sec, seacă [At: PO 139/24 / V: (îrg) săc, sacă / Pl: seci smf și (îrg) sece sf / E: ml siccus, -a, -um] 1 a (D. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este lipsit de umezeală Si: arid, secetos (5), uscat, (îrg) secățiu (1), (înv) secăcios (1), secățiv (1). 2 a (Pex; d. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este puțin productiv (din cauza uscăciunii) Si: nefertil, neproductiv (1), steril, sterp. 3 a (Înv; d. plante și d. animale) Steril. 4 a (Îvr; d. plante) Veșted. 5 a (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor; d. lacuri, fântâni etc.) Care nu (mai) are apă. 6 a (D. terenuri) Care nu (mai) este impregnat cu apă Si: uscat, (îrg) sterp. 7 a (Îs) Regim ~ Regim de interdicție a băuturilor alcoolice, impus unor bolnavi. 8 a (Înv; lpl; îs) Legume seci Nume generic pentru legume (fasole, mazăre, linte etc.) uscate. 9 a (Înv; îs) Timbru (sau sigiliu) ~ Ștampilă în relief, fără tuș, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială. 10 sn (Îs) Spălare la ~ Tratare a unor materiale sau a unor fibre cu solvenți chimici, fără apă. 11 a (Îs) Tuse seacă Tuse fără expectorație. 12 a (Reg; îls) Boala ai seacă Tuberculoză (pulmonară). 13-14 sn (Îljv) În ~ (Care este) fără flegmă (sunând a gol). 15-16 sn (Îal; pex) (Care este) forțat. 17 av (Îe) A tuși ~ A tuși fără expectorație. 18 a (D. sâni, ugere) Care nu mai secretă lapte. 19 a (Pex; d. femei, animale) Al căror sân, uger nu mai secretă lapte. 20 a (D. ochi) Care nu lăcrimează Si: uscat. 21 av (Pe lângă v „a plânge”) Fără lacrimi. 22 a (D. anotimpuri, vreme, ani sau d. aer, vânturi etc.) Secetos (1). 23 a (Pex; d. anotimpuri, vreme, ani) Secetos (2). 24 a (Îvr; d. îmbăieri) Care se face numai cu aer fiebinte. 25 a (Îrg; d. mâncăruri) Lipsit de sos. 26 a (D. unele alimente) Care nu este însoțit de nimic Si: gol, simplu. 27 av (Indică modul de consumare a băuturilor alcoolice) Fără adaos de apă minerală sau sifon. 28 a (D. vinuri) Care conține o cantitate mică de zahăr. 29 a (Pop; d. gură) Uscat (de sete, de nemâncare). 30 a (Rar; d. buze) Care este cu pielea deshidratată. 31 a (Îrg; d. oameni) Slab. 32 a (Reg; d. oameni sau d. fețele lor) Palid (1). 33 a (Reg; d. oameni) Searbăd¹ (2). 34 a (Îvr; d. părți ale corpului uman) Cu adâncituri (din cauza slăbiciunii). 35 sn (Reg) Partea scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: (pop) deșert, (reg) flămânzare. 36 sn (Reg) Bolta piciorului. 37 a (Reg; d. carne) Macru (1). 38 a (Îrg; d. oameni) Schilod (1). 39 a (D. părți ale corpului) Retezat² (1). 40 a (D. părți ale corpului) Atrofiat² (1). 41 sm (Înv) Paralizat. 42 a (Îe) A avea mână seacă A avea insucces în tot ceea ce întreprinde. 43 a (Udp „de”) Istovit. 44 a (Pop; îs) Vinerea seacă Sărbătoare creștină de dinaintea Paștelui Si: vinerea mare, vinerea patimilor. 45 a (Îs) Post ~ Post în care nu se consumă alimente și nu se beau lichide Si: post negru. 46 sn (De obicei urmat de determinări nume de sărbători religioase) Post³ (1). 47-48 sn (Pop; îljv) De ~ De post. 49 sn (D. zile, săptămâni, luni; îla) De ~ În care se fac rugăciuni și se ține un regim alimentar strict. 50 sn (Îal) Pentru post³ (1). 51 a (Îvp; d. recipiente sau obiecte considerate ca atare) Gol (23). 52 a (Reg; îs) Lună seacă Lună nouă. 53 sn (Îrg; îlav) În ~ Degeaba (1). 54 sn (Reg; îal) În lipsuri. 55 sn (Reg; îal) Fără succes. 56 sn (Reg; îal; pe lângă verbe ca „a sări”, „a călca”, „a arunca” etc.) În aer (când se străbate o distanță oarecare până la pământ) Si: în gol, în prăpastie. 57 sn (Îlav; pe lângă verbe ca „a suna”, „a răsuna”) A ~ Ca un lucru gol. 58 sn (Îe) A înghiți în ~ A înghiți fără a avea ceva în gură, de obicei, ca manifestare a unei stări fiziologice ori sufletești. 59 sn (Pex; îae) A fi nevoit să-și înfrâneze (sau a-și înfrâna) o dorință. 60 sn (Pop; în superstiții) A(-i) ieși cuiva cu ~ A ieși înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind prin aceasta un insucces. 61 sn (Reg; îe) A-i merge (cuiva) în ~ A avea (permanent) insuccese. 62 sn (Reg; îe) A da tot în ~ Sec (59). 63 sn (Rar; la jocul de cărți; îe) A juca în ~ A juca de unul singur, fără partener. 64 av (Rar; la jocul de cărți) A plăti ~ A achita potul fără a mai cere în plus. 65 sn (Reg; îe) A fulgera în ~ A fulgera când este timp senin. 66 a (Reg; îs) Gură seacă Persoană care vorbește mult. 67 a (Reg; îe) A-i fi cuiva (sau a avea) gura seacă A se împlini lucrurile nefavorabile prevestite de cineva. 68 a (Reg; d. acțiuni ale oamenilor) Care este fără succesul așteptat. 69 a (Reg; d. arme de foc) Care nu este încărcat. 70 a (D. ape, ținuturi etc.; udp „de”) Lipsit (de ...). 71 sn (Îvr) Lipsă dintr-un total, dintr-un număr complet, dintr-o formație. 72 smf (Reg) Înfometat. 73-74 a (D. fructe sau d. semințe) Care este fără miez (sau cu miezul uscat, nedezvoltat, stricat) Si: (reg) scorburos (3-4). 75 a (Pex; d. plante, în special, d. cereale) Care este fără fruct Si: (reg) secăreț¹. 76 a (Reg; d. varză) Care are căpățâna insuficient formată Si: (reg) sterp. 77 a (Reg; fig; d. muncă sau d. servicii, funcții etc.) Care este fără profit, fără avantaje materiale (suficiente). 78 a (D. sunete, zgomote, voce etc.) Care este scurt și fără rezonanță Si: (îrg) secățiv (4). 79 a (Spt; d. șuturi, lovituri) Care este scurt și fulgerător. 80-81 smf, a (Om) care este lipsit de inteligență, de judecată, de pricepere, de istețime Si: mărginit, prost, prostănac, nătărău, nătâng, (îvp) năuc (1), neajuns², (pop) pălăvatic, (îrg) prostan, prostatic¹, prostănatic, (reg) moroiman, motănos, năgăbui, năsărâmb, nătânt, năbârgeac, năprui, năsâlnic, năvleg (1), năvligos, necălit, opac² (1), paliu³, păhui², pătrășcan, pleoncios, pliurd (1), puncău, prostovol, tanău¹, tanteș, tălășman, tărăntuc (1), tăul, telpiz, tântăit, tontan, tontălan, tontălău, tontolete, tontolog, tontovan, trașcaliu, trencheș, tronc², tut² (1), tutunac. 82 a (D. manifestări ale oamenilor sau d. fețele lor) Care exprimă lipsă de inteligență. 83 a (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni sau manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de sens. 84 a (D. știință, concepte etc.) Care are un caracter abstract. 85 a (Fig; d. oameni și d. manifestările lor) Lipsit de expresivitate, de sensibilitate, de căldură Si: rece, dur, aspru. 86 a (Îs) Umor ~ Mod de relatare a ceva într-o manieră care nu sugerează ideea de umor, aceasta reieșind însă din legătura neașteptată stabilită între elementele incompatibile, a cărei înțelegere implică un răstimp care, de obicei, atenuează (mult) intensitatea reacției prin râs. 87 a (D. stil) Care este neutru, sobru, concis. 88 a (D. opere de artă, construcții, monumente etc.) Lipsit de ornamente Si: simplu. 89 a Care se adresează strict intelectului. 90 a (Rar; d. manifestări ale oamenilor) Dârz (5).

nimfomană sf, a [At: ENC. VET. 285 / Pl: ~ne / E: fr nymphomane] 1-2 (Femeie sau animal femelă) care suferă de nimfomanie.

NIMFOMANIE s. f. (Med.) Stare patologică la femei și la animalele femele, manifestată printr-o excitație sexuală exagerată. – Din fr. nymphomanie.

A LEPĂDA lepăd 1. tranz. 1) (obiecte, mai ales nefolositoare) A înceta de a mai purta cu sine, aruncând sau părăsind. ◊ A nu fi de lepădat a fi demn de luat în seamă; a merita toată atenția. 2) (îmbrăcăminte, încălțăminte) A scoate de pe sine; a dezbrăca. ◊ A-și ~ masca a înceta de a se mai preface. A-și ~ potcoavele a muri; a deceda. 3) fig. A înceta de a mai practica; a lăsa; a părăsi. ~ fumatul. 4) A face să rămână singur (undeva); a lăsa; a părăsi; a abandona. 2. intranz. (despre femei sau femelele animalelor) A naște înainte de termen; a expulza fătul mort (prin avort). /<lat. lapidare

NIMFOMANIE s.f. (Med.) Dorința irezistibilă și insațiabilă pentru actul sexual la femei sau la animalele femele; estromanie; metromanie (2) [în DN]; satiriazis.^[1] [Gen. -iei. / < fr. nymphomanie, cf. it. nimfomania, cf. gr. nymphe – nimfă, mania – manie].

femeiușcă, femeiuște, s.f. (pop.) 1. femeie drăguță și vioaie. 2. femeie rea, a dracului; femeie cu purtări rele; muierușcă. 3. bărbat condus de femeie în căsnicie. 4. animal de sex feminin. 5. scândurică cu găurele la războiul de țesut; muierușcă, găurar, găureancă, scânduriță, potiheci, bărbătuș.

știr⁴, -ă, adj. (înv. și pop.; mai ales despre femelele animalelor și despre femei) steril, sterp; (despre plante) neroditor.

animal, animale s. n. femeie frumoasă

ȘTIRĂ, știre, adj. f. (Înv. și reg.; despre animale, rar despre femei) Stearpă. – Comp. alb. shtierë.

cap n. (pl. capete) 1. partea corpului la om, sau la animale, care conține creerul și organele simțurilor, afară de pipăit; 2. fig. minte, inteligență, rațiune: om cu cap; a tăia capul pe cineva, a se pricepe; 3. partea principală, cea mai de margine sau cea mai de frunte, început sau sfârșit: stând în capul mesei printre căpitani BOL.; 4. om sau animal, bărbat sau femeie, individ: dare pe cap, au murit șase capete de vite; a-i fi de cap, a-și atrage nenorociri; a-și pune capul, a garanta cu persoana sa; odată cu capul, (în ruptul capului), nici mort, cu nici un preț; în cap, până la unul, tocmai; 5. capitol: cap II; 6. pl. capital: dobânda cu capetele; 7. nume de plante: capul ariciului, buzdugan. [Lat. CAPUT].

ZBORȘIT, -Ă, zborșiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) înfuriat, înverșunat; (în legătură cu verbe de declarație) aspru, răstit. Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate? CREANGĂ, P. 299. Apoi, de ce ești zborșit? NEGRUZZI, S. III 7. ◊ (Adverbial) Înapoi, măgarule, țipă zborșit Cristea, adăogind poruncii înjurături spurcate. SADOVEANU, M. C. 208. 2. (Despre păr, pene; p. ext. despre oameni, animale) Zbîrlit, ciufulit. Femei zborșite, copii în căme- șuici rupte, bătrini cu bărbi încîlcite, tremurînd ca varga, se îndesau unii într-alții. CAMILAR, N. I 86. Găinile... stau zborșite, fac mișcări încete și, după 2-3 zile de suferinți, pier. ȘEZ. III 203.

izvor, izvoare, s.n. – Șipot. ♦ (rel.) Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paști), este un praznic al Maicii Domnului; sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu. Potrivit legendei, un orb și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor dintr-o pădure din apropierea Constantinopolului, la îndemnul Maicii Domnului. În calendarul popular se mai numește și Paștele animalelor (strat precreștin): femeile fac un colac pe care îl duc la biserică spre a fi sfințit, împreună cu făină de grâu, de porumb, ierburi, frunze și o sticlă de ulei. Ierburile se dau la animale, spre a fi ferite de boli. Uleiul se folosește de leac, peste an. ♦ (top.) Izvoare, stațiune climaterică, situată în Munții Gutâi, pe un platou vulcanic, la 926 m altitudine, sub vf. Igniș, la 30 km de Baia Mare, cu acces din Valea Neagră (Firiza), inaugurată pe data de 28 iunie 1936. ♦ (geol.) Izvorul pulsatoriu (fântâna țâșnitoare), sursă hidrominerală situată la confluența văilor Poieni și Cizma, în Poiana Botizei, descoperită în anul 1969, în urma executării unor foraje. Botezat de specialiști Izvorul nr. 3; localnicii îl numesc La borcut. Are un debit de 0,4 l / s. Apa este puternic carbogazoasă. Izvorul este captat într-o bortă de fag, cu un diametru de 80 cm și o adâncime de 1,20 m, într-o platformă de beton. Apa apare și dispare cu regularitate (v. Nădișan, 2012: 99-101). ♦ (onom.) Izvor, Izvoran, Izvoranu, Izvoreanu, nume de familie (18 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. izvorǔ „fântână” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

METRO-₁ „uter, matrice”. ◊ gr. metra „uter, matrice” > fr. métro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. metro-. □ ~campsie (v. -campsie), s. f., îndoire a uterului; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a uterului; ~elitrorafie (v. elitro-, v. -rafie), s. f., operație chirurgicală de unire a peretelui vaginal anterior sau a feței anterioare a colului uterin cu peretele posterior al vaginului; ~manie (v. -manie), s. f., dorință irezistibilă și insațiabilă pentru actul sexual la femei sau la animalele femele; ~patie (v. -patie), s. f., stare patologică a uterului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie uterină survenită în afara ciclului menstrual; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere mucoasă sau seroasă din cavitatea uterină; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură uterină; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a uterului.

