PLĂCERE, plăceri, s. f. 1. Sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie, produs de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. Cînd am învățat pe de rost pe Eminescu, ca și astăzi, găseam în neprețuitele lui versuri o pricină de nepătrunsă plăcere intelectuală. SADOVEANU, O. VI 466. Am primit cu o vie plăcere buchetul și mai ales scrisoarea d-tale. NEGRUZZI, S. I 98. Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit. ALEXANDRESCU, P. 132. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = cu drag, bucuros, din toată inima. Ieși numai oleacă să te văd încaltea... și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. Așteaptă cu plăcere. CONACHI, P. 263. Fără plăcere = în silă, fără voie. El a șezut la masă fără plăcere. La TDRG. Maică urîtul mă cere, Nu mă da fără plăcere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. ◊ Expr. A face (cuiva) plăcere = a face (cuiva) o bucurie; a-i face pe plac. Și de vrei plăcere-a-mi face... Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I. 211. Îmi face (mare) plăcere = (formulă de politețe) mă bucură, mă încîntă. Fă-mi plăcerea (sau îmi iaci plăcerea...)! = (formulă de politețe) fii bun..., te rog să... Scoase din buzunarul vestei o cutiuță de email cu pastile parfumate și, înainte de a se servi, o întinse Sabinei: – îmi faci plăcerea, domnișoară? C. PETRESCU, C. V. 14. (Familiar) Cu plăcere, formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu oarecare. 2. Distracție, petrecere; desfătare. Iubind în taină am păstrat tăcere, Gîndind că astfel o să-ți placă ție, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I 200. Într-o noapte furtunoasă Prințul, cu-ai săi cavaleri, într-o sală luminoasă Se-mbătau de dulci plăceri. BOLINTINEANU, O. 93. Alții adevereau... că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. 3. Voie; dorință, plac. Pînă ce vine stăpînul, poate aveți plăcere să vă răcoriți cu cîte-o cupă de jintiță înăcrită. SADOVEANU, O. L. 36. Chiar și eu m-aș tocmi la d-ta, dacă ți-a fi cu plăcere. CREANGĂ, P. 202.

FERICIRE. Subst. Fericire, ferice (înv.), bucurie, noroc, norocire (pop.), bine, satisfacție, mulțumire; exultare, exultație; veselie, euforie, beatitudine, încîntare, delectare, desfătare, desfăt (rar). Exaltare, înflăcărare, entuziasm. Plăcere. Succes, reușită, noroc. Fericit. Adj. Fericit, ferice (poetic,), bucuros, vesel, satisfăcut, desfătat (înv.), mulțumit, norocit (pop.), euforic, încîntat; exultant. Exaltat; înflăcărat, însuflețit, entuziasmat. Fericitor (rar), desfătător, desfătat (înv.), încîntător, încîntat (rar), fermecător, vrăjit, îmbucurător. Vb. A fi fericit, a fi în culmea fericirii, a fi în al șaptelea (nouălea) cer, a fi bucuros, a fi mulțumit, a exulta. A se bucura, a se mulțumi, a se veseli, a se delecta, a se desfăta. A se înflăcăra, a se exalta, a se entuziasma. A satisface, a mulțumi, a-i face (cuiva) plăcere, a face cuiva o bucurie, a ferici, a noroci (fam. și pop.), a aduce (cuiva) noroc. A deveni fericit, a se ferici, a se noroci (fam. și pop.). V. amuzament, bucurie, entuziasm, plăcere, succes.

bucura [At: BIBLIA (1688), 143/92 / Pzi: bucur / E: cf alb bukuron] 1 vt A face cuiva o bucurie Si: a înveseli. 2 vt A ferici pe cineva. 3 vt (Copț „cu”) A face cuiva un bine. 4 vt (Copț „cu”) A recompensa pe cineva. 5 vt (Copț „cu”) A face cuiva un dar. 6 vt A încuraja pe cineva Cf a liniști. 7 vr (Copț „de”) A încerca sentimentul de bucurie. 8 vr (Copț „de” și „din”) A avea parte de cineva (sau de ceva) drag. 9 vr A găsi plăcere în ceva. 10 vr (Copț „la”) A râvni ceva. 11 vr A fi foarte căutat, provocând interes.

BUCURA, bucur, vb. I. Refl. 1. (În opoziție cu întrista, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau conj. «că») A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. Se bucura mama că-i veneau neamurile. STANCU, D. 5. [Colțun] mă privea cu ochii punctați de lumină și se bucura. SADOVEANU, N. F. 24. Se bucură de frumusețea florilor. ISPIRESCU, L. 8. Toderică... se bucură că-i veniră musafiri. NEGRUZZI, S. I 82. Și prea mult m-oi bucura Cu mine de-ți ospăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ (Cu complement intern) Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare. CREANGĂ, P. 86. ◊ (Poetic) Se bucură pomii de floare. DEMETRESCU, O. 79. ◊ Tranz. A face sau a procura cuiva o bucurie, o satisfacție. Mulțumim de cinstire, care, dacă venea altă dată, ne-ar fi bucurat tare mult. PAS, L. I 109. Am alergat [la mama] s-o bucur anunțîndu-i vizita d-voastră. ALECSANDRI, T. 1306. 2. A se desfăta, a petrece. Și se chefuiră și se bucurară. ISPIRESCU, L. 41. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A dispune (de un bun material sau spiritual), a avea la îndemînă, a se putea folosi de...; a poseda. Minoritățile naționale din Republica Populară Romînă se bucură de deplină egalitate în drepturi cu poporul romîn. CONST. R.P.R. 6. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes, a atrage o afluență mare. Lecțiile de limba rusă prin radio se bucură de un mare număr de ascultători. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 2/2. 4. (Peiorativ, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A rîvni la ceva, a umbla după ceva. Se bucură la zestre. PANN, P. V. II 128. Mă-nsurai să iau muiere, Mă bucurai la avere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. Mă bucurai la avere... La avere, la argint, La un bou de priponit. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ A încerca să profite prin abuz de un lucru sau de pe urma unui lucru. S-a bucurat la munca mea. Se bucură la banul văduvei.

veselie sf [At: PSALT. HUR. 3^r/12 / Pl: (19-21) ~ii / E: vsl веселиѥ] 1 (Stare de) bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (1). 2 (Pex) (Stare de) bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (2). 3 Manifestare care reflectă bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (3). 4 (Pex) Manifestare care reflectă bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (4). 5 (Înv; îla) De ~ Care glorifică. 6 (Înv; îlav) În (ori întru) ~ sau întru toată ~ia Cu voie bună. 7 (Înv; îal) Cu bucurie deplină. 8-9 (Îvr; îlv) A-i face (cuiva) ~ sau a-și face ~ A (se) înveseli. 10-11 (Îvr; îal) A (se) bucura (1, 7). 12 (Îvr; îe) A-i fi (cuiva) de ~ A-i prilejui (cuiva) mulțumire sufletească. 13 (Îvr; îe) A avea ~ întru … A avea mulțumire deplină de la … 14 (În limbajul bisericesc) Fericire (1). 15 (În limbajul bisericesc) Extaz (1). 16 (Rar; lpl) Manifestări (verbale) care provoacă haz, amuzament etc. 17 (Pex) Ceea ce constituie motivul unei veselii (1) deosebite. 18 (Bot; rar; îc) ~ia-casei Ghețișoară (Begonia sanguinea). 19 Distracție (specifică unei petreceri). 20 Petrecere, de obicei, cu masă mare, cu muzică etc., prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv (nuntă, botez etc.) sau de o sărbătoare. 21 (Olt; Trs; pex) Nuntă. 22 (Mun; îs) ~ia tinereții Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 23 (Mun; îas) Melodie după care se execută dansul veselia (22) tinereții.

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

INIMĂ ~i f. 1) Organ central al aparatului circulator, de formă conică, musculos, situat în partea stângă a pieptului. Bătăile ~ii. Operație la ~. ◊ A-i trece (cuiva) un cuțit prin ~ a simți brusc o durere la inimă. 2) Focar de sentimente și emoții. ◊ Cu mare ~ (sau cu toată ~a) cu mare plăcere. A-și lua ~a în dinți a-și face curaj, biruind o frică; a îndrăzni; a se încumeta. A i se face (cuiva) ~a cât un purice a simți o mare frică. A-i râde (sau a crește) (cuiva) ~a a avea o mare bucurie. A i se pune (cuiva) pe ~ a i se face rău. A-l frige (pe cineva) la ~ a) a provoca (cuiva) o mare durere; b) a îndura o mare suferință morală. A avea o piatră la ~ a avea o neplăcere, o durere sufletească. A fi cu ~a împăcată a se simți liniștit. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). 3) Fel de a fi al omului; trăsătură de caracter. ◊ A avea ~ de aur a fi foarte bun. A avea o ~ largă a fi mărinimos, darnic. A avea o ~ de piatră a fi nemilos. A fi câinos la ~ a fi rău, crud. A avea ~ deschisă a fi sincer. 4) fam. Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele; stomac. ◊ Pe ~a goală pe nemâncate; pe stomacul gol. 5) (la cărțile de joc) Unul dintre cele patru semne distinctive de culoare roșie având forma unui astfel de organ. 6) Carte de joc marcată cu acest semn. 7) Mijloc sau partea de mijloc a ceva. ~a mărului. ~a motorului. ◊ ~a căruței bară de lemn ce unește cele două osii. 8) Punct esențial, capital a ceva. ~a orașului. ~a romanului. /<lat. anima

HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

buieci vb. IV. (pop.) I intr. 1 (despre plante) A se dezvolta, a crește din abundență. Aici buiecesc brazii. ♦ A crește peste măsură (în dauna rodului). Grîul buiecește... se face nalt, însă mic la spic (I. ION.). ◊ (refl.) Se vor prea îmbuieci holdele (ECON.). 2 (despre pămînt) A se îngrășa, a deveni foarte roditor. Scrie... că-i buieciră țarinele (VARL.). 3 (despre animale) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 A zburda. II refl. (despre oameni) A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele. Vlahii... de biruință ca aceasta buiecindu-să (CANT.). III tr. fact. A face pe cineva să- și piardă capul de îngîmfare, de bucurie etc. Nărocul pe bulgari buiecind... au început a se gîlcevi (CANT.). • prez.ind. -esc. și buici, buiuci, îmbuieci vb. IV. /buiac + -i.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. executat din cărămizi, din blocuri de piatră așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton și destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție. Din conac nu mai erau în picioare decît zidurile înnegrite de fum. CAMIL PETRESCU, O. I 64. Părea acum o cetate de piatră încununată cu turnuri scurte și întărită într-o parte cu un zid puternic. GALACTION, O. I 346. Se duse binișor, se strecură pe lîngă zid. ISPIRESCU, L. 30. Pe-a degetelor vîrfuri, în ietacul tăinuit Intră-unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Zid chinezesc v. chinezesc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul, în incinta unei clădiri sau (învechit) a unei cetăți. Să ne gîndim că nu ne bucurăm numai noi aici și că între toate zidurile de fabrici din țară e aceeași bucurie. DEMETRIUS, C. 70. ◊ Expr. (Despre o mulțime) A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se grupa, a se uni în jurul cuiva. A pune pe cineva la zid v. pune (2). (Mold.) A trăi cît zidul Goliei = a trăi mult. Am să te las să trăiești cît zidul Goliei și cetatea Neamțului. CREANGĂ, P. 324. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de barieră, obstacol, fortificație) N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147. Neculcea ușa proptea, Zid cu spatele făcea, Pe toți turcii-i închidea. TEODORESCU, P. P. 548. Din Suceava cînd el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare. ALECSANDRI, P. P. 173. (Sugerînd ideea de desime, de coeziune a elementelor constitutive) Zidul de țărani îl privi în tăcere. Apoi crescu în ei un mormăit de nemulțumire. DUMITRIU, N. 10. Zidul militar nici nu clipea, parc-ar fi fost de oțel. în schimb, din mulțimea răzvrătită, porniră brusc alte strigăte. REBREANU, R. II 253. Îndată ce ajunserăm aici, un regiment de soldați turci, ce făceau două ziduri în cele două părți ale locului unde se afla tabăra, ne prezintă armele. BOLINTINEANU, O. 262. (Sugerînd ideea de înălțime, de masivitate) Zidul de întuneric albastru se apropia cu repeziciune. DUMITRIU, P. F. 15. Se vedea zidul de apă cum se depărtează, fulgerînd și bubuind. id. ib. 16. Înainte se ridica zidul verde al pădurii. SADOVEANU, O. I 309.

BUCURIE. Subst. Bucurie, veselie, înveselire, veselire (pop.), jovialitate, voioșie, folie (fam.), însuflețire, încîntare, voie bună, bună dispoziție; bucurie mare, exultare, exultație, entuziasm, fericire, ferice (înv.), extaz, extaziere, exaltare, euforie, beatitudine (livr.). Desfătare, desfăt (rar), distracție, divertisment, amuzament, petrecere, petrecanie (înv. și reg.). Adj. Bucuros, vesel, înveselit, veselit (pop.), radios, voios, plin de voie bună, bine dispus, jovial; entuziasmat, încîntat, fericit, ferice (poetic), exultant, extaziat, exaltat, euforic, triumfător. Îmbucurător, plăcut, încîntător, fermecător, captivant, fascinant, fascinator (rar); înveselitor, veselitor (pop.), fericitor (rar). Vb. A se bucura, a se îmbucura (reg.), a-și face inimă bună, a fi bucuros, a exulta, a-și freca mîinile (de bucurie), a sări într-un picior (de bucurie), a se înveseli, a se lumina la față, a se veseli (pop.), a fi vesel, a fi voios, a fi bine dispus, a fi fericit; a fi numai zîmbet, a crește de bucurie, a-i crește (cuiva) sufletul, a nu mai putea de bucurie, a crește inima (în cineva), a-i rîde (cuiva) inima de bucurie, a-i rîde (cuiva) mustața, a-i rîde (cuiva) ochii, a rîde inima (în cineva), a-și face inima bună, a-i (tre)sălta inima de bucurie, a nu mai călca pe pămînt de bucurie, a nu mai atinge pămîntul de bucurie, a sări în sus (de bucurie), a fi nebun de bucurie, a nu-și încăpea în piele de bucurie, a bate din pinteni, a fi în al nouălea (al șaptelea) cer. A triumfa, a jubila. A se distra, a se desfăta, a petrece, a se delecta, a se amuza. A bucura, a înveseli, a veseli (pop.), a însufleți, a ferici, a încînta, a distra, a amuza. Adv. Cu bucurie, cu toată bucuria, cu plăcere, cu veselie, cu voioșie; cu (din) tot sufletul, cu (din) toată inima, cu inima săltînd de bucurie; cu zîmbetul pe buze (pe față). V. amuzament, entuziasm, fericire, optimism, plăcere.

învrednicire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învrednici] 1-2 Dovedire a capacității (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 (Înv) Acordare a fiicei de soție. 4-5 (Rar) Acordare cuiva (a norocului sau) cinstei de a face ceva. 6 Acordare a favorii de a face ceva. 7-8 Reușire cu mare greutate (de a face ceva sau) de a deveni cineva. 9 Trăire într-o anumită epocă. 10 Bucurie. 11 Binevoire. 12 (Înv) Merit.

