CICLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. care se realizează într-un anumit interval de timp și care epuizează, în ansamblul lor, evoluția unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) care tratează diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Valorile succesive pe care le capătă o mărime periodică în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz la noi; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

AN² ~i m. Perioadă de timp cuprinzând 12 luni, în care Pământul face o revoluție în jurul Soarelui. ◊ ~ bisect (sau bisectil) an având 366 de zile. An-lumină unitate de măsură egală cu distanța străbătută de lumină în vid într-un an. Pe ~ în cursul unui an. ~ agricol perioadă de timp de la o toamnă la alta, cât ține ciclul de lucrări agricole. Cu ~ii a) timp îndelungat; b) cu trecerea anilor. ~i de zile ani în șir. Din ~ în paște foarte rar. /<lat. annus

sărciner, sărcinere, s.n. și sărcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung și gros înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și ciobanii atârnă, la țară, diferite obiecte gospodărești; prepeleac, olar, sărcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe plută, de care plutașii își agață hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemănătoare ca formă cu sărcinerul și care au diverse întrebuințări: a) trunchi de copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, înfipt în pământ, pe care se clădește claia de fân; b) fiecare dintre prăjinile legate câte două cruciș și așezate în părțile clăii de fân; c) arac pentru susținut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoană care transportă o greutate, o sarcină.

PROMETEU (în mitologia greacă), fiu al titanului Iapet și al nimfei Climene. Proteguitor și binefăcător al oamenilor (după unele versiuni, chiar creatorul lor). A luat apărarea muritorilor împotriva lui Zeus, care îi privase pe aceștia de foc. El a furat focul de la Hefaistos și l-a readus pe Pământ, făcând astfel posibilă dezvoltarea meșteșugurilor. Drept pedeapsă, Zeus l-a înlănțuit de o stâncă din M-ții Caucaz, unde un vultur uriaș îi devora zilnic ficatul, care creștea noaptea la loc, supunându-l la un chin veșnic. A fost eliberat de Herakles, care, în drum spre grădina Hesperidelor, a ucis vulturul. Mitul lui P. a inspirat pe Goethe, Byron, Shelley, Beethoven ș.a.

fârtai, -ie, (fărtai), s.n. – 1. Măsură de capacitate pentru lichide, echivalent cu un sfert de litru: „Crâșmăriță fostu-ț-ai, / Fârtaiu nu l-ai împlut” (Papahagi 1925: 232). 2. Unitate de măsură pentru terenuri, echivalent cu 1700 m: „Patru fârtai (de pământ) fac o holdă” (ALR 1971: 410). – Din germ. Viertel „sfert”; Din magh. fertály (Bud 1908).

sărciner, -i, (sălciner), s.m. – Par lung, înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și păcurarii atârnă diferite obiecte gospodărești; clincer (în Chioar), prepeleac (în Muntenia și Moldova). „La Lăsatu Săcului, făcem băute (…). Pun vasele-n sărciner, unde-i fată de măritat” (Memoria 2004-bis: 1200). – Din sarcină (< lat. sarcina).

CICLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

fârtai, fârtaie, (fărtai), s.n. – (reg.) 1. Măsură de capacitate pentru lichide, echivalent cu un sfert de litru: „Crâșmăriță fostu-ț-ai, / Fârtaiu nu l-ai împlut” (Papahagi, 1925: 232). 2. Unitate de măsură pentru terenuri, echivalent cu 1.700 m: „Patru fârtai (de pământ) fac o holdă” (ALRRM, 1971: 410). – Din magh. fertály (Bud, 1908; Scriban, DEX, MDA) < germ. Viertel „sfert” (Scriban).

sărciner, sărcineri, (sălciner, sălcer), s.m. – (reg.) Par lung, înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și păcurarii atârnă diferite obiecte gospodărești (în Maramureș); clenci, clincer (în Chioar), prepeleac (în Muntenia și Moldova). „La Lăsatu Săcului, făcem băute (…). Pun vasele-n sărciner, unde-i fată de măritat” (Memoria, 2004-bis: 1.200). – Din sarcină „greutate, încărcătură” (< lat. sarcina) + suf. -ar (DEX, MDA); lat. sarcinarius „de povară” (Loșonți, 2001).

an¹ sm [At: COD. VOR. 135/8 / Pl: ani, (îrg) ai / E: lat annus] 1 sm Perioadă de timp, cuprinzând 12 luni, sau 52 de săptămâni, sau 365 de zile. 2 (Bis; îe) În (sau la) ~ul mântuirii sau ~ul Domnului În anul de la (nașterea lui) Hristos. 3 (Înv; îe) (Azi) e ~ul, de când... S-a împlinit un an (sau) anul, de când... 4 (Îs) ~ul vechi Anul care se încheie la 31 decembrie la miezul nopții. 5 (Îs) ~ul nou Anul care începe la 31 decembrie la miezul nopții. 6 (Îlav) ~ cu ~ sau ~ de ~ ori (înv) ~ pre ~ În fiecare an. 7 (Îlav) Din ~ în ~ Din ce în ce mai mult (cu fiecare an ce trece). 8 (Îlav) Acum (sau acuși) un ~ Anul trecut pe vremea aceasta. 9 (Îal) Cu un an în urmă. 10 (Îlav) În ~ul sau la ~ul... La o anumită dată din cursul unei perioade... Cf veleat. 11 (Îlav) La sau (într-)un ~ (odată) O singură dată într-un an. 12 (Fig; îal) Rar. 13 (Îlav) La ~ul în anul viitor. 14 (Îlav) Peste ~ în cursul unui an. 15 (Îlav) Peste un ~ (doi etc. ~i) De-acum într-un an (în doi ani etc.). 16 (Îlav) De un ~ (doi etc. ~i) De un an (doi etc. ani) încoace. 17 (Îlav) Până-ntr-un ~ (până-n doi etc. ~i) În timp de un an (doi etc. ani) de la o anumită dată. 18 (Trs; îlav) (Într)-alt ~ Anul viitor, peste un an. 19 (Îlav) Est-~ Anul acesta. 20 (Reg, îlav) Dincolo de ~ Acum doi ani Si: anțărț. 21 (Înv; îlav) Intru în doi ~i etc. (Timp de) un an, doi ani etc. 22 (Îe) Întru mulți ~i! sau (la) mulți ~i! Să trăiești sau să fie (pentru) mulți ani. 23 (Însoțit de atributele tot, întreg, încheiat, împlinit, în cap și cu complinirile de-a rândul, de zile) Se sugerează trecerea grea a timpului, (ocupat cu activități dificile, obositoare). 24 (Îlav) Cu ~ii sau cu ~ul Ani întregi, ani de-a rândul. 25 (Îlav) Ani și ani Ani mulți, vreme îndelungată. 26 (Răspunde la întrebarea cum?; îlav) Cu ~ul Pe câte un an (cf cu luna, cu ziua, cu rupta). 27 (Îlav) Pe ~ sau într-un (întru) ~ în interval de un an. 28 Unitate de măsură pentru evenimente petrecute în decursul unui an. 29 (înv; îs) ~ul jalii An de doliu. 30 (Înv; îs) ~ul teatral Stagiune. 31 (Îs) ~ul Nou Ziua de 1 ianuarie. 32 (Îe) Are... ~i Trăiește (sau funcționează) de... ani. 33 (Îe) A intra în al doilea (al treilea etc) ~ sau a merge pe doi (trei etc.) ~i A împlini vârsta de doi (trei etc.) ani, a fi în al doilea (al treilea etc.) an al vieții. 34 (Îla) Mic de ~i Tânăr. 35 (Îla) Mare de ~i Bătrân. 36 (Lpl; art) Bătrânețe. 37 (Lpl; art) Viață. 38 (Lpl; art) Epocă. 39 (Lpl; art) Experiență (pe care o aduce înaintarea în vârstă). 40 (Ast; șîs) ~ astronomic, solar, tropic sau echinocțial Timp de 365 de zile, 5 ore, 48 minute și 47 de secunde în care Pământul face o rotație (revoluție) completă în jurul Soarelui. 41 (Pan; îs) ~ sideral Timp necesar Soarelui pentru a reveni la același punct fix pe ecliptică. 42 (Îs) ~ lunar Durată de timp necesară pentru 12 (uneori 13) rotații ale Lunii în jurul Pământului. 43 (Îs) ~ planetar Durată necesară unei rotații făcută de o planetă în jurul Soarelui. 44 (Îs) ~ lumină Unitate de lungime, egală cu drumul parcurs de o rază de lumină într-un an, cu care se măsoară distanțele dintre astre. 45 (Îs) ~ comun (sau civil) An calendaristic (alcătuit numai din 365 de zile) care începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie. 46 (Îs) ~ hisect (visect, bis(s)ext sau bis(s)extil ori, pop, ~ mare An de 366 de zile (urmând din 4 în 4 ani), care cuprinde fracțiunile de 5 ceasuri, 48 de minute și 47 de secunde a 4 ani laolaltă. 47 (Îs) ~ iulian An ținut de biserica ortodoxă, numit astfel după Iulius Cezar, care socotea anul tropic de 365 de zile și 6 ceasuri. 48 (Îs) ~ gregorian An ținut de biserica catolică, numit astfel după papa Grigorie XIII, care a suprimat din calendarul iulian câte trei ani bisecți la fiecare patru secole.

ciclu sn [At: CULIANU, C. 295 / Pl: ~ri / E: fr cycle] 1 Număr oarecare de evenimente, fenomene etc. formând un întreg. 2 Serie. 3 Perioadă continuă de timp în care unele fenomene astronomice revin în aceeași ordine Si: (înv) crug. 4 (Îs) ~ lunar sau ~l lui Meton ori ~ metonian Perioadă de 19 ani care aduce aceleași faze de lună în aceeași ordine. 5 (Îs) ~ solar Perioadă de 28 de ani, în care datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. 6 (Fiz) Serie a modificărilor prin care trece un corp până ajunge în starea lui inițială. 7 Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. realizate într-un anumit interval de timp și care epuizează, în ansamblu, evoluția unui proces repetabil. 8 Totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. 9 (Îs) ~ anual Perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. 10 (Îs) ~ de conferințe (sau de lecții) Serie de conferințe (sau de lecții) care tratează diverse aspecte ale unui fenomen unitar. 11 (Șîs ~ menstrual) Menstruație. 12-14 Durată a unui ciclu (3, 7, 11). 15-17 Diagramă care reprezintă un ciclu (3, 7, 11). 18 Grup de producții (științifice, literare sau muzicale) care au o temă comună. 19 Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 20 Valori specifice pe care le ia o mărime periodică în cursul unei perioade date. 21 Unitate de măsură pentru frecvența vibrațiilor, reprezentând frecvența unei vibrații cu perioada de o secundă. 22 (Muz; iuz; îs) ~li pe secundă Hertzi. 23-24 (Îs) ~ mixt Timp și modalitate după care funcționează anumite motoare diesel de mare viteză. 25 (Îs) ~ undecenal Perioadă de cca 11 ani care se observă în desfășurarea fenomenelor solare și terestre. 26 (Îs) ~ motor Perioadă în care se produce un lucru mecanic pe care un sistem îl cedează mediului exterior. 27 (Îs) ~ de producție Totalitate a fenomenelor care au loc în timpul unui proces de prelucrare. 28 (Îs) ~ decenal Perioadă de 10 ani. 29 (Îs) ~ geologic Totalitate a fenomenelor de litogeneză, ortogeneză și gliptogeneză care s-au desfășurat în cursul unei ere geologice. 30 Grad de învățământ organizat pe grupuri de materii în raport cu vârsta elevilor și cuprinzând un anumit număr de ani școlari.

îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.

oală sf [At: PSALT. HUR. 1^v/25 / V: (îrg) ol sn / Pl: ~le și (reg) oii / E: ml olla] 1 Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., având de obicei gura largă și înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea, transportarea bucatelor etc. 2 (Pop; îe) Cât o ~ de praznic (mare) Foarte mare. 3 (Pfm; îe) A fi goală ca o ~ (D. case) A fi sărăcăcioasă. 4 (Pop; îe) A se feri (sau a se teme) ca de ~la mălaiului A se feri cu multă grijă să facă ceva. 5 (Pfm; îe) A prinde (sau a lua, a ridica pe cineva) ca din ~ A prinde pe cineva fără nici o greutate. 6 (Îae) A lua pe cineva prin surprindere. 7 (Pfm; îe) Sună a ~ Se spune despre cineva care e grav bolnav. 8 (Pfm; îe) A se face (sau a fi) ~le și ulcele (sau ulcioare) sau a se face pământ (sau lut) de ~e A fi mort de mult. 9 (Pop; îe) A pune (pe cineva) în ~ A întrece pe cineva. 10 (Pfm; îe) A pune (toate) în aceeași ~ A amesteca lucruri, probleme etc. diferite, producând neînțelegeri, confuzii. 11 (Pop; îe) A-i fierbe ~la (fără foc) A-i merge bine. 12 (Pop; îe) A-i fierbe două ~le, una seacă și una goală A-i merge foarte rău. 13 (Pop; îe) A fierbe (pe cineva) în ~ seacă A-i face cuiva multe neplăceri. 14 (Pop; îe) A mânca din ~ sau a gusta ~la cu chișleag (D. fete) A-și pierde fecioria. 15 (Pfm; îe) A plăti ~lele sparte (de altul) A plăti paguba făcută de altul. 16 (Pfm; îe) A-i pune (cuiva) ~la A fermeca pe cineva. 17 (Pfm; îe) A sufla (sau a se uita) în fundul ~lei A bea zdravăn. 18 (Îae) A se îmbăta. 19 (Pop; îe) A fi bolnav de ~ A fi bețiv. 20 (D. femei; îe) A ține ~la toartă A-i plăcea să fie stăpână în gospodăria proprie. 21 (Îe) A trage jar (sau foc) la ~la sa A se îngriji de interesele sale, neglijând pe ale altuia. 22 (Pfm; îe) Ajunge un ciomag (sau o bâtă, o măciucă) la un car de ~le O singură vorbă e de ajuns pentru cine vrea să priceapă. 23 (Îae) Nu este nevoie de un efort prea mare pentru a zădărnici ceva șubred, netemeinic. 24 (Pop; îe) Mustățile îi caută (sau îi trag) a ~ (sau spre fundul ~lei) sau i-a crescut mustața în ~ sau i-s mustățile făcute pe ~ Se spune despre un om căruia îi place să bea. 25 (Pop; d. mustăți; îla) Făcute pe (sau aduse a, date după) ~ Lungi și cu capetele lăsate în jos. 26 (Reg; îla) Tuns pe ~ Cu părul lung până pe gât și retezat rotund. 27 (Îae) Tuns urât. 28 Conținut al unei oale (1). 29 (Pop; îe) A-i da ~la în foc A se supăra. 30 (Pfm; îe) A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe ~la A se amesteca într-o problemă care nu îl privește. 31 (Fig; gmț) Cap. 32 (De obicei urmat de determinări nume de flori introduse prin pp „de” sau „cu”) Glastră. 33 (Îc) ~ de noapte Vas folosit mai ales de către copiii mici pentru necesitățile fiziologice Si: (îvp) țucal (reg) șerbel. 34 (Îf ol) Vas de lut lunguieț, înalt și mai strâmt la mijloc în care se pune de obicei lapte la prins. 35 (Îf ol) (Îrg) Vas în care se păstrează sau se transportă apa Si: cană, urcior, ulcea. 36 Conținut al oalei (35). 37 (Reg) Damigeană. 38 (Reg) Ploscă. 39 (Îvr) Lut. 40 (Reg) Cazan în care se fierb rufe. 41 Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), având uneori și accesorii și folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 42 (Înv) Țiglă. 43 (Înv) Burlan. 44 (Reg) Bucșă la roată. 45 (Reg) Scobitură circulară făcută într-un obiect. 46 (Reg) Obiect care are o astfel de scobitură. 47 (Reg) Scobitură a pivei. 48 (Reg) Scobitură adâncă a teascului pentru jumări. 49 (Reg; la moară) Piuliță de sub fusul crângului (32). 50 (Reg; la diverse jocuri) Gaură în care trebuie să intre pietrele sau bilele aruncate de jucător. 51 (Pop; îe) A face ~la A reuși să introducă toate bilele dintr-un joc în orificiul dinainte prevăzut. 52 (Reg) Vârtej de apă Si: bulboană, vâltoare.

par¹ sm [At: PSALT. HUR. 71^r/8 / Pl: ~i / E: ml palus] 1 Lemn potrivit de lung și de gros, ascuțit sau fasonat la unul dintre capete, folosit, mai ales, ca element de susținere, de fixare etc. în diferite construcții rudimentare sau ca pârghie, ca ciomag etc. Si: (reg) măciucă, paci¹, palțău (1), pălpag Vz stâlp, țăruș. 2 (Reg; îs) Legatul ~rilor Obicei după care fata, în ajunul Crăciunului, leagă cu fir roșu, la întâmplare și pe întuneric, unul dintre parii¹ (1) înfipți special în curte, pentru ca, după forma parului¹ legat, să deducă cum va arăta persoana cu care se va mărita. 3 (Reg; îs) Pus pe ~ Criminal. 4 (Reg; îas) Tâlhar. 5 (Reg; îas) Ocnaș. 6 (Reg; îas) Bătăuș. 7 (Îlav) Cu ~rul Cu forța. 8 (Îlav) Cât cioara în ~ (și apa în ciur) Forate puțin timp. 9 (Îe) A sta (sau a ședea, a se simți) ca cioara în ~ (și găina în lemne) A se afla într-o situație foarte neplăcută. 10 (Reg; îe) A sta ~(în calea sau în drumul, înaintea cuiva) A sta neclintit, încurcând în acțiune pe cineva sau încercând să-l împiedice. 11 (Reg; îe) A(-i) pune (cuiva) ~rul în (sau la) ușă A împiedica pe cineva să iasă din casă. 12 (Reg; îae) A pune cuiva sechestru pe avere. 13 (Pex; îae) A sărăci pe cineva. 14 (Reg; îe) A pune ~rul în ușă și mărăcini la fereastră A părăsi locuința. 15 (Îrg; îe) A bate ~(ul) (în cutare loc) A se stabili într-un anumit loc. 16 (Reg; îe) A pune potcapul în ~ A fugi de la mănăstire. 17 (Reg; îe) A umbla cu ~rul pe sus (sau în spinare) A se ține numai de certuri. 18 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~rul în cap A bate foarte tare pe cineva. 19 (Pex; îae) A omorî pe cineva în bătaie. 20 (Pex; îae) A împiedica în mod brutal pe cineva să promoveze, să acționeze etc. 21-22 (Îe) Parcă mi-a (sau ți-a, i-a etc.) dat cu ~rul în cap Cineva (a primit, pe neașteptate, o veste neplăcută sau) a fost insultat grav. 23 (Îe) A lua (la goană) cu ~rul (pe cineva) A alunga pe cineva. 24 (Îe) Parcă a stat (sau s-a ținut numai) cu ~rul la drum Se spune când cuiva îi merg rău treburile. 25 (Spc; reg) Prăjină ascuțită la capete și înfiptă în pământ, în jurul căreia se clădesc clăile de grâu sau de fân. 26 (Pex) Claie de grâu sau de fân clădită în jurul unui par (25). 27 (Spc; Trs; șîs ~ de vie) Arac. 28 (Îe) Vița de la ~ nu se delungă Femeia întotdeauna se sprijină pe bărbat. 29 (Spc; reg) Stâlp din mijlocul ariei de treierat cu cai Si: (reg) steajăr. 30 (Îe) A (i) se apropia (sau a i se strânge) (cuiva) funia la (sau de) par A îmbătrâni și a se apropia de moarte. 31 (Îae) A se apropia termenul fixat pentru îndeplinirea unei activități. 32 (Îe; reg) A dezlega funia de la ~ A găsi soluția cea mai potrivită pentrurezolvarea unei situații foarte dificile. 33 (Rar; îs) ~ de telegraf Stâlp de telegraf. 34 Cracă groasă de copac. 35 (Reg; șîs ~ de oale) Par¹ (1) lung și gros, înfipt în pământ, făcut dintr-un copac mai tânăr, prin tăierea crăcilor aproape de tulpină, astfel ca să se obțină crăcane și clenciuri de care se atârnă diferite obiecte casnice, mai ales vase, ca să se scurgă, să se usuce etc. Si: (pop) prepeleac. 36 (Reg) Lemn ascuțit la unul dintre capete, cu ajutorul căruia se fac gropile în pământ când se seamănă, în cuiburi, porumbul sau fasolea Si: (reg) chitong. 37 (Reg) Furcă cu rețea pentru pleavă Si: (reg) lingură. 38 Furcă cu coadă lungă pentru aruncat fânul pe claie. 39 (Trs; șîs ~ de legat) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină de fân, de lemne etc., pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău. 40 (Reg) Fiecare dintre țărușii cu un capăt în formă de furcă, pentru tras urzeala.

șanț¹ sn [At: URECHE, L. 191 / V: (reg) sa~, (îvr) ~ă sfi / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: ger Schanze, pn szaniec, mg sánc] 1 (Înv) Săpătură lungă și adâncă, adesea fortificată sau umplută cu apă, care se facea în jurul unei cetăți, al unui castel, în scopuri de apărare. 2 (Pex) Tranșee. 3 (Spc) Săpătură lungă și îngustă (pietruită), făcută de o parte și de alta a unui drum pentru scurgerea apei. 4 (Pgn) Orice săpătură lungă și îngustă, făcută pentru scurgerea apei, pentru irigații, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. 5 (Pan) Scobitură alungită și îngustă, făcută la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în lemn, în pielea unor animale etc. Vz: șliț¹ (1). 6 (Pan; rar) Adâncitură alungită și îngustă la suprafața unui organ² sau a unei părți a corpului. 7 (Înv; îe) A osândi (pe cineva) la ~ A pedepsi (pe cineva) la muncă silnică. 8 (Rar; îe) A se duce la ~ A se distruge. 9 Urmă lăsată de roțile unui vehicul pe pământul moale Si: (reg) făgaș¹ (1). 10 (Trs) Urmă adâncă lăsată de șuvoaie¹ (1) pe coasta unui deal. 11 (Mun; Trs) Albie a unui râu. 12 (Reg) Fâșie de pământ rămasă nearată între brazde. 13 (Înv) Val de pământ făcut în scopuri de apărare Si: dig.

