DUȘ ~uri n. 1) Instalație de baie alcătuită dintr-un tub la capătul căruia este fixată o pâlnie închisă, prevăzută cu găuri dese, prin care țișnește apa. 2) Jet de apă, care țâșnește din astfel de instalație. 3) fig. Vorbă sau veste neplăcută și neașteptată. ◊ A-i face (cuiva) un ~ a certa pe cineva; a face cuiva morală. /<fr. douche

A MORALIZA ~ez tranz. (persoane) 1) rar A instrui dând învățături morale; a îndruma în conformitate cu principiile moralei. 2) fam. A face cuiva morală; a dojeni; a mustra; a probozi. /<fr. moraliser

MORALĂ, morale, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care cuprinde regulile sau normele de conviețuire și de comportare a oamenilor, atît între ei cît și față de societate și care variază în raport cu orînduirea economică. Morala este ceea ce servește la distrugerea societății vechi, exploatatoare, și la unirea tuturor celor ce muncesc în jurul proletariatului, care făurește societatea nouă, comunistă. LENIN, O. A. II 673. 2. (Familiar, mai ales în legătură cu «a face») Dojana, mustrare. A face morală cuiva. ▭ Continește cu morala, mă rog. NEGRUZZI, S. III 230. ♦ (Învechit) Învățătură cuprinsă într-o scriere. Prea puțini urmează morala dintr-o carte. ALEXANDRESCU, M. 255. ♦ Rîndurile, versurile dintr-o fabulă care cuprind o învățătură. Morala fabulei.

MUSTRARE. Subst. Mustrare, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), apostrofă, apostrofare, muștruluială (fam.), dojană, dojenire, critică, observație, avertisment, reproș, probozeală (înv., reg. și fam.), probozire (înv., reg. și fam.), morală (fam.), cicăleală, cicălire, certare (înv.), ocărîre (rar), săpuneală (fig., fam.). Răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.), rățoială (fam.), burzuluială. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), reprehensiune. Avertisment; mustrare scrisă; mustrare verbală. Moralist (fam., peior.), moralizator (peior.), criticant. Adj. Mustrător, reprobator, dojenitor; cicălitor, criticant, admonitiv. Reprobabil, blamabil (livr.), criticabil, reproșabil, reprehensibil (livr.). Vb. A mustra, a admonesta, a apostrofa, a dojeni, a critica, a face (cuiva). observații, a reproșa, a-i scoate (cuiva) ochii, a probozi (înv., reg. și fam.), a moraliza (fam.), a face (cuiva) morală, a certa, a ocări (pop.), a muștrului (fam.), a săpuni (fig., fam.), a trage (cuiva) o săpuneală, a da (a trage) (cuiva) un perdaf, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet, a-i bate (cuiva) perele, a-i face (cuiva) mizerii, a da cu boldul (în cineva), a-i da (cuiva) bolduri, a lua (pe cineva) la rost (la zor, la socoteală, la întrebări, la refec, la trei păzește, la trei parale, la depănat, în răspăr, în fabrică, din scurt, repede), a-i trage (cuiva) un frecuș, a-i trage (cuiva) un tighel, a trage (cuiva) un refec; a cicăli, a bodogăni, a boscorodi, a morocăni (reg.), a moronci (reg.). A se răsti, a se stropși (pop. și fam.), a se burzului, a se oțărî (pop.), a se zborși, a se rățoi (fam.). A dezaproba, a blama, a reproba. A fi luat la rost. V. bătaie, ceartă, cicăleală, iritare, pedeapsă.

moraliza vt [At: GHICA, A. 683 / Pzi: ~zez / E: fr moraliser] 1 A da cuiva învățături morale² (1) Si: (îvr) a moralisi, a moralici. 2 A îndruma spre o comportare conformă cu principiile moralei (1). 3 (Fam) A face cuiva morală (8) Si: a dojeni, a mustra.

teorie¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 46^v/32 / P: te-o~ / V: (fer) tio~, tiurie / A și: (înv) teor~ / Pl: ~ii / S și: (înv) the~ / E: ngr Θεωρία, lat theoria, ger Theorie, fr théorie] 1 Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2 Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. 3 (Îs) ~ia numerelor Ramură a matematicii care studiază proprietățile aritmetice ale numerelor. 4 (Îlav) În ~ Fără a afecta activitatea practică Si: teoretic². 5 (Mil) Partea teoretică a instrucției militare. 6 Punct (propriu) de vedere asupra unor probleme științifice, filozofice, literare etc. Si: concepție. 7 Expunere a unor principii. 8 Discuție cu caracter teoretic² (1). 9 (Fam; îe) A-i face (cuiva) ~ sau a-i face (cuiva) ~ia chibritului A-i face cuiva morală. 10 (Fam; îae) A spune lucruri inutile, fară rost. 11 (Înv) Cercetare (2). 12 (Înv) Verificare (a unei socoteli) Si: (înv) teorisis. 13 (Îs) ~ia informației Teorie¹ (2) matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. 14 (Îs) ~ia literaturii Ramură a științelor literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice. 15 (Îs) ~ia relativității Teorie¹ (2) a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii.

MORALIZA vb. I. T r a n z. 1. A da (cuiva) învățături morale² (I 1), a îndruma spre o comportare conformă cu principiile moralei (1). Cine vă spune că poate forma o provincie, o cetate, o familie încai armonică, pînă nu va prepara și lumina, moraliza individele, acela ori e amăgit ori va să amăgească. HELIADE, ap. GHICA, A. 683. Iezuiții. . . nu se străduiesc a te moraliza, din contra, chiar a te conrupe. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 144. ◊ A b s o l. Anton Pann moralizează și filozofează cu rîs glumeț și grai de meșter. MACEDONSKI, O. IV, 116. Axintie. . . nu pierde niciodată prilejul de a sfătui și moraliza. IORGA, L. I, 134. 2. (Familiar) A face cuiva morală (3); a dojeni, a mustra (2). Nu-l mai zgîndăriți, că iar vă moralizează. CAMIL PETRESCU, O. II, 415. – Prez. ind.: moralizez. – Din fr. moraliser.

MORALIZA vb. I. tr. (Rar) A face morală; a da cuiva învățături morale. [< fr. moraliser].

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

MORALIZA vb. tr. 1. a da (cuiva) învățături morale. 2. (fam.) a face morală. (< fr. moraliser)

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesie; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

PEDEAPSĂ. Subst. Pedeapsă, pedepsire, punițiune (rar), inflicțiune (rar), sancționare, sancțiune, penalizare, penalizație (rar), nacazanie (înv.); pedeapsă disciplinară, măsură disciplinară; pedeapsă penală, sancțiune penală. Pedepsibilitate (jur.); penalitate. Condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.). Mustrare, mustrare verbală; mustrare scrisă; dojană, dojenire, apostrofare, apostrofă, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), certare. Amendare, amendă, ștraf (înv.); confiscare; sechestrare, sechestru; expropriere. Deportare, expulzare, relegare (înv.), relegație (înv.), exil, exilare, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripție, pribegie. Ostracism, ostracizare; damnațiune, anatemizare (rar ), anatemă, afurisenie. Arest, arestare, arestuire (pop.); prevenție; detențiune. Întemnițare, recluziune (ieșit din uz), închisoare, închisoare corecțională, temniță grea, muncă silnică, ocnă. Pedeapsă corporală, corecție (în trecut); bătaie, ciomăgeală (fam.), bumbăceală (fig., fam.); pălmuire; biciuială, biciuire, flagelare, flagelație; orbilianism (livr.). Torturare, tortură, supliciu, caznă, chin, chinuială (rar), chinuire, schingiuire, schingi (înv.). Condamnare la moarte, pedeapsă capitală, proscriere, proscripție; execuție; împușcare; spînzurare, spînzurat (rar), spînzurătoare; decapitare, decapitație, ghilotinare, ghilotină; strangulare, sugrumare, jugulare (rar), garotte; crucificare, răstignire; tragere în țeapă; tragere pe roată; ardere pe rug. Răzbunare, vendetă; talion. Condamnat, osîndit (pop.). Deportat, exilat, surghiunit, surghiun (înv.), proscris. Arestat, arestant (înv.), deținut. Pușcăriaș, ocnaș, șalgău (reg.). Adj. Pedepsitor (rar), punitiv (livr.). Pedepsibil (rar), punibil (jur.). Pedepsit. Osîndit (pop.). Deportat, relegat (înv.), exilat, surghiunit, proscris. Arestat, deținut. Întemnițat, închis. Pălmuit. Căznit. Spînzurat; decapitat; strangulat, sugrumat; răstignit; tras în țeapă; tras pe roată; ars pe rug. Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A pedepsi, a da o pedeapsă, a aplica o pedeapsă, a inflige (rar), a penaliza, a pena (jur., rar), a certa (înv.). A condamna, a osîndi (pop.). A mustra, a dojeni, a apostrofa, a admonesta, a certa, a face morală (fam.), a trage (cuiva) o săpuneală (un perdaf), a da (cuiva) o lecție, a învăța (pe cineva) minte. A amenda, a da (cuiva) o amendă, a aplica (cuiva) o amendă, a atinge (pe cineva) la pungă, a penaliza; a confisca; a sechestra, a pune sechestru; a expropria. A deporta, a expulza, a relega (înv.), a exila, a trimite în exil, a surghiuni, a proscrie. A aresta, a arestui (pop.) a reține; a ține sub stare de arest. A închide, a băga la închisoare, a întemnița, a vîrî în temniță, a arunca în temniță, a pune în lanțuri, a băga la zdup (pop.), a băga la răcoare, a pune (a ține) (pe cineva) la opreală, a pune (a băga) (pe cineva) la secret, a băga la pîrnaie (arg.), a trimite la ocnă (la muncă silnică). A bate, a stinge (a snopi, a zvînta) (pe cineva) în bătaie (în bătăi), a trage (cuiva) o mamă de bătaie, a-i număra (cuiva) coastele, a ciomăgi (fam.), a bumbăci (fig., fam.); a pălmui; a biciui, a bate cu biciul, a flagela. A tortura, a căzni, a chinui, a schingiui. A condamna la moarte, a proscrie; a executa; a împușca; a spînzura; a decapita, a tăia (cuiva) capul, a ghilotina; a strangula, a sugruma, a jugula (rar); a crucifica, a răstigni; a trage în țeapă; a trage pe roată; a arde pe rug; a arde de viu. A fi pedepsit, a primi o pedeapsă, a-și lua plata, a-și primi răsplata, a suferi consecințele, a trage ponoasele; a ispăși o pedeapsă. V. amenințare, bătaie, blestem, constrîngere, închisoare, mustrare, omor, plată.

degradator, ~oare [At: FILIMON, O. I, 346 / V: (Iuz) ~oriu, (Iuz) ~rădăt~, ~rădătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: fr dégradateur] 1-2 smf, a (Persoană) care dezonorează pe cineva. 3-4 smf, a (Persoană) care pune pe cineva în mod nemeritat într-o situație inferioară. 5-6 smf, a (Persoană) care disprețuiește pe cineva. 7-12 smf, a (Persoană) care deposedează pe cineva (de un rang social sau) de un titlu (trecându-l la un rang mai mic). 13-14 smf, a (Mil) (Persoană) care pedepsește pe cineva prin luarea gradului. 15-18 smf, a (Persoană) care face pe cineva să decadă (moral sau) material. 19-22 a Care face un sistem tehnic, un obiect, un material să-și piardă (însușirile sau) aspectul inițial (prin acțiunea agenților fizici sau) prin folosință îndelungată. 23 a (D. agenți fizici) Care face un teren să-și piardă fertilitatea. 24-25 a Care face (lumina sau) sunetul să-și piardă intensitatea. 26 a Care decolorează. 27 sn Hârtie neagră, folosită în tehnica fotografică, decupată astfel, încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi, la copierea filmului. 28 a (Îvr) Dezonorat.

corupe [At: C. NEGRUZZI, I 337 / V: conr~, ~umpe / Pzi: corup / E: lat corrupere, fr corrompre] 1-2 vtr (Înv; d. alimente) A (se) altera. 3 vr (Înv) A-și pierde caracterul originar. 4 vr (Înv) A-și pierde destinația inițială. 5 vr (D. oameni) A-și pierde integritatea morală. 6 vt A face pe cineva să-și piardă integritatea morală Si: a perverti. 7 vt A determina pe cineva, prin daruri, să îndeplinească o acțiune contrară datoriei sale și adecvată intereselor corupătorului Si: a cumpăra, a mitui, (pfm) a șperțui.

necăji [At: BIBLIA (1688), 91²/1 / V: (pop) nă~, (nob) ~cași^[1] / Pzi: ~jesc, (reg) năcăj / E: slv наказати, накажѫ „a pedepsi”, „a aviza”] 1 vt (Înv) A supune la suferințe fizice sau morale. 2 vt (Spc) A face cuiva un rău, o nedreptate. 3 vr A suferi din punct de vedere fizic sau moral. 4 vr A depune eforturi mari pentru realizarea unui scop Si: a se căzni, a se trudi, (reg) a se canoni. 5 vi (Pop) A trăi în condiții grele. 6 vt A nemulțumi. 7-8 vt A (se) supăra. 9 vt A deranja. 10 vr A protesta. 11 vt (Rar) A face în ciudă. 12 vt (Rar) A stârni invidia cuiva. 13 vt A nu lăsa în pace pe cineva Si: a hărțui, a urmări, (reg) a zădărî. 14-15 vtrr A (se) agasa. 16 vt A tachina.

