lictar, (liptari, licvar, ligvar, legvar), s.n. – (reg.; gastr.) Magiun, dulceață de prune. „Magiunul care se unge pe pita de grâu, de mălai, dar mai ales pe scrijele de coleșe rece” (Faiciuc, 1998: 182): „Îi lucrez de multă vreme și știu unde ține laptele de oi și brânza, ligvarul de prune și mierea de stupi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din lat. electuarium (sec. XIX), introdus în Transilvania prin farmacie (Șăineanu, Scriban; Candrea, Tiktin, cf. DER); din magh. lekvár „magiun” (DEX); din magh. liktárium, liktárom; lekvár (MDA).