unde [At: COD. VOR. 126/14 / V: (îrg) une av, c / E: ml unde] 1 av (Exprimă o întrebare directă privind locul desfășurării unei acțiuni, direcția unei mișcări, locul de manifestare a unei stări etc.) în ce loc? în care parte? încotro? Unde e fratele tău? Unde ai fost? Unde te duci? 2 av (Interogația presupune incertitudine, îndoială referitoare la existența sau la durabilitatea unui obiect, a unei stări, a unei calități, la efectuarea unei acțiuni etc. exprimând, în același timp, stări afective în legătură cu situația respectivă; repetiția subliniază intensitatea sentimentului) Unde sunt banii lui? Unde, unde să mă duc? (Interogația retorică are înțeles negativ) Unde mai era geambașul? 3 av (Relativ cu valoare interogativă indirectă, după verbe, substantive, expresii care solicită un răspuns, care exprimă o comunicare, un act psihic etc.) Întoarse privirea ca să vadă unde intrase. O întrebă dincotro vine și unde se duce. 4 av (Îe) ~ dai și ~ crapă sau ~ gândești și ~ nimerești sau ~ o doare și ~ o leagă ori ~ chiorăște și ~ lovește Se spune când rezultatul unei acțiuni e altul decât cel propus. 5 av (Precedat de pp „de”; interogația se referă la punctul de plecare al unei mișcări, la începutul unei acțiuni, al unei stări, la sursa unui act psihic, pex la originea unei persoane, la proveniența unui lucru, la cauza unei acțiuni, a unei manifestări etc.) Din ce loc? De la cine? De la ce? Din ce motiv? De unde ești tu? De unde aveți gheață? De unde vii? 6 av (Interogația retorică are înțeles negativ, exprimând regretul pentru situația existentă; în construcții eliptice) Un regat pentr-o țigară... Dar de unde? 7 av (Relativ cu valoare interogativă indirectă; după verbe, substantive, expresii care solicită un răspuns, care exprimă o comunicare, un act psihic etc.) Mă întrebă de unde simt banii? 8 av (îlc; înv) De ~ Prin urmare Si: deci² (3). Toată fapta bună... s-au arătat; de unde desfătarea vieții celei nestricate... au moștenit. 9 av (Îe) Ia, dacă ai de ~ sau ia(-l) de ~ nu e Se spune despre ceva sau cineva care nu mai este de găsit. 10 av (Interogația retorică are sens negativ) De unde să iei, dacă n-ai pus? 11 av (Precedat de pp „pe”; exprimă o interogație în legătură cu locul de trecere, calea sau mijlocul prin care se ajunge undeva) Prin ce loc? Pe ~ ai intrat? 12 av (Îe) Pe ~ scoți cămașa? Se spune cuiva care se află într-o încurcătură și nu știe să iasă din ea. 13 av (Precedat de pp „până”; interogativ sau relativ cu valoare indirectă; exprimă limita spațială a unei acțiuni, mișcări etc. sau, pex, limita de intensitate de la care nu mai e posibilă înțelegerea) Până unde mergem? Frate, frate, dar până unde se poate. 14 av (Nob; precedat de pp „spre”; exprimă o interogație privind direcția de orientare în spațiu, accentuând ideea de deplasare) Mai sus, mai sus ! Spre unde? 15 av (Precedat de pp „de pe”; cu valoare interogativă directă sau indirectă; exprimă ideea provenienței unor persoane, lucruri etc.) Din ce loc? Din care parte? Cine știe de pe unde au venit. 16 av (În legătură cu unele verbe sau expresii care arată un proces mintal; interogația implică o ființă, un obiect, o idee etc. la care se raportează acțiunea verbelor respective) La ce? La cine? Unde s-or gândi? 17 av (Îe) De ~ (și) până ~ În ce împrejurări, în ce fel? 18 av (îae) Din ce motive? Si: pentru ce? 19 av (îe) De ~, de ne~! sau de ~ ai (ori e), de ~ n-ai (ori nu e) După posibilități Si: cum, necum. 20 av (Cu valoare relativă semnifică ideea de loc, stabilind o relație circumstanțială; și în corelație cu adverbul „acolo” sau, rar, „aici”; relația indică desfășurarea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. în același spațiu cu alta, orientarea în aceeași direcție cu alta sau determinarea ei locală, direcționarea de către alta) În locul în care... Si: în direcția în care... încotro... Unde-l pui, acolo șade. Satul nostru era unde-i zic amu Măupești. 21 av (Îe) Adună ~ n-a risipit Se spune despre cei care câștigă prin mijloace necinstite. 22 av (În corelație cu adverbul „acolo”; relația este stabilită între un act de comunicare, un proces psihic etc. și o acțiune sau o stare) Unde gândești tu, acolo merg și eu. 23 av (Înv; relația implică ideea desfășurării unei acțiuni în spațiul alteia indiferent care vor fi acestea) Oriunde Si: în orice loc. Mearge vom după tine unde s-ai mearge. 24 av (Pex; în corelație cu adverbul „acolo”; relația indică limitarea realizării unei acțiuni prin alta) În situația în care... Si: în cazul în care... Unde-s moașe multe, rămâne copilul nemoșit. 25 av (Precedat de pp „de”; și în corelație cu locuțiunea adverbială „de acolo”; relația indică pornirea unei acțiuni dintr-un punct, orientarea spre un punct sau se referă la proveniența unei persoane, pex, implică o relație cauzală între acțiuni, manifestări, stări etc.) Din locul în care... , în locul în care... (și din cauză că acolo... ) Rămâi sănătos, că eu mă întorc de unde am venit. 26 av (Precedat de pp „pe”; relația indică desfășurarea unei acțiuni pe o anumită cale de acces, pe o direcție de mișcare) Prin locul în care Si: în partea în care... Și pe unde el mergea / Dâră pe pământ făcea. 27 av (Precedat de pp „pe”; relația vizează un spațiu nedelimitat, vag precizat, fie că e necunoscut, fie că include nediferențiat locuri și situații diferite) Prin (acele) locuri în care... Mânca pe unde și ce apuca. 28 av (Precedat de pp „pe”; relația indică localizarea unei acțiuni, a unei stări etc. într-o anumită porțiune, restrânsă, dintr-un spațiu considerat ca întreg) Acolo unde... Si: În partea în care... L-a lovit pe unde-l doare. 29 av (Înv, precedat de pp „de pe”; relația indică localizarea unei acțiuni, stări etc. într-un spațiu îndepărtat sau în teritorii diferite ori pornirea unei mișcări dintr-un astfel de spațiu sau din asemenea teritorii) Din locul (sau locurile) în care... Si: din partea (sau părțile) în care. S-au pornit... oștile... de pre unde au fost la iernatec. 30 av (Cu valoare relativă, se raportează la un nume precedent sau la un substitut al acestuia, legându-L de propoziția următoare; exprimă ideea de spațiu precizat sau sugerat prin numele precedent) (în) care (loc sau parte)... Voia să-l dea la școala unde eram și eu. 31 av (Numele antecedent indică un abstract, o stare de spirit, un proces mintal etc.) Își dă seama de calitățile unde excelează. 32 av (Numele antecedent marchează un spațiu) La care... Drumul urcă la cișmea, unde picură apă limpede. 33 av (Precedat de pp „de”; exprimă ideea de loc din care pornește sau este direcționată o acțiune, din care provine o persoană, un lucru etc.) Din care (loc)... Si: din care (parte), de la cine..., de la ce... Se-ntoarse spre partea de unde bătea vântul. 34 av (Precedat de pp „pe”; exprimă ideea de loc sau cale de acces, de trecere) Prin care (loc)... Si: pe care (cale)... Gaură pe unde curge făina. 35 av (Precedat de pp „pe”; exprimă ideea unui spațiu nedelimitat, vag precizat, situat la mare distanță față de ceva sau care include mai multe locuri diferite) Prin care (locuri)... Si: prin care (părți)... Pe dealuri, pe unde pământul nu dă rod. 36 av (Cu valoare nehotărâtă; îlav) ~ și ~ În puține locuri Si: pe alocurea, din loc în loc, ici și colo. Abia unde și unde se vede câte o casă. 37 av (Îal) Din când în când Si: când și când. Arareori m-am bucurat că văd unde și unde câte unul atent. 38 av (Îlav) Când și ~ În unele locuri Si: din loc în loc, ici și colo. Când și unde, drumul răsufla mai slobod. 39 av (Mun; îe) Pe ~ locuri Prin unele locuri Si: în alte părți (depărtate). Pe unde-locuri, vorba, portul, datinile sunt mai altcum. 40 av (Interogativ-exclamativ, cu valoare de negație; adesea urmat de un verb la conjunctiv sau precedat de pp „de”) Nici vorbă (să...) Si: nici pomeneală (de...), cum s-ar putea (să...) Unde să se gândească că îl înșală... 41 av (Îe) Da (sau dar) de ~ Nu se poate! Si: imposibil, cum să fie așa. Credeam că vine... Da de unde! 42 av (Pop; îe) (De) ~ să nu fie așa! Firește! Eram făcuți unul pentru altul și de unde să nu fie așa. 43 av (Pop; îe) ~ se pomenește (sau se află) Imposibil! Pozna a făcut el! – Unde se află, domnule! 44 av (Îe) A (nu) avea de ~ (să...) A (nu) fi în stare să... Si: a nu) avea posibilitatea (să...), a nu dispune de mijloace (pentru a...) Toți cei; și n-am de unde. 45 c (Îvp; după verbe care redau un proces de observație sau de cunoaștere, exprimă răsfrângerea acțiunii acestora asupra unei alte acțiuni, stări etc., implicând adesea și ideea modului de desfășurare a acțiunii, stării etc. percepute) Că (1). Am văzut unde venea cel mai mare cadru al orașului. 46 av (Înv; precedat de adverbul „ca” și urmat de un verb la modul condițional; exprimă o comparație ipotetică între două acțiuni) Ca și cum Si: ca și când, de parcă. Se putea ca unde ar fi fost fiul lui. 47 c (Îvr; precedat de pp „până” și în corelație cu adverbul „acolo”, exprimă atingerea unei limite de intensitate) încât. Te-am iubit până acolo unde ceriul... se cutremura. 48 c (îvp; și în corelație cu adverbul „atunci”, rar, „acolo”; exprimă simultaneitatea unor acțiuni, stări etc.) În momentul în care... Si: în timp ce..., (pe) când Unde putea să-i facă rău, îi făcea. 49 c (Adesea precedat de pp „de” sau, înv, de conjuncția „să”; și în corelație cu adverbul „acum” sau locuțiunile adverbiale „de acolo”, „de acum”, „de astă dată”; exprimă opoziția între două acțiuni, stări etc.) în timp ce Si: pe când De unde până atunci îi vorbise milos, acum se schimbă. 50 c (Îvp; exprimă succesiunea imediată a unor acțiuni, stări etc.) Îndată ce Si: (reg) căt ce. Se mirară unde auziră acestea. 51 c (Îvr; precedat de pp „până”; exprimă durata unei acțiuni, a unei manifestări, a unei stări etc. prin raportare la o altă acțiune) Până când Până unde va înceta zioa te întoarce. 52 av (Îvp; în propoziții afirmative sau în formă negativă cu sens afirmativ; în legătură cu verbe incoative, exprimă caracterul neașteptat, surprinzător, imprevizibil al unei acțiuni, manifestări etc.) Pe neașteptate Si: dintr-o dată, deodată. Unde nu începură a mi-l lua la ochi cu săgețile. 53 av (îlav) ~ ... ~ Uneori... , alteori... Si: când... , când. Unde deschidea gura, unde se uita cu ochii holbați. 54 av (Înv; cu valoare relativă, se raportează la un nume precedent, legându-l de propoziția următoare; exprimă ideea de timp indicat sau sugerat de numele precedent) În timpul în care... Si: când. Într-o noapte unde dormeau în pat, ne aruncară afară. 55 c (Exprimă motivarea unei acțiuni, stări etc. prin alta; și precedat de pp „de”) Din cauză că Si: pentru că, fiindcă, deoarece. Faci așa unde ai necaz pe mine. 56 av (Precedat de pp „de”; exprimă o întrebare directă asupra cauzei sau asupra motivului unei acțiuni, manifestări etc.) Din ce cauză? De unde această atitudine? 57 c (Cu sens condițional; înv, astăzi îlc; adesea precedat de pp „de”, exprimă condiționarea unei acțiuni, manifestări etc. de către alta) în cazul când Si: dacă (5). Unde e șeful de față, lucrează și ei bine. 58 c (Îlc) De ~ nu Dacă nu Si: în caz contrar. Fă acestea, de unde nu, vei fi pedepsit. 59 c (Cu sens concesiv; adesea precedat de pp „de”; exprimă depășirea unui impediment în realizarea unei acțiuni) Cu toate că... Si: chiar dacă, deși. A adus două, de unde făgăduise patru.

sărciner [At: DDRF / V: salcier, sarceriu, sarcier, sarcinar, sar~, ~sălcer, sălceriu, sălcier, săl~, sălcineriu, ~iu, ~el, ~nar, ~nier, ~ier, ~ieriu (Pl: ~ieri), ~cel, ~cer, ~ceriu, sercer, sercier sn / Pl: ~e, (rar, m) ~i / E: sarcină + -ar] 1 sn Par¹ lung (și gros) înfipt în pământ, făcut dintr-un trunchi de copac (mai tânăr) cu crengile retezate până aproape de tulpină, de care se atârnă, la țară, diverse obiecte gospodărești ca să se scurgă, să se usuce etc. Si: prepeleac, (reg) par¹, olar, sărcior (1). 2 sn (Spc; îf sălcier, sărcier, sărcieriu, sercier) Lemn fixat vertical pe plută, de care plutașii își agață hainele sau alte obiecte. 3 (Pan) Nume dat unor obiecte asemănătoare ca formă cu sărcinerul (1) și care au diverse întrebuințări. 4 sn (Trs; Buc; pan) Trunchi de copac (mai tânăr) cu crengile retezate, înfipte în pământ, pe care se clădește claia de fân. 5 sn (Trs; îf sălcer, sălceriu) Claie mică de fân. 6 sn (Trs; pan) Fiecare dintre prăjinile legate câte două cruciș, care se așază (împotriva vântului) de o parte și de alta a clăii de fân. 7 sn (Olt; pan) Arac pentru susținut fasolea. 8 sn (Reg; îf sălcer) Par¹ la gard. 9 sm (Trs; îf sărcinar, sarcinar) Persoană care transportă o greutate, o sarcină.

sobol² sm [At: CALENDARIU (1814), 86/25 / V: (reg) sub~, șo~ / Pl: ~i / E: bg соболец] 1 Mamifer insectivor subteran, de talie mică, cu blana neagră, prețioasă, cu ochii rudimentari ascunși sub piele, cu coada scurtă și cu labele anterioare adaptate la săpat Si: cârtiță (1), (reg) mitorlan, orb², orbeț, șomâc, șoarece-chior (Talpa europaea). 2 (Trs; pex) Mușuroi de pământ făcut de sobol² (1). 3 (Reg) Șoarece mare Si: șobolan (Rattus norvegicus). 4 (Zlg; Mun; Trs) Orbeț (Spalax microphtalmus).

fârtái, fârtaie, (fărtai), s.n. (reg.) 1. Unitate de măsură pentru terenuri, echivalent cu 1.700 mp: „Patru fârtai (de pământ) fac o holdă” (ALRRM, 1971: 410). 2. Măsură de capacitate pentru lichide, echivalent cu un sfert de litru: „Crâșmăriță fostu-ț-ai, / Fârtaiu nu l-ai împlut” (Papahagi, 1925: 232). – Din magh. fertály (Scriban, DEX, MDA).

sărcinér, sărcineri, (sălciner, sălcer), s.m. (reg.) 1. Par lung, înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și păcurarii atârnă diferite obiecte gospodărești (în Maram.); clenci, clincer (în Chioar): „La Lăsatu Săcului, făcem băute (…). Pun vasele-n sărciner, unde-i fată de măritat” (Memoria, 2004-bis: 1.200). 2. (fig.) Prăjină: „O crescut și sălceru' iest de fată” (Faiciuc, 2008: 767). – Din sarcină „greutate, încărcătură” + suf. -ar (DEX, MDA); lat. sarcinarius „de povară” (Loșonți, 2001).

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) auz] – Lat. audire.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

UMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

ZBURĂTĂCI, zburătăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (într-o pasăre, într-un pom etc.); a zburătui (1). 2. Intranz. și refl. (Despre stoluri de păsări) A se risipi bătând din aripi și înălțându-se de la pământ; a face zboruri scurte, aproape de pământ. ♦ Tranz. A face să se împrăștie; a spulbera. Vântul zburătăcește frunzele. 3. Intranz. și refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a crește; a căpăta independență; a se răzleți. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva să-și facă un rost în viață. – Din zbura.

A ÎNFOIA înfoi și înfoiez tranz. 1) A face să se înfoaie. 2) (obiecte de pânză) A balona sub acțiunea unui curent de aer; a umfla. 3) (despre pământ) A face mai puțin îndesat; a afâna. [Sil. -fo-ia; Și înfoiez] /<lat. infolliare

SUBTERAN ~ă (~i, ~e) 1) Care se află sub pământ; aflat sub pământ. Pasaj ~. 2) Care se face sub pământ; executat sub pământ. Circulație ~ă. Explozie ~ă. 3) fig. rar Care se face în taină; realizat în mod tainic; clandestin; ilegal. Manevră ~ă. /<lat. subterraneus, fr. souterrain

țelini, pers. 3 sg. țelinește, vb. IV (înv.) a se face țelină, pământ nelucrat.

a face umbră pământului degeaba expr. a nu fi în stare să realizeze nimic; a nu fi bun de nimic.