BINE I. adv. 1 În chip bun, cum se cuvine; cum trebue să fie; cum place (contr. RĂU): se poartă ~; scrie ~; am petrecut ~; îmi pare ~, sînt vesel, mulțumit; vezi ~! firește, negreșit; ~ zici, ai dreptate; ~ a zis cine-a zis, are dreptate zicătoarea ¶ 2 Sănătos: s’a făcut ~; familiar nu ți-e ~? ești smintit? nu ești în toată firea?; ~ ai venit! urare adresată unui nou venit ¶ 3 Mai ~, mai mult, mai mulți: nu i-am scris de mai ~ de un an; erau o sută de oameni și mai ~ ¶ 3 Se alipește adesea pe lîngă adjective (în spec. participiale), spre a da naștere la compuse: bine-crescut, cu o creștere bună; bine-făcut, a) făcut bine; b) frumos (la trup), chipeș; bine-văzut, care se bucură de considerația tuturor, stimat etc. II. sbst. 1 Ceea ce aduce mulțumire, folos, etc.; Stare mulțumitoare: nime nu fuge de ~ (ALECS.); nu da ~lui cu piciorul; i s’a urît cu ~le; a-i prinde ~, a-i fi de folos ¶ 2 Izbîndă, succes: am bună nădejde să isprăvești cu ~ slujba (ISP.) ¶ 3 Noroc: să-ți fie de ~! urare făcută cuiva după ce a mîncat, la strănutat, etc.; să auzim de ~! să ne vedem sănătoși! la revedere! ¶ 4 Faptă bună, binefacere; ajutor; proverb: fă ~ și așteaptă rău; fă ~ și-l aruncă în apă; n’am să uit niciodată ~le pe care mi l-ai făcut ¶ 5 A vorbi de ~, a vorbi în termeni buni, a aduce laude ¶ 6 Cu ~le, cu vorbe bune, blînde: începură cu ~le a se ruga de el ca să-și taie părul (ISP.) ¶ 7 De-a binele, loc. adv. Bine de tot, cum se cade: prinsei de Ia o vreme să închid ochii și adormii de-a binele (GN.) ¶ 8 🦉Ceea ce se cuvine să facă cineva conform dreptății sau moralei: în raiu domnește eternul (ALECS.); sentimentul ~lui [lat. bene].

GRATITUDINE ~i f. Sentiment durabil de afecțiune, nutrit de o persoană față de cineva, pentru un bine făcut; obligație morală pentru o binefacere; recunoștință. /<lat. gratitudo, ~inis, fr. gratitude

pierzător, ~oare [At: COD. VOR. 58/21 / Pl: ~i, ~oare / E: pierde + -ător] 1 a (Îvp) Nimicitor. 2 a (Îvp) Vătămător. 3 a (Îvp) Ucigaș. 4-5 smf, a (Înv) (Persoană) care provoacă pagube, ruină, distrugere. 6-7 smf, a (Înv) (Persoană) care provoacă dezordine, răscoală. 8 a (Bis; înv; șîs ~ de suflet, la suflet) Care duce, în urma păcatelor săvârșite, la osândă și la pierderea vieții veșnice. 9 sma Diavol. 10 a (Înv) Care cauzează un prejudiciu moral. 11 a Care duce la degradare morală Si: degradant. 12-13 smf, a (Persoană) care face pe cineva să încalce principiile morale sau religioase. 14-15 smf, a (Om) păcătos. 16-17 smf, a (Om) defăimător, batjocoritor. 18-19 smf, a (Îdt) (Persoană) care suferă o pagubă, o pierdere materială.

simț sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: sinț / Pl: ~uri / E: pvb simți] 1 Facultate a ființelor de a percepe impresii din lumea exterioară prin organele senzoriale specifice Si: (rar) sens (29), simțire (1). 2 Sistem receptor unitar, corespunzător unei anumite categorii de stimuli din lumea exterioară sau din interiorul organismului Vz sensibilitate. 3 (Îs) Organe de ~ Organe periferice ale percepției senzoriale. 4 (Lpl) Însușirea de a fi senzual. 5 (Spc) Înclinație spre plăcerile trupești Si: erotism (2), senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv) simțualism, simțualitate. 6 Capacitate înnăscută a cuiva de a sesiza, înțelege și evalua rapid și corect un fenomen, o situație etc. Si: simțământ (2), simțire (21), (rar) sens. 7 Aptitudine a cuiva pentru (a face) ceva. 8 (Îs) ~ moral Facultatea de a deosebi binele de rău. 9 (Îs) ~ practic Îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. 10 (Îs) ~ de răspundere Conștiinciozitate în împlinirea sarcinilor primite sau asumate. 11 (Rar; îs) ~ comun Bun-simț. 12 (Rar) Sens (1). 13 (Rar) Sentiment (1). 14 (Rar) Pasiune. 15 (Îvr) Poftă (1). 16 (Îvr) Capriciu (1).

CREDINȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. Credință în victorie. 25ad Am chibzuit bine și am ajuns la credința că ne-am putea căsători acum. PAS, Z. I 95. Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). 2. (Învechit și arhaizant) încredere (pe care o inspiră cineva), crezămînt. Ce credință poți avea în niște flăcăi? SADOVEANU, O. VII 44. ◊ Loc. adj. De credință = de încredere, pe care te poți bizui. Doi erau valeții lui de credință. SADOVEANU, Z. C. 6. Om de bine, de credință, ce Moldova ți-ai iubit. ALECSANDRI, P. I 198. ◊ Loc. adv. (Învechit) În credință = Într-adevăr. Îmi plac acele imnuri de broaște fără număr... Atunce, în credință, a mea inimă saltă Ca la un glas prietin. ALECSANDRI, P. A. 72. Florile-acelea în mînă-mi căzură – Favor ce-n credință eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 80. ◊ Expr. A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît să nu mai inspire încredere. (Învechit și arhaizant) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mîncările servite domnitorului, pentru a-i încredința că nu sînt otrăvite. Cuparul... sorbea credința din cupa aurită și pe urmă o așeza înaintea ștăpînului său. SADOVEANU, Z. C. 135. Paharnicul a luat credința, după aceea a trecut împăratului cupa. SADOVEANU, D. P. 29. 3. Fidelitate, devotament, statornicie (față de o persoană, o idee, o cauză). Credința față de principiile marxist-leniniste a dat partidului nostru posibilitatea de a elabora o linie politică justă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 254. Nu se putea încrede numai în credința morarului. RETEGANUL, P. IV 31. Îngenunchind amîndoi dinaintea împăratului-Verde, își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Credința lui era bănuită lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Credința nu ț-ai ținut, Că ești, mîndro, prefăcută. HODOȘ, P. P. 125. 4. Speranță, nădejde. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul... Ei mi-au fost credința-n toi de luptă. BENIUC, V. 10. 5. (În concepțiile religioase) Convingere despre existența lui dumnezeu, mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. A credinței biruință căta orice cavaler. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Învechit) Departamentul credinței = ministerul cultelor. Mai tîrziu a fost numit director la departamentul credinței... post important. GHICA, S. 669.

presiune sf [At: MARIN, PR. I, 20/35 / S și: (îvr) ~ssi~ / P: ~si-u~ / V: presie / E: fr pression, lat pressio, -onis] 1 Mărime fizică egală cu raportul dintre intensitatea unei forțe care apasă perpendicular și uniform pe suprafața unui corp și aria acelei suprafețe. 2 Forță care apasă perpendicular și uniform pe unitatea de suprafață ori pe suprafața unui corp. 3 Apăsare. 4 (Îs) ~ atmosferică (sau a atmosferei) Presiune (2) pe care o exercită atmosfera asupra suprafeței pământului și a corpurilor situate pe ea, indiferent de orientarea acestei suprafețe și care variază în funcție de condițiile atmosferice, de altitudine, de latitudine etc. 5 (Îs) ~ radiculară Presiune (2) care apare în celulele vii ale rădăcinii unei plante și care determină împingerea apei în sus. 6 (Îs) ~ arterială (sau sangvină, ~a sângelui) Forță elastică reactivă a pereților arterelor față de forța exercitată asupra lor de presiunea sângelui impulsionat de inimă Si: tensiune. 7 (Îlav) Sub ~ Gata de a începe, de a se pune în funcționare sub acțiunea presiunii (2). 8 (Fig) Constrângere economică, politică, socială, morală etc. exercitată asupra cuiva pentru a face ceva împotriva dorinței, preferinței etc. sale. 9 (Fig) Stare de apăsare sufletească.

portretiza vt(a) [At: CAMIL PETRESCU, O. I, 261 / Pzi: ~zez / E: portret + -iza] 1 A face cuiva portretul (1). 2 A prezenta aspectul fizic sau moral al unui personaj dintr-o operă literară sau epică.

vindeca¹ [At: PSALT. HUR. 4^r/12 / V: (îrg) ~ica, (înv) ven~, (îvr) vendica / Pzi: (și, înv, 6) vindec / E: ml vindicare „a răzbuna”] 1-2 vtr A scăpa sau a face (pe cineva) să scape de o boală, de o suferință fizică Si: a (se) însănătoși, a (se) trata, (pop) a (se) lecui, a (se) tămădui, (îvp) a (se) mântui, (înv) a remedia, (reg) a se războli², a (se) răzbuna, a (se) vrăciui (3-4). 3 vr (Mol; îe) A se ~ cu zamă de clopot A fi muribund. 4 vtf (C. i. boli, suferințe) A face să dispară (în urma unui tratament medical). 5 vr (D. răni, tăieturi etc.) A se cicatriza (1). 6 vr (Mun) A muri. 7 vt(a) A face (pe cineva) să scape de o suferință morală, de o stare afectivă neplăcută, de un necaz. 8 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să dispară. 9 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să scadă în intensitate Si: a alina¹ (6), a calma (1), a liniști, a potoli. 10-11 vtr (Bis) A (se) mântui. 12-13 vtr A (se) dezobișnui de o deprindere rea Si: a (se) dezbăra (1), a (se) dezvăța (1-2). 14-15 vtr (Înv; fig) A dispărea sau a face să dispară. 16-17 vtr (Înv; c. i. elemente ale naturii, forme de relief, construcții etc.) A (se) reface (după o calamitate). 18 vt (C. i. fapte, situații deficitare, lacunare) A compensa (1). 19 vt (Îvr) A ocroti. 20 vr (Într-o poezie populară) A se prinde, devenind una cu…

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile de existență și de dezvoltare ale unei persoane, ale unei colectivitați, ale unei activitați; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gîndi sau de a acționa. A fi călare (sau stăpîn) pe situație = a fi stăpîn pe împrejurări în momente grele, critice. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Dare de seamă, raport, inventar. ◊ Situația casei = stare de fapt, constatată zilnic sau ocazional, a numerarului și a gestiunii bănești a unei întreprinderi; raport² asupra rezultatului constatărilor făcute cu acest prilej. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități. [Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Fr. situation.

