buieci vb. IV. (pop.) I intr. 1 (despre plante) A se dezvolta, a crește din abundență. Aici buiecesc brazii. ♦ A crește peste măsură (în dauna rodului). Grîul buiecește... se face nalt, însă mic la spic (I. ION.). ◊ (refl.) Se vor prea îmbuieci holdele (ECON.). 2 (despre pămînt) A se îngrășa, a deveni foarte roditor. Scrie... că-i buieciră țarinele (VARL.). 3 (despre animale) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 A zburda. II refl. (despre oameni) A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele. Vlahii... de biruință ca aceasta buiecindu-să (CANT.). III tr. fact. A face pe cineva să- și piardă capul de îngîmfare, de bucurie etc. Nărocul pe bulgari buiecind... au început a se gîlcevi (CANT.). • prez.ind. -esc. și buici, buiuci, îmbuieci vb. IV. /buiac + -i.