A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.

ECKNER [écənər], Hugo (1868-1954), aeronaut german. Pionier în domeniul construcției dirijabilelor. A făcut peste 2.000 de călătorii cu zeppelinul, a realizat prima traversare a Oc. Atlantic (1924) și a făcut ocolul Pământului (1929), împreună cu contele F. von Zeppelin. În 1930 a întreprins primul zbor în Artica cu dirijabilul „Graf Zeppelin”.

an m. 1. timpul cât pământul își face rotațiunea în jurul soarelui: număr de 365 zile; an școlar, dela deschiderea până la închiderea cursurilor (1 Sept.- 1 Iulie); 2. pl. vârstă: de câți ani ești? la anul, peste un an, în anul viitor. [Lat. annus]. ║ adv. acum un an, în anul trecut: an iarna,bordeiu-mi arsese AL. [Lat. ANNO].

diurn a. 1. care se face într’o zi: mișcarea diurnă a pământului se face în 24 de ore; 2. care răsare în timpul zilei: flori diurne.

cotonoagă f. unealtă agricolă de făcut în pământ găurile în cari se pun grăunțele de porumb. [Origină necunoscută].

harcà f. zidul înalt până la un metru ce se face din pământ până în tălpile unei case țărănești. [Turc. ARKA, spate, sprijin].

înțelenì v. 1. a se face țelină: pământul nelucrat înțelenește; 2. fig. a amorți: înțelenirăm de frică; 3. a se înrădăcina: ura și dușmănia se înțelenesc NEGR.

period n. 1. timpul rotațiunii unui astru: pământul își face periodul în 365 de zile și un sfert; 2. timp scurs între două epoce: period de o mie de ani; 3. spațiu de timp nedeterminat: un period lung; 4. timp de formațiune a pământului: perioade geologice; 5. faza unei boale; 6. reunire de fraze formând un sens complet și un tot armonios: perioade oratorice.

tulpină f. 1. partea arborelui care iese din pământ și face ramuri; 2. fig. trunchiu genealogic: tulpina Basarabilor; 3. Bot. tulipină. [Formă paralelă cu trupină = serb. TRUPINA, trunchiu].

revoluți(un)e f. 1. mișcare circulară completă: Pământul își face revoluțiunea sa în jurul soarelui în 365 de zile și 6 ore; 2. se zice de schimbările geologice ale globului; 3. schimbare bruscă în arte, în opiniuni, în afacerile lumii; 4. se zice în special de o schimbare violentă în guvernul sau așezămintele unui Stat. V. Nume proprii.

Okeanos m. Mit. divinitatea mărilor imense, părintele fluviilor care face ocolul pământului: Okeanos se plânge pe canaluri, el numa’n veci e’n floarea tinereții EM.

ZBURĂTĂCI, zburătăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (într-o pasăre, într-un pom etc.); a zburătui (1). 2. Intranz. și refl. (Despre stoluri de păsări) A se risipi bătând din aripi și înălțându-se de la pământ; a face zboruri scurte, aproape de pământ. ♦ Tranz. A face să se împrăștie; a spulbera. Vântul zburătăcește frunzele. 3. Intranz. și refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a crește; a căpăta independență; a se răzleți. 4. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva să-și facă un rost în viață. – Din zbura.

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) auz] – Lat. audire.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

zi, zile, s.f. – 1. Dată în calendar. 2. Aniversare. 3. În expr. zile la anu’ = date ce marchează cele mai mari sărbători în calendarul creștin și care s-au suprapus peste vechile sărbători precreștine, specifice societății arhaice. „Descântecul acesta se face mai ales în zilele la anu’, adecă de Crăciun, la Paști, la Bobotează, la Rusalii, adică în zilele cari o dată cad la anu” (Bârlea, 1924, II: 357). ♦ Ziua cu lumina (2 februarie). Sărbătoare creștină în care se prăznuiește Întâmpinarea Domnului (potrivit tradiției evreiești, după 40 de zile de la naștere, copiii erau duși la Templu, iar mamele săvârșeau un ritual de purificare prin jertfirea unui miel sau a unui porumbel). În zona Chioar, în această zi preoții obișnuiau să sfințească lumânările, care erau păstrate în casă tot anul și folosite de leac, de necazuri sau de vreme grea. ♦ Zilele babelor (1-9 martie). Interval de timp care debutează invariabil pe data de 1 martie (poate dura 9 sau 12 zile) și care se caracterizează, de regulă, prin nestatornicia vremii. Referitor la aceste fenomene meteorologice, specifice trecerii de la iarnă la primăvară, tradiția vorbește despre legenda Babei Dochia (Odochia, Odote). Sătenii își alegeau câte o „babă” (o zi din ciclul celor 9) pentru a afla cum le va merge în anul respectiv (în funcție de condițiile meteo din ziua prestabilită). ♦ Ziua zermilor, (Alexie cel cald), (17 martie). Sărbătoare de primăvară dedicată reptilelor (șerpilor) și tuturor insectelor: „În această zi ies șerpii” (Bilțiu, 2009:59-60; Cupșeni). O sărbătoare marcată de numeroase interdicții: „În zua de Alexie nu să lucră la noi. Cuvântul zerme nu-i voie să să zâcă în zâua aceie. Dacă întinzi ața, să întind zermii după om și-l mușcă. Tătă vara îi vezi” (idem; Borșa). „Femeile nu țes, nu torc, nu lucrează la câmp” (idem; Bârsana). ♦ Ziua Crucii (14 septembrie) a). Sărbătoare care marchează trecerea de la vară la toamnă. Sfârșitul anului pastoral; oile coboară de la munte, se desfac lăptăriile. „Reîntoarcerea la țară, din munte, se face cam pe la mijlocul lui septembrie, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei” (Bârlea, 1968). Se culege busuioc de leac și de sămânță. Se recoltează mierea din stupi: „Să mănâncă fagure cu miere în foi de viță” (Bilțiu, 2010: 41; Valea Stejarului). Potrivit credinței, în ziua respectivă intră șerpii în pământ: „Care zerme rămâne afară trebe omorât că nu se poate băga în pământ; (...) se face balaur; ăla dacă te mușcă, mori” (idem). b) Sărbătoare creștină dedicată crucii pe care a fost răstignit Iisus; numită și Înălțarea Sfintei Cruci. Preoții făceau slujbe la troițe și sfințeau apa. „Apa din Ziua Crucii îi bună de leac” (Bilțiu, 2010; Sarasău). Este una din cele două zile de post strict de peste an. ♦ Ziua răilor (26 octombrie, Sf. Dumitru) „I mai zice Zua Răilor. Di ce? Că păcurarii-s răi, afurisiți. Numa aceia mai răi mărg de păcurari; care-s oameni, au acasă ce la trebe. Care n-au nimnic, aceia-s răi, nemuncitori. Le place a tra’ bota după ei șî atât; să n-aibă nicio grijă, să-i deie stăpânu dohan, mâncare, haine și când să osâmbre, bani, sâmbrie” (Memoria, 2004: 470). „I să zâce zua răilor, păntru că să osâmbresc răii, slujile. Slujile petrec cu băutură, de bucurie că își pot tomni alt stăpân” (Bilțiu, 2010: 42; Breb). ♦ Ziua cu luminile (1 noiembrie), Luminația: „Să duc la morminte flori și cu lumini. Luminile să aprind pă morminte. Duc colaci și dau la săraci” (Bilțiu, 2010: 44; Dragomirești). ♦ Ziua sâmbrașilor (8 noiembrie, de Sf. Arhangheli Mihail și Gavril): „I se mai zice zua sâmbrașilor, că la zua asta să osâmbresc păcurarii de la gazda de stână. Osâmbrirea să face cu o petrecere mare. (...) Să tomnesc păcurarii păntru anul viitor” (Bilțiu, 2010: 44; Sârbi). ♦ Ziua lupilor (Indreiu lupilor, Andreiu lupilor, Andreiușa) (30 noiembrie, de ziua Ziua Sf. Andrei): „Dzua lupt’ilor cade-n dzua de Cozn’ian, iarna. Apoi leagă melița, foarfecele, t’iaptănu; leagă o ștergură și o țâpă peste ușa casâi pă două noduri, păntru lupt’i, ca siarele să nu mănânce marhăle” (Papahagi, 1925: 321). – Lat. dies „zi” (Pușcariu, cf. DER; DLRM, DEX, MDA); cf. irl. denus, lit. diena, sansk. dinam, gal. dydd, pol. dzień, irl. Día (< i.-e.).

asemăna [At: COD. VOR. 110/11 / V: (înv) asămă-, (reg) asămâna, (îrg) -ăra, (reg; sst) ~ma / Pzi: asemăn / E: ml assimilare] 1-2 vtr (Înv; d. terenuri denivelate) A (se) aduce la același nivel Si: (reg) a (se) asemeni. 3 vt (Pop) A așeza lucrurile astfel încât să nu mai rămână locuri goale între ele. 4 vi (Înv; îe) A ~ cu pământul A face una cu pământul. 5-6 vtr A (se) face sau a fi asemenea cu... 7 vt (Înv; nob) A face să pară. 8 vt (înv; d. vise) A interpreta. 9 vr A se considera la fel ca altul Si: a (se) asemui.

asemenea [At: (cca. 1550) Mss, ap. HEM 1843 / V: (înv) aseamene, aseam-, aseamin-, -me, (reg) -mine, -minea, asămine, asămin-, -ni, -merea / E: ml assimilis] 1-2 ai, av Asemănător. 3-4 sf, ain (Înv; mpl; îf aseamenile; șîs cel (de) -) Seamăn. 5 smf (Rar; adeseori construit cu articolul nehotărât) Persoană care este egal social sau se aseamănă cu cineva. 6 av La fel Si: deopotrivă, identic, (pop) așijderea. 7 a (De obicei la începutul unei propoziții sau fraze) Formulă de continuare a comunicării care indică adăugarea altor informații Si: tot așa, tot astfel, la fel, în același fel, pe lângă acestea, (pop) așijderea. 8 ain Așa de (mare, puternic, bun, deosebit etc.). 9 av (Înv; îe) A face ~ cu pământul A face una cu pământul. 10 ain (Spc; d. figuri geometrice) Care are unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 11 ain (Înv; d. terenuri) Neted. 12 av (Înv; îlav) – cu drumul Paralel cu drumul.

atocma¹ [At: DOSOFTEI, PS. 25 / E: a² + tocma] (Îvr) 1 av Întocmai. 2-3 av, a (În mod) egal. 4 av În același fel. 5-6 av, a (în mod) comparabil. 7 a Asemănător cu... 8 av (Îe) A face ~ cu pământul A face una cu pământul. 9 av (Îae) A dărâma la pământ.

cer³ sn [At: COD. VOR. 135/10 / V: ~iu / Pl: ~uri / E: lat calum] 1 (Ast) Spațiu infinit în care se mișcă toate astrele Si: univers. 2 (Pex) Toate corpurile cerești din spațiu Cf lume. 3 (Pex) Imagine a cerului (1) oglindită în apă. 4 Parte din spațiu care pare a forma o boltă emisferică circumscrisă de orizont deasupra pământului Și firmament, tărie. 5 (Pex) Ceea ce cuprinde cerul (4). 6 (Prc) Atmosferă. 7 (Prc) Parte a cerului (1) aflată deasupra capului privitorului. 8 (Îlav) Sub ~ Pe pământ. 9 (Îlav) Sub ~ul liber Fără nici un adăpost. 10 (Îlav) Până-i ~ul Cât lumea. 11 (Îal; după negație) Niciodată. 12-13 (Îe) A răscoli ~ul și pământul A face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). 14-15 (Îe) (Departe) ca ~ul de pământ (sau ca de la ~ la pământ) E o mare (distanță sau) diferență între două obiecte. 16 (Îs) Înălțimea (sau înaltul, ori slava) ~ului Cea mai mare înălțime a acestui spațiu. 17 (Îlav) Cu o falcă-n ~ și cu una în pământ Cu furie. 18 (Îal) Gata să distrugă totul în cale. 19 (Îlav) Nu se face gaură (sau bortă) în ~Nu-i nimic. 20 (Îal) Nu trebuie să se dea importanță faptului. 21-22 (Îe) A cădea (sau a pica) ~ul pe cineva A fi foarte surprins (de un mare necaz). 23 (Îae) A fi surprins într-o postură dezonorantă. 24 (Îe) A pica din ~ A sosi pe neașteptate în mod fericit. 25 (Îae) A nu fi la curent cu datele situației în care a nimerit. 26 (Îe) Nu pică din ~ Nu vine de-a gata. 27 (Îe) A privi la ~ A fi mândru. 28 (Îlav) Când s-a lipi ~ul de pământ Niciodată. 29 (Îe) A făgădui cuiva ~ul și pământul A promite lucruri nerealizabile. 30 (Îs) Bolta ~ului Firmament. 31 (Îs) Păsările ~ului Păsări zburătoare. 32 (Îs) Brâul (sau cununa) ~ului Curcubeu. 33 (Îlav) La poalele ~ului Departe. 34 (Îal) La capătul lumii. 35 (Îs) Toartele (torțile) ~ului Margini aparente ale cerului. 36 (Îs) Inima ~ului Centru al bolții cerești. 37 (Îs) Crângul (sau brâul luminos al) ~ului Calea lactee. 38 (Ant; pan; îs) ~ul gurii Palat al gurii. 39 (Buc; îs) ~ul strungei Prăjină înfiptă de-a lungul strungăi, cu care sunt întărite spătarele. 40 (Pex) Acoperământ deasupra patului, unui tron etc. Si: baldachin, uranisc. 41 Regiune superioară a pământului considerată de oameni ca lăcașul divinității. 42-43 (Îe; îlav) (A se ruga de cineva) cu ~ul și cu pământul (A se ruga) cu cea mai mare stăruință. 44-45 (Pex) (Putere a lui) Dumnezeu. 46 (Spc) Lăcaș al celor fericiți după moarte Si: eden, paradis, rai. 47-48 (Pex) Fericire (după moarte). 49 (Îs) Împărăția ~ului (sau ~urilor) Cer (45). 50 (Îe) A se crede în al șaptelea (sau al nouălea) ~ A fi extrem de fericit. 51 (Îe) A ridica pe cineva în slava ~ului sau a înălța pe cineva (până) la~ A lăuda pe cineva foarte mult. 52 (Îe) Știe și toaca-n ~ Știe tot. 53 (Îe) Se crede căzut (cu hârzobul) din ~ E foarte încrezut.

