ȚIGAIE, țigăi, adj. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

MÂNZARE, mânzări, s. f. Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore.

OIERIE ~i f. 1) Construcție primitivă în afara satului unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din laptele oilor; stână; târlă. 2) Loc unde se află această construcție. 3) rar Creșterea oilor. 4) Impozit pentru oi; păstorit. [Sil. o-ie-; G.-D. oieriei] /oaie + suf. ~ărie

STÂNĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din laptele oilor; oierie; târlă. 2) Loc unde se află această construcție. ◊ A închide lupul în ~ a-și aduce dușmanii în casă. [G.-D. stânei] /Cuv. autoht.

îmbrânzi, îmbrânzesc, vb. IV (reg.) 2. a aduna oi pentru stână. 2. a mulge laptele oilor pentru a face brânză.

frupt n., pl. urĭ (lat. fructus, it. frutto, pv. fruch, fr. fruit, cat. fruyt, sp. frucho, pg. fruto. Mrom. frutu, d. ngr. frútton. V. fruct). Est. Producțiune: fruptu oilor (laptele). Frupt alb, lapte și derivate din el. Frupt dulce, mîncare care nu e de post (lapte saŭ carne). A mînca frupt (orĭ de frupt), a mînca carne, lapte saŭ oŭă.

măsuriș, -uri, s.n. – Obicei identic cu Ruptu Sterpelor sau Sâmbra Oilor, care are loc primăvara și prin care se măsoară laptele oilor, pentru a se stabili cantitatea de produse lactate care revine fiecărui proprietar de oi. – Din măsura (< lat. mensura) + -iș.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

MÂNZARE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore.

ZBURAT, -Ă, zburați, -te, adj. 1. Împrăștiat, risipit, spulberat (de vînt). Pe ăici frig și zăpadă zburată; nu-i de ieșit. CARAGIALE, O. VII 85. 2. (Rar, despre timp și noțiuni temporale) Care s-a dus, care a trecut. Urmele zilelor zburate. ODOBESCU, S. I 462. 3. (Mold., în expr.) Brînză zburată = brînză preparată din lapte dulce fiert, cu adaos de zer, cheag sau cuib de lapte acru. Din laptele oilor, oamenii fac cașcaval și brînză zisă zburată. I. IONESCU, D. 403. Brînza zburată se face și din lapte de oi și din lapte de vaci. ȘEZ. VII 100.

măsuriș, măsurișuri, s.n. – (reg.) 1. Măsurare. 2. Obicei identic cu Ruptu Sterpelor sau Sâmbra Oilor, care are loc primăvara și prin care se măsoară laptele oilor, pentru a se stabili cantitatea de produse lactate care revine fiecărui proprietar de oi. – Din măsura (< lat. mensura) + suf. -iș (MDA).

zărât, -ă, zărâți, -te, adj. – (reg.) (ref. la oi) Care nu mai dă lapte (din cauza unor presupuse farmece): „Pentru a le reveni laptele, oile dzărâte se mulg peste lemnele carbonizate provenite din aprinderea focului viu” (Papahagi, 1925). (Maram.). – Din zară „zer” (MDA); din zări.

STÎNĂ, stîne și stîni, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzînd locul și instalațiile necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. A dat peste stîna de oi... cu perdeaua ei de trestie, înfiptă în buza văii Gerului. POPA, V. 114. Cîntîndu-și vechea doină, vezi Oltul cum se duce Ș-auzi lătrînd pe dealuri zăvozii de la stîni. MACEDONSKI, O. I 116. Cîte una-una căruțele sosesc la tîrla sau la stîna unde vînătorii au să petreacă noaptea. ODOBESCU, S. III 18. Mult mi-e dor, mămucă, dor De cel codru frățior, Și de stîna cea cu oi. Și de cîntic de cimpoi. ALECSANDRI, P. P. 295. ◊ Expr. A închide lupul în stînă = a-ți aduce dușmani în casă. A veni la spartul stînii = a veni prea tîrziu, după ce s-a făcut împărțeala; a veni la spartul tîrgului, v. tîrg.

SULFINĂ, sulfine, s. f. Nume dat unor plante erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus) și cu miros plăcut; sulcină. Cînd îți mulge Oance oaia, laptele miroase a sulfină. GALACTION, O. I 65. Iubirea mea fugară... Pe-un maldăr de sulfine, Cu cel din urmă gînd, La tine Adoarme suspinînd. TOPÎRCEANU, B. 35. Ca să uit ce-am învățat, Tu mi-ai așternut în pat Troscot și sulfine. COȘBUC, P. I 184. Foicică de sulfină, Taica, maica mă tot mînă, Mă mînă mereu la luncă, Ca să mă apuc de muncă. TEODORESCU, P. P. 290.

LAPTE. Subst. Lapte, lăptișor (dim., rar), lăptic (fam.; în limbajul copiilor); lapte matern; coraslă; lapte de vacă; lapte de bivoliță; lapte de oaie; lapte de capră; lapte de iapă, lapte de cămilă. Lapte dulce, lapte pasteurizat, lapte sterilizat. Lapte acru, pocriș, chișleag (reg.), sămăchișă (reg.), smiuchișă (reg.), lapte gros, lapte închegat, lapte covăsit, lapte de putină, lapte bătut; chefir; iaurt; cumis. Lapte praf; lapte condensat. Produse lactate: Smîntînă, smîntînică (dim.), groscior (pop.), frișcă; caimac. Unt. Caș, cășuț (dim., rar); urdă; brînză; brînză de vacă, brînză de oaie; brînză dulce; brînză sărată; brînză frămîntată; brînză de burduf; brînză topită; brînză de Brăila (albă, murată); telemea; camambert; cașcaval; penteleu; șvaițer; parmezan; trapist; brînzeturi. Jintiță. Zer; jintuială, jintuit; zară; acriș (reg.). Lactofermentator; lactometru; lactofiltru. Lăptărie; iaurgerie; brînzărie. Lăptar; iaurgiu; untar; urdar; brînzar. Adj. Lăptos. Lactat; lactic, Smîntînos; untos; brînzos. Zeros. Vb. A fierbe laptele. A covăsi. a se acri, a se înăcri, a se zeri (reg.). A se brînzi, a se corăsli, a se covăsi. A se prinde, a se închega. V. acreală, alimentație, feluri de mîncare.

cupa vt [At: DA / Pzi: ~pez / E: cupă] 1 A măsura laptele oilor cu cupa. 2-3 A bea apă (sau lapte) cu cupa.

cupat sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cupa] 1 Măsurare a laptelui oilor cu cupa. 2 Băut al apei (sau al laptelui) cu cupa.

vătășie sf [At: M. COSTIN, O. 90 / V: (rar) ~tăfie, (îrg) ~tăjie, (înv) ~tăvie sf / Pl: ~ii / E: vătaș + -ie] 1 (Înv) Calitatea de vătaf (1). 2 (Înv) Funcția de vătaf (1). 3 (Înv) Asociație de meseriași, de negustori etc., condusă de un vătaf (1). 4 (Înv) Taxă care se percepea pe transportul mărfurilor sau pe venitul provenit din negoțul cu diverse mărfuri. 5 (Mar; Trs) Parte a stânei în care stă vătaful (3) (împreună cu ceilalți ciobani) și unde se prepară produsele din laptele oilor. 6 (În Evul Mediu; în țările române) Funcția vătafului (12). 7 (În Evul Mediu; în țările române) Instituția reprezentată de vătaf (12). 8 (Înv; șîs ~ de plai) Funcția vătafului (14) de plai. 9 (Iuz) Subprefectură. 10 (Iuz) Sediul instituției reprezentate de vătaf (14). 11 (Înv) Grup de dregători, de oșteni, de curteni, de slujbași domnești condus de un vătaf (12). 12 (Înv; spc) Detașament militar condus de un vătaf (12). 13 (Iuz) Funcția vătafului (23). 14 (Iuz) Slujba vătafului (23).

stână sf [At: (a. 1560) CUV. D. BĂTR. I, 246 / Pl: ~ne, ~ni / E: Cuvânt de origine traco-dacă cf alb shtazë „animal, vită”] 1 Așezare păstorească sezonieră, mai ales de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor Si: 2 (Prc) Coliba cu încăperile în care dorm ciobanii, se prepară și se păstrează produsele din laptele oilor Si: târlă¹ (rar) oierie¹, (îvp) perdea, (reg) băcie (2), cășărie (2), colibă¹ (3), covergă (8), mandră, mutare, odalâc, staul, surlă. 3 Îngrăditurile din jur unde stau oile Si: târlă, (rar) oierie¹, (îvp) perdea, (reg) băcie, cășărie, colibă, covergă, mandră¹, mutare, odalâc, staul (1), surlă. 4 (Reg; îlav) La spartul ~nii La spartul târgului Vz: târg. 5 (Îe) A închide lupul în ~ A-și aduce dușmanii în casă. 6 (Reg; îs) ~na foilor (sau a foalelor ori a brânzii) Încăpere la stână (1) în care se păstrează laptele și preparatele din lapte. 7 (Reg) Locul unde se adăpostesc oile și caprele ținute acasă Si: stânușoară. 8 (Reg; pex) Turmă de oi. 9 (Îe) A avea o ~ de copii A avea mulți copii. 10 A da ~na pe una (sau pe o oaie) A face un schimb neavantajos. 11 (Mun; Buc; pan) Turmă de animale mici (capre, porci). 12 (Pan) Herghelie (1). 13 Haită (6) (de lupi). corectat(ă)

măsuríș, măsurișuri, s.n. (reg.) 1. Măsurare. 2. Obicei pastoral (identic cu Ruptu Sterpelor sau Sâmbra Oilor), care are loc primăvara și prin care se măsoară laptele oilor, pentru a se stabili cantitatea de produse lactate care revine fiecărui proprietar de oi. – Din măsura + suf. -iș (MDA).

zărất, -ă, zărâți, -te, adj. (reg.) (Oaie) care nu mai dă lapte (din cauza unor presupuse farmece): „Pentru a le reveni laptele, oile dzărâte se mulg peste lemnele carbonizate provenite din aprinderea focului viu” (Papahagi, 1925). (Maram.). – Din zară „zer” (MDA); din zări.

DULCEAȚĂ (pl. -eți, -ețuri) sf. 1 Însușirca a tot ce este dulce: dulceața zahărului, mierii ¶ 2 vorb. de temperatură, de climă: se bucură de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia cerului (ISP.) ¶ 3 Plăcerea deosebită pe care o găsește cineva într’un lucru: dulceața somnului ¶ 4 Ⓟ Bucurie, fericire: Cine strică dragostea... să n’abă altă ~, Numai bănat pe față (PAP.) ¶ 5 Blîndețe: Mă chema cu binișorul și cu ~-mi vorbea (PANN) ¶ 6 pl. Bunătăți, lucruri bune (de mîncare): l-au hrănit cu toate dulcețile lumii (SB.); mai bine o bucată de pîine goală în pace, decît o mie de dulcețuri cu ceartă (ZNN.) ¶ 7 🐑 Fructul oilor, laptele și produsele lui ce dau oile sau caprele: baciul... face cu mîna lui din dulceața oilor și a caprelor: casă, urdă... unt, cașcavale, brînză (JIP.) ¶ 8 🍽 Fructe fierte în zahăr: ~ de trandafiri, de fragi, de coacăze, de smeură; cea mai migăloasă și aleasă ~ era... dulceața de miez de nucă (GRIG.).

BALMOȘ n. Mâncare preparată, de obicei, din caș dulce, amestecat cu puțină făină de porumb și fiert în lapte de oaie. /<ung. bálmos

CAȘ ~uri n. 1) Produs alimentar obținut din lapte (de oaie) închegat și stors de zer. 2) Substanță gălbuie care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ A fi cu ~ la gură a fi tânăr și fără experiență. /<lat. caseus

CAȘCAVAL n. Specie de brânză fină, preparată, de obicei, din lapte de oaie. /<turc. kașkaval

MÂNZARE ~ări f. Oaie de lapte. /cf. alb. mëzore

PENTELEU ~ie n. Varietate de cașcaval preparat din laptele de oi muls toamna. /Din Penteleu n. pr.

TÂRLĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcție. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo

mătricer, mătriceri, s.m. (reg.) cioban care are în grija sa oile cu lapte.

păcuină, păcuini, s.f. (reg.) 1. oaie cu lapte, mânzare. 2. (la pl.) orătănii. 3. fermă.

smâlz s.n. (reg.) măsuratul laptelui la oi, când se face stâna primăvara și se mulg întâia dată oile.

doniță (-țe), s. f. – Vas, găleată de lemn. Sl., cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, II, 98; Tiktin). Cf. doică.

ROQUEFORT ROC-FOR/ s. n. brânză fermentată de rețetă franceză, din lapte de oaie și însămânțată cu un mucegai special. (< fr. roquefort)

mătrice (mătrici), s. f. – 1. (Înv.) Uter, sîn matern. – 2. Crampe la noii-născuți. – 3. (Trans., Maram.) Reumatism. – 4. (Banat) Oaie cu lapte. – 5. Mușețel (Matricaria chamomilla). – 6. Plantă, Pyrethrum parthenium. – 7. Paracherniță (Parietaria officinalis). – 8. Bobornic (Veronica officinalis). – Mr. mătrică. Lat. matricem (Pușcariu 1051; Candrea-Dens., 1072; REW 5422). E dubletul lui matrice, s. f. (uter), din fr. matrice și al lui matriță, s. f. (tipar, formă), din germ. Matrize. Der. mătricer, s. m. (Banat, cioban care păzește oile cu lapte).

mînz (mînji), s. m. – 1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nn › nd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).

mulge (mulg, muls), vb. – 1. A stoarce laptele din uger. – 2. A tapa de bani. – Mr. mulgu, mulșu, muldzire, megl. mulg, mulziri. Lat. mŭlgĕre, forma populară în loc de mŭngĕre (Densusianu, Hlr., I, 147; Pușcariu 1112; Candrea-Dens., 1164; REW 5729), cf. it. mungere, v. fr. moudre, prov. molzer, cat. muñyir, astur. muñir, gal. moger, port. mungir. – Cf. smulge. Der. mulgare, s. f. (oaie cu lapte); mulzare, s. f. (oaie cu lapte), prin încrucișare cu mînzare; mulgaș, s. m. (mulgător); mulgătoare, s. f. (oaie sau vacă cu lapte); mulgător, s. m. (cel care mulge); mulgecapre, s. f. (lipitoare, Caprimulgus europaeus); muls, s. n. (mulgere); mulsoare, s. f. (acțiunea de a mulge), cu suf. -oare, cf. unsoare; mulsură, s. f. (muls), cu suf. -ură, cf. strînsură (după Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1166 și REW 5737, direct din lat. mŭlsūra, cf. Rosetti, II, 159).

oaie (oi), s. f. – 1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioși. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Pușcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicația prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s. m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s. f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s. f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s. n. (impozit pe pășunat, de 3 parale și de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micșorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oiește, adv. (ca oile); oieșea, s. f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiță, s. f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s. f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.

păcuină (păcuini), s. f. – Oaie cu lapte. Lat. pecuῑna (Candrea), sau, după Pușcariu 1236; Candrea-Dens., 1301 și REW 6327, din lat. *pecorina. În Banat, Trans. și Maram.

pleca (plec, at), vb. – 1. A se îndoi, a se încovoia. – 2. A îndupleca, a sili. – 3. (Rar) A trimite, a transporta, a duce. – 4. A porni, a ieși, a se duce. – 5. (Refl.) A se înclina. – 6. (Refl.) A ceda, a se supune. – Mr. plec, plecare; megl. plec, plicari. Lat. plicāre (Diez, I, 319; Cipariu, Gram., 30; Densusianu, Hlr., 194; Pușcariu 1334; Candrea-Dens., 1402; REW 6601; V. Buescu, Boletim mensal da Soc. de lingua port., III (1952), 107-8), cf. it. piegare „a îndoi”, prov. plegar, fr. plier „a îndoi”, sp. llegar, port. chegar. În general se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage (Pușcariu 134; Wagner 123; Scriban; după Tiktin plecare ar însemna „a se apleca pînă la ceva”; după Corominas, III, 161, trebuie să se pornească de la applicare „a se îndrepta spre”, care ar explica atît rom. cît și sp.). Mai probabil se pornește de la ideea de „a întoarce”; plicare înseamnă a se învîrti un obiect, pînă cînd extremitățile lui se unesc. La fel s-ar fi zis despre o persoană care se întoarce la punctul de plecare, ca în it. piegare „a se da înapoi”, fr. se replier, bearn. s’aplega (REW 548), cat. (a)plegar „a lăsa lucrul” sau mai curînd „a se întoarce de la lucru”. Pleca, prin urmare, ar fi însemnat mai întîi „a se întoarce, a veni înapoi”; unde pleci? „unde te întorci” ar fi fost interpretat firesc „unde mergi?” ca se duce „se poartă” = merge; merge „coboară” = merge. Explicațiile semantice ale lui Pușcariu, Dacor., VIII, 143, nu par izbutite. Se cuvine să adăugăm că Buescu, R. Études rom., II, 102-13, reduce rom. (a)pleca „a alăpta” la lat. *(ap)placāre „a liniști”. Această ipoteză prezintă dificultăți fonetice (*applaco nu putea da aplec și, oricum, autorul trebuie să admită o încrucișare cu apleca pentru a justifica rezultatul rom.) și nu pare mai naturală decît explicația tradițională, din punct de vedere semantic: cf. și supune „a pune dedesubt” și „a alăpta”. Der. plecăciune, s. f. (înv., înclinație, aplecare; reverență, salut; supunere, obediență, umilință); plecat, adj. (dus, absent; încovoiat; înclinat; ascultător, supus; amator, dispus); plecătoare (megl. plicătoare), s. f. (oaie cu lapte), cf. aplecătoare; plecător, adj. (dispus, înclinat); plecate, s. f. pl. (înv., înclinație, pornire; greață). Cf. apleca. – Din rom. provin rut. plekati „a alăpta”, rut. plekotora „oaie mulgătoare”, mag. pleketor „oaie fără miel” (Candrea-Dens., 1403).

BĂGA, bag, vb. I. I. 1. Tranz. A introduce, a vîrî un lucru sau o ființă în..., la... sau sub... ◊ Expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A-și băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva). A-și băga mințile în cap = a-și da bine seama de urmările faptelor sale; a se cuminți. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva); b) a face (pe cineva) să creadă (ceva). A-și băga nasul în ceva (sau undeva, în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva, în toate). A-și băga mîna în foc pentru cineva = a garanta pentru cinstea cuiva. ♦ A face să intre (izbind); a înfige, a împlînta. 2. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un loc; a (se) duce în... (sau sub...). L-a băgat într-o odaie foarte curată (CARAGIALE). ◊ Expr. (Refl.) A se băga în cineva (sau în sufletul cuiva, în ochii cuiva) = a se apropia prea tare de cineva; a plictisi pe cineva cu prezența, cu insistențele. A se băga (sau a intra) sub pielea cuiva = a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. (Tranz.) A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în pămînt) = a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. A băga oile în lapte = a separa oile de miei, pentru a le mulge. A băga în lanțuri (sau în fiare) = a lega; a încătușa. II. 1. Tranz. A investi o sumă de bani (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. A introduce, a înainta o cerere sau o plîngere. 3. Tranz. (În expr.) A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă etc.) = a provoca discordie; a învrăjbi. 4. Refl. A se angaja într-un serviciu. Du-te și te bagă undeva slugă (RETEGANUL). ♦ Tranz. A pune pe cineva într-o slujbă, a da pe cineva la o meserie. 5. Refl. A se prinde, a se angaja să facă ceva. ♦ A se amesteca într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere. 6. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație neplăcută, dificilă. La grea nevoie m-a băgat iar spînul (CREANGĂ). ◊ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă (de ceva). A băga (pe cineva) în boală sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase = a tulbura (pe cineva); a înspăimînta, a îngrozi. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mîntuială. A băga (pe cineva) în răcori (sau în sperieți) ori a-i băga cuiva frica (sau fiori) în oase sau a băga spaima în cineva = a umple pe cineva de spaimă, de groază. (Reg.) A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui pe cineva. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) = a observa, a da atenție (cuiva sau la ceva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva); a fi atent (la ceva); a remarca, a observa (ceva). Bag seamă = observ; mi se pare.

