sărcinér, sărcineri, (sălciner, sălcer), s.m. (reg.) 1. Par lung, înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și păcurarii atârnă diferite obiecte gospodărești (în Maram.); clenci, clincer (în Chioar): „La Lăsatu Săcului, făcem băute (…). Pun vasele-n sărciner, unde-i fată de măritat” (Memoria, 2004-bis: 1.200). 2. (fig.) Prăjină: „O crescut și sălceru' iest de fată” (Faiciuc, 2008: 767). – Din sarcină „greutate, încărcătură” + suf. -ar (DEX, MDA); lat. sarcinarius „de povară” (Loșonți, 2001).