cultiva [At: GHICA, A. 787 / Pzi: cultiv, (înv) ~vez / E: fr cultiver] 1 vt (D. pământ) A face (prin lucrări agricole) să dea roade Si: a lucra. 2-3 vt (D. plante) A semăna și a îngriji ca să se dezvolte și să rodească Si: a crește. 4 vt (Îvr; d. animale) A crește. 5 vt (Fig; complementul e o noțiune abstractă) A face să se dezvolte. 6-7 vt (Fig) A căuta să câștige și să mențină bunăvoința sau prietenia cuiva. 8-9 vtr (Fig) A (se) instrui. 10-11 vtr (Îe) A(-și) ~ spiritul A (se) forma spiritual prin studiu.

perifrază (gr. periphrasis, peri „în jurul” și phrasis „cuvânt”; lat. circumlocutio), figură de stil care constă în a exprima în mai multe cuvinte ceea ce s-ar putea spune (scrie) în cuvinte mai puține sau într-unul singur (I): „Capitala Franței” (Paris); „învingătorul de la Austerlitz” (Napoleon); „Astrul zilei” (soarele). Nu orice p. este figură de stil, adică are funcție poetică; însușirea ei expresivă depinde de calitatea cuvintelor și construcției cu care se analizează, se circumscrie cuvântul înlocuit. „Capitala Franței”, „Capitala României” n-au nimic deosebit ca să fie mai frumoase decât „Paris” și „București”. Și totuși o perifrază cu aceeași construcție poate fi socotită poetică dacă este una singură, ca „Orașul etern” (Roma), „Părintele istoriei” (Herodot), „Zeița înțelepciunii” (Atena). Între p. care înlocuiesc un nume propriu (de persoană, mai ales) și cele substituite unuia comun este bine să se facă o deosebire, și anume cele dintâi să se numească pronominație și numai cele din urmă p. P. metaforice au un caracter idiomatic. De aceea multe din ele, și anume cele care s-au generalizat în vorbire, au devenit locuțiuni substantivale: „părintele urbei” (Caragiale), sau verbale: „a face umbră pământului”, „a-și da sufletul” etc. Exemple de p. idiomatice nordice (din limba islandeză), care, desigur, sunt adevărate metafore gramaticalizate: „șarpele bătăliei” (sulița), „calul mării” (Saga despre Njal, 1963, p. 18). Sin. pronominație.

lut¹ sn [At: PSALT. 85/40 / V: (Trs) lud⁴, (înv) liut, lot / Pl: ~uri / E: ml lutum] 1 Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură Si: argilă. 2 (Pop; d. persoane; îe) A fi ca ~ul în mâna olarului A fi lipsit de personalitate, putând fi ușor influențat. 3 (Reg; îe) A se cerca ~ pe ~ A lovi două vase unul de altul spre a vedea dacă sunt tari. 4 (Reg; îe) A se face ~ și pământ A se supune fără comentarii. 5 (Înv; îs) ~ pecetos Bol³. 6 (Reg; îs) ~ verde Argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. 7 Pământ. 8 (Îs) ~ de pământ Argilă. 9 (Reg; îs) ~ de tocilă Nisip fin ce se roade din tocilă și rămâne pe fundul jgheabului. 10 (Reg; fig) Om foarte bătrân. 11 (Olt; Mun) Murdărie pe piele Si: jeg, rapăn. 12 (Fig) Cadavru.

răscoli [At: M. COSTIN, O. 56 / V: (reg) ros~, roscori / S și: res~ / Pzi: ~lesc, răscol / E: vsl расколити] 1 vt (Cu complementul „stână” sau „oile”) A desface toamna stâna, legând sau despărțind oile după proprietarii lor Si: răvăși (1). 2 vt (Trs) A alege oile în strungă, primăvara, pentru măsurarea laptelui. 3 vr (Reg; d. proprietarii de oi) A se împrăștia. 4 vt A mișca puternic Si: a agita (1), a mișca, a stârni (1). 5 vt A tulbura (ape, valuri). 6 vt (Fig) A provoca agitație. 7 vt A provoca agitație Si: a agita (6), a ațâța (4), a întărâta. 8 vt (Adesea cu complementul „inima”, „sângele”, „nervii” etc.) A provoca frământări sufletești. 9 vt A enerva (5). 10 vt (C. i. sentimente, pasiuni etc.) A înteți. 11 vt A provoca suferințe fizice, senzații neplăcute Si: a chinui (1). 12-13 vtr (Înv) A (se) revolta (1-2). 14 vt (C. i. animale sau păsări) A zburătăci. 15-16 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a porni. 17 vt A face dezordine căutând pe cineva sau ceva Si: a răvăși (7). 18 vt A scotoci. 19 vt (Îe) A ~ cerul și pământul A face tot posibilul pentru a găsi un lucru pierdut. 20 vt A răsfoi¹ (1) (cărți, ziare etc.). 21 vi (Fig) A străbate un loc pentru a găsi pe cineva. 22 vt A scormoni jăraticul, pentru a înviora focul. 23 vt (Fig; cu privire la sentimente, stări sufletești, amintiri etc.) A zgândări. 24 vt A scurma (pământul etc.). 25 vt (Pex) A ara⁴. 26 vt (Reg; cu complementul „iarba”, „fânul” etc.) A împrăștia pentru a se usca mai bine.

tandâr sn [At: ALECSANDRI, T. 505 / V: (înv) ~dur / Pl: ~e / E: tc tandir, tandur] 1 (Tcî; îf tandur) Scaun (acoperit cu covoare) sub care se punea un vas cu mangal pentru a încălzi picioarele celor care ședeau. 2 (Îvp; îe) A sta pe ~dur A sta degeaba. 3 (Îvp; fig) Lene. 4 (Reg) Zid de piatră sau de cărămidă pe care este așezat cuptorul de pâine. 5 (Reg) Construcție din preajma cuptorului unde se pun hainele la uscat. 6 (Reg) Adăpost la stână, făcut din pământ și acoperit cu ogrinji. 7 (Reg) Prispă.

teacă [At: CANTEMIR, IST. 33 / V: (reg) tea, tecă / Pl: teci, (reg) tece, teace, tăci / E: ml thēca] 1 sf Înveliș confecționat din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează lama unei săbii, a unui cuțit sau anumite instrumente. 2 sf (Reg; îe) A se face ~ de pământ A se face nevăzut Si: a se ascunde. 3 sf (Pfm; îe) Nu încap două săbii (sau doi paloși, două paloșe) într-o ~ Se spune despre două persoane cu o anumită autoritate care nu se împacă. 4 sf (Reg; îe) (Ba) că(-i) (ba) că(-i) pungă Se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând tot felul de pretexte. 5 av (Pop; îe) A asculta ~ de pământ A asculta într-o tăcere desăvârșită. 6 sf (Pop; îe) A rămâne ~ A rămâne gol. 7 sf (Mun; dep) Om prost. 8 sf Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. 9 sf (Atm) Membrană care îmbracă fibra musculară. 10 sf (Bot) Porțiune a frunzei care cuprinde tulpina (în special la graminee). 11 sf (Bot) Înveliș care protejează spicul sau mugurele unor plante înainte de maturizare. 12 sf (Rar) Pulpar. 13 sf Păstaie. 14 sf (Reg; pgn; șîc ~pentru-mâncare) Fasole (1) (Phaseolus vulgaris). 15 sf (Reg; sîs ~ca ochilor) Pleoapă. 16 sf (Reg) Cutie¹ (1).

priboi¹ snm [At: ANON. CAR. / V: (reg) br~, prab~, ~oc, ~on / Pl: (1-15) ~oaie, (16-20) ~ / E: bg пробой] 1 sn Unealtă de oțel în formă de bară, cu unul dintre capete conic, care servește la perforarea sau la lărgirea găurilor în materiale metalice Si: dorn, (reg) găunitor, găurar, jugastău, licastru, pătrunzător. 2 sn (Mol) Unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului. 3 sn (Reg) Par scurt, ascuțit la un capăt, cu care se fac în pământ găuri în care se introduc stâlpii unui gard. 4 sn Pană¹. 5 sn (Buc) Piron gros și scurt. 6 sn Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 7 sn Ciur din sârmă împletită folosit de pescari pentru curățatul de pielițe al icrelor de morun. 8 sn (Buc; pop) Soluție de pilitură de sulfat de cupru folosită pentru vindecarea fracturilor în medicina populară. 9 sn (Îvr) Deal noroios. 10 sn (Reg) Stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 11 sn (Reg) Loc la cotul unei ape curgătoare unde apa se izbește în mal Si: (reg) priboină. 12 sna (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sna (Reg) Melodie după care se execută priboiul (12). 14 sn (Reg) Plantă erbacee, din familia geraniaceelor, cu frunze parfumate, cu flori mari, roșii, rar albe, cu fructe valvulare, care crește în locuri pietroase, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) banat, cumătră, floarea-raiului, piscul-cocorului, poalele-sfintei-Marii (Geranium macrorrhizum). 15 sn Planta erbacee Geranium rotundifolium. 16 sm (Bot; pop) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 17 sm (Bot; pop) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 18 sm (Bot; pop; șîs) ~ căpresc Năprasnică (Geranium robertianum). 19 sm (Bot; pop) Piscul-cocorului (Erodium cicutarium). 20 sm (Bot; pop) Bobornic (Veronica beccabunga).

zemnic sn [At: (a. 1718) URICARIUL, XX, 231/10 / V: (reg) zăm~, zâm~^[1], zim~, ~ă sf / Pl: ~ice și (reg) ~ici, ~uri / E: bg земник] (Îrg) 1 Pivniță (1). 2 Adăpost făcut în pământ în care se țin stupii Si: (îrg) temnic (1). 3 (Rar) Ascunzătoare sub pământ. 4 Bordei (1). 5 Odăiță construită în spatele casei Si: (reg) temnic. corectat(ă)

lipitură s.f. I 1 (biol., lingv., tehn.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare, unire. 2 <înv.> lipeală. Apa picură pe la lipiturile conductei. 3 (constr.; pop.) <reg.> muruială. Lipitura se face din pământ sau din lut frământat cu apă (uneori, adăugându-se paie, balegă, nisip) și se folosește la acoperirea pereților sau a planșeului unei construcții. 4 (constr.; pop.) <reg.> tencuială. Lipitura se aplică și se netezește pe pereții sau pe planșeul unei construcții. 5 (înv.) v. Adaos. Anexă. Apendice. Completare. Supliment. 6 (arg.) <arg.> lipeală. Îl roagă să-i facă lipitura cu o colegă a lui. Il (med.) 1 (în credințele populare; pop.) <pop.> zburător, zmeu. Despre lipitură se crede că este cauzată de un duh rău sau de Zburător, personaj mitologic. 2 (înv.) v. Simfiză. Sinechie.

lucrare s.f. I 1 efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvârșire, <înv.> înființare, săvârșit¹, umplere, umplut¹. Pentru lucrarea în bune condiții a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 acțiune, operație. Muncitorii efectuau lucrarea de îndepărtare a dărâmăturilor. 3 (la pl.; adm.) lucrări publice = <înv.> lucrări de bine public. Construirea autostrăzilor, consolidarea blocurilor, repararea șoselelor sunt lucrări publice; (înv.) lucrări de bine public v. Lucrări publice. 4 (mai ales pop.) prelucrare, prelucrat¹, <înv. și pop.> lucrat¹. Lucrarea metalelor prețioase l-a pasionat din tinerețe. 5 (agric.) cultivare, cultură, lucrat¹. Lucrarea pământului se face pentru a se obține produse agricole. 6 (art.; agric.) lucrarea pământului = agricultură. Cei mai mulți dintre țărani se ocupă cu lucrarea pământului. 7 (rar) v. Lucru. Muncă. Treabă. 8 (înv. și pop.) v. Caznă. Chin. Efort. Forțare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforțare. Silință. Strădanie. Străduință. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 9 (înv.) lucrare-dimpreună = lucrare-laolaltă v. Colaborare. Conlucrare. Cooperare. Cooperație. 10 (milit.; înv.) lucrare în oaste v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 11 (înv.) v. Act¹. Acțiune. Faptă. 12 (art.; agric.; înv.) lucrarea plugului v. Arare. Arat¹. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. 13 (mat.; înv.; adesea constr. cu vb. „a face”) v. Calcul. Socoteală. 14 (înv.) v. Acțiune. Efect. Influență¹. Înrâurire. Rezultat. 15 (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul, natura, domeniul etc.) v. Fenomen. Proces. 16 (înv.) v. Amplificare. Amploare. Creștere. Dezvoltare. Extensiune. Extindere. Îmbogățire. Lărgime. Lărgire. Mărire. 17 (tehn.; înv.) v. Funcționare. Mers. 18 fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală. II (concr.) 1 creație, operă, producție, <fam.> lucru, <înv.> producere, product, <grec.; înv.> singramă. Scriitorul a lansat o nouă lucrare valoroasă. 2 înfăptuire, operă, realizare. Sculptorul este mândru de lucrările sale. 3 (arhit.) operă. Lucrările arhitectonice gotice impresionează prin grandoare. 4 carte, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, <livr.> op, <reg.> poflioagă. Are un număr mare de lucrări ale clasicilor literaturii universale. 5 (lit.) lucrare dramatică = operă dramatică, piesă, scriere dramatică, <german. înv.> ștuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă lucrările dramatice ale lui Caragiale. 6 studiu. Profesorul i-a recomandat să consulte mai multe lucrări de lingvistică. 7 operă, scriere, text, <livr.> op, <rar> pagini (v. pagină), <înv. și pop.> scriptură, <înv.> operat¹, scriitură, scrisoare, uvraj, <fig.; peior.> maculatură¹. Și-a predat lucrarea la tipografie, pentru a fi tipărită. 8 (pedag.) lucrare de control = lucrare scrisă = extemporal¹. Au dat astăzi lucrare de control la matematică; lucrare de diplomă = lucrare de licență; lucrare de licență = lucrare de diplomă. Lucrarea sa de licență a primit nota maximă. 9 (înv.) v. Organizare. Structură.