CAȘCAVAL s. n. Specie de brînză fină preparată din lapte de oaie. ◊ Expr. A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate față de drepturile sau de posibilitățile sale. – Tc. kașkaval (<it.).

botei, -e, s.n. – Turmă mică de oi. Termen atestat doar în nordul Transilvania, Maramureș și Moldova (ALR 1956: 390). „Grup de oi, în număr de 100-150” (Morariu 1937: 135); „În general, în grija unui păcurar bun intrau circa 80 de oi cu lapte. La un botei (150-200 de oi) se angajau trei oameni: un păcurar, un ajutor de păcurar și un băiat. O stână era formată din 5-7 boteie” (Dăncuș 1986). – Et. nec. (MDA, NDU).

caș, -uri, s.n. – (gastr.) Produs alimentar preparat din lapte închegat: „Laptele [de oaie] îl strecoară printr-o sâtă țesută din lână și curge într-o putină. Pune puțin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jântalăul și bate laptele până se face iarăși în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă și după puțin timp îl adună în forma unui caș. Când s-a consolidat bine cașul, îl scoate și-l pune în strecură ca să curgă jântuitul, pe care-l adună într-un vas din care scoate untul de oaie. După un timp oarecare, îl ia și îl pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească, făcându-i-se un fel de coajă deasupra” (Bârlea 1924 II: 463). – Lat. caseus.

doniță, -e, s.f. – Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. – Cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin cf. DER).

hrenzălă, hrenzele, s.f. – (gastr.) Plăcințele de cartofi cruzi dați pe răzătoare, amestecați cu ouă, piper, sare și făină, prăjite în grăsime și consumate cu smântână sau lapte de oaie (Faiciuc 1998). – Posibil din jdd. chremzle (Țurcanu).

izvarniță, -e, s.f. – Zărul rezultat din laptele de oi după ce se alege cașul. Termen utilizat în satele de pe Valea Marei, inclusiv Sighet, Săpânța și Petrova; de la Rozavlea până la Borșa se folosește sin. zer (ALR 1971: 380). – Din sl. zavariti (Papahagi 1925).

mulgare, mulgări, s.f. – Oaie cu lapte; pecuini, mândzări: „Strângem stâna laolaltă ca din 400 de mândzări o’ de mulgări, apoi merem la munte” (Papahagi 1925). – Din mulge (< lat. mulgere) + -are.

păcurar, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).

pecuină, -e, s.f. – Oaie cu lapte; mulgări, mândzări: „Stâna numără până la 500-600 de oi cu lapte, numite pecuine…” (Bârlea 1924). – Lat. pecuina.

porneală, porneli, s.f. – 1. Pornire, deplasare, plecare. 2. Ducerea oilor la păscut, mai ales seara și noapte. Mulgerea oilor mai devreme, seara, pe la ujină (=chindie) și scoaterea din nou la pășune (Bilțiu 1990). Scoaterea oilor la păscut, mai ales seara (Bilțiu 1996). 3. Interval de timp în care pasc oile (între ultimele ore ale după-amiezii și miezul nopții; între miezul nopții și dimineață; între prima oră a dimineții și prânz; între primele ore ale prânzului și seară). 4. Loc de pășunat rezervat oilor cu lapte. Partea nepăscută a unei pășuni (Antologie 1980): „Să o beau pe osteneală, / Că-s cu oile-n porneală” (Papahagi 1925: 187). – Din porni (< sl. porinati „a îndemna”) + -eală.

ruptu, s.n. – În expr. Ruptu sterpelor = Obicei pastoral care constă în alcătuirea stânilor pentru perioada de vară, numirea păcurarilor și măsuratul laptelui. Pe Mara, Cosău, Iza și Vișeu – Ruptu Sterpelor; în Oaș – Sâmbră. „Primăvara, când rump sterpele, atuncea se strâng laolaltă toate gazdele și fac stâna” (Papahagi 1925; Hărnicești). Cu sensul de „a despărți oile cu lapte, de oile sterpe”. – Din rupt.

scovardă, scoverzi, s.f. – (gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu 1996). Scovergioare de mălai: preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc 1998: 183). „La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din sl. skovrada „tigaie” (Miklosich, Cihac cf. DER, DEX).

stărpar, -i, s.m. – Păcurar pentru oi (fără lapte). – Din sterp + -ar.

urdă, urde, s.f. – Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului: „Restul ce a rămas după ce a scos cașul se numește izvarniță, pe care punând-o în căldare o fierbe și, când fierbe, toarnă o cantitate oarecare de lapte dulce nefiert de oaie, amestecă cu un lemn crepat în mai multe bucăți care se numește șterț. Și din amestecul acesta se ivește la suprafață un fel de smântână, pe care o culege cu o lingură mare (găvan) și o pune în strecurătoare; aceasta este urda, care e dulce și foarte gustoasă, însă se primește în cantitate mai mică ca și cașul” (Bârlea 1924: 463). Un aliment de bază din gastronomia maramureșenilor, socotit o delicatesă, consumat doar vara (nu se conservă pe timpul sezonului rece): „Și a si colo, la vară / Și cu urdă dulce iară” (Calendar 1980: 15). – Cuvânt autohton, cf. alb. udhós (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983, MDA); „Este neîndoielnic caracterul funciarmente românesc al cuvântului, de atribuit fondului autohton, preroman; de la tema verbală *ur-d- cu sensul ”a fierbe, a clocoti„, rad. *uer-”. (Russu 1981: 412); Cuvânt rom. preluat de bulgari (urda), sârbo-croați și sloveni (urda), slovacă (urda), maghiari (orda) (Macrea 1970: p.12).

vătaf, -i, (vătaj, vătav), s.m. – I. (În Evul Mediu, în țările rom.) 1. (În Mold.) Administrator al unei provincii sau al unui județ. 2. (În Munt.) Administrator de plasă. 3. Supraveghetor al slujilor de la curtea unui boier sau la o mănăstire; logofăt. 4. Conducător (comandant, căpitan) al unui grup de curteni sau oșteni. II. (În Maramureș) 1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALR 1971: 382): „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi”, cu sensul de administrator de stână (Latiș 1993). „Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate” (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALR 1971: 421). 4. Căpetenie, comandant, șef: vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Probabil din tăt. vataha „grup” (Miklosich cf. DER); Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah (DEX).

aplecătoare f. oaie cu lapte fără miel.

ROQUEFORT-SUR-SOULZON [rokfór-sür-sulzõ], localit. în S Franței (departamentul Aveyron), celebră pentru brânza R., din lapte de oaie, după o rețetă originală.

cașcaval n.. 1 brânză (mai ales din lapte de oaie), rotundă, puțin turtită și bătând în galben: cașcaval de Pente-leu, de Azuga, de Șvițera; 2. fig. grăsime, belșug: poftă de gustat din cașcavalul bugetului AL.; a se întinde la cașcaval, a-și permite prea mult, a se obrăznici. [Turc. KAȘKAVAL].

frupt n. Mold. mâncare de dulce (lăptării și brânzeturi) în zilele în cari e permis fruptul: astăzi e lăsatul fruptului. [Lat. FRUCTUS, restrâns la fructul sau rodul oilor, adică laptele, de unde sensul religios al vorbei].

mânzare f. oaie cu lapte.

BĂGA, bag, vb. I. (În opoziție cu scoate, uneori în concurență cu pune, adesea sinonim cu vîrî, de care totuși se deosebește prin faptul că acesta din urmă exprimă de obicei o introducere forțată în ceva) I. (Avem a face cu imaginea concretă a introducerii unui lucru sau a intrării cuiva într-un spațiu mărginit) 1. Tranz. (Cu privire la un lucru, mai rar la o ființă; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «la» sau «sub») A pune, a introduce, a vîrî (într-un spațiu închis sau acoperit). Băgau în forjă o bucată... de oțel și apoi o scoteau cu cleștele, roșie. PAS, L. I 72. Plin de bucurie luă Petru pușculița, o băgă sub șerpar și plecă. RETEGANUL, P. II 62. Moșneagul degrabă îl prinde [purcelul], îl bagă în traistă așa plin de glod... cum era. CREANGĂ, P. 75. ◊ Absol. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd, Dar omul care-i frumos, Cînd ajunge, bagă-n coș. HODOȘ, P. P. 58. ◊ Expr. A băga (ceva) în gură (mai ales în construcții negative) = a îmbuca, a mînca. Șez la masă să mănînc, Bag în gură cu suspin, Pun la inimă venin. ȘEZ. I 107. A(-și) băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva), a se-pătrunde (de ceva). Iară Mihai adună toate sfaturile lor și le băgă în cap; apoi se puse pe lucru. ISPIRESCU, M. V. 10. Băgat-ai în cap vorbele mele? – Da, stăpîne! CREANGĂ, P. 208. (Absol.) Bagă-n cap și înțelege. TOMA, C. V. 470. A-și băga mințile în cap = a se cuminți, a-și da bine seama de urmările faptelor sale. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva), să se convingă (de ceva). Arendașul se arătă zorit să-i bage... în cap ce trebuia să facă. PAS, L. I 22; b) a face (pe cineva) să creadă (ceva neadevărat). Cine ți-a mai băgat în cap și asta? ▭ Lui Euristeu... îi băgase în cap Iunona că Ercule... are să-l dea jos de pe scaunul împărăției. ISPIRESCU, U. 33. A-și băga nasul în ceva (sau undeva sau în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva sau în toate). A băga (pe cineva) în (sau la) buzunar = a înfunda (pe cineva), a-i închide gura, a-l pune în imposibilitate de a mai replica ceva. A băga (pe cineva) în sîn = a arăta (cuiva) dragoste mare. Nu-ncetezi de a-l ocări... – Ei, ba nu cumva ai vrea să-l bag în sîn și să-l cocolesc. ALECSANDRI, T. 600. Măi bădiță Gherasim, Eu de drag te-aș băga-n sîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Determinarea locală e focul, apa sau alt lichid) Mîna-n valuri că băga, Mreana-n mînă-o apuca. ALECSANDRI, P. P. 29. (Expr.) A(-și) băga mîna-n foc pentru cineva = a garanta (cu toată convingerea) pentru cinstea cuiva. (Rar) A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. [Altădată] omul... nu-și băga mîna în sînge pentru vreo apărare. CONACHI, P. 296. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în primejdie. Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc; S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci fugit. COȘBUC, P. I 229. A băga (pe cineva) la apă v. apă. ◊ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. «prin», «printre», «pe (sub)» și arătînd spațiul (îngust sau acoperit) prin care se bagă ceva sau cineva) Bag mîna printre gratii. ♦ (Determinarea locală indică un corp solid) A face să intre (izbind), a vîrî, a împlînta. Îl izbi de pămînt și-l băgă în țărînă pînă-n glezne. EMINESCU, N. ♦ (Cu intervertirea determinărilor) A înfige. A băgat puiul în frigare. 2. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în» sau «la», «înlăuntrul», «sub» sau de adverbe de loc) A face să intre într-un spațiu închis sau acoperit (uneori înșelînd sau amăgind), a duce, a mîna în... (sau sub... ). Bagă vitele sub (sau în) șură! ▭ L-a băgat într-o odaie foarte curată. CARAGIALE, O. III 63. Nu putea să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacele. DRĂGHICI, R. 101. Nu ți-e milă și păcat! De la.părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în groapă sau în pămînt) = a omorî pe cineva cu zile, a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. David al meu are de gînd să mă bage de vie în mormînt cu apucăturile lui. CREANGĂ, A. 32. (Refl.) Că nimic nu ți-am greșit, Mîndruță, nici c-un cuvînt; Că dacă ți-aș fi greșit, De viu m-aș băga-n pămînt. HODOȘ, P. P. 97. A băga (subînțeles «boii» sau «vitele») la (sau în) plug sau în cîrd cu cineva = a se întovărăși (cu cineva) spre a-și face arătura sau a paște vitele în comun; fig. a se asocia, a-și face de lucru cu cineva. Vei ști că vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de-aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. Tattău i-acum acolo, ară. A băgat la plug cu Petrea Mazîlu. SANDU-ALDEA, D. N. 229. Ține minte, în tot vacul, Și nu-ți băga-n cîrd cu dracul. PANN, P. V. III 25. Pînă nu bagi cu omul în plug, nu-i cunoști năravul (= pînă nu lucrezi sau nu stai (mai multă vreme) împreună cu cineva, nu-i poți cunoaște firea). A băga oile în lapte = a despărți oile de miei, primăvara, și a începe a le mulge, spre a face brînză. (Refl. pas.) Bărbații ies la cîmp, la stînă. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. (Familiar) A băga (pe cineva) sub covată v. covată. (Determinat prin «în (sau la) temniță sau închisoare», «la ocnă», «la răcoare», «la umbră») A închide, a întemnița. În temniți vrut-au să mă bage. BENIUC, V. 103. Haide, nene, că ne bagă în pușcărie! PAS, L. I 42. Mă băgară frumușel la umbră. RETEGANUL, P. V 83. ♦ (Determinat prin «în lanțuri», «în fiare») A lega. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. 3. Refl. (Despre oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «sub», «între», «printre», «după» sau de adverbe de loc) A intra, a se vîrî într-un loc (îngust sau acoperit sau într-o mulțime, uneori cu intenția de a se ascunde sau de a dispărea). Plecară pe cale, vrînd să se bage undeva, să doarmă pe noapte. RETEGANUL, P. II 34. Are nărav că, cum intră în casă, mai întîi se bagă după cuptor. RETEGANUL, P. V 41. Fiul craiului... se potrivește spinului și se bagă în fîntînă. CREANGĂ, P. 205. Craiul însă, vrînd să-l ispitească... se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs... iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Rămîi, brazdă, după plug, Că eu de astăzi mă duc Și mă bag în codrii verzi, De astăzi nu mă mai vezi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Printre lume se băga, De mă-sa s-apropia. TEODORESCU, P. P. 525. ◊ Expr. A se băga în ochii cuiva = a se vîrî în cineva cu multă insistență (mai ales spre a-i dovedi ceva, spre a-l convinge despre ceva). Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului?... Nu-ți paie lucru de șagă! Și mă băgăm în ochii moșneagului și făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. A Se băga în (sau, mai rar, la) cineva sau în sufletul cuiva = a se vîrî, a se îndesa în cineva; a nu mai slăbi pe cineva. Cînd s-au arătat acea măguiață (= mogîldeață) neagră pe la miezul nopții și se tot băga la dînsul, s-au înfricoșat foarte și au fugit. SBIERA, P. 148. Iaca dulcețile, cucoană!-... Da nu te băga așa în sufletu meu, că doar n-ai să mă-nghiți... stăi colo. ALECSANDRI, T. 923. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva = a se insinua, a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «prin» și arătînd spațiul deschis prin care intră sau trece cineva) Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca. BIBICESCU, P. P. 333. ♦ (Regional, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «pe la», «pînă la») A se abate. După ce se-nseră, porni cătră casă, dar, fiind întunerec și fiindu-i frică să meargă acasă, se băgă pînă la nașul. RETEGANUL, P. I 70. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca. BIBICESCU, P. P. 286. II. (Avem a face cu imagini abstracte și cu sensuri figurate) 1. Tranz. (Cu privire la o sumă de bani, un capital) A angaja, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. (Mai ales popular, cu privire la o plîngere sau la o cerere) A introduce, a înainta (autorităților competente). Am băgat plîngere la tribunal. Am băgat actele. 3. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «între» sau «printre», în expr.) A băga zîzanie (sau zîzanii), intrigă (sau intrigi), vrajbă etc.= a provoca discordie, a semăna vrajbă, a face intrigi (între două sau mai multe persoane), a învrăjbi. Iuga [moșierul] a cerut revizorului școlar să-i caute un om cu care să se poată înțelege și care să nu-i mai bage zîzanie între țărani. REBREANU, R. I 96. Celelalte zeițe băgară zîzanie printre toți craii elenilor. ISPIRESCU, U. 10. 4. Refl. (Cu diverse determinări care indică o ocupație, o meserie) A se angaja într-un serviciu. Micluț... se băgase cioban la părinții lui But. DUMITRIU, N. 204. O femeie săracă veni la curtea împărătească să se bage slujnică. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A se băga la stăpîn = a) a se tocmi ca om de serviciu la cineva. (Eliptic) Bine, zise baba,¹ eu am lipsă de slugă, să umble la capre; bagă-te la mine. RETEGANUL, P. III 36. Cine se bagă fără tocmeală iese fără socoteală (= cine nu stabilește de la început condițiile unui angajament nu capătă, la sfîrșit, ceea ce i se cuvine). ◊ Tranz. L-a băgat argat. ▭ Alții fuseseră băgați la fierărie, la tîmplărie. PAS, Z. I 254; b) fig. a-și lua angajamente care-l pun (pe cineva) la discreția altuia (fără să-și fi dat seama despre aceasta de la început). Pentru bani luai bătrîn Și mă băgai la stăpîn. PANN, P. V. II 126. ◊ (Expr.) A băga (pe cineva) în pîine v. pîine. ◊ Tranz. (Popular, determinat prin «la oaste» sau «cătană», «în cătănie», «în cătane») A lua (pe cineva) la armată, a înrola. (Refl.) Frunză verde nucă sacă, Nu găsesc bade să-mi placă; Că badea de mi-a fost drag In cătane s-a băgat. HODOȘ, P. P. 215. 5. Refl. (Determinat printr-un conjunctiv) A se prinde, a se angaja (să facă ceva). ♦ (Mai ales în Munt. uneori eliptic) A se amesteca (într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere). Amu, primam zice că el nu se bagă, că să-mi iau hîrtia înapoi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A se băga în vorbă = a intra în vorbă. Se băga iar în vorbă Știulete Constandin. PAS, L. I 125. 6. Tranz. (Cu privire la persoane; urmat de determinări abstracte introduse prin prep. «în» sau «la») A aduce (pe cineva) într-o situație neplăcută, dificilă. A băga pe cineva în bucluc. A băga în încurcătură. A băga în datorii. ▭ Acuma căuta iară, în tot feliul, să-l bage în alt necaz și mai mare, că nu putea privi cu ochi buni starea cea fericită a băiatului. SBIERA, P. 77. Ea vrea să-l bage în ispită. ISPIRESCU, U. 97. Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar spînul. CREANGĂ, P. 234. ♦ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă de ceva, a-i strecura în suflet teama și îngrijorarea de ceva. A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase= a) a tulbura (pe cineva) sufletește, a-l face să-și piardă cumpătul, a-l impresiona puternic. Cînd [zîna] se uita la cineva, cu ochii ei ceia mari și negri ca murele, îl băga în boale. ISPIRESCU, L. 78. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23; b) a umple (pe cineva) de spaimă, a îngrozi. (Refl., rar) Cum l-au zărit popa, s-au băgat în toate boalele și s-a temut să-i deschidă poarta. SBIERA, P. 11. A băga rufele în boală v. boală. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile), în sperieți (sau în toți sperieții) în groază (sau în toate grozile morții), în spaimă sau a-i băga (cuiva) frica sau fiori în oase sau a băga spaima în cineva = a umple (pe cineva) de spaimă, de groază, de frică; a speria, a îngrozi, a înfricoșa (pe cineva). Spaimă-n domni băga Chivără Roșie. BENIUC, V. 153. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91. Se năpusti asupra ei un lup, cu niște ochi turbați și zgîiți, de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Refl. Du-te, Alisandre, nu mai sta, că de ce stați de-aia vă băgați în primejdie. DUMITRIU, B. F. 135. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau (învechit și popular) a băga seamă cuiva (sau de ori la ceva sau cineva) = a observa, a da atenție (cuiva sau unui lucru); a lua în seamă (ceva sau pe cineva); p. ext. a cinsti, a stima. [Zgripsorul] a trecut fîlfîind spre cuibul său fără a mă băga în samă. SADOVEANU, N. F. 47. O învăță tot ce trebuia să știe... ca să nu fie urîtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărați. ISPIRESCU, L. 13. Și mai fost-au chemați încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în samă băgați. CREANGĂ, P. 279. De mă-sa s-apropia, Nimeni seamă nu-i băga. TEODORESCU, P. P. 525. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. A băga de seamă sau (rar) a băga seamă că... = a lua seama, a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva), a remarca, a observa (ceva). Abia tîrziu am băgat de seamă neclintirea plutelor mele. SADOVEANU, N. F. 66. El, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba și părul îi albise. ISPIRESCU, L. 9. Cît pentru străinul brunet, el părea că nu bagă seamă că e lîngă o frumuseță și nu se uita. NEGRUZZI, S. I 37. (Absol.) Bagă de seamă, nu-l scăpa pe jos. DUMITRIU, B. F. 132. Trebuie să băgăm bine de seamă, căci dușmanul are o mie de mijloace... CAMILAR, TEM. 57. (Cum) bag seamă (sau seama) = după cît mi se pare, pare-mi-se, pasămite. Bag seamă, căpitanul a isprăvit repertorul. VLAHUȚĂ, la TDRG. Frunză verde și iar verde, Ce mi-i dor nu se mai vede, Nu se vede, nu s-aude, – Bag seamă n-are de unde; Că s-au tare depărtat Și de mine ș-a uitat. HODOȘ, P. P. 85.

