CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni sau manifestările lor) însetat de sînge, de fapte crude, de omoruri; violent, crud, neomenos. Iar Negruzzi... Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorite Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O, I 32. Păcat de așa frumusețe și mindrețe de femeie, să fie așa de cruntă. CARAGIALE, O. I 309. ◊ (Despre animale, mai ales despre fiare) Zimbru!... Fiara cruntă și turbată- ALECSANDRI, P. II 93. ♦ Încruntat. Zile întregi stas nemișcat și crunt, cu botul pe laba frîntă. GALACTION. O. I 311. 2. Care inspiră groază; amenințător, grozav, înfiorător- l-au trimes peste munți crunți, unde se bat munții cap în cap. SBIERA, P. 64. De crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? EMINESCU, O. 1 147. Sentinelă, priveghează, Norul crunt înaintează. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ (Adverbial) Crunt viscolul își fluiera balada. TULBURE, V. R. 12. Ofta duios, Dar lung și crunt de nemilos In ochii fiului privea. COȘBUC, P. I 270. În zid de marmur negru se uită crunt și drept. EMINESCU, O. I 94. Baba... privi crunt pe toți mesenii. ȘEZ. II 190. ♦ Fig. Foarte mult, foarte tare, strașnic, grozav. (Adverbial) Îi luă în primire majurul Codău, care se îmbătase crunt. CAMILAR, N. I 65. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Care face să curgă, mult sînge; sîngeros, crîncen, teribil. Prin crunt bubuit de granată luptau Sub roșul stindard muncitorii. TOMA, C. V. 179. Cruntele războaie a lui Napoleon. NEGRUZZI, S. I 295. Dracul-voievod ținu mai mulți ani, cu mirarea tutulor popoarelor, războaie crunte cu turcii. BĂLCESCU, O. I 193. 4. (Învechit și regional) Plin de sînge, muiat, scăldat în sînge; insîngerat. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîni. COȘBUC, P. I 114. ◊ (Pleonastic) Scinteie desperarea în ochii-i crunți de sînge. EMINESCU, O. I 88 Rană cruntă = rană adîncă, grea. Am crunte răni-simt sîngele curgînd. TOMA, C. V. 185.