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Din fr. situation.

A USTURA pers 3 ustură tranz. 1) (în construcții cu sens pasiv) A supune unei senzații dureroase (prin urzicare, înțepare, arsură etc.). Îl ustură limba. 2) (ființe) A face să sufere, provocând dureri fizice sau morale. ◊ ~ (pe cineva) inima (sau la inimă) a simți o extraordinară durere sufletească. /<lat. ustulare

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Din fr. situation.

DEZUMANIZA, dezumanizez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă caracterele (mai ales morale) de om, să nu mai fie uman. ♦ (Cu privire la personaje dintr-o operă artistică) A face să fie lipsit de specificul concret uman, de caracteristicile individuale; a schematiza. Profilul capului nu este... judicios construit, păcătuind prin anume defecte de proporție, care îl dezumanizează. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 14/5.

TORTURA, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la cazne trupești; a face să sufere chinuri morale; a chinui. Nu-și cheltuia durerile în cuvinte aspre, ci își tortura cu ele numai sufletul lui. REBREANU, R. I 66. Fina și delicata Elviră... te-a torturat cu suferința ei tăcută și discretă. IBRĂILEANU, A. 56. Ion și Anca torturează pe Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 148. După ce a torturat-o ticălosul de frate, ea a fugit din mînăstire. BOLINTINEANU, O. 353. ◊ Fig. Simțind sărăcia limbii, el o mlădiază, o torturează aproape în strofă. GHEREA, ST. CR. III 378. ♦ (Despre sentimente, stări sufletești) A chinui, a roade, a frămînta. Nerăbdarea lui de-a ajunge grabnic la Amara îl tortura. REBREANU, R. II 236. Torturată de nostalgie, avea viziunea rătăcitoare din locul ei natal. BART, E. 307. Trebuie să fie încurajat spre a-și alunga ideile posomorîte ce-l torturează. ALECSANDRI, S. 138.

PROFESIUNE, profesiuni, s. f. 1. (Și în forma profesie) Ocupație cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări; meserie, îndeletnicire din care trăiește cineva. Profesia de cercetător e în primul rînd una de răbdare... de calm. BARANGA, I. 153. Femeile sînt libere să-și aleagă azi orice profesie. SAHIA, U.R.S.S. 110. În profesia mea de hirurg, am făcut și am văzut grele și dureroase operații. NEGRUZZI, S. I 295. Profesiune liberă v. liber. Expr. De profesiune... == în ceea ce privește profesiunea. Era de profesiune medic. 2. (Învechit; în expr.) Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva cu privire la principiile sau convingerile sale (morale, politice etc.). Vom espune profesiunea noastră de credință și sînt convins că vom cîștiga multe voturi. ALECSANDRI, T. 1653. – Variantă: profesie s. f.

chinui [At: COD. VOR. 129/3 / V: (înv) chen~ / Pzi: ~esc și (rar) chinui / E: drr chin] 1 vt A supune pe cineva la suferință fizică intensă Si: (pfm) a canoni, a căzni, a munci, a tortura. 2 vt (Îe) A-și ~ trupul A-și supune trupul la eforturi intense sau privațiuni. 3 vt (Îae) A face penitență. 4 vt A supune pe cineva la mari suferințe morale Si: a canoni, a tortura. 5 vt A-i aduce cuiva mari supărări Si: a necăji. 6 vt (Fam) A plictisi pe cineva. 7 vr A suferi (torturi). 8 vi (Îrg) A pătimi. 9 vi (Îrg) A păți (ceva). 10 vr A se supune la chinuri sau la privațiuni Si: (pfm) a se căzni, a se munci, a se osteni. 11 vr A face mari eforturi pentru ceva sau cineva.

răsplăti [At: N. COSTIN, L. 536 / S și: res~ / Pzi: ~tesc / E: răs- + plăti cf bg разплатя] 1 vt A da cuiva o recompensă (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut Si: a gratifica (1). 2 vt A despăgubi (1). 3 vr (Îvr) A se achita de o obligație. 4 vt A pedepsi pe cineva pentru un rău săvârșit. 5 vt A ispăși o greșeală. 6 vt A răzbuna (1).

perverti vt [At: MACEDONSKI, O. I, 120 / Pzi: ~tesc / E: fr pervertir] 1 (Fșa) A schimba ceva în rău Si: a degrada, a strica. 2 (C. i. oameni și manifestări ale lor) A face să devină crud, găsind plăcere în a face rău Si: a corupe, a degrada. 3 (Spc) A face să se devieze de la normal judecata morală a cuiva Si: a corupe, a deprava, a strica. 4 (C. i. simțuri, organe de simț) A denatura funcțiunea normală. 5 (C. i. instinctul sexual) A devia de la funcția de perpetuare a speciei, căutând satisfacție fără partener sau în relații însoțite de acte de cruzime.

plată¹ sf [At: PSALT. HUR. 46^r/23 / Pl: plăți, (înv) ~te / E: plăti] 1 Ceea ce se plătește cuiva pentru munca depusă, pentru prestarea unui serviciu etc. Vz leafă, remunerare, remunerație, retribuție, salariu, simbrie. 2 (Îvp) Preț. 3 Sumă de bani care se dă drept contravaloare a unui obiect obținut sau cumpărat, a folosinței unui lucru, pentru achitarea unei datorii etc. 4 (Spc) Chirie, taxă pentru folosirea unui lucru. 5-6 (Îe) A fi bun (sau rău) de ~ A (nu)-și onora la timp datoriile. 7-8 (Îrg; îe) A-și face sau a i se face cuiva ~ A se despăgubi sau a fi despăgubit. 9 Răsplată morală cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune Si: (înv) plătire (8). 10 Pedeapsă care se dă cuiva pentru faptele sale rele Si: (înv) plătire (9). 11 (Înv; îlv) A face ~ A răsplăti. 12 (Înv; îal) A pedepsi. 13 (Îlv) A-și lua ~ta (sau ~) A fi pedepsit. 14 (Îe) A lăsa (sau, rar, a da, a părăsi pe cineva) în ~ta Domnului (sau a lui Dumnezeu, a sfântului) A nu se mai ocupa de cineva, lăsându-l în voia soartei. 15 (Îe) A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în ~ta Domnului (sau a lui Dumnezeu) A se duce sau a pleca, a merge etc. unde-i place sau unde vrea. 16 Achitare a unei sume de bani datorate. 17 (art) Cuvânt cu care este chemat cel care primește banii pentru consumație într-un local. 18 (art) Cuvânt cu care cineva cere să i se plătească pentru un serviciu. corectat(ă)

durea vt(a) [At: PSALT. 324/13 / V: dor~ / Pzi: 3 doare / E: ml dolere] 1 (Înv; d. persoane) A avea dureri. 2 (Înv; pex; d. persoane) A suferi. 3 (Înv; d. persoane) A face să simtă o durere fizică. 4 (Înv; d. persoane) A fi supărat de (sau din cauza). 5 (În poezie; adesea complinit de „cu”) A mâhni pe cineva cu ceva. 6-7 A face să resimtă o durere fizică sau morală. 8 (Îe) A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-l ~ A spune cuiva intenționat ceva neplăcut. 9 (Îae) A aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. 10-11 A resimți o durere fizică (sau morală). 12 (D. părți ale corpului, răni, lovituri etc.) A produce cuiva o suferință fizică. 13 (Îe) Nu-l doare nici capul (sau Nici capul nu-l doare) A nu-i păsa de ceva. 14 (Complinit cu în inimă, în suflet) A compătimi pe cineva. 15 A-i părea rău de ceva. 16 A se interesa (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 17 (Îe) A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fi mâhnit.

RECUNOȘTINȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).

RĂSPLĂTI, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, scr. rasplatiti.

ASCENDENT, -Ă adj. 1. Urcător, suitor. 2. (Fig.) În dezvoltare progresivă. // s.m. și f. Rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară. // s.n. Autoritate morală, influentă (asupra cuiva). [< fr. ascendant, it. ascendente < lat. ascendens].

RĂSPÚNDERE (< răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.

RĂSPLĂTI, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti.

RĂSPLĂTI, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A acorda cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut. V. gratifica. Nu e drept să fiu astfel răsplătit. DUMITRIU, N. 36. Cu ce vrei să te răsplătesc pentru atîta osteneală? CARAGIALE, O. III 50. Norodul nu va răsplăti numai multa știință, ci și buna voință, buna cugetare ce va avea fieșcare, după a sa putere, să slujească patrii. GOLESCU, Î. 94. ♦ A despăgubi, a compensa. [Califul] fiind stăpînitor bun la inimă și iubitor de dreptate, s-a gîndit să-l ia pe Abu-Hasan pe lîngă el de aproape și să-l răsplătească de cîte pățise. CARAGIALE, P. 150. Printr-un dulce somn și-au răsplătit osteneala cîtă într-acea zi primise. DRĂGHICI, R. 71. 2. A plăți pentru altul, a ispăși. Se vede că i-a fost scris... să răsplătească și păcatele iepei frăține-său, ale caprei, ale gînsacului logodit și ale boilor uciși în pădure. CREANGĂ, P. 58.

RECUNOȘTINȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o simte față de cel ce i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite, gratitudine. L-a ajutat să plece în streinătate și acum își plătește în felul lui... o datorie de recunoștință. C. PETRESCU, Î. II 237. Îi trecu prin gînd că e tocmai clădirea lui Grigoriță, căruia el îi datorează numai recunoștință. REBREANU, R. II 202. Îi las aste scrieri ca o suvenire de recunoștință. NEGRUZZI, S. I 209. Jur să aibi recunoștință Către frații tăi romîni Ce te scot azi din robie. BOLLIAC, O. 188. ♦ (Rar, învechit) Răsplată. Spre recunoștința slujbelor sale... îl numi prinț rusesc. NEGRUZZI, S. II 141.