MENSTRUAL, -Ă adj 1. (Învechit) Care are loc periodic, la interval de o lună ; care corespunde unei luni; lunar. Dintre toate animalele (vietățile) numai femeile se supun la lucrarea menstruală a firei. CORNEA, E. I, 24/17. Climate menstruali sau lunarie. FONTANIN, C. 101/2, cf. ALEXI, W. ♦ (Substantivat, f. pl.) Menstruație. Emoroidele. . . sînt niște vine de sînge care se deschid în timpuri hotărîte și esă sînge afară, pe cum este la femei venirea la fire (menstrualele). CORNEA, E. I, 11/13. 2. Care se referă la menstruație, de la menstruație. Cînd sîngele menstrual al femeilor nu este curat, atunce au trebuință de curățenie. CORNEA, E. I, 24/30. Anomalie menstruală (neregularea firii la femei). DESCR. APE, 125/11, cf. LM, DM, DN. - Pronunțat: -stru-al. – Pl.: menstruali, -e. – Din lat. menstrualis, -e.

MULTIPAR, -Ă adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. Animal multipar. ♦ (Despre femei) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri, DICȚ. – Pl.: multipari, -e. – Din fr. multipare.

LEPĂDA, lepăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bună voie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leapăd. – Var.: (reg.) lăpăda vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”.

STERILITATE s. 1. (BIOL.) (înv. și reg.) sterpăciune, (înv.) sterpie. (~ unui animal.) 2. (BIOL.) agenezie. (~ unei femei.) 3. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

FEMELĂ s.f. Animal de sex feminin; femeie, femeiușcă. [Cf. fr. femelle, lat. femella].

NIMFOMANIE s. f. exagerare a apetitului sexual la femei sau la unele animale femele; estromanie. (< fr. nymphomanie)

FEMEIE FRUMOASĂ alivancă, amazoană, animal, bucățică bună, cadână, damă cu manșoane, exemplar, feliuță, holdană, o grădină de fată, mandarină, mesadă, piesă de elicopter, pralină, șeică, șerpoaică, vampă.

dabilă, -e, (dabdilă). s.f. – Namilă, animal mare, greoi. (Fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (ref. la Fata Pădurii; Bilțiu 1999: 210). – Din dăbălăza „a se bosumfla” (DER).

femeiușcă f. 1. (ironic) femeie; 2. partea femeiască la animale.

LEPĂDA, lepăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leapăd. – Var.: (reg.) lăpăda vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”.

MAMELĂ, mamele, s. f. Organ de secreție a laptelui la femeie și la femelele animalelor mamifere.

LEPĂDA, lepăd, vb. I. I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mînă; a arunca, a azvîrli. Lepădă ziarele pe masă și lăsă cafeaua neterminată. C. PETRESCU, A. 468. Ai putea să lepezi cîrma și lopețile să lepezi, După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. Toate hîrtiile și cărțile mele le aflai aruncate pe masă, astfel cum le lepădasem eu. BOLINTINEANU, O. 371. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă, a nu fi de aruncat sau de lăsat. Ea îl privi drept în ochi, căci nici el nu era om de lepădat. STĂNOIU, C. I. 170. Ipate vede că [fata] nu-i de lepădat. CREANGĂ, P. 165. ♦ Refl. pas. A da la o parte, a renunța la... Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat? EMINESCU, O. IV 379. ♦ A da ceva, a dărui. Nimeni nu mă știe, nimeni nu mă vede, nimeni nu-mi leapădă un braț de lemne ori un pumn de făină. Numai cînd au o scîrbă, ori o boală, atunci își aduc aminte. SADOVEANU, B. 48. ♦ Fig. A scoate. Clarinetul leapădă sunete pițigăiate. STANCU, D. 76. ◊ Expr. (Învechit) A lepăda (un) cuvînt (cuiva) = a da de veste, a anunța (pe cineva). Lepădați grabnic cuvînt la oameni că avem o primejdie asupra noastră și să-și gătească armele. SADOVEANU, F. J. 159. ♦ A-și dezbrăca un veșmînt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. Se apropie... un moșneag care nu-și lepădase căciula de iarnă. C. PETRESCU, Î. II 139. Pesemne Baba Dochia nu-și lepădase toate cojoacele. CREANGĂ, A. 30. El își lepăda rasa și-și punea mantie de cavaleri, în care veghea sub sticlitoarele-i ferestre. EMINESCU, N. 59. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se preface, a se arăta în adevărata lui lumină, a-și da arama pe față. Atunci Iancul lepădă masca, își dezveli urîtul caracter. NEGRUZZI, S. I 25. (Învechit) A(-și) lepăda potcoavele = a muri. Văd eu că mi se apropie și mie să-mi lepăd potcoavele. ISPIRESCU, U. 2. ♦ (Despre șerpi și șopîrle, despre animale cu blană sau despre păsări) A năpîrli; (despre cerbi) a-și pierde coarnele vechi pentru a căpăta altele noi. ♦ Fig. A scutura. Brazii își legănau ramurile și la fiecare legănare își lepădau povara de ninsoare. DUMITRIU, N. 212. Arborii își leapădă frunzele galbene. STANCU, D. 287. 2.. Intranz. (Popular, despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. M-a izbit în pîntec cu genunchiul, că doar oi lepăda. CAMILAR, N. II 155. Cum îți vine să dai cu piciorul în pîntecele femeii? Dacă leapădă? VLAHUȚĂ, CL. 83. Multe iepe... au lepădat. I. IONESCU, D. 534. ◊ Tranz. În noaptea aceea, cu mare suferință, Uliana lepădă mort copilul pe care-l avea în pîntece. DUMITRIU, P. F. 62. (Expr., despre pești) A lepăda icrele = a depune icrele. (În forma lăpăda) Aci intră la cloceală, aci își lăpădă icrele. STĂNOIU, C. I. 82. II. Fig. 1. Tranz. (Arhaizant, cu privire la oameni, urmat de determinări locale) A îndepărta, a alunga. N-ar fi rău să-i lepede pe asemenea locuitori vremelnici într-o latură, ca să nu ia dreptul băștinașilor la împărțirea loturilor. SADOVEANU, P. M. 10. Taci, Florico, nu mai plînge, că nu te-oi lepăda eu pe drumuri. ALECSANDRI, T. 914. ♦ A lăsa undeva. Se tocmesc cu vrun căpitan grec de corabie, ca să-i primească și să-i ducă să-i lepede undeva, într-un ostrov. SADOVEANU, Z. C. 307. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a lăsa (o îndeletnicire, o acțiune, un obicei etc.), a renunța la... Blanca, știi că din iubire Făr’ de lege te-ai născut... Lepădînd viața lumii, Vei spăși greșeala mumii, Și de-o crimă tu mă mîntui. EMINESCU, O. I 102. Am lepădat toate romanțele și m-am apucat de cetit pre Tucidid. NEGRUZZI, S. I 61. ◊ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «de» sau, mai rar, «din», indicînd obiectul îndepărtat) De mi s-ar da domnia – dac-aceasta s-ar putea! – Eu m-aș lepăda de dînsa ca să fiu cu Anca mea. DAVILA, V. V. 25. Iată, pentru dragostea ta, mă lepăd de puterea mea cea măiastră; numai și tu să mă iubești, precum te iubesc eu. ISPIRESCU, L. 188. M-am lepădat din slujba oștinească, mi-am jărtfit mica carieră. KOGĂLNICEANU, S. 190. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «de») A rupe orice legături cu cineva, a se feri, a se păzi de cineva sau de ceva. V. renega. Dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat de spîn, ca de ucigă-l crucea. CREANGĂ, P. 210. Stăpînul... se lepăda din ce în ce mai mult de ispitele satanei. ODOBESCU, S. III 47. ♦ A nu-și mai păstra atitudinea dinainte; a nu recunoaște ceva, a tăgădui. Băiatul începu a se dezvinui în tot chipul și a se lepăda că lui nici nu i-au plesnit prin cap una ca aceasta. SBIERA, P. 74. 4. Tranz. (Învechit) A refuza, a respinge, a nu accepta ceva. Mă rog, băbacă, ascultă rugămintea me și nu o lepăda. KOGĂLNICEANU, S. 101. Nu leapădă o convorbire față cu marturi. BĂLCESCU, O. II 196. – Prez. ind. și: leapăd (DELAVRANCEA, O. II 102). – Variantă: (regional) lăpăda vb. I.

dabilă, dabile, (dabdilă), s.f. – (reg.) 1. Namilă, animal mare, greoi. 2. (fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (ref. la Fata Pădurii; Bilțiu, 1999: 210). – Din magh. debella „femeie înaltă și slabă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

STÎRPI, stîrpesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la animale vătămătoare) A omorî (în număr mare); a extermina; (cu privire la plante dăunătoare) a scoate din rădăcină, a smulge cu rădăcini cu tot (pentru a face să dispară specia dintr-un loc) (v. extirpa). A stîrpi buruienile. ♦ (Cu privire la oameni) A distruge (în masă); a nimici, a extermina. Pe dușmanii țării să-i stîrpim cum omul Curăță de-omidă primăvara pomul. BENIUC, M. 151. ◊ (Rar, cu privire la un singur individ) Să mi-l cauți și, prinzîndu-l precum prinde plasa pești, Să mi-l strîngi și, de se poate, pe vecie să-l stîrpești. EFTIMIU, Î. 34. ◊ Refl. reciproc. Începură... neamurile a se scula unele asupra altora și a se stîrpi. SBIERA, P. 306. 2. Tranz. A desființa, a lichida, a nimici. Și aci trebuie... o mînă de fier, care să stîrpească specula. C. PETRESCU, C. V. 110. La rău a sta-mpotrivă... e chipul cel mai sigur De a-l stîrpi cu totul. NEGRUZZI, S. II 234. Nici unul din abuzurile pe cari legislatorii din 1851 voiseră a înlătura n-a putut fi stîrpit. KOGĂLNICEANU, S. A. 160. Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim. ALEXANDRESCU, M. 380. 3. Intranz. și refl. (Despre femelele animalelor, mai rar despre femei) A deveni sterp, steril; a avorta, a lepăda, a pierde. Femeia îngreunată care naște copii morți se zice... că a lepădat, a stîrpit. MARIAN, NA. 74. A poftit l-ardei prăjit Și, negustînd, s-a stîrpit. PANN, P. V. II 143. ◊ Tranz. fact. Boierule... mă bătuși pentru că nu te-am lăsat să-mi stîrpești iapa. VLAHUȚĂ, O. AL. II 56. ♦ (Despre animale) A înceta de a mai da lapte. Că de cînd ești pe la noi S-au scumpit brînza de oi, Și de cînd tu te-ai ivit Toate oile-au stîrpit. ALECSANDRI, P. P. 330.

SFÂNTA VINERI (în mitologia românească), divinitate duală. Ca personaj nefast este închipuită ca o văduvă bătrână, uscățivă și rea, ce pedepsește femeile care torc și cântă vinerea, iar pe cele leneșe le preface în nevăstuici. Ca divinitate fastă este cea mai importantă dintre personificările zilelor săptămânii. Este tot bătrână și uscățivă, îmbrăcată în alb și este protectoarea femeilor, a călătorilor, a animalelor și păsărilor. Uneori echivalată cu Sf. Parascheva.