CHITONAG², chitonage, s. n. (Rar) Unealtă cu vârf ascuțit, cu care se fac găuri în pământ pentru înfipt aracii la vie sau pentru semănatul porumbului. – Et. nec.

CLĂCAȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.

TEACĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în nici un fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

COMUN ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține mai multor persoane. Casă ~ă. Pământ ~. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă ~ă. Operă ~ă. Acțiune ~ă. 3) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obștesc; colectiv. Bun ~. Interes ~. Voință ~ă. Drept ~. 4) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; obișnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă ~ă. Figură ~ă. Stil ~. Manieră ~ă. ◊ În ~ împreună. A ieși din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis

A SE ÎNCHIRCI mă ~esc intranz. 1) A se ghemui (la pământ); a se face mic. 2) (despre plante) A nu se dezvolta îndeajuns. /în + a chirci

cotonoagă, cotonoage, s.f. (reg.) unealtă agricolă de forma unui băț mai gros, ascuțit la un capăt care este îmbrăcat în fier; cu el se fac găurile în pământ pentru sădirea firelor de răsad sau pentru aracii de la vie; chitonog, chitonag.

pirg², pirguri, s.n. (reg.) plantator cu care se fac găuri în pământ.

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.

săpoi, săpoaie, s.n. (pop.) 1. sapă mare. 2. săpăligă mare. 3. cazma. 4. târnăcop. 5. ghionoi (târnăcop a cărui lamă metalică este ascuțită la un capăt și în formă de ciocan la celălalt). 6. unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru diverse semănături sau pentru înfipt aracii la vie; chitonag.

TANREC s. m. mamifer insectivor nocturn din Madagascar, asemănător cu ariciul, care își face galerii în pământ. (< fr. tanrec)

a se face broască la pământ expr. 1. a minți (pe cineva), a înșela (pe cineva). 2. a trăda (pe cineva), a da de gol (pe cineva). 3. a face un rău (cuiva).

A DENUNȚA a bate din buze, a bate toaca / toba, a băga melodii, a băga pe țeavă, a bingăni, a boraxa, a borî, a cânta, a cânta în corul lui tanti Milica, a cânta la cobză, a ciripi, a cloncăni, a compune melodii mari, a le da coapte, a da în gât, a da jet / sifon, a da pe goarnă / pe gură, a da prin șperlă, a deschide pliscul, a desena, a duce dorința în sus, a se face broască la pământ, a-i face (cuiva) cântarea, a guița, a îmbârliga, a înfunda, a lătra, a măcăni, a mârâi, a peți, a prădui, a scuipa, a trâmbița, a trânti, a turna, a se ține de țambale, a umbla cu plosca / cu plugușorul / cu râșnița, a-și vărsa gușa / oala, a vinde, a vomita.

A MINȚI a aburi, a o arde în terțe, a arunca jargoane, a se bărbieri, a se căca pe el, a se căca împrăștiat, a o da în tango (cu cineva), a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul / cu zăhărelul, a se face broască la pământ, a îndruga verzi și uscate, a mânca căcat / ciuperci / praz / rahat, a minți de îngheață apele / de stinge, a minți (pe cineva) la obraz, a pune bărbi / calupul / perucă (cuiva), a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a răspândi bășini, a scoate panglici pe nas, a spune gogoși / ocabele, a tăia piroane, a tromboni, a turna gogoși, a se ține de goange / iordane, a umbla cu cioara vopsită, a vinde gogoși.

ves, -uri, s.n. – (bot.) Ovăz. Vâlceaua Veselor „pământ rău, se face numai ovăz” (în Odești). – Din ovăz, cu afereza lui o (Odobescu 1973).

lună f. 1. mică planetă ce se învârtește în jurul pământului și-și împrumută lumina dela soare: luna e de 49 de ori mai mică decât pământul și’și face rotațiunea în 27 de zile și 8 ore; în timpul unei rotațiuni lunare complete (adică în 28 1/2 zile), luna trece prin 4 faze diferite: lună nouă, când ea stă drept între pământ și soare; lună plină, când pământul stă în linie dreaptă între lună și soare (fig. cel cu obrazul plin; și rotund); primul și ultimul pătrar, când nu vedem decât un sfert din jumătatea discului luminat; pretinsele influențe asupra moralului atribuite lunei sunt curat imaginare; 2. satelitul unei planete: Jupiter are patru luni; 3. una din cele 12 părți ale anului cuprinzând 30 sau 31 zile (afară de Februarie cu 28 sau 29): luna Maiu e cea mai frumoasă din tot anul; luna de miere, prima lună a noilor căsătoriți. [Lat. LUNA; sensul 3 «lună de zile» se confundă cu o perioadă de rotațiune completă a lunei, satelitul pământului devenind astfel măsurătorul timpului].

Padișah m. titlu persan ce corespunde sinonimului arab Sultan (Osman luă cel dintâiu, în 1300, acest titlu): Padișahul vostru va să facă țara un pământ turcesc BOL. [Turc. PADIȘAH, Împărat, lit. protectorul regilor].

țărână f. 1. pământ fărâmat: sa făcut praf și țărână; 2. pământ ce acopere pe un mort: fie-i țărâna ușoară! [Vechiu-rom. țărină, țarină («să le răsipească praștii să-l facă țărină de arat»! Moxa = lat. *TERRINA].

TEACĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Lat. theca.

CHITONAG², chitonage, s. n. (Rar) Unealtă cu vârf ascuțit, cu care se fac găuri în pământ pentru a înfige aracii la vie sau pentru semănatul porumbului. – Et. nec.

CLĂCAȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

ves, vesuri, s.n. – (reg.; bot.) Ovăz. ♦ (top.) Vâlceaua Veselor „pământ rău, se face numai ovăz” (în Odești). – Din ovăz, cu afereza lui o (Odobescu, 1973).

astupa [At: VARLAAM, C. 252 / Pzi: astup / E: ml *a(d)stuppare] vt A umple cu câlți o gaură. 2 vt A umple o gaură, crăpătură, deschizătură. 3 vt A pune dopul unei sticle. 4 vt (Îe) A-și ~ urechile A pune mâinile la urechi pentru a nu auzi. 5 vt (Îae) A nu voi să audă, să știe. 6 vt (Fig; îe) A ~ găuri A-și plăti datoriile. 7 vt (Îe) A ~ cuiva gura A face pe cineva să tacă. 8 vr (Reg; pan) A se constipa. 9-10 vtr A (se) acoperi, a (se) troieni o intrare, o deschizătură. 11 vt (Îs) A-și – nasul A pune mâinile la nas, pentru a se feri de un miros neplăcut. 12 vt (Îs) A – o ușă A desființa o intrare, a o zidi. 13-14 vt (Îs) A ~ un drum (A închide un drum sau) a-l face să nu se mai cunoască. 15 vt A acoperi ceva, astfel încât să nu se mai vadă, să nu mai străbată la el aerul, lumina. 16 vt (Îe) A ~ cuiva ochii A face pe cineva să nu vadă ceva (rău) ce se vrea să rămână ascuns. 17 vt A acoperi ceva cu pământ, frunze etc. 18 vt (Pex) A înmormânta. 19 vt (Îvp) A înveli. 20 vt A șterge de pe fața pământului. 21 vtr A face să nu se mai cunoască. 22 vt (Fig; d. sunete) A face să nu se audă. 23 vt A șterge din mintea oamenilor. 24 vt A ascunde.

dârvăli vt [At: POLIZU / V: (reg) dârvăli, dăr~, dâlv~, ~ări, der~, derveli, dreveli / Pzi: ~lesc / E: dârvală] (Înv) 1 A murdări la lucru hainele Si: a dârmoli (1). 2 A scoate hainele din folosință prin prea multă purtare Si: a dârmoli (2). 3 (Reg) A supune oameni sau animale la muncă foarte grea Si: a dârmoli (3). 4 (Reg) A supraveghea executarea unei munci grele Si: a dârmoli (4). 5 (Pex) A dresa pentru muncă Si: a dârmoli (5). 6 (Reg) A certa foarte rău Si: a dârmoli (6). 7 (Reg) A blestema, dând celui rău Si: a dârmoli (7). 8 (Reg) A bătători pământul Si: a dârmoli (8). 9 (Reg) A face una cu pământul Si: a dârmoli (9).

dârvălire sf [At: POLIZU / V: (reg) dărvăli~, dăr~, dâlv~, ~ări~, der~, derveli~, dreveli~ / Pl: ~ri / E: dârvăli] (Înv) 1 Murdărire a hainelor la lucru Si: (înv) dârmolire (1), dârmolit¹ (1), dârvăleală (1), dârvălit¹ (1). 2 Scoatere a hainelor din folosință prin prea multă purtare Si: (înv) dârmolire (2), dârmolit¹ (2), dârvăleală (2), dârvălit¹ (2). 3 (Reg) Supunere a oamenilor sau animalelor la muncă foarte grea Si: (înv) dârmolire (3), dârmolit¹ (3), dârvăleală (3), dârvălit¹ (3). 4 (Reg) Supraveghere a executării unei munci grele Si: (înv) dârmolire (4), dârmolit¹ (4), dârvăleală (4), dârvălit¹ (4). 5 (Pex) Dresare pentru muncă Si: (înv) dârmolire (5), dârmolit¹ (5), dârvăleală (5), dârvălit¹ (5). 6 (Reg) Certare a cuiva foarte rău Si: (înv) dârmolire (6), dârmolit¹ (6), dârvăleală (6), dârvălit¹ (6). 7 (Reg) Blestemare, dând celui rău Si: (înv) dârmolire (7), dârmolit¹ (7), dârvăleală (7), dârvălit¹ (7). 8 (Reg) Bătătorire a pământului Si: (înv) dârmolire (8), dârmolit¹ (8), dârvăleală (8), dârvălit¹ (8). 9 (Reg) Facere una cu pământul Si: (înv) dârmolire (9), dârmolit¹ (9), dârvăleală (9), dârvălit¹ (9).

dârvălit², ~ă a [At: LUNGIANU, CL. 223 / V: (reg) dărvăli~, dăr~, dâlv~, ~ări~, der~, derveli~, dreveli~ / Pl: ~iți, ~e / E: dârvăli] (Înv) 1 (D. haine) Murdărit la lucru Si: (înv) dârmolit² (1). 2 (D. haine) Scos din folosință prin prea multă purtare Si: (înv) dârmolit² (2). 3 (D. oameni și animale) Supus la muncă foarte grea Si: (înv) dârmolit² (3). 4 (Reg; d. muncă) Căreia i se supraveghează executarea Si: (înv) dârmolit² (3). 5 (Pex; d. animale) Dresat pentru munci grele Si: (înv) dârmolit² (5). 6 (Reg; d. oameni) Certat foarte rău Si: (înv) dârmolit² (6). 7 (Reg; d. oameni) Blestemat, fiind dat celui rău Si: (înv) dârmolit² (7). 8 (Reg; d. pământ) Care este bătătorit Si: (înv) dârmolit² (8). 9 (Reg) Făcut una cu pământul Si: (înv) dârmolit² (9).

chitonag² sn [At: I. IONESCU, C. 87 / V: ~nog / Pl: ~age / E: nct] (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit, cu care se fac găuri în pământ pentru înfipt aracii la vie sau pentru semănatul porumbului.

dropgol sn [At: DEX² / Pl: ~uri / V: drop / E: eg, fr dropgoal] (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte.

ghioroi sm [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ / E: nct] Țăruș de fier cu care se fac găuri în pământ.