om¹ sm [At: PSALT. HUR. 2^v/2 / Pl: oameni și (înv) omeni, omene / G-D: omului / E: ml homo, -inis] 1 Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine. 2 (Îrg; lpl; îs) Oameni (sau oamenii cei) noi Miri. 3 (Îas) Proaspăt căsătoriți Si: însurăței. 4 (Îs) ~ul de flori Personaj din basme alcătuit din flori, care sprijină acțiunile personajelor principale masculine. 5 (Mtp; lpl; îs) Oameni de apă Ființe imaginare, cărora li se atribuie însușiri fizice omenești, dar care sunt socotite lipsite de grai. 6 (Mtp; îs) Omul (cel) alb Ființă imaginară care păzește comorile. 7 (Îas) Înger. 8 (Mtp; lpl; îc) Oameni-lupi Vârcolaci. 9 (Îlav) Ca de la ~la ~ În mod sincer Si: deschis, prietenește. 10 (Fam; îe) ~ ca (toți) oamenii Om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. 11 (Fam; îlav) Ca ~ul (sau, rar, ca toți oamenii) Cum se poate întâmpla în mod obișnuit oricui. 12 (Fam; îlav) Ca oamenii Omenește. 13 (Îal) Cum trebuie. 14 (Reg; d. animale de tracțiune; pex d. părți ale uneltelor agricole; îlav) De către (sau dinspre, de-a) ~ Care se află în partea stângă a carului, căruței, plugului etc. 15 (Pfm; îe) ~ bun Răspuns dat de către cel care bate la ușă, pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. 16 (Îe) Oameni buni Formulă de adresare. 17 (Bis; mpl) Popor. 18 Persoană care se remarcă prin calități morale, mai ales prin cinste și corectitudine. 19 (Pfm; îe) A face (pe cineva) ~ A instrui pe cineva, dezvoltându-i însușirile Si: a educa. 20 (Pfm; îae) A crea cuiva o situație avantajoasă din punct de vedere material și social. 21 (Îvp; îe) A fi ~ pe sine A fi stăpân pe voința și pe acțiunile sale Si: curajos. 22 Persoană care se află în slujba cuiva Si: servitor, slujbaș. 23 Persoană de încredere a cuiva Si: cunoscut, prieten, rudă. 24 (Pfm; îe) (A fi) ~ul (sau ~ al) lui Dumnezeu A fi om bun, cinstit. 25 (Pfm; îe) ~ul (sau ~ al) dracului A fi om foarte rău. 26 Adept al unei idei, teorii, doctrine etc. 27 Persoană importantă. 28 (Pop; lpl; îe) A fi ~ (sau fecior) din (sau de) oameni A descinde din părinți bogați sau nobili. 29 (Pop; lpl; îe) A se face ~ (sau, rar) a ieși la oameni A se îmbogăți. 30 (Îoc copil) Persoană matură. 31 (Îoc femeie) Bărbat. 32 (Pfm; determinat prin „meu”, „tău” etc.) Soț. 33 (Vc) Apelativ familiar, explicativ, persuativ, dojenitor etc., adresat unei persoane de sex masculin Vz frate, nene. 34 (Înv; îe) Suflete ome Formulă de adresare utilizată în stilul retoric. 35 (Lsg) Persoană oarecare. 36 (Lsg) Cineva. 37 (Lsg) Oricine. 38 (Pop; art) Constelația boreală Hercule. 39 (Reg; art Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 40 Parte bombată a arșicelor. 41 (Reg; îs) ~ rău Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

recunoștință sf [At: GOLESCU, E. 302/24 / Pl: ~țe / E: recunoaște + -ință după fr reconnaissance] 1 Obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine. 2 Recunoaștere a unei binefaceri primite Si: gratitudine, (îvr) recunoaștere (14). 3 Răsplată (1).

slei² v [At: CORESI, EV. 264 / Pzi: ~esc / V: (îrg) slăi, zlei, (reg) slii, slâi, sclei, sclăi, zglei, zglăi / E: vsl сълиіати, сълѣлъ] 1 vt (Îrg; c. i. metale topite, pex, obiecte din metal) A turna¹. 2 vt (Îvr) A modela. 3-4 vtr (Îvp; d. substanțe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la tempertaturi sau presiuni mari) A (se) solidifica (1-2). 5 vr (D. grăsimi, de obicei animale) A căpăta, prin răcire, o anumită consistență. 6 vr (Pex; d. mâncăruri preparate cu astfel de grăsimi și încălzite) A căpăta, prin răcire, un aspect specific și un gust neplăcut care evidențiază grăsimea din compoziție Si: (rar) a (se) solidifica (4), (reg) a se făcăi. 7 vt (Rar; c. i. părul) A unge cu grăsime. 8 vt (Rar; d. sânge) A se coagula. 9-10 vtri (Îvp; d. lichide, mai ales d. apă) A îngheța. 10 vi (Reg; îe) Minte de le ~iește Se spune despre un om foarte mincinos sau lăudăros. 11 vt (C. i. puțuri, fântâni, izvoare etc.) A seca² și a curăța de nămol, de pietre etc. 12 vt (Fam; îe) A ~ puțurile A fi bețiv. 13 vi (Îvr; fig; d. oameni) A purifica. 14-15 vtr (Rar; d. lacuri, bălți etc.) A deseca. 16 vt (Rar; c. i. ambarcații) A goli apa intrată prin fisuri. 17 vtf (Fig; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână (aproape) fără nimic. 18-19 vtrp (D. mijloace materiale, în special financiare) A (se) consuma (aproape) tot Si: a secătui, a stoarce, a istovi, a vlăgui, (rar) a seca, (îrg) a scurge. 20 vtf (Rar; c. i. recipiente) A goli (6). 21 vtf (C. i. disponibilități fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A face să ajungă la limită. 22-23 vtri (Pex; d. oameni) A obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos etc.) Si: a (se) epuiza (8-9), a (se) extenua (1-2), a (se) istovi, a (se) seca², a (se) secătui, a (se) sfârși, a (se) stoarce, a (se) suge, a (se) vlăgui, (înv) a (se) zămorî. 24-25 vtr (Îe) A (i se sau a-și) ~ (rar, toată) puterea (sau puterile ori toate puterile sau de puteri ori de vlagă) A pierde sau a face pe cineva sau ceva să-și piardă (toată) forța fizică sau morală. 26 vt (Rar; îe) A-și ~ creierii A depune eforturi deosebite pentru a face, a obține etc. ceva (fără succes sau cu rezultate neînsemnate) Si: (fam) a se screme. 27-28 vri (Rar) A se slăbi (7-8). 29 vt (Asr; c. i. solul) A sărăci. 30 vt (Îvp) A zdrobi și a amesteca cu putere și îndelung diferite legume sau verdețuri, pentru a obține o pastă omogenă Si: (reg) a făcăi, a făcălui, (fam) a bate (1), a freca (16). 31-32 vtr (Îvp; îe) A (se) ~ creierii (cuiva) A omorî sau a muri prin zdrobirea craniului. 33 vr (Îvr; d. materii, substanțe etc.) A se fărâmița.

Anteu – unul dintre giganți, fiul lui Poseidon, zeul mărilor, și al lui Gaea, zeița pămîntului. De o forță gigantică, Anteu părea de neînvins, pentru că ori de cîte ori simțea o slăbiciune, el atingea Pămîntul, mama lui, și căpăta îndată puteri noi. Hercule, aflînd acest lucru, l-a desprins pe Anteu de pămînt și numai astfel, ținindu-l suspendat în aer, a izbutit să-l sugrume. Referirea la acest episod mitologic se face atunci cînd cineva ține sau pierde contactul cu sursa puterilor sale morale sau fizice. De pildă, istoricul francez Thiers spunea că Napoleon, învingător în luptele purtate în Franța, și-a regăsit forțele, ca și Anteu, atunci cînd a atins pămîntul natal. MIT.

STRICĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care pricinuiește sau face stricăciuni; dăunător; păgubitor; vătămător. 2) Care strică pe cineva din punct de vedere moral; corupător. /a (se) strica + suf. ~tor

lega (leg, legat), vb. – 1. A prinde cu o sfoară etc. – 2. A uni, a adăuga, a înlănțui cu noduri sau legături. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica mișcarea, a înțepeni. – 6. A cartona, a broșa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfășura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întări, a solidifica un sos. – 11. A îngroșa o marmeladă. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericești. – 15. A uni prin căsătorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. – 18. A comunica, a pune în legătură. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Pușcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greșit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăurașii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evoluție normală a sensurilor 14 și 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, înțepenit; broșat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legător, adj. (care leagă); legător, s. m. (cel care leagă cărți, paie etc.; încărcător de snopi); legătoreasă, s. f. (cea care leagă cărți, snopi); legătoare, s. f. (legătoreasă; bandă, fașă; aliaj, amestec; cravată; grindă); legătorie, s. f. (atelier de legare a cărților, serviciul legătorului; Arg., razie); legămînt (mr. ligămîntu), s. n. (legătură; relație; convenție, pact, obligație, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu suf. -mînt (după Pușcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legătură, s. f. (unire; broșare de carte; coardă, curea; lanț, fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relație, tratat; unire, alianță; uniune liberă, relații amoroase; convenție, acord; compromis, obligație; mandat, obligație religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -tură (după Pușcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura); legătui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se înțelege, a cădea de acord), cu suf. -ui; legătuială, s. f. (învoială, acord; obligație); legătuință, s. f. (legătură, laț; obligație, pact). Cf. dezlega.

prețui [At: TETRAEV. (1574), 216 / Pzi: ~esc, (reg) prețui / E: preț + -ui] 1 vt (Îvp; c. i. bunuri care pot fi vândute) A determina cu aproximație un preț (1) Si: a estima, a evalua, (îrg) a prețălui (1). 2 vt (Îvp; c. i. bunuri care pot fi vândute) A stabili valoarea în bani Si: (îrg) a prețălui (2). 3 vt (Îvp; c. i. bunuri care pot fi vândute) A indica valoarea echivalentă în bunuri Si: (îrg) a prețălui (3). 4 vt (Îvp; c. i. bunuri care pot fi vândute) A considera că are o valoare materială foarte mare Si: (îrg) a prețălui (4). 5 vi A avea un anumit preț (1) sau o anumită valoare materială Si: a valora, a face. 6 vi A reprezenta pentru cineva o mare valoare datorită unor calități materiale sau considerente spirituale, morale Si: a valora, a face. 7 vi (Îe) A ști cât ~ește ceva (sau cineva) A cunoaște defectele cuiva sau a ceva. 8 vi (Îae) A ști dinainte că nu trebuie să contezi pe ceva sau pe cineva. 9 vi (Spc; înv; d. note muzicale) A avea o anumită valoare Si: a valora. 10 vt A aprecia calitățile cuiva sau a ceva Si: (îvr) a prețălui (5). 11 vt A populariza calitățile cuiva sau a ceva Si: (îvr) a prețălui (6), (înv) a pohfalisi.

ARMĂ (pl. -me) sf. 1 ⚔️ Instrument, unealtă făcută anume pentru a servi cuiva să se apere sau să lovească în cineva: ~ albă 👉 ALB; ~ de foc 👉 FOC; ~ ofensivă 👉 OFENSIV; ~ defensivă 👉 DEFENSIV; ~ portativă 👉 PORTATIV; ~ de vînat, de tir, de salon, de războiu; a lua armele, a se înarma fie pentru a ataca, fie pentru a se apăra; a chema la arme, a strînge soldații, cetățenii cari pot purta arme, spre a fi gata de atac sau de apărare; de aci: la arme! strigăt prin care se chiamă soldații, cetățenii ca să ia armele; a depune armele, a se preda, a înceta lupta, războiul ¶ 2 Sală de arme, un fel de galerie în care se află așezate în ordine și bine întreținute tot soiul de arme; loc unde se învață mînuirea armelor ¶ 3 🎖️ Se zice despre diferitele feluri de trupe care compun o armată, adică infanteria, cavaleria, artileria, geniul, aviația: în ce ~ ai servit? ¶ 4 pl. Meșteșugul mînuirii armelor ¶ 5 🎖️ pl. Fig. Războiu, luptă, expedițiune militară; frate de arme, tovarăș de luptă; ‡a ridica arme(le), a se apuca de arme, a începe războiul, a declara, a purta războiu ¶ 6 pl. Fig. În sens moral, se zice despre tot ce slujește spre a combate pe cineva, spre a face să dispară o greșală, spre a nimici o pasiune, etc.: armele rațiunii, adevărului, calomniei, etc.; se întrebuințează uneori și la sg.: calomnia este totdeauna arma invidioșilor ¶ 7 pl. 🛡 Semnele simbolice distinctive ale unei țări, unui oraș, unei familii nobile, marcă, stemă [lat. arma, în parte cu accepțiunile fr. arme].

neóm, neoameni, s.m. (în expr.) A face (din om) neom = a distruge pe cineva din punct de vedere fizic sau moral: „Aceea a fost duhul cel necurat care, dacă-l biruie pe om, îi face rău, că-l paralizează și-l duce cine știe unde și-l face neom din om” (Bilțiu, 1999: 373). – Din pref. ne- + om.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

pomană, pomene, s.f. – Dar, danie, ofrandă adusă/făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor; milostenie, binefacere; (în expr.) a-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: „Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană” (Lenghel, 1962: 235-236). – Din sl. pomĕnŭ „memorie, aducere aminte” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > magh. pomana (Bakos, 1982).