STERILITATE s. 1. (BIOL.) (înv. și reg.) sterpăciune, (înv.) sterpie. (~ unui animal.) 2. (BIOL.) agenezie. (~ unei femei.) 3. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

pătat, ~ă [At: BIBLIA (1688) 222/15 / V: (reg) pet~ / Pl: ~ați, ~e / E: păta] 1 a Cu pete (1), cu murdărie Si: mânjit, murdar, (îvp) picat², (reg) perceat. 2 a (D. oameni) Cu pielea pigmentată diferit și inestetic pe unele porțiuni Si: (reg) perceat. 3 a (D. piele) Care este pigmentată diferit și inestetic pe unele porțiuni. 4 a (Arg; d. femei) Gravidă. 5 a (D. animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puțin omogen colorat Si: bălțat, (reg) picat. 6 a (D. animale și plante; pex) Pestriț. 7 a (Fig) Pângărit. 8 a (Fig) Compromis. 9 a (Fig) Dezonorat. 10 sm (Iht; reg) Păstrăv (1) (Salmo trutta fario). 11 sm (Bot; reg; lpl) Dedițel de pădure (Anemone silvestris).

țâță^[1] sf [At: PSALT. HUR. 17r/10 / V: (îrg) țiță, (reg) țâț sn (Pl: ~uri) / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml titia] 1 (Pop) Organ al secreției lactate la femei sau la unele animale mamifere femele Si: mamelă, sân, piept. 2 (Pop; prc) Mamelon. 3 (Pop; spc) Fiecare dintre prelungirile ugerului la animalele femele mulgătoare, prin care se scurge laptele. 4 (Pop; pex) Lapte secretat de țâță (3). 5 (Pop; d. copii; îla) De (sau, reg, la, de la ) ~ (sau ~țe) Sugar. 6 (Pop; îlav) La ~ La piept. 7 (Pop; d. o femeie; îla) Cu ~ Care alăpteză. 8 (Pop; îe) A da ~ A alăpta. 9 (Pop; d. o femeie; îe) A avea ~ A avea suficient lapte pentru a-și alăpta copilul. 10 (Pop; d. o femeie; îe) A-i pieri ~ța A nu mai putea alăpta. 11 (Pop; d. copii; îe) A-i fi de ~ A dori să sugă. 12 (Pop; îe) A secat ~ța caprei A se termina cu foloasele ușor obținute. 13 (Pop; îe) A fi cum îi ~ța A fi bun. 14 (Pop; îe) (A fi) ca copilul cu două ~țe A trăi în belșug. 15 (Pop; îe) (A fi) ca un copil cu ~ța în gură (sau ca un copil la ~) (A fi) fericit. 16 (Pop; îe) Parcă tot suge la ~ Se spune despre un om prost, fără judecată. 17 (Pop; în credințele populare; îe) (A fi) întors de la ~ Se spune despre un copil care, deși a fost înțărcat, este alăptat din nou și care, la maturitate, devine o piază rea pentru semenii săi. 18 (Pop; îc) ~ța-vacii, (reg) ~ța-oii, ~ța-caprei Soi românesc de viță de vie care produce struguri (de masă) cu boabe mari, albe, roșii sau negre, lunguiețe și foarte cărnoase Si: razachie. 19 (Pop; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (18)-vacii Si: razachie. 20 (Bot; reg; îac) Ciuboțica-cucului (Primula veris, officinalis și elatior). 21 (Reg; îc) ~ța-vacii Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon dubius). 23 (Bot; reg; îac) Cupa-oii (Campanula patula). 24 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 25 (Bot; reg; îac) Lupoaie (Orobanche purpurea). 26 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 27 (Bot; reg; îac) Ochii-broaștei (Primula farinosa). 28 (Bot; reg; îac) Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 29 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci comestibile, de culoare albă, cu piciorul scurt și pălăria de formă lunguiață și care crește prin locuri nisipoase. 30 (Bot; reg; îc) ~ța-vacii, ~ța-oii Degetar (Digitalis grandiflora). 31 (Bot; reg; îc) ~ța-oii Plantă erbacee perenă, înaltă până la 70 de cm, în partea superioară lânoasă, cu frunze lanceolate și cu flori ca un degetar, de culoare albă-gălbuie, folosită ca plantă medicinală Si: degetar lânos (Digitalis lanata). 32 (Bot; Mol; îac) Degețel-roșu (Digitalis purpurea). 33 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria angustifolia, Pulmonaria officinalis). 34 (Bot; reg; îac) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. 35 (Bot; reg; îac) Nume dat unei specii de plante din familia campanulaceelor. 36 (Bot; reg; îc) ~ța-oii, ~ța-oilor Floarea trifoiului Si: arnică (Arnica montana). 37 (Bot; reg; îc) ~ța-caprei Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 38 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopon dubius, pratensis și orientalis). 39 (Bot; reg; îac) Surguci (Consolida ajacis). 40 (Bot; reg; îac) Curpen de munte (Clematis alpina). 41 (Bot; reg; îae) Caprifoi (Lonicera caprifolium). 42 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci de culoare galbenă, care crește prin păduri, pe tmnehiurile de brad (Clavaria viscosa). 43 (Reg; îac) Roșcovă. 44 (Reg; îac) Numele unui soi de prune nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-pisicii Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, de culoare neagră, brumate, lunguiețe și cu pielița subțire. 46 (Reg; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (45)-pisicii. 47 (Olt; îc) ~ța-iepurelui Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe de mărime mijlocie, lunguiețe și de culoare neagră. 48 (Olt; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (47)-iepurelui. 49 (Ban; îc) ~ța-fetei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, lunguiețe și de culoare albă. 50 (Ban; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (49)-fetei. 51 (Trs; Mar; îc) ~ța-viei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, alungite și de culoare albă-verzuie. 52 (Trs; Mar; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (51)-viei. 53 (Bot; reg; îc) ~ța-cățelii Alior (Euphorbia). 54 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Urechelniță (Sempervivum tectorum). 55 (Buc; îc) ~ța-fiului Plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii Si: răculeț (Polygonum bistorta). 56 (Mun; îc) ~ța-cucoanei Numele unei flori de grădină nedefinite mai îndeaproape. 57 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, de obicei mari, cu pielița subțire, brumată, de culoare albă, neagră sau roșie. 58 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Strugure produs de vița de vie țâță (57). 59 (Olt) Ardei iute Si: (reg) țâțoc (2) (Capsicum annuum). 60 (Îvp) Organ atrofiat funcțional și fizic la masculi Si: mamelă. 61 (Mol; îc) ~ța-cățelii, ~-de-cățea Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori) Si: (pop) uimă. 62 (Mol; îc) ~ța-cățelii Furuncul. 63 (Pop) Parte mai strâmtă în formă de cioc, de la gura unui vas prin care se toarnă, se scurge sau se bea un lichid Si: gurgui (1), țâțână (19), țuțuroi (6). 64 Proeminență în formă de mamelon de pe toarta unui urcior, prin care se bea apă Si: țâțână (20), țuțuroi (5), (reg) țuțurcă. 65 (Reg) Deschizătură în capacul doniței sau al altui vas din doage de lemn cu care se transportă apa la câmp. 66 (Reg; îf țâț) Vas de mici dimensiuni în care se păstrează apa de băut (pentru copii). 67 (Reg; îaf) Bucată mică de lemn rotunjită în partea de deasupra, folosită în loc de minge într-un joc de copii. 68 Jgheab prin care curge mustul de la teasc. 69 (Trs) Parte a sobei sau a vetrei prin care iese fumul. 70 (Reg) Partea de la marginea unei pâini formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: răsunoi. 71 (Reg) Ridicătură de pământ Si: movilă. 72 (Îrg) Țâțână (18). corectat(ă)

stârpi [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 171^r/23 / V: (îvp) stăr~, (înv) sterpa (pzi: ~pez) ster~, stir~ / Pzi: ~pesc / E: sterp cf lat extirpare] 1 vtfa (Rar; c.i. pământul, terenuri etc.) A face să devină sterp (1). 2-3 vtfi (Înv; c.i. oameni) A face să devină sau a deveni sterp (18) Vz: steriliza. 4-6 vtir (Pop; d. femelele animalelor, mai rar, d. femei; c.i. mai ales fătul) A avorta (1). 7 vt (Pop; c.i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor ori bălți, lacuri, fântâni etc.) A seca². 8-9 vir A pierde sau a face să-și piardă laptele. 10 vt (Pop) (C.i. laptele) A face să înceteze, să nu mai curgă. 11-12 vtrp (C.i. vegetația) A smulge din rădăcină pentru a nu mai regenera Si: a dezrădăcina (1). 13 vt A face să nu mai crească Si: (reg) a pustii. 14 vt (Înv) A distruge. 15 vt (C.i. ființe) A omorî în masă (și cu sălbăticie) Si: a distruge (4), a extermina, a masacra, a măcelări, a nimici, a prăpădi, (pfm) a căsăpi (3), a conceni (3), a nimicnici, a snopi, a stropși, (reg) a chesăgi (1), a pustii¹, (fam) a lichida. 16 vt (C.i. seminții, neamuri, popoare sau colectivități de ființe) A face să dispară complet Si: a distruge (4), a extermina, a masacra, a măcelări, a nimici, a prăpădi, (pfm) a căsăpi (3), a canoni (1), a nimicnici, a snopi, a stropși, (reg) a chesăgi (1), a pustii¹, (fam) a lichida. 17 vtrp (C.i. boli, primejdii etc.) A pune capăt Si: a desființa (1), a înlătura, a lichida, a suprima, (liv) a eradica (4). 18 vt (C.i. boli, primejdii etc.) A face să dispară (pentru totdeauna), să nu mai existe Si: a desființa (1), a înlătura, a lichida, a suprima, (liv) a eradica (4). 19 vt (Înv) A lipsi (de ceva). 20 vt (Pop) A scăpa (22).

dábilă, dabile, (dial. dabdilă), s.f. (reg.) 1. Namilă, animal mare, greoi. 2. (fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (Bilțiu, 1999: 210). – Din magh. debella „femeie înaltă și slabă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

NUME (pl. ~) sn. 1 Cuvîntul cu care numim, cu care arătăm cum se chiamă o persoană, un animal sau un lucru: Ioan, rege, cal, limbă, putere sînt ~; ~ de loc, de munte, de rîu, de femeie, de bărbat; ~le animalelor și plantelor; ~le unei străzi; ~ de botez, nume dat copilului la naștere, la botez; ~ de familie, numele comun întregii familii; a da (un) ~; a pune ~; a purta un ~; a nu avea ~; a-i zice pe ~, a-l numi, a-l chema, a-l arăta cu numele pe care-l are, a-i zice cum îl chiamă; să nu-mi mai zici pe ~, formulă de întărire a celor spuse de cineva, spre a i se da crezare; pe ~, numit, avînd numele de: era p’acolo și tartorul zeilor, pe ~ Joe (ISP.); a striga pe cineva pe ~, a-l chema, a-l striga rostindu-i numele; a nu-i ști de ~, a nu mai ști nimic cu privire la cineva, a nu mai avea nici o veste despre dînsul: la săptămîna am fugit încoace și nu i-am mai știut de ~ (VLAH.); a nu-i mai auzi de ~, a nu se mai ști nimic despre dînsul, a nu mai avea nici o veste despre el: acum nu mai sta pe gînduri, ci te cară, și să nu-ți mai aud de ~ pînă nu mi-l aduci (RET.); i s’a dus ~ele, s’a prăpădit, a pierit; veni-ți-ar ~le! veni-i-ar ~le! să-ți rămîie ~le! blestem adresat cuiva ca să se prăpădească, să moară ¶ 2 Pentru ~le lui Dumnezeu! pentru Dumnezeu! ¶ 3 În ~le, din partea, invocînd puterea, autoritatea: în ~le legii; în ~le regelui; în ~le tatălui ¶ 4 Numai cu ~le, numai în aparență ¶ 5 Cu ~le, subt ~, sub cuvînt, așa zicînd ¶ 6 📖 Substantiv; 👉 ABSTRACT I. 3, COLECTIV3, COMUN I. 8, PROPRIU, MATERIAL l. 4 ¶ 7 Vază, renume, reputație; (P): cine cere nu piere, dar nici ~ bun nu are; a scoate, a-i ieși cuiva ~ bun, ~ rău; (P): decît să-ți iasă ~ rău, mai bine ochii din cap (PANN) ¶ 8 A lua în ~ de bine, de rău, a-i face o reputație bună, rea, a vedea cu ochi buni, răi: toți slujbașii curții o luară în ~ de bine, văzîndu-i vrednicia (ISP.); flăcăii, mai toți, o luaseră în ~ de rău (DLVR.) [lat. nomen].

pricolicioaică, pricolicioaice, s.f. (reg.) ființă imaginară în care se preface, după moarte, o femeie, luând diferite înfățișări de animale și pricinuind rău oamenilor.