A ȚINE țin 1. tranz. I. 1) (obiecte sau ființe) A apuca (cu mâna, cu dinții etc.), nelăsând să cadă sau să scape. ~ în mână un buchet de flori. 2) (obiecte sau ființe care pot cădea) A face să nu cadă, servind drept suport. ◊ A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva) a nu mai putea sta pe picioare; a fi foarte obosit. A (nu)-l ~ pământul (pe cineva) a (nu) trăi pe pământ. Nu-l mai ~ locul (pe cineva) se spune despre cineva, care nu-și găsește astâmpăr (de bucurie sau de nerăbdare). 3) (ființe) A face să rămână (într-un anumit loc sau într-o anumită situație). ◊ ~ sub cheie a face să stea încuiat. ~ sub strajă a ține arestat. ~ la distanță (pe cineva) a nu permite cuiva să devină familiar. ~ în gazdă a avea pe cineva în locuință ca chiriaș. 4) (obiecte) A păstra pentru a avea la îndemână. ◊ ~ la pastramă a face să îndure foame. 5) A pune în imposibilitatea de a se mișca. ~ locului. 6) (obiecte, bilete etc.) A lăsa în rezervă. ~ un loc la parter. 7) pop. v. A REȚINE. 8) (persoane) v. A ÎNTREȚINE. ◊ ~ (toată) casa a suporta cheltuielile necesare pentru întreținerea gospodăriei și a familiei. 9) pop. (despre bărbați) A avea ca soție. 10) pop. (mărfuri) A avea în vânzare. 11) (urmat de o propoziție complementară cu conjunctivul) A dori în mod deosebit. Țin să vă comunic. II (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de comunicare a unei poziții a corpului sau a părților lui) ~ mâna ridicată. ◊ ~ nasul sus a fi înfumurat, îngâmfat. ~ capul (sau fruntea) sus a se purta cu demnitate. 2) (sugerează ideea de trăire a unor stări temporare) Frica l-a ținut un moment. 3) (sugerează ideea de înfrânare a unor porniri interne) ~ bucuria ascunsă. ◊ A-și ~ gura a nu spune nimic; a tăcea. A-și ~ răsuflarea a nu respira. 4) (sugerează ideea de perpetuare a unei stări de lucruri) ~ cărțile în ordine. ◊ ~ minte a nu uita. 5) (sugerează ideea de neabatere de la ceva) ~ calea spre oraș. ◊ A (o) ~ numai (sau tot) o fugă a alerga fără întrerupere. ~ legea a respecta legea. 6) (sugerează ideea de administrare) ~ un hotel. ◊ ~ registrele a face operații necesare în registre. ~ socotelile a înregistra toate cheltuielile și veniturile. 7) (sugerează ideea de posesiune) ~ un cal. 8) (sugerează ideea de stăpânire temporară) ~ o cetate. 9) (sugerează ideea de folosire a serviciilor cuiva) ~ o guvernantă. 10) (sugerează ideea de consumare a unor valori materiale sau morale) Rochia o ~ o sută de lei. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ o conversație a conversa. ~ o cuvântare (sau un discurs) a cuvânta. ~ un pariu a paria. ~ partea cuiva a părtini. ~ sărbătoare a sărbători. ~ post a posti. 2. intranz. 1) A fi suficient de rezistent. Casa de piatră ține mult. 2) A fi în dependență (de ceva). Ține de alt compartiment. 3) A fi atașat sufletește. Ține la frați și surori. 4) A avea o anumită durată; a dura; a continua; a se prelungi. Viscolul ține de două nopți. ◊ A-i ~ cuiva de urât a distra pe cineva (ca să-i treacă mai ușor timpul). 5) A ocupa un anumit spațiu; a se întinde. Cât ține câmpia. /<lat. tenere

vesti vb. IV. 1 tr. (compl. indică fapte care au avut loc sau care sînt în curs de desfășurare, situații trecute sau existente, informații referitoare la asemenea fapte sau situații) A aduce la cunoștința cuiva, a da de veste, a face cunoscut; a comunica, a informa. Cu bucurie vesti tuturor că trecuse examenul. ◊ (refl. impers.) Trebuia să se vestească tuturor că s-a luat o hotărîre nouă. ♦ (compl. indică oameni) A anunța, a înștiința. Rămase cu totul surprins cînd doamna Ioanide îi ceru bani, vestindu-l că nu mai are (CĂL.). 2 tr., refl. A face să devină sau a deveni bine cunoscut; a face să capete sau a căpăta faimă, popularitate. Faptele mari și plăcute Urma noastră o vestesc (BOL.). 3 refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. Florile... se vesteau numai prin parfumul lor (C. NEGR.). 4 tr. A constitui un indiciu pentru..., a fi o manifestare care denotă... Ultimele experiențe ale copilului vestesc trecerea spre adolescență (CONST.). 5 tr. A face cunoscut dinainte, a anunța anticipat (orientîndu-se după anumite indicii). Copoii vestesc apropierea vînatului (ODOB.). ♦ Spec. A proroci, a prevesti. Steaua a vestit nașterea lui Hristos. ♦ (compl. indică oameni) A pune la curent, a informa în legătură cu o acțiune care urmează să se producă; a face să afle. Își vesti părinții că are de gînd să se însoare (BASS.). 6 refl. A-și face simțită apariția iminentă; a da primele semne de existență. Furtună se vestea pe dealuri (BLA.). 7 tr. A constitui un indiciu care face să se prevadă ceva. Nu era lumina de ziuă... albastră, spălăcită, care vestește zorile (PRED.). • prez.ind. -esc. /veste + -i.

SĂLTA, salt, vb. I. I. Intranz. și refl. 1. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. Gînsacul dintr-o dată începu o manevră neașteptată. Stînd drept și semeț, cu capul foarte sus, începu a sălta din picioare. SADOVEANU, O. VIII 388. ◊ Fig. Își sfîrîie degetele pe strune și cîntecul saltă aprig, înfocat. REBREANU, I. 12. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. ◊ Expr. A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura tare. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt... parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. Atunci nu era pusă în joc sublima cestiune a Unirii, pentru care saltă orice inimă romînă. HASDEU, I. V. 34. ♦ A se ridica (puțin) de la pămînt pentru a se înălța în picioare sau pentru a se urca undeva. Lie îl prinse de subsuoară și-l ajută să salte în șa. SADOVEANU, O. VII 170. Cum sta întins în culcuș, Jder s-a săltat într-un cot. id. F. J. 647. 2. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus, sub impulsul unei forțe din afară. Se uită peste marginea bărcii care, cînd se sălta în sus de nu se mai vedea decît ploaia cenușie și norii, cînd se scufunda sub o creastă de val. DUMITRIU, P. F. 16. Sălta-n vînt a ei altiță. COȘBUC, P. I 49. ◊ (Prin exagerare) În crîșmă-i lume multă, nădușeală mare, miros de vin acru, acru de-ți sălta căciula din cap. MIRONESCU, S. A. 52. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura, a clocoti. Vîntul suflă, cerul tună, Apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106. Pentru ce salți, Dunăre bătrînă? RUSSO, O. 33. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. Și unde nu pornește stînca la vale, săltînd tot mai sus de un stat de om. CREANGĂ, A. 28. Iepurașu-n trei picioare Saltă, fuge ușurel. ALECSANDRI, P. A. 186. ♦ A sări, a țîșni de undeva; a se ivi, a răsări. Din cînd în cînd saltă dintr-o brazdă neagră o ciocîrlie. SADOVEANU, O. VIII 202. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Albe, curate, se saltă căsuțele dintre livezi. VLAHUȚĂ, la TDRG. II. 1. Tranz. A mișca (ceva) din loc ridicînd (ușor) în sus. Vîntul se furișa printre crăpături... și apoi pînă la ziuă sălta acoperișul. DUMITRIU, N. 187. Un colac de plută, aruncat de sus unde apa forfotea, se văzu deodată săltat de-o pereche de coarne care ieșeau încet la suprafață. BART, S. M. 94. Dă paru, Toadere, să săltăm grinzile. VLAHUȚĂ, O. AL. I 168. Apoi săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă-n spate și la gazdă cu dînsele. CREANGĂ, A. 83. 2. Intranz. Fig. (Neobișnuit) A sări în aer. De nu vă veți supune, în astă-noapte cetatea va sălta în nori cu oameni cu tot. ALECSANDRI, T. II 32. 3. Refl. (Despre copii) A crește, a se înălța (depășind pe alții). 4. Tranz. Fig. A ridica pe cineva sau ceva dintr-o stare rea, a îmbunătăți situația cuiva, a scoate pe cineva din nevoi. Nu voiesc să întîrzii a pune în lucrare unele afaceri care vor sălta banca și ne vor sălta și pe noi. VORNIC, P. 172. De vor pieri ei, și mai sus să salte pe urmașii lor. DELAVRANCEA, O. II 228. ◊ Intranz. (Despre o activitate) Ce-i de făcut ca să salte comerțul portului și să învingă concurența Galațului, Brăilei și Constanței? BART, E. 29.

PĂRTAȘ s. 1. (înv.) soț, soție. (I-a fost ~ în toate împrejurările vieții.) 2. asociat, tovarăș, (înv. și reg.) sîmbraș, (reg.) ortac, prieten. (~ în afaceri.) 3. coautor. (~ la o inițiativă.) 4. participant. (~ la bucuriile mele.) 5. confident. (Îl face ~ al gîndurilor sale.) 6. (JUR.) complice, copărtaș, (înv.) ajutător. (~ cu cineva la săvîrșirea unei infracțiuni.)

GLUMĂ. Subst. Glumă, spirit, șagă (pop.), șuguială (reg.), șuguire (reg.), badinaj, badinerie (franțuzism), nostimadă, mucalitlîc (înv.), turlupinadă (rar). Anecdotă, banc (fam.), poantă, snoavă, epigramă. Joc de cuvinte, calambur, quolibet. Poznă, năzbîtie, șotie, ghidușie, giumbușluc, giumbuș (rar), caraghioslîc. Păcăleală, păcală (reg.), cabazlîc (înv. și reg.); farsă, festă, cacealma. Amuzament, haz, distracție, divertisment. Mucalit, hîtru (reg.), păcală, păcălici, mehenghi (pop.), poznaș, cabaz (înv. și reg.). Adj. Glumeț, vesel, facețios (rar), spiritual, șugubăț, șăgaci (înv.), șăgalnic, șuguitor (reg.), hazliu, nostim, nostimior (dim.), șod (reg.), amuzant; poznaș, ghiduș, mehenghi (pop.), ștrengar, hîtru, chisnovat (reg.), mucalit. Vb. A glumi, a fi glumeț, a face glume, a face șagă, a șugui (reg.), a face haz, a face haz de necaz, a face șotii, a face spirite (bancuri, pozne), a face caragațe, a păcăli, a-i juca (cuiva) o festă, a-i face (cuiva) o farsă, a-i face (a-i juca) (cuiva) renghiul (un renghi). Adv. În glumă, în șagă. V. amuzament, bucurie, înșelătorie, zburdălnicie.

veseli [At: PSALT. HUR. 55²/16 / Pzi: ~lesc, 3 și: (Mar) vesăle / E: vsl веселити] 1 vr (Pop; adesea cu determinări introduse prin pp „de”, sau, înv, „în”, „întru”, „pre”, îrg, „cu”) A deveni bine dispus Si: a se înveseli. 2 vr (Pop; pex) A manifesta (o mare) bucurie. 3 vr (În limbajul bisericesc; adesea îcr a se bucura) A fi cuprins de fericire. 4 vtf A face să devină bine dispus Si: a amuza (1), a înveseli. 5 vtf (Pex) A produce cuiva bucurie. 6 vr (Rar; urmat de determinări modale) A râde. 7 vt (Bis; înv) A consola (1). 8 vr A-și folosi timpul în mod plăcut, distrându-se, amuzându-se etc. Si: a se distra, a se amuza (3). 9 vr A chefui (1).

A MULȚUMI ~esc 1. intranz. A-și exprima (prin cuvinte) recunoștința (pentru un lucru util, plăcut etc.); a arăta (cuiva) gratitudine; a spune „mulțumesc”. 2. tranz. (persoane) 1) A trata (cu ceva) drept răsplată. 2) A face să simtă bucurie (ca urmare a îndeplinirii unei doleanțe, exigențe sau necesități). /Din formula de urare „(la) mulți ani!”

PLĂCINTĂ, plăcinte, s. f. Preparat culinar făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brînză, carne, mere, nuci etc. V. brînzoaică, vărzare. Cuptorul este ars și plăcinta nu e încă întinsă. SLAVICI, N. I 45. Cuptoriul... era plin de plăcinte crescute și rumenite. CREANGĂ, P. 290. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. La plăcinte mulți se adună (= toți umblă după avantaje). La plăcinte înainte, la război înapoi, se zice despre profitori. Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte (= nu ne merge totdeauna bine; nu e petrecere în fiecare zi). Plăcinte cu poalele-n brîu (sau poale-n brîu) v. brîu. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) plăcinta = a-i veni (sau a-i pregăti cuiva) o surpriză neplăcută, un necaz. Cum văzu ce plăcintă i se pregătește, înfipse sabia în pămînt și se propti într-însa. ISPIRESCU, L. 138. Încă nu s-a copt plăcinta = încă nu e rîndul tău, încă nu ți-a venit vremea, mai așteaptă. De ești și tu de-aceia din patruzeci și opt, Te cară! Pentru tine plăcinta nu s-a copt. BOLINTINEANU, O. 138. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a primi totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede; este căutat. A număra foile la plăcintă = a pierde vremea, a face un lucru zadarnic; a-și face prea multe socoteli. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie.

umfla [At: DOSOFTEI, PS. 87/4 / V: (îrg) îm~, (reg) im~ / Pzi: ~lu / E: ml inflare] 1 vt A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți prin umplere cu aer sau cu un alt fluid. 2 vr (D. ființe sau d. părți ori organe ale corpului acestora) A-și mări volumul din cauza unei mari cantități de aer inspirat, a unei mâncări excesive, a depunerii de grăsime etc. 3-4 vtr (Îe) A ~ (pe cineva) râsul (sau un râs, plânsul) ori a se ~ de râs (sau de plâns) A nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul). 5 vr (Îe) A se ~ de somn (sau de dormit) A se sătura de somn. 6 vr (Îe) A i se ~ inima în piept A simți o mare bucurie, mulțumire etc. 7 vt (Îe) A ~ în coș (pe cineva) A simți un imbold fierbinte de a face ceva. 8 vr (Îe) A se ~ burduf A mânca foarte mult. 9 vr (Îe) A se ~ în piele A se îngâmfa. 10 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință sau de nepăsare. 11 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile de potârnogi A bate rău pe cineva. 12 vr (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacție” etc.) A se mândri. 13 vr (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacție” etc.) A fi încrezut. 14 vr (Fig; d. oameni) A se înfuria. 15 vt A mări (peste măsură). 16-17 vtr A (se) înfoia. 18-19 vtr (D. păr sau d. pene) A (se) înfoia. 20 vr (D. păsări sau animale) A-și înfoia penele. 21 vr (D. animale) A-și zburli părul. 22 vr (D. lemn sau obiecte din lemn) A-și mări volumul prin absorbție de lichid sau prin micșorarea presiunii. 23 vr (D. ape) A depăși, prin creșterea volumului, nivelul normal. 24 vr (D. ape) A-și mări volumul Si: a crește (28). 25 vr (D. lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 26 vr (Înv; d. gaze) A-și mări volumul. 27 vr (Fig; d. sunete, glasuri, zvonuri etc.) A deveni mai puternic Si: a crește (20), a se intensifica. 28 vr (Fig, d. sunete, glasuri, zvonuri etc.) A se răspândi. 29 vr (D. vânt) A crește în intensitate Si: a se înteți. 30 vri (D. piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama din cauza unui traumatism sau a unei boli Si: a se tumefia. 31 vt (Fam; fig; c. i. prețuri, sume de bani etc.) A exagera în mod intenționat proporțiile etc. 32 vt A face să fie bombastic. 33 vt (Fam; fig) A lua (ceva sau pe cineva) pe neașteptate, cu bruschețe Si: a înșfăca, a înhăța. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) grija A cuprinde (pe cineva) îngrijorarea, teama. 35 vt (În argoul școlarilor; îe) A ~ barosanul A lua nota maximă. 36 vt (Fam; de obicei determinat prin „în spate”, „în cârcă”, „în brațe”, „pe sus” etc.) A apuca, ridicând de la pământ pentru a duce cu sine Si: a ridica, a sălta. 37 vt (Fam; de obicei determinat prin „în spate”, „în brațe”, „pe sus” etc.) A ridica. 38 vt A lua de la cineva Si: a fura (1). 39 vt A lovi pe cineva.

