea, piper, pesmet etc.). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 161, A IX 4, 6. ♦ Piuliță. Cf. ALR II 3 978/362, 833. 5. Mulinetă. Totuși mlădița, vîrful e de neapărată lipsă, mai cu seamă în lipsa moriștei sau mosorului cu struna de rezervă. ATILA, P. 32, cf. 37. 6. (Regional) Pipotă. Cf. ALR I 124/156, 1006/166, ALRM SN I h 246, A II 6. – Pl.: móriști și (rar) moriște, morișchi (ALR II 4 377/29). – Moară + suf. -ișcă.

MOSOR ~oare n. 1) Piesă, constând dintr-un cilindru de lemn sau de metal (deseori cu capetele în formă de discuri), pe care se înfășoară fire textile sau metalice. 2) Piesa și firul luate în ansamblu. /<turc. masura, sb. mosur

mosor sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: srb mosur, ngr μαύou] 1 Piesă de lemn, de metal, de material plastic etc. de forma unui cilindru, cu discuri la capete, pe care se înfășoară fire de ață, de lână, de sârmă etc. 2 (Pex) Mosor (1) împreună cu firele înfășurate pe el Vz bobină. 3 Piesă la dispozitivul de tragere al tunului. 4 (Reg) Piesă la potângul plugului, pe care se înfășoară lațul. 5 (Reg) Mâner al coarbei de dulgher. 6 (Reg) Vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean, folosit pentru păstrarea cheagului. 7 (Reg) Stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit. 8 (Reg) Ghemotoc de semințe format pe firele de papură. 9 (Reg) Umflătură rotundă și tare pe corpul omului. 10 (Reg; spc) Piele îngroșată pe talpa piciorului Vz bătătură. 11 (Reg) Urmă proeminentă rămasă pe locul unei fracturi la braț sau la picior. 12 (Atm; reg) Omușor. 13 (Reg) Lemn noduros, greu de crăpat. 14 Turn cu cupolă. 15 (Fig; reg) Bărbat tăcut, închis și mofturos.

mosor s. v. LUETĂ. OMUȘOR. UVULĂ.

MOSOR s. v. luetă, omușor, uvulă.

MOSOR s. v. bobină.

mosor s. n., pl. mosoare

MOSOR s. bobină, (Mold.) macara.

MOSÓR s. n. 1. Piesă de lemn, de metal, de material plastic etc. de forma unui cilindru, cu discuri la capete, pe care se înfășoară fire de ață, de lînă, de sîrmă etc.; p. e x t. piesa cilindrică împreună cu firele înfășurate pe ea. V. b o b i nă. Cf. ANON. CAR. Șezi acasă de-ți vezi de fuse și mosoare. ISPIRESCU, L. 14. Pentru a urzi, firele trebuiesc învăluite pe mosoare. PAMFILE, I. C. 258. Cîteva duzini de mosoare în diferite culori, testele cu ace, niște sticlărie și ceva șireturi. SAHIA, N. 92. Am venit, mămucâ, să iau un mosor de bumbac, să fac țevi. SADOVEANU, O. VII, 314. Desfăceam de pe un mosor de-acasă o bucată lungă de ață de cînepă. id. ib. IX, 357, cf. id. P. S. 28. Depănarea comportă . . . o mașină de depănat și mosorul sau tubul de carton presat ori de metal. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 67. Răsuceau o funie pe un mosor gros de un cot. CAMIL PETRESCU, O. II, 26. C-am o țîră de fuior, Stă pustie pe mosor. MAT. FOLK. 495. După fus și mosorul. ZANNE, P. V, 307, cf. III, 250. ◊ (Glumeț). Eu sînt Ghindă, vânătorul. . . Care-mpușcă cu mosorul. TEODORESCU, P. P. 123. ◊ F i g. Scoțînd repede la fuioare de fum pe mosoarele nasului. IOVESCU, N. 60. Anii treceau . . . Mosorul vremii se desfășura implacabil. EFTIMIU, N. 126. 2. Piesă la dispozitivul de tragere al tunului. Trăgătorii izbesc mosorul în nodurile curelelor, fulgere în nori de fum, apoi trăsnete asurzitoare. SADOVEANU. O. II. 20. 3. (Regional) Piesă la potîngul plugului, pe care se înfășoară lanțul. Cf. ALR I 894/424, 684. 4. (Regional) Mînerul coarbei de dulgher. Cf. ALR II 6 661/551, 928. 5. (Regional) Vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean (folosit pentru păstrarea cheagului). Cf. CHEST. V 134/15, LEXIC REG. 105. ♦ Stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit (Săliștea de Sus-Viseu de Sus), CHEST. VI 110/23. 6. (Regional) Ghemotoc de semințe format pe firele de papură. Păpurișul cînta. Printre foile lui verzi, întunecate, drepte, ascuțite pe margini ca un cuțit cu două tăiușuri, se deslușeau pe alocuri mosoare ruginii de sămînță. SANDU-ALDEA, U. P. 105, cf. CHIRIȚESCU, GR.252. ♦ Gogoașă de stejar (Toplița). ALR II 6 383/228. 7. (Regional) Umflătură rotundă și tare pe corpul omului; s p e c. piele îngroșată pe talpa piciorului. V. b ă t ă t u r ă. Cf. LB, LM, ALR I 149/51, 249, 289, 308, 361, ALRM I/I h 188, ALR II/I h 77. I s-a făcut un mosor sub piele. MAT. DIALECT. I, 182. ♦ Urmă (proeminentă) rămasă pe locul unei fracturi sau al unei scrîntituri la braț sau la picior. Cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 103, LEXIC REG. 105.8. (Anat.; regional) Omușor (2). Cf. ALRM I/I h 48. 9. (Regional) Lemn noduros, greu de crăpat (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. PAȘCA, GL. 10. Turn cu cupolă. Din vîrful mosoarelor Cîntă, cîntă doi goloni. ap. TDRG. 11. Fig. (Regional) Bărbat tăcut, închis și mofturos (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. PAȘCA, GL. – Pl.: mosoare. – Din scr. mosur, bg. масур, ngr. μασούρι.