PRĂSILĂ, prăsile, s. f. 1. (Precedat de prep. «de») Reproducere de animale (de rasă). Să vie deseară oricine poftește în grădina împărătească, s-auză acolo fără plată cum cîntă un vestit măgar de prăsilă. CARAGIALE, P. 25. O herghelie cu 9 iepe fătătoare... 5 vaci de prăsilă... I. IONESCU, D. 327. ◊ (Rar, în legătură cu oamenii) Tu ești un nebun de frunte? După ce n-ai chiar nemică, Te mai apuci de prăsilă. Auzi! li trebuie copii! HASDEU, R. V. 10. 2. (Cu sens colectiv) Animale tinere, pui (ținuți pentru reproducere); p. ext. animale de soi bun. Bărbați, femei, copii... cărau către bordeie, la lumina felinarelor, grîne și prăsilă felurită din acareturile conacului. GALAN, Z. R. 253. Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere. pentru că moș Nichifor ținea să aibă prăsilă. CREANGĂ, P. 106. ◊ (Rar, la pl.) Na calul cu armele Ș-arată-mi potecele, Ca să-mi văd prăsilele. PĂSCULESCU, L. P. 277.

bălăior, ~oară [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 550/18 / P: ~lă-iel / V: (reg) ~lăor / Pl: ~i, ~oare / E: bălai + -ior] 1 a (D. părul oamenilor) Blond deschis Si: blănel (1). 2 a (D. oameni) Care are părul și pielea de culoare deschisă, albicioasă Si: (pop) bălănel (1), (rar) bălăiel (2). 3-4 sf (Pop) (Fată sau) femeie bălăioară (2). 5 a (Reg; d. animale) Bălan (4) mai deschis. 6-7 sf (Șhp) (Vacă sau) iapă albă. 8 sf (Iht; reg) Ocheană (Rutilus rutilus).

nimfomanie sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 285/12 / V: (înv) ninf~ / Pl: ~ii / E: fr nymphomanie] Stare patologică la femei și la femelele unor animale, care constă într-o excitație sexuală exagerată Si: estromanie, mitromanie Cf satiriazis.

PLACENTĂ, placente, s. f. 1. Membrană cărnoasă, care învelește și alimentează embrionul în perioada de gestație a mamiferelor. Extractul de placentă de orice speță animală poate fi descompus de serul femeilor gravide. MARINESCU, P. A. 54. 2. (Bot.) Porțiune din suprafața unei cîrpele în care sînt așezate ovulele.

nevăstuică Animalul numit astfel poartă în diverse limbi nume derivate de la „femeie” (it. donnola, gr. νυμφίτσα, magh. hölgy etc.), deci legătura cu nevastă este indiscutabilă. Dar formația mai cere precizări. TDRG și DLR socotesc că este un diminutiv format în românește de la nevastă; DU trimite la v. sl. невѣсткa, dar acesta ar fi putut servi numai de model; mai bine inspirat, Seriban trimite la bg. невеcmyлкa (transcrie însă greșit: neviestulka) și este urmat de Ciorănescu. Forma bulgară seamănă mult mai bine cu cea românească. Dar de ce să admitem originea slavă și nu formarea în românește? Pentru că la noi nevastă înseamnă numai „soție”, cel mult „femeie măritată”, precizare de care numele animalului nu avea deloc nevoie, pe cînd în limbile slave se poate porni de la sensul de „femeie tînără”. Să-mi fie îngăduit să vorbesc aici și de echivalentul latin mustela, rămas fără explicație în dicționarele etimologice. Mi se pare neîndoios că e derivat diminutiv de la adjectivul mustus „tînăr”, de unde avem pe must.

dâplă sf [At: DENSUSIANU, Ț. H. / Pl: ~le / E: nct] 1 (Trs) Loc scufundat în raport cu cele învecinate. 2 (Buc) Murdărie (atârnând în țurțuri) pe părul oamenilor sau animalelor. 3 (Buc; pex) Persoană (mai ales femeie) cu părul unsuros.

măcelăreasă sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ese / E: măcelar + -easă] 1-2 Soție de măcelar (1-2). 3-4 Femeie care se ocupă (cu tăierea animalelor de consum și) cu vinderea cărnii.

puiță sf [At: CONTEMPORANUL, VII₂, 102 / P: pu-i~ / Pl: ~țe / E: pui¹ + -iță] (Mol; Buc) 1 (Lsg; csc) Haită de câini sau de lupi care umblă după o cățea sau după o lupoaică în perioada împerecherii. 2 Cățea sau lupoaică în perioada împerecherii. 3 (Îla; d. femelele unor animale) În ~ Care este în călduri. 4 Femeie depravată.

FEMEIUȘCĂ (pl. -iuște) sf. 🐒 1 Animal de sex femeiesc, muierușcă ¶ 2 iron. Femeie rea sau cu purtări rele [femeie].

MEDUZĂ s.f. 1. Ființă fabuloasă, închipuită ca o femeie cu șerpi în loc de păr. 2. Animal marin celenterat, cu corpul gelatinos în forma unei ciuperci. [Cf. fr. méduse < Meduza – una din Gorgone].

cumătră f. 1. femeie ce ține pe copil la botez; 2. femeie guralivă și bârfitoare; 3. fig. aplicat la animale (în fabule): cumătra vulpe.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din familia bovinelor, crescut pentru laptele și carnea lui; carnea acestui animal, p. ext. carne de orice bovină. Femeile ieșiseră pe la porți ca să deschidă vacilor, căci se întorcea cireada satului de la pășune. CAMIL PETRESCU, O. I 14. În timpul nopții o vacă mare, bălțată, fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. Îl azvîrle în cireada boilor și-a vacilor. CREANGĂ, P. 66. Mîncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ Expr. Vacă (bună) de muls = persoană(mai rar situație) de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. Așa trecu un cîrd bun de vreme și baba tot mai mult se-ncredința că a dat peste o vacă bună de muls. SANDU-ALDEA, D. N. 189. Din cărți culegi multă înțelepciune; și la dreptul vorbind nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ♦ Femela unor animale sălbatice. V. ciută, cerboaică. 2. Fig. Calificativ injurios dat unei femei (proaste, neîndemînatice). ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și s-a întors mai puțin instruit și mai puțin lămurit decît plecase. Unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, și a venit vacă. CREANGĂ, A. 13. – Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = nume dat unor insecte late și lungărețe, de culoare roșie, punctate cu negru, care mișună la începutul primăverii pe scoarța arborilor și pe lîngă zidurile caselor (Ligaeus equestris). Se mișcau domol vacile-domnului, roșii, punctate cu negru. SADOVEANU, E. 111. Vaca-domnului... de coloare roșie și... cu pete negre și pui albi. MARIAN, INS. 424.

fătat², ~ă [At: GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 595 / Pl: ~ați, ~e / E: făta] 1 a (D. animale) Născut². 2 (Dep; d. oameni) Născut². 3 af (D. animale) Care (tocmai) a fătat. 4 af (D. animale) Cu pui. 5 af (Pop; dep; d. femei) Care are copii.

hașcă³ sf [At: CADE / V: hâș~ / Pl: ~șce / E: cf mg haskér] (Reg) 1 Piele de vită bolnavă. 2 Animal bolnav și extrem de slab. 3 (Fig) Femeie depravată.

necurat, ~ă [At: PSALT. HUR. 10^V/19 / V: (reg) nic~ / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + curat] 1 a Care nu este curat Si: murdar. 2 a (Fig) Necinstit. 3 a (Fig) Dubios. 4 a (Fig) Incorect. 5 a (Îvr) Care nu este încă vindecat de o boală. 6 a (Reg; d. femei) Care se găsește în perioada menstruală sau în stare de lehuzie. 7 a (Pex) Care, potrivit credințelor populare, s-a pângărit prin atingere cu o femeie necurată (6), considerată impură. 8 a (Înv; d. animale) A căror carne nu este permis de către Biserică să fie mâncată Si: spurcat. 9-10 smf, a (Înv) (Persoană) care nu crede în Dumnezeu Si: necredincios (18-19). 11-12 smf, a (Înv) (Om) păcătos. 13 smf Păgân. 14 sn Lipsă de credință. 15 a Blestemat. 16 a Diavolesc. 17 a (Îs) Duh (sau, rar, spirit) ~ Spirit rău. 18 sma (Prc) Diavol. 19 sm (Înv) Dușman.

piele sf [At: PSALT. HUR. 86^r/9 / G-D: pielii, pieii / Pl: piei / E: ml pellis, -is] 1 Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate. 2 (Spc) Epidermă a omului. 3 (Înv; îs) ~a oului Corion. 4 (Înv; îs) ~a oaselor Periost. 5 (Înv; îs) ~ a foalelui Diafragmă. 6 (Înv; îs) ~a fecioriei Himen. 7 (Reg; îs) ~ groasă Bătătură în talpa piciorului. 8 (Îlav) În (sau cu) ~a goală (ori ~ile goale) sau (îrg) în ~ ori cu ~a (sau ~ile) Complet dezbrăcat Si: gol, nud. 9 (Îlav) (Până) la ~ În întregime Si: de tot, complet, cu desăvârșire, total. 10 (Îe) Cât îl încape (pe cineva) ~a sau cât îi încape (cuiva) în ~ Cât poate îndura cineva. 11 (Îae) Cât îi este cu putință. 12 (Îae; pex) Mult. 13 (Îe) A ști (sau a vedea) cât îi (sau ce-i) poate (sau îi face, îi plătește) ~a cuiva A ști sau a vedea de ce este în stare cineva. 14 (Îae) A cunoaște cât valorează cineva. 15 (Îe) A nu-i face (sau a nu-i plăti) (cuiva) ~ a (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) A nu fi bun de nimic. 16 (Îae) A nu avea nici o valoare. 17 (Îe) A nu(-și) mai încăpea în ~ A fi foarte bucuros, fericit etc. 18 (Îae) A nu ști ce să mai facă de prea mult bine. 19 (Îae) A fi extrem de îngâmfat, a fi plin de ifose, de pretenții. 20 (Îe) A-i intra (sau a i se băga) cuiva (pe) sub ~ ori a intra (sau a se băga) (pe) sub ~a cuiva A reuși prin insistențe, servicii, lingușire etc. să câștige încrederea sau simpatia cuiva. 21 (Îe) A(-i) lua (cuiva) (și) ~a (de pe el) sau a(-i) jupui (ori a scoate) șapte (sau nouă) ~i (de pe cineva) (Rar) A omorî, a distruge pe cineva. 22 (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 23 (Îae; spc) A estorca de bani. 24-25 (Îe; îla) (A fi) numai ~(a) și osul (sau oase, oasele, ciolanele) (A fi) foarte slab. 26 (Îe) A fi (sau, rar, a trăi) în ~a cuiva A fi, a se afla exact în aceeași situație cu altcineva. 27 (Îe) A-i face (cuiva) ~a tobă (sau burduf) A bate pe cineva tare, a-l stâlci în bătaie. 28-29 (Îe; îlav) (A fi) vai (și amar) de ~a cuiva (A fi) rău cuiva. 30-31 (Îae; îal) (A fi) vai de capul lui. 32 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin ~ A suferi consecințele unui lucru Si: a o păți, a-i ieși pe nas. 33 (Îae) A-i fi ca învățătură de minte. 34 (Îe) A-l mânca ~a (pe cineva). 35 (Îe) A i se face (cuiva) ~a găinii (sau ~a de găină) A i se încreți cuiva pielea de frică, de frig. 36 (Pex; îae) A-i fi foarte frică, frig etc. 37 (Îe) A face ceva pe ~ a altuia A face ceva în dauna cuiva, obligându-l să suporte el greutățile și neajunsurile. 38 (Îae) A-și crea avantaje pe spinarea altuia. 39 (Îe) A-și pune ~a (în sau la saramură) pentru cineva (sau pentru ceva) A se expune unui risc pentru cineva sau pentru ceva. 40 (Îae) A-și impune anumite restricții. 41 (Îae) A face sacrificii mari. 42-43 (Fam; îe) A(-și) pune ~a pe băț (sau pe ciomag) A (se) distruge. 44-45 (Îae) A (se) omorî. 46 (Fam; îe) A da ~a popii sau a-și lăsa ~a pe undeva A plăti ceva cu viața. 47 (Reg; îe) A răbda în ~ A răbda cât poate de mult. 48 (Reg; îe) A plăti cu ~a A suporta o pedeapsă corporală, o bătaie. 49 (Îe) A-i frige (cuiva) ~a A chinui, a consuma pe cineva, a-i face zile fripte. 50 (Îae) A pedepsi foarte aspra. 51 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 52 (Îe) A-și vinde (sau a-și cheltui) (și) ~ a de pe el A vinde tot ce are, pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru. 53 (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 54 (Îe) A-și vinde scump ~a A lupta cu înverșunare, provocând neajunsuri mari adversarului, chiar dacă nu sunt speranțe de izbândă finală. 55 (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 56 (Înv; reg; îe) A i-o face cuiva pe ~ A contrazice pe cineva. 57 (Îae) A se opune cuiva. 58 (Îae) A-i face rău, a se răzbuna pe cineva. 59 (Îe) A fi gros la ~ sau a avea ~a (sau, rar, o ~) groasă A fi lipsit de bun simț, a fi neobrăzat. 60 (Reg; îe) A întări din ~ A se preface că nu înțelege o aluzie. 61 (Pop; îc) Piei-roșii Amerindieni. 62 (Reg; dep; îc) Piele-lungă Om foarte slab, căruia îi atârnă pielea. 63 (Reg; prin etimologie populară; îc) Piele-largă Pelagră. 64 (Fig) Ființă. 65 (Pex) Viață. 66 (Reg) Pieliță. 67 (Reg; dep) Mârțoagă. 68 (Dep) Femeie bătrână. 69-70 Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată). 71 (Spc) Blană. 72 (Fam; îe) A umbla după piei de cloșcă A-și pierde vremea. 73 (Îae) A fi fără ocupație. 74 (Reg; îe) A semăna pe ~ A semăna direct pe miriște, înainte de a ara. 75 (Îs) ~ de drac Țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă, imitând antilopa Vz diftină. 76 (Rar; îas) Pistil². 77 (Reg; fig; irn; îas) Om foarte rezistent. 78 (Îs) ~a dracului Țesătură ușoară de bumbac, cu lustru, utilizată de obicei la căptușeala hainelor Si: (înv) mitcal, percalină. 79 (Spc) Halat confecționat din piele (76). 80 (Reg; îs) (Față de) masă de ~ sau pânză de ~, măsai de ~ Mușama. 81 (Reg; îs) Burduf de piele în care se transportă alimente sau se păstrează lichide. 82 (Mun) Coajă de copac tânăr.