CAȘ, cașuri, s. n. și cași, s. m. 1. Produs alimentar preparat din lapte de oaie închegat și stors de zer. Am văzut cu ochii mei cum au fost închise în baracă două cașuri cît masa ceea. CAMILAR, N. I 318. I-am adus caș nou frămîntat care știu că-i place. SADOVEANU, N. F. 147. Odată vine la el un cioban, c-un drăguț de caș, de să-l mănînci și cu ochii. RETEGANUL, P. III 7. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Cu nuanță de ironie) A fi cu cașul la gură = a fi lipsit de experiență, nepriceput.

CAȘCAVAL s. n. Specie de brînză fină făcută din lapte de oaie și avînd formă rotundă ca un taler sau ca o turtă groasă. O roată de cașcaval. ▭ Prea se-ntinde abonamentul lui ca cașcavalul prăjit. CARAGIALE, O. I 183. Fig. Pînă a nu mă mușca... pofta de a gusta din cașcavalul bugetului, trăiam cum trăiam... greu, dar în oarecare huzur. ALECSANDRI, T. I 370. ◊ Expr. A intra în cașcaval = (ilustrînd moravuri ale regimurilor trecute) a intra într-un post (de stat) foarte bănos, în care cineva se putea îmbogăți fără muncă. A se întinde la cașcaval = a avea năzuințe exagerate față de poziția sau de însușirile reale, a fi îndrăzneț.

DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas cu toartă, făcut din doage de brad, mai larg la bază, în care se aduce sau se ține apa, uneori și alte lichide, sau în care se adună fragi, mure etc.; cofă. Semănau casele cu ale voastre... tot cu lucruri puține, pat de scînduri, lavițe, o doniță sau o găleată cu apă într-un colț. PAS, Z. I 50. Hoțul, pînă a nu se culca, se duse la doniță să bea nițică apă. ISPIRESCU, L. 377. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ♦ Conținutul acestui vas. Cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe... și încheiară cheful, scăldînd pe lăutari cu o doniță cu vin. GALACTION, O. I 266. 2. Găleată în care se mulg vacile sau oile; șiștar. A venit Joiana. Fata și-a luat Donița, să mulgă. COȘBUC, P. I 248. Se îmbrăcă în haine de cioban și ieși înaintea cumnaților săi cu o doniță plină cu lapte de oi. ISPIRESCU, L. 157. – Pl.și: doniți (BOGZA, C. O. 327, EMINESCU, O. IV 128).

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid secretat de glandele mamare ale femeii și ale femelelor mamifere, alb sau gălbui, dulceag la gust și nutritiv, constituind hrana sugaciului și a puiului de animal. Ar fi dorit să-l întrebe... dacă șerpișorii lui de copii s-au săturat vreodată de lapte. SAHIA, N. 35. Păzea caprele și oile satului și aducea în fiecare sară lapte și făină lui moș Trifu. BUJOR, S. 71. Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Expr. A băga oile în lapte v. băga. (Familiar) A se băga (sau a cădea) ca musca în lapte v. muscă. A fi învățat ca mîța la lapte = a avea obiceiuri rele, năravuri. ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) mic, care nu a fost încă înțărcat. Lapte de pasăre = fel de mîncare servit ca desert, preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea laptelui = calea lactee, v. lactee. ♦ Lapte dulce. Lapte acru. Lapte prins. Lapte covăsit. Lapte de putină. Lapte acidulat. Lapte pasteurizat. Lapte condensat. Lapte bătut v. c. ◊ Compuse: laptele-cîinelui = plantă erbacee, răspîndită pe locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos (Euphorbia Cyparissias). Îndată dădurăm în prund, printre tufe de laptele-cîinelui. SADOVEANU, N. F. 27; laptele-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; este răspîndită prin locuri necultivate (Euphorbia helioscopia); alior; laptele-stîncii = lăptișor. 2. (Rar, numai la pl.) Diferite feluri de lapte sau de mîncări preparate din (sau cu) lapte. Rămăsese să îngrijească de rostul casei, colindînd prin cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile. MACEDONSKI, O. III 140. Lăpturi, cașcavaluri și unturi... cărnuri și pești proaspeți. ODOBESCU, S. II 96. 3. Suc albicios, asemănător la aspect cu laptele, care se găsește în unele plante sau fructe ori este preparat din acestea. Lapte de nuci. Lapte de migdale. Lapte de cocos. ◊ Expr. (Despre plante, mai ales despre cereale) (A fi) în lapte = (a fi) necopt, crud. Porumb în lapte. 4. (În expr.) Lapte de malț = malț măcinat și frămîntat cu apă, folosit la fabricarea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în diverse industrii; apă de var. Lapte de ciment = amestec de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții, de sonde etc.

MÎNZARE, minzări, s. f. Oaie care a fătat, oaie cu lapte. Mînzărarii aduceau mînzările pentru mulsoare. SADOVEANU, O. L. 33. ♦ (Adjectival; despre oi sau despre alte animale) Cu lapte. Apropiindu-să lama ce (= cea) mînzare lîngă dînsul au întins mîna și mulgînd puțin lapte... l-au băut. DRĂGHICI, R. 139.

OAIE, oi, s. f. Animal domestic rumegător crescut pentru lînă, lapte și carne; (spre deosebire de berbec) femela acestei specii (Ovis aries). Cînd eram eu copil, pe acolo pășteam oile satului. BUJOR, S. 146. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile, să pască. COȘBUC, P. II 167. S-au dus ca să găsească... Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. Cine se face oaie îl mănîncă lupul (= cine e prea bun, prea moale, dă prilej celor răi să-i facă neajunsuri). A da oile în paza lupului v. lup. ◊ Loc. adv. Ca oile = cu grămada, grămadă. ◊ Expr. S-a dezbrăcat (lupul) de pielea oii = și-a scos masca, și-a dat pe față caracterul urît, crud. A se ține (sau a se agăța de cineva) ca scaiul de oaie = a se ține mereu după cineva, a nu-1 slăbi, a nu-i da pace. Atunci, bucuria lui Ipate! Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 167. A suge la două oi = a trage foloase din două părți. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un cîștig exagerat din ceva sau de la cineva. A îi oaie între lupi = a fi bun, blînd, moale între oameni răi. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se zice, în ironie, despre un om naiv, prost. A o face de oaie = a face o prostie, o gafă, a o face boacănă. (Prea) e de oaie = prea e de tot, prea e din cale-afară. A băga oile în lapte v. băga. ♦ Carnea acestui animal. Tocană de oaie. ♦ Blana acestui animal. Căciula cea de oaie pe urechi ani tras-o zdravăn. EMINESCU, N. 42. ◊ Compus: (Bot.) țîța-oii = ciuboțica-cucului. – Pronunțat: oa-ie.

PORNEALĂ, porneli, s. f. (Popular) 1. Pornire (la drum); plecare. Dă-i bani de cheltuială Și haine de premeneală Și trăsură de porneală. ȘEZ. I 4. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. (Și în forma de pl. pornele) Cu fluieru oi fluiera Și oile m-or cînta. Cele mîndre... M-or jeli sara-n pornele. ȘEZ. XVIII 149. Expr.A duce (sau a ieși, a merge, a pleca cu) oile în porneală = a duce oile la pășune. Aude un cioban vaiete într-un tîrziu, spre ziuă, cum ieșise cu oile în porneală. SADOVEANU, O. V 42. Cînd ducea oile în porneală, știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I 139. Apoi pleacă cu mînzările în porneală... pe poalele muntelui. La HEM 2065. A da (sau a lua) oile în porneală = a da (sau a lua) oile în pază. Luai oile-n porneală, Să le duc la pășuneală. ALECSANDRI, P. P. 265. A o lua în porneală = a porni la păscut. [Cerbul] o lua în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi pe la amiază. CREANGĂ, P. 224. – Pl. și: pornele.

PUTINĂ, putini, s. f. 1. Butoi de forma unui trunchi de con, în care se pun murături, se păstrează unele brînzeturi etc. Oamenii iau și ei, iubitori, cu chibzuială de sățios, două putini de brînză. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. Slănină și făină în pod este deavolna; brînză în putină, asemenea. CREANGĂ, A. 38. Lapte de putină = lapte de oaie închegat după un anumit procedeu și păstrat timp îndelungat în putini. ◊ Expr. A spăla putina = a fugi din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute; a o șterge. În timpul acestei exploziuni, Cavafu și-a luat catrafusele și a spălat putina. V. ROM. august 1953, 67. Și-ntr-o bună zi spălară putina tustrei și-și făcură drum pîn străinătate. ȘEZ. IX 117. ◊ (În metafore și comparații) [Era] om de spirit, șăgalnic, putină de anecdote și povești. GANE, N. III 158. ◊ (Popular) Cadă de baie.

URDĂ s. f. Derivat al laptelui de oaie, care se obține prin fierberea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. Se rumenesc căpșunile în poieni și iese urda dulce de la stîni. SADOVEANU, F. J. 554. Fiecare asociat vine pre rînd la stînă și-și ia laptele, îl încheagă și scoate brînza și urda. I. IONESCU, M. 367. Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș; Dimineața, urdă dulce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. ◊ Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe; crește prin locuri cultivate, pe lîngă dărîmături și pe marginea drumurilor (Lepidium Draba).

SADEA adj. invar. 1. De un singur fel, neamestecat cu altceva; pur, curat, simplu, fără adaosuri sau podoabe. La nuntă îi gătită cu cămașa cea cu altiță aleasă, sadea sau bătută cu fluturi. SEVASTOS, N. 235. Laptele acru de oi cel mai bun e cînd se face sadea din lapte de oi. ȘEZ. VII 76. (Cu pronunțare regională) Toate drumurile sînt împodobite... de cruci, altile sade, altile cu domnu Iisus Hristos. KOGĂLNICEANU, S. 5. ♦ Simplu, fără titluri, fără forme de politețe. Taci, nu mă cuconi... zi-mi Stan sadea. ALECSANDRI, T. 614. Toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră. ALEXANDRESCU, P. 66. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, curat; precis, exact. După fața lînii, oile sînt albe sadea, brumării... negre sadea. DAMÉ, T. 67. Ne este mult mai ușor de a scri și vorbi franțuzo-romînește... decît sadea romînește. RUSSO, S. 93. (Rar la comparativ) Alte încercări de publicații literare făcute în așa-zisul centru intelectual al Romîniei (sau mai sadea în București) au trăit două zile și au murit a treia zi. ALECSANDRI, S. 83. 2. (Despre persoane, uneori ironic) Veritabil, autentic, adevărat. Știți, boier sadea, nu d-ăștia de-au umplut țara și tîrgurile. REBREANU, R. I 15. Din supuși îi făcea răzăși, din răzăși, boieri sadea. DELAVRANCEA, A. 103. ♦ (Despre abstracte) Cu totul, complet, în întregime, pe deplin. Omenie fără hărnicie se mai poate, dar hărnicie fără omenie e sadea neomenie. DELAVRANCEA, S. 252. ♦ La fel cu altcineva, exact, întocmai ca altul. Să fiu Mogîrdici sadea. DELAVRANCEA, O. II 254.

botei, boteie, s.n. – (reg.) Turmă mică de oi (nordul Transilvaniei, Maramureș și Moldova, v. ALR, 1956: 390). „Grup de oi, în număr de 100-150” (Morariu, 1937: 135); „În general, în grija unui păcurar bun intrau circa 80 de oi cu lapte. La un botei (150-200 de oi) se angajau trei oameni: un păcurar, un ajutor de păcurar și un băiat. O stână era formată din 5-7 boteie” (Dăncuș, 1986). – Et. nec. (MDA, NDU).

doniță, donițe, s.f. – 1. Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. 2. (fig.) Cap mare. – Din scr. dojnoka (DEX, MDA); cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin, cf. DER; Șăineanu, Scriban).

hrenzălă, hrenzele, (hrenzulă), s.f. – (reg.; gastr.) Plăcințele de cartofi cruzi dați pe răzătoare, amestecați cu ouă, piper, sare și făină, prăjite în grăsime și consumate cu smântână sau lapte de oaie (Faiciuc, 1998). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. hrenzulă „preparat culinar în formă de chiftea, din cartofi rași” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Posibil din jdd. chremzle (Țurcanu).

izvarniță, izvarnițe, s.f. – (reg.; gastr.) Zărul rezultat din laptele de oi după ce se alege cașul. Termen utilizat în satele de pe Valea Marei, inclusiv Sighet, Săpânța și Petrova; de la Rozavlea până la Borșa se folosește sin. zer (ALRRM, 1971: 380). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din sl. zavariti (Papahagi, 1925); dintr-un ucr. *izvarnica sau *izvarica (cu substituire de sufix), neatestat, din (i)zvarjati „a fierbe” (DA, cf. Frățilă).

lictar, (liptari, licvar, ligvar, legvar), s.n. – (reg.; gastr.) Magiun, dulceață de prune. „Magiunul care se unge pe pita de grâu, de mălai, dar mai ales pe scrijele de coleșe rece” (Faiciuc, 1998: 182): „Îi lucrez de multă vreme și știu unde ține laptele de oi și brânza, ligvarul de prune și mierea de stupi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din lat. electuarium (sec. XIX), introdus în Transilvania prin farmacie (Șăineanu, Scriban; Candrea, Tiktin, cf. DER); din magh. lekvár „magiun” (DEX); din magh. liktárium, liktárom; lekvár (MDA).

mulgare, mulgări, s.f. – (reg.) Oaie cu lapte; pecuini, mândzări: „Strângem stâna laolaltă ca din 400 de mândzări o’ de mulgări, apoi merem la munte” (Papahagi, 1925). – Din mulge (Scriban, MDA); din contaminarea lui mânzare cu mulge (Loșonți, 2001).

păcuină, s.f. – v. pecuină („oaie cu lapte”).

păcurar, păcurari, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR, 1956: 394). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în română termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ♦ (onom.) Păcurar, Pacurar, Păcurari, Păcurariu, Păcuraru, nume de familie (302 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pecorarius (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pecus, pecoris „vită” (Scriban). Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, cf. DER; Scriban, 1939; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).

pecuină, pecuine, (păcuină), s.f. – Oaie cu lapte; mulgări, mândzări: „Stâna numără până la 500-600 de oi cu lapte, numite pecuine…” (Bârlea, 1924). – Lat. pecuina „de animal” (MDA).

porneală, porneli, s.f. – 1. Pornire, deplasare, plecare. 2. Ducerea oilor la păscut, mai ales seara și noaptea. Mulgerea oilor mai devreme, seara, pe la ujină (= chindie) și scoaterea din nou la pășune (Bilțiu, 1990). Scoaterea oilor la păscut, mai ales seara (Bilțiu, 1996). 3. Interval de timp în care pasc oile (între ultimele ore ale după-amiezii și miezul nopții; între miezul nopții și dimineață; între prima oră a dimineții și prânz; între primele ore ale prânzului și seară). 4. Loc de pășunat rezervat oilor cu lapte. Partea nepăscută a unei pășuni (Antologie, 1980): „Să o beau pe osteneală, / Că-s cu oile-n porneală” (Papahagi, 1925: 187). – Din porni (< sl. porinati „a îndemna”) + suf. -eală (DEX, MDA).

scovardă, scoverzi, s.f. – (reg.; gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu, 1996). Scovergioare de mălai = preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc, 1998: 183). „La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). ♦ (onom.) Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc, 1998). – Din sl. skovrada „tigaie” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

vătaf, vătafi, (vătaj, vătav), s.m. – 1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria, 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALRRM, 1971: 382): „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi”, cu sensul de administrator de stână (Latiș, 1993). „Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate” (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni, 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALRRM, 1971: 421). 4. Căpetenie, comandant, șef; vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi, 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Din tc. vattas „cioban” (Șăineanu, Scriban); din tăt. vataha „grup” (Miklosich, Tiktin, Candrea, Cihac, cf. DER); cf. ucr. vataha (DEX, MDA), pol. wataha, bg. vatah (DEX).

zări, (zărî), vb. refl. – (reg.) (ref. la oi) A se strica, a nu da lapte: „Când oile nu dau lapte, fără dzăr, dzâcem că s-o dzărât” (Papahagi, 1925; Ieud). – Din zer, zăr (MDA).

