veseli vb. IV. refl. 1 (pop.; mai ales cu determ. introduse prin prep. „de”) A deveni vesel, a manifesta bună dispoziție, voie bună sau, ext., bucurie, mulțumire. Se veseli și începu a rîde singur (SADOV.). ♦ (tr.fact.) A face să devină sau să fie vesel, a produce (cuiva) bună dispoziție, voie bună. Vinul veselește inima omului (SADOV.). 2 A-și folosi timpul în mod plăcut, distrîndu-se, amuzîndu-se, chefuind etc.; a se distra, a se amuza, a chefui. Mîncați, beți și vă veseliți (CR.). ◊ (intr.) Tu tot bei și veselești (ALECS.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche веселнтн.