scoate [At: PSALT. HUR. 48^v/19 / V: (reg) a~ / Pzi: scot, (reg) scoț / Ps: scosei, (înv) scoș, 4 scoaseră, (înv) scoasem / Par: scos / E: ml *excotere] 1 vt (C. i. lichide, în special apă, aflate într-un spațiu închis ori circumscris) A extrage o anumită cantitate (cu ajutorul unui recipient) pentru a utiliza pe loc, pentru a duce spre utilizare undeva ori spre a ușura folosirea a ceva Si: a lua. 2 vt (Trs; Mol; îs) Lingură de scos Polonic. 3 vt (Trs; îas) Căuș (pentru luat făină). 4 vt (Reg; îe) A ~ (vinul) de pe drojdii A pritoci. 5 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) sânge A face să curgă (din corpul cuiva), printr-o incizie, o cantitate de sânge, în scop curativ Si: (pop) a lăsa (cuiva) sânge. 6 vt (C. i. materii solide, minereuri, substanțe minerale utile) A trage afară ori a lua (cu ajutorul a ceva) din locul unde s-a format (pentru a valorifica) Si: a extrage. 7 vt (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) din pământ (din iarbă verde) ori de unde-o ști sau (reg) din fundul pământului A găsi (ceva sau pe cineva) oricare ar fi greutățile de întâmpinat sau mijloacele de folosit în acest scop Si: a găsi, a face rost (cu orice preț). 8 vt (Pex; c. i. corpuri, obiecte etc. îngropate, acoperite cu pământ) A trage afară săpând și degajând materialul din jur Si: a dezgropa. 9 vt A elibera dintr-o strânsoare Si: a degaja. 10 vt (C. i. izvoare scrise, documente etc.) A lua pentru a folosi Si: a extrage, a valorifica, a prezenta. 11 vt (Înv; pex) A copia (6). 12 vt (Mat; rar; îe) A ~ (un factor) de sub radical A extrage (2) (un factor) de sub radical. 13 vt (Mat; rar; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cubică) A extrage (2) rădăcina pătrată (sau cubică). 14 vt (C. i. bunuri materiale) A obține în urma unui proces de prelucrare Si: a extrage (7), a realiza. 15 vt (C. i. bunuri materiale) A face să existe printr-o activitate economică, productivă Si: a produce¹. 16 vt (Spc) A fabrica (1). 17 vt (Spc; c. i. lucrări artistice) A crea în urma prelucrării unor materiale specifice. 18 vt (Îe) A ~ efecte (sau un efect) A reuși să creeze o anumită impresie (artistică). 19 vtf A obține sau a face să obțină de la cineva sau de la ceva (pentru a folosi, a valorifica). 20 vt (Fam; c. i. bunuri materiale, îndeosebi sume împrumutate) A reuși să intre în posesia... Si: a recupera. 21 vt (Spc) A încasa. 22 vt (Fin; înv; spc) A percepe. 23 vt (C. i. foloase, câștiguri materiale) A reuși să obțină prin valorificarea, specularea etc. unor bunuri, unor conjuncturi Si: a realiza. 24 vt (Îe) A-și ~ pâinea (sau, reg, mămăliga) A-și asigura prin muncă traiul (modest, umil) zilnic. 25 vt (C. i. sume cheltuite, bunuri pierdute, înstrăinate etc.) A lua înapoi Si: a recupera, a redobândi, a relua. 26 vt (Spc) A răscumpăra. 27 vt (C. i. o parte a corpului, mai ales ochii) A desprinde (cu violență, cu forță) din locul unde se află fixat, lăsând locul gol Si: (pop) a trage. 28 vt (Spc; c. i. dinți, măsele) A extrage (7). 29 vt (C. i. un organ bolnav) A extirpa (2). 30 vt (Îe) A-și ~ ochii (cu ceva) A-și strica vederea cu un lucru migălos sau din cauza condițiilor (de vizibilitate) necorespunzătoare pentru lucru. 31 vt (Îae) A depune mari eforturi pentru a vedea (în condiții necorespunzătoare). 32 vrr (Îe) A-și ~ ochii unul altuia A se certa (2). 33 vrr (Îae) A se bate (118). 34 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu (pentru cineva). 35 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) ochii (cu ceva) A-i aduce (cuiva) mereu aminte, cu răutate ori fără tact, fără menajamente, cu reproș, de anumite fapte sau de anumite atitudini necorespunzătoare, de un serviciu sau de un bine care i-a fost făcut Si: a reproșa. 36 vt (Îae) A ademeni (1). 37 vt (Îae) A înșela. 38 vt (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) sufletul A ucide (pe cineva) Si: a omorî. 39 vt (Îae) A obosi (foarte tare pe cineva). 40 vt (Îe) A-și ~ sufletul A se obosi prea mult într-o acțiune Si: a se extenua. 41 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat ori bătut Si: a îndepărta. 42 vt (D. vânt, vijelii, factori naturali) A smulge în forță din locul în care se află fixat. 43 vt A lua cu forța din mâinile cuiva sau de la cineva Si: a smulge, a smuci. 44 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, declarații, mărturisiri) A afla, a obține ori a reuși să afle, să obțină (cu greu) prin constrângere, forță, șiretenie Si: a smulge, a stoarce. 45 vt (C. i. elemente interne componente ale unei ființe sau ale unei plante) A extrage prin tăiere sau prin despicare și desfacere ori desprindere (pentru a îndepărta sau a folosi). 46 vt (C. i. corpuri străine aflate accidental sau formate în interiorul organismului unei ființe ori al unei părți a ei) A îndepărta, de obicei, pe cale chirurgicală, trăgând din locul în care a intrat, s-a înfipt Si: a extrage (7). 47 vt (C. i. corpuri tăioase sau ascuțite aflate accidental în interiorul organismului unei ființe ori a unei părți a ei) A trage afară Si: a extrage. 48 vt A înlătura dintr-un ansamblu, dintr-un tot, din uz etc. Si: a elimina (4), a exclude (2), a îndepărta. 49 vt (Îe) A ~ corecturile A îndepărta greșelile indicate în corecturile de tipar. 50 vt A face o copie, o reproducere Si: a fotografia. 51 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) din circulație A îndepărta (pe cineva) din activitate silindu-l să stea în inactivitate, în umbră Si: a înlătura. 52 vt (Fam; îae) A face să nu mai aibă nici o autoritate, nici o influență Si: a înlătura. 53 vt (Fam; îae) A obosi (pe cineva) până la epuizare Si: a extenua . 54 vt (Îe) A ~ din cauză A hotărî încetarea unei acțiuni judiciare împotriva cuiva. 55 vt (Rar; îe) A ~ din joc A renunța să mai acuze, să mai folosească etc. 56 vt (Rar; pex; îae) A desființa (1). 57 vt (Înv; c. i. secreții, produse fiziologice etc.) A elimina (1). 58 vt (Reg; c. i. senzații dureroase) A suprima. 59 vt (C. i. alimente) A înlătura din alimentație Si: a suprima. 60 vt (C. i. urme lăsate de corpuri străine care pătează sau de substanțe care, prin pătrundere într-un obiect, îi denaturează calitatea sau aspectul) A face să dispară prin spălare, prin frecare, prin tratare chimică, prin scuturare Si: a îndepărta, a elimina (1), a înlătura. 61 vt (Pex; d. pete de pigmentație apărute pe piele) A face să dispară prin decolorare sau prin tratare chimică Si: a îndepărta. 62 vt (C. i. cuvinte, fragmente de texte, inscripții, desene) A face să nu se mai vadă, să nu se mai cunoască Si: a șterge. 63 vt (Pex) A înlătura. 64 vt (Înv) A îndepărta. 65 vt (Mat; îrg) A scădea. 66 vt A lua (sau a deplasa, a da jos) din locul unde a fost fixat, prins, legat, agățat . 67 vt (Rar; îe) A ~ luleaua de la ciubuc A se enerva (procedând în consecință). 68 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) din balamale (sau din țâțâni) A enerva peste măsură (pe cineva). 69 vt (Reg; îe) A ~ boii (din jug sau din plug) fără coarne A termina rău o treabă. 70 vt A îndepărta de pe deget, de pe braț etc. (prin tragere) Si: a smulge, a trage afară. 71 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii) A da jos de pe sine sau de pe altcineva Si: a dezbrăca (1), a trage, (pop) a lepăda, (înv) a (se) dezvești, (fam) a (se) dezechipa. 72 vt (C. i. obiecte de încălțăminte) A descălța. 73 vt A trage afară dintr-un loc (ascuns, închis) și a aduce la vedere (pentru a folosi, a arăta) Si: a lua. 74 vt (Îe) A ~ arma (sau sabia) (din teacă) A începe ostilitățile, războiul, răscoala etc. 75 vt (Spc) A lua afară de la foc, din cuptor, dintr-un lichid în care s-a aflat în timpul tratării, al preparării. 76 vt (Îe) A ~ castane(le) (sau rar, cărbunele, cărbunii) (din foc sau din spuză) cu mâna altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau pentru a întreprinde o acțiune periculoasă, riscantă. 77 vt (Fig) A aduce la suprafață, la lumină Si: a ridica, a trage. 78 vt (Spc) A trage afară de unde a căzut sau s-a scufundat. 79 vt A face să iasă dintr-o situație grea, periculoasă, neplăcută Si: a salva, a scăpa, (îvp) a mântui, (înv) a mistui. 80 vt (Spc) A reda libertatea Si: a elibera, a descătușa, a dezrobi, (înv) a libera, (reg) a slobozi. 81-82 vtr (Îrg; îe) A(-și) ~ capul (din ... sau de la ...) A(-și) salva viața. 83 vt (Înv; în limbajul bisericesc) A mântui. 84 vt (C. i. oameni; udp „din”, „dintre”, (reg) „de pe”, „de la”, care precizează sensul) A face să iasă dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică) Si: (îvp) a slobozi. 85 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din fire (sau, reg, din fire afară) ori din minți (sau, rar, din minte) ori (rar) din simțiri A face (pe cineva) să nu mai raționeze Si: a zăpăci, a-i suci (cuiva) capul. 86 vt (Îae) A face (pe cineva) să-și piardă calmul Si: a se enerva. 87 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din sărite (sau, rar, din sărit) A supăra foarte tare (pe cineva) Si: a înfuria. 88 vt (Îe) A ~ (cuiva) peri albi A pricinui (cuiva) mari necazuri. 89 vt (Îae) A sâcâi mereu pe cineva. 90 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) A ucide. 91 vt (C. i. ființe; udp „din” sau „de”, care indică locul părăsit, sau „pe” care indică locul de trecere dintr-o parte în alta) A face să plece din locul, din incinta unde se află. 92 vt (Îe) A (nu avea cu ce) ~ (pe cineva) din iarnă A (nu avea posibilitatea de a) da (cuiva) hrană (și adăpost) ca să poată ieși cu bine din iarnă. 93 vt (Rar) A retrage dintr-o instituție la care era înscris. 94 vt A obține un produs din ceva Si: a extrage, a fabrica. 95 vt (Pop; spc; mai ales d. medicamente purgative, laxative sau diuretice) A provoca (sau a avea efect de) purgație sau diureză. 96 vt (C. i. oameni, de obicei cu determinări locale care indică direcția deplasării sau punctul de sosire) A lua cu sine pentru a conduce undeva Si: a duce, a conduce. 97 vt (Îe) A (putea) ~ (cu bine) (ceva) sau a o (putea) ~ (cu bine) la (un) (reg, la bun, în) capăt ori la cale, la (ori, înv, în) căpătâi, la cap, la sfârșit, la un fel (cu ceva sau cu cineva) A duce la bun sfârșit (un lucru, o acțiune etc.) Si: a se descurca, a duce, a rezolva, a termina. 98 vt (Pex; îae) A ajunge la un rezultat bun Si: a scăpa. 99 vt (Înv; fig) A îndrepta (spre ...) Si: a dirija (2), a îndruma. 100 vt (C. i. oameni) A mobiliza pentru o acțiune. 101 vt (D. o potecă, un drum etc.; c. i. călători) A conduce într-un anumit loc. 102 vt (D. o potecă, un drum etc.; c. i. călători) A duce până într-un loc. 103 vt (Îrg) A duce cu forță (ori sub pază) afară (sau undeva). 104 vt (D. oameni) A lua (în primire), a ridica, a ține în brațe (în mână) etc. pentru a transporta afară, undeva. 105 vt (Pgn) A transporta (dintr-o țară în alta, dintr-un loc în altul). 106 vt (Rar) A izgoni. 107 vt (D. animale de tracțiune, de călărie, d. vehicule, ambarcații) A duce dintr-un loc circumscris, închis etc. într-altul deschis, (mai) larg Si: a transporta. 108 vt (D. drumuri; fig) A face să iasă din ... sau în ... (având o anumită direcție, orientare). 109 vt (Cu determinări care indică scopul deplasării, al chemării) A face, a obliga, a determina să vină, să se prezinte (undeva, la cineva) Si: a chema (12), a convoca. 110 vt A sili să iasă de undeva, să părăsească un loc circumscris Si: a da afară, a alunga, a goni, a izgoni, (îrg) a mâna¹. 111 vt A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lume A conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, pentru a cunoaște societatea. 113 vt (Îe) A ~ om din cineva A face pe cineva să devină om de valoare Si: a educa, a șlefui. 114 vt A face ca cineva să obțină o situație mai bună Si: a promova. 115 vt (Îe) A ~ din circuit A face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul. 116 vt (Îae) A retrage din circulație. 117 vt (De obicei cu determinări indicând nume de slujbe, de demnități etc.) A îndepărta dintr-o slujbă, dintr-o demnitate, dintr-o dregătorie Si: a concedia (3), a demite (3), a destitui, a elibera (29), a scoate, (înv) a slobozi, (grî) a exoflisi, (fam) a mătrăși. 118 vt (Spc) A înlătura de la domnie Si: a detrona. 119 vt (Îe) A ~ la lumină A descoperi (14). 120 vt (Îae; pex) A face cunoscut Si: a arăta. 121 vt (Spc; îae) A da publicității Si: a publica. 122 vt (Îe) A ~ la iveală (sau, înv, la arătare) A face să fie văzut, cunoscut, descoperit, identificat în mod public. 123 vt (Îe) A ~ în vileag A demasca (5). 124 vt (Îe) A ~ în evidență (sau în relief) A face să fie mai evident, mai pregnant o însușire, o trăsătură etc. Si: a dezvălui, a evidenția, a sublinia. 125 vt (Îe) A ~ (ceva sau rar, pe cineva) la (sau în ori, înv, de) vânzare (sau, înv, vânzător) ori (reg) a ~ vânzarea (pe ceva) A oferi spre vânzare (ceva, sau, rar, pe cineva) Si: a expune (3), a prezenta. 126 vt (Spc; îae) A oferi la licitație, la mezat. 127 vt (Îe) A ~ (ceva) la licitație (ori la mezat) sau (reg) a ~ licitație (pe ceva) A oferi (un bun) spre vânzare prin licitație. 128 vt (Rar; îe) A ~ pe piață A valorifica prin (și pentru) vânzare. 129-130 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la covrigi A ruina (sau a păgubi) pe cineva. 131 vt (C. i. părți ale corpului) A împinge făcând să iasă (mai) în afară, la vedere Si: a evidenția. 132 vt (Îe) A(-i) ~ limba (cuiva, la cineva, după cineva etc.) A-și manifesta disprețul, batjocura, dezaprobarea etc. față de cineva. 133 vt (Îae) A face (cuiva) în ciudă prin arătarea limbii afară din gură. 134 vt (Îe) A munci (a lucra, a alerga, a fugi etc.) până-și ~ ochii sau (a-și) ~ limba de-un cot (muncind, luând, alergând etc.) ori a-și ~ sufletul (din el) (muncind, lucrând, alergând etc.) A munci, a lucra, a alerga etc. din răsputeri. 135 vt (D. corpuri în care are loc un proces fizic sau chimic) A produce¹ (și a da afară, a face să se vadă, să se simtă etc.) Si: a împrăștia, (înv) a slobozi. 136 vt (Spc; d. corpuri, obiecte ude, lucioase, strălucitoare etc. sau d. corpuri, obiecte mirositoare) A răspândi. 137 vt (Rar; îe) A ~ aburi pe gură A vorbi zadarnic. 138 vt (Îe) A ~ scântei A face un lucru cu foarte multă convingere, în mod extrem de eficient. 139 vt A face să se răspândească. 140 vt (D. oameni și animale; c. i. sunete sau zgomote) A face să se audă Si: a emite (4), a produce¹. 141 vt (D. oameni; c. i. silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte) A articula cu ajutorul organelor vorbirii Si: a grăi, a pronunța, a rosti¹. 142 vt (Pex; îcn) A spune. 143 vt (Șîe) A(-i) ~ (cuiva) vorbe (rele) sau (reg) nume (rău) A relata (despre cineva) în mod defavorabil, de obicei pe nedrept Si: a bârfi (1), a calomnia, a cleveti (1), a defăima (1), a denigra, a huli (2), a ponegri. 144 vt (Îe) A(-i) ~ vorbă (sau vorbe ori, pop, veste, înv, cuvânt) (că ...) A face să se răspândească știrea (defavorabilă, nerecomandabilă, inoportună, inexactă etc.) că... 145 vt (D. oameni; c. i. ceva ce n-a existat până atunci) A face să existe Si: a crea, a inventa, a născoci. 146 vt (C. i. oameni) A pune în seamă, de obicei cu probe, cu argumente, cu mărturii false, existența unui fapt, a unei situații. 147 vt (C. i. oameni) A face, a considera (pe nedrept) răspunzător de ... 148 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de minciună A dovedi că (cineva) a spus un neadevăr. 149 vt (C. i. bani, hârtie, monedă) A tipări și a pune în circulație Si: a emite. 150 vt (Înv; c. i. obligații materiale) A fixa (5). 151 vt (C. i. scrieri, publicații etc.) A face să apară Si: a edita (2), a elabora (7), a publica, a scrie, a tipări. 152 vt (Înv; îe) A ~ afară o proclamație A face publică o proclamație. 153 vt (D. păsări, c. i. pui) A face să iasă din ouă, prin clocirea acestora. 154 vt (Rar; prin lărgirea sensului, d. animale mamifere) A făta (1). 155 vt (Rar; d. femei) A naște. 156 vt (D. plante, c. i. părți ale plantelor) A face să răsară, să crească, să se dezvolte, să fructifice etc. Vz rodi¹, înmuguri, încolți, înspica.