mosor n. mic cilindru de lemn pentru depănat: fuse și mosoare. [Turc. MOSUR].

mosor s. n., pl. mosoare

mosór n., pl. oare (turc. [d. ar.] masura și mosur, pop. masra, sîrb. mosur, ngr. masúri). Bobină, macara, cilindru scurt de lemn orĭ de alt-ceva pe care se înfășoară ață.

MOSOR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

MOSOR automosor (v.).

mosor (mosoare), s. n. – Bobină, canetă. Tc. masur < arab. ma’șūra (Eguilaz 449; Loebel 65; Șeineanu, II, 264; Lokotsch 1442), cf. ngr. μασούρι, alb., bg., sb. masur.

MOSOR, mosoare, s. n. Piesă de lemn sau de metal, care are forma unui cilindru, cu discuri la capete, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sîrmă etc.; p. ext. acest cilindru împreună cu firele înfășurate pe el. Cîteva duzini de mosoare în diferite culori, testele cu ace... și ceva șireturi. SAHIA, N. 92. Cum e fusul, și mosorul ( = cum e munca, așa și sporul). ◊ Fig. Anii treceau... Mosorul vremii se desfășura implacabil. EFTIMIU, N. 126.

mosor s. n., pl. mosoare

MOSOR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, scr. mosur.

MOSOR subst. 1. – olt., 1626 (Sd VI 467). 2. + suf. antroponimic -a: Mosora, ard., 1726 (Paș); – olt. (Gorj 113; 16 B IV 482). 3. Mosorea (Cat).

MOSORÁ vb. I. T r a n z. 1. (Neobișnuit) A înfășură, a depăna ață, tort etc. pe un mosor (1) Cf. COSTINESCU. 2. (Prin vestul Transilv.) „A înnădi”. FRÎNCU-CANDREA, M. 103. – Prez. ind.: mosorez. – V. mosor.

mosora vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~rez / E: mosor] 1 (Nob) A depăna ață, tort etc. pe un mosor. 2 (Trs) A înnădi.

MOSORÁR subst. (Prin sudul Transilv.) Unealtă pe care se deapănă tortul. Mosoarele se pune pe mosorari cîte 6. BREBENEL, GR. P. - Pl.: ? – Mosor + suf. -ar.

mosorar s [At: BREBENEL, GR. P. / Pl: nct / E: mosor + -ar] (Trs) Unealtă pe care se deapănă tortul.

mosorare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~rări / E: mosora] (Nob) Înfășurare a aței, a tortului etc. pe un mosor.

mosoraș sn [At: POLIZU / Pl: ~e / E: mosor + -aș] 1-14 (Șhp) Mosor (1-2, 8-12) mic Si: mosorel (1-14). 15 (Reg) Mâner al coarbei de dulgher.

MOSORÁȘ s. n. 1. Mosorel. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. 2. (Regional) Mînerul coarbei de dulgher (Sălcioara-Bucuresti). ALR II 6 661/928. – Pl.: mosorașe. – Mosor + suf. -aș.

