MORALIZA vb. I. T r a n z. 1. A da (cuiva) învățături morale² (I 1), a îndruma spre o comportare conformă cu principiile moralei (1). Cine vă spune că poate forma o provincie, o cetate, o familie încai armonică, pînă nu va prepara și lumina, moraliza individele, acela ori e amăgit ori va să amăgească. HELIADE, ap. GHICA, A. 683. Iezuiții. . . nu se străduiesc a te moraliza, din contra, chiar a te conrupe. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 144. ◊ A b s o l. Anton Pann moralizează și filozofează cu rîs glumeț și grai de meșter. MACEDONSKI, O. IV, 116. Axintie. . . nu pierde niciodată prilejul de a sfătui și moraliza. IORGA, L. I, 134. 2. (Familiar) A face cuiva morală (3); a dojeni, a mustra (2). Nu-l mai zgîndăriți, că iar vă moralizează. CAMIL PETRESCU, O. II, 415. – Prez. ind.: moralizez. – Din fr. moraliser.