MULTIPAR ~ă (~i, ~e) 1) (despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. 2) (despre femei) Care a avut mai multe nașteri. /<fr. multipare

femeie (femei), s. f. – 1. (Înv.) Familie. – 2. Nevastă, soție. – 3. Femeie căsătorită. – 4. Persoană de sex feminin. – Var. fomeie, (Mold.) fimeie, (înv.) făme(a)ie. Mr. fumeal’e, megl. fămel’ă, fumel’ă. Lat. fămĭlia (Pușcariu 595; Candrea-Dens., 575; REW 3180; DAR; Wagner, ZRPh., 1921, 586; Rohlfs, Differenzierung, 80), cf. alb. fëmiljë „copil”, v. lomb. fameja, gal., port. femia. Schimbarea semantică apare numai în dacorom. – Der. femeiesc, adj. (feminin); femeiește, adv. (ca femeile); femeiet, s. m. (mulțime de femei); femeiușcă, s. f. (muierușcă; femelă a unui animal; regulator de presiune la războiul de țesut de mînă); afemeiat, adj. (muieratic), reproduce fr. effeminé, redus la forma din rom. femeie. Este dublet de la familie.

SEX² s. n. 1. ansamblu de caracteristici morfologice și fiziologice care diferențiază organismele animale și vegetale în masculi (bărbați) și femele (femei). ◊ fiecare dintre cele două categorii de oameni și de animale astfel diferențiate. 2. (fam.) sexualitate. 3. organele sexuale externe. (< fr. sexe, lat. sexus)

maimuță (maimuțe), s. f. – 1. Animal tropical. – 2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. – 3. Femeie ușoară. – Var. (Mold.) momiță, (înv.) moimiță, moniță, (Banat) măimuc, (Trans.) măimucă, măimuță, (înv.) maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (arab.) maimun (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365), cf. ngr. μαϊμοῦ, bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr., prov. maimon, sp., port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este maimuță, care pare der. din ngr. Atestat din sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita); maimuțări, vb. (a imita); maimuțărie (var. maimuțăreală), s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru); momiți (var. monițări), vb. (Mold., a imita); măimui, (înv., a imita); momițărie (var. monițărie), s. f. (Mold., imitație); maimuțăresc, adj. (ca de maimuță).

VIRUS, virusuri, s. n. Agent patogen, invizibil la microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulei vii și care provoacă boli infecțioase la oameni, animale și plante; p. ext. toxina acestui agent. Femeia asta îmi răscolește sufletul ca un virus. CAMIL PETRESCU, T. II 104. ◊ Fig. Întreaga operă a lui Balzac e prezentarea burgheziei nesățioase, bolnavă de virusul ce o va duce la pieire. SADOVEANU, E. 254. Critice aspre ne îndreptează asupra-ne: ba că nu sîntem serioși... că sîntem o primejdie publică, o nenorocire pentru generațiile tinere, un virus social. CARAGIALE, O. III 159.

femelă [At: IBRĂILEANU, A. 119 / Pl: ~le / E: fr femelle] 1 sf Animal de sex femeiesc Si: femeiușcă (6). 2 sf (Fig) Femeie senzuală. 3 a De sex femeiesc. 4 a (D. organe ale plantelor) Care produce fructul.

înțolit, ~ă a [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 317/10 / V: ~lat / Pl: ~iți, ~e / E: înțoli] 1 (D. om) Care și-a cumpărat haine noi. 2 (Pex) Care se îmbracă bine, elegant. 3 (Fig; fam; pex) Parvenit. 4 (D. capul femeilor) învelit cu haine sau cârpe. 5 (Reg; d. animale) Acoperit cu un țol. 6 (Fig; nob) Ornat.

rebeagă sf [At: UDRESCU, GL. / V: repe~, reble~ / Pl: ? / E: drr rebegi] 1 (Mun) Vechitură. 2 Animal slab. 3 (Dep) Epitet depreciativ la adresa unei femei.

ruptură sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158^v/19 / V: (înv) rumt~ / Pl: ~ri / E: rupt¹ + -ură] 1 Distrugere a continuității unui material. 2 Despărțire în mai multe bucăți. 3 (Îs) ~ de nori Rupere (13) de nori. 4 Încetare a unei acțiuni, curmare a unor raporturi, legături Si: rupere (39). 5 (Îlav) Fără ~ Necontenit. 6 Locul unde un obiect este rupt² (1) Si: crăpătură (2), gaură, ruptătură, sfâșietură, spărtură. 7 Locul unde un teren este rupt de ape. 8 Loc prăpăstios în curs de surpare. 9 (Îs) ~de pantă Loc de unde pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 10 (Reg) Loc cu mai mulți copaci rupți (2) (de vânt, furtună). 11 (Reg) Drum tăiat peste deal pentru a trece de-a dreptul cu carul. 12 Bucată ruptă (2) din ceva Si: frântură (14). 13 (Prc) Bucată ruptă dintr-o haină. 14 Obiect (de îmbrăcăminte) foarte uzat Si: zdreanță. 15 (Fig; reg) Animal bătrân și slab Si: (reg) rablă (4). 16 (Mol) Femeie desfrânată. 17 (Înv) Grup desprins dintr-o colectivitate Si: fracțiune (2). 18 (Reg) Hernie (1). 19 (Trs) Cusătură numită „în urma acului”.

prăsit², ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 49^r/25 / Pl: ~iți, ~e / E: prăsi] 1 a (Îrg; d. animale) Care a fătat de curând. 2 a (D. femei) Care a născut de curând. 3 af (Reg) Însărcinată. 4 a (D. animale) Reprodus.

pricolicioaică sf [At: H IV, 292 / Pl: ~ice / E: pricolici + -oaică] (Mtp; reg) Duh rău în care se transformă o femeie după moarte și care ia înfățișarea unor animale Si: (reg) priculicioaie, priculicitoare.

MULTIPARĂ adj., s.f. 1. (Femeie) care a născut de mai multe ori. 2. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. [< fr. multipare, cf. lat. multus – numeros, parere – a naște].

pielhoacă s.f. (reg.) 1. piele mare de animal. 2. (deprec.) vită sau cal foarte slab. 3. (deprec.; fig.) femeie bătrână; hoașcă.

