PEPENE, pepeni, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina tîrîtoare, cu fructe comestibile; se cultivă numeroase soiuri provenind de la două specii principale: a) (de obicei determinat prin «galben») plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, oval sau sferic, avînd miezul (galben, alb sau verde) dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); (Mold.) zemos; b) (de obicei determinat prin «verde») plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adînc crestate, cu fructul mare, sferic sau lunguieț, avînd coaja verde și miezul roșu (rar, galben), dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris); harbuz, lubeniță. Frica păzește pepenii. ▭ Fata cea mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare cîte un pepene ales de dînsa la masa împăratului. ISPIRESCU, E. 150. Doi pepeni într-o mînă nu se pot ține (= nu se pot face două lucruri deodată). ◊ Expr. Gras (sau învelit) ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras, durduliu, dolofan. La a zecea zi, unde se scutură o dată calul și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca o căprioară. ISPIRESCU, L. 16. Baba nu știa ce să facă de bucurie, că are un băiat așa de chipos, de hazliu, de gras și învălit ca un pepene. CREANGĂ, P. 78. A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni (sau, rar, din pepene) = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. Dar ce ești dumneata? Cine ești dumneata? își ieși de astă dată din pepeni beizadeaua. PAS, I 39. La Oppler te-am trimis eu pe d-ta? strigă d. Georgescu scos din pepene. CARAGIALE, O. II 199. Chir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască. id. o. III 36. 2. (Regional) Castravete.