mârc¹ [At: GORJAN, H. IV, 166/10 / V: ~ă sfi / E: ctm mâr + mâlc cf cârc] (Pop) 1-2 s, a (Îe) A nu zice nici ~ sau (rar) a tăcea ~ A nu spune nici un cuvânt. 3 sf (Îe) A face ~ă (pe cineva) A face pe cineva să nu scoată nici o vobă. 4 sf (Îe) A se face ~ă (pe pământ) A se ghemui. 5 av (Îe) A bate ~ă A bate zdravăn.

muiere² sf [At: PISCUPESCU, O. 305/12 / V: (înv) ~iare, moi~, moire / Pl: ~ri / E: muia] 1 Umezire a unui obiect introducându-l într-o substanță lichidă Si: muiat¹ (1), muietură (1). 2 (Spc) Introducere a unui aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1) Si: muiat¹ (2), muietură (2). 3 (Spc) Introducere a rufelor murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. cu câtva timp înainte de spălare Si: muiat¹ (3), muietură (3). 4 (Spc) Întingere cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. Si: muiat¹ (4). 5 Udare. 6 Stropire. 7 (Spc) Îmbibare a pământului cu apă făcându-l să devină moale¹ (1) Si: muiat¹ (7). 8 (Spc) Transformare a unei materii în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid Si: muiat¹ (8). 9 Diminuare a durității, a rigidității Si: muiat¹ (9). 10-11 Sporire a (plasticității sau) elasticității unui material Si: muiat¹ (10-11). 12 Creștere a supleței Si: muiat¹ (12). 13 Umezire. 14 Frăgezire. 15 Moleșire (1). 16 (Fon) Palatalizare.

zătulă sf [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) zat~ / Pl: ~le / E: ns cf bg затулка] 1 (Reg) Capac de tablă folosit la gura cuptorului pentru a opri fumul sau căldura. 2 (Mol) Zăgaz (1). 3 Șanț făcut spre a abate direcția unui șuvoi de apă. 4 Scobitură făcută în pământ pentru a face focul sub o căldare. 5 Îngrăditură făcută pe locul unde se dă mâncare puilor pentru a putea despărți puii mici de cei mari. 6 (Reg) Zăgneată (5).

răsări¹ [At: PSALT. HUR. 123^v/15 / V: (rar) ~sare / S și: res~, răzs~ / Pzi: răsar, (reg) răsai, ~resc, 2 (înv) răsari, (reg) răsai, 3 (reg) răsaie, răsare / Cj: (înv) să răsare, (reg) să răsaie / E: ml resalire] 1 vi (D. plante aflate la începutul dezvoltării lor) A-și scoate vârful deasupra pământului Si: a încolți, a miji. 2 vi (Pex) A crește. 3 vi (Dep; îe) A ~ ca ciupercile sau ca ciuperca (după ploaie sau din gunoi) A apărea în număr mare (sau cu mare repeziciune). 4 vi (Dep; îae) A se înmulți peste măsură. 5 vi (Gmț; având la bază un joc de cuvinte; îe) Seamănă dar nu -sare Se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. 6 vt (Reg; d. plante) A odrăsli. 7 vtf (D. pământ, sol) A face să răsară (1). 8 vi (Înv; pan; d. ființe) A se naște. 9 vi A se trage din... 10 vi (Înv; d. anotimpuri) A începe. 11 vi (Îvr) A se regenera. 12 vi A se construi (foarte repede). 13 vi A se întemeia. 14 vi (D. aștri; îoc a apune) A apărea pe cer. 15 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) luna-n cap A cheli (2). 16 vi (D. zi și zorii zilei) A se ivi. 17 vi A se arăta (pe neașteptate, din depărtare sau ieșind dintr-un loc ascuns vederii) Si: a apărea (2), a se ivi. 18 vi (Gmț; având la bază un joc de cuvinte; îe) -sare unde nu-1 semeni Se spune despre cineva care se ivește acolo unde nu te aștepți. 19 vi (Adesea însoțit de complinirea „în minte”) A apărea brusc în mintea cuiva. 20 vi (Adesea însoțit de complinirea „în minte”) A i se năzări. 21 vi (Îrg) A-i veni cuiva o idee neașteptată sau ciudată. 22 vt (Îe) A-i ~ (cuiva ceva) în minte A-și aminti deodată de ceva. 23 vi (D. munți, copaci, clădiri etc.) A intra în raza vizuală a cuiva care se apropie. 24 vi (D. munți, copaci, clădiri etc.) A se arăta în toată înălțimea. 25 vi (Rar) A se zări. 26 vi (D. sunete) A se auzi (cu putere) Si: a răzbate (8). 27 vi A depăși un anumit nivel. 28 vi A ieși în evidență. 29 vtf (Rar) A înălța. 30 vi A apărea lămurit. 31 vi (D. copii) A se face mai mare. 32 vi (Reg; d. aluat) A dospi. 33 vi (Pop) A sări brusc (în picioare). 34 vi (Pop) A tresări. 35 vi (Îe) A i (se) ~ sau a se ~ (cuiva) (în sau pe gât) A se îneca (cu mâncare sau cu băutură). 36 vi (Fig) A interveni brusc într-o discuție.

palancă¹ [At: HERODOT (1645), 493 / V: (îrg) ~ngă, (reg) ba~, palan sn, palanc sn, ~ng sn, ~nt sn, pălan sn, pălanc sn, păl~ sn, păland sn, pălane snp, pălang sn, pălangă, pălant sn, pălănc sn, pălânc sn / Pl: ~lănci / E: tc palanka, pn palanka, mg palánk] 1 sf (Asr) Palisadă. 2 sf (Pex) Loc întărit pentru apărare, construit de obicei din lemn și pământ Si: cetate. 3 av Lungit la pământ. 4 av (Îe) A da (sau a face ceva) ~ la pământ A culca la pământ Si: a doborî. 5 sf (Reg; spc) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, picătură. 6 sf (Trs; pan; îf pălane) Parte bătută cu scânduri la pridvor. 7 sf (Prc; îf pălanc) Scândură. 8 sf (Reg; îf pălang) Par în care se pun oalele la uscat. 9 sf (Olt) Loc pe lângă casă împrejmuit cu scânduri groase, așezate puțin înclinat, în care se adăpostesc iarna oile sau caprele. 10 sf (Reg) Constmcție rudimentară de adăpostit oile și caprele. 11 sf (Reg) Adăpost rudimentar pentru vite, făcut în câmp sau la munte din doi stâlpi înfipți în pământ, care susțin prăjini peste care se pun paie, frunziș sau stuf. 12 sf (Olt) Plasă în prelungirea acoperișului casei, pentru a-l adăposti de intemperii. 13 sf (Olt) Șopron lipit de o clădire. 14 sf (Olt) Șopron deschis. 15 sf (Reg; îf palangă) Acoperământ de lemn care adăpostește cuptorul construit afară din casă. 16 sf (Trs) Acoperământ al unui gard sau al unei porți. 17 sf (Ban) Fiecare dintre parii groși din care se fac garduri sau pe care se împletesc nuiele la casele ai căror pereți sunt făcuți din gard de nuiele. 18 sf (Reg) Fiecare dintre bârnele pe care se urcă butucii în vagoane. 19 sf (Reg) Rangă pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 20 sf (Reg) Punte a stavilei. 21 sf (Reg) Postată. 22 sf (Reg) Epitet pentru un cal slab sau rău.

răzbici¹ sn [At: POLIZU / V: răzbic (sgp), rez~ / Pl: ~ice, ~uri / E: răzbi + -ici] (Reg) 1 Țăruș cu care se fac găuri în pământ când se seamănă porumbul sau fasolea. 2 Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. 3 Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 4 Retevei (1). 5 Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemn etc.) Si: ceatlău (3). 6 Unealtă de dogărie care servește la așezarea cercurilor pe butoaie Si: ciochie (1).

