SURPRIZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva fără veste, pe neașteptate. Unui om fără voință trebuie să-i impui voința ta prin surpriză. C. PETRESCU, R. DR. 310. ♦ Stare sufletească produsă de un lucru neașteptat; surprindere (2). Bătrînul nu arătă semn nici de surpriză, nici de bucurie. C. PETRESCU, A. 330. Adevărat? făcu Mimi cu o surpriză plăcută. REBREANU, R. I 61. Ș-auzea deslușit întrebările lor, vedea atitudinile, gesturile, surpriza și bucuria de pe figurile lor. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. ◊ Expr. A avea o surpriză (sau surprize) = a fi surprins (în mod plăcut sau neplăcut), a se găsi, a fi pus în fața unei (sau unor) situații neprevăzute. Așa puțin cunoști tu oamenii?... Nu-i cunosc de loc. D-aia am mereu surprize. BARANGA, I. 187. Îndată ce s-a întors de la Amara, a avut o surpriză din partea doamnei Alexandrescu. REBREANU, R. I 240. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neprevăzut. Un pas mai departe se desfășurau valurile, zbuciumul și surprizele necunoscutului. TUDORAN, P. 333. Cînd se ridică din nou cortina, altă surpriză. C. PETRESCU, C. V. 88. Se gîndea la prietenii, la cunoscuții lui, îi vedea în tren, veseli, fără griji, ducîndu-se departe... îmbătați de farmecul și surprizele călătoriei. VLAHUȚĂ, O. A. III 13. ♦ Plăcere, bucurie neașteptată oferită cuiva la anumite ocazii; (concretizat) dar, cadou. Ți-am preparat o surpriză: am studiat o bucată. CARAGIALE, M. 193.