zbroatec, s.n. – (reg.; med. vet.) Boală care se manifestă prin diminuarea laptelui la oi. Remediu (magic): „Baciul ia de la stână făină, sare, urdă și caș pe care le ”ascunde„, după apusul soarelui, într-o furcă de pârâu situată la răsărit față de poziția stânii; le reia dimineața (mai puțin cașul și urda) înainte de răsăritul soarelui. Făina și sarea, amestecate, sunt date oilor. Gestul se repetă de trei ori” (Latiș, 1993: 52). (Maram., Trans. Nord). – Din broatec (< brotac) (DER); cf. zburatic (< zbura + suf. -tic) (MDA).

caș, cașuri, s.n. – (gastr.) Produs alimentar preparat din lapte închegat: „Laptele [de oaie] îl strecoară printr-o sâtă țesută din lână și curge într-o putină. Pune puțin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jântalăul și bate laptele până se face iarăși în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă și după puțin timp îl adună în forma unui caș. Când s-a consolidat bine cașul, îl scoate și-l pune în strecură ca să curgă jântuitul, pe care-l adună într-un vas din care scoate untul de oaie. După un timp oarecare îl ia și îl pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească, făcându-i-se un fel de coajă deasupra” (Bârlea, 1924, II: 463). – Lat. caseus „caș, brânză” (Șăineanu, Scriban, Pușcariu, DLRM, DA, MDA).

ruptu’ sterpelor – Obicei pastoral care constă în alcătuirea stânilor pentru perioada de vară, numirea păcurarilor și măsuratul laptelui. Pe Mara, Cosău, Iza și Vișeu – Ruptu Sterpelor; în Oaș – Sâmbră. „Primăvara, când rump sterpele, atuncea se strâng laolaltă toate gazdele și fac stâna” (Papahagi, 1925; Hărnicești). Cu sensul de „a despărți oile cu lapte, de oile sterpe”. „Pe la Sf. Gheorghe fac tovărășie de lăptărit, alcătuiesc așa-zisa stână, care numără până la 500-600 de oi cu lapte, numite pecuini. (...) De regulă, oile de la 5-6 păcurari se împart pe grupe: oi cu lapte, sterpe și mielușei. Aproape de Sf. Gheorghe hotărăsc o zi când cu solemnitate bisericească pun bazele tovărășiei” (Bârlea, 1924, II: 462). Momentul culminant al sărbătorii este măsurișul laptelui, care se face înainte de orele prânzului. Laptele fiecărui sâmbraș se toarnă într-o putină și se măsoară cu o botă cioplită numită carâmb. Oile și păcurarii sunt stropiți cu apă sfințită. În final, are loc o serbare câmpenească, timp în care baciul prepară cașul din laptele muls, după care acesta se împarte între sâmbrași, cu o balanță, pe un talger așezându-se o putină cu atâta apă cât lapte a avut, iar pe celălalt atâta caș cât este greutatea apei. – Part. lui rupe (< lat. rumpere) (Scriban, DEX, MDA).

stână, stâne, s.f. – Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la „ruptul sterpelor”, când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată „în furci”, unde se așeza și vatra, din comarnic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș, 1986: 49). „Centrul locuirii montane este așadar stâna, admițând cel puțin două din înțelesurile termenului: stâna = loc de preparare a laptelui (reședința baciului); stâna = întreg ansamblul unei așezări pastorale. (...) Dar stâna (fromagerie) are ca unic centru al său și al întregului complex focul și vatra focului. Stâna (sens lărgit) are un al doilea centru al său: strungile (țarcul în care, oile adunate, sunt mulse de trei ori pe zi)” (Latiș, 1993). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, tradițional, autohton, arhaic: asocierea proprietarilor de oi, constituirea stânei prin unirea mai multor lăptării, iar la Ruptu Sterpelor se face cărămbitul laptelui – se calculează în cumpene cantitatea de brânză și de urdă ce i se cuvine fiecărui proprietar de oi) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei la sfârșitul sec. al XIX-lea: după fiecare cap de oaie cu lapte se primesc 8-10 fonți de brânză (Georgeoni, 1936: 42-43). ♦ (top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc, 1998); Stânișoară, munte (1.629 m) ce face parte din Culmea Jupania (Munții Maramureșului) (Posea, 1980: 29). ♦ (onom.) Stâna, nume de familie în Maramureș. – Din sl. stanǔ, stana „oprire, stațiune”, de la stati „a sta”, cf. srb. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Scriban; Lambrior, Cihac, Densusianu, Tiktin, Rosetti, Conev, cf. DER; DEX); „Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, traco-dacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i.-e. *stā ”a sta, stațiune, loc de ședere„), ușor putea să derive rom. stâna” (Russu, 1981: 388-389); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Reichenkron); cuv. de origine traco-dacă (MDA). Cuv. rom. > srb. stira, magh. esztena (Macrea, 1970: 13; Bakos, 1982; DER).

urdă, urde, s.f. – (gastr.) Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului: „Restul ce a rămas după ce a scos cașul se numește izvarniță, pe care punând-o în căldare o fierbe și, când fierbe, toarnă o cantitate oarecare de lapte dulce nefiert de oaie, amestecă cu un lemn crepat în mai multe bucăți care se numește șterț. Și din amestecul acesta se ivește la suprafață un fel de smântână, pe care o culege cu o lingură mare (găvan) și o pune în strecurătoare; aceasta este urda, care e dulce și foarte gustoasă, însă se primește în cantitate mai mică ca și cașul” (Bârlea, 1924: 463). Un aliment de bază din gastronomia maramureșenilor, socotit o delicatesă, consumat doar vara (nu se conservă pe timpul sezonului rece): „Și a si colo, la vară / Și cu urdă dulce iară” (Calendar, 1980: 15). ♦ (onom.) Urdă, Urda, Urdar, Urdaș, Urdea, Urdoi, nume de familie (555 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, MDA), cf. alb. urdhë; din tema *ur-d- „a fierbe, a clocoti”, rad. *uer- (Russu, 1981: 412). Cuv. rom. > bg. urda, scr. urda, slov. urda, magh. orda (Macrea, 1970: 12), rus. urda (Vasmer, cf. DER), ucr. urda, pol. horda (Miklosich, Candrea, cf. DER).

aplecător, ~oare [At: PSALT. (1651), 172 / Pl: ~i, ~oare / E: apleca + -(ă)tor] 1-2 a Care (se) apleacă. 3 a Care alăptează. 4 smf Cel care crește copii. 5 sf Oaie cu lapte Cf plecătoare.

așeza v [At: URECHE, L. I, 118/16 / Pzi: așez, așază / V: (reg) așăza, (Mol) așa(d)za / E: ml *assdiare^[1]] 1-2 vtr A (se) pune pe ceva pentru a ședea sau a face să șadă. 3-4 vtr (Îe) A (se) ~ în pat A (se) întinde în pat. 5-6 vtr (Îae) A (se) culca. 7 vr A se lungi pe jos. 8 vr A poposi. 9 vr (D. păsări sau insecte) A se lăsa din zbor pe ceva. 10 vr A se așterne. 11 vr (D. substanțele solide din lichide) A se depune. 12 vr (D. lichide în fermentație) A se limpezi. 13-14 vrt A (se) instala într-o anumită poziție, într-o anumită ordine. 15 vr A se astâmpăra. 16 vr A se liniști după o agitație, o alergătură, un zbucium etc. 17 vr (Fig; înv; d. dureri, pasiuni) A se liniști. 18 vr (D. vânt) A slăbi din intensitate sau a înceta să mai bată. 19 vt (Îvr) A înfățișa pe cineva sau ceva într-o anumită lumină. 20 vr (Fig; îe) A se ~ pe (sau la) ceva A începe să facă ceva cu multă sârguință Si: a se așterne pe ceva. 21 vr (Îe) A se ~ la lucru A începe lucrul cu mult zel. 22 vt (Pop; îe) A ~ oile pe lapte A începe mulsul. 23 vt (Pop; îe) A ~ oile pe brânză A începe să facă brânza. 24 vr (D. anotimpuri sau fenomene meteorologice; construit cu prepoziția „de”) A începe să se manifeste. 25 vr (Înv; îe) A se ~ pe cuvântul cuiva A se bizui. 26-27 vtr (Complinit, înv, de „cu locul”, „cu șederea”) A (se) stabili cu locuința într-o localitate, într-un anumit loc Si: a (se) instala, (înv) a (se) sălășlui. 28 vt (Înv; îe) A ~ un loc (cu oști) A pune garnizoană. 29-30 vtr (Complinit și de „la casa lui”) A(-și) întemeia o gospodărie. 31 vt A aranja (pe cineva) într-o situație mai bună Si: (pop) a chivernisi, a căpătui, a rostui. 32-33 vrt (Înv; șîs) A (se) ~ domn, a (se) ~ în domnie, a (se) ~ pe scaun A (se) instala la domnie. 34 vi (Îvr) A guverna. 35-36 vrt (C. este funcția) A (se) instala într-o funcție. 37 vt (Trs; gmț; îe) A-l (sau a o) ~ A-i veni de hac. 38 vt (Înv; îe) A ~ la stăpân A da la stăpân. 39 vt (D. obiecte) A pune ceva la locul potrivit pentru a sta bine, în siguranță, în ordine etc. Si: a aranja, a rândui. 40 vt (Fig) A organiza (bine) ceva. 41 vt (Îe) A ~ la loc A pune pe locul de unde a fost luat. 42 vt (D. bani) A înapoia suma pe care a luat-o. 43 vt A amplasa. 44 vt (D. părți ale trupului omenesc, mai ales despre membre; cu sau fără complinirea „la loc”) A trata punând la loc Si: (pop) trage. 45 vt (Înv; îe) A ~ cuvântul A se înțelege într-un anumit fel. 46 vt (Înv; fig; d. o țară, un popor; îe) A ~ sub... A pune sub dominația cuiva. 47-48 vtr (Înv; d. un fapt istoric etc.) A descrie dintr-un anumit punct de vedere. 49-50 vtr (Înv) A ~ pace sau a se ~ pace cu cineva A încheia pace. 51 vt (Înv; îe) A-și ~ scaunul A-și stabili reședința domnească. 52 vt (Fig; înv) A înființa. 53 vt (Fig; înv; d. construcții) A zidi. 54 vt (Înv; d. impozite, legi, obiceiuri etc.) A institui Vz așezământ (14), așezământar. 55 vt (Înv; fig) A decreta. 56 vt (Îe) A ~ masa A pregăti masa și cele necesare mâncării. 57-58 vtr (Adesea reflexivul are sens pasiv; înv) A repartiza dregătoriile, boieriile, impozitele etc. Si: (înv) a cislui. 59-60 vtr (Fam) A(-și) pune în bună rânduială ceva. 61-62 vtr (Adesea reflexivul are sens pasiv; cu un substantiv abstract) A rezolva temeinic o situație dificilă. 63 vrr^[2] (Înv; d. oameni) A cădea la învoială cu cineva. 64 vr (Urmat de un verb la conjunctiv) A începe o acțiune cu care este de acord, pe care o vrea să o facă. 65 vt (Înv; îe) A ~ cu cineva (ceva) A se înțelege cu cineva asupra unui lucru. 66 vr (Îe; pop) A se ~ cu cineva pentru ceva A discuta împreună cu altcineva și a fixa de comun acord ceva. 67 vt (Înv; îe) A ~ logodna A fixa logodna. 68 vr (Pop; d. viitorii socri) A se înțelege în privința zestrei. corectat(ă)

băciță sf [At: TURCU, E. 78 / Pl: ~ițe / E: baci + -iță] 1 (Reg) Femeie care administrează o stână. 2 Femeie care prepară derivatele laptelui de oaie. 3-6 Soție a baciului (1-4).

băga [At: COD. VOR². 21^v/6 / Pzi: bag / E: ns cf ngr βάζω) (vz βάλλω) „a pune”] 1 vt (Cpp „în”; d. obiecte, mai rar despre oameni, ființe sau părți ale lor) A face să intre (ceva sau) cineva într-un spațiu mărginit, într-un recipient etc. și a-l lăsa acolo Si: a introduce, a vârî. 2 vt (Îe) A(-și) ~ (pentru cineva) mâna în foc A nu avea nici cea mai mică îndoială despre cinstea cuiva Si: a garanta. 3 vt (Înv; îe) A(-și) ~ mâna în sânge A omorî. 4 vt (Pop) A ascunde. 5 vt (Înv; îe) A(-și) ~ capul în foc (sau pentru cineva) A-și pune viața în primejdie (pentru cineva). 6 vt (Fam; îe) A ~ în gură sau (pe) sub nas, rar, sub nări A mânca. 7 vt (Îvp; îe) A ~ în (sau la) urechi A asculta (cu mare atenție). 8 vt (Fam; îe) A ~ în (sau la) cap A ține minte un lucru Si: a pricepe. 9 vt (Îe) A ~ (cuiva) în cap (ceva) A face (pe cineva) să creadă ceva ce nu este adevărat. 10 vt (Îae) A face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc. 11 vt (Fam; îe) A(-și) ~ mințile în cap A se cuminți. 12 vt (Fam; îe) A(-și) ~ în cap (sau în minte) A-și propune. 13 vt (Fam; îe) A(-și) ~ nasul (undeva) sau în (ori la) ceva A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 14 vt (Fam; îe) A o ~ pe mânecă A se speria (de consecințele unei fapte săvârșite) Si: a o sfecli. 15 vt (Rar; îe) A ~ (ceva) în (sau la) buzunar A fura. 16 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) în (sau la) buzunar (sau în pungă) A încasa banii câștigați de la cineva la un rămășag. 17 vt (Pfm; pan; îe) A ~ pe cineva în (sau la) buzunar A-și dovedi superioritatea cuiva într-o discuție. 18 vt (D. oameni sau d. animale) (A face să intre sau) a intra (prin convingere sau folosind forța) undeva (în casă, în curte etc.) Si: a aduce, a conduce, a mâna. 19 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) sub covată (sau masă) A îmbăta pe cineva mai puțin rezistent la o petrecere sau la băutură. 20 vt (Fam; îae) A lăsa în urmă într-o întrecere Si: a birui, a învinge. 21 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în (sau la) închisoare (sau la) temniță, pușcărie, ocnă, (înv) prinsoare, (fam) la gros A întemnița. 22 vr (Fam; îe) A se ~ în cârd cu (cineva) A se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile) Si: a se înhăita. 23 vt (Pfm; îe) A ~ (animalele) la (sau în) plug (sau în cârd) cu cineva A se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului). 24 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la mijloc A înconjura. 25 vt (Fam; fig; îae) A pune pe cineva într-o situație dificilă Si: a încolți. 26 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la mână A prinde. 27 vt (Îvr; îe) A ~ (pe cineva) în mâinile cuiva A lăsa pe cineva la discreția sau în puterea cuiva. 28 vt (Psr; îe) A ~ oile în lapte A înțărca mieii. 29 vt (Înv; îe) A ~ oile în măsură A alege mieii de la oi. 30 vr (Cpp „în” sau „la”) A intra într-un loc (închis) pentru o durată mai mare sau mai mică de timp Si: a se vârî, a se ascunde. 31 vr (Pop; cpp „până la”) A intra în treacăt (la cineva). 32 vr (Pop; d. oameni sau lucruri de același fel; construit cu pp „în”, „între” sau „printre”) A se amesteca. 33 vr (Fam; îe) A se ~ în ochii cuiva A fi îndrăzneț cu cineva. 34 vr (Îe) A se ~ în sufletul sau (pe) sub pielea cuiva A se face, cu insistență, observat de cineva (pentru a-i câștiga încrederea sau a-l descoase). 35-36 vtr (Fig; îe) A (se) ~ (de viu) în mormânt sau în groapă, (pex) în pământ A (se) omorî cu zile. 37-38 vtr (Trs; îe) A (se) ~ după masă A (se) așeza la masă pentru a mânca. 39 vt (Fig; construit, de obicei, cu pp „în”, „la”, „între”) A aduce (ceva) undeva Si: a introduce. 40 vt (Îe) A ~ zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) A produce discordie (între oameni) Si: a învrăjbi. 41 vt (Fam; îe) A ~ un fitil (sau Utile) (împotriva cuiva) A calomnia. 42 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) zălog A zălogi. 43-44 vtr (D. oameni) A (se) angaja. 45 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în pâine A da (cuiva) o slujbă. 46 vt (Fam; îe) A ~ actele (de căsătorie) A depune actele necesare pentru căsătorie civilă. 47 vt (Arg; îe) A~ (pe cineva) în fabrica de pumni A lua la bătaie (pe cineva). 48 vr (Trs; îe) A se ~soldat (sau în soldăție, cătană ori în cătănie) A intra în armată. 49 vr (Îe) A se ~ la stăpân A intra slugă la cineva. 50 vr (Fig; îae) A fi obligat să asculți de voința altuia prin angajamentul făcut. 51 vr (Mold; Buc; pex) A lua o decizie hotărâtoare pentru toți Si: a se angaja, a se învoi. 52 vt A introduce printr-un spațiu gol Si: a trece. 53 vt A împinge pe cineva (într-o stare oarecare, de obicei mai proastă) îndemnându-l la ceva. 54-55 vtr (Îe) A (se) ~ în datorii A(-l) face (să facă) datorii. 56 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea ori a-i ~ cuiva boala în oase A îmbolnăvi pe cineva. 57 vt (Fig; îae) A face pe cineva să-și piardă cumpătul. 58 vt (Îe) A ~ pe cineva în frică (sau în groază, pop în toate grozile, în spaimele morții) ori în ceasul morții, în friguri, (fam) în răcori, în toate răcorile, (reg) în tușă, în (toți) sperieți(i), ori a-i ~ (cuiva) frica în oase A speria rău (pe cineva) Si: a îngrozi, a înfricoșa, (pop) a înfrica. 59 vt (Fpp; îe) A ~ pe cineva în draci (sau în toți dracii) sau a ~ draci în cineva A enerva (foarte rău). 60 vt (Îe) A ~ (cuiva) vină sau (rar) A ~ (pe cineva) în vină A acuza. 61 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva în viteză A sili pe cineva să acționeze sau să lucreze mai repede, cu promptitudine. 62 vt (D. mașini; îe) A ~ în viteză A cupla roțile la motor. 63 vt (Îae) A porni. 64-65 vtr (Fig; îae) A (se) grăbi. 66 vt (Îe) A ~ în (sau la) seamă (ceva sau pe cineva) A da (deosebită) atenție (la ceva sau cuiva). 67 vt (Îe) A ~ în seamă pe cineva A fi curtenitor (cu cineva). 68 vt (Îae) A asculta de cineva. 69 vt (Înv) A ~ a seamă pe cineva A da atenție cuiva. 70 vi (Îe) A ~ seamă la ceva A fi atent la ceva Si: a observa. 71 vi (Înv; îae) A socoti. 72 vi (Îe) A ~ de seamă A avea grijă (de ceva). 73-74 vi (Îlav) (După) cum bag de seamă (După cum) mi se pare.