BRAȚ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr și cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ține în ~e. A prinde în ~e. ◊ A strânge în ~e a îmbrățișa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucișate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie și plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu brațele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, mașini etc., care se aseamănă prin formă și funcție cu brațul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificație a unui curs de apă. /<lat. brachium

UMPLE, umplu, vb. III. 1. Tranz. A face ca un recipient, o cavitate etc. să fie pline; a băga înăuntru (până sus); p. ext. a face să conțină o cantitate oarecare din ceva. ◊ Expr. A-și umple burta (sau pântecele) = a mânca mult. A-și umple buzunarele = a câștiga bani mulți. (Refl. pas.) S-a umplut paharul = s-au adunat prea multe necazuri; nu se mai poate suporta situația de acum. 2. Tranz. Fig. A copleși pe cineva, a face să se simtă apăsat (de un sentiment, de o senzație). ◊ Refl. I se umple inima de bucurie. 3. Tranz. A introduce într-un înveliș de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti anumite mâncăruri. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 4. Tranz. A răspândi un miros într-un anumit spațiu. ♦ A răspândi sunete, zgomote. ◊ Expr. A umple satul (ori lumea, urechile lumii) = a face să știe, să afle toată lumea. 5. Tranz. A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere, o încăpere etc. ◊ Refl. S-a umplut grădina de flori. 6. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu o substanță dăunătoare, murdară etc.; fig. a (se) contamina, a (se) molipsi. [Var.: (Înv. și pop.) umplea vb. II, împle vb. III] – Lat. implere.

UMPLE, umplu, vb. III. 1. Tranz. A face ca un recipient, o cavitate etc. să fie pline; a băga înăuntru (până la refuz); p. ext. a face să conțină o cantitate oarecare din ceva. ◊ Expr. A-și umple burta (sau pântecele) = a mânca mult. A-și umple buzunarele = a câștiga bani mulți. (Refl. pas.) S-a umplut paharul = s-au adunat prea multe necazuri; nu se mai poate suporta situația de acum. 2. Tranz. Fig. A copleși pe cineva, a face să se simtă apăsat (de un sentiment, de o senzație). Refl. I se umple inima de bucurie. 3. Tranz. A introduce într-un înveliș de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti anumite mâncăruri. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 4. Tranz. A răspândi un miros într-un anumit spațiu. ♦ A răspândi sunete, zgomote. ◊ Expr. A umple satul (ori lumea, urechile lumii) = a face să știe, să afle toată lumea. 5. Tranz. A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere, o încăpere etc. ◊ Refl. S-a umplut grădina de flori. 6. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji; fig. a (se) contamina, a (se) molipsi. [Var.: (înv. și pop.) umplea vb. II, împle vb. III] – Lat. implere.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos, așezat în partea stîngă a pieptului și care constituie centrul motor al circulației sîngelui la om și la animalele superioare. Prin blănița de sobol însă, vatamanul simțea tremurînd inima, ornicul vieții. SADOVEANU, O. VII 33. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. Inima-i zvîcnește tare. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. În creșterea țării, în rîvna măreață, Partidul e inima ceea de viață, Crescîndu-și în oameni voinica vîlvoare. DEȘLIU, N. 46. Cît a apărut Viața Romînească la Iași, G. Ibrăileanu a fost inima ei în înțeles anatomic. SADOVEANU, E. 177. ◊ Expr. A da inima din cineva, se spune despre cel care face un efort foarte mare. Am muncit de-a dat inima din noi. CREANGĂ, P. 160. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii, a-și dezlega băierile inimii, a ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii v. baieră. ♦ (Prin extensiune, metaforic) Piept. El strînse... pe Maria la inima lui. EMINESCU, N. 70. 2. (Popular) Stomac; p. ext. burtă, pîntece. Rîseră pînă se ținură cu mîinile de inimă. ISPIRESCU, L. 248. Mă roade la inimă, de foame ce-mi e. CREANGĂ, P. 259. N-am pus nimică la inimă de două zile. ALECSANDRI, T. 1577. ◊ Expr. Pe inima goală = pe nemîncate, cu stomacul gol. Că doar nu-ți pleca de aici pe inima goală. HOGAȘ, DR. II 20. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă v. soare. 3.. (La cărțile de joc) Cupă. II. 1. (Considerat ca sediu al sentimentelor) a) (În legătură cu bucurii, plăceri) Se înveseliră cu inima cînd le veni veste. BĂLCESCU, O. II 184. Inimă supărăcioasă, Mor și nu te văz voioasă, Fă-ți, inimă, voie bună! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adv. După voia inimii = după voie, după plac, nestingherit. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, bucuros, cu mare plăcere. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. ◊ Expr. A-i crește (cuiva) inima (în piept) sau a crește inima din cineva v. crește. A rîde inima în cineva sau a-i rîde cuiva inima = a fi bucuros, mulțumit, a se simți foarte bine. Așa făcu; și-i rîdea inima babei de bucurie. CREANGĂ, P. 4. Te strînge-n brațe la sine, De rîde inima-n tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. A unge (pe cineva) la inimă = a produce (cuiva) o satisfacție, o plăcere, a încînta. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă. ISPIRESCU, L. 37. Cît îi cere (cuiva) inima = atît cît vrea, cît poftește. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva voinței sau dorinței sale. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Și îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 36. Eu știu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată! CREANGĂ, P. 172. Inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. Dascălul Chiosea nu era om rău, dar se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Năframa-i arde cu pară, Ca și inima amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A arde (sau a seca, a frige) pe cineva la inimă = a provoca cuiva o durere vie, o supărare mare. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. Să nu-ți sece inima, Cum ai secat tu pe-a mea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva (sau a provoca mila cuiva). Numai despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine. CREANGĂ, P. 78. A i se topi (cuiva) inima, se spune cînd cineva este în prada unor sentimente chinuitoare. Fața mi s-a veștejit, Inima mi s-a topit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. A se sfîrși la inimă = (cu sens hiperbolic) a se îmbolnăvi, a muri de durere. Cînd o zi nu te zăresc, La inimă mă sfîrșesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. A avea (ceva) pe inimă = a fi chinuit de un gînd (pe care nu vrei să-l spui), a suferi (în ascuns). A-și răcori inima = a spune ce ai pe suflet, a vorbi deschis (pentru a te ușura de o suferință, de o amărăciune). A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decît ar trebui. A-i strica (cuiva) inima = a-i strica (cuiva) buna dispoziție, a întrista, a mîhni (pe cineva). Nevoind a le strica inima, nu le spune nici da, nici ba. CREANGĂ, P. 249. A rămîne cu inima friptă = a rămîne mîhnit, dezolat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars prin inimă, exprimă spaima și durerea celui lovit pe neașteptate de o veste rea. Inimă albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Se întorceau cîntînd de inimă albastră. SADOVEANU, E. 117; b) furie, mînie, necaz, v. albastru. Inimă rea = mîhnire, întristare, amărăciune. A zăcut două săptămîni și a murit de inimă rea. GALAN, Z. R. 61. Văzînd că se prăpădește de atîta inimă rea, i s-a făcut bătrînei milă și s-a gîndit cum i-ar mai risipi gîndurile negre. CARAGIALE, O. II 329. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mîhni (sau a mîhni pe cineva). Nu-ți face și d-ta atîta inimă rea, că odată avem să mergem cu toții acolo. CREANGĂ, P. 31. c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la raiul vieții mele. ALECSANDRI, P. A. 111. Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie. NEGRUZZI, S. I 141. Mult, bade, te-am așteptat Aseară pe înnoptat; Tot cu foc și cu lumină Și cu dor de la inimă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) tronc (mai rar cu tronc) ia inimă v. tronc. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a avea afecțiune pentru cineva, a iubi pe cineva. Uite-aici, în inimă, vă am pe toți! Așa sînt eu!... Și începu să-i sărute pe rînd. DUMITRIU, P. F. 67. A-i rămîne (cuiva) inima la... = a rămîne cu gîndul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. Și ochii i-au rămas Și inima la el. COȘBUC, P. I 281. A avea tragere de inimă (pentru... ) sau a-l trage (pe cineva) inima să... (sau a...) = a se simți îndemnat, a avea atracție, zel pentru a face ceva. De altfel, tragere de inimă pentru învățătură n-avusesem eu niciodată. VLAHUȚĂ, la TDRG. Nu-l trăgea inima a pleca. ISPIRESCU, L. 33. Toată ziua muncea bietul băiat ca un rob, iar noaptea învăța, căci avea tragere de inimă. BOLINTINEANU, O. 402. d) (În legătură cu bunătatea sau cu răutatea, în expr.) Inimă dreaptă = om drept. O inimă dreaptă s-a stîns cu tine. SADOVEANU, O. VI 51. Îmi place dorința dumitale, mai ales că o văd pornită dintr-o inimă dreaptă care nu sufere să rămîie răutatea nepedepsită. CARAGIALE, P. 129. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos. Și avea o inimă bună, cum nu prea se găsește. SADOVEANU, O. VI 32. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37. Era în Iași un tînăr... frumos și bun la inimă. NEGRUZZI, S. I 81. A avea inima deschisă = a fi sincer. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, drept, fără reticențe. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. A avea inima largă = a fi mărinimos, darnic. A se muia la inimă = a deveni bun, milos; a se îndupleca. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. A nu lăsa pe cineva inima să (nu)..., se spune cînd cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. Pe mine însă inima nu mă lasă a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. (La forma afirmativă, numai în interogații) Cum te-a lăsat inima să pleci? BARANGA, I. 171. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. Îl roagă... ca prieten și băiat de inimă. CARAGIALE, O. III 13. A fi fără inimă sau a fi rău (sau cîinos, negru) la inimă = a fi rău, răutăcios, înrăit. Fata babei era slută, leneșă... și rea la inimă. CREANGĂ, P. 283. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, dușmănos, rău. Impăratul-Roș, avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. A izbutit a domoli o inimă sălbatică. NEGRUZZI, S. I 47. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, nepăsător și rău. Cucuzel... scotea lacrimi din orice inimă împietrită. CREANGĂ, A. 12. Bade, inimă de piatră, Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil. După suferiri multe, inima se-mpietrește. ALEXANDRESCU, M. 6. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Parcă îi zicea inima ceva. ISPIRESCU, L. 34. Pesemne inima le spunea că spînul nu le este văr. CREANGĂ, P. 210. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune) Și nu-i era, zău, nimănui în piept inima rece. ALECSANDRI, P. A. 204. ◊ Cu inimă = a) (loc. adv.) energic, cu viață. Cîntă mai cu inimă! Lucrează mai cu inimă!; b) (loc. adj. și adv.) inimos, curajos. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. ◊ Expr. A (sau a-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța. Cu inima ușoară = fără griji, bine dispus; cu conștiința împăcată. Iar el, cu inima ușoară și mintea cuprinsă de un fel de beție, umbla repede. DUMITRIU, P. F. 58. Mihai, fără a pierde inima... își culege puterile din nou. BĂLCESCU, O. II 90. A-și lua inima în dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Își luă inima-n dinți și bătu la geam. BUJOR, S. 56. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis... CREANGĂ, P. 291. A-și ține inima cu dinții v. dinte. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. A mai prinde (la) inimă = a căpăta putere, curaj. După ce mai prinse nițică inimă, strînse frîul. ISPIRESCU, L. 18. Harap-Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. 2. (Considerat ca centru și simbol ai vieții sufletești în general) V. suflet, conștiință, minte, cap, gînd. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima sau din adîncul inimii = din tot sufletul, din toată puterea. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită. III. Fig. 1. Caracter, fire. Frumusețea chipului depinde de vreme și chiar de oameni, frumusețea minții și a inimii depinde de tine și durează pînă la moarte. V. ROM. septembrie 1953, 48. Nenea Dumitrache semăna bunicului la chip și la inimă. STANCU, D. 7. 2. Ființă, om. O faptă, o operă în sprijinul păcii... este azi dorința cea mai scumpă a inimilor tinere de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 1/1. Vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Cum poate-n lume-a fi Pedeapsă pentru inimi ce vreau a se jertfi? ALECSANDRI, T. II 183. IV. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) 1. Mijloc, centru, interior. Oamenii se adunaseră în inima satului și stăteau nehotărîți, plini de așteptare și neliniște. DUMITRIU, N. 27. Suie carele spre inima cîmpului. STANCU, D. 187. Acum intram în inima codrului. GALACTION, O. I 209. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia dinainte cu cea dinapoi. Din inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Inima carului leagă osia dinainte cu osia dinapoi. I. IONESCU, M. 711. ◊ Expr. A rupe inima tîrgului = a) a alege, a cumpăra ce este mai bun; b) a da gata, a face praf pe cineva. 2. Partea din interior a unei plante, a unei legume; miez. Inima copacului. Inima salatei. Inima pepenelui verde. V. Piesă mecanică sau organ de mașină asemănător ca formă cu inima (I 1). – Pl. și: (învechit) inime (EMINESCU, O. I 87). – Variantă: (învechit) inemă (EMINESCU, O. I 115) s. f.

DESCHIDE, DEȘCHIDE (-id) I. vb. tr. 1 A face să nu mai fie închis: ~ ușa, fereastra, gura, ochii; 👉 OCHIU, INIMĂ; bate și ți se va deschide; Ⓕ: ~ ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (spre a nu greși, spre a nu i se întîmpla ceva); 👉 OCHIU; ~ urechile, a asculta cu băgare de seamă; ~ pofta, a ațîța pofta, a face să-i vie pofta; ~ mintea, a deștepta, a face să priceapă: dumneata în zadar vrei să-ți deschizi mintea (STAM.) ¶ 2 A face o spărtură, o deschizătură ¶ 3 A începe să sape: ~ o mină, un canal ¶ 4 ~ brațele cuiva, a-l primi cu bucurie, cu bunăvoință ¶ 5 A începe: ~ ședința; ~ vorba, a începe să vorbească despre ceva; ~ o prăvălie, a începe să vînză mărfuri într’o prăvălie; ~ focul, a începe să tragă cu pușca, cu tunul ¶ 6 ⚚ ~ un credit cuiva, a-și da voie să ia de la o bancă, de la o casă, banii de care are nevoie. II. vb. refl. 1 A nu mai rămînea închis: p’atunci se deschidea cerul la Bobotează (DLVR.) ¶ 2 A se însenina (vorb. de cer), a se lumina (vorb. de o față posomorîtă) ¶ 3 A-și destăinui supărarea, mîhnirea, dragostea, etc., a încredința cuiva tot ce are pe inimă [lat. dĭscludĕre].