MOSORÉL s. n. Diminutiv al lui m o s o r (1); mosoraș. Firele se petrec pe deasupra unui mosor (mosorel: . . ) de ață, isprăvit și bătut într-un cui în coardă. PAMFILE, I. C. 318, cf. BUL. FIL. V, 168, DL, DM. – Pl.: mosorele. – Mosor + suf. -el.

mosorel sn [At: PAMFILE, I. C. 318 / Pl: ~e / E: mosor + -el] 1-14 (Șhp) Mosoraș (1-14).

MOSOREL, mosorele, s. n. Mosor.

mosorî (-răsc, -ît), vb. – A umfla, a mări. Origine necunoscută. Relația cu mosor (Candrea) e îndoielnică. Poate are legătură cu posomorî. Cuvînt destul de rar, în Mold. și Trans. – Der. mosorîtură, s. f. (înv., umflătură, tumoare).

MOSORÎ vb. IV. R e f l. 1. (Regional) (Despre răni, bube) A se umfla, a se tumefia. Com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA. ♦ (Despre sinii lăuzelor) A deveni tari și dureroși (din cauza surplusului de lapte). Mai ales cînd le vine mult lapte poate să li se masorascâ, adică să li se bolohăneascâ țîțele. MARIAN, NA. 426, cf. DDRF. ♦ (Despre sînge) A se acumula într-un anumit loc (datorită proastei circulații). Cf. H XVII 182. La urma urmei, ce-i junghiul ? Se mosorăște sîngele în vine, stă pe loc și atunci pui lipitoarea de-l suge. PAMFILE, VĂZD. 176. 2. (Prin Bucov.; despre o fractură) A se vindeca prost, LEXIC REG. 105. 3. F i g. (În dicționarele din trecut) A se întrista, a se posomori. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. – Prez. ind.: mosorăsc. – Și: mosori vb. IV. DDRF, com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA. – V. mosor.

mosorî vr [At: POLIZU / V: ~ri / Pzi: ~răsc / E: mosor] 1 (Reg; d. bube, răni) A se tumefia. 2 (Reg; d. sânii lăuzelor) A deveni tari și dureroși, din cauza surplusului de lapte. 3 (D. sânge) A se acumula întru-un anumit loc, datorită proastei circulații. 4 (Buc; d. o fractură) A se vindeca prost. 5 (Fig; îdt) A se întrista.

OMUȘOR s. (ANAT.) luetă, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.

OMUȘOR s. (ANAT.) luetă, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.

panglică sf [At: IORGA, S. D. XII, 45 / V: (reg) pambl~, ~ndl~, ~nti~, ~ntli~, păncl~, pănti~, păntl~, plambi~^[1], planti~ (A și: ~tică), plantigă, plănti~, plânti~, plenti~^[2] / A și: ~lică / Pl: ~ici, (pop) ~ice / E: mg pántlika] 1 Fâșie subțire și îngustă de țesătură de bumbac, de mătase, de catifea etc. folosită mai ales ca podoabă Si: (reg) bantă, cordea, petea, primă, salbă, sârmă, țop. 2 (Îe) A scoate ~ci pe nas A inventa. 3 Bandă dintr-un material textil special impregnată pe una din părți cu cerneală și rulată pe un mosor special, folosită la mașina de scris și la diverse aparate înregistratoare. 4 (Pgn) Fâșie. 5 (Teh) Obiect flexibil de metal sau din alt material, cu grosime și lățime mici în raport cu lungimea Si: bandă. 6 Instrument pentru măsurarea directă a distanțelor, confecționat dintr-o bandă de oțel lungă, de obicei, de 50 m, și lată de cca 15 mm, cu două inele de alamă la capete, care servesc la întinderea ei Vz ruletă. 7 (Ban; îf pantli~, planti~) Șiret de ghete. 8 (Zlg; pop) Tenie (Taenia). 9 (Bot; reg; lpl) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 10 (Olt) Basma subțire. corectat(ă)