cașcaval sn [At: (a. 1693) ap. ȘIO / V: ~vea sf, ~velă sf, ~vet / Pl: ~uri, (nob) ~e / E: tc kaşkaval] 1 Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). 2 (Îs) ~grecesc Cașcaval (1) foarte tare, uscat și foarte sărat. 3 (Fam; îe) A se întinde la ~ A avea pretenții exagerate. 4 (Fam; îe) A se întinde ca ~ul prăjit A se întinde (exagerat de) mult. 5 (Fam; îe) A se da la ~ A fi moale, prost. 6 (Pex) Brânzeturi asemănătoare cașcavalului (1). 7 (Mrn) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie.

cupiță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: cupă + -iță] 1-28 (Șhp) Cupă (1-8, 10-15) (mică). 29 (Reg; ned) Măsură de capacitate pentru laptele de oaie.

mantecă sfs [At: (a. 1827) FURNICĂ, I. C. 364 / V: ~tică / E: it manteca] (ltî; îs unt ~) Unt obținut din lapte de oaie.

măsura [At: COD. VOR. 90/27 / V: (reg) am~ (Pzi: amăsur) / Pzi: măsor, (îrg) măsur (A și: măsur), (reg) mesur / E: ml mensurare] 1 vt (Fșa) A determina valoarea unei mărimi, folosind o unitate de măsură dată. 2 vt A delimita dintr-un tot o cantitate sau o porțiune determinată. 3 vt (Spc) A cântări. 4 (Pop; îe) A – banii cu dimirlia A fi foarte bogat. 5 (Reg; îe) A ~ oile (sau laptele) A cântări laptele muls o dată de la oile dintr-o turmă, pentru a evalua cantitatea de brânză ce se va produce. 6 (Pfm; îe) A lua la ~t A lua la bătaie. 7 vt (Fig; pfm) A bate pe cineva. 8 vt (Înv; c. i. pedepse, acțiuni represive) A aplica. 9 vt A aprecia valoarea, mărimea. 10 (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) vorba cu îmblăciul Se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. 11 vt A parcurge pe jos o distanță, un loc. 12 (Pop; îe) A umbla gonind vânturile și ~rând câmpurile A umbla fără nici un rost. 13 vt (Determinat prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”) A cerceta cu privirea Si: a examina, a scruta. 14 vt A privi insistent, pătrunzător, cu curiozitate, cu neîncredere, cu dispreț etc. 15 vt (Udp „cu”) A se compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale, materiale etc. 16 vt A se lua la întrecere Si: a concura, a se înfrunta Vz bate, lupta. 17 (Îe) A nu se putea ~ (cu cineva sau cu ceva) A fi în inferioritate evidentă față de cineva sau de ceva. 18 vt (Îlv) A-și ~ puterile (cu cineva) A se lupta. 19 vr (Îvr) A se potrivi. 20 vt (C. i. acțiuni, vorbe, sentimente etc.) A cumpăni. 21 vt (C. i. acțiuni, vorbe, sentimente etc.) A chibzui. 22 vt A înfrâna. 23 vt (Reg; c. este roata; pbl) A îndoi obada.

mătricer sm [At: LIUBA-IANA, M. 74 / V: ~car / Pl: ~i / E: matrice + -ar] (Ban) Cioban care are în grija sa oile cu lapte Si: (reg) mătrici¹.

păcuină sf [At: CIHAC, I, 200 / V: pec~ / A: (și) păcu~ / Pl: ~ni, ~ne / E: ml pecuina] 1 (Reg; mpl) Vite mici. 2-3 (Spc; csc) Oi (cu lapte) Vz mânzare. 4 (Trs; lpl) Orătănii. 5 (Trs) Fermă.

rupt¹ sn [At: (a. 1712) IORGA, S. D. XI, 70 / V: ruptă sf / Pl: ~e / E: rupe] 1 Rupere 2 (Îe) (Nici) în ~ul capului Nicidecum. 3 (Îe) A veni (sau a se duce) în (sau de-a) ~ul capului (sau sufletului) A veni sau a se duce foarte repede. 4 (În legătură cu modul de remunerare a muncii; îe) Cu ~ul sau cu ~a (reg în ~ sau la ~) În raport cu o cantitate de muncă dinainte stabilită, indiferent de durata executării ei Vz în acord (4). 5 (D. o cantitate de muncă; îae) Dinainte stabilit Si: impus. 6 (Reg; îe) Cu ~ ul Cu ziua. 7 (Îe) Pe ~e sau pe ~ ele(a) Cu mare intensitate Si: din răsputeri, pe brânci (18). 8 Uzare. 9 (Reg; îs) ~ul oilor (sau al sterpelor, al mieilor) Separarea oilor fără lapte și a mieilor de oile de lapte. 10 (Reg; îas) Ziua când se face ruptul (8). 11 (Reg; îe) ~ de zi Revărsatul zorilor. 12 (Înv) Decizie în urma unei deliberări. 13 (Reg; îs) ~ul prețului Fixarea prețului unei vânzări. 14 (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova; îf ruptă) Înțelegere între contribuabil și visterie prin care, în locul tuturor dărilor existente, se plătea anual (în rate) o sumă globală fixă Si: (înv) ruptoare (5). 15 (Pex) Suma totală stabilită prin ruptă (13). 16 (Îe) Cu ~ ul sau cu ~a, (reg) într-un ~ Cu ridicata Si: cu toptanul. 17 (Îae) În total. 18 (Reg) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape. relații sociale) Desfăcut (11).

podoiniță sf [At: CADE / Pl: ~țe / E: bg подойница] (Reg) Oaie de lapte Si: mânzare.

urdă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) h~, or~ / Pl: (rar) ~de / E: pbl cuvânt autohton cf alb udhós] 1 Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului, uneori adăugându-i-se și lapte pentru a-i îmbunătăți calitatea. 2 (Pop; îe) A se alege ~ din zăr A se separa binele de rău sau adevărul de neadevăr. 3 (Pop; îe) A fi ~ de curcă A nu mai exista. 4 (Reg; șîs ~ de vacă) Brânză de vacă sau de capră. 5 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, cu flori albe, mici, dispuse în corimb, având tulpina și franzele acoperite cu peri cenușii Si: călțunaș, caprilemă, cresuță, floare-albă, hreniță, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare, iarbă-crăiască, năsturel, soc-de-câmp (Cardaria draba). 6 (Bot; reg; îae) Hreniță (Lepidium campestre). 7 (Bot; reg; îae) Creson (1) (Lepidium sativum). 8 (Bot; reg; îae) Flămânzică (Erophila verna). 9 (Bot; reg; îae) Siminoc (Helichrysum arenarium). 10 (Bot; reg; îae) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). 11 (Bot; reg; îc) ~da-țărcii Flămânzică (Erophila verna). 12 (Bot; reg; îc) ~da-oilor Bulbuci (5) (Trollius europaeus). 13 (Reg; îs) ~ de sămânță Mâncare de post făcută din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere Si: (reg) julfă.

țiței [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 306 / V: (reg) țăț~, țâț~, țâțâi, țâț~^[1], țâțâu, țâțău, țețui, ~țai, ~țăi, ~țâi, ~ție sf, ~ții, ~țiu, țuțui, țâțâie^[2] sf / Pl: (7) ~uri / E: ns cf țâță] 1 sn (Mol) Lichid înăcrit, rămas după prepararea produselor de lapte de oaie, folosit și la pregătirea unor mâncăruri. 2 sn (Reg; îe) Acru ca ~ul (sau acru ~) Foarte acru. 3 a (Reg) Acru. 4 sn (Reg) Lapte prins cu mult zer. 5 sn (Reg) Caș abia închegat și nestors încă de zer. 6 sn Amestec lichid uleios, format din hidrocarburi și din alți compuși organici, de culoare brună negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre verzui, cu miros specific, care se folosește ca materie primă în industria chimică și ca importantă sursă de energie Si: petrol, (îrg) naft. 7 sn (Mol) Fântână cu știubei.

smâlz sn [At: DR. VIII, 178 / Pl: ? / E: ns cf mânzare] (Ban) Măsuratul laptelui la oi, când se face stâna primăvara și se mulg întâia dată oile.

siriță [At: H IV, 145 / Pl: ~țe, ~ți / E: bg сирица] 1 sf (Olt; Mun) Oaie de doi sau de trei ani care a fătat și care are lapte Si: (pop) mânzare, (reg) mânzată. 2 a (D. oi) Cu lapte.

băgá vb. I. I (în opoz. cu „a scoate”) 1 tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”) A introduce, a pune, a vîrî într-un loc, într-un spațiu etc. mărginit (închis sau acoperit). Bagă cheia în broască. ◇ expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A băga (ceva) în (sau la) cap = a reține ceva; a pricepe bine (ceva). A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face pe cineva să înțeleagă bine ceva, să se convingă de ceva; b) a face pe cineva să creadă ceva (neadevărat), să fie obsedat de ceva. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în pericol. A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. A băga pe cineva la apă v. apă. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) v. bot. A băga în buzunar v. buzunar. A băga în buzunar (pe cineva) v. buzunar. A-și băga carnea în (sau la) saramură v. carne. A băga pe toți într-o ciorbă v. ciorbă. A-și băga coada în ceva v. coadă. Își bagă, și-a băgat dracul coada (în...) v. coadă. A(-și) băga mîinile pînă-n (sau pînă la) coate v. cot. A-și băga capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie v. evanghelie. A-și băga mințile în cap v. minte. A-și băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, peste tot, unde nu-i fierbe oala) v. nas. A băga (pe cineva) în sîn v. sîn. A-i băga cuiva un șarpe în sîn v. șarpe. A-și băga mințile în traistă v. traistă. ◆ A face să intre în ceva izbind; a vîrî, a împlînta. A băgat cuțitul în el. ◇ expr. A băga cuiva sula în coastă (sau coaste) v. sulă. A introduce, a face să treacă printr-un orificiu, printr-o deschidere etc. Bag ața prin urechea acului. ◇ expr. A-și băga capul în laț v. laț. 2 tr. (compl. indică ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”, „înlăuntrul” sau de adv. de loc) A face, a determina, a obliga să intre într-un spațiu închis sau acoperit; a duce, a mîna în... (sau sub...). A băgat pisica în casă. ◇ expr. A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pămînt) = a) a omorî pe cineva cu zile; b) a-i produce cuiva necazuri foarte mari (care să-l coste viața); c) a înmormînta. A băga pe cineva sub masă = a) a îmbăta pe cineva (facîndu-l să cadă sub masă); b) a învinge pe cineva într-o acțiune, într-o discuție etc. A băga pe cineva sub covată = a) a întrece pe cineva (umilindu-l); b) a învinge, a birui pe cineva. A băga (boii, vitele etc.) în cîrd cu cineva = a) a se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului); b) ext. a se asocia cu cineva; a-și face de lucru cu cineva. A băga pe cineva la mijloc = a) a înconjura; b) a pune pe cineva să medieze un conflict, (pop.) A băga oile în lapte = a) a despărți oile de miei și a începe a le mulge; b) ext. a înțărca mieii. A băga pe cineva în cofă v. cofă. A băga pe cineva (de viu) în mormînt v. mormînt. A băga sau a-și pune (boii, vitele etc.) la (sau în) plug cu cineva v. plug. ◆ (determ. prin „în lanțuri”, „în fiare”) A lega. În temniță, l-a băgat în lanțuri. 3 tr. (cu determ. ca „în închisoare”, „în temniță”, „la ocnă”, „la răcoare” etc.) A întemnița, a închide. Pentru furt l-a băgat în închisoare. ◇ expr. A băga în lanțuri (sau în lanț) (pe cineva) v. lanț. A băga la umbră v. umbră. 4 refl. (despre oameni sau animale; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) A intra într-un loc îngust, închis, acoperit sau într-o mulțime, cu intenția de a se ascunde, de a se face nevăzut etc. S-a băgat sub streașină cînd a început ploaia. Pentru a i se pierde urma s-a băgat în mulțimea de pe stradă. ◇ expr. A se băga în ochii cuiva = a) a se face cu insistență observat de cineva, spre a-i cîștiga încrederea, spre a-l convinge despre ceva; b) a arăta cuiva (cu insistență) dovezi de simpatie, de dragoste (interesată). A (i) se băga (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva v. piele. A se băga în sufletul cuiva v. suflet. ◆ A se ascunde. S-a băgat sub pat de frica hoților. ◆ (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „pe la”, „pînă la”) A se abate. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca (POP.). 5 refl. (despre ființe) A se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi. Nu vă mai băgați așa în mine! 6 tr. A îndesa, a înfunda, a trage. Bagă căciula pe cap. 7 tr. (compl. indică sume de bani) A plasa, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere etc.). A băgat o mulțime de bani în firmă. 8 tr. (fam.; compl. indică produse alimentare) A aduce în magazine. Au băgat pîine proaspătă. II 1 tr., refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja într-un serviciu. L-am băgat funcționar la primărie. ◇ expr. (refl.) A se băga la stăpîn = a) a intra slugă la cineva; b) a fi obligat să asculte de voința altei persoane prin angajamentul făcut. A se băga în (ori la) codru v. codru. (A se băga) slugă (sau argat) la dîrloagă v. dîrloagă. A băga în pîine (pe cineva) v. pîine. ◆ (pop.; tr.; cu determ. „la oaste”, „cătană”, „în cătănie”, „în cătane”) A lua (pe cineva) la armată; a înrola. Femeia plîngea că i-au băgat feciorul la oaste. 2 refl. (pop.; fam.; despre oameni; urmat de un vb. la conjunct.) A se angaja să facă ceva. Mă bag să curăț grădina. ◆ A se amesteca într-o afacere, într-o discuție etc. S-a băgat într-o treabă necinstită. ◇ expr. A se băga în cîrcotă (cu cineva) v. cîrcotă. A se băga ca (ori cum se bagă) musca-n lapte v. muscă. A se băga în terciul cuiva v. terci. A se băga (nepoftit ori nechemat) în vorbă v. vorbă. 3 tr. (pop.; fam.; compl. indică acte) A înainta autorităților competente. Am băgat plîngere la tribunal. Au băgat actele de căsătorie la Starea civilă. ◇ Loc.vb. A băga pîră (după cineva) v. pîră. ◇ expr. A băga instanție v. instanță. 4 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „în”, „la”) A aduce pe cineva într-o situație neplăcută sau dificilă. Prin intervenția făcută a băgat-o în necazuri. ◇ Loc.vb. A băga pe cineva în groază (sau în toate grozile morții) = a speria, a înfricoșa, a îngrozi pe cineva. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) v. intra.^[1] A-și băga viața în nevoi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) nevoie v. nevoie. A băga spaima în cineva sau a(-l) băga pe cineva (ori pe toți) în spaimă (ori spaime) v. spaimă. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) v. speriat. ◇ expr. A băga pe cineva în boală (ori, fam., în boale, în toate boalele) sau a(-i) băga cuiva boala în oase = a) a tulbura pe cineva sufletește; a impresiona pe cineva; a face pe cineva să-și piardă cumpătul; a supăra, a irita, a enerva pe cineva; b) a înspăimînta, a îngrozi pe cineva. A băga pe cineva în draci = a necăji pe cineva; a întărîta pe cineva. A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă) = a învrăjbi. (pop.) A băga (cuiva) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. A (se) băga în (ori la) belea v. belea. A se băga în datorii v. datorie. A băga pe cineva la (o) idee (ori la idei) v. idee. A băga pe cineva la fabrica de pumni v. fabrică. A băga un fitil (sau fitiluri, fitile) (împotriva cuiva) v. fitil. A băga intrigi v. intrigă. A o băga pe mînecă v. mînecă. A băga în nebuneli v. nebuneală. A băga (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii etc.) în oase v. os. A (se) băga în răcori (ori în toate răcorile) v. răcoare. A băga rîcă v. rîcă. A băga o șopîrlă v. șopîrlă. A băga (pe cineva) în viteză v. viteză. 5 tr. expr. A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau, pop., a băga seamă cuiva (ori la cineva, la ceva) = a da atenție cuiva sau la ceva; a lua în seamă pe cineva sau ceva; ext. a stima. A băga de seamă sau a băga seama la ceva, a băga seama că... = a avea grijă de ceva, a fi atent la ceva; a remarca, a observa, a constata. El băga de samă că gîndirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice (EMIN.). (Cum) bag de seamă (sau seama) = după cum mi se pare. (refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici în seamă n-am băgat) v. ști. 6 intr. (fam.; cu val. de interj.) A începe o acțiune. Zice către naistul care se odihnea: Maestre, bagă! • prez.ind. bag. /probabil cuv. autoh; cf. ngr. βαγω, de la βαλλω.

străgheață sf [At: KLEIN, D. 232 / V: (îvr) sterege~, stereg~, sterig~, stirige~, stirig~, ~ragheată, ~ragheață, ~gată, ~ată, ~ăjată, ~râghe~, ~rede~, ~rege~, ~reg~, ~rige~ / Pl: ~eți / E: ns cf lat strangulatum] 1 (Pop) Lapte închegat din care se face cașul. 2 (Pan) Lapte acru (de pe care s-a luat smântâna) Si: chișleag (1), sămăchișă (1) Vz covăsit. 3 (Reg) Laptele unei vaci în primele zile după fătare (când nu este bun de consumat) Si: coraslă. 4 (Reg) Lapte care la fiert se brânzește. 5 (Reg) Lichid galben-verzui care se separă din lapte la prepararea brânzeturilor. 6 (Pgn) Spumă care se ridică deasupra zerului laptelui închegat. 7 (Pex) Smântână de la laptele de oaie. 8 (Reg) Pastă obținută din lapte închegat și ou sau din lapte dulce, foi de pătrunjel și săpun, încălzite pe foc, și care se întrebuințează pentru vindecarea bubelor. 9 Apă în care s-a pus o cantitate foarte mică de cheag, folosit în tratamentul durerilor de cap și al bubelor. 10 (Reg) Sânge închegat. 11 (Reg) Cheag de sânge. 12 (Reg) Piftie.