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu nesfîrșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică. ◊ Expr. Sub cerul liber = în aer liber; afară. (Rar) Pînă-i cerul = niciodată. A fi departe (unul de altul) ca cerul de pămînt = a nu se potrivi de loc, a fi în contrast (unul cu altul). A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege, a fi străin de aceea ce se întîmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a căzut cerul pe mine, exprimă uluirea cuiva față de o situație neașteptată și neplăcută. Nu se va face gaură (sau bortă) în cer = nu are să fie cine știe ce pagubă, nu are să se întîmple nici un rău. A făgădui cerul și pămîntul = a promite lucruri nerealizabile. Cu o falcă în cer și cu una (sau cu alta) în (sau pe) pămînt = furios. În înaltul (sau slava) cerului = la mare înălțime. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. (În diverse mitologii) Rai. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) pînă la cer (sau în slava cerului) = a lăuda (pe cineva) foarte mult. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a nu mai putea de bucurie. A răscoli cerul și pămîntul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). (Rar) A se ruga (de cineva) cu cerul și cu pămîntul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. ♦ Putere divină, providență. ◊ Expr. Nedreptate strigătoare la cer = nedreptate foarte mare, revoltătoare. – Lat. caelum.

picior sn [At: PSALT. HUR. 47^v/41 / V: (înv) pecer, picer (Pl: (reg) ~cere) / Pl: ~oare / E: ml petiolus] 1 Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor Si: (pfm) crac, (reg; fam) gaidă, gionat. 2 Fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu Si: (pfm) crac, (reg; fam) gaidă, gionat. 3 (Prc) Labă. 4 (Rar; îs) ~ de câine Nod marinăresc. 5 (Înv; îs) Cel cu patru ~oare Animal patruped. 6 (Îla) Bun (sau iute) de ~ (sau de ~re) Care merge repede. 7 (Îal) Sprinten. 8 (D. animale patrupede; îla) În trei ~oare Șchiop. 9-10 (D. vânători; îljv) La ~ (Care vânează animale) în timp ce acestea se odihnesc, mănâncă etc. 11-12 (D. vânătoare; îal) (Care are loc) în timp ce animalele mănâncă, se odihnesc etc. 13 (Îlav) În (sau pe) ~oare sau (fam) de-a-n ~oare (sau ~oarele, ~oarelea) În poziție verticală. 14 (Îal) Sus. 15 (Îe) A sări (drept sau ars) în ~oare A se ridica brusc din locul în care se află așezat, culcat. 16 (Îe) A fi (sau a sta, a veghea) în -oare A sta de pază. 17 (Îae) A fi gata oricând de acțiune. 18 (Îe) A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare A mobiliza. 19 (Îae) A instiga la răscoală. 20 (Îlav) Pe ~ Neîntârziat. 21 (Înv; îal; și îlav) De-a-n ~oarele Neoficial. 22 (Îal) Ocazional. 23 (Îal) Fără local. 24 (Îal) Ambulatoriu. 25 (În legătură cu verbele de mișcare; îlav) În vârful ~oarelor Cu corpul sprijinit numai pe vârful degetelor. 26 (Pex; îal) Fără zgomot Si: tiptil. 27 (Îlav) Cu ~ul (sau ~oarele) ori pe ~oare Fără vreun mijloc de locomoție Si: pe jos. 28 (Îlav) Din cap până în (sau la) ~oare În întregime Si: de sus și până jos, din creștet până în tălpi. 29 (Îal) Cu desăvârșire. 30 (La unele jocuri sportive; îlav) Pe ~ greșit Nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau pentru a colabora cu partenerul într-o acțiune. 31 (Pgn; îal) Nepregătit. 32 (Îe) A pune ~ul (undeva) A păși. 33 (Pex; îae) A pătrunde undeva pentru prima oară. 34 (Pex; îae) A frecventa pe cineva sau ceva. 35 (Îe) A se duce unde-l duc ~oarele A pleca oriunde, cât mai departe. 36 (Îe) A o lua (sau a o apuca) la (înv; pe) ~ sau a-și lua ~oarele la spinare (sau pe umeri, înv; la umăr), (reg) a lua drumul la ~ A începe să fugă din toate puterile Si: a o lua la goană, a o tuli. 37 (Îae) A porni în grabă. 38 (Îae) A se grăbi foarte tare. 39 (Îae) A încerca să se facă nevăzut prin fugă. 40 (Îe) A-i lua cuiva drumul din ~oare A urmări de aproape pe cineva. 41 (Reg; îe) A-și face ~oarele fuse A merge repede, grăbindu-se. 42 (Îe) A-și bate (sau a-și rupe) ~oarele A umbla mult. 43 (Îae) A obosi de prea multă alergătură. 44 (În formule de amenințare cu moartea; îe) Unde îți (sau îmi, îi) stau ~rele, îți (sau îmi, îi etc.) va sta și capul Ți (sau mi, i etc.) se va tăia capul. 45 (Îe) A nu-i (mai sta cuiva) ~oarele sau (reg) a nu-și strânge ~oarele A nu sta potolit, liniștit. 46 (Îae) A alerga de colo-colo. 47 (Îae) A nu se odihni. 48 (Reg; îe) Mi-au trecut ~oarele prin mine Sunt foarte obosit. 49 (Îe) A fi (sau a sta) pe ~ de plecare (ori de ducă) A fi pe punctul de a pleca. 50 (Îae) A fi pregătit de plecare. 51 (Pop; îe) A prinde (undeva) ~ A se stabili undeva. 52 (Îe) A pune (pe cineva) pe (sau în) ~oare A îngriji un bolnav și a-l însănătoși. 53 (Îae) A iniția, a organiza, a face să funcționeze bine ceva. 54 (Îae) A scoate pe cineva din impas. 55 (Îae) A ridica o construcție. 56 (Îe) A se pune (sau a fi) pe (sau în) ~oare A se însănătoși după o boală lungă și grea. 57 (Îae) A se reface din punct de vedere material. 58 (Îe) A vedea (pe cineva) pe (sau în) ~re A vedea pe cineva sănătos. 59 (Îe) Cu coada între ~oare Rușinat. 60 (Îe) A se stropi (sau a se usca, a zăcea, a pieri, a se strânge, a se pierde) pe (sau, reg, de pe, din) ~oare (sau, pop, de-a-n ~rele) A slăbi progresiv. 61 (Îae) A se prăpădi cu încetul, din pricina unor suferințe fizice sau morale. 62 (Îe) A duce boala (sau a boli) pe ~re A fi bolnav fără a zăcea în pat. 63-64 (Îe; îlav) (A sta, a ședea etc.) ~ peste ~ (Fam) (A ședea într-o poziție comodă) cu o parte a piciorului ridicată peste celălalt. 65-66 (Îae; îal) (A sta) degeaba, sfidător. 67-68 (Îae; îal) (A fi) fără nici o grijă. 69 (Îe) A sta cu ~oarele pe pereți A sta degeaba. 70 (Îe) A fi cu ~ul (sau cu un ~) în groapă (și cu unul afară) A fi foarte bătrân. 71 (Îae) A fi foarte bolnav. 72 (Îae) A fi aproape de moarte. 73 (Îe) A-l scoate (pe cineva) cu ~rele înainte A-l scoate pe năsălie pe cineva pentru a-l înmormânta. 74 (Îe) A-l vedea (pe cineva) cu ~oarele înainte A vedea mort pe cineva. 75 (Îe) A ieși cu ~oarele înainte A fi mort. 76 (Fam; îe) A-i rămâne cuiva ~oarele (pe undeva) A-și pierde viața Si: a-i rămâne oasele. 77 (Îe) A sta (sau a rămâne, a fi) în ~re A continua să existe. 78 (D. teorii, ipoteze, planuri; îae) A nu fi infirmat de realitate. 79 (Îae) A continua să fie valabil, aplicabil. 80 (D. construcții; îae) A fi, a rămâne intact. 81 (D. copaci, păduri; îae) A rămâne în poziție verticală, cu rădăcinile înfipte în pământ. 82 (Îe) A i se înmuia (sau a i se tăia) cuiva (mâinile și) ~oarele A avea o senzație de slăbiciune fizică. 83 (Îae) A nu putea sta în picioare de spaimă, de durere etc. 84 (Îe) A-i lua (cuiva) gura și ~oarele A(-l) paraliza. 85 (Îe) Nici (sau nici un) ~ de... (sau, reg, din...) sau nici ~ Nimeni. Si: nici țipenie, nici urmă de... 86 (Pex; rar; îae) Nimic. 87-88 (Îe) A lua pe cineva (sau a se lua) peste ~ (sau, înv, în ~re) A a-și bate joc (de cineva sau) de sine însuși Si: a (se) ironiza. 89 (Reg; îe) A pune ceva sub ~ A desconsidera, a nu ține seama de ceva. 90 (Îe) A călca (pe cineva) pe ~ A-i face semne cuiva să nu facă sau să nu spună ceva. 91 (Îae) A face sau a spune cuiva ceva supărător. 92 (Îe) A sări într-un ~ A se bucura tare, a nu mai putea de bucurie. 93 (Îe) A bate din ~ A se răsti. 94 (Îae) A încerca să-și împună voința. 95 (Îae) A comanda. 96 (Îe) A-i pune cuiva ~ul în prag A lua o atitudine hotărâtă. 97 (Îae) A se opune în mod energic. 98 (Îe) A lega pe cineva de mâini și de ~oare A aduce în stare de a nu putea face nimic. 99 (Îe) A da din mâini și din ~oare A face eforturi disperate. 100 (Îe) A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, înv, sub) ~oare A zdrobi. 101 (Îae) A înăbuși. 102 (Îae) A umili. 103 (Îe) A da (cuiva sau la ceva) cu ~ul A respinge pe cineva sau ceva. 104 (Îae) A sfida pe cineva sau ceva. 105 (Îae) A scăpa un prilej. 106 (Îae) A refuza și a pierde un avantaj. 107 (Îe) A trăi pe ~ mare A duce un trai costisitor, îmbelșugat. 108 (Îae) A cheltui mult Si: a risipi. 109-112 (Îe: îlav) (A fi, a se afla, a se pune) pe ~ de pace (sau de război) (A fi sau a se pune) în stare de (pace sau) de război. 113-114 (Îe) A fi (sau a se pune, a se afla etc.) pe ~ de egalitate (sau pe același ~) cu cineva (A avea sau) a considera că are aceleași drepturi cu cineva. 115-116 (Îae) (A avea sau) a considera că are aceleași merite ca altcineva. 117 (Îe) Parcă (l-)a prins (sau apucat) pe Dumnezeu de (un) ~ A avea o bucurie foarte mare. 118-119 (Îe; îlav) (A fi) ... în ~oare sau din (sau de la) cap până în (la) ~oare (A semăna) leit cu... 120-121 (Îe) A-(ș)i tăia (cuiva) craca (sau creanga) de sub ~oare (sau, rar, ~) (A face pe cineva să piardă sau) a pierde din vină proprie un mijloc de existență. 122-123 (Îae) (A periclita cuiva sau) a-și periclita singur situația. 124 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) capul sub ~ A distruge pe cineva. 125 (Reg; îe) A se pune în cap și în ~oare A depune toate eforturile posibile pentru a izbuti. 126 (Îae) A încerca prin toate mijloacele să obțină ceva. 127 (Îe) A merge pe ~oarele altuia A fi protejat sau ajutat de cineva. 128 (Pfm; îe) A vorbi (sau a grăi, a scrie etc.) cu ~oarele A vorbi sau a scrie greșit din punct de vedere gramatical sau logic. 129 (Îlav) Fără cap și fără ~oare Fără logică. 130 (Îal) Lipsit de sens. 131 (D. două persoane; îe) A dormi (sau a sta, a se culca) de-a ~oare(le) A se culca fiecare la câte un capăt al patului, cu picioarele întinse în sens invers. 132 (Rar; îe) Cât de apucă -~ul Foarte repede. 133 (Îe) Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un ~ Într-o clipă. 134 (Fam; îe) A sta cu ~oarele în apă rece A se gândi profund. 135 (Îe) A sta (sau a fi) în ~oarele cuiva A încurca, a împiedica pe cineva. 136 (Înv; îe) A sta pe un (sau pe mai) bun ~ A fi în siguranță. 137 (îae) A se găsi într-o situație favorabilă. 138 (Îae) A avea o situație matrială bună Si: a fi bogat. 139 (Îe) A călca cu ~ul stâng A începe prost o activitate. 140 (Îe) A călca cu ~ul drept A începe bine o activitate. 141 (Îe) A(-i) pune (sau așterne, închina, supune etc. ceva) la ~oare (sau, înv, ~oarele) cuiva A oferi cuiva ceva în semn de omagiu, de prețuire, de supunere etc. 142 (Îe) A cădea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva sau a săruta ~oarele cuiva A se prosterna în fața cuiva, implorând iertare, milă, sau în semn de respect. 143 (Îae) A se ruga de cineva. 144 (Îae) A se umili înaintea cuiva. 145 (Reg; d. timp; îe) A fi într-un ~ A fi schimbător. 146 (Fam; d. obiecte, bunuri; îe) A face (sau a căpăta) ~re A dispărea. 147 (Îc) ~ul-caprei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze palmate cu trei diviziuni și flori albe sau roșietice Si: (reg) laba-ursului (Algopodium podagraria). 148 (Bot; reg; îac) Lobodă (Chemopodium album). 149 (Reg; îc) ~rul-cocoșului Plantă erbacee din familia ramunculaceelor cu frunze adânc dințate și cu flori galbene strălucitoare Si: (reg) buștean-broștesc, curpeniță, floare-broștească, jap, jebdi, ochiul-boului, ochiul-broaștei, talpa-cocoșului (Ranunculus acris). 150 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor cu frunze adânc dințate și cu flori galbene Si: (reg) bogar; gălbenele, floare-de-leac, floricică-de-leac (Ranunculus pedatus). 151 (Bot; reg; îac) Gălbenele-de-munte (Ranunculus carpaticus). 152 (Bot; reg; îac) Floare-de-leac (Ranunculus repens). 153 (Bot; reg; îac) Gălbenele (Ranunculus polyanthemos). 154 (Bot; reg; îac) Cornicei (Ranunculus arvensis). 155 (Bot; reg; îac) Buruiană-de-nouă-daturi (Ranunculus auricornus). 156 (Bot; reg; îac) Boglar (Ranunculus sceleratus). 157 (Bot; reg; îac) larba-broaștei (Hydrocharis morsusranae). 158 (Bot; reg; îc) ~ul-cocoșului-târâtor Rămurele (Clavaria botrytis). 159 (Bot; reg; îc) ~-de-gaiță Unghia-găii (Astragalus glycyphyllos). 160 (Bot; reg; îc) ~ul-găinii Grozamă mare (Cytisus nigricans). 161 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 162 (Bot; reg; îc) ~-gâștei Talpa-gâștei (Leonorus cardiaca). 163 (Bot; reg; îac) Spanac porcesc (Chenopodium hybridus). 164 (Bot; reg; îac) Lobodă (Chenopodium album). 165 (Bot; reg; îc) ~ul-lupului Cervană (Lycopus europaeus). 166 (Bot; reg; îac) Piedicuță (Licopodium clavatum). 167 (Bot; reg; îc) ~ul-păsărelei Nemțișoari-de-câmp (Delphinium consolida). 168 (Bot; reg; îc) ~ul-vițelului Rodul-pământului (Arum maculatum). 169 (Bot; reg; îc) ~ul-vrabiei Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 170 (Orn; reg; îc) ~oare-lungi Piciorong (Himantopus himantopus). 171 (Pex; reg) Mers¹. 172 Picior de animal sau de pasăre fript sau fiert pentru a fi mâncat. 173 Ciozvârtă de animal. 174 (Îe) L-a ros ca pe-un ~ de porc Se spune despre o persoană care și-a cheltuit averea cu cineva sau care a făcut pe cineva să-și cheltuiască averea cu ea. 175 (Arg) ~ de porc Pistol. 176 (Arg) ~ de porc de mare Pușcă. 177-179 (Reg; îcs) Hora peste pe ~, pe ~, pe amândouă ~rele Dansuri populare nedefinite mai îndeaproape. 180-182 (Reg; îacs) Melodii după care se execută aceste dansuri. 183 (Trs; Mun; îcs) (La armeanu) într-un ~ Joc de copii Si: șotron. 184 (îs ~ de lemn) Proteză a unui picior, la oameni Si: (rar) pilug. 185 (Reg; îls) ~re de lemn Catalige. 186 (Pan) Fiecare dintre elementele pe care se sprijină partea de jos a unei mobile sau capul unei unelte. 187 Parte de jos, alungită, prevăzută cu un suport, care sprijină corpul unor obiecte. 188 (Olt; Trs) Fiecare dintre stâlpii pe care se sprijină podul morii de apă. 189 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne lungi ale scării mobile, pe care se fixează fusceii. 190 (Reg) Fuscel la scara mobilă. 191 Element de construcție al unui pod, care transmite solului greutatea podului și sarcinile care îl solicită. 192 (Reg) Regulator la plug. 193 (Reg) Bârsă la plug. 194 Fiecare dintre lemnele înfipte vertical în oplenele saniei, pentru a sprijini loitra Si: mănușă, țepușă, (reg) mână¹, popic. 195 Mâner fixat de coada unei coase Si: (reg) măcău¹, popic. 196 (Buc; Mol) Bucată rotundă de lemn în care se fixează nicovala de ascuțit coasa Si: (reg) batcă, butucier, pop. 197 (Înv) Parte a cercelului care atârnă mai jos de lobul urechii. 198 (Reg; lpl; îs) ~ de fier, ~ de oală Pirostrie. 199 Parâmă fixată cu un capăt de catarg și cu celălalt de cârligul unui palanc. 200 (Tip) Bucată de aliaj pe care se montează clișeul de alamă pentru tiparul în relief. 201 (Tip) Buză a paralelipipedului literei tipografice. 202 (Reg) Cui de lemn cu care se fixează jugul pe buștean la pluta de lemn. 203 (Mol) Parte a cimpoiului nedefinită mai îndeaproape. 204 (Min; îs) ~ de siguranță Parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată, în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 205 Parte de jos, masivă, a unui zid, a unei construcții etc. 206 Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte, deal, munte, pisc etc. Si: bază, poală. 207 (Pop) Petiță². 208 Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 30,48 cm, folosită și astăzi în unele țări. 209 (Îvr; îs) ~ cubic Unitate de măsură a volumului egală cu volumul unui cub cu latura de un picior (208). 210 Unitate ritmică a unui vers, alcătuită dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. corectat(ă)

