4) toc, interj. care arată lovirea în lemn orĭ ceva asemenea: aud toc-toc la ușă (bate cineva la ușă). V. tîc, boc, cĭoc, poc. V. și tip.

ușă sf [At: COD. VOR.² 17^r/13 / Pl: uși, (rar) ușe / E: ml *ustia (plural, devenit singular, al lui *ustium = ostium)] 1 Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, intrarea (și ieșirea). 2 (Prc) Panou (sau ansamblu de panouri) prins de un cadru fix, care închide sau deschide această deschizătură Si: poartă. 3 (Îs) ~ domnească sau uși (ori ușile) împărătești sau ușa răului sau ușile altarului Intrarea principală în altar de care se servește numai preotul, în anumite momente ale slujbei. 4 (Îs) ~ batantă Ușă cu unu sau două canaturi care, la deschidere, execută o mișcare de rotație limitată în jurul unei axe verticale situate la una dintre margini. 5 (Îs) ~ glisantă sau ~ rulantă Ușă cu unu sau cu mai multe canaturi care se închid și se deschid prin alunecarea laterală a canaturilor de-a lungul unor șine fixate în partea superioară și interioară a ușii. 6 (Îs) ~ pliantă Ușă cu două sau mai multe canaturi, legate între ele cu balamale care se închid și se deschid prin deplasarea canaturilor spre una din marginile tocului ușii, alăturându-se unele altora. 7 (Reg; îs ușa băii) Locul pe unde se coboară în mină. 8 (Îs) Ușa cățelului Ușă secretă. 9-10 (Îljv) Cu ușile închise (În mod) secret. 11 (Îal) Fără ca publicul să fie admis. 12 (Îlav) La (sau, înv, dintre, între, lângă) ~ Foarte aproape (de...). 13 (Îlav) ~ în ~ (sau, înv, de) ~ Foarte aproape. 14 (Îal) Față în față. 15 (Îal) În vecini. 16 (Îlav) În ~ În cadrul ușii (1). 17 (îlav) Din ~ în ~ De la unul la altul. 18 (Îal) Dintr-un loc într-altul. 19 (Îal) Din casă în casă. 20 (Îal) Din poartă în poartă. 21 (Îlav) Ca la ușa oborului în mod grosolan. 22 (Îe) (D. evenimente, termene etc.) A bate la ~ A fi foarte aproape. 23 (Îae) A fi iminent. 24 (Îe) A avea ușile deschise A permite accesul oricui. 25 (Îe) A (nu) avea ușa deschisă A (nu) avea acces la... 26 (Îe) A (nu) deschide ușa (cuiva) A (nu) vizita pe cineva. 27 (Îe) A deschide (cuiva) amândouă ușile A primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. 28 (Îe) A intra cu ușa în casă A spune lucrurile pe șleau. 29 (La vocativ) Ușa! Se spune pentru a atenționa pe cineva care nu a închis ușa după ce a intrat undeva. 30 (Îe) Închide ușa pe dinafară Ieși! 31 (Îe) A-i rupe (cuiva) călcâiele cu ușa A alunga pe cineva. 32 (Îe) A bate (sau a umbla) pe la toate ușile sau (înv) a umbla pe la alte uși A solicita sprijinul cuiva (într-o împrejurare grea). 33 (Îae) A se adresa tuturor cerând sprijin. 34 (Îe) A strânge (pe cineva) cu ușa A forța (pe cineva) să facă sau să recunoască ceva. 35 (Îe) A pune (cuiva) foc la ~ A produce discordie. 