MANĂ s. f. I. 1. (Și în sintagmele mană cerească, mana evreilor, panțu, pl.) Lichen comestibil care crește pe stînci în forma unor mici ghemuri cenușii purtate uneori de vînt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta) ; p. e x t. pîine făcută din acest lichen. Și ploo lor mannă să mărănce și pâre din ceriu deade lor. PSALT. 157. I-au hrănit cu mană în pustie. PALIA (1581), 6/12. Părinții noștri mîncară mannă în pustie. N. TEST. (1648), 113^r/1. Lada. . . în carea era vadră de aur cu mană. ib. 297^r/6. l-au hrănit în pustie cu mană din cer (începutul sec. XVIII). MAG. iIST. IV, 337. Năstrapa de aur cea cu mană. MiNEIUL (1776), 197^v1/2. L-au împodobit cu haină țesută. . . și-l hrănește. . . cu mană cerească. MOLNAR, RET. 19/23. Cîntul meu, ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 2. (Popular; și în sintagma mana albinelor, chest. VI 19 supl.) Polenul florilor de porumb, de secară etc.; polen de brad sau de fag (care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc.); (regional) moină galbenă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 62, GOROVEI, CR. 21, ATILA, P. 68, ȘEZ. II, 65, V, 105, VI, 21, ALR SN I h 107, ALR II 5053/228, 514, A V 15. 3. (Și în sintagma mana florilor) Nectar; p. e x t. miere. Fagurii albinii n-ar fi dulci, de ar fi strîns mană din toate florile, ci pentru că ea se ferește de cele rele și adună din cele bune. NEAGOE, ÎNV. 303/10. Alte timpuri, alte-Albine, De soartă mai favorite, Cu mană vor face pline Fagurile – acum urzite! ASACHI, S. L. I, 125. Intrau într-una monahi cu faguri proaspeți Și minunata mană a florilor se scurgea în vase. CAMILAR, C. P. 81. ♦ Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte (și Care este folosit ca laxativ). Cf. LB. Sirop de mană. PISCUPESCU, O. 214/22, cf. 218/11, BIANU, D. S., VOICULESCU, L. 173. ♦ Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. DICȚ. 4. Compuse: (Bot.) mană-de-apă (sau -de-ape) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule; crește prin mlaștini și pe marginea apelor; roua-cerului (Glyceria- aquatica). Cf. BARCIANU, PANȚU, PL. ; (regional) mana-cîmpului = barba-ursului. ALR I 1952/590 ; (regional) mana-pămîntului = rodul-pămîntului. H X 469, cf. ALR II 6318/537; mana-pădurii = Asphodelus odoratus. Cf. BARCIANU; mana-jidovului = a) zmeur. BRANDZA, FL. 53, PANȚU, PL. ; b) zmeură. BIANU, D. S., cf. ALR I 867; (regional) mana-albinelor = numele unei plante nedefinite mai de aproape. CHEST. VI 27 supl. 5. F i g. Recoltă bogată, belșug (în semănături) ; p. e x t. condiții prielnice pentru o recoltă bogată. Cf. POLIZU. [Norul] vine repede, minat de vînt, Și plouînd, el varsă mană, varsă aur pe pămînt. BELDICEANU, P. 65, Cf. GOROVEI, CR.447, PAMFILE, A. R. 67. Scoală, Doamne, nu dormi, De-ți dă mană cîmpului și apă izvoarelor. BIBiCESCU, P. P. 254. Din țipău de grîu Să ne sâmănăm Roada Timpului, Meana grîului. VICIU, COL. 105, cf. ȘEZ. XVIII, 49, GRAIUL, I, 463. Peste vara întreagă mană multă. COM. SAT. V, 33, cf. CHEST. VI 3. Strigoile umblă noaptea de ie mana de pe hotar. ALR II 4234/141, cf. 4240/704, 4241/172. N-are pînea mană anul acesta. A VI 26, cf. II 12. ◊ F i g. Îs înțeleși toți ca să ne ieie mai cu spor mana mînilor. CAMILAR, N. I, 145. ♦ Belșug de lapte la vite; frupt. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. Mana vitelor. ȘEZ. I, 128. Unele babe, pentru ca vacile să aibă lapte mult și bun, le descîntă de mană. ib. VII, 74. Cînd scade laptele la oi, atunci se zice că li s-a luat mana. CHEST. V 74/173. ** (Regional) Belșug de produse la recolta stupilor (Globu Craiovei-Orșova). CHEST. VI/13. 6. F i g. Cantitate mare de bunuri materiale; cîștig, profit, venit. Cu ce mană te-ai ales? ap. DDRF. Iaca, oameni buni, ce mană v-aduc vouă două sute și optzeci de vite cîte aveți aici. GALAN, Z. R. 285. ◊ E x p r. A fi de vreo mană sau a fi mare mană (de... ) = (de obicei în construcții negative) a fi de valoare sau de folos, a aduce profit. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Lasă, că nu va fi mare mană de cîștigul meu. ISPIRESCU, ap. CADE. Că nu e mană mare unu a spune dă pă carte ș-altu a asculta. JIPESCU, O. 19. II. 1. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite care, pătrunzînd în țesuturile verzi ale plantelor și localizíndu-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii. V. r u g i n ă, m ă l u r ă, t ă c i u n e, p e r e n o s p o r ă. Cf. anon. car. Săcara nu este atîta de supusă la boala numită mană râ. I. IONESCU, C. 182/2. De agriși m-am cam lăsat. . . , mana îi răpune uneori cu nemiluita. COMȘA, N. Z. 51, cf. ALRM SN I h 32, ALR II 6116. 2. Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor; p. e x t. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. Cf. COSTINESCU, LM, DDRF. ◊ (Popular, în imprecații) Mînca-te-ar mana, pămînt, Ce-am semănat n-o ieșit; Am sămănat grîu de vară Și-o ieșit neagră săcară. ȘEZ. XVIII, 31. ♦ (Regional) Un fel de rouă care cade pe plante (și care, fiind mîncată de albine, le produce o boală numită coleră) (Mărgineni-Făgăraș). CHEST. VI 19 supl. - Și: (regional) meánă s. f. – Din v. sl. мана, gr. μάννα.

MANTECĂ s. f. (sg.) (Italienism învechit, de obicei în sintagma unt mantecă) Unt extras din lapte de oaie. Au venit vremea a să tăia acum prețul cașcavalului și al untului mantecă (a. 1827). FURNICĂ, I. C. 364, cf. LM, BARCIANU, ALEXI, W. - Și: mantícă s. f. LM, BARCIANU, ALEXI, W. – Din it. manteca.

MĂSURA vb. I. 1. Tranz. (Folosit și a b s o l.) A determina valoarea unei mărimi, folosind o unitate de măsură dată ; a scoate, a despărți, a delimita dintr-un tot o cantitate sau o porțiune determinată ; s p e c. a cîntări. Măsurară ( s l o b o z i n d m ă s u r a N. TEST. 1 648, c e r c î n d BIBLIA 1 688) genrurea și aflarâ 20 de stînjeni. COD. VOR. 90/27, cf. 90/29. Văile fsatelor măsur. PSALT. 114, cf. 233. Scoală și măsură beseareca lui Dumnezău. N. TEST. (1648), 311/18. Aceștia-s carii au poruncit D[o]mnul ca să mâsure feciorilor lui Izrail în pămîntul Hanaan. BIBLIA (1688),123¹/20. Măsurînd și locul țârii cîte ceasuri au călcat s-au întors. N. COSTIN, LET. II, 79/27. Au măsurat locul din mijlocul Prutului de la Orășeni. NECULCE, L. 192. Măsurînd locul cel ce era între Ceale doauă ziduri (a. 1 773). GCR II, 92/31. În mîna ta cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275, cf. 109. Se simțiră pipăiturile cu care omul de afară măsura distanța pe lemn. CARAGIALE, O. I, 64. Dă-mi merticul tău să-i măsor învățătorului. PREDA, I. 91. Să ne lași să măsurăm pămînt dincoace, că de nu, noi tot ne băgăm cu plugul aici la toamnă. V. ROM. mai 1955, 24. Și cum poți să ne dovedești aceasta?... – Măsurați, numărați și dacă nu va fi așa, eu pui capul în mâinile cui mi-a dovedi că e altfel. POP, ap. GCR II, 366/26. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa. ALECSANDRI, P. P. 187, cf. TEODORESCU, P. P. 40, 317. I-am făgăduit că în toată viata mea nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II, 161, cf. ALR I 1 600/186, 278, 305, 333, 357. Vreau să măsur niște carne. MAT. DIALECT, I, 180. Cu ce măsură vei măsura cu aceea ți se va măsura ( = fiecare va fi răsplătit după faptele sale). Cf. CORESI, EV. 46, 48, N. TEST. (1648), ap. GCR I, 128/6, BIBLIA (1 688), 755¹/17, MARCOVICI, D. 180/13, ZANNE, P. V, 418. Măsoară de două ori și taie (sau croiește) o dată (= judecă bine înainte de a începe o acțiune). Cf. ZANNE, P. V, 421, 422. (Cu parafrazarea proverbului) Măsor de șapte ori pînă tai. V. ROM. aprilie 1954, 14. ◊ F i g. Eu privesc și tot privesc La vo piatră ce însamnă a istoriei hotară, Unde lumea în căi nouă, după nou cîntar măsoară. EMINESCU, O. IV, 111. Nu pot măsura bucuria ce vom simți văzîndu-vă aici. CARAGIALE, O. VII, 452. Vor sili mîna celor ce tot măsoară, cumpănesc, drămăluiesc, așteaptă. C. PETRESCU, A. R. 46. ◊ R e f l. p a s. Versurile antice se măsura, cum am zis, prin pede sau picioare. HELIADE, O. II, 144, cf. ALECSANDRI, POEZII, 275. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ E x p r. A măsura banii cu dimirlia = a fi foarte bogat. ZANNE, P. V, 71. A măsura oile (sau laptele) = a cîntări laptele muls o dată de la oile dintr-o turmă, pentru a evalua cantitatea de brînză ce se va produce. Cf. CHEST. V 57/8, 11, 12. A lua la măsurat = a lua la bătaie. Apoi să nu-l iei la măsurat cu prăjina de falce? ALECSANDRI, T. 471. Răsfrînse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire, aidoma cu faimosul Milord Arsouille. . . cînd lua la măsurat și la descîntat un jocheu nenorocos, care a pierdut cursa. C. PETRESCU, A. R. 16. ♦ Intranz. A avea mărimea de. . . ; a valora. Podul de la Drăgășani. . . măsoară patru sute de metri. BOGZA, C. O. 381. ♦ Fig. (Popular și familiar; adesea cu determinări ca „peste spate”, „spatele”, „pe spinare” etc.) A bate, a lovi (pe cineva). Apucasă o piatră mare în mînă Și dirept la frunte te mâsurasă. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Ce-aș mai rîde, rîde zău, De-aș putea c-un melesteu, Să-i măsor în lung și-n lat Și trivoga-n ei să bat. ALECSANDRI, T. 552. Cu o joardă împletită ne măsura Grui spatele. F (1 884), 110. Câtă un ciomag nodoros, cu măciucă-n cap, și cînd începu a-i măsura coastele, nu-l mai slăbi pînă rămase dracul lat jos. ȘEZ. IX, 68. Care cum trecea mi-l măsura peste spate de gîndeai că dă în sac. RETEGANUL, P. V, 47. Îl trîntește jos, înșfacă o scurtătură și prinde a ți-l măsura așa de bine, de mai era să-l omoare. I. CR. II, 278, cf. ZANNE, P. III, 371, V, 423. ♦ (Complementul indică pedepse, acțiuni represive) A stabili, a aplica. Apoi 4 corporali de la cavalerie. . . s-au părîndat pînă ce i-au măsurat 100, zi: una sută de toiege. BARIȚIU, P. A. I, 655. Vouă vă pune legi, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I, 60. 2. T r a n z. A aprecia (valoarea, mărimea); a evalua. Se mișcă și cu pasul se-ncearcă să le-ajungă, Să măsure distanța cu-a tactului simțire. HELIADE, O. I, 365. Noi [clăcașii] le sîntem toat-averea Munca ne-o măsor cum vor. Fiii noștri le-e puterea Ș-aste mîini comoara lor. BOLLIAC, O. 203. Nu vreau să măsur meritele d-tale de artist cu interesul meu pentru opera d-tale. IBRĂILEANU, S. L. 92. (R e f l. p a s). Banii care trebuie să ne plătească să nu se măsure, fără numai cu marca de argint, ȘINCAI, HR. I, 253/19. Omule, nu disprețul lucrurile fie cît de nensemnate! Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume. CARAGIALE, O. IV, 139. ◊ E x p r. (Regional) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură, ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151, cf. ZANNE, P. II, 833. 3. T r a n z. A parcurge, a străbate (pe jos) o distanță, un loc. Adeseori departe de-a lumei triste valuri Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I, 202. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și desmorțească picioarele înțepenite. C. PETRESCU, Î. II, 161, cf. 200. Spre sară, porneau și oamenii și dobitoacele spre case, măsurînd drumul din șanț în șanț. SADOVEANU, O. IV, 253. La Picior de munte. . ., Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute Urcă și coboară Și drumul măsoară, Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435, cf. 299. Să măsor grajdiul de-a lung De la ușă păn-la fund, Să-mi aleg un cal porumb. SEVASTOS, C. 315. ◊ E x p r. A umbla gonind vînturile și măsurînd cîmpurile = a umbla fără nici un rost. ZANNE, P. II, 788, cf. I, 91. 4. Tranz. (Adesea determinat prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”) A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea ; a examina, a scruta. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I, 83. Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul, el. . . măsoară luciul zăpezii fără de cărare. ODOBESCU, S. III, 42. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I, 100, cf. II, 83. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Din poartă s-a întors cu o mișcare iute, măsurînd înciudat casa aceea mare și urîtâ. GALAN, Z. R. 9. ◊ R e f l. r e c i p r. Balcanul și Carpatul. . . cu ochiul se măsoară. ALECSANDRI, POEZII, 433. ♦ (Cu sensul reieșind din context) A privi insistent, pătrunzător (cu curiozitate, cu neîncredere, cu dispreț etc.). Pe Ulea l-am măsurat cu privirea. . . Murise înainte d-a-l izbi! DELAVRANCEA, O. II, 75, cf. 191. Ea nu-i vorbește, parcă nici nu ia act de existența lui, ori, rar, îl măsură ironic din ochi și pleacă. IBRĂILEANU, S. L. 23. Luase o înfățișare gravă, măsurînd foarte aspru pe Vasile Baciu. REBREANU, I. 25, cf. 347. Ridică ochii să-i măsoare cu disprețul tinereții virtuoase. C. PETRESCU, C. V. 63, cf. 69, 91, 317, 358. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406, cf. id. O. III, 220. Hai mai repede, că e frig! v-a îndemnat [fata] jucînd în loc, să se încălzească, mâsurîndu-vă din ochi și rîzînd. PAS, Z. I, 74. Ochii lui mărunți, suri, te măsoară neastîmpărați, ațintindu-te fără sfială. V. ROM. martie 1 955, 250. Aha! exclamă Voicu, măsurîndu-i de sus pe cei doi. PREDA, D. 132, cf. 147. Stătea lîngă general, înaltă și disprețuitoare, măsurînd toaletele rafistolate la repezeală ale soțiilor de funcționari. T. POPOVICI, S. 314. ◊ (Cu determinări de felul lui „de sus pînă jos”, „din cap pînă în picioare”) Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. I, Doamne! Zise ea surîzînd cu degetele la gură și măsurîndu-mă cu ochii din creștet pîn-în talpe. EMINESCU, G. P. 104. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pîn-în picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei atît de tînără. CAMIL, PETRESCU, O. I, 267, cf. id U. N. 199. Îl măsura din cap pînă în picioare cu o expresie în care admirația se amesteca cu ironia. V. ROM. septembrie 1955, 94. 5. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se compara (cu cineva) din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale, materiale etc. ; a se lua la întrecere, a concura; a se înfrunta (în întrecere, în luptă, în război). V. b a t e, l u p t a. Deși puțini, ostașii. . . erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, M. V. 113. [Să se stabilească] dacă purtarea d-lui a fost onestă sau nu, ca să se poată apoi pune provizoriu în poziție a se măsura cu oamenii de la care cere satisfacție. ap. GHICA, A. 611. În sufletul ei groaza se măsura cu părerea de rău. REBREANU, I. 191. Renunțaseră, osteniți să se mai măsoare cu asemenea privilegiați ai norocului. C. PETRESCU, C. V. 10. În sfîrșit a venit timpul să mă măsor cu el și i-am trimes o provocare scrisă. SADOVEANU, O. XI, 570. În luptele cu maurii, spaniolii formaseră o cavalerie ușoară. . . neîntrecută în manevre repezi. . ., dar incapabilă de a se măsura cu cavaleria grea franceză. OȚETEA, R. 166. Își dăduse seama că e o prostie să se măsoare cu Anghel pe față. PREDA, d. 179. Unde-i Ginu Costangin, Cu frate-so Rusalin Să mă măsur eu cu ei, Mînce-i lupii de mișei. CĂTANĂ, B. 37. Cu bogatul nici calul să nu-l încerci, nici în pungă să te măsori. ZANNE, P. V, 88, cf. iv, 431, 432. ◊ E x p r. A nu se putea măsura (cu cineva sau cu ceva) = a fi în inferioritate evidentă (față de cineva sau de ceva). Nu mă puteam măsura cu colegii mei. BRĂESCU, A. 206. În adevăr, ziceau zinele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II, 15. Iar feciorii de împărați și de crai necau mânia în sufletul lor, simțind că nu se puteau măsura cu străinul acela. MERA, L. B. 129. (T r a n z.) A-și măsura puterile (cu cineva) = a se lua la întrecere în luptă, a se lupta (cu cineva). Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I, 444. ♦ (Învechit, rar) A se potrivi, a se echivala. Să vor măsura (p o t r i v i MUNT.) una cu alta, ce să dzice, eresele cu preacurviia și să vor tocmi să fie una pentru alta si să nu să despartă. PRAV. 149. 6. Tranz. (Complementul indică acțiuni, vorbe, sentimente etc.) A cumpăni, a echilibra; a chibzui; a înfrîna. Cînd glumiți, vorbele voastre în veci să le măsurați. HELIADE, O. I, 120. Deci pátimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II, 195. Să ne mai măsurăm cheltuielile, că nu mergem bine. FILIMON, O. I, 218. Tu-ți măsoară bine cuvintele! Nu pune în joc mînia mea! COȘBUC, S. 115. O cucuvea stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașină clopotniței și, mâsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mînăstirii. CAZABAN, V. 62. 7. T r a n z. (Regional ; cu complementul „ roata”) A încujba obada". ALR II 6 682/95, cf. 6 682/325, 386. – Prez. ind.: măsór și (învechit și regional) măsúr (ALR II 4 602; accentuat și măsúr, ALR II 4 602), (regional) mésur (ALR I 2 034/85). – Și: (regional) amăsurá (prez. ind. amăsur) vb. I. ALR II 4 602/279, 310, 316, 334. – Lat. mensurare.