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitate de împrejurări care determină la un moment dat condițiile de existență și de dezvoltare a unei persoane, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aci pentru cineva sau ceva. Are să se afle în una din cele mai critice situații. C. PETRESCU, C. V. 232. [Tata] s-a interesat de situația noastră școlară. SAHIA, N. 59. Viața merge mereu înainte... plăsmuind în fiece clipă situații noi, idei noi. REBREANU, P. S. 113. ◊ Expr. A te pune în situația cuiva = a-ți imagina că te afli în împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gîndi sau de a reacționa. Mă pun în situația locotenentului și-i înțeleg amărăciunea. REBREANU, P. S. 125. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. (Familiar) A fi stăpîn (sau călare) pe situație = a fi stăpîn pe împrejurări, în momente grele, critice. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. Erau oameni cu superioară cultură, cu situații sociale foarte înalte. SADOVEANU, E. 102. În douăzeci și patru de ore îi va aranja situația. REBREANU, R. I 179. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a înlesni cuiva să ajungă într-o poziție socială, materială și morală bună. Îi ești recunoscătoare fiindcă ți-a făcut o situație. BARANGA, I. 189. 2. Dare de seamă, raport, inventar. Să întocmească situații de cămăși... vestoane, capele. CAMILAR, N. I 389. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui loc sau a unei localități. Nimic mai frumos, decît situația acestui tîrg pe un vesel podiș. NEGRUZZI, S. I 194. – Variantă: (învechit) situațiune (NEGRUZZI, S. I 106) s. f.

îmbuna [At: VARLAAM, C. 306/2 / V: (cscj) ~ni / Pzi: ~nez, (Trs) îmbun / E: în- + bun] 1 vt A face pe cineva să devină mai bun. 2 vr A se îndrepta (din punct de vedere moral). 3-4 vtr A (se) liniști. 5-6 vtr A (se) consola. 7-8 vtr A (se) încuraja. 9-10 vtr A (se) binedispune. 11 vt (Înv) A convinge. 12 vt (Reg) A promite. 13 vt A se face plăcut cuiva printr-o atitudine lingușitoare. 14 vt (Înv) A face bine cuiva. 15 vt A face pe cineva fericit. 16-17 vtrr A (se) împăca cu cineva. 18 vt A spera să obțină ceva printr-o bună purtare. 19 vr (Reg; d. știuleții de porumb) A fi aproape copt. 20 vr (D. vreme) A se îndrepta. 21-22 vtr (Șfg) A (se) îmblânzi.

scânteie sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 136^v/3 / V: (îvr) ~tă, ~eaie, scântei sm, schin~, (reg) scăntea, schintaie, ~tană, ~tie, schintană^[1], schinteană, schintie, scluntie, (îvr) ~tea / Pl: scântei / E: ml *scantillia (lit scintilla)] 1 Particulă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure, dintr-un material dur în timpul prelucrării etc., stingându-se foarte repede, datorită pierderii de căldură prin răcire în aer. 2 (Îs) ~ electrică Tip de descărcare electrică luminoasă, care apare la tensiuni ridicate între electrozi, având caracter discontinuu (și distructiv). 3 Strălucire specifică, vie, în ochi, în privire, care trădează un sentiment puternic Si: scăpărare (10), scânteiere (5), sclipire. 4 (Îe) A i se face (cuiva) ~ei (pe dinaintea ochilor) Se spune când cineva primește o lovitură (fizică sau morală) puternică (și are senzația că vede scântei (1). 5 (Reg; îe) A vedea ~ei verzi A vedea stele verzi. 6 (Îe) A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul (sau, rar, ca făurarul) cu ~eia (ori cu ~eile) A se obișnui (sau a ajunge să se obișnuiască) cu ceva (neplăcut, rău). 7 Lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie (1) Si: licăr, lucire, scăpărare (5), (liv) scintilație. 8 Sclipire. 9 (Fig) Fapt, în aparență neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment. 10 (Fig; de obicei udp „de”) Părticică neînsemnată (din ceva) Si: fărâmă (2), pic¹, (reg) țâră. 11 (Bot; Trs) Garofiță (3) (Dianthus carthusianorum). 12 (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 13 (Bot; Trs; lpl) Bănuți (9) (Bellis perennis). 14 (Bot; reg) Scânteiuță (4) (Anagallis arvensis).

pománă, pomene, s.f. 1. Dar, danie, ofrandă adusă / făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor; milostenie, binefacere. 2. (în expr.) A-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: „Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană” (Lenghel, 1962: 235-236). 3. (în expr.) De pomană = ieftin, aproape gratis: „O vândut vaca de pomană” (Faiciuc, 2008: 245). – Din sl. pomĕnŭ „memorie, aducere aminte” (Scriban, DEX). ■ Cuv. rom. > magh. pomána (Bakos, 1982).

GAJ, gajuri, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; amanet, zălog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de către cel care a făcut o greșeală și care se răscumpără prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garanție morală dată cuiva. – Din fr. gage.

DATORIE ~i f. 1) Bun datorat cuiva. ◊ A se îngloda în ~i a avea datorii mari. 2) Sarcină morală sau materială obligatorie; îndatorire; angajament; obligație. ◊ A-și face ~a a se achita (față de cineva). La ~ acolo unde este obligat să fie. A fi de ~a cuiva a ține de obligația cuiva. Din ~ din obligație. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie

GAJ, gajuri, s. n. 1. Contract accesoriu, unilateral, constitutiv de drepturi reale, conform căruia un debitor garantează achitarea îndatoririlor sale contractuale prin remiterea unui bun mobil creditorului. 2. Garanție formată din bunuri care fac obiectul unui gaj (1); amanet, zălog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de către cel care a făcut o greșeală și care se răscumpără prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garanție morală dată cuiva. – Din fr. gage.

DRAMĂ, drame, s. f. 1. Piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol) de operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

dator (datoare), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms d’agent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

DRAMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

NECROLOG, necrologuri, s. n. Discurs, articol sau anunț cu caracter funebru în care de obicei sunt relevate calitățile morale și valoarea socială a unei persoane decedate de curând. ♦ Anunț prin care se face cunoscut decesul cuiva. – Din fr. nécrologe.

OBLIGAȚIE s.f. 1. Datorie; angajament, îndatorire. ♦ Obligațiune (2) [în DN]. ♦ Act prin care cineva se obligă sau este obligat să plătească o sumă sau să (nu) facă un anumit lucru. 2. Datorie morală; motiv de recunoștință. [Gen. -iei, var. obligațiune s.f. / cf. lat. obligatio, fr. obligation, rus. obligațiia].

ONOARE s.f. 1. Cinste; integritate morală, probitate, corectitudine. ♦ De onoare = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faimă, bună reputație. ♦ A face onoare cuiva = a onora. 3. Mîndrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore].

ONOARE s. f. 1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate. ♦ de ~ = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. renume, faimă, bună reputație. ♦ a face ~ cuiva = a onora. 3. considerație, respect, stimă. ♦ gardă de ~ = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități; în ă cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva). 4. cinste, favoare. 5. castitate, pudoare (la femei). (< lat. honor, fr. honneur)

pomană, pomene, s.f. – Dar, danie, ofrandă adusă/făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; (în expr.) a-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: „Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană” (Lenghel 1962: 235-236). – Din sl. pomĕnŭ „memorie”; Cuv. rom. preluat în magh. (pomána) (Bakos 1982).