haz sn [At: BELDIMAN O. 50/14 / Pl: (rar) ~uri / E: ngr χαξι tc hazz] 1 (Înv) Plăcere pe care o simte cineva. 2 (Înv) Plăcere pe care o face cineva cuiva. 3 Calitate a cuiva de a plăcea (prin veselie, farmec, grație etc.). 4 (Înv; îe) A avea ~ A simți plăcere și bucurie. 5 (Îae) A avea farmec. 6 (Înv; îe) A fi cu ~ A avea farmec. 7 (Îae) A avea umor. 8-9 (Înv; îe) A nu face ~ de cineva (sau de ceva) A nu da importanță cuiva (sau la ceva). 10-11 (Înv; îae) A-i plăcea de cineva sau de ceva. 12-13 (Înv; îae) A iubi pe cineva sau ceva. 14 Stare de bună dispoziție Si: veselie. 15 Calitate a cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă. 16 Calitate a cuiva de a înveseli pe alții prin glume. 17 Umor. 18 (Îs) Vorbe cu ~ Vorbe spirituale. 19 (Îe) A face ~ A fi vesel. 20-21 (Îae) A face glume pe seama cuiva sau a ceva. 22 (Îe) A face ~ de necaz A-și ascunde supărarea glumind. 23-24 (Îljv) Cu ~ Nostim. 25-26 (Irn; îe) Știi că ai (sau are) ~ ? Știi că-mi placi (sau că-mi place?)

striga [At: COD. VOR.² 22^r/8 / Pzi: strig, 6 și (înv) strâg / E: ml *strigare] 1 vi (D. oameni) A scoate țipete puternice (pentru a îndemna la o acțiune sau pentru a opri o acțiune ori de durere, de spaimă, de mânie etc.) Si: a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg) a stricni². 2 vt (Reg; îe) A ~ oarba cuiva A da cuiva cu oarba Vz oarba. 3 vi (Îvr) A se tângui cu voce tare Si: a plânge. 4 vi (Fig; d. instrumente muzicale) A răsuna. 5 vi (D. animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei Vz cânta, țipa, urla, zbiera. 6 vi (D. oameni) A semnaliza (ceva) prin strigăte. 7 vi A cere ajutor prin țipăte. 8 vt A spune (3) cu glas foarte puternic. 9 vi (Îvr) A se pronunța (cu insistență) pentru cineva sau ceva. 10 vi (Înv) A stărui în favoarea cuiva. 11 vi A vorbi cu glas puternic (pentru a-și impune voința) Si: a vocifera. 12 vi (Înv) A aduce laudă, slavă (prin strigăte de bucurie, recunoștință). 13 vt (Îvr) A cere (cu glas tare și cu insistență) Si: a pretinde. 14 vt (Înv) A face apel la bunăvoința cuiva. 15 vi (Înv) A adresa o rugăminte (cu glas puternic). 16 vi (Înv; rar; d. persoane) A conduce (5). 17 vi A protesta (cu tărie, cu convingere). 18 vi (Adesea udp „la”, înv „spre”, „asupra”, reg „pe”) A-i vorbi cuiva pe un ton amenințător (aspru și cu dușmănie) Si: a răcni¹, a se răsti¹, a se rățoi², a țipa, a urla, a zbiera, a se zborși, (pop) a se oțărî, (pfm) a se stropși (17), (înv) a se răpști, (reg) a se aspri (5), a se născocorî, a se răboli, a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui¹, a se răscocora, a se războti. 19 vt (C. i. oameni) A chema (de la distanță) cu glas puternic (rostindu-i numele), ca să vină, să asculte, să-i comunice ceva etc. 20 vt (Îe) A ~ catalogul A face apelul nominal al elevilor dintr-o școală sau dintr-o clasă, al studenților, al unui grup de cursanți Si: a lua prezența. 21 vi (Mil; înv; adesea urmat de determinarea „în leafă”) A mobiliza ca mercenari. 22 vt (Pop) A porecli. 23 vtim (Îvp) A se chema (într-un anumit fel). 24 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 25 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 26 vt (Fșa; la jocul de cărți) A anunța cu voce tare o formație de joc, la începutul sau în timpul unei partide, în funcție de regulile jocului. 27 vt (Îvr) A propovădui. 28 vt (Înv; c. i. oameni) A proclama. 29 vi A spune strigături la joc. 30 vi A conduce jocul prin chiuituri și strigături Si: a chiui (6).

veseli vb. IV. refl. 1 (pop.; mai ales cu determ. introduse prin prep. „de”) A deveni vesel, a manifesta bună dispoziție, voie bună sau, ext., bucurie, mulțumire. Se veseli și începu a rîde singur (SADOV.). ♦ (tr.fact.) A face să devină sau să fie vesel, a produce (cuiva) bună dispoziție, voie bună. Vinul veselește inima omului (SADOV.). 2 A-și folosi timpul în mod plăcut, distrîndu-se, amuzîndu-se, chefuind etc.; a se distra, a se amuza, a chefui. Mîncați, beți și vă veseliți (CR.). ◊ (intr.) Tu tot bei și veselești (ALECS.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche веселнтн.

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Veselie. E-atîta haz și bucurie! IOSIF, PATR. 14. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești... cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. În satele de pe răzeșia Dornei îi puțin haz în noaptea asta. ȘEZ. III 180. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind, a se amuza; (cu determinări introduse prin prep. «de») a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a rîde de cineva sau de ceva. Mamele, pe la ferestre, priveau de-afară, cu dragoste, la tinerețea dinlăuntru și făceau haz de îmbulzeala, de fierberea și zbuciumul acelei lumi noi, însetate de viață. VLAHUȚĂ, O. AL. II 4. Făcea un haz nespus, rîdea de se prăpădea. GHICA, S. 217. Amărîtă-i viața mea, Amărîtă-i de necaz, N-am inimă să fac haz. ȘEZ. I 10. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcînd glume sau simulînd voie bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. Nu că-i băiatul meu, da să-ți spun drept, e o comoară; las’ că-i frumos... da hazul lui, mă-nțelegi, e ceva rar, nu te mai saturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 168. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, de umor. Dar din toți cine era mai cu haz, era d-nu Agachi Flutur. ALECSANDRI, T. I 313. 2. (Învechit) Plăcere, bucurie. Acolo... am trăit în fericire, Am gustat hazul din lume cu plac și cu mulțămire. CONACHI, P. 101. ◊ Expr. A face haz pe cineva (sau ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. Ea nu-l făcea haz, și totdauna îl lăsa cu buzele umflate. ISPIRESCU, U. 11. Îl făceau haz, fiindcă era plin de originalitate, de duh și de veselie. GHICA, la TDRG. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă, a nu lua în serios. ◊ (În imprecații glumețe) Era și frumoasă, bat-o hazul s-o bată! CREANGĂ, A. 96. ♦ Calitatea de a plăcea, de a atrage, de a captiva; farmec, grație. ◊ Loc. adj. Cu haz = plăcut, nostim. Foaie verde de-un agud, Cîte puice am avut, Numai una mi-am lăsat, Stricățică de vărsat Și cu haz la sărutat. ȘEZ. I 212. ◊ Expr. (Ironic) Știi că ai (sau că are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că-i) bine? Plecați imediat. – Știi că ai haz? Cum să-l las singur pe părintele? Nu vezi cîte treburi avem? SADOVEANU, P. M. 166. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252.

PĂMÎNT, (3, 4, 5, 6) pămînturi, s. n. 1. Planeta pe care o locuim (fiind a treia dintre planetele cunoscute, în ordinea depărtării lor de soare). Se împlinea acum, peste o minută, a treisprezecea învîrteală a pămîntului împrejurul soarelui de cînd tînărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. CARAGIALE, O. I 326. Se suie în pod și coboară de-acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa, toate colbăite, sfarogite și vechi ca pămîntul. CREANGĂ, O. A. 225. Dar dacă vrei cu crezămînt Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. 1173. ◊ Expr. La capătul pămîntului = foarte departe. Mînia pămîntului = îngrozitor, înfiorător. Era slut, mînia pămîntului. GANE, N. III 28. De cînd lumea și pămîntul v. lume. Cît e lumea și pămîntul v. cît. A se ruga cu cerul, cu pămîntul = a se ruga cu multă insistență. A făgădui (sau a promite, a jurui) cerul și pămîntul = a făgădui lucruri nerealizabile. Juruiește-i ceriul și pămîntul, ca să-ți smomească pe nevasta d-tale și să ți-o aducă acolo. CREANGĂ, O. A. 199. (A nu ști, a nu auzi, a nu afla etc.) nici pămîntul = absolut nimeni, nimeni în lume. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. Dar pe vulpi nu le poate auzi nici pămîntul. SADOVEANU, O. A. II 176. Nu vreau să știe nimeni. Nici pămîntul. VLAHUȚĂ, la TDRG. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului v. buric. 2. Scoarța globului terestru, suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți sol. Și patru margini de pămînt Ce strîmte-au fost în largul lor, Cînd a port.it s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54. Am să zbor lin ca vîntul, Să cutreierăm pămîntul. CREANGĂ, O. A. 234. Iară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. La pămînt = a) întins, culcat pe jos; fig. (despre persoane) deprimat, învins. Armașul gemea la pămînt, fără să se clintească. SADOVEANU, O. VII 133. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă La pămînt dormea. EMINESCU, O. I 142; b) (în formule de comandă) culcă-te! culcat! Ca de la cer la pămînt sau ca cerul de pămînt, se zice pentru a exprima o foarte mare diferență între două lucruri. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pămînt = vijelios, furios, gata să distrugă totul în drumul său. Unde se luase după dînșii scorpia de mumă a zmeoaicelor cu o falcă în cer și cu alta în pămînt. ISPIRESCU, L. 225. Statu-palmă-barbă-cot vine cu o falcă în ceri și cu una în pămînt. CREANGĂ, O. A. 275. A da (ceva) la pămînt = a nărui, a dărîma (ceva). Avem să fim siliți a-ți da casa la pămînt pentru ca să treacă drumul. ALECSANDRI, T. I 359. (A lăsa) toate la (sau în) pămînt = (a lăsa) toate baltă, la voia întîmplării. Văzînd... că nu dau răspuns de nicăiri, lasă toate în pămînt și se ia după mine la baltă. CREANGĂ, O. A. 65. (în construcție cu verbele «a pune», «a lăsa» etc., cu complementele «ochii», «capul», «privirile» etc.) În (sau la) pămînt = aplecat în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). Întreaga mulțime a tăcut cu frunțile și cu ochii la pămînt. SAHIA, N. 19. Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Iese-n cale și mă-ntreabă: Fostu-i-am vreodată dragă?... Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr’ să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A băga (pe cineva) în pămînt v. băga. A fi în pămînt = a fi mort. Nu plînge de-i auzi, Că eu în pămînt voi fi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. Parcă l-a înghițit pămîntul (sau a intrat în pămînt) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. Am strigat la el pînă ce-ai ieșit dumneata; ș-acuma nu-i; parc-ar fi intrat în pămînt. SADOVEANU, B. 56. Cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amănuntul... Dar a găsit nimica toată, căci furnicile parcă intrase în pămînt. CREANGĂ, O. A. 258. A-i veni cuiva să intre în pămînt, se zice cînd cineva se simte foarte rușinat, încît ar prefera să nu mai fie văzut. A ieși (sau a apărea) ca din pămînt sau parcă a ieșit (sau a răsărit) din pămînt = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. Ca din pămînt ieșiră trei lăutari. La TDRG. N-apucară să facă zece pași și tunica roșie îi apărea ca din pămînt. VLAHUȚĂ, O. AL. II 67. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni. Pare că ieși din pămînt. ISPIRESCU, la TDRG. A fi pe pămînt = a trăi, a exista. De cînd sînt eu pe pămînt, Numai trei mîndre-am avut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 95. A nu fi pe pămînt = a nu avea simțul realității. A fi cu picioarele pe pămînt = a avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai Încăpea) nici pămîntul (de...) = a) a simți o puternică emoție (de bucurie, de supărare, de deznădejde etc.). Fata ieși din curte ca fulgerul; n-o mai ținea pămîntul de bucurie. ISPIRESCU, L. 13; b) a fi mîndru, încrezut. A face (sau a ține) degeaba umbră pămîntului v. umbră. A nu-l primi (pe cineva) nici pămîntul = a fi un mare păcătos. Cine calcă jurămîntul Nu-l primește nici pămîntul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pămîntul, se spune (mai ales în imprecații) despre oamenii răi. De-aș fi așa blăstămat Precum îs de judecat, Soarele nu l-aș vedea, Pămîntul nu m-ar ținea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. Pe fața pămîntului = în lume. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pămîntului = a distruge, a nimici, a ucide. De nu faci pînă dimineață toate după cum ți-am poruncit, te sting de pe fața pămîntului. RETEGANUL, P. V 49. Ea purta sîmbetele lui Ercule și ar fi voit să-l facă... să piară de pre fața pămîntului. ISPIRESCU, U. 51. Nu care cumva să bleștești din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului! CREANGĂ, O. A. 231. A (se) face una cu pămîntul (sau o apă și un pămînt) = a (se) nimici, a distruge doborînd, ucigînd. Vînturile porniră. turburînd apele și făcînd una cu pămîntul copacii neclintiți de veacuri. DELAVRANCEA, S. 102. Îi era frică să nu dea peste dînsa zmeii, căci o făcea una cu pămîntul. ISPIRESCU, la TDRG. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pămînt. EMINESCU, O. I 147. A scoate (sau a aduce) din pămînt (sau din fundul pămîntului) = a obține, a procura cu orice preț, cu orice efort. Dacă mai ai rom, două [ceaiuri]! Dacă n-ai, să scoți din pămînt. C. PETRESCU, Î. II 4. Oh, leacul! unde-i? Din pămînt, Din foc ea l-ar fi scos. COȘBUC, P. II 223. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. A fugi mîncînd pămîntul v. fugi. Doarme și pămîntul sub om = e liniște, tăcere desăvîrșită. A dormi ca pămîntul v. dormi. (Rar) Ce pămînt! = ce dracu, ce naiba? Tu te duci, bade sărace, Dar eu ce pămînt m-oi face? ȘEZ. I 139. ♦ Alune-de-pămînt v. alună. 3. Material natural format dintr-un amestec de granule minerale provenite din dezagregarea rocilor și din granule organice provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale; materia din care e alcătuită partea solidă a globului terestru. V. țărînă. Veteranul coborî cele două scări de pămînt. DUNĂREANU, N. 47. Mă dusei cu coasa-n rît, Cosii iarbă și pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150. Gura lumii numai pămîntul o astupă (= bîrfeala nu încetează decît la moartea bîrfitorilor). ◊ Loc. adj. Ca pămîntul = pămîntiu. Spune, mîndră, ce ți-i gîndu, De ți-i fața ca pămîntu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 240. ◊ Pămînt rar v. rar. Pămînt activ = material obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinei, la regenerarea uleiurilor minerale etc. ♦ Lut. Fierb pe vatră oale mari de pămînt, burticoase. STANCU, D. 75. Un fluieraș de pămînt. FILIMON, la TDRG. ◊ Fig. Toate relele ce sînt... legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I 136. 4. (Spre deosebire de mare) întindere de uscat; (prin restricție) continent. Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. Dintre păsări călătoare Ce străbat pămînturile, Cîte-o să le-nece oare Valurile, vînturile? id. ib. IV 396. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 5. Întindere de teren (cultivabil). V. cîmp, ogor, țarină. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt: Cu sînge cald l-am apărat, Și cîte ape l-au udat Sînt numai lacrimi ce-am vărsat – Noi vrem pămînt! COȘBUC, P. I 209. ◊ Expr. (Sărac) lipit pămîntului v. lipit. ♦ (Adesea la pl.) Moșie. Și-a cumpărat pămînturi, a ridicat acareturi. STANCU, D. 11. Mai drept ar fi s-o cumpăr eu moșia, că a noastră a fost, trup din trupul pămînturilor mele. REBREANU, R. I 145. 6. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. Nu rareori mă gîndesc și la Rusia. Peste pămîntul ei nesfîrșit am colindat vreme de trei luni. SAHIA, N. 64. Aveau de gînd să meargă de-a lungul coastei pînă ce întîlneau malul fluviului Maroni, de unde începea pămîntul olandez. BART, E. 278. A! pămînt fericit al Moldovei, ți-a fost dat să vezi în scaunul tău bătrîn un domn tînăr. DELAVRANCEA, O. II 164. Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pămînt turcesc. BOLINTINEANU, O. 36. ◊ Pămîntul făgăduinței v. făgăduință. ◊ Expr. Obiceiul pămîntului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții și care se aplicau odinioară pe un anumit teritoriu, fiind transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei caracteristic unei țări, unei regiuni, păstrat din vechime. Așa-i obiceiul pămîntului; fata învață de la mamă și mama de la bunică. GANE, N. I 62. Obiceiul pămîntului ajunge prin întrebuințare a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Obiceiul pămîntului le-a ținut multă vreme loc și de constituție politică și de condică civilă și criminală. BĂLCESCU, O. I 60.