MĂTRlCE s. f. I. 1. (Învechit) Mitră². Mitrece a lu Dumnezeu, maica lu Hristos (cca 1 580). CUV. D. BĂTR. II, 312/6. Din mătrice și din scăldătoare, Și din fașe m-ai pus pre picioare. DOSOFTEI, PS. 66/3, cf. 14/18, BUDAI-DELEANU, LEX. Doctorul Cihac. . . au adaos către acest dar o colecție de embrioane (ființe care după zămislire încep a să formarisi în mătrice), începînd de la o lună și jumătate pînă la cinci. CR (1 834), 342¹/22, cf. ARISTIA, PLUT. ◊ E x p r. Din mătrice = încă de cînd a fost conceput, înainte de a se naște. Un eschimos croit din mătrice a fi pescar. HASDEU, I. C. I, 247. 2. (Ban.) Oaie care a fătat și dă lapte. Acest vătav rînduiește care dintre păcurari are să păstorească mătricele, adecă oile cu lapte. LIUBA-IANA, M. 109, cf. BL I, 41, PUȘCARIU, L. R. I, 351, ALR I 1778/5, 18, 24, 26, 79. II. 1. (Regional) Nume dat unei presupuse boli interne (care se manifestă prin sterilitate). Multe femei sînt de părere că ele ar fi avînd un fel de morb lăuntric numit matrici, matrice sau mătrice și din cauza acestuia nu pot să nască copii. MARIAN, NA. 6. 2. (Popular) Colici intestinale (mai ales la nou-născuți) ; (regional) círcel. V. p l î n s u l – c e l – r ă u. Colica (matricea) din răceală. CALENDARIU (1814), 170/7, cf. LB. Copiii. . . sînt supuși durerilor de mătrice îndată după nașterea lor. PISCUPESCU, O. 226/13, cf. DDRF. Boii și vacile zac de felurite boale și anume. . . de mătrice sau pîntecărie. DAMÉ, T. 30, cf. N. LEON, MED. 137. Copilul bolnav de matrice are dureri strașnice la stomac, se zvîrcolește și icnește des. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, .108. Pentru vindecarea altor boale (bubă-rea, mătrice, izdat, deochi etc.). CANDREA, F. 391, cf. 221, BIANU, D. S. Boala, la care este supus mai mult un copil după naștere, este mătricea sau durerile de stomac. ȘEZ. IV, 21, cf. PĂCALĂ, M. R. 262, BUJOREAN, B. L. 169. Capre negre se făcură, Sus la munte se suirâ, Lupii că le întîlnirâ. . . Pe (cutare) de mâtrice-l lăsară. TEODORESCU, P. P. 379, cf. ALR II/I h 116. ♦ E x p r. (Regional) A avea mătrici = (despre copii) a fi neastlmpărat. Cf. ALR I 1 568/268. 3. (Regional) Nume dat mai multor boli: a) apendicită. Cf. CV 1 950, nr. 4, 45 ; b) hemoroizi. Cf. ALRM II/I h 167 ; c) (mai ales la pl.) reumatism. Cf. BUJOREAN, B. L. 169, ȚIPLEA, P. P. 12, CANDREA, Ț. O. 50, CABA, SĂL. 90, BÎRLEA, C. P. 358, T. PAPAHAGI, M. 225. leș mătrice mătricatâ. . . La Ion nu te acolisî, Că la iel n-ai casă. ARH. FOLK. VI, 252, cf. com. din VAD-DIGHETUL MARMAȚIEI și din STRAJA-RĂDĂUȚI ; d) umflătură a vinelor de la mîini și de la picioare. V. v a r i c e. Com. MARIAN. Mătriciul este o umflătură pe picioare. Com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA, cf. ALR Il/l MN 58, 4189/260, 272, 284, LEXIC REG. 114. 4. (Prin nordul Transilv. ; la pl.) Furnicături (prin mîini sau prin picioare) provocate de amorțeală. M-o apucat mătrisi. ALR I 152/243, 247, 360, MAT. DIALECT, I, 285. M. III. (Bot. ; regional) 1. Paracherniță (Parietaria officinalis). Cf. I. GOLESCU, C., PANȚU, PL., BUJOREAN, B. L. 384. 2. Ventrilică (Veronica officinalis). Cf. PANȚU, PL. 3. Mușețel (Matricaria chamomilla). CADE. 4. Spilcuțe (Crysanthemum parthenium). Iarba-amară sau mătricea. . .crește sălbatecă primprejurul locuințelor. ȘEZ. XV, 43. Sub nume de poala-sfintei-Mării se mai indică și planta numită mătrice; granat, iarbă-amară, tarhon. ib. 107. – Pl.: mătrici și mătrice. – Și: matrice, (învechit) mitréce, (regional) mătrícă (CDDE, ALR I 1 778/18, 26), mătrície (H V 73, XRV 213), matrície (CV 1 950, nr. 4, 45), metrice (LB, GRAIUL, I, 22), metrície (MAT. FOLK. 551) s. f. ; mătrici subst. - Lat. matrix, -icis. – Mătrică: sg. refăcut după pl. – Pentru matrice, cf. m a t r i c e¹.

MĂTRICÉR s. m. (Prin Ban.) Cioban care are în grija sa oile cu lapte ; (regional) mătrici¹. Cf. m ă t r i c e (I 2). Mâtriceriu să numește păstoriul mătricilor. LIUBA-IANA, M. 74. Acest vătav rînduiește care dintre păcurari are să păstorească mătricele, adecă oile cu lapte, și acesta să numește mâtriceriu. id. ib. 109. - Pl. : mătriceri. – Și: mătricár s. m. L. COSTIN, GR. BĂN. 135. – Mătrice + suf. -ar.

boroneț, boronețuri, s.n. (reg.; gastr.) Cocoloși de mămăligă rece cu lapte de oaie; jintiță: „După ce s-a închegat laptele dulce și s-a scos cașul, zărul dulce se pune la fiert ca să se aleagă urda. În momentul în care urda e pe punctul de a se alege, cașul proaspăt din strecurătoare se ia și se dumică în zerul din căldare, fierbându-se împreună până se alege urda. Acesta e boronețul sau «jintița cu tătul», care se varsă într-o borniță, unde se păstrează până ce se termină de mâncat” (Georgeoni, 1936: 80). – Et. nec. (MDA).

botei, boteie, s.n. (reg.) Turmă mică de oi; „grup de oi, în număr de 100-150” (Morariu, 1937: 135). ■ „În general, în grija unui păcurar bun intrau circa 80 de oi cu lapte. La un botei (150-200 de oi) se angajau trei oameni: un păcurar, un ajutor de păcurar și un băiat. O stână era formată din 5-7 boteie” (Dăncuș, 1986). – Et. nec. (MDA).

MIEL s. m. I. 1. Puiul (de sex masculin al) oii, de la naștere pînă la doi ani. V. c î r l a n, c î r ț a r, n o a t e n. Ca intru ínturearece miei grași, așa se fie cu măndarea noastră între tire astădzi. PSALT. 328, cf. 314. Și săturâ ei de grîul satelor, supseră miarea den piatră . . . , unt de vacă și lapte de oaie cu grasul mieilor. CORESI, ap. GCR I, 15/21. Oi cu miei (a. 1 626). GCR I, 74/33. Ș-au spălat veșmintele sale și le-au înălbit în sîngele mielului. N. TEST. (1648), 309^r/9. Aducețî-i cu miei grași, Domnului și slavă. DOSOFTEI, PS. 86/13. Masa cea de taină iaste gata, mielul. . .pentru tine să junghe (a. 1691). GCR I, 293/25, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 187, MAN. GOTT. 132, BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Lupii și mieii nu vorbesc. HELIADE, O. II, 73. Cît sînt ele rușinate, Sărmănelele femei, La bărbați ele sînt date Spre jertfire, ca pe mei. MILLO, în PR. DRAM. 333. Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n râpigiune. ALECSANDRI, P. III, 33, cf. JIPESCU, O. 48. Îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. SLAVICI, N. I, 36. A fost odată ca niciodată, . . . de cînd se luau de gît lupii cu mieii. ISPIRESCU, L. 1, cf. 208, LIUBA-IANA, M. 110. Cînd fată oile, partea bărbătească se cheamă miel. ȘEZ. VII, 192. Carnea de miel (între 6 luni) este plăcută la gust. BIANU, D. S. 516. Mieii bolnavi se freacă la foaie cu oloiu de sămînță. PĂCALĂ, M. R. 271. Mieii fătați. . . sînt lăsați pînă în săptămînă moșilor cu mamele lor. DIACONU, P. 12, cf. 37. Oile cu miei sînt băgate în strungă, GR. S. VI, 53. Lupul, mielul, leul. . . Stau în fabulă, de sfadă, ca la teatru, cîte doi. ARGHEZI, S. P. 9. Partea bărbătească se zice mei, cîrlan, berbec. H III 96. Măi mocane, oaia mea a fătat trei miei. ib. XIII 348, cf. I, II, III, IV, V, VIII₂, IX, XIII, XV, XVI, XVIII. Uște-mi-se cununa Ca cîmpu primăvara, Cînd oile sînt cu miei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 243. Ușurelu-s ușurel, C-am mîncat carne de miel. id. ib. 364, cf. ALR I 377, 1772, 1773, 1775, 1776, 1778, 1 780, 1849, ALR SN I h 251, A I, II, III. Mielul blînd suge la două oi (sau mume). PAMFILE, J. II, 154. Între lup și între miel, credință nu se păzește. ZANNE, P. I, 513. Nici oaia cu doi miei, nici lupul flâmînd. NEGRUZZI, S. I, 249, cf. ZANNE, P. I, 513. Lupul, unde a mîncat mielul, nouă ani cearcă a-și găsi hrana. ZANNE, P. I, 517. Tot mielul pe piciorul lui se spînzură (= fiecare pasăre pe limba ei piere, v. p a s ă r e), id. ib. 554. Mielul, după ce e slab, are și coada lată. id. ib. Am luat un miel și m-am văzut chel, se spune despre copiii care sînt tunși pînă la piele. Cf. id. ib. II, 518. Și mielul bine fript și frigarea să nu arză. id. ib. III, 663. Am un ocolaș Plin de miei albi (Dinții). GOROVEI, C. 132. ◊ (Ca termen de comparație) Munții giucară ca berbecii oilor și dealurile ca mieii oilor. PSALT. HUR. 99^r/9, cf. PSALT. 242, 243, CORESI, PS. 321/5. Ca un miel de giungheat pentru păcatele noastre. VARLAAM, ap. GCR I, 104/37. Iorgachi visternicul venisă. . . de bună voie, ca un miel spre giunghere. M. COSTIN, LET. I, 326/22. Acestu Dosofteiu mitropolit. . . multe limbi știe . . . și altă adîncă carte și-nvățătură. . . și blînd ca un miel. NECULCE, L. 98, cf. PAMFILE, J. I, 127, H XIV 106. ◊ (Regional) Miel sugărel v. s u g ă r e l. De-a mielul = numele unui joc de copii, care constă în azvîrlirea unui băț astfel ca acesta să atingă pe rînd pămîntul cu cele două capete. Cf. PAMFILE, J. I, 53. (Regional) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel = mielușei. V. m i e l u ș e l (II). Ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor. SADOVEANU, 92, cf. ALR II 2440/64, 102. ◊ E x p r. A umbla ca mielul orbului = a) a umbla neîngrijit. Cf. ZANNE, P. IX, 663; b) a umbla fără rost. Cf. id. ib. A avea somnul mieilor = a dormi mult. Cf. PAMFILE, j. II, 154. A se face miel de ghindă = a fi lipsit de caracter. ZANNE, P. IX, 663. ♦ Epitet dat unei persoane bune și blînde. Cf. LM, DDRF, ZANNE, P. VI, 684. ◊ (În limbajul bisericesc) Mielul lui Dumnezeu (sau Domnului) - Isus Hristos. Iată mielul lui Dumnezeu carele ridică păcatul lumei. ANTIM, P. 27, cf. LM. ♦ Carne de miel (II). Ospătarul le dete borș cu miel. NEGRUZZI, S. I, 280. ♦ Blană de miel (I 1). Cf. LB. Un cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. S-a ivit un voinicel. . . Cu cușmă creață de miel. ȘEZ. I, 10. 2. P. g e n e r. (Rar) Puiul (de sex masculin al) altor animale decît oaia. Această lamă fiind parte femeiască și întimplîndu-să a ave doi mei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99/19. Mielul caprei. GL. V. J. II. 1. (Regional, în sintagma) Miel negru = motiv decorativ cusut cu lînă neagră pe gulerul și pe mînecile cojocului. Pe guler se coase mielul negru din lînă măruntă. PĂCALĂ, M. R. 513. Tot cu miel negru și cu umplutură se provăd și brațele și mînecile. id. ib. 2. (Neobișnuit, în sintagma) Mielul cel de aur = numele unei decorații spaniole; lîna de aur. Filip II craiul Ispaniei. . . au dăruit pe Sigismund Batori cu mielul cel de aur. . . și i l-au și acățat pre piept cu mare pompă. ȘINCAI, HR. II, 265/21. – Pl.: miei. – Lat. agnellus.

MIELAR s. m. (Popular) Păstor de miei. V. m i o r a r. Cf. LB, POLIZU, LM. Acest vătav rînduiește care dintre păcurari. . . să pâzască miei și acesta să numește mielariu. LIUBA-IANA, M. 109. Pentru paza fiecărui ciopor erau rînduiți ciobanii. . . cari purtau diferite nume după cioporul unde serveau. La miei erau „mielarii”. DRAGOMIR, O. M. 11, cf. H IX 284. Cînd se bagă oile în lapți, se despart mieii și se țîpă la mielar timp de 6 săptămîni. CHEST. V 16/53, cf. 25/32, 56, 96, 97, 29/48, 31/61, A II 6. – Pl.: mielari. – Miel + suf. -ar.

MÎNZÁRE s. f. I. 1. (Popular) Oaie de doi sau de trei ani, care a fătat și care are lapte; (regional) mînzată. V. m î n z a t (I 3), p ă c u i n ă, m u l g ă t o a r e. Izvod de ce sînt dator. . . oile tij, bez 100 mănzări. . . ce-au dat lui Alixandru. NECULCE, în BUL. COM. IST. IV, 82. Leasa pe care se usucă cașii. . . să fie potrivită cu mulțimea mînzărilor. DRĂGHICI, ap. TDRG, cf. LM. Păi, cum așa, nici mînzărili, nici fătătoarili, nici sterpili nu-ți plac ? JIPESCU, O. 48, cf. GCR II, 258, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Oaia pe care o suge mielul se cheamă mînzare. PAMFILE, CR. 244. Mieii înțărcați se numesc cîrlani. . ., iar mamele lor duse la stînă și „pusî pi lapti”, mînzări. DIACONU, P. 12, cf. 37, STOIAN, PĂST. 53. Mînzărarii aduceau mînzările. . . pentru mulsoare. SADOVEANU, O. L. 33. M-aș fi dus să văd pășunea mînzărilor. id. A. L. 141, cf. H I-XVIII, RĂDULESCU-CODIN, M. N. 100, CANDREA, Ț. O. 51. Iară Costea ce zicea? – Nu știu: Fulga mi-a fugit, Ori Doica mi-a geluit. Mi-a luat mînzările. DENSUSIANU, Ț. H. 325, ALR I 1 778, A III, IV, V, VI, GLOSAR REG. ♦ (Regional) Capră cu lapte (Runcu Salvei-Năsăud). CHEST. V/66. ♦ (Adjectival, despre oi sau alte animale) Cu lapte. Apropiindu-să lama ce[a] mînzare lîngă dînsul, au întins mîna și mulgînd puțin lapte întru o coajă de nucă de cocus, l-au băut și foarte i-au folosit la boală. DRĂGHICI, R. 139/2. Locul acela ridicat, cu dealuri și văi, unde găsesc pășunea necesară pe o vară întreagă 500-800 de oi mînzări (oi cu lapte) și pe lîngă fiecare oaie încă 2 miei. PĂCALĂ, M. R. 294. Oi mînzare, care se mulg, dau lapte. H XIII 449, cf. XV 127. 2. (Prin Mold. și Bucov.) Oaie sau vacă stearpă; (regional) mînzălauă. Cf. H XIII 291, com. MARIAN. 3. (Regional; la pl.) Locul unde pasc oile care se mulg. Cf. H III 151, XVII 121. – Pl.: mînzări și (regional) mînzeri (H VIII/I 120, 127, X 208, 254, 465, XII 442, 552, XIII 13, 449, XV 149, 278, 425, XVI 311), mînzere (ib. XV 451, CHEST. V 23/65), mînzare (H XV 370), mînzari (ib. XII 227, XIII 67, 291, XVII 444). – Și: (regional) mînzáră (CHEST. V 2/71, ALR I778), mîrzáre (H VII 255, DENSUSIANU, Ț. H. 386, ALR I 1 778/118, 825, A III 2, 3, 5, 10, 16, 17, 18, 19, IV 3, 5, GLOSAR REG.), mánzáre (H VII 120, XI 274, pl. și mănzeri H X 388), manzáre (ib. XIV 489), menzáră (ib. VI 16) s. f. – Cf. alb. m ё z o r e.

BĂRBÎNȚĂ, BERBÎNȚĂ (pl. -ințe, -ințe) sf. 1 🐑 Putinică, hîrdău lung făcut din doage de lemn (uneori înfundat la amîndouă capetele) în care se ține brînza și laptele de oi (🖼 367); proverb: cînd e brînză, Nu i ~, cînd are de unele, îi lipsesc altele ¶ 2 Bucov. (MAR.) 🐙 Nimfa furnicii, în forma unui săculeț, numită și „ou de furnică” [ung. berbence].

BRÎNZĂ sf. 1 🐑 Laptele de oaie, de capră, de bivoliță sau de vacă, închegat, stors, frămîntat și sărat, păstrat apoi în burdușe, în putini, în coajă de brad, etc. sau îndesat în calapoade spre a-i da o formă specială; după felul laptelui, se deosebește: ~ de oaie, ~ de capră; ~ după anotimp: ~ vară (numită Trans. și ~ mare) și ~ de toamnă (numită Trans. și ~ mică); după modul de preparațiune: ~ de burduf sau ~ ungurească, îndesată în burduf de oaie sau în bășici (de porc sau de bou); ~ de brad, păstrată în coșulețe de coajă de brad; ~ de putină, ~ de brădoaie sau ~ tare, îndesat în putini ce se acopere cu pămînt sau se îngroapă în celar, ca să nu se răsufle brînza; ~ moale, sau ~ degerată, care se face mai ales toamna din caș proaspăt, tăiat mărunt și băgat în putini bine astupate; ~ sburată 👉 SBURAT; ~ de Brăila = TELEMEA; = a se face ~, a se corăsli, a se strica (vorb. de lapte); proverb: ~ bună în burduf de cîine, se zice despre un om cu carte, cu o stare socială însemnată, dar lipsit de caracter; proverb: cînd e ~, nu-i bărbință, cînd ai de unele, îți lipsesc altele; proverb: frate, frate, brînza-i pe bani, la negoț, în afaceri, cînd e vorba de bani, nu se ține seama de legăturile de familie, fie-care trebue să plătească; familiar: la anul cu ~, niciodată; familiar: m’ai umplut de ~, mare ispravă ai făcut! n’ai făcut nici o scofală, nu mi-ai adus nici un folos; familiar: a nu face (nici o) ~cu cineva, a nu face nici o ispravă cu cineva; familiar: nu e nici o ~ de el, nu e bun de nimic, nu e de nici o treabă; familiar: a se duce opt (sau nouă) cu a brînzii (sau opt, și cu a brînzii nouă), a pleca și să nu mai vie, și să nu se mai întoarcă vreodată: să-i tragem o tăvăleală să se ducă nouă cu a brînzii (DLVR.) ¶ 2 📆 Săptămîna brînzii, săptămîna albă (👉 ALB); Dumineca brînzii, Dumineca din săptămîna albă; lăsatul de ~, cea din urmă zi a săptămînei albe.

dóniță, donițe, s.f. 1. Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. 2. (fig.) Cap mare. – Din scr. dojnoka (DEX, MDA); cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Șăineanu, Scriban).

hrénzălă, hrenzele, (hrenzulă), s.f. (reg.) Plăcintă de cartofi cruzi, dați pe răzătoare, amestecați cu ouă, piper, sare și făină, prăjite în grăsime și consumate cu smântână sau lapte de oaie; mâncare evreiască: „Hrenzele, latkis, cum se spune în idiș, se fac din cartofi sau cu fructe, amestecat cu răzătură de mere și cartofi și ouă și cu smântână deasupra” (Pintea, 2013: 213). ■ „Curățam baraboi mulți și le dam pă răzătoare, noi le zâcem hrenzele. Punem ouă, piper, un pic de bicarbonat, un pic de făină. Să coc ca chiftelele” (Idem). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. hrenzulă „preparat culinar în formă de chiftea, din cartofi rași” (Grai. rom., 2000). – Posibil din jdd. chremzle (Țurcanu).