36 (Îe) A ține ușa (cuiva) A fi complice cu cineva. 37 (Îe) A-i pune (cuiva) parul (sau scaiul, spicul) la (sau în) ~ A-i pune cuiva sechestru. 38 (Îae) A sărăci pe cineva. 39 (Îae) A distruge pe cineva. 40 (Îe) A cere cât n-are (cineva) la ușa casei A cere prea mult. 41 (Îe) A ține (pe cineva) (de) odor la ușa casei A ține de pomană pe cineva. 42 (Îae) A nu avea nici un folos de pe urma cuiva. 43 (Îe) A sta după ~ A fi nebăgat în seamă. 44 (Îae) A sta deoparte. 45 (Îe) A lăsa (pe cineva) după ~ A nu acorda nici o atenție cuiva. 46 (Îae) A neglija pe cineva. 47 (Îe) A primi (pe cineva) între două uși A sta cu cineva de vorbă în fugă, căutând să scape de el cât mai repede. 48 (Îe) A închide (cuiva) ușa A alunga pe cineva. 49 (Îe) A arăta (cuiva) ușa sau ușile A da (pe cineva) afară Si: a goni (1). 50 (Îe) A lua ușa-n spate A pleca. 51 (Îe) (A ajunge, a bate, a cere, a crește, a rămâne etc.) pe la (sau prin) ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) (A trăi) din mila altora. 52 (Îe) A ajunge la ușa străinilor A trăi din mila altora Si: a cerși (2). 53 (Îe) A trăi din ~ în ~ A o duce greu. 54 (Îae) A trăi din mila altora. 55 (Îe) A lăsa (pe cineva) pe la ușile oamenilor A părăsi pe cineva. 56 (Îae) A se dezinteresa de cineva. 57 (Îe) A bate ușile A umbla din loc în loc. 58 (Îe) A bate pe la ușile oamenilor A cere de pomană. 59 (Îe) A umbla din ~-n ~ A cerși (2). 60 (Îe) A fi cu ochii stâlpiți după ~ A fi pe moarte. 61 (Reg; îe) A acira (sau a sta) pe (sau la) ușile altora A trăi din munca altora. 62 (îe) Câine de două (sau de nouă, de multe) uși (sau de uși multe) Om fără căpătâi, care trăiește pe socoteala altora. 63 (Îe) Femeie de uși multe Cutră (1). 64 (Îae) Femeie care ponegrește. 65 (Bot; reg; îc) Ușa-raiului Plantă nedefinită mai îndeaproape Si: poarta-raiului. 66 (Fig; înv) Mijloc de a realiza ceva. 67 (Reg; șîs ușa drumului) Portiță la curte. 68 Deschizătură într-un cort care permite intrarea și ieșirea. 69 (Îe) Deschizătură, loc de acces Si: intrare. 70 (Înv; îe) A se vedea (sau a se apropia la) (sau de) ușa mormântului A fi foarte aproape de moarte. 71 (Îvr) Cetate (6). 72 Cortină brodată care acoperă ușa altarului dintr-o biserică. 73 (Pan; reg) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile la muls. 74 (Pgn) Strungă. 75 (Îe) A băga oile la ~ A strânge la un loc oile ca să se odihnească. 76 (Trs; Mar) Stăvilar la moară pe care se scurge apa când debitul ei este prea mare sau când moara nu funcționează. 77 (Trs) Deschizătură în peretele sicriului. 78 (Reg) Vrană la butoi sau la alt vas de lemn.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