SPARGE, sparg, vb. III. I. Tranz. 1. A preface un obiect în bucăți sau în cioburi prin lovire, ciocnire, apăsare; (uneori, fiind vorba de obiecte de sticlă) a face să plesnească, să crape (fără a se îmbucătăți). În cancelarie se învîrteau mai mulți, spărgînd ce le cădea în cale și războindu-se mai ales cu registrele în care erau însemnate învoielile și datoriile oamenilor. REBREANU, R. II 200. Purcelul atunci... a spart o fereastră. CREANGĂ, P. 85. ◊ Fig. Era plin primăvara de copii... care, la înapoiere, spărgeau aerul cu zgomotul trompetelor de carton și al huruitoarelor de lemn. PAS, Z. I 18. Deodată un stol de vrăbii a zburat din vișin, spărgînd strident liniștea. SAHIA, N. 61. Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. VLAHUȚĂ, R. P. 10. ◊ Absol. Multe gospodării nouă, altele lărgite; nici un semn nu mai rămăsese că au spart pe aici obuzele. C. PETRESCU, Î. II 204. ◊ Refl. Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! COȘBUC, P. I 237. Se sparse bomba-n două. ALECSANDRI, P. II 88. (Fig.) Ne zăpăcește zbuciumarea asta a valurilor care se izbesc spărgîndu-se cu zguduituri groaznice. BART, S. M. 19. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. Toți tresăriră ca și cum glonțul ar fi trecut deodată prin toate inimile. VLAHUȚĂ, N. 187. ◊ A se lovi (sau a lovi pe cineva) la cap, producînd o rană. P-aci era să moară de mîhnire. Și dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. S-arunce aici cu pietre ca să ne spargă capetele? ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Expr. A-și sparge capul (cu ceva) = a-și frămînta mintea pentru rezolvarea unei probleme. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune cînd cineva este silit să suporte consecințele neplăcute ale unui lucru, ale unei situații de care nu este vinovat. Oricum, tot în capul meu o să se spargă. DEMETRIUS, C. 42. ♦ Refl. (Regional) A căpăta o gaură, a se găuri. De s-ar sparge blidu-n fund Doar-aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit. Glasul i se spărsese de tot. DUMITRIU, N. 107. 2. A tăia, a despica lemne, butuci, în mai multe părți, (pentru a pune pe foc). În loc să spargă butuci pîn-or plesni, golanii de argați îmi umblă cu Isopii! CAMILAR, N. II 381. Spărgea un lemn pentru foc, dădea la o parte zăpada. Nici treburile astea nu le făcuse Mitică pînă atunci. PAS, Z. IV 258. 3. A sfărîma învelișul unui obiect, pentru a extrage și a folosi conținutul. Anica tăiase o găină. Spărsese ouă. Pregătise cina pentru oaspe. C. PETRESCU, Î. II 174. Argintarul îi ducea grija fiindcă, ascultînd pe la ușă, n-auzea alt decît cum spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Refl. (Poetic) Iar dac-un nor se sparge deasupră-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. ALECSANDRI, P. III 305. (Prin metonimie) Un potop de ploaie se sparse din culmea întunecimii. DELAVRANCEA, V. V. 223. ♦ Intranz. (Despre abcese) A se deschide (lăsînd să curgă puroiul). Dacă uima a spart, e bine să punem pe rană frunză de ciumafai. ȘEZ. II 19. 4. A distruge, a nimici. Sparge cazemata asta. CAMILAR, N. I 427. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile. EMINESCU, O. IV 396. Craiul lor a poruncit s-aducă tunurile ca să spargă porțile. NEGRUZZI, S. I 170. Gura omului sparge cetăți. Cu capul nu spargi zidul. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma, dînd un randament mai mare decît cel prevăzut. A sparge banca (sau, rar, bancul) = a cîștiga banii celui care ține banca la bacara. Joc... Sparg bancul... El atunci scoate ceasornicul... Îl iau. BOLINTINEANU, O. 368. 5. A forța o ușă, o încuietoare (pentru a jefui); p. ext. a jefui, a prăda. Ar fi putut să umble cineva... – Doar dacă sparge broasca. BARANGA, I. 202. A ars repede curtea boierească. Am spart pivnițele. STANCU, D. 147. Maică, maică, soacra mea, Nu știi c-am să-ți spui ceva? Unul pimnița ne-a spart, Buțile c-a încercat. TEODORESCU, P. P. 680. ◊ Refl. pas. Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. 6. (Rar) A ara, a desțeleni. Boul... Va afla din ce pricină sparge țărna hrănitoare. CONACHI, P. 261. ◊ Refl. pas. Cu arătura se sparge pămîntul. I. IONESCU, D. 244. ♦ A săpa. Te du în grajdul cailor și sparge pămîntul și sapă acolo că vei afla niște oase de cal. RETEGANUL, P. III 14. 7. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. (cu privire la ființe) a ucide. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Vitele mari, cornute mai ales, cînd turbă... sînt furioase, împung pe alte vite, le sparg cu coarnele și se reped după oameni. ȘEZ. III 205. Toate vitele mi-a spart. ALECSANDRI, P. P. 361. ◊ Expr. A-i sparge (cuiva) urechile = a face zgomot mare, dînd celor de față impresia că și-au pierdut auzul. Deasupra ta întîia explozie îți sparge urechile. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! CARAGIALE, O. II 165. ♦ Refl. (Adesea prin exagerare) A crăpa, a plesni, a muri. Brotăceii se sparg la cîntec ca niște poeți zgomotoși și fără minte. DELAVRANCEA, T. 62. Ea de jale se spărgea. VĂCĂRESCU, P. 13. Patruzeci de călărași, Cu cai de se sparg de grași. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Refl. Fig. A striga tare, a răcni, a zbiera. Ho!... Ce te spargi așa în calea boierilor! ALECSANDRI, T. 141. 8. (Învechit și popular) A găuri, a rupe o țesătură, o încălțăminte etc. Așternutul era de niște pînză albă... și subțire, de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Geaba vii, geaba te duci, Geaba spargi niște papuci. PANN, P. V. III 5. Cămașa veche umbli să o cîrpești și mai rău o spargi. ◊ Expr. Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate; la dracu-n praznic. ◊ Refl. Mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și, după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele. ISPIRESCU, L. 56. Zi și noapte au lucrat bieții creștini la cetate, pînă s-au spart toate hainele de pe ei. ODOBESCU, S. I 408. II. Fig. 1. Refl. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A se termina, a înceta (prin împrăștierea oamenilor). Putea să adune către seară, cînd se spărgea tîrgul, paie ca să-și umple prispa. CAMIL PETRESCU, O. II 47. Gloata se trezi. S-au spart rîndurile. SAHIA, N. 93. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi, în jurul celui ce sosea, cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. REBREANU, R. I 137. Congresul se sparse într-ăst rînd fără succes, precum în urmă și cel ce sta să se facă în curtea domnească de la București. ODOBESCU, S. I 269. Cînd vine vremea de a se sparge balul, e mare părere de rău. ALECSANDRI, O. P. 253. Satul s-a spart și abia a mai rămas 4 case din 58 ce erau la 1850. I. IONESCU, P. 313. Pînă cartea se citea, Nunta mîndră se spărgea. TEODORESCU, P. P. 623. ♦ Tranz. A produce prin acțiunile sale o disensiune, o desfacere, o împrăștiere de oameni, o răsturnare de situații. Toți... fac gură largă, Dragostea ca să ne-o spargă. ALECSANDRI, P. P. 278. ◊ Fig. Șampania deșteaptă bucuria și sparge întristarea. BOLINTINEANU, O. 396. ◊ Expr. A sparge (cuiva) casa = a strica căsnicia cuiva, a contribui la desfacerea căsătoriei cuiva. Un ăla, un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule! CARAGIALE, O. I 44. Măi, frate, bate-ți nevasta, Nu vezi că ne sparge casa? HODOȘ, P. P. 152. 2. Tranz. (Învechit) A risipi (o oaste inamică), a birui, a înfrînge; a pune pe fugă. Îi povestiră cum... oastea lui a spart oastea împărăției. ISPIRESCU, L. 111. Cum trecură ai noștri rîul, dau îndată năvală asupra turcilor, îi bat, îi sparg, îi pun în goană și îi silesc a căuta scăpare după șanțuri. BĂLCESCU, O. II 74. – Forme gramaticale: perf. s. spărsei, part. spart.

chef sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 246/31 / Pl: ~uri / E: tc kef, ke(j)f] 1 Bună dispoziție Si: veselie. 2 (Îe) A fi cu ~ A fi bine dispus. 3 (Îe) ~ și bucurie (sau voie bună) Se zice când închină cineva un pahar de băutură. 4 Voie. 5 Poftă. 6 (Fam; îe) A avea ~ de ceva A fi dispus să facă ceva. 7 (Fam; îe) A face pe ~ul cuiva sau A face cuiva ~ul A-i împlini cuiva voia, a-i face pe plac. 8 (Fam; îe) A lăsa pe cineva în ~ul (sau ~urile) lui A lăsa în voia lui, în apele lui. 9 Dorință curioasă, neașteptată Si: capriciu, toană Cf hachițe. 10 (Fam; îe) A-și face ~ul A-și împlini pofta, capriciul, damblaua. 11 Bucurie. 12 (Înv) Tabiet oriental al cafelei și al ciubucului. 13 Petrecere veselă cu mâncăruri și băuturi din belșug (și cu muzică). 14 Dispoziție sufletească (de veselie) a omului care a băut (cam mult, dar nu e încă beat de-a binelea). 15 (Fam; îe) A fi cu ~ A fi amețit de băutură. 16 (Fam; îe) A prinde (la) ~ A se ameți de băutură.

CARNE (pl. cărnuri) sf. 1 🫀 Substanța organică, moale și sîngeroasă, care acopere oasele oamenilor și animalelor; Fig. și pop.: ~ vie, came despuiată de piele; a da, a trage, a nimeri, a tăia în ~ vie, a nu nimeri în gol, a nu greși ținta, lovind în cineva; proverb: a fi cu cineva prieten unghie și ~, a fi buni prieteni, a fi trup și suflet cu cineva; în ~ și (în) oase, în persoană, în ființă, în viață; (o bucată de) ~ cu ochi, om sau femeie numai cu chipul de om, diform, cu trupul și mintea greoaie; a prinde sau a pune ~ pe el, a se îngrășa; a crește ~a pe cineva (de bucurie), a fi mulțumit din cale afară, a nu mai putea de bucurie; unde dă mama, ~a crește, mama, cînd pedepsește copilul, o face spre binele lui ¶ 2 Fig. 🎖️ ~ de tun, trupe care se expun, fără a fi menajate, loviturilor inimicului ¶ 3 Carnea animalelor și păsărilor considerată ca aliment: ~ de vacă, de miel, de pasăre; proverb: ~ fără ciolan nu se poate, nu poți avea un avantaj deplin fără oare-cari mici inconveniente; cine poate, oase roade, cine nu, nici ~ moale, cei puternici izbutesc în toate, cei bogați pot multe și de toate; nici ~a să arză, (dar) nici frigarea, nici prea multe neajunsuri unuia, nici prea multe altuia; trebuesc menajate amîndouâ părțile opuse ¶ 4 pr. ext. Partea albă sau roșiatică, dar de natură musculară, care se mânîncă din pește, din crustacee, etc.: ~a șalăului e foarte gustoasă ¶ 5 🌿 Ceea ce se mănîncă din fructele zămoase: ~a cireșelor, piersicilor, prunelor ¶ 6 pl. Carnea unui stîrv, unei mortăciuni ¶ 7 pl. 🍽 Tot felul de came preparată, mîncâri de carne: scoase de sub picioare o torbă plină de cărnuri fripte ALECS. ¶ 8 pl. Carnea de pe trupul omului, trupul: de-ar fi fost un sfînt în locul meu, încă i-ar fi tremurat cărnurile GN.; dar și sg.: îi tremură ~a pe dînsul de frică CRG. ¶ 9 ⛪ săptămîna cărnii, aceea care precede săptâmîna albă sau săptămîna brînzii, penultima săptămînă dinaintea postului mare, numită și „cîrneleagâ”, „săptămînă mistreață (săpt. vîrstată, săpt. împestrițată, săpt. în praguri)”, iar in Mold. „harți” sau „săptămîna hărții” ¶ 10 ⛪ Lăsatul secului de ~, Dumineca care precede săptâmîna albă sau a brînzii [lat. caro, carnem].

întâmpinà v. 1. a merge înaintea cuiva: ieși să-l întâmpine; 2. a primi cu onoruri: norodul îl întâmpină cu bucurie NEGR.; 3. a preveni: acei boieri au întâmpinat râsbunarea sa OD.; 4. fig. a face o obiecțiune: la acestea el întâmpină următoarele; 5. a da peste: a întâmpina piedici, greutăți; 6. a suporta: a întâmpina cheltueli. [Termen primitiv militar: a ieși înaintea cuiva cu tâmpine, a-l primi în sunetul instrumentelor].

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect sau de simpatie la întîlnirea cu cineva sau la despărțire; a-și manifesta bucuria, aclamînd pe cineva. Te salut, domnule Băltene... SADOVEANU, O. VIII 653. Să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect. CARAGIALE, O. I 176. ◊ (Urmat de determinări modale sau instrumentale) Pan Anton înaintă cu calul și salută din cap pe oștean. SADOVEANU, O. VII 165. Cînd porni calul, toți trei întoarseră capetele și o salutară ceremonios. REBREANU, R. II 103. Domnițian se aplecă jumătate afară pe fereastra vagonului și vru să le salute cu batista. BASSARABESCU, V. 15. L-am salutat cu respect. DELAVRANCEA, H. T. 76. ◊ Fig. Din stînga, de sub curmătura unui deal, vine rîul Bahna să întîmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărui pămînt și destin se leagă pentru totdeauna. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. ◊ Absol. Domnul... ascultase fără voie și salută. C. PETRESCU, C. V. 116. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului. CARAGIALE, O. II 165. ♦ A primi cu bucurie o idee, o acțiune. Poporul romîn salută și sprijină cu căldură nobila chemare la lupta pentru pace. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2860.