izvárniță, izvarnițe, s.f. (reg.) Zărul rezultat din laptele de oi după ce se alege cașul: „I-o dat de mâncare cum au păcurarii izvarniță, tocană” (Bilțiu, 2007: 156). ■ Termen utilizat în satele de pe Valea Marei, inclusiv Sighet, Săpânța și Petrova; de la Rozavlea până la Borșa se folosește sin. zer (ALRRM, 1971: 380); atestat și în Maram. din dreapta Tisei. – Din sl. zavariti (Papahagi, 1925); dintr-un ucr. *izvarnica sau *izvarica (cu substituire de sufix), neatestat, din (i)zvarjati „a fierbe” (DA, după Frățilă).

lictár, (liptari, licvar, ligvar, legvar, lictariu), s.n. (reg.) Magiun, dulceață de prune: „Îi lucrez de multă vreme și știu unde ține laptele de oi și brânza, ligvarul de prune și mierea de stupi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). – Din lat. Electuarium (sec. XIX), introdus în Trans. prin farmacie (Șăineanu, Scriban); din magh. lekvár „magiun” (DEX); din magh. liktárium, liktárom; lekvár (MDA).

mulgáre, mulgări, s.f. (reg.) Oaie cu lapte; pecuină, mândzară: „Strângem stâna laolaltă ca din 400 de mândzări o' de mulgări, apoi merem la munte” (Papahagi, 1925). – Din mulge (Scriban, MDA); din contaminarea lui mânzare cu mulge (Loșonți, 2001).

păcuínă, s.f. v. pecuină („oaie cu lapte”).

păcurár, păcurari, s.m. Păstor, cioban: „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ■ Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Trans., Banat, Crișana și Maram., iar în regiunea extracarpatică se folosea termenul de cioban (ALR, 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în limba română termenul de cioban. ■ (onom.) Păcurar(iu), nume de familie în jud. Maram. – Lat. pecorarius (Pușcariu, după DER; DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, după DER; Scriban; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).

pecuină, pecuine, (păcuină), s.f. Oaie cu lapte; mulgări, mândzări: „Stâna numără până la 500-600 de oi cu lapte, numite pecuine…” (Bârlea, 1924). – Lat. pecuina „de animal” (MDA).

porneálă, porneli, s.f. 1. Pornire, deplasare, plecare. 2. Ducerea oilor la păscut (mai ales seara și noaptea). 3. Interval de timp în care pasc oile (între ultimele ore ale după-amiezii și miezul nopții; între miezul nopții și dimineață; între prima oră a dimineții și prânz; între primele ore ale prânzului și seară). 4. Loc de pășunat rezervat oilor cu lapte. 5. Partea nepăscută a unei pășuni: „Să o beau pe osteneală, / Că-s cu oile-n porneală” (Papahagi, 1925: 187). – Din porni + suf. -eală (DEX, MDA).

vătáf, vătafi, (vătaj, vătav), s.m. 1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria, 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare: „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintâi”, cu sensul de administrator de stână (Latiș, 1993). ■ „Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru” (Georgeoni, 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină; gornic, boactăr, pândaș, iagăr. 4. Căpetenie, comandant, șef; vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi, 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Din tc. vattas „cioban” (Șăineanu, Scriban); din tăt. vataha „grup” (Candrea, Cihac, după DER); cf. ucr. vataha (DEX, MDA), pol. wataha, bg. vatah (DEX).

zărí, (zărî), v.r. (reg.) (ref. la oi) A se strica, a nu da lapte: „Când oile nu dau lapte, fără dzăr, dzâcem că s-o dzărât” (Papahagi, 1925). – Din zer, zăr (MDA).

zăvârdácă, s.f. (reg.) Produs din lapte de oaie; „un fel de caș fără cheag, foarte dulce, bun și nutritiv, care și-l iau păcurarii de merinde când nu vin cu oile la târlă, de dimineața până seara” (Precup, 1926: 17). – Cf. zăurdeală (MDA).

zbroátec, s.n. (reg.; med. veter.) Boală care se manifestă prin diminuarea laptelui la oi. ■ Remediu (magic): „Baciul ia de la stână făină, sare, urdă și caș, pe care le «ascunde», după apusul soarelui, într-o furcă de pârâu situată la răsărit față de poziția stânii; le reia dimineața (mai puțin cașul și urda), înainte de răsăritul soarelui. Făina și sarea, amestecate, sunt date oilor. Gestul se repetă de trei ori” (Latiș, 1993: 52). (Maram., Trans. Nord). – Din broatec (DER); cf. zburatic (MDA).

AȘEZA A așeza (sau a da) geană pe geană = A închide ochii; a adormi, a ațipi: Cafeaua o beau cel mai târziu la unu, altfel risc să nu mai pot așeza geană pe geană. (ION GHEȚIE) − De când s-a mutat pârțotina asta de Safta la noi […] nu mai avem clipă de odihnă și de voie bună. […] a-ncercat să ne fure bărbații, ne-a bălăcărit fetele și nu ne-a lăsat, noaptea să dăm geană-n geană, cu chilomanele și desfrâurile ei […] (G. M. ZAMFIRESCU) A așeza la loc = A pune pe locul de unde a fost luat: La sfârșit, ei au așezat la loc toate cărțile și au făcut ordine în cameră. A așeza logodna = A fixa logodna: Părinții celor doi au așezat logodna în prima duminică după sărbători. A așeza masa = A pregăti masa și cele necesare mâncării: Se sună semnalul de masă; ne scoboram în careu. Masa e așezată ca pentru posturile de mare […] (JEAN BART) Mama așeza masa la ora prânzului și se supăra dacă nu eram toți. A așeza oile pe brânză (pop.) = A începe să facă brânză: Între înțărcare și mârlire oaia […] e pe brânză. (ANDREI PANDREA) Ciobanii au așezat oile pe brânză, după ce iarba a înverzit. A așeza oile pe lapte (pop.) = A începe mulsul: De la sfârșitul lui aprilie, păstorii au așezat oile pe lapte. A așeza sub... (Înv; fig; d. o țară, un popor) = A pune sub dominația cuiva (o țară, un popor): Mulți din membrii ei, și boieri mari, au trecut Prutul pentru a se așeza supt oblăduirea împăratului creștin fără a-și da seamă că rosturile de căpetenie ale unui stat […] (NICOLAE IORGA) A așeza un loc (cu oști) (înv.) = A pune garnizoană: […] căci iară el au zis că din mai sușii ai ce atâtea războaie între ei s-au făcut, ei s-au sorbit și s-au stins: pentru cari Traianu au adus apoi nesocotită mulțime de romani du pretutindenea, de i-au așezat aici lăcuitori cetăților și pământurilor stăpânitori. (CONSTANTIN CANTACUZINO) A se așeza cu cineva pentru ceva (pop.) = A discuta împreună cu altcineva și a fixa de comun acord ceva; a fixa logodna: Noi ce umblăm, ce căutăm, / Seama-n grabă nu ne dăm. / Că tânărul nostru-mpărat / Pe aici a mai umblat / Și cu cei bătrâni au așezat. (M. SEVASTOS) A se așeza de (sau pe) mas sau a cădea la mas sau a rămâne cu masul (înv.) = A petrece noaptea, a rămâne peste noapte: S-au așezat acolo de mas. (GR. URECHE) Iară Timus, după aceia goană, n-au vrut să să întoarcă la oaste [...] ce au rămas cu masul la unu satu, anume Cocoreștii la niște case boierești. (MIRON COSTIN) A se așeza în pat = A (se) întinde în pat, a (se) culca: Maică-sa [...]s-au așezat în pat și începu a geme și a se văiera. (I. G. SBIERA) A se așeza la lucru = A începe lucrul cu mult zel: Când se așază la lucru, nu-i chip să-l deranjezi. A se așeza la masă = A lua loc la masă (pentru a mânca): Așeza-ți-vă la masă, că nu vă mușcă și nici nu cer parale! (LIVIU REBREANU) El se așază la masă, hotărât mai mult să fac-o poezie decât să-și descarce o anumită emoție. (AL. VLAHUȚĂ) Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul. (MIHAI EMINESCU) A se așeza pe (sau la) ceva = A începe să facă ceva cu multă sârguință: S-au așezat pe dezbateri interminabile, dar au găsit, în cele din urmă, și soluții pe măsură. A-l (sau a o) așeza (Trs.; gmț.) = A-i veni de hac: L-a așezat bine ca să-l sature pentru totdeauna. A-și așeza scaunul (înv.) = A-și stabili reședința domnească, clericală: Un arhiereu născut la Limoges a fost cândva ales papă. Limuzinii au trimis numaidecât o deputațiune cătră Sf. Părinte spre a-i arăta bucuria acelei părți de țară pentru fericita împrejurare că unul dintr-ai lor s-a învrednicit a se așeza în scaunul Sf[ântului] Petru. (MIHAI EMINESCU)

BALMOȘ s. n. Mâncare ciobănească făcută din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt etc.) cu puțin mălai. [Var.: balmuș s. n.] – Cf. magh. bálmos.

câșlărie s.f. (reg., înv.) 1. meseria câșlarului ( a celui ce strângea laptele vacilor și oilor). 2. locul de la câmp unde se strângea laptele vacilor și oilor.

plecator, plecatoare, adj., s.f. 1. (adj., înv.) care se îndoaie, se curbează. 2. (adj., înv.) umil, smerit. 3. (adj., înv.) care are înclinația, tendința pentru... 4. (adj.; pop.; despre miei) care suge. 5. (adj.; înv.; despre cuvinte) flexibil. 6. (adj., înv.; despre moduri) conjuctiv. 7. (s.f.; pop.) oaie care dă lapte; mânzare. 8. (reg.; adj.; s.f.) (vacă) fără vițel, care dă lapte.

plecătură, plecături, s.f. (înv. și reg.) 1. îndoire, încovoiere, curbare. 2. înclinare spre ceva, atracție pentru ceva. 3. oaie care dă lapte; plecătoare, mânzare.

podoiniță, podoinițe, s.f. (reg.) oaie care dă lapte; mânzare.

BALMOȘ s. n. Mîncare făcută din caș dulce de oaie fiert în lapte (sau în unt etc.) și la care se adaugă puțin mălai. [Var.: balmuș s. n.] – Comp. magh. bálmos.

caș n. 1. partea închegată din lapte, brânză de oi, albă, moale și dulce la gust; cașu-popii, un fel de nalbă (Malva rotundifolia); 2. (La gură), materie albicioasă ce au păsărelele la colțurile gurei; 3. grămădire de salivă pe buze (mai ales la țigani). [Lat. CASEUS].

BALMOȘ s. n. (Reg.) Mâncare ciobănească făcută din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt) cu puțin mălai. [Var.: balmuș s. n.] – Cf. magh. bálmos.

BACI, baci, s. m. 1. Ciobanul care face brînza, untul și urda și care conduce stîna. M-am dus la ciobănie și am slujit la niște baci de ceea parte a muntelui. SADOVEANU, N. F. 17. Bună ziua și bun găsit, oameni buni, zisei eu, descălecînd lîngă stînă și adresîndu-mă celor cîțiva ciobani tineri care trebăluiau care încotro, dar mai cu seamă unui baci bătrîn. HOGAȘ, M. N. 189. Baciul de la stînă... a adunat laptele de la oaia finului, l-a făcut brînză. ISPIRESCU, L. 209. Fig. Conducător. V. păstor. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe. DELAVRANCEA, A. 122. (La jocul cu arșice) Cel care cîștigă și are dreptul să arunce cel dintîi arșicul. Reputația lui de giolar era mare... averea noastră în arșice se suia într-o vreme pînă la două mii... și le potrivea așa de bine, că buful cădea totdeauna pe ceialalți jucători, și rămînea tot el baciul... GHICA, S. 300.

BALMOȘ s. n. Mîncare făcută din caș dulce de oaie fiert în lapte dulce (sau în unt, smîntînă ori jintiță) și la care se adaugă puțin mălai. Acum se pune Stan la pîndă în staul în mijlocul oilor, de bună seamă după ce cinară un balmoș păcurăresc. RETEGANUL, P. IV 16. – Variantă: balmuș (ALECSANDRI, T. I 31) s. n.

FRUPT s. n. sg. 1. (Uneori determinat prin «alb») Produsul în lapte al animalelor mulgătoare; derivate ale laptelui. Și avem oi și vaci ale noastre, ca să ne îndulcim cu fruptul lor. SADOVEANU, P. M. 141. Mai lasă cea urdă, că-i fi sătul de frupt de oaie. HOGAȘ, M. N. 197. Apoi în hruba asta ținem fruptul alb și închidem la mijloc, ca să nu prindă cumva vinurile iz de la brînza de oi. id. DR. II 29. 2. Mîncare de lapte, ouă, carne, pește sau derivate ale lor, pe care creștinii ortodocși nu au voie să o mănînce în timpul posturilor. Îl pofti pe Damian la el la masă, chiar la blagoveștenie, că era cu frupt de pește. CAMIL PETRESCU, O. I 564. ◊ Loc. adj. și adv. De frupt = de dulce, v. dulce. A trecut miezul nopții, acum putem să mîncăm de frupt. VLAHUȚĂ, O. A. 386.

RĂSCOLI, răscolesc și răscol, vb. IV. Tranz. I. 1. A răvăși pentru a căuta pe cineva sau ceva; a scotoci. Ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162. În zadar răscoli tot portul. BART, E. 247. Ia să mi te scoli, Crînguri să-mi răscoli. De l-ăi nimeri Și de l-ăi găsi... La tăiat să-l duci. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Scepticul acesta... Ce taine ale naturii răscolise? Nimica și totuși vorbește cu dispreț de știință. IONESCU-RION, C. 74. ◊ Intranz. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un feli de patimă. EMINESCU, N. 80. ♦ (Cu complementul «jăratic», «foc») A mișca, a scormoni pentru a înviora. Intrară în pădure și răscolind cu niște pari un jăratec... îngropară într-însul toți mieii. FILIMON, C. 126. ◊ Fig. Florile vor răscoli din nou inima și nervii tatei. SAHIA, N. 25. Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. REBREANU, R. I 81. Și așa, răscolind trecutul, simții că mă îneacă lacrămile binefăcătoare. DELAVRANCEA, O. II 126. De ce răscolești tu toată durerea? EMINESCU, O. IV 106. ♦ (Cu complementul «loc», «pămînt») A scurma, a rîcîi, p. ext. a ara. Se opri în dreptul locurilor răscolite de Marin Oproiu, în fața tractorului care venea. MIHALE, O. 197. Schijele răscoliră pămîntul într-o fumărie amestecată cu țărînă și praf. SADOVEANU, O. VI 22. În urma noastră rămîneau... scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ A pune în mișcare, a face să plece din locul unde se află, împingînd în lături sau ridicînd în sus. Poștalionul aleargă răscolind colbul, tras de patru perechi de cai. CĂLINESCU, E. 64. Valurile... tulburi, răscolite de un vînt ușor, saltă cînd la dreapta cînd la stînga pluta pe care stă moș Anghel. DUNĂREANU, CH. 83. ◊ (Poetic) Iarba se ridica înaltă, la dreapta și la stînga potecilor, pînă la gîtul calului, și vîntul serii răscolea întinderea verde. SADOVEANU, O. I 161. 2. A agita, a tulbura, a face să se revolte. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea și nu-și îmblînzea privirea decît pentru cei din jurul lui. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Refl. A se deplasa, a se isca (în tumult). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit! COȘBUC, P. I 55. Ba se răscolesc și cînii De prin curți și sar la ei. id. ib. 227. II. A desface toamna stîna, alegînd sau despărțind oile după proprietarii lor. (Refl. pas.) Laptele acru de oi începe a se face pe la finele lui august, după ce s-au răscolit (deosebit) oile. ȘEZ. VII 76.

ȚÎRCÎI, țîrcîiesc, vb. IV. Tranz. A mulge o vacă, o capră sau o oaie (care are lapte puțin); a mulge cîte puțin. La ocol... vacile le țîrcîia. ȘEZ. II 137. – Variante: țîrcui (PAMFILE, I. C. 21), țîrcoti (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456) vb. IV.

mânzat, s.m., f. – (zool.) Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: „Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate” (Bilțiu, 2006: 228). ♦ (top.) Mânzata, toponim în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ♦ (onom.) Mănzat, Mânzat, Mânziuc, Mânzuc, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA); din mânz (cuv. autohton, cf. alb. mës) + suf. -at.

stărpar, stărpari, (sterpar), s.m. – Păcurar pentru oile sterpe (fără lapte). – Cf. sterpar (< sterp + suf. -ar) (MDA).

cumpănă, cumpene, s.f. – 1. Balanță, cântar. 2. Cantitate prestabilită de produse lactate. ♦ Cumpăna pentru măsurat laptele și brânza era prevăzută cu două cazane mari (Papahagi, 1925): „Baza care servește la împărțirea brânzei (între sâmbrași) este cantitatea laptelui ce l-a avut la mulsul când s-a alcătuit tovărășia. Din lemn este făcut un fel de balanță, numită cumpănă. Pe talgerul balanței pune putina cu atâta apă cât lapte a avut. Pe celălalt talger pune atâta caș cât este greutatea apei. Această cantitate de caș formează o cumpănă. De regulă se dă câte 8-10 cumpene. Când este vară bună, un anotimp favorabil, oile dau bine lapte, atunci se dau 12 cumpene. Mai întâi ia brânza cel cu mai multe oi, apoi, pe rând, până la cel mai sărac. Se face uneori și excepție. După brânză merg cu căruțele, căci munții cad în mari depărtări. Pierd 3-4 zile cu mersul și întorsul de la munte” (Bârlea, 1924, II: 463-464). 3. Bârnă mobilă din lemn, cu care se scoate apa din fântână. ♦ (onom.) Cumpăna, nume de familie în Maramureș. ♦ (astr.) Cumpăna, constelația Balanța. – Din sl. konpona „cumpănă” (Scriban, DEX, MDA) < lat. campana „clopot” (Miklosich, Cihac, Berneker, Conev, cf. DER). Cuv. rom. > magh. kompona (Edelspachen, cf. DER).

balmoș sn [At: ALECSANDRI, T. 323 / V: (reg) ~muș, ~muj, ~măș, ~maș, ~măj, ~meș / Pl: (rar) -e, -uri / E: ns cf mg bálmos] 1 Mâncare ciobănească din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau unt) cu puțin mălai. 2-3 (Reg; îe) Se îmbie ca țiganul la ~ A se invita (ca țiganul) la (chilipir sau, mls) la mâncare și băutură fără plată.

budur'oi sn [At: ȘEZ. V, 39/27 / V: -oaie sf / Pl: ~oaie / E: nct] 1 Putină mare în care se strânge laptele de la oi Si: budăi. 2 (Reg; spc) Butoi mare, confecționat dintr-un trunchi de copac, în care se depozitează faină (sau sămânță de cânepă, cenușă etc.). 3 Ghizd de fântână, confecționat din lemn. 4 (Reg) Tub de lemn prin care se aduce apa la moară. 5 (Reg) Loc de pe vatră situat între comniță și perete.