parte sf [At: COD. VOR. 10/5 / Pl: părți, (înv) parți / E: ml pars, -tis] 1 (Csn; udp „de”, „din”) Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., ca rezultat al unei fragmentări, în raport cu întregul Si: bucată, fragment, porțiune, (pop) partal (1). 2 Cantitate oarecare, nedeterminată precis, din ceva Si: (pop) partal (2), (îrg) părtenie. 3 (Înv; îla) În ~ Personal. 4 (Îlav) În ~ Separat. 5 (Îal) Pe rând. 6 (Îal; îoc în general) În special. 7 (Îal) Parțial¹. 8 (Îal) Reciproc. 9 (Îal) Și de-o parte și de alta. 10 (Îe) A vorbi în ~ A vorbi făcând abstracție de unii dintre cei de față. 11 (Îae) Aparte. 12 (Îae) Confidențial. 13-14 (Îlav) În (cea mai) mare ~ sau (îvr) spre cea mai multă ~ În foarte mare măsură. 15-16 (Îla) (Cea mai) mare ~ (din... sau dintre...) Cei mai mulți din... sau dintre... 17-18 (Pop; îe) A (se) face (în) părți A (se) rupe în bucăți. 19-20 (Îae) A (se) împărți. 21-22 (Îae) A (se) risipi. 23 (Îcrî) Atât..., cât și... 24 (Îcrî) Unii oameni..., alți oameni... 25 (Îcrî) Unele lucruri..., alte lucruri... 26 Element care intră în structura unui tot, fiind precis delimitat în cadrul lui Si: element constitutiv. 27 Element legat de componența, de esența, de calitatea unui lucru. 28 (Pex) Compartiment. 29 (Grm; îs) ~ de vorbire (sau, înv, de cuvânt) Fiecare dintre clasele de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. 30-31 (Grm; îs) ~ de propoziție (Cuvânt sau) grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte, după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. 32 (Îe) A lua (sau, îvr, a avea) ~ la ceva A participa la ceva. 33 (Îae) A contribui la ceva. 34 (Îe) A face ~ din... (sau dintre...) A fi unul dintre elementele componente și principale ale unui tot. 35 (Îae) A fi membru al unei grupări, al unei organizații etc. 36 (Spc) Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează de obicei o unitate cu caracteristici proprii în cadrul întregului Vz regiune. 37 (Îvr; îs) ~ nobilă Viscere. 38 (Euf; îs) Părțile rușinoase (sau, rar, naturale) Organe genitale Si: sex. 39 (Îvr; euf; îs) Părțile bărbătești Organe genitale masculine. 40 (Îvr; euf; îs) Părțile femeiești Organe genitale feminine. 41 (Reg; îs) ~a albă Cornee. 42 (Spc) Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, muzicale etc. cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului Si: secțiune. 43 (Pex) Capitol. 44 (Pex) Pasaj. 45 (Spc; Muz) Ceea ce revine fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. 46 (Spc; înv) Rol în teatru. 47 (Spc; îvr) Moleculă. 48 (Ggf; îvr) Grad de longitudine. 49 (îvp; lpl) Trăsătură caracteristică Si: particularitate. 50 (Spc) Defect. 51-52 Ceea ce (revine sau) urmează să-i revină cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Si: drept, (rar) părtășie, (reg) partal (5-6). 53 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de... sau din...) sau, înv, a scoate ~ (cuiva) A-i da cuiva ceva ce îi revine de drept. 54 (Îae) A-i face rost cuiva de ceva. 55 (Îae) A avea în vedere pe cineva cu... 56 (Îae) A hărăzi. 57-58 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea dreptul la... 59-60 (Îae) A (nu) primi. 61 (Îe) A-și face ~ (din...) A lua în mod abuziv ceva. 62 (Reg; îe) A căpăta ~ (din...) A moșteni. 63 (Îe) A-i cuveni (cuiva) ~a A-i da dreptate cuiva. 64 (Îe) A(-i) fi (sau a-i veni) (cuiva) ~a (sau, rar, ~) A-i reveni cuiva ceva. 65 (Îe) A lua ~a leului (sau, rar, a lupului) Cea mai mare cantitate dintr-un bun, arogată de cel mai puternic în calitate de stăpân. 66 (Îae) Cel mai de seamă folos sau câștig dintr-o afacere, dintr-o acțiune realizată în comun, pe care cineva și le rezervă fără să le merite, prin abuz. 67 (Înv; îs) ~a sufletului Mulțumire sufletească. 68 (Pop; îas) Ceea ce pune cineva deoparte, încă din timpul vieții, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea obiceiurilor și ritualurilor legate de înmormântare. 69 (Îvp) Zestre. 70-71 Contribuție egală (în bani sau) în muncă la o întreprindere, la o afacere, dând drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu. 72 Cotă care revine fiecărui participant. 73 (Pes; iuz; îs) ~a apei (sau a proprietății) Cotă sau sumă realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălții din care s-a scos peștele. 74 (Pes; iuz; îs) ~a năvodului Cotă din suma realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului uneltelor de pescuit. 75 (Pes; iuz; îs) ~a muncii Cotă din suma realizată din vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea membrilor echipei respective, proporțional cu rolul pe care-l avea fiecare în munca echipei. 76 (Iuz; îs) ~ socială Contribuție în bani, în unelte etc. pe care o aducea fiecare membru cooperatar la intrarea în cooperativa agricolă de producție. 77-78 (Îljv) În ~ (În mod) proporțional. 79-80 (Îal; în sistemul de arendare a pământurilor) (Care se face) în dijmă. 81-82 (Îljv) La ~ (În sistemul de retribuire a angajaților la un patron) (Care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat, mai mare decât cel mai ridicat salariu fix. 83 (Îs) ~ și ~ Contribuție egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dând drept la cotă egală de beneficiu. 84 (Trs) Fiecare dintre acțiunile pe care le deține cineva la o întreprindere, la o mină etc. 85 (Îvr) Obligație de îndeplinit. 86-87 (Pop; îe) A (nu) avea ~ A (nu-)i fi sortit cuiva, în bine sau în rău. 88 (Pop) Destin. 89 (Pex) Șansă. 90 Bucurie. 91 Folos. 92-93 (Pfm; în urări, jurăminte sau imprecații; îe) A (nu) avea ~ de (sau, înv, cu) cineva A (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărășia sau de existența cuiva. 94-95 (Îae) A (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. 96 (Pop) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț sau soție cuiva. 97 (Reg; îe) A-și face pe ~ A face vrăji pentru a-și afla ursitul. 98 (Pop) Partidă. 99 (Cu sens spațial) Regiune geografică. 100 (Cu sens spațial) Loc. 101 (Cu sens spațial) Țară. 102 (Îla) Din (sau de prin) ~a (sau, rar părțile) locului Care este din sau de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 103 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 104-105 (Îlav) În (sau din, prin) toate părțile sau (îrg) de toate părțile ori de toată ~a sau în toate părțile (De) pretutindeni. 106-107 (Îal) (În sau) din toate direcțiile. 108 (Îlav) În altă ~ Altundeva. 109 (Îlav) (Pe) de o ~...(pe) de altă ~ Într-un loc..., în altul. 110-111 (Îal) (Pe) aici..., (pe) dincolo. 112 Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală, care servea la împărțirea pământurilor obștii Si: judecie, unghi. 113 Margine. 114 (Spc) Fiecare dintre cele două laturi, dreapta și stânga, ale corpului unei ființe sau ale unui lucru, ale unui drum etc., ori fiecare dintre fețele sau muchiile unui obiect. 115 (Îlav) Într-o (sau la o) ~ Pieziș. 116 (Îlav) La o (sau într-o) ~ La oarecare distanță. 117 (Îal) Deoparte. 118 (îal) Izolat. 119 (Îe) A se da la o (sau într-o, de-o) ~ A se da în lături. 120 (Îae) A se retrage din calea cuiva. 121 (Pex; îae) A se eschiva. 122 (Cu sens imperativ; îe) La o ~! Fă loc! 123 (Îae) Ferește-te! 124 (Îe) A da la o ~ A deplasa în lături pe cineva sau ceva. 125-126 (Fig; îae) A priva pe cineva (de un avantaj sau) de un drept. 127 (Îe) A lăsa la o ~ A nu mai face un lucru. 128 (Îae) A abandona. 129 (Îae) A nu mai vorbi despre... 130 (Îe) A pune la (sau de) o ~ A economisi. 131 (Îae) A strânge. 132 (Reg; îe) A da într-o ~ A ocoli. 133 (Reg; fam; îe) A pune mai (sau prea) mult într-o (sau de o, pe o) ~ sau a fi nea-tr-o ~, a-l atârna într-o ~ A se îmbăta foarte rău. 134 (Pop; îe) A se pune (sau a o apuca) într-o ~ (ca Uca) A nu asculta, a fi încăpățânat, a o lua razna. 135 (Îe) A fi (cam) într-o (sau pe o) ~ sau (reg) a fi nea-ntr-o ~, a alunea într-o ~, a fi hop, de o ~ A fi nebun. 136 (Îs) ~a aceea sau ceea ~ Mal¹. 137 (Îas) Țărm. 138 (Fig) Aspect pe care îl ia un anumit lucru Si: latură. 139-140 (Îcr alta) Direcție în spațiu. 141 (Fig) Punct de vedere. 142 (Îlav) (Pe) de o ~ (sau, îvp, pe o ~)..., (pe) de altă ~ (sau, îvp, pe altă ~) Într-o privință..., în altă privință... 143 (Îs) Din (sau dinspre, îvp, despre) ~a (cuiva sau a ceva) În ceea ce privește pe cineva sau ceva. 144 (Îas) Sub aspectul... 145 Tabără. 146 Partidă. 147-148 (Îla) Din (sau dinspre) ~a mamei (sau a tatălui) Care face parte din familia (mamei sau) a tatălui. 149 (Îs) Din (sau, înv, despre) ~a (cuiva) În numele cuiva. 150 (Îas) Trimis de cineva. 151 (Îas) De către cineva. 152 (Îe) A fi (sau a se declara) de ~a cuiva A fi alături de cineva susținându-l pe cel în cauză. 153 (Îe) A avea de ~a A fi susținut de... 154 (Îvp; îe) A trage (pe cineva) în (sau spre) ~a sa A face să adere la... 155 (Îe) A-i lua sau a(-i) ține cuiva ~a (sau ~ ori, înv, de ~) A apăra pe cineva. 156 (Îae) A susține. 157 (Îae) A favoriza. 158 (Pop; îe) A se arunca (sau a se da) în ~a cuiva A semăna cu cineva. 159 Categorie socială, profesională etc. Si: tagmă. 160 (Csc) Reprezentanți ai uneia dintre aceste categorii Si: breaslă. 161-162 (Pop; îls, îla) ~(a) bărbătească sau (reg) ~a bărbatului (Ființă) de sex masculin. 163 (Îal) Totalitate a bărbaților. 164-165 (Îs, îla) ~ femeiască (sau, îrg, muierească) (Ființă) de sex feminin. 166-167 (Îal) (Totalitate) a femeilor. 168-169 Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane angrenate, interesate într-o acțiune, în special într-o afacere sau într-un proces Vz părtaș. 170-171 (Jur; îs) ~ adversă (sau în proces, litigantă) Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane care valorifică un drept sau se apără în fața unui organ de jurisdicție, împotriva dreptului valorificat de altă (persoană sau) grup de persoane. 172 (Jur; îs) ~ civilă Persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acțiunea civilă. 173 (Jur; îs) ~ responsabilă civilmente Persoană care, în cadrul procesului penal, răspunde de pagubele pricinuite prin infracțiunea săvârșită de o altă persoană, aflată sub tutela sa sau pe care o reprezintă. 174 (Jur; îs) ~ vătămată Persoană căreia, prin săvârșirea unei infracțiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal. 175 (Jur; îs) ~ contractantă Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord etc.

șoarece sm [At: (a. 1652) GCR I, 161/4 / V: ~rec, (reg) cioarce, cioaric, cioarice, șăr~, șărici, ~rce, ~ric, ~rice, șorice, (îvr) soarice / Pl: ~eci / E: ml sorex, -icis] 1 (Șîc ~-de-casă) Mic mamifer din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit, cu coada lungă și subțire (care trăiește pe lângă așezările omenești) Si: (reg) paruș, șoacăț² (6), șomâc (1), șomârdoc (1) (Mus musculus). 2 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-mișună, ~-berc) Șoarece (1) de culoare cenușie-roșcată care își face culcușul sub pământ, în câmp, și care se hrănește mai ales cu cereale, producând mari pagube Si: (reg) șoacăț² (7), șomâc (2), șomârdoc (2) (Microtus arvalis). 3 (Șîc ~-de-câmp) Șoarecele (2) Apodemus agrarius Si: (reg) șoacăț² (8), șomâc (3), șomârdoc (3). 4 (Șîc ~-de-pădure) Șoarece (1) care trăiește în pădure Si: (reg) șoacăț² (9), șomâc (4), șomârdoc (4) (Apodemus sylvaticus). 5 (Șîc ~-pitic) Șoarecele (1) Mycromys minutus Si: (reg) șoacăț² (10), șomâc (5), șomârdoc (5). 6 (Șîc ~-scurmător, ~-roșu) Șoarecele (1) Clethrionomys glareolus Si: (reg) șoacăț², șomâc (6), șomârdoc (6). 7 (Zlg; pop; îc) ~-de-apă (sau ~-de-baltă) Mic mamifer omnivor care trăiește în apropierea apelor (Arvicola amphibius). 8 (Zlg; pop; îc) ~-alunar Pârș-roșu (Muscardinus avellanarius). 9 (Reg; șîc ~rice-de-pădure, ~-roșu-de-pădure, ~-de-moară, ~rec-morăresc, ~-mare) Șobolan (1) (Rattus norvegicus). 10 (Zlg; reg; șîc ~-mare-de-pădure, ~-de-pădure, ~-mare, ~-cu-bot-ascuțit) Chițcan (Sorex araneus). 11 (Orn; pop; șîc ~-cu-aripi) Liliac (Vespertilis murinus). 12 (Zlg; reg; îc) ~-chior Cârtiță (Talpa europaea). 13 (Zlg; Mun; îc) ~-bălțat Orbeț (Spalax microphtalmus). 14 (Reg; îc) ~-de-mare Pește de mare, asemănător cu mihalțul (Motella tricirrhata). 15 (Iht; reg; îae) Limbă-de-mare (Solea impar). 16 (Fam; îe) A trăi (sau a se iubi, a se avea etc.) ca ~le cu pisica (sau cu mâța) A fi în relații foarte rele (unii cu alții). 17 (Fam; îe) A se juca (sau a glumi) (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~le A-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. 18 (Reg; îe) I-au mas ~ecii în pântece (sau în burtă) Se spune despre un om foarte flămând. 19 (Pfm; îe) A fi ud (sau murat) ca un ~ A fi foarte ud. 20 (Fam; îlav) În gaură (sau, reg, în bortă) de ~ (sau, reg, în borta ~ricului) Într-un loc ascuns, care nu poate fi găsit ușor. 21 (Reg; îe) A fi sătul ca ~le în biserică A fi foarte flămând. 22 (Reg; îe) A fi calic (sau sărac) ca ~le bisericii (sau din biserică, în biserică) A fi foarte sărac. 23 (Pop; îlav) (Nici) cât să chiorăști un ~ sau cât să orbești un ~ chior Foarte puțin. 24 (Fam; îlav) Când se va împrieteni ~le cu pisica Niciodată. 25 (Adesea dep; îs) ~ de bibliotecă Persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului în bibliotecă, citind și studiind. 26 (Îs) ~ de birou Birocrat (1). 27 (Arg; îs) ~ de hotel Hoț (1). 28 (Reg; mpl) Boală a cornutelor și a cailor, care se manifestă prin apariția unor umflături pe burtă sau pe grumaz. 29 (Reg) Soi de castravete mic, cu coada în spirală.

tropăi vi [At: LB / V: (îrg) ~poi, (reg) ~ăni, ~poni, ~pui, trupăi / Pzi: tropăi, ~esc / E: trop¹ + -ăi] 1 A face zgomot lovind pământul, podeaua cu picioarele sau cu copitele Si: (pop) a tropoti (1), (reg) a tupăi (3), a tupăni (2). 2 (Pfm) A dansa (cu zgomot).

țăruș [At: BIBLIA (1688), 176¹/49 / V: (înv) țer~ smn, (îvr) țir~, (reg) țur~ sm / Pl: ~i sm, (reg) ~e, ~uri sn / E: ns cf alb thurr „a împleti nuiele la gard”] 1 sm Bucată scurtă de lemn sau de metal, ascuțită la un capăt, care se înfige în pământ și care este folosită pentru a lega sau a fixa ceva de ea Si: pălimar, pociumb, poteraș, pripon¹, săcăluș, stănog, șteamp¹, țepăruie (1), (reg) țuleap (1). 2 sm (Îe) A bate ~ A-și întinde cortul. 3 sm (Îae) A-și face tabără. 4 sm (Îae) A se stabili undeva. 5 sm (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri în pământ pentru înfipt aracii la vie, pentru semănatul porumbului etc. Si: (reg) chitonag², par¹, țeapă (10), țepușă (9). 6 sm Fiecare dintre parii care se înfig în pământ, servind ca element de susținere, de fixare în diferite construcții rudimentare etc. Si: (îvp) pociumb, (reg) țap (23), țeapă (1), țuiac (2), țuleap (2). 7 sm Par¹ înfipt în pământ în mijlocul unei arii, de care sunt legați caii folosiți la treierat Si: (pop) steajăr. 8 sm (Îe) A-și strânge funia de ~ A îmbătrâni. 9 sm (Îae) A-și aștepta moartea. 10 sm Par¹ scurt și gros care se înfige în pământ (pe o movilă), pentruva marca hotarul dintre două proprietăți Si: (reg) țuleap (3). 11 sm Par¹ scurt și gros înfipt în pământ pentru a servi la măsurarea unui teren Si: (reg) țuleap (4). 12 sn (Trs) Par¹ înfipt în pământ, având din loc în loc crăcane scurte, pe care se pun, la țară, oalele spălate ca să se usuce Si: prepeleac. 13 s (Reg) Par¹ care se înfige în vârful clăii de fân pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 14 s (Reg) Fiecare dintre parii care se înfig în vârful caselor țărănești, la cele două capete ale acoperișului, pentru a fixa leațul cel mai de sus al scheletului acoperișului Si: (reg) săgeată, țeapă (14), țulifendru. 15 s (Reg) Fiecare dintre cei patru stâlpi ai stăvilarului morii, care se bat în fundul gârlei Si: (reg) bogdan², țeapă (16), țuleap (5). 16 s (Reg) Butucul nicovalei de bătut coasa Si: (reg) țărușel (3). 17 sm (Reg) Fiecare dintre cele patm lumânări care se pun în patru colțuri, la capul și la picioarele mortului. 18 s (Mai ales art) Numele unui dans popular. corectat(ă)