DATOR, ‡ DETORIU adj. 1 ⚚ Care are de dat altuia o sumă de bani luată cu împrumut, de dat în urma unei afaceri, etc.: cine e ~, este îndatorat a-și plăti datoria după tocmeală (LEG.-CAR.); (P): cine nu e dator e destul de bogat; (P): parcă toată lumea i-e datoare, se zice despre cineva care stă posomorît, fără voie bună; (P): Dumnezeu nu rămîne la nimeni ~, mai curînd sau mai tîrziu, Dumnezeu răsplătește sau pedepsește pe fie-care după faptele sale; e ~ vîndut, are atîtea datorii, încît nimic nu-i mai aparține ¶ 2 Care are obligațiunea morală sau materială să facă un lucru: ori-ce om e ~ să ajute pe aproapele său; toți cetățenii sînt datori să se supună legilor [lat. debĭtorius > ‡ detoriu > dator, refăcut sub influența lui dat].