rău, rea [At: PSALT. HUR. 74^r/11 / V: (înv) reu / S și: relle fp / Pl: răi, rele / E: ml reus „acuzat, vinovat”] 1 a (îoc „bun”) Care are însușiri negative. 2 a (Îoc „bun”) Lipsit de calități pozitive. 3 a (D. oameni și firea lor) Care face (în mod obișnuit) neplăceri altora Si: (pop) rânzos. 4 a (Îla) ~ la (sau de) suflet (sau, reg, Ia credință) Fără milă. 5 a (Îal) Răutăcios (1). 6 a (Îla) ~ de mama focului Plin de răutate (2). 7 a (Îc) Rea-voință Purtare (sau atitudine) ostilă față de ceva sau de cineva. 8 a (Îae) Lipsă de bunăvoință. 9 a (Îc) Rea-credință Atitudine necinstită. 10-11 a (Îljv) De rea credință (În mod) necinstit. 12 sm Spirit necurat. 13 sm (Îe) A da tuturor ~ilor (pe cineva) A blestema pe cineva. 14 sm (Îae) A abandona (1). 15 a Care exprimă răutate (1). 16 a Gata să producă neajunsuri. 17 a Dușmănos. 18 a Răuvoitor (2). 19 a Care este contrar binelui. 20 a Nesupus. 21 a (Îvp) Cumplit (3). 22 a (Îrg; cu valoare de superlativ) Mare. 23 a Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. 24 a (D. copii) Neascultător. 25 a (D. copii) Răsfățat (2). 26 a Contrar regulilor moralei. 27 a În dezacord cu opinia publică. 28 a Vinovat. 29-30 smf, a Păcătos. 31-32 smf, a (Îvp) Necinstit. 33-34 smf, a Netrebnic. 35-36 smf, a (Îvp) Desfrânat (4-5). 37 a (D. vorbe) Care jignește. 38 a (Pex) Necuviincios. 39 sfp Cuvinte urâte, jignitoare. 40 sfp Calomnii. 41 a (D. viață, trai etc.) Greu de suportat. 42 a (D. viață, trai etc.) Cu lipsuri. 43 a (D. viață, trai etc.) Neliniștit. 44 a (Îe) A duce casă rea (cu cineva) A trăi prost și în neînțelegere (cu cineva). 45 a (D. sentimente, stări sufletești) Care produc suferință. 46 a Întristat. 47 a (Îe) A(-și) face sânge ~ (sau inimă, voie rea) A (se) necăji. 48 a (D. vești) Care anunță un necaz. 49 a (D. vești) Neplăcut. 50-51 sm, a (Eveniment) care produce neplăcere. 52 a Care nu are calitățile proprii destinației sale. 53 a Care nu este apt (pentru ceva). 54 a Care nu e corespunzător unui anumit scop Si: nepotrivit. 55 a Care prezintă unele imperfecțiuni. 56 a (Fiz; d. corpuri; îs) ~ conducător de căldură (sau de electricitate) Prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite Cf izolator. 57 a (Reg; d. vaci; îs) Rea de lapte Stearpă (27). 58 a (Îrg; d. animale) Slab. 59 a (Îrg; d. animale) Cu defecte corporale. 60 a (D. drumuri, terenuri) Pe care se circulă greu. 61 a (D. organe sau părți ale lor) Care nu funcționează normal Si: bolnav (2). 62 a (D. funcțiuni fiziologice) Care nu se desfășoară normal. 63 a (D. ființe; îe) ~ la auz (văz etc.) Care nu aude (vede etc.) bine. 64 a (Îe) ~ de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură). 65 a (D. vite, cai; îe) Rea (sau, rar, rău) de muscă Care suferă din pricina muștelor. 66 a (D. persoane; îae) Care nu-și poate înfrâna instinctele sexuale. 67 a (Îe) ~ de pagubă Se spune despre o persoană care se necăjește foarte mult când suferă o pagubă. 68 a (D. boli, răni) Greu de vindecat. 69 a (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat. 70 a (Pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) De purtare. 71 a (D. materiale, produse etc.) De proastă calitate. 72 a (D. materiale, produse etc.) Inferior. 73 a (Îe) Poamă rea sau soi ~ Persoană cu deprinderi urâte. 74 a (D. plante) Sălbatic. 75 a (D. plante) Nealtoit. 76 a (D. mâncăruri și băuturi) Neplăcut la gust. 77 a (D. mâncăruri și băuturi) Prost pregătit. 78 a (D. mâncăruri și băuturi; pex) Stătut. 79 a (D. miros, gust) Neplăcut. 80 a (D. ciuperci) Necomestibil. 81 a (D. apă) Care nu e bună de băut. 82 a Nereușit. 83 a (D. bani) Fals (5). 84 a (D. bani) Ieșit din circulație. 85 a (D. persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic. 86 a (Îla) ~ de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească Si: leneș. 87 a Nesatisfacător. 88 a Dăunător (2). 89 a Neconform cu realitatea Si: inexact. 90 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Urât (friguros, ploios etc.). 91 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Nefavorabil. 92 a (D. ani) Neprielnic. 93 a (D. ani) Sărac (în recolte). 94 a Nerentabil. 95 a Prevestitor de rele. 96 a Nefast. 97 a (Îe) (A fi) ~ de... (A fi) neprielnic. 98 a (Îe) E ~ de moarte (sau de boală) Constituie pericol de moarte (sau de boală). 99 a (Îe) A fi ~ de (sau la) ochi sau a avea ochi răi A deochea (1). 100 a (D. soartă, ursită) Potrivnic. 101 av (îoc „bine”; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări, adesea în concurență cu „prost”) Contra dorințelor sau intereselor cuiva. 102 av Supărător. 103 av (Îe) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) ~ A avea o viață grea. 104 av (Îae) A trece prin momente grele. 105 av (Îae) A nu-i prii. 106 av (Îe) A sta (sau a se găsi) ~ A nu avea cele necesare traiului. 107 av (Îae) A fi lipsit de confort. 108 av A sta (sau a se găsi) ~ de... (sau cu...) A fi în criză de ceva. 109 av (Îe) A-i fi (cuiva) – (sau a se simți ~) A fi (sau a se simți) bolnav. 110 a (Îe) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) ~ A simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. 111 a (Îae) A leșina. 112 av (D. un bolnav) A fi - A fi în stare gravă. 113 av (Îe) A se simți ~ A încerca un sentiment neplăcut de apăsare, de stinghereală. 114 av (Îe) A-i părea (cuiva) ~ (de sau după...) A regreta (ceva sau pe cineva). 115 av (Reg; îe) A fi ~ de A fi criză de... 116 av (Îe) A călca ~ A umbla fără nici un rezultat. 117 av (Trs; îe) A umba ~ A face o afacere proastă, ieșind în dezavantaj. 118 av În împrejurări defavorabile. 119 av Neplăcut (pentru auz, miros etc). 120 av (D. haine, podoabe etc. 121 av (Îe) A-i ședea (sau a-i sta, a-i veni) ~ A nu i se potrivi. 122 av (Îae) A fi caraghios. 123 av (D. atitudini; îae) A fî ridicol. 124 av (Fam; îe) A nu fi ~ A avea o înfățișare plăcută. 125 av Neconfortabil. 126 av În mod dezagreabil. 127 av Cu dușmănie. 128 av (Înv) Cu cruzime. 129 av (În legătură cu verbe ale vorbirii) Calomnios. 130 av Așa cum nu trebuie (să fie făcut ceva). 131 av (Mun; îe) A umbla – A avea o purtare imorală. 132 av Cu defecte (3). 133 av Neconform cu realitatea Si: incorect, inexact. 134 av (în legătură cu verbe ale percepției, ale distingerii etc.) Neclar. 135 av (Cu sens întăritor) Tare, foarte. 136 av (Înv) În număr mare. 137 av (Reg; în comparații) Cum trebuie. 138 sn (Îoc „bine”; rnpl) Ceea ce aduce nemulțumire. 139 sn (Îoc „bine”; mpl) Neplăcere. 140 sn (Îoc „bine”; mpl) Pricină de nefericire. 141 sn (Îoc „bine”; mpl) Nenorocire. 142 sn (Înv; îlav) De ~ Supărător. 143 sn (Îlav) Cu părere de ~ Cu regret. 144 av (Îlav) A ~ A nenorocire. 145 sn (Îe) A vrea (sau a voi, a dori, înv, a cugeta, a cere) (cuiva) ~l (sau, îvp, ~) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 146 sn (Îe) A avea ~ (pe cineva) A dușmăni (1). 147 sn (Îe) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de ~ A bârfi pe cineva. 148 sn (Îae) A calomnia. 149 sn (Îe) A ține (de) ~ pe cineva A face pe cineva răspunzător. 150 sn (Îae) A fi supărat pe cineva. 151 sn (Îrg; îe) A ține (pe cineva sau ceva) de ~ A reține de la ceva. 152 sn (Îe) A băga (pe cineva) la ~ A provoca cuiva necazuri. 153 sn (Îe) A lăsa (pe cineva) ~lui A părăsi pe cineva aflat într-o situație dificilă. 154 sn (îe) E de ~ Se zice pentru a preveni pe cineva în urmările neplăcute ale unei acțiuni. 155 sn (Îe) Atâta ~ Exclamație care arată nepăsarea cuiva față de o situație neplăcută. 156 sn (îe) Uita-te-ar relele! Formulă glumeață prin care se ureză cuiva noroc și fericire. 157 sn (Comparat ca un adjectiv; îe) Din ~ în mai ~ Dintr-o nenorocire în alta. 158 sn Pagubă. 159 sfsa (Reg) Primejdie. 160 sn Boală (1). 161 sn (Pex) Suferință fizică. 162 sn (Îs) ~ de mare Stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. 163 sn (Îs) ~ de munte (sau de altitudine ori de înălțime) Stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 164 sn (Îe) A-i face (cuiva) ~ A produce cuiva o senzație neplăcută. 165 sn Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. 166 sn (Pex) Faptă urâtă. 167 sn (Mpl) Păcat. 168 sn (Mpl) Viciu. 169 sn (Îe) A vorbi (pe cineva) de ~ A ponegri (pe cineva). 170 sn (Îe) A lua (cuiva ceva) în nume de ~ A atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 171 sn (Îae) A interpreta eronat o observație. 172 sn (Lpl) Pozne copilărești. 173 sn Răutate (1). 174 sn (îlpp) De (rar, pentru) ~l (cuiva) Din cauza răutății cuiva.

povară sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (îrg) pohoară, ~voară, (înv) poghoară, (reg) pogoară, ~veară / Pl: ~veri, (îrg) ~vări / E: cf slv подъвора „targă”] 1 Obiect, ființă sau grup de obiecte ori de ființe având o greutate mare și fiind transportate cu un animal de tracțiune, cu un mijoc de transport, pe spinarea omului etc. 2 Greutate pe care o reprezintă aceste obiecte sau ființe. 3 (Pgn) Greutate pe care o are cineva de cărat Si: încărcătură, sarcină. 4 (D. animale; îla) De ~ Care este folosit pentru cărat greutăți mari. 5 (Înv; d. vehicule; îal) Destinat transportului de mărfuri. 6 (Fig) Suferință fizică sau morală Si: apăsare, chin, trudă, zbucium. 7 (Îe) A-și duce ~ra A fi obligat să îndure greutățile vieții de fiecare zi. 8 (Reg; îlv) A-și face ~ A se sătura. 9 (Trs; spc) Greutate la cumpăna fântânii. 10 (Reg) Greutate pe care o simte femeia aflată într-o stare înaintată de graviditate. 11 (Reg) Durere fizică internă manifestată ca o senzație de greutate, de apăsare. 12 (Fig) Lucru, stare, situație etc. care constituie o apăsare, o greutate materială sau morală pentru cineva. 13 (Fig) Obligație, datorie care îngreunează situația cuiva. 14 (Spc) Muncă fizică grea, istovitoare pe care o face cineva. 15 (Spc) Serviciu greu, care impune multe eforturi. 16 (Fig) Sarcină, misiune grea. 17 (Înv) Unitate de măsură pentru greutăți care varia între 100 și 125 de ocale folosită la cântărirea mărfurilor. 18 (Reg; îe) A tăia ~ra A tăia trunchiul de copac după o anumită măsură, atât cât poate fi cărat de boi. 19 (Înv) Sumă de 1000 sau, probabil, greșit, de 10.000 de galbeni. 20 (Olt) Măciniș. 21 (Pes; Olt; determinat prin „de sus” sau „de jos”) Sfoară subțire trecută prin ochiurile de la extremitatea osiei Si: (reg) obor². 22 (Îs) ~ra sacului Sfoară groasă care ține întinse marginile sacului de la sacoviște și care leagă colțurile acesteia de vârfurile crucii. 23 (Reg; îf povoară) Bucată de ață sau de frânghie.

venin sn [At: PSALT. 291 / Pl: (rar) ~uri, (reg) ~e / E: ml venenum] 1 Substanță toxică secretată, prin glande speciale, de unele animale (șerpi, insecte, arahnide) și de țesutul unor plante, ca mijloc de atac ori de apărare. 2 (Rar; lpl) Varietăți de venin (1). 3 (Fig) Răutate. 4 Dușmănie (1). 5 (Ccr) Vorbă, atitudine, faptă etc. care denotă răutate. 6 (Ccr) Vorbă, atitudine, faptă etc. care trădează ură. 7 (Îvp) Substanță toxică preparată de om (din plante otrăvitoare), care, introdusă în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și, uneori, moartea Si: otravă. 8 (Îe) A turna ~ în cineva (sau în sângele cuiva) A produce cuiva o suferință morală. 9 (Rar; lpl) Varietăți de venin (7). 10 (Pex) Toxicitate. 11 (Pex) Nocivitate. 12-13 (Atm; îvp; pan) Fiere (1, 7). 14 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de moarte) sau a(-i) pune (cuiva) ~ la inimă A (se) supăra foarte tare. 15 (Îe) A fierbe de ~ A fi foarte furios. 16 (Înv; îe) A-și sparge (sau a-și răcori) ~ul A se liniști. 17 (Fig) Suferință morală Si: amărăciune (3), durere (5) necaz, supărare. 18 (Fig) Furie (1). 19 (Îe) A-și vărsa ~ul A-și destăinui necazurile, supărările. 20 (Îae) A-și manifesta furia față de cineva. 21 (Olt; Trs; pex) Puroi¹. 22 (Olt; pex) Varice². 23 (Med; reg; pex) Antrax (2). 24 (Reg; dep) Cal bătrân, slab și neputincios.

vinde [At: PSALT. HUR. 37^r/21 / V: (înv) ven~ / Pzi: vând, (îrg) vânz, (reg) vind / E: ml vendere] 1 vt(a) (Îoc a cumpăra) A ceda cuiva dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei sume de bani. 2 vt (C. i. mărfuri) A oferi pe piață spre cumpărare Si: a comercializa (1), (îrg) a neguța. 3 vt (Îe) A ~ castraveți (sau pepeni, flori, apă, gogoși) la grădinar (sau la sacagiu, la gogoșar) A da cuiva un lucru din care are din belșug. 4 vt (Îae) A încerca să înșeli sau să dai lecții cuiva care este mai șiret sau mai învățat decât tine. 5 vt (Îe) A ~ pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) A promite un lucru pe care nu-l ai. 6 vt (Îae) A face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi (încă), care este nesigur. 7 vt(a) (Îe) Cum (sau așa, precum, înv, în cât) am cumpărat(-o), așa (o) vând O spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea veridicității). 8 vt (Îe) A ~ (cuiva) gogoși (sau brașoave) A spune (cuiva) minciuni. 9 vt (Îe) A ~ moși pe groși A face o afacere necinstită sau neconvenabilă. 10 vt (Îe) Te ~ fără bani Se spune despre un om rău, șiret. 11 vt (Îe) A-și ~ (și) pielea (sau cămașa) de pe el (sau de pe sine) A da tot (pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru). 12 vt (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 13 vt (Îe) A-și ~ scump viața (sau pielea) A se apăra în luptă cu deosebită vitejie. 14 vt (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 15 vt (Îvr; îe) A ~ vânt A vorbi degeaba (pentru cineva care nu ascultă). 16 vt (C. i. sclavi, iobagi etc.) A trece în posesiunea altui stăpân (în schimbul unei sume de bani). 17 vt (C. i. un bun, o proprietate; de obicei întărit prin determinări modale) A scoate la licitație (pentru neplata datoriilor). 18 vt (Înv) A arenda (1). 19 vrp (D. mărfuri) A fi cerut pe piață. 20 vrp (Îvp; d. mărfuri) A valora (3). 21 vr (Fig) A se pune în serviciul cuiva (renunțând la convingeri, la libertate, la cinste) în schimbul unor avantaje (materiale). 22 vt (Fig) A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje (materiale). 23 vt (Bis; îe) A-și ~ sufletul (diavolului) A pactiza cu diavolul, trădând credința creștină. 24 vt (Pex; îae) A face orice compromis pentru a obține ceva. 25 vt (Pex; îae) A fi total lipsit de scrupule. 26 vt (Fig) A trăda sau a denunța pe cineva (în schimbul unor avantaje). 27 vt (Fig) A divulga o informație secretă (pentru bani). 28 vr (Îvp) A se trăda prin vorbe, gesturi etc. 29-30 vtr A face să practice sau a practica prostituția.