piciorong sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~rande ssp, ~rang, ~rangă sf, ~roambe ssp, ~roagă sf, ~roangă sf, ~roagă sf, ~rog / Pl: ~e / E: picior cf piciorag] 1 (Mpl) Fiecare dintre cele două prăjini prevăzute cu un fel de treaptă pe care se pun picioarele și cu care cineva se poate deplasa fără să atingă pământul Si: cataligă, papainog¹, (reg) piciorug, (nob) picioranță. 2 (Înv; lsg; îf piciorangă, picioroangă) Cârjă. 3 (Reg; lpl; îf piciorande) Patine² primitive din lemn, întărite pe talpă cu șină de fier. 4 (Reg) Fiecare dintre tălpile cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele la războiul de țesut. 5 (Reg) Parte a piesei pe care stă fusul de fier cu care se deapănă țevile sau mosoarele pentru țesut. 6 (Mpl; dep; fam și gmț) Picior lung. 7 (Reg) Ciolan de porc, afumat sau nu. 8 (Trs) Piftie. 9 (Orn; lpl) Nume generic pentru păsările acvatice cu picioare înalte, cuprinse în ordine diferite. 10 (Șls) Pasăre cu picioare înalte. 11 (Mol) Barză (Ciconia alba). 12 (Șîc sitar-cu-~ge) Pasăre de apă cu corpul de culoare albă, cu spatele și aripile negre cu reflexe violete-verzui, cu picioarele foarte lungi, roșii și lipsite de degetul posterior, cu ciocul lung și subțiat spre vârf Si: (reg) catalige, picioare-lungi (Himantopus himantopus). corectat(ă)

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

roată (roate), s. f. – 1. Cerc de lemn sau de metal care se învîrte în jurul unei osii. – 2. Instrument de tortură. – 3. Cerc, gașcă. – 4. Instrument, unealtă asemănătoare cu roata. – 5. Rotație, învîrtire. – 6. Depănătoare, vîrtelniță. – 7. Unealta olarului. – 8. Mașină de filat. – 9. (Trans.) Pînză care face pe măsura mortului și cu care se dă roată sicriului. – Megl. roată. Lat. rǒta (Pușcariu 1470; REW 7387), cf. alb. rotë (Philippide, II, 652), it. routa, prov., port. roda, fr. roue, sp. rueda. Este dubletul lui roată, s. f. (companie), din pol. rota < germ. Rotte (Cihac, II, 315), cf. mag. róta, rus. rota (der. din rusă nu este posibilă, fiind cuvînt din sec. XVII, cf. Sanzewitsch 208), der. rotmistru (var. rohmistru), s. m. (căpitan de cavalerie), înv., din pol. rotmistrz < germ. Rittmeister. Der. rotan, s. n. (roata depănătoarei de mosoare), în loc de rodan; rotană, s. f. (varietate de pere); rotar, s. m. (persoană care face roți; înv., persoană care dă vînt roții de la presa tipografică); rotăreasă (var. rotariță), s. f. (nevasta rotarului); rotărie, s. f. (slujba și atelierul rotarului); rotaș, s. m. (cal înhămat la oiște; fam., persoană care poartă ochelari); rotat, adj. (rotund, circular; pag); roti (var. înroti, înrota), vb. (a se învîrti; refl., a-și înfoia coada păunul; refl., a se făli, a se îngîmfa); rotilă, s. f. (roată), cu suf. sl. -ilo, care odinioară trebuie să fi fost productiv în rom., cf. prășilă, racilă (după Tiktin, de la roti, după paralelismul toci-tocilă); rotili, vb. (a se învîrti), pe care Graur, BL, VI, 146, îl derivă de la roti cu suf. expresiv -eli; rotilat (var. roticălat), adj. (rotund, circular; varietate de mere), cf. bucălat; rotălie, s. f. (Olt., vîrful fusului); rotitor, adj. (giratoriu); rotitură, s. f. (roată, ocol); rotiș, adv. (în cerc); rotiță, s. f. (roată mică); rotocol (var. rotogol), s. n. (cerc; disc; rotunjime; roată, rotiță; inel), a cărui der. nu este clară, dar probabil este expresivă (după părerea îndoielnică a lui Pușcariu 1470 și cea a lui Candrea, de la roată comp. cu sl. kolo „roată”); rotocoli, vb. (a se învîrti); rotocolime, s. f. (înv., rotunjime); rotofei, adj. (îndesat, bondoc); probabil tot printr-o der. expresivă (după Cihac, II, 319, în legătură cu rus. rotožeĭ „mojic”); rotoțea, s. f. (plantă, Achillea ptarmica), pe care Scriban o leagă, desigur în mod greșit, de otrățel, cf. rocoțea. – Der. neol. (din fr.) rotați(un)e, s. f.; rotatoriu, adj.; rotativă, s. f.

rodan sn [At: DELAVRANCEA, O. I, 289 / V: rotan / Pl: ~e / E: ngr ῥοδάνι cf roată] 1 Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare Si: sucală. 2 (Mun; îf rotan) Rotița cu care se învârtește fusul sucalei. 3 (Îvr) Roată¹ de tortură.

RODAN, rodane, s. n. Unealtă casnică cu care se deapănă firele de lînă, bumbac, in etc. de pe scul pe țevi sau pe mosoare. Ale lui sînt sculurile, jurubițele și ghemurile de găietane; ale lui războaiele, rodanele și maldările de lînă. DELAVRANCEA, H. T. 21.

