NĂSTAV s. n. (Mold., ȚR) Îndrumare, călăuzire, povățuire. A: Sultan Mustafa, din năstav dumnezeiesc, vrînd să mînglie bătrînețile bătrînului Ioan-Vodă ... au poroncit de s-au dat domnia Moldovei fiului său celui mai mare. GHEORGACHI. B: Dat-au Dumnezeu și împărăției năstav și au lăsat după a țării poftă, alegere și rugăciune. R. GRECEANU. Singur Dumnezeu care au făcut ceriul și pământul au dat năstav Isaii<i> prorocul de au poroncit pentru tine. LET. 1758, 113^v. Igumenul mănăstirii, dîndu-i-se năstav de la Dumnezeu, deate știre patriarhului. MINEIUL (1776). ♦ (Mold.) Impuls, îndemn, imbold (interior); înclinație. Poate fi nastavul firii spre aceasta orînduită. CANTEMIR, IST. Etimologie: năstăvi. Cf. sl. nastavŭ. Vezi și năstavnic, năstăvire. CL n ă s l i t u r ă, n ă s t ă v i r e, s t r ă m u r a r e.