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat. it. salutare.

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare.

crește [At: COD. VOR. 145/3 / V: (înv) ~eaș- / Pzi: cresc / E: ml crescere] 1 vi (D. animale și păsări sălbatice) A se naște și a se mări treptat, până la maturitate. 2 vi (D. animale și păsări sălbatice) A se dezvolta, facându-se mai mare, înalt, gros etc. 3 vi A trăi. 4-5 vi (Îe) (Să) ~ti (sau, îrg, creștere-ai) mare! Formulă de salut sau de mulțumire (adresată unui copil). 6 vi (D. plante; îlv) A ~ împrejur A se întinde. 7 vi (Îe) A ~ văzând cu ochii (sau ca din apă) A crește foarte repede. 8 vi (Pop; îlv) A ~ în burtă (sau a ~ carnea pe cineva) A se îngrășa (de prea multă mâncare). 9 vi (Pfm; îe) A ~ carnea pe cineva A-i merge cuiva bine. 10 vi (Pfm; îae) A fi mulțumit. 11-12 vi (Pfm) A ~ inima din (sau în) cineva ori a-i ~ cuiva sufletul sau pieptul A simți o mare bucurie sau mulțumire. 13 vi (D. o parte a corpului unui animal) A ajunge în starea originală. 14 vi A se face la loc Si: a se reface. 15 vi (D. păr, pene etc.) A apărea. 16 vi (Adesea îoc a descrește, a se micșora, a scădea) A se ivi (în depărtare) și a se mări prin apropiere. 17 vi (D. ape) A se umfla. 18 vi (D. aluat) A-și mări volumul. 19 vi (D. zile, nopți, vreme, timp; adesea îoc a descrește, a se micșora, a scădea) A dura mai mult. 20 vi (D. zgomote, sunete, glas etc.; adesea îoc a descrește, a se micșora, a scădea) A deveni mai puternic (în vibrații). 21 vi (D. națiuni, popoare; adesea îoc a descrește, a scădea) A se înmulți ca număr. 22 vi (D. avere, bunuri; adesea în opoziție a descrește, a se micșora, a scădea) A spori ca număr, valoare etc. 23 vi (De obicei, cu determinări care indică substanța înlocuită; adesea îoc a se micșora, a scădea, a descrește) A deveni mai puternic și mai greu de suportat. 24 vi (D. defecte ale obiectelor; adesea îoc a se micșora, a scădea, a descrește) A deveni mai intens și mai adânc. 25 vi (D. boli, simptome, epidemii etc.) A se întinde pe o arie mai mare. 26 vi (D. forme de teren) A deveni mai mare, prin apropiere. 27 vi (D. oameni sau acțiunile, manifestările etc. lor) A progresa. 28 vi (D. ape) A se umfla. 29 vi (D. nivelul apelor) A se ridica. 30 vi (D. aluat, pâine, cozonac etc.) A-și mări volumul prin dospire. 31 vi (Îvr; d. lână) A deveni mai mare. 32 vi (Rar; d. timp sau unități de timp) A deveni mai lung. 33 vi (D. timp sau unități de timp) A se adăuga. 34 vi (D. ură) A se mări. 35 vt (C.i. copii) A îngriji să se dezvolte bine. 36 vt (C.i. plante) A cultiva. 37 vt (C.i. animale) A prăsi. 38 vt (C.i. copii) A educa. 39 vt (C.i. copii) A instrui. 40 vi (D. oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural etc. corectat(ă)

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina tîrîtoare, cu fructe comestibile; se cultivă numeroase soiuri provenind de la două specii principale: a) (de obicei determinat prin «galben») plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, oval sau sferic, avînd miezul (galben, alb sau verde) dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); (Mold.) zemos; b) (de obicei determinat prin «verde») plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adînc crestate, cu fructul mare, sferic sau lunguieț, avînd coaja verde și miezul roșu (rar, galben), dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris); harbuz, lubeniță. Frica păzește pepenii. ▭ Fata cea mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare cîte un pepene ales de dînsa la masa împăratului. ISPIRESCU, L. 150. Doi pepeni într-o mînă nu se pot ține (= nu se pot face două lucruri deodată). ◊ Expr. Gras (sau învelit) ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras, durduliu, dolofan. La a zecea zi, unde se scutură o dată calul și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca o căprioară. ISPIRESCU, L. 16. Baba nu știa ce să facă de bucurie, că are un băiat așa de chipos, de hazliu, de gras și învălit ca un pepene. CREANGĂ, P. 78. A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni (sau, rar, din pepene) = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. Dar ce ești dumneata? Cine ești dumneata? își ieși de astă dată din pepeni beizadeaua. PAS, L. I 39. La Oppler te-am trimis eu pe d-ta? strigă d. Georgescu scos din pepene. CARAGIALE, O. II 199. Chir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască. id. o. III 36. 2. (Regional) Castravete.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Porțiune determinată în spațiu. S-au depărtat mult de locul luptei. SAHIA, N. 45. Aici, la loc răcoritor, Sfîrșit stetea acum. COȘBUC, P. I 227. Îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. ◊ Loc. adv. De pe loc = stînd, fără a se mișca. Faci reclamă mergînd sau de pe loc? SAHIA, N. 104. Din loc = de acolo de unde este sau se află cineva sau ceva. Stă neadormit... fără să se clintească din loc. CREANGĂ, P. 311. Nici că m-ar clinti din loc. ALECSANDRI, P. II 13. În loc = a) pe aceeași bucată de pămînt. Se izbește de un grup de doi mineri care tocmai intrau în dreapta și se învîrtește în loc. DAVIDOGLU, M. 21. S-a-ntors în loc și a voit să plece. CARAGIALE, P. 96. Caii-n neastîmpăr frămîntă-n loc pămîntul. ALECSANDRI, P. III 220; b) (în legătură cu verbele «a sta», «a se opri») încetînd mișcarea într-un anumit loc, neclintit. Sta în loc uimită văzînd frumusețile cîmpului. ISPIRESCU, L. 17. Cînd a intrat Abu-Hasan, cu fetele cîntînd în urma lui, a stat o clipă în loc, aiurit de atîtea minunății. CARAGIALE, O. III 72. (Expr.) A-i sta cuiva mintea în loc = a nu mai înțelege nimic; a rămîne foarte mirat, năucit,; c) (cu sens temporal) îndată, imediat. O schijă de obuz... Retează capul lui Cobuz Și-n loc ne curmă jocul. ALECSANDRI, P. III 439. La loc = (local și modal) acolo (și așa) unde (și cum) era mai înainte. Deschise saltarul biroului și băgă în el călimara tun. Închise la loc și în urmă rămase în picioare. SAHIA, N. 77. Fata Împăratului-Roș, în vălmășagul acesta, răpede pune capul lui Harap-Alb la loc. CREANGĂ, P. 278. Copiliță, nu mă spune, Că puiul la loc l-oi pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 378. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima la loc = se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc. ISPIRESCU, L. 72. A pune pe cineva la locul lui = a pune pe cineva la punct; a-l repezi. (Mil.) La loc comanda (sau – în comenzi de gimnastică – mișcarea), se spune cînd se anulează o comandă greșit dată (sau o mișcare greșit făcută, revenindu-se la poziția de pornire). La un loc = laolaltă, împreună. Pe urmă, ar mai fi de strîns la un loc, Toate inimile tinere, proaspete, Și de încins un foc. DEȘLIU, G. 10. Îmblă și ei mai cîte mulți la un loc. CREANGĂ, P. 121. Cînii latră la un loc. ALECSANDRI, P. III 8. Pe loc = a) (local) unde este cineva sau ceva. Voi, stînd aici pe loc, vă găsirăți rostul. BENIUC, V. 25. Să se ducă la părinți?... Să rămîie pe loc? CREANGĂ, P. 89. (Expr.) A sta pe loc = a se opri (din drum), a nu se (mai) mișca. Un străin... în calea fetei pe loc stătu. ALECSANDRI, P. I 23. Pe loc repaus = comandă militară indicînd ieșirea din poziția de exercițiu a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere fără a părăsi locul pe care-l ocupă în formația respectivă; b) pe aceeași bucată de pămînt. Flăcăii... țopăie pe loc, ridicînd tălpile. REBREANU, I. 12; c) (temporal) pe dată, îndată, imediat. Tocmai visam, rosti el cu oarecare greutate, dar am uitat pe loc. SADOVEANU, P. M. 310. Muri pe loc. ISPIRESCU, L. 319. Pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251. (Regional) De loc = imediat. Pînă într-un loc (sau la un loc) = (local) pînă la un punct; (temporal) pînă la un moment. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. El în tot locul se întinde. CONACHI, P. 272. Din loc în loc = a) de colo pînă colo, încoace și încolo (fără astîmpăr, fără odihnă). Umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, P. 288. Povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc. ODOBESCU, S. III 17; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe une(le) locuri = ici și colo, pe alocuri. Omătul se pusese pe une-locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. Din capul locului v. cap. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc v. lua. A-și afla locul = a se aciua undeva, a se stabili. A nu-și mai afla (sau găsi sau a nu-l ține, a nu-l mai încăpea pe cineva) loc(ul) = a nu avea astîmpăr sau odihnă; a fi neliniștit, agitat. Grija călătoriei îl pusese într-un neastîmpăr, că nu-și mai găsea loc, nu se mai gîndea ce face. BASSARABESCU, V. 40. Supărat, nu-și afla acuma loc. SBIERA, P. 258. Începu a sălta și a juca de bucurie, de nu-l mai încăpea locul. ISPIRESCU, U. 110. Nu mă ține locul de bucurie... îmi vine tot să cînt și să joc. ALECSANDRI, T. 272. A nu mai avea loc de cineva, se spune despre cineva care stă în calea cuiva sau care face mizerii cuiva, îl persecută, îi pricinuiește neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămîne) locului = a se opri undeva, a sta neclintit, a rămîne în nemișcare. Nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămînem. EMINESCU, O. I 124. Tătari stînd locului Și frigînd un miel furat. ALECSANDRI, P. III 414. A sta la un loc = a sta liniștit. Cum îl rabdă locul? se spune despre un om rău care are purtări rele. A muta din loc = a deplasa, a duce în altă parte. Noi le mutăm [buțile] din loc, ea nu va ști și va bea numai apă. EMINESCU, N. 10. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întîmplat ceva. Comisia a plecat la fața locului pentru a ancheta incidentul. (Glumeț) Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, B. 47. O palmă de loc = o distanță mică, o depărtare pe care n-o bagi în seamă. De la Neamț la Fălticeni... era pentru noi o palmă de loc. CREANGĂ, A. 116. Loc sigur = loc adăpostit de primejdii, loc în care ceva sau cineva se găsește în siguranță. O am pusă acasă la păstrare... dar știi, la loc sigur. CARAGIALE, O. I 167. Loc geometric v. geometric. Bucată de pămînt; porțiune de teren delimitată, avînd o anumită destinație, (în special) pămînt cultivabil, proprietate agrară, ogor, cîmp. Le-a dat locuri, le-a dat case, le-a dăruit pămînturi. STANCU, D. 89. Locu-i bun, moșia-mi place. ȘEZ. I 235. Dragi-mi sînt boii și locul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ◊ Loc de casă = teren destinat pentru clădirea unei case. Loc viran = teren (mai ales la oraș) fără clădiri pe el. Loc de veci = proprietate asupra unei mici bucăți de pămînt într-un cimitir; mormînt. ♦ Ținut, regiune; p. ext. țară. De pe-aceste locuri eu Nu m-aș duce niciodată. COȘBUC, P. II 169. Pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat. BOLINTINEANU, O. 4. Clima acestui loc nu este mai călduroasă decît a noastră. GOLESCU, Î. 158. ♦ Punct oarecare dintr-o regiune, așezare omenească, localitate. Numele de locuri ale unei regiuni oarecare pot fi studiate din diverse puncte de vedere, după preocupările celui care le cercetează. IORDAN, N. L. III. ♦ (Uneori determinat prin «de naștere») Regiunea, țara în care s-a născut cineva, din care se trage cineva. V. origine, obîrșie. (Mai ales în expr.) (A fi) de loc sau din partea locului = (a fi) născut în..., originar din...; p. ext. autohton. Ea-i de loc din părțile deschise de la Prut și-acolo lumea-i altfel, între holde și-n soare. SADOVEANU, B. 36. Noi sîntem de loc din București. SEVASTOS, N. 112. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge; cai nu, și nu de alt soi decît de loc. NEGRUZZI, S. I 36. De locul lui (sau ei) = originar. Era de la Piatra de locul ei. CREANGĂ, P. 114. (Rar) Perioadă de timp. Omul cuprinde un loc în vreme. EMINESCU, N. 53. 2. (Mai ales articulat) Spațiu rezervat pentru a fi ocupat de cineva sau de ceva. Să încuie bine și să ascundă cheia la locul ei. REBREANU, R. I 243. Aci e locul de întîlnire a trei buni camarazi și prieteni. CARAGIALE, O. II 227. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza (I 1). Intră în sală și luă loc între ceilalți. ▭ Vă rog să luați loc. Domnul secretar trebuie să vină numaidecît. DEMETRIUS, C. 27. A-și face loc = a da la o parte (pe cineva sau ceva) spre a putea trece înainte, a pătrunde undeva, a-și croi un drum. Stroie își făcea loc, cu trupul lui mare. SADOVEANU, O. VII 94. Iar eu, făcîndu-mi loc printre dame... am alergat la celalalt capăt. NEGRUZZI, S. I 38. A face loc = a se da la o parte, a se feri ca să se așeze sau să treacă cineva, a lăsa pe altul înainte. Zîmbind fericită, cu ochii febrili, îi făcu loc doctorului pe pat. BART, E. 384. Îi făcu loc pe poartă. BUJOR, S. 71. Se așeză în căruță făcînd loc și lui Dumitru. CONTEMPORANUL, III 653. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine, unde se cuvine (să stea); cu rost, cu chibzuială, potrivit. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă, la locul ei. CREANGĂ, P. 142. Ca tot ce nu e la locu-i, va cădea trufia lor. ALEXANDRESCU, P. 139. Vorbește... la locu lui. ȘEZ. II 72. A ține loc de ceva (sau locul cuiva) = a înlocui, a suplini ceva (sau pe cineva), a îndeplini funcția de... Anunțul ține loc de invitație. ▭ Gîtul unui clondiri ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. ♦ Loc de muncă (sau de producție) = clădirea, mașina etc. sau întreprinderea ori instituția în care (sau la care) lucrează cineva. Congresul al III-lea al P.C.R. (1924) a hotărît ca organizațiile de partid să fie constituite pe baza locului de producție, pe întreprinderi pentru a putea conduce luptele de fiecare zi ale clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 94. 3. Pasaj într-o scriere; publicație (revistă, volum) unde a apărut un anumit pasaj, o relatare. Amănunte la locul citat. ◊ Loc comun v. comun. II. 1. Slujbă în care funcționează cineva; serviciu, post, funcție. Locul în uzină nu și l-a mai reluat. SAHIA, N. 35. Grăbit... îi răspunse: La noi e ocupat tot locul. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. Mai sînt încă șapte ministere; or să se mai ivească locuri. CARAGIALE, O. II 244. 2. Situație, poziție (ocupată de cineva). ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a-și imagina, a-și închipui că este) în situația altei persoane; a privi o chestiune din punctul de vedere al altcuiva. Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?... Punte Un moment în locul meu! TOPÎRCEANU, M. 80. III. Prilej, ocazie, moment potrivit. Nu e loc de glumit. ◊ Expr. A da loc la... = a duce la..., a avea drept urmare, a provoca. Intervenția a dat loc la discuții înflăcărate. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit, a fi potrivit cu împrejurarea. Nu era locul să vorbim acolo, în capul scărilor. C. PETRESCU, S. 166. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta [libertatea presei] spre folosul sau paguba publicului romînesc a fost. CARAGIALE, O. III 216. (Despre un eveniment) A avea loc = a se întîmpla, a se petrece, a se produce. În acelea vremi a avut loc întîmplarea. RETEGANUL, P. I 11. IV. (În loc. adv.) De loc = nicidecum, de fel. Era mișel? – Ba nu, de loc. COȘBUC, P. I 229. Făr-a-nceta de loc, Pășesc tot înainte sub viscolul de foc. ALECSANDRI, P. III 222. Dă loc nu mai aștepta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. (Repetat spre a accentua negația) Nu se domirea de loc, de loc, ca ce să însemneze un asemenea vis. ISPIRESCU, L. 231. În loc de... sau (loc. prep.) în locul..., arată o înlocuire, o substituire. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie. EMINESCU, O. I 84. Primăvara cu lăcrămioare În locul iernii vine zîmbind. ALECSANDRI, P. II 79. În locul fericirii capătă pizmă. NEGRUZZI, S. I 56. ◊ Loc. conj. În loc să... (sau de a...), arată raportul adversativ, de opoziție între două propoziții. În loc să asculte rugăciunea, dete drumul ogarului. ISPIRESCU, L. 296. În loc să iasă la drum, dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46.

TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ, R. P. 42. ◊ Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251. Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. 2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦ Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (Expr.) Tacă-ți gura! sau taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊ Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54. 3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240. 4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.

sus, ~ă [At: PSALT. SCH. 132/13 / V: (îvr) sos / Pl: (a) suși, suse, susuri sn, (înv) suse / E: ml sursum] 1 av (Indică direcția mișcării unei ființe, a unui obiect etc. sau a unor părți ale acestora; ca determinant al unor verbe ca „a se înălța”, „a se ridica”, „a se sui”, „a se urca” etc. întărește sensul acestora; ca determinant al altor verbe de mișcare arată sensul deplasării) (De la un punct sau un loc de referință jos) (în)spre un loc ori punct (mai) înalt sau depărtat de sol, în direcție (aproximativ) verticală. 2 av În aer¹ (1). 3 (Îlav) Până ~ În locul cel mai înalt, raportat la un punct de plecare. 4-5 av, sn (Îla; îlpp) În ~(ul) (În) sens contrar cursului unei ape Si: în(spre) direcția izvorului unei ape, în amonte. 6-7 av, sn (Îal) (În)spre un loc sau un punct (mai) ridicat sau (mai) înalt Si: (în)spre vârf, la deal. 8-9 av, sn (Îal; pex) (În)spre nord. 10 av (Îe; pfm) A sări (drept) în ~ A face o mișcare bruscă (de bucurie, de spaimă, de mânie). 11 av (Îae) A izbucni. 12 av (Îae; cu valoarea unui verb al declamației) A replica prompt (și violent). 13 av (Îe) A ridica în ~ pe cineva A pune într-o stare de agitație. 14 av (Îae; pex) A da alarma (6). 15 av (Reg; îe) A se da în ~ A se sustrage (11). 16 av (Reg; îe) A pune ~ (ceva) A pune un lucru la locul lui. 17 av (Reg; îae) A pune bine. 18 av (Îae; pex) A păstra. 19 av (Indică plasarea în spațiu; de obicei îcr jos) Într-un loc, într-un punct situat într-o parte mai ridicată sau în partea superioară pe o verticală (imaginară) în raport cu alt loc, cu alt punct luat ca referință Si: la înălțime (pe verticală). 20 av (D. obiecte, d. părți ale acestora sau ale corpului ființelor; îla) De ~ (înv) din ~ Care se află în (sau prin) partea superioară ori la înălțime. 21 av (Îvp; d. porțiuni de teren, d. regiuni geografice sau d. părți ale unor țări, ale unor localități etc.; îal ) Care se află în partea mai înaltă, mai ridicată. 22 av (Îvp; îal) Care se află în partea de nord Si: superior. 23 av (Îvp; d. oameni; îal) Care locuiește în partea mai ridicată sau în partea de nord a unei regiuni goegrafice, a unei localități etc. 24 av (D. oameni; îal) Care activează în cadrul organelor de conducere (centrale) sau la centru. 25 av (Îlav) De ~ De pe un loc situat într-o parte mai ridicată sau din partea superioară pe verticala (imaginară) a unui loc Si: din sau de la înălțime (pe verticală), de deasupra. 26-27 av (Îljv) De ~ (Care emană) de la sau (care este făcut) de către organele (centrale) de conducere Si: (care provine) de la centru. 28-29 av (Îvp; îla) În ~ Care este (mai) ridicat (decât în mod obișnuit). 30-31 av (Îljv; pfm) Cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în ~ (sn, cu ~ul în jos) (Care este) în neorânduială. 32-33 av, sn (Pfm; îlv;) A răsturna (sau a întoarce) ceva (sau totul) cu fundul (ori cu dosul, cu curul) în ~ (ori cu ~ul în jos) A răvăși. 34-35 av, sn (Fam; îe) A fi (sau a se scula) (tot) cu fundul (ori cu dosul, cu curul) în ~ (cu ~ul în jos) A fi îmbufnat. 36 sn (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) cu ~u-n jos A-i ieși (toate) pe dos. 37 av (Îlav) Din ~ Din(spre) partea mai ridicată, mai înaltă. 38 av (Îal) De la izvor, din amonte. 39 av (Îal) Din(spre) nord. 40 av (Îlav) În ~ (șîf drept în ~) În poziție verticală. 41-42 av, sn (Îljv) În ~ (pfm cu fundul sau cu dosul în ~, sn cu ~ul în jos) (Care este) în poziție inversă decât cea normală, obișnuită. 43 av (Îlav) (Ca determinant al unor verbe de mișcare, indică modalitățile de efectuare a acesteia) Pe ~ Purtat (repede) de cineva (în cârcă, pe brațe, aproape târât etc.) cu, sau mai ales, fără voie, cu un vehicul. 44 av (Indică locul aproximativ pe verticală; îal) Prin înălțime Si: prin aer, de la (mare) înălțime, din aer. 45 av (Îal) În zbor. 46 av (Îe; înv) A fi purtat pe ~ A fi răsfățat. 47 av (Îvp) Mai (sau din) ~ de... (șîf mai în ~ de...., mai pe din ~, pe din ~, pe din ~ de...) (Cam) pe la un loc sau un punct (mai) ridicat, (mai) înalt (decât..., de...). 48 av (Îal) (Mai) pe la deal (de...). 49 av (Îal) (Mai) pe la nord (de...). 50 av (Îlpp) Mai (sau din) ~ de... (îf mai ~ de..., din ~ de...., (pop) pe din ~ de...) Deasupra (2). 51 av (Îal) Mai departe de... (pe verticală). 52 av (Îlav) De (nob din) ~ în jos În direcție verticală descendentă. 53 av (Îal; șîf de ~ până jos) De la vârful unei societăți, al unei organizații etc. (până) la baza ei. 54 av (Îlav) De jos în ~ În direcție verticală ascendentă. 55 av (Îal; șîf de jos până ~) De la baza unei societăți, a unei organizații etc. (până) în vârful ei. 56 av (Îlav) De ~ până jos (șîf de ~ și până jos) Din partea superioară până la bază. 57 av (Îal; pex) În întregime. 58 av (Îal) Din toate clasele sociale, (rar) de la stăpânii casei până la servitori. 59 av (Îe) A măsura pe cineva (cu privirea sau cu ochii) de ~ până jos (și de jos până ~) ori a privi pe cineva de ~ până jos (sau se jos în sus) ori a arunca a privire repede de ~ în jos și de jos în susu asupra cuiva A examina pe cineva cu atenție, apreciativ sau depreciativ, cu neîncredere sau, pex, cu dispreț. 60 av (Îlav) În ~ și în jos (îpp) și în ~ și în jos (înv) și ~ și jos, în jos și în ~ Încoace și încolo. 61 av (Pex; îal) Peste tot. 62 av (Îlav) Cu fața în ~ Culcat pe spate. 63 av Într-o poziție care e puțin deasupra poziției normale sau obișnuite. 64 av (Îlav) Cu fruntea (sau cu capul) ~ Cu o atitudine fermă, dârză. 65 av (Îal; pex) Mândru. 66 av (Îes; pop) A-i sta (cuiva) capul ~ A trăi. 67 av (Îe) A umbla (pop a se ține, a fi) cu nasul pe ~, (înv) a se ține cu mintea prea ~, sau a-și ține lucrul prea ~, (pop) a umbla cu capul în (ori pe) ~, a(-și) purta nasul (pe) ~, a ține (sau a purta) nasul ~, (reg) a ține (ori a fi cu) nasul în ~, (fam) a(-și) ridica nasul mai ~ decât se cuvine A fi îngâmfat. 68 av (Pex; îae) A avea pretenții prea mari. 69 av (Îlv; pop) A avea nasul (ridicat, sau întors, strâmb, cârnit) în ~, ori a fi cu nasul (sau cu nările) în ~ ori, (reg) a fi ~ de nas (sau la nări) A fi cârn (2). 70 av (Pop; îlv) A sta în ~ A sta în picioare sau (mai ales d. copii) în șezut. 71 (Pop; pex; îae) A sta drept. 72 av (Înv; îlv) A fi ~ la preț A fi scump. 73 av (Pex) În camera (sau camerele) din partea superioară a unei clădiri. 74 av (Reg; îs) Casa din ~ Cameră mare rezervată oaspeților Si: la etaj. 75 av (Înv; îs) Camera (sau casa) de ~ Camera lorzilor. 76 av Într-un loc al unei construcții sau al unei părți a acesteia situat desupra sau la mare înălțime. 77 av (Îla) De ~ (D. etaje sau d. camere, d. săli etc. ori de părți ale acestora) Care ține de sau se află în partea superioară a unei construcții. 78 av (D. personalul de serviciu dintr-o casă; îal) Care servește în apartamentele de deasupra ale stăpânului. 79 sn (Adesea figurat) Teren, loc, parte sau porțiune ridicate, înalte, superioare. 80 sn (Pex) Înălțime Si: vârf. 81 sn (Îlpp) Din ~ul (pop) din mai ~ul... Dintr-un loc (sau punct) mai ridicat sau (mai) înalt decât... Si: din(spre) vârful..., mai la deal de.... 82 sn (Pex; îal) Mai departe de... 83 sn (Pex; îal) Din afara... 84 sn (Pex; îal) Din(spre) nordul... 85 sn (Îal) (înv, de din ~ul) Din partea de deasupra, superioară, a... 86 sn (Îal) (rar, mai din ~ul...) Din(spre) direcția izvorului unei ape Si: din(spre) amonte. 87 sn (Înv; îla) De pre mai de ~ul Din înălțimea... 88 sn (Îlav) (Mai) în ~ul În(spre) partea superioară a... Si: deasupra. 89 sn (Reg; îlav) Pe din ~ul Printr-un loc sau printr-o regiune situată (mai) la nord de... 90 sn (Reg, îlv) A da (cu cineva sau cu ceva) de(a) a-n ~ul (sau ~elea, ~ili) A arunca (pe cineva sau ceva) în aer sau la (mare) înălțime. 91 a (Pop, d. locuri, d. obiecte sau d. părți ale acestora) Înalt. 92 av Într-un loc considerat sediu al divinității sau, spc, al lui Dumnezeu Si: în cer. 93 av (Pex) În rai. 94-95 av (Îljv) De ~ (care vine) din cer sau, pex, de la divinitate ori, spc, de la Dumnezeu. 96 av (Înv; îlav) În ~ Spre cer. 97 sm (Îvr) În (sau de) ~ul ori în ~e Slăvit. 98 sn (Înv; șîc cel sau cela de ~) Divinitatea, spc, Dumnezeu. 99 av (Îvr) Într-un fel sublim. 100 av (Fig) Într-o situație net superioară cantitativ sau calitativ. 101 av (Fig) Deasupra mediei pe scara valorilor sau a importanței (sociale, politice, morale etc.). 102-103 av, smf (Îla) De ~ (Om) care face parte din clasele privilegiate. 104-105 smf, av (Îal; șîf cea de ~) (Clasă, pătură etc.) Care se află în vârful ierarhiei sociale. 106 av (Îal; rar; d. manifestările oamenilor) Care aparține persoanelor din vârful ierarhiei sociale. 107 av (Reg; d. obiecte de îmbrăcăminte, în opoziție cu „de purtare”) De sărbătoare. 108 av (Îe) A lua (sau a privi pe cineva ori a se uita la cineva (cam) pe ~ A trata (pe cineva) ca pe un inferior. 109 av (Îe) A vorbi (cuiva sau cu cineva) de ~ A vorbi (cu cineva) în mod arogant, obraznic. 110 av (Rar) A pune cel mai ~ A prețui în mod deosebit. 111 av (Îvr) A merge (în) ~A se adresa unor persoane influente. 112 av (Înv) Din ~ (D. rude) Ascendent (8). 113 av (Îlav) De ~ De la clasele privilegiate. 114 av (Îc) ~-pus Care a ajuns într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale, cu mare influență. 115 av (D. poziția unui astru) Deasupra orizontului Si: pe cer. 116 av (Îla) De ~ De pe bolta cerului. 117 sn (Rar) Bolta cerească. 118 av (Pop) Departe (și la altitudine). 119 av (În legătură cu ceea ce a constituit obiectul unei descrieri, al unui comentariu etc. sau cu textul, cu pasajul în care a apărut descrierea sau comentariul respectiv, de obicei la comparativ de superioritate; șîla de mai ~, mai de ~ sau, înv, mai în ~, din ~) Anterior (3). 120-121 smf, a (Îc) ~-arătat, ~-citat, ~-menționat, ~-numit, ~-pomenit, ~-zis etc. (Persoană, obiect, fapt etc.) amintit (în cele spuse, scrise) mai înainte. 122 a (Îvr; d. ani) Precedent. 123 av (Înv; de obicei la gradul comparativ de superioritate, adesea urmat sau precedat de construcții numerice introduse de prepoziția „de”, indică situarea dincolo de limita vârstei, greutății, valorii etc. precizate de construcțiile numerice) Mai mult. 124 av (Sens curent; precedat de „în” și în legătură cu construcții cu sens local, temporal sau numeric introduse prin prepoziția „de la”, îvr, „din”, „de”, indică punctul de referință de unde pleacă situarea locala sau temporală, aprecierea numerica) Începând de la... 125 av (Fig; îvp; de obicei la gradul comparativ de superioritate; adesea urmat de construcții introduse prin prepoziția „de”, „decât” șîljv, mai presus, înv, pre mai ~, pre din ~, cu ceva mai ~) Care este (mai) presus (de..., decât). 126 av (Îlav) Cu un cap mai ~ Cu mult mai mult. 127 av (În legătură cu modul de a cânta sau de a vorbi) În registrul acut, înalt sau ridicat al vocii, al tonului ori al unui instrument. 128 av (Îla) De ~ (D. note) (Cel mai) înalt. 129 a (D. voce sau d. ton) Care este acut, înalt sau ridicat. 130 av (După verbe de declarație; îlav) ~ și tare În auzul tuturor. 131 av (Pex; îal) Energic (4), ferm (1). 132 i Strigăt de comandă echivalent cu „ridică-(te)!” sau „ridicați-(vă)!”, „urcă(-te)!” ori „urcați(-vă)!” etc. 133 i Strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie etc. 134 i (Spc; reg) Comandă cu care cârmaciul unei plute anunță pe ajutorul său că trebuie să vâslească astfel încât partea din față a plutei să fie îndreptată către malul opus celui în care bate firul apei.

*ospitaliér, -ă adj. (fr. hospitalier). Primitor, care primește cu bucurie oaspețĭ: popor ospitalier. Făcut p. ospitalitate: azil ospitalier. Subst. Membru al uneĭ congregațiunĭ religioase care dă ospitalitate drumeților și bolnavilor: un ospitalier. Adj. Un călugăr ospitalier. Adv. Cu ospitalitate: a primi ospitalier pe cineva.