ciocan (ciocane), s. n. – 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie la mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman.

ciocni (ciocnesc, ciocnit), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s. m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s. f. (izbitură); ciocnet, s. f. (izbitură); ciocnitură, s. f. (izbitură).

toc interj. – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie. Creație expresivă, cf. tic, tac, cioc, boc, poc. – Der. toc, s. n. (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din it. taccone, prin intermediul ngr. ταϰούνι, sau al bg. takun, tokun, tok, cf. Bernard 42; dar această der. este dificilă și ultima formă din bg. ar putea proveni din rom.); toacă, s. f. (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (it. raganello), alb. tokë (Philippide, II, 737; der. din alb., sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, s. f. (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, vb. (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), mr. toc, tucat, tucare, cf. Schuchardt, ZRPh., XXII, 397 și REW 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un lat. *toccāre, cf. it. toccare, prov., cat., sp., port. tocar, fr. toucher); tocăni, vb. (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu suf. expresiv -ni; tocană, s. f. (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, s. n. (bătut); tocător, s. n. (fund de bucătărie); tocătoare, s. f. (fund); tocătură, s. f. (carne tocată; tăietură). – Din rom. provin mag. tóka „scîndură de tocat” și tokány „tocătură” (Edelspacher 23).

1) bat, bătut, a bate v. tr. (lat. battúere, pop. battére, it. báttere, pv. batre, fr. battre, sp. batir, pg. bater). Lovesc, daŭ loviturĭ: a bate calu cu biciŭ. Fac să intre lovind: a bate cuĭe, parĭ. Formez lovind: a bate feru, monetă. Dansez: a bate hora, brîu. Bătăturesc, umblu mult, străbat: a bate drumurile, văile. Înving: a-ĭ bate pe dușmanĭ. Atac, asediez (vechĭ): a bate o cetate. Luminez, arunc lumină: mă bate soarele în față. Sun: ceasornicu bate treĭ ore. Amestec: a bate oŭă. Suflu: mă bate vîntu. Stric, vatăm: bruma bate viile. Pedepsesc: bate-ĭ, Doamne, pe ceĭ răĭ. (Adeseori în blesteme serioase: bată-te Dumnezeŭ; saŭ în glumă: bată-te norocu; bată-l să-l bată, blestem maĭ mult glumeț). V. intr. Ciocănesc, izbesc: a bate la ușă (saŭ în) ușă. Arunc lumina: bate luna pintre ramurĭ. Suflu: bate vîntu. Latru: bat cîniĭ la om. Palpit: îmi bate inima. Ud, izbesc: bate ploaĭa, grindina; rîu bate’n mal. Ajung, străbat: pușca bate departe. Am reflexe, mă apropiĭ de: un alb care bate în galben. Am înclinațiune saŭ afecțiune: cel căruĭa-ĭ plac lucrurile dulcĭ nu prea bate cu vinu. V. refl. Mă lupt: Romaniĭ S’au bătut cu Cartaginejiĭ. Mă clatin, mă agit: mi se bate inima de frică. Mă ating, mă izbesc: ramurile se bat unele de altele de vînt. A se bate (despre caĭ), a se împreuna p. reproducere. Bat podurile (stradele. V. pod), drumu, pavaju, umblu haimana. Bat măsura (în muzică), o însemn. Bat toba (fig.), divulg. Bat cărțile, joc în cărțĭ (Mold.). Bat șaŭa ca să priceapă ĭapa, fac aluziune. Bat cîmpiĭ, aberez, aiurez. Bat cuĭva capul, importunez, plictisesc cu vorba. Soba bate la cap, emite acid carbonic, care produce durere de cap. Bate la ochĭ, atrage atențiunea (propriŭ și fig.). Bat putineĭu, fac unt. Bat mingea, joc mingea. Bat berbeciĭ, îi jugănesc. Bat în coarda cuiva, vorbesc cum îĭ place luĭ. Mă bate gîndu saŭ mă bat cu gîndu, mă gîndesc să fac. Bat din buze, rămîn fără cele necesare și simt lipsa lor. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, ajută-l pe altu că să n’ai tu la nevoie cele necesare. Îmĭ bat capu cu ceva, mă gîndesc la ceva, mă ocup adînc de ceva. Îmĭ bat joc. V. joc. A bate în tobă (Trans.), a vinde la mezat, la licitațiune, a vinde cu toba.

O’CASEY [oukéisi], Sean (pe numele adevărat Shaun OĆathasaigh) (1880-1964), scriitor irlandez. Piese de teatru în tonuri eroice, inspirate de lupta pentru independență („Umbra unui fractiror”, „Plugul și stelele”) sau de factură impresionistă, în care cultivă alegoria și simbolul („Cupa de argint”, „Trandafiri roșii pentru mine”). Romane autobiografice într-un stil ironico-satiric („Bat la ușă”, „Trandafiri și coroană”); eseuri despre teatru („Viespea zburătoare”).

