Definiția cu ID-ul 926695:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂPI, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la ființe) A lua cu sila din locul unde se află și a duce cu sine, menținînd în puterea sa. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și... răpeau oi să le taie. DUMITRIU, N. 189. Cele trei fete ale împăratului fusese răpite de trei zmei. POPESCU, B. I 74. Răpitu-m-a de-acasă un crîncen mercenar Și-n Roma sub coroană de el am fost vîndută. ALECSANDRI, T. II 205. [Uliul] se întoarse-ndată Și răpi o găină, pe urmă două-trei. ALEXANDRESCU, P. 123. ◊ Fig. Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare Voi mă răpiți cînd vine în țară asprul ger! ALECSANDRI, P. A. 110. ♦ (Poetic, mai ales cu subiectul «moartea») A lua dintre cei vii, a curma firul vieții. O mag, de zile vecinic, la tine am venit Dă-mi înapoi pe-aceea Ce moartea mi-a răpit. EMINESCU, O. I 93. Moartea... se arată, se vestește În fața bietului bolnav, pe care din vii răpește. CONACHI, P. 83. ◊ (Cu complementul «viața», «zilele») Florile... s-au jăluit Că tu viața le-ai răpit? ALECSANDRI, P. I 109. Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! id. P. P. 73. 2. A-și însuși ceva pe nedrept, a aduce în patrimoniul său; a lua cu hapca, a se face stăpîn pe... De rele ce sînt, nu pot să trăiască la un loc... Vor să-și răpească una de la alta pămînt. ISPIRESCU, L. 5. Alexandru cel Mare... răpește Pocuția. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Complementul indică persoana jefuită) Că mă răpești și mă despoi, M-arunci pe drum să pier. COȘBUC, P. I 113. 3. Fig. A lipsi pe cineva (prin abuz) de ceea ce are la dispoziție, îi este necesar, i se cuvine, îi revine; a jefui. Trece la niște... nesfîrșite procese, la niște adînci dușmănii care-i răpesc liniștea și somnul. SADOVEANU, O. VIII 184. Opririle ei cu copiii mă impacientează, pentru că-mi răpesc atenția. IBRĂILEANU, A. 107. 4. Fig. A transporta într-un domeniu ireal, a fermeca, a încînta, a vrăji. Bucuriile deșarte ale lumii i-au răpit, s-au îndulcit în bunătăți – și-acum nu vor să-și mai cunoască frații. SADOVEANU, E. 107. Clima ta-i plăcută! Cerul e senin! Soarele tău dulce! Tu răpești pe cale-i orișice străin. BOLINTINEANU, O. 23. Ce gîndești, o! Margarită, Cînd de visuri ești răpită? ALECSANDRI, P. II 53. ◊ Refl. (Neobișnuit) El se da tot mai aproape Și cerșea copilărește; Al ei suflet se răpește, De închide-a ei pleoape. EMINESCU, O. I 104. – Variantă: (învechit) hrăpi (ISPIRESCU, U. 10, ALECSANDRI, T. 1439, ALEXANDRESCU, M. 15) vb. IV.