vinde vb. III. 1 tr. (în opoz. cu „a cumpăra”) A ceda cuiva, în schimbul unei sume de bani, dreptul de proprietate asupra unui bun. Și-a vîndut casa la un preț bun. ◊ (abs.) Proprietarul casei murise, moștenitorii împărțiseră și vînduseră (CE. PETR.). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a) a promite un lucru pe care nu-l ai; b) a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața = a se apăra cu îndîrjire, cauzînd pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vînd = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (refl. pas.) Cum (sau cu cît) se vinde? = ce preț are? cu cît se plătește? A vinde castraveți grădinarului (sau la grădinar) v. castravete. A vinde gogoși v. gogoașă. A vinde pe ochi v. ochi. A-și vinde sufletul sau a fi vîndut cu trup și suflet cuiva v. suflet. ♦ (compl. indică sclavi, robi, iobagi etc.) A trece în posesiunea altui stăpîn (în schimbul unei sume de bani). Patru cneaghine din Podolia și una din Moldova, cu copila ei, au fost vîndute (SADOV.). ♦ (compl. indică bunuri, proprietăți etc.) A scoate la licitație (pentru neplata datoriilor). A zis că ne dă afară și ne vinde casa dacă nu plătim (VOIC.). ♦ A oferi spre vînzare; a face comerț. ◊ Expr. Nu-mi vinde el mie marfă v. marfă. ♦ (refl. pas.; despre mărfuri) A fi cerut pe piață, a avea căutare. Niciodată o gazetă nu s-a vîndut atît (CA. PETR.). ◊ Expr. Se vinde ca pîinea (cea) caldă v. pîine. ♦ Fig. (refl., intr.) A renunța la convingeri, libertate, cinste etc. punîndu-se în serviciul cuiva în schimbul unor avantaje (materiale). Îl denunță opiniunii publice ca vîndut străinului (GHICA). ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. Au vîndut piele, suflet, sînge, gînd și nevinovăție (ARGH.). 2 tr. Fig. (compl. indică persoane, structuri sociale etc.) A trăda, a denunța, a pîrî (pentru bani, profituri, avantaje). Își vînd p-a lor stăpînă pe frică sau parale (MACED.). ♦ (compl. indică informații, date etc. care sînt ținute secrete) A divulga, a destăinui. Am fugit din serai și am vîndut taina la alți cofetari (TUD.). ◊ Expr. A-i vinde (cuiva) pontul v. pont. 3 tr., refl. Fig. A (se) prostitua. Am aflat că umblau să o vîndă, cum făcuseră și cu o soră a ei mai mare (M. I. CAR.). ◊ prez.ind. vînd, (reg.) vînz. /lat. vendĕre; cf. și fr. vendre.

BINE¹ adv. I. 1. În mod convenabil, după cum își dorește cineva. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A fi (sau a face, a se simți) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sănătatea) = a fi sănătos. A (se) face bine = a (se) însănătoși. A nu-i fi bine = a fi bolnav; (fam.) a fi nebun. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi (cuiva) de folos. A sta bine = a fi bogat. A-i veni bine (să...) = a găsi momentul prielnic (să...), a-i fi la îndemînă (să...). (Decît...) mai bine să... = (decît...) prefer să... Dacă (sau de)..., e bine = dacă (sau de)..., poți fi mulțumit. Bine-ai venit! formulă de salut la primirea unui musafir. Bine v-am găsit! formulă de salut pe care o spune un nou venit. 2. În mod plăcut, agreabil. Floarea miroase bine. ◊ Expr. E bine = e vreme bună. 3. În mod comod, confortabil. S-așază mai bine pe prispă (CAMILAR). 4. (Eliptic, cu sensul unei propoziții afirmative) sînt de acord, îmi convine. Bine, Ivane, du-te (CREANGĂ). ◊ Expr. Ba bine că nu! = se înțelege! firește! Ei bine! = fie (și așa)! Bine că... = noroc că... II. 1. Cum trebuie, cum se cere. ◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune (ceva) la păstrare, la o parte. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a ponegri (pe cineva) căutînd să-i prejudicieze situația. Bine-rău = mai mult sau mai puțin, după posibilități. După ce ne-am pus bine-rău gura la cale... (CREANGĂ). 2. Conform realității, adevărului; exact, precis; corect, just. ◊ Expr. A ști (prea) bine (ceva). = a) a ști (ceva) mai dinainte; b) a fi convins de ceva. Să știu bine că... = măcar să..., chiar dacă... A vedea bine = a-și da seama (de ceva). Vezi bine (că...) = firește, negreșit. (Că) bine zici = așa este, ai dreptate. 3. În mod reușit, frumos. A cînta bine. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i ședea) bine = a i se potrivi. ◊ (Adjectival, fam.) Un bărbat bine. 4. În conformitate cu cerințele sociale, morale, profesionale etc. Se poartă bine. ◊ Expr. A fi bine = a fi spre binele cuiva, a fi recomandabil. A face bine (să...) = a proceda așa cum e (mai) potrivit. Nu faci bine ceea ce faci! (CREANGĂ). Bine ți-a făcut! = așa-ți trebuie! III. (Cu sens întăritor) 1. De-a binelea, de tot, pe deplin. Vorba bine nu sfîrșea Și de cale se gătea (ALECSANDRI). 2. Tare mult, foarte... ◊ Expr. Mai bine (de...) = mai mult (de...). Mult și bine = foarte mult. (Fam.) De bine ce... = abia, cu toate că. De bine ce am venit, tu pleci. A dormi bine = a dormi adînc, fără întrerupere. A mînca bine = a mînca mult, din lucruri bune. – Lat. bene.

stricăciune sf [At: PRAVILA (1814), 56/22 / Pl: ~ni / E: strica + -ăciune] 1 Stricare (1). 2 (Ccr) Ceea ce este stricat, deteriorat Si: avarie (1), defecțiune (8), deteriorare, (înv) stricătură (1). 3 (De obicei în legătură cu verbul „a face”) Distrugere de lucruri materiale Si: daună (2), pagubă, (îvp) pricaz¹, vătămare, (îvr) smintă, sminteală, (înv) stricare (2), stricătură (2) Vz pierdere, prejudiciu. 4 (Îvp) Vătămare. 5 (Ccr) Rană. 6 (Pex) Boală (2). 7 (Pex) Infirmitate. 8 (Înv; îs) ~ albă Lepră. 9 (Pgn) Bubă (1). 10 (Reg) Hernie (1). 11 (Fig) Pierdere a calității, a valorii. 12 (Fig) Prejudiciu moral. 13 (Fig) Efect rău, dăunător, păgubitor. 14 (Înv; îe) A(-i) fi de (sau spre) ~ (cuiva) A fi dăunător, a face rău (cuiva). 15 Ceea ce este rău, nefolositor (într-o substanță, într-un lucru). 16 Faptă rea, reprobabilă. 17 (Pex) Poznă. 18 (Rar) Defect (al cuiva). 19 (Înv) Deformare (1). 20 (Înv) Stricare (21). 21 Pierdere a moralității, a corectitudinii, stare de decădere morală a cuiva Si: corupție (3), decadență (4), desfrâu (1), destrăbălare (1), deșănțare, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, decădere (2), depravare (2), desfrânare (6), pervertire, viciere, stricare (23). 22 (Înv) Moarte. 23 Decădere (4). 24 (Îvr) Nesocotire a unor obiceiuri, datini.

SCÂRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĩ.

A SE MISTUI mă mistui intranz. 1) A se distruge prin ardere; a se transforma în cenușă. 2) A înceta să mai fie în câmpul de vedere al cuiva; a se face nevăzut; a se evapora; a dispărea; a eclipsa. 3) fig. A pierde treptat vigoarea fizică și/sau morală (sub influența unor factori nocivi). /<ung. emészt

A RIDICA ridic 1. tranz. 1) A lua de jos. ~ o greutate. ◊ ~ mănușa a accepta o provocare. ~ paharul (sau cupa) a toasta. ~ ancora a porni în largul mării. 2) A trage în sus pe verticală; a înălța. ~ cortina. 3) (obiecte care acopera ceva) A lua, dând la o parte; a scoate, înlăturând. ~ capacul. ◊ A-și ~ pălăria a-și lua pălăria din cap pentru a saluta. 4) fig. (pedepse, stări de asediu etc.) A face să ia sfârșit; a suspenda. ◊ ~ ședința a declara o ședință închisă. ~ cuiva viața a omorî pe cineva. 5) (tabere, bivuacuri, cantonamente etc.) A deplasa de pe locul ocupat. ◊ ~ stâna a pleca cu turma la iernat. 6) (sume de bani) A primi în numerar. 7) pop. (persoane) A exila într-o regiune îndepărtată; a deporta. 8) (obiecte aplecate sau culcate) A pune în poziție verticală; a așeza să stea drept. ~ un stâlp. 9) (persoane) A ajuta să se scoale. ~ un copil. 10) (colectivități) A atrage într-o acțiune de interes comun; a mobiliza. 11) (clădiri, case, monumente etc.) A făuri prin lucrări de construcție; a înălța; a dura; a clădi; a construi; a zidi; a edifica. 12) A face să apară. ~ probleme. 13) A parcurge de jos până sus; a urca; a sui. ~ un deal. 14) A face să crească cantitativ și calitativ; a urca; a sui. ~ productivitatea muncii. ◊ ~ prețul a scumpi marfa. ~ la putere a înmulți un număr cu el însuși de atâtea ori, de câte ori arată exponentul. ~ la pătrat a înmulți un număr cu el însuși. 15) A face să se ridice. ◊ ~ din cenușă (sau din ruine) a reconstrui ceea ce a fost distrus. ~ moralul a încuraja. ~ (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) a lăuda foarte mult pe cineva. ~ în scaun a face domnitor. 16) (în îmbinări stabile): A(-și) ~ ochii (sau privirea) a îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva (care se află mai sus). ~ capul a) a-și reveni după o situație grea; b) a se arăta dârz. A(-și) ~ nasul a deveni îngâmfat. ~ mâna a) a lovi sau a încerca să lovească cu mâna; b) a cere cuvântul. ~ mâinile a se preda. ~ glasul (sau tonul) a) a vorbi aspru; b) a protesta. 2. intranz.: ~ din umeri a-și manifesta nedumerirea sau indiferența. /<lat. eradicare

SCÂRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DREPTATE. Subst. Dreptate, justețe, echitate, adevăr, egalitate. Imparțialitate, obiectivitate, nepărtinire (pop.), justiție. Probitate (livr.), cinste, onestitate, corectitudine, cumsecădenie, franchețe, integritate. Moralitate, morală, virtute, onoare. Simțul dreptății. Inimă dreaptă, om drept. Adj. Drept, just, echitabil. Obiectiv, imparțial, nepărtinitor (pop.). Cinstit, integru, cumsecade, onest, franc, corect, îndreptat (rar), prob (livr.), curat (fig.), nepătat (fig.). Moral, virtuos, cu simțul dreptății. Vb. A fi drept, a fi imparțial. A avea dreptate, a avea drept. A face cuiva dreptate, a face un act de dreptate, a împărți dreptate, a face parte dreaptă, a judeca drept. A da dreptate (cuiva), a da drept (cuiva), a ține balanța dreaptă, a împărți ceva frățește. Adv. (În mod) drept, just, echitabil. Cu dreptate, fără părtinire. V. adevăr, cinste, lege, moralitate, omenie, principialitate, sinceritate.