PĂDUREȚ, -EAȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre pom și fructe) De soi inferior, nealtoit, sălbatic. Puse copăița pe umăr și porniră spre mărul pădureț. CAMIL PETRESCU, O. II 383. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, căci n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roșu pădureț, Badea-nalt și albineț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ Fig. Lumea gîndesc c-a fost toată pădureață la început; și mai cu răsad, mai cu altoi, s-a ales și s-a făcut un măr crețesc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 97. ◊ Expr. A se sătura (de ceva) ca de mere pădurețe = a-i fi cuiva lehamite de ceva, a fi foarte plictisit de ceva. Du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică (= muzică) ca de mere pădurețe. ALECSANDRI, T. I 125. ◊ (Substantivat) Din pădurețele acre, cu care se hrăneau fiarele pădurilor, brațul și sapa muncitorului au scos fructele fine care împodobesc mesele bogate. SADOVEANU, O. VI 337. Din coaja de pădureț, uscată, femeile fac gălbinele pentru scule. ȘEZ. XV 99. 2. (Rar, despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. Jderii pădureți cu blana ruginie, deasă, moale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. (Despre oameni) Sălbatic, ursuz. Era odată un negustor ș-avea o fată – da’ fata cam pădureață și scumpă la vorbă, lucru mare. VLAHUȚĂ, O. A. 498.

baligă, baligi, balige, (balega). s.f. – 1. Excremente de animale mari. 2. Pete maronii care ies pe fața unor femei gravide (ALR). 3. (fig.) Om moale. – Et. nec. (DER). Cuvânt autohton, cf. alb. baigë, bagë, bagëlë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); forma străromână era *ballega, posibil i.-e. *bhel-no +gua (Russu, 1971: 136); cf. srb. balega, alb. baigë (MDA). Cuv. rom. > srb. balegá, ucr. balyga, belega (Scriban).

multipar, ~ă [At: DLR / Pl: ~i, ~e / E: fr multipare] 1 a (D. animale) Care naște mai mulți pui deodată. 2-3 sf. a (Femeie) care a avut mai multe nașteri. 4-5 a (Femeie) care a născut gemeni.

patașcă¹ sf [At: NECULCE, L. 74 / V: (reg) păt~ / Pl: ~ște, pătăști, ~asti / E: ns cf ucr, rs тачка] 1 (Mol; Buc) Targă pentru transportat materiale. 2 (Mol) Brancardă. 3 (Mol) Năsălie. 4 (Mol) Dric. 5 (Mol) Roabă. 6 (Mol) Platformă de scânduri care formează fundul căruței. 7 (Reg) Corlată la car sau la căruță. 8 (Reg) Loitră la car sau la căruță. 9 (Reg) Fiecare dintre drugii care se leagă la laturile unui autovehicul imobilizat în noroi, zăpadă etc., pentru a putea fi scos cu ajutorul animalelor de tracțiune. 10 (Rar) Platformă folosită ca șa pentru femei. 11 (Reg) Tașcă. 12 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne între care stă animalul când este potcovit. 13 (Trs; îf pătașcă) Colțunași cu griș. 14 (Bot; reg; lpl) Dediței de pădure (Anemone silvestris).

pieptos, ~oasă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~oși, ~oase / E: piept + -os] 1 (D. oameni sau, rar, d. animale) Cu pieptul lat. 2 (Pex) Voinic. 3 (Fig) Mândru. 4 (D. femei) Cu sânii mari Si: (pop) țâțoasă.

procrea vi [At: NEGULICI / P: ~cre-a / Pzi: ~eez / E: fr procréer] 1 (D. femei) A rămâne însărcinată. 2 (D. femele) A fi fecundată. 3 A zămisli. 4 (D. ființe, organisme etc.) A se perpetua prin generare Si: a se înmulți, a prolifera, a se reproduce. 5 vi (Pex; d. femei sau femele) A naște. 6 (D. perechi umane sau animale) A avea un act sexual din care rezultă o fecundare.

baligă, baligi, balige, (balega), s.f. 1. Excremente de animale mari. 2. Pete maronii care ies pe fața unor femei gravide. 3. (fig.) Om moale. – Cuv. autohton, cf. alb. baigë, bagë, bagëlë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); forma străromână era *ballega, posibil i.-e. *bhel-no +gua (Russu, 1971: 136); cf. srb. balega, alb. baigë (MDA). ■ Cuv. rom. > srb. balegá, ucr. balyga, belega (Scriban).

noajă, noaje, s.f. (înv. și reg.) 1. grup de animale domestice sau sălbatice care merg în rând. 2. vită prăpădită. 3. femeie foarte slabă.

SEX s.n. 1. Diferența fizică și constituțională dintre bărbat și femeie, dintre mascul și femelă; totalitatea caracterelor specifice care despart animalele și plantele în masculi și femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de viețuitoare diferențiate după organele genitale. [Pl. -xe, (înv.) -xuri. / < fr. sexe, cf. lat. sexus].

SFINX s.m. I. Animal fabulos din mitologia greacă și egipteană, cu cap de femeie, corp de leu și aripi de vultur; statuie înfățișînd acest animal. ♦ (Fig.) Personaj enigmatic, om greu de înțeles. II. Fluture mare care zboară în timpul serii și noaptea. [Pl. -ncși, -nxi. / < fr., lat., gr. sphinx].

CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni sau manifestările lor) însetat de sînge, de fapte crude, de omoruri; violent, crud, neomenos. Iar Negruzzi... Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorite Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I 32. Păcat de așa frumusețe și mindrețe de femeie, să fie așa de cruntă. CARAGIALE, O. I 309. ◊ (Despre animale, mai ales despre fiare) Zimbru!... Fiara cruntă și turbată- ALECSANDRI, P. II 93. ♦ Încruntat. Zile întregi stas nemișcat și crunt, cu botul pe laba frîntă. GALACTION, O. I 311. 2. Care inspiră groază; amenințător, grozav, înfiorător- l-au trimes peste munți crunți, unde se bat munții cap în cap. SBIERA, P. 64. De crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? EMINESCU, O. 1 147. Sentinelă, priveghează, Norul crunt înaintează. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ (Adverbial) Crunt viscolul își fluiera balada. TULBURE, V. R. 12. Ofta duios, Dar lung și crunt de nemilos In ochii fiului privea. COȘBUC, P. I 270. În zid de marmur negru se uită crunt și drept. EMINESCU, O. I 94. Baba... privi crunt pe toți mesenii. ȘEZ. II 190. ♦ Fig. Foarte mult, foarte tare, strașnic, grozav. (Adverbial) Îi luă în primire majurul Codău, care se îmbătase crunt. CAMILAR, N. I 65. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Care face să curgă, mult sînge; sîngeros, crîncen, teribil. Prin crunt bubuit de granată luptau Sub roșul stindard muncitorii. TOMA, C. V. 179. Cruntele războaie a lui Napoleon. NEGRUZZI, S. I 295. Dracul-voievod ținu mai mulți ani, cu mirarea tutulor popoarelor, războaie crunte cu turcii. BĂLCESCU, O. I 193. 4. (Învechit și regional) Plin de sînge, muiat, scăldat în sînge; insîngerat. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîni. COȘBUC, P. I 114. ◊ (Pleonastic) Scinteie desperarea în ochii-i crunți de sînge. EMINESCU, O. I 88 Rană cruntă = rană adîncă, grea. Am crunte răni-simt sîngele curgînd. TOMA, C. V. 185.

căca [At: LM / Pzi: cac / E: ml cacare] 1 vr (Trv; d. oameni) A defeca. 2-3 vtr A (se) murdări. 4-5 vtr A(se) umple de excremente. 6-7 vt (Îe) Are cine te ~, are cine te spăla Cine te bate te și mângâie. 8 vt (Trv; d. femei) A naște (cu ușurință, fără multe dureri). 9 vr (D. animale) A defeca.

mărhaie sf [At: STĂNOIU, C. I. 50 / V: mârhai / Pl: ~hăi / E: marhă + -aie] (Trs; Buc) 1 Vită cornută, bou sau vacă. 2 Vită de muncă. 3 (Pgn) Animal domestic Si: dobitoc. 4 (Prc) Vacă mare și slabă. 5 (Dep) Femeie mare, grasă, mătăhăloasă.

păstoriță sf [At: CONACHI, P. 192 / Pl: ~țe / E: păstor + -iță] 1-2 Femeie sau fată care păzește și îngrijește (oile sau) alte animale erbivore ducându-le la păscut¹ Si: ciobăniță, (îrg) păcurăriță, (reg) păcurăreasă. 3 (Orn; reg) Codobatură-galbenă (Motacilla flava).

strat¹ sn [At: COD. VOR². 79^r/1 / V: ~ă sf, ~reat sn / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~e / E: ml stratum, fr strate] 1 (Îrg) Așternut (de pat). 2 (Pex) Pat¹ (1). 3 (Înv; cu referire la relațiile sexuale sau la cele conjugale) Pat¹. 4 (Pgn) Culcuș (improvizat). 5 (Reg; îs) ~u bătrân (sau cășii) Vatra casei. 6-7 (Îrg; îe) (A fi, a pune) în (sau la) ~ de moarte (ori, înv, în ~ul morții) (A fi) în agonie. 8 (Reg; îe) A-l lua (pe cineva) din ~ A scula (pe cineva) foarte devreme. 9 (Reg; îae) A-l lua (pe cineva) prin surprindere. 10 (Reg; îe) A-și face ~ A-și încropi gospodărie. 11 (Reg; îe) A avea ~ (bun) A moșteni avere (bună) de la părinți. 12 (Reg; d. femei; îe) A-și schimba ~ul A se recăsători. 13 (Reg; d. femei; îe) A cădea pe ~ A naște. 14 (Pan) Culcuș de animal. 15 (Prc) Așternutul stratului (14). 16 (Reg; pex) Uter. 17 (Reg; pex; șîs ~ de copii) Placentă. 18 (Ban; pgn) Organul genital al vacii. 19 Fâșie (îngustă) de pământ, mărginită de cărări, pe care se seamănă legume sau flori. 20 (Pex) Fâșia împreună cu vegetația respectivă Si: brazdă (11), răzor¹, (îrg) tablă¹, (reg) postată. 21 (Reg; șîs ~ de răsad, ~ de gunoi, ~ cald) Răsadniță. 22 (De obicei udp „de”) Material sau substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a se acoperi, a se proteja etc.) sau între două suprafețe (pentru a le despărți, a le evidenția etc.). 23 (Îs) ~ vegetal Ansamblu natural de specii vegetale care aparțin aceluiași grup de forme biologice și care au exigențe ecologice uniforme. 24 (Îs) ~ arabil (sau, rar, roditor) Strat¹ (21) de pământ care se ară și în care plantele cultivate își răspândesc majoritatea rădăcinilor. 25 (Înv; pan) Depunere (pe fundul unui vas cu lichid). 26-27 (Pan) (Perioadă de) influență externă în dezvoltarea istorică a unui popor, a unei limbi etc. 28 Fâșie distinctă din spațiu cuprinsă între două suprafețe paralele și separate, cu aspect de perdea și caracterizată prin anumite proprietăți fizice, chimice, biologice etc. unitare Vz perdea. 29 (Îlav) ~uri-~uri În straturi (26) succesive. 30 Fâșie compactă dintr-o materie aflată în interiorul sau în apropierea unei mase de natură diferită. 31 (Reg) Cantitate de lapte acru care se amestecă cu laptele dulce pus la prins Si: (reg) covăseală (4), maia. 32 (Glg) Depozit de roci sedimentare care, pe o întindere relativ mare, are grosime și constituție aproximativ constantă și relativ omogenă, care se găsește între alte depozite. 33 (Glg; pex) Orizont. 34 (Îs) ~ productiv Formațiune geologică constituită dintr-o rocă poroasă și permeabilă în care sunt înmagazinate fluide (țiței sau gaze) care pot fi exploatate. 35 (Îs) ~ alunecos Formațiune geologică constând dintr-o alternanță de nisipuri care absorb apă în mare cantitate și de argile care, fiind impermeabile, produc alunecarea nisipurilor de deasupra lor. 36 (Îs) ~ permeabil Formațiune geologică din roci poroase sau cu fisuri, prin care circulă fluidele cu ușurință. 37 (Îs) ~ impermeabil Formațiune geologică din roci compacte nefisurate și care nu permit circulația fluidelor. 38 (Îrg) Albie¹ (4). 39 (Pan; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Categorie socială Si: pătură. 40 (Pex; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Oameni care alcătuiesc un strat¹ (39) Si: pătură. 41 (Pan; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Treaptă socială. 42 (Pex; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Clasă socială. 43 (Pan) Mulțime compactă, grup (constituit) dintr-o populație. 44 (Mar; Buc; la casă) Talpă. 45 (Mol; la casă) Cosoroabă (1). 46 (Mol; pgn; la casă) Orice lemn fasonat, cioplit folosit în construirea casei. 47 (Reg; la casă) Acoperiș (4). 48 (Reg; la moară) Postament de bârne din scânduri groase pe care stă podul morii de apă. 49 (Pop) Fruntar (5). 50 (Reg; la moară sau la râșnița de măcinat cereale) Veșcă. 51 (Reg; la moară) Suport de lemn pentru piatra zăcătoare Si: (reg) crivac¹ (3), scaun. 52 (Reg; la moară; îs) ~ul coșului Scară (32). 53 (Reg; la moară) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 54 (Reg; la războiul de țesut) Pat¹. 55 (Pop; la războiul de țesut) Scaun (61). 56 (Reg; la meliță) Scaun (47). 57 (Mol; Mar) Fiecare din cei patru stâlpi care susțin foalele de fierărie. 58 (Reg; la teasc) Masă¹. 59 (Trs; Mun) Perinoc. 60 (Reg; la plug; îs) ~ul tilegii Schimbător (14). 61 (Mol; Trs; la fântână) Ghizd (1). 62 (Adesea cu determinări care indică felul armei) Pat¹. 63 (Îvr) Afetul tunului.

cotei (-i), s. m. – 1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș).

femeie-țăran(că) s. f. Femeie care locuiește în mediul rural și se îndeletnicește cu munca pământului și cu creșterea animalelor ◊ „Să luăm o frezie, o garoafă și să le dăruim femeii-țărănci și femeii-zidar și femeii-ministru sau medic.” Sc. 10 III 84 p. 5. ◊ „La Muzeul Internațional al Femeilor din Bonn (Germania) [va avea loc] manifestarea intitulată «Lunile României». Prezentarea se va desfășura pe mai multe secțiuni: femeia-țăran, femeia-muncitor [...]” R.l. 3 XI 93 p. 5 (din femeie + țăran)

individ m. 1. orice ființă organizată (animal sau vegetal), considerată în raport cu specia ei; 2. bărbat sau femeie, persoană luată în parte; 3. om necunoscut sau pe care nu vrem a-l cunoaște: ce vrea acest individ?.