ROLFILM s. n. peliculă fotografică în formă de bandă, care se rulează pe un mosor. (< germ. Rollfilm)

ROLFILM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie de protecție neagră-roșie sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rolfilm] – Din germ. Rollfilm.

rolfilm sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: ger Rollfilm, fr rollfilm] Peliculă fotografică în formă de bandă, care se rulează pe un mosor de lemn sau de material plastic.

ROLFILM s.n. Peliculă fotografică în formă de bandă, care se rulează pe un mosor de lemn sau de material plastic. [< germ. Rollfilm, fr. rollfilm].

ROLFILM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rolfilm] – Din germ. Rollfilm.

ROLFILM ~e n. Peliculă fotografică înfășurată pe un mosor cu ax subțire ambalată și introdusă la aparatele fotografice de format mic. /<germ. Rollfilm

rotílcă, s.f. (reg.) Mosor de ață. – Din rotilă „rotiță”, contaminat cu rotică.

rotilcă, s.f. – (reg.) Mosor de ață (Grai. rom., 2000). – Din rotilă „rotiță”, contaminat cu rotică.

scripete sm [At: PLEȘOIANU, T. II, 89/30 / V: scripet (Pl: scripete sn și scripeți sm) sn, (îrg) scripeț (Pl: scripeți sm și scripețe sn) smn, scripț (Pl: scripți sm și scripțuri sn) smn, (reg) scrip (Pl: scripi sm și scripuri sn) smn, ~păt s, ~pcă sf, ~piț s, ~piță sf, script (Pl: scripți sm și scripțuri, scripturi sn) smn, ~pte, ~pturi sfp, ~pță sf, ~pție sf, screpț, sclefețcă sf, sclefețcăr, sclifeț, sclip, sclipete, sclipeț, sclipeță (A: nct) sf, sclipț, slipeță (A: nct) sf, cripeț (A: nct), zgripț / Pl: ~eți, (reg) ~ezi sm și (îvr) ~ețe sn / E: ns cf slv скрипати, rs скрипетъ „a scârțâi”] 1 Mecanism alcătuit dintr-o roată cu șanț periferic care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui element flexibil (fir, cablu, lanț etc.) care se rulează pe șanț Si: (reg) scrivac (3). 2 (Pex) Dispozitiv bazat pe scripete (1), care servește la ridicarea unor greutăți Si: (reg) scrivac (4). 3 (Pan) Dispozitiv compus din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax, care formează un bloc comun situat deasupra războiului de țesut (manual), folosind la mișcarea ițelor. 4 (Reg; d. țesături; îla) În ~ Care a fost țesut în patru ițe, având o singură față. 5 (Reg; îe) A bate în ~eți A fi foarte supărat. 6 (Reg; îe) A sări în ~eți A sări de pe loc peste un obstacol ținând picioarele lipite. 7 (Atm; îvr) Articulație în formă de scripete (1). 8 (Reg; îf scripță) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 9 (Reg; îf scripți) Vârtej cu care se ridică piatra morii Si: (reg) scrivac (5). 10 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg; îf scripcă, scripte) Parte a fântânii cu ajutorul căreia se coboară și se ridică cele două găleți. 12 (Reg; îf scripăt, script, scripte) Parte a sucalei care transmite mișcarea circulară a roții la axul pe care se află mosorul Si: (reg) duriță, durigă, garigă, rotiță. corectat(ă)

SCROBI, scrobesc, vb. IV. Tranz. 1. A impregna cu scrobeală (fire textile, țesături sau obiecte de îmbrăcăminte); a apreta. (Refl. pas.) Bumbacul, înainte de a fi depănat, adică dat pe mosoare, se scrobește. PAMFILE, I. C. 258.

STICLĂRIE, sticlării, s. f. 1. (Cu înțeles colectiv) Tot felul de obiecte fabricate din sticlă (I); mai multe sticle (II 1) la un loc. Un camion hodorogit i-a ridicat marfa. Nu era multă. Cîteva duzini de mosoare în diferite culori, testele cu ace, niște sticlărie și ceva șireturi. SAHIA, N. 32. Am mai văzut eu cinste de aiasta, care sparg sticlăria de pe tejghea și n-are de unde plăti!POPA, V. 16. Oh! priveliște posacă! – Peste tot sînt numai cărți... Sau pahare, sticlărie și unelte ruginite. MACEDONSKI, O. I 272. 2. Fabrică de sticlă. ♦ Prăvălie unde se vînd obiecte de sticlă.