nebuni [At: CORESI, EV. 543 / Pzi: ~nesc / E: nebun] 1-2 vir (Înv) A se face rău, dușmănos. 3-4 vir (Înv) A se înfuria. 5-6 vir (Înv) A se îndârji împotriva cuiva. 7-8 vir (Înv) A se răzvrăti. 9 vt (Pop) A face pe cineva să-și piardă judecata Si: a înnebuni. 10 vt (Pop) A strica pe cineva din punct de vedere moral Si: a corupe. 11 vt (Pop) A prosti pe cineva. 12-13 vt (Fam; îe) Nu mă ~! Exprimă (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 14 vi A-și pierde facultățile mintale Si: a înnebuni. 15 vi A se zăpăci. 16 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva.

păcat² sn [At: PSALT. HUR. 70^v/23 / V: (înv) păcăt / Pl: ~e, (îvr) ~uri / E: ml peccatum] 1-2 Încălcare (gravă) a uneî legi sau a unei porunci bisericești Vz fărădelege. 3-4 (Pgn) Abatere (gravă) de la preceptele morale, de la ceea ce este bun și drept Vz greșeală Si: vină, vinovăție, (înv) pacoste. 5 (Înv; șîs cădere în ~) Pierdere a virtuților înalte prin lipsă de rezistență la tentații vinovate. 6 (Șîs ~greu, capital, ~ de moarte) Crimă. 7 (Fig; șîs ~ negru) Abatere gravă de la morala creștină care este asociată cu ideea de pedepsire după moarte prin căderea în infern. 8 (Bis; îs) ~ul strămoșesc (sau originar, rar, omenesc, înv, neascultării, născutului) Greșeală a neascultării săvârșită față de Dumnezeu de primul om, Adam, și care ar apăsa asupra omenirii. 9-10 (Îljv) Cu ~ (În mod) vinovat. 11-12 (Îal) (În mod) nedrept. 13-14 (Îljv) Fără (de) ~ sau (pop) fără leac de ~ (În mod) nevinovat. 15 (Îe) (E) ~ de... sau să..., că..., sau (e) ~ de Dumnezeu, (e mai) mare -ul, ~ mare E o faptă sau o atitudine care duce la călcarea preceptelor bisericești, morale etc. 16 (Îae) E regretabilă o situație, o întâmplare neplăcută, o grașeală etc. 17 (Îe) A-și face ~ (sau ~e) cu cineva A comite o faptă rea în dauna cuiva Si: a nedreptăți, a oropsi. 18-19 (Îe) A vorbi (sau grăi) cu ~ A se face vinovat spunând lucruri (neadevărate sau) nedrepte și prejudiciind astfel pe cineva. 20 (Îe) A intra (sau a cădea) în (ori, înv, întru) ~ sau (rar) a da de ~ A face ceva condamnabil, a comite o greșeală. 21 (Îe) A vârî pe cineva în ~ A determina pe cineva să comită o faptă condamnabilă. 22 (Îe) A trage ~ul (sau -ele) cuiva A suporta consecințele greșelii altuia. 23 (Îe) A-și lua ~ele pe cineva A bănui pe cineva, a avea suspiciuni asupra cuiva. 24 Desfrâu. 25 (Îvp) Osândă primită pentru ispășirea unei vini Si: canon, pedeapsă. 26 Defect. 27-28 (Slăbiciune și) neputință de a se dezbăra de un viciu. 29 (Îe) A împinge (sau a îndemna, a duce) pe cineva ~ul (sau ~ele să... sau de...) A simți un imbold spre ceva oprit. 30 (Pop; îs) ~ul copiilor Epilepsie. 31 (Pop) Nenorocire. 32 (Udp „de”) Amărât. 33 (Îlav) Din ~e Spre regretul cuiva Si: din nenorocire. 34 (Reg; îal) Din întâmplare. 35-38 (Îe) (Vai de) ~ele mele (sau tale, noastre etc.) sau ~ele mele cele (sau, reg, ale) grele! Exclamație care exprimă (supărarea) (regretul) (nemulțumirea sau) neputința cuiva. 39 (Îe) Ce ~! Cât îmi pare de rău! 40 (Îe) Mai știi ~ul? Se prea poate. 41 (Reg; îe) ~e amărâte (sau încrosniate) Exprimă compătimirea și regretul în legătură cu o nenorocire prin care trece cineva. 42 (Reg; îe) Atâta ~ de... O cantitate atât de mare, încât îți crează probleme și încurcături. 43 (Reg; îs) ~e femeiești Menstruație. 44 (Euf; art)^[1] Drac. 45 (Euf; în imprecații) Soartă rea profețită cuiva care nu merită altceva. 46 (Îlav) Al ~lor (de) Strașnic de... 47 (Îe) Ce ~ul (sau ~ele)? Atât mai trebuia! corectat(ă)

urât², ~ă [At: PSALT. 223 / V: (îrg) urit, (îvr) or~ a / Pl: ~âți, ~e / E: urî¹] 1-2 smf, a Urâcios (1-2). 3 smf (Îvr) Persoană care urăște¹ pe cineva. 4 a Care displace. 5 a Urâcios (8). 6 av (Reg; îe) A(-i) fi (sau, popular, a-i cădea) (cuiva) ~ (cineva sau ceva) A provoca dezgustul sau antipatia cuiva. 7 a (Îe) A-i face (cuiva) zile ~e A supăra foarte tare (și în permanență) pe cineva. 8 a (D. comportare, fapte, acțiuni etc.) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe Si: necuviincios, reprobabil. 9 a (Reg; d. oameni și d. îmbrăcăminte) Murdar. 10 av Într-un mod neplăcut. 11 av Cum nu se cuvine Si: necuviincios. 12 av (Îe) A se uita ~ (la cineva sau la ceva) A privi pe cineva sau ceva cu neplăcere. 13 av (Îe) A o păți ~ A avea neplăceri mari. 14 av (Îae) A intra într-o încurcătură. 15 av (Îe) A face ~ A se comporta agresiv, violent. 16 av (Indică intensitatea) Puternic. 17 a (D. ființe; îoc frumos) Care este lipsit de frumusețe, de armonie Si: (îrg) urâcios (9), hidos, hâd (1), pocit², smârceav, smârced, smârd. 18 a (Gmț; îs; îoc sexul frumos) Sexul ~ Sexul tare. 19 av (Îe) A face ~ (și urmat de o determinare în dativ) A nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul Si: a distona (1). 20 sm (Mol) Personaj care apare în procesiunea vicleimului. 21 a (D. vreme, anotimpuri etc.) Caracterizat prin condiții neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.) Si: (reg) urâcios (10). 22 sn (Art.; îoc frumosul) Categorie a esteticii care transfigurează artistic aspecte dizgrațioase, dezagreabile, producând astfel emoție estetică.

vârtute sf [At: PSALT. HUR. 45^r/2 / S și: vir~ / Pl: ~uți / G-D: (înv) ~tei, ~uții, ~uției, ~uței / E: ml virtus, -utis, (25-33) cf fr vertu, it virtù] 1 (Îvp) Vigoare (1). 2 (Înv; îs) ~a vieții Vitalitate (3). 3 (Îvr; îls) Începător de ~ Învingător. 4 (Îvp; îla) În (sau întru, cu) ~ sau tare de (sau la, în) ~ Plin de vigoare (1). 5 (Îvr; îla) Într-o ~ Care are aceeași vigoare cu ... 6-7 (Înv; îljv) În vârsta ~i sau în ~a vieței (sau a anilor) (Care se află) în plină vigoare (1). 8 (Îvr; îla) Obosit de ~ Extenuat² (1). 9 (Îvr; d. ființe; îe) A prinde la ~ A prinde putere. 10 (Înv; îe) A face ~ A învinge. 11 (Îvr; îe) A sta la ~ A se afla în preajma cuiva pentru a-l susține. 12 (Înv) Forță morală. 13 (Înv) Voință puternică. 14 (Înv; îlav) Din (sau cu) toată ~a Cu toată strădania. 15 (Îvr) Minune (divină). 16 (Înv; fig) Sprijin. 17 (Înv) Speranță. 18 (Înv; ccr) Ocrotitor. 19 (Îvr) Resursă materială. 20 (Înv) Capacitate intelectuală. 21 (Înv) Destoinicie (6). 22 (Înv) Vitejie (2). 23 (Irn; îla) Cu ~ Capabil (1). 24 (Înv; fig) Expresivitate a stilului. 25-30 (Înv) Virtute (3, 4, 10, 11, 14, 15). 31 (Îvr; îlpp) În ~a ... În baza ... 32 (Îvr; îal) În conformitate cu ... 33 (Îvr; îal) Ca urmare a ... 34 (Înv) Putere (politică, militară etc.). 35 (Bis; înv; cu referire la divinitate) Atotputernicie. 36 (Bis; înv) Preamărire. 37 (Înv) Putere de convingere. 38 (Îvr) Soliditate. 39 (Îvr; fig) Fundament (4). 40 (Trs; d. boabe de porumb sau de grâu; îla) În ~ Care devine consistent, dens (când începe să se coacă). 41 (Înv; șîs ~a cerului) Boltă cerească. 42 (Pex) Loc înalt.

INIMĂ ~i f. 1) Organ central al aparatului circulator, de formă conică, musculos, situat în partea stângă a pieptului. Bătăile ~ii. Operație la ~. ◊ A-i trece (cuiva) un cuțit prin ~ a simți brusc o durere la inimă. 2) Focar de sentimente și emoții. ◊ Cu mare ~ (sau cu toată ~a) cu mare plăcere. A-și lua ~a în dinți a-și face curaj, biruind o frică; a îndrăzni; a se încumeta. A i se face (cuiva) ~a cât un purice a simți o mare frică. A-i râde (sau a crește) (cuiva) ~a a avea o mare bucurie. A i se pune (cuiva) pe ~ a i se face rău. A-l frige (pe cineva) la ~ a) a provoca (cuiva) o mare durere; b) a îndura o mare suferință morală. A avea o piatră la ~ a avea o neplăcere, o durere sufletească. A fi cu ~a împăcată a se simți liniștit. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). 3) Fel de a fi al omului; trăsătură de caracter. ◊ A avea ~ de aur a fi foarte bun. A avea o ~ largă a fi mărinimos, darnic. A avea o ~ de piatră a fi nemilos. A fi câinos la ~ a fi rău, crud. A avea ~ deschisă a fi sincer. 4) fam. Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele; stomac. ◊ Pe ~a goală pe nemâncate; pe stomacul gol. 5) (la cărțile de joc) Unul dintre cele patru semne distinctive de culoare roșie având forma unui astfel de organ. 6) Carte de joc marcată cu acest semn. 7) Mijloc sau partea de mijloc a ceva. ~a mărului. ~a motorului. ◊ ~a căruței bară de lemn ce unește cele două osii. 8) Punct esențial, capital a ceva. ~a orașului. ~a romanului. /<lat. anima

*simpatíe f. (vgr. sym-pátheia, d. sýn, împreuna, și páthos, suferință; lat sympathia. V. anti-patie, patimă). Legătură între părțile corpuluĭ care face ca una să sufere cînd sufere și cea-laltă. Afinitate morală între persoane, sentiment pin care te simțĭ atras spre cineva: a avea simpatie pentru cineva.

SARCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

SARCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

GREU, GREA, grei, grele, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult. Corp greu. ◊ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport) Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊ Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți. Bani grei = sumă mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat. Sac greu. ◊ Familie (sau casă) grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună. II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.). Are capul greu. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele. A avea mână grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților. 2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat; p. ext. apăsător, copleșitor. ◊ Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale; fig. atmosferă încărcată de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceață etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi străbătut cu greutate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊ Zile grele sau viață grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊ Vorbă grea = insultă, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea. S-a lăsat greu. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității). Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie. Muncește greu. ◊ Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni. A-i veni (cuiva) greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva); b) a se rușina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut). Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare. E greu bolnavă. ◊ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plăti greu = a) a plăti scump, cu mari sacrificii; b) a nu plăti la timp. V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă. A greu = cu neplăcere. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutăți. 2. Povară, sarcină; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc. 3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).