PIȚIGĂIAT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. (Despre glasul cuiva; despre sunete) Subțire, ascuțit, strident. Se auzi un glas pițigăiat. ISPIRESCU, L. 100. Pare că și aude fanfarele cîntate pe ton pițigăiat de corul vînătorilor. ODOBESCU, S. III 144. (Adverbial) [Profesorul] țipă pițigăiat, parc-ar fi o femeie: «treci la loc, găgăuță!». DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (Despre oameni și animale; rar ) Slab, firav, plăpînd. Ieșeau toți afară înaintea lui jigăriți... ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, mă rog, leșinați de foame. ISPIRESCU, L. 174. Peste cîteva zile veni alt urs, mai mic și mai pițigăiat. ȘEZ. VIII 133.

pântecos, ~oasă [At: MINEIUL (1776), 18^r1/34 / V: (reg) păntic~, ~tic~ / Pl: ~oși, ~oase / E: pântece + -os] 1-2 smf, a (Persoană, animal) care are pântecele (2) mare Si: burduhănos, burtos. 3-4 (Pop) sf, af (Femeie) însărcinată. 5 a (Pan; d. obiecte) A cărui formă este foarte rotunjită în afară Si: bombat, rotunjit.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

FERTIL, -Ă adj. 1. (despre plante, sol) bogat, roditor, productiv. 2. (despre animale) apt pentru a se reproduce. ♦ vârstă ~ă = vârstă în limitele căreia femeia sau bărbatul sunt apți pentru procreare. (< fr. fertile, lat. fertilis)

MATERNITATE s. f. 1. starea, calitatea de mamă; instinct matern. ◊ (rar) sarcină. 2. spital unde se dau îngrijiri femeilor care nasc. ◊ adăpost special amenajat (într-o fermă etc.) destinat fătării animalelor. (< fr. maternité)

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

STĂPÎNI, stăpînesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea în proprietate bunuri materiale, animale etc.; a poseda. N-a avut neamuri care să-i alunge femeia și să-i stăpînească locul. GALAN, Z. R. 90. Omul de la «Singer» a coborît mașina din trăsură, a pus-o pe mama să iscălească tot felul de hîrtii, a încasat o sută de lei și i-a spus s-o stăpînească sănătoasă. PAS, Z. I 242. ◊ Fig. Sus senin și jos verdeață! Ce cuminte-i să trăiești Cînd ți-e dat să stăpînești Numai o viață. COȘBUC, P. I 263. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice, teoretice și practice, într-un anumit domeniu. Lucrătorul bolșevic iubește cultura, stăpînește tehnica din toate punctele de vedere și simte nevoia unei lecturi, a unui spectacol. SAHIA, U.R.S.S. 87. ◊ A stăpîni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri, a se abține (de la ceva); a avea stăpînire de sine, a se înfrîna, a se domina. Răzășii de aici se stăpînesc cu fălcile încleștate și așteaptă ceas potrivit ca să plătească dușmanului după cuviință. SADOVEANU, N. P. 23. Prietenă Elisabeta, îți înțelegem desperarea. Trebuie însă să te stăpînești. SAHIA, N. 42. Inima îi se sfîrșea. Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ♦ Tranz. (Complementul indică manifestarea reținută) A nu lăsa să izbucnească, să se manifeste. Da-abia mi-am mai stăpînit indignarea. CAMIL PETRESCU, U. N. 125. Abia stăpînindu-și plînsul, îl îndepărtă puțin cu amîndouă mîinile, ca să se uite mult la el. BASSARABESCU, V. 23. [Harap-Alb] neputîndu-și stăpîni rîsul, zise cu mirare: Multe mai vede omul acesta cît trăiește. CREANGĂ, P. 240. Vizirul stăpînește mînia lui fierbinte. ALECSANDRI, P. III 346. ♦ Tranz. A opri sau a împiedica pe cineva de la ceva; a face inofensiv; a domoli, a potoli. Tovarăși, dați-mi o armă! Ofițerul și un soldat îl luară în brațe, îl stăpîniră. Îi repetau mereu: Nu se poate, tovarășe! DUMITRIU, V. L. 88. Feciorul cel mai mare al comisului... răpezind îndărăt brațul drept, încleștă pe tretin pe după gît ca într-un arc, stăpînindu-l. Nechezînd subțirel, căluțul se supuse. SADOVEANU, F. J. 66. 4. Tranz. Fig. (Despre idei, sentimente) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpînirea sa; a domina. Îmi dau seama că este o nebunie ceea ce gîndesc acum. Că oamenii vor rîde. Însă pe mine mă stăpînesc aceste gînduri. SAHIA, N. 23. Rolla se afundă în viața plăcerilor cumpărate, în acea viață unde pasiunile stăpînesc pe om. GHEREA, ST. CR. II 321. Rău este că mă stăpînește frica. DRĂGHICI, R. 154. 5. Intranz. A cîrmui, a domni, a guverna, a conduce. Stăpînea în Moldova Bogdan Încrucișatul. SADOVEANU, O. I 247. În Ardeal stăpînea Sigismund Batori. ISPIRESCU, M. V. 9. Acolo stăpînește Un domn pe care țara întreagă îl urăște. ALECSANDRI, T. II 140. ◊ Tranz. Luminate împărate, să-ți stăpînești împărăția cu norocire! ISPIRESCU, L. 26.

Carne de tun – Într-o formă destul de apropiată, expresia a fost folosită pentru prima oară de către Shakespeare care, în partea întîi din Henric al IV-lea (act. IV, sc. 2), pune în gura lui Falstaff următorul răspuns, cînd e întrebat de Henric: „Ai cui sînt oamenii aceia care vin la urmă? – ”Food for powder!„ (Hrană pentru praf de pușcă!). E drept că în traducerea românească (ESPLA, 1957) apare ”carne de tun„, dar această expresie datează de mai tîrziu. Ea a fost lansată de poetul și omul politic francez Chateaubriand, într-un pamflet antinapoleonean De Buonaparte et des Bourbons, publicat la 30 martie 1814, după restaurarea dinastiei de Bourbon în Franța. În acel pamflet, vorbind despre bunul plac după care se făceau recrutările sub Napoleon, autorul spune la un moment dat: ”On en était venu à ce point de mépris pour la vie des hommes, dappeler les conscrits la matière première et la chair à canon„ (S-a ajuns la un asemenea grad de dispreț pentru viața oamenilor, încît recruții erau numiți materie primă și carne de tun.), Chateaubriand, Oeuvres complètes, vol. 11 – Mélanges politiques – pag. 194. Gorki, într-o prefață scrisă pentru cartea unei autoare, vorbind de femei și de felul cum erau privite altădată, spune: ”...au trăit ca animalele și ca prăsilă pentru carne de tun de furnizat cazărmilor, oastei, spre a apăra pe moșieri, fabricanți„. După primul război mondial, Romain Rolland actualizase expresia: carne de mitralieră. ”Guvernămîntul Republicii îi reclamase cei doi fii, pentru a hrăni cu carnea lor mitralierele dușmanului" (Mère et fils). LIT.

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. ◊ Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte, care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

crescător-îngrijitor, -toare s. m. f. Persoană calificată în creșterea și îngrijirea animalelor ◊ „Printre proaspeții absolvenți ai cursurilor de un an se numără și câteva femei: 14 (dintr-un total de 45) s-au calificat în meseria de crescător-îngrijitor de porcine, 9 (din 26) în aceea de crescător-îngrijitor de taurine, 75 la sută din absolvenții cursurilor pentru lucrătorii din complexele de vaci și păsări au fost femei.” Sc. 15 IV 77 p. 3 (din crescător + îngrijitor)

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

PROCREA, procreez, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A face copii (sau pui); a se reproduce. Gh. Eminovici vedea în femeie un tovarăș inferior și util, ursit să procreeze și să îngrijească de gospodărie. CĂLINESCU, E. 22.

lepăda vb. I. I 1 tr. (înv. și pop.; compl. indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) v. Arunca. Azvârli. Zvârli. 2 tr. (înv. și pop.; compl. indică ființe, așezări omenești etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. 3 tr. (pop.; compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Lăsa. Pune. 4 tr. (pop.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage. 5 tr. (pop.; compl. indică pantofi, ghete etc.) v. Descălța. Scoate. Trage. 6 tr. (fiziol.; pop.; compl. indică sucul gastric, conținutul stomacului etc.) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita. 7 intr. (fiziol., med., med. vet.; pop.; despre femei însărcinate sau despre femele gestante) v. Avorta. 8 tr. (fiziol.; pop.; despre unele animale și păsări; compl. indică păr, piele, pene etc.) v. Lăsa. Năpârli. 9 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. Îmboldi. Îmbrânci. Împinge. Înghionti. II fig. 1 refl. (înv. și pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică credințe, noțiuni, doctrine, opinii etc.) v. Abandona. Abjura. Aboli. Dispensa. Renega. Renunța. Repudia. 2 tr. (înv. și pop.; compl. indică țara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) v. Trăda. Vinde. 3 tr. (înv. și pop.; compl. indică fapte de limbă, de cultură, reguli etc.) v. Elimina. Scoate. 4 tr., refl. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Lăsa. Renunța. 5 tr. (relig.; înv.; compl. indică oameni) v. Afurisi. Anatemiza. Blestema. Damna. Excomunica. 6 tr. (înv.; compl. indică ființe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. Îndepărta. Scoate. 7 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, indică afirmațiile, ideile, părerile etc. cuiva) v. Dezice¹. Nega. Retracta. Tăgădui. 8 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Păzi. 9 tr. (înv.; compl. indică lucruri, propuneri, invitații, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge. 10 tr. (înv.; compl. indică funcții, demnități etc.) v. Renunța.

MATERNITATE s.f. 1. Starea, calitatea de mamă; instinctul de mamă. ♦ (Rar) Sarcină. 2. Spital unde se dau îngrijiri femeilor care nasc. ♦ Încăpere special amenajată (dintr-o fermă etc.) unde urmează să fete animalele. [Cf. fr. maternité].

gorgonă s. f. 1. (mit.) Monstru imaginat ca o femeie cu părul din șerpi împletiți. ◊ Motiv decorativ reprezentând capul unui astfel de monstru. 2. Animal celenterat din mările calde, în colonii arborescente de polipi. (< fr. gorgone, lat. gorgona)

PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

BLANĂ¹, (1, 2) blăni, (2,3) blănuri, s. f. 1. Piele de animal viu, cu păr mult și des. Erau ursari cu urși... din blana urșilor femeile smulgeau ghemotoace de păr. PAS, L. I 58. Cum nu sînt un șoarec, doamne – măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele – nici că mi-ar păsa de ger. EMINESCU, N. 42. ◊ (Metaforic) În cugetul curat al Șuțuleștilor nu credeau, dar era bine că aceștia s-au lepădat de sfruntarea fățișă, îmbrăcînd blana vulpii. PAS, L. I 110. 2. Piele de animal, cu păr cu tot, prelucrată spre a fi folosită ca garnitură, căptușeală la îmbrăcăminte, covor de picioare etc. Mare asortiment de blănuri. ▭ Moș Isailă încarcă în spate blănile de vulpe și se luă după ea, rar, plecat din șale. SADOVEANU, O. II 547. 3. Haină făcută din piele de animal cu părul ei sau haină căptușită cu astfel de piele. V. bundă, cojoc, șubă. În salon, Elvira... adunase blănurile cucoanelor. DUMITRIU, B. F. 55. Prietenul meu își înfășură blana scumpă. C. PETRESCU, S. 168. Și ți-oi da eu ție... Blană lungă, moale, Cu samur în poale. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ (Poetic) Și-a pus pămîntul blană albă și-și doarme somnul hibernal. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 34. – Pl. și: (învechit) blane (ALECSANDRI, T. 141).

pielhoacă sf [At: DR. V, 218 / Pl: ? / E: piele + -oaică] (Reg) 1 Piele mare de animal. 2 (Dep) Epitet pentru o vită bătrână și foarte slabă, îndeosebi pentru cai. 3 (Dep) Femeie bătrână.

brezaie sf [At: LM / V: briz~, ~zoaie sf ~zoi sn / E: nct] 1 Joc cu caracter de pantomimi, asemănător cu capra sau cu țurca, aparținând teatrului folcloric, întâlnit mai ales în Muntenia. 2 Personaj mascat, cu cap de animal sau de pasăre, îmbrăcat cu zeghe și împodobit cu panglici și petice colorate. 3 (Irn) Femeie (bătrână) care se împodobește în mod ridicol ca să placă.