úșă (est) și úșe (vest) f., pl. ĭ (lat. ostium, pop. ustium, pl. ostia, ustia, care s’a considerat ca un sing. fem. și a dat ușe, apoĭ ușă; it. uscio, pv. uis, fr. huis, sp. ozo. V. ușor 1, usnă). Poarta caseĭ orĭ a odăiĭ, deschizătura pin care se intră și, în special, oblonu cu care se închide: ușă de lemn, de fer, într’un canat orĭ doŭă, cu geamurĭ; a bate la ușă, a sparge ușa. A nu fi ușă de biserică, a nu fi prea onest, a avea defecte morale. A înjura ca la ușa cortuluĭ, a înjura ca la șatră, ca Țiganiĭ, urît, murdar.

KEITEL [kí:təl], Harvey (n. 1947), actor american de film. Interpret al unor personaje dure și violente care trăiesc în lumea brutală a instinctelor primare („Cine bate la ușa mea?”, „Crimele din <Mica Italie>”, „Pianul”).

bate v. (activ) 1. a lovi de mai multe ori: el bate pe toți; 2. a da lovituri: a bate la ușă; 3. a băga, a înțepeni lovind: a bate cuie, pari; a bate toba, a da un semnal lovind toba; fig. a bate șeaua, a ținti cu vorba, a face aluziune; 4. a da un tipar sau formă (lovind cu ciocanul): a bate fierul, bani; 5. a juca bătând cu picioarele; a bate hora, brâul; 6. a bătători, a străbate: am bătut toate drumurile; a bate podurile, a umbla fără căpătâiu; fig. a bate câmpii, a aiuri; 7. a învinge pe dușmani: Mihaiu bătu pe Turci; 8. a ataca, a bombarda: trei zile bătură cetatea BĂLC.; 9. a agita: mă bate cugetul (gândurile); a bate capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu cereri; 10. a incomoda (prin cădere continuă): soarele ne bătea în față; 11. a strica, a vătăma: bruma a bătut rău viile; 12. a pedepsi: Dumnezeu bătu pe Egipteni cu 10 plăgi; (în blesteme serioase sau glumețe): bată-l norocul! să-l bată Dumnezeu! ║ (neutru) 1. a se agita, a se mișca: a sufla (vântul), a palpita (inima), a suna (ceasornicul), a lătra la vânat (câinii); a bate la cap, a ameți, a se sui în cap (de băuturi sau de cărbuni); a bate la ochi, a face mare impresiune, a plăcea vederii; 2. a cădea cu sgomot: bate ploaia, piatra; 3. a ajunge până la, a străbate: cât bate pușca; 4. a da, a se apropia (de colori): bate în verde. 5. fig. (cu), a avea inclinațiune sau afecțiune: Luluța nu bate nicidecum cu Gulița AL. ║ (reciproc) 1. a se lupta: s’a bătut voinicește; 2. a se agita: lacul în tremur somnoros și lin se bate EM.; fig. a-și bate capul, a se frământa, a cugeta adânc: a-și bate joc, a râde de cineva, a face ceva rău și prost. [Lat. vulg. BATTERE = clasic BATTUERE].

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (despre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. 8. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesie; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

CIOCĂNI, ciocănesc, vb. IV. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») 1. Intranz. A bate repetat cu degetul sau cu un obiect într-un corp tare. Mama a mai ciocănit în gard. i-a spus tatei să bată și el, să caute vreo piatră, vreun lemn, ca să bată mai tare. PAS, Z. I 177. Ciocăni enervat în geam. SAHIA, N. 103. ◊ (Poetic) Ca-ntr-o fierărie depărtată Ciocănește ploaia-n picuri grei Peste fundul văii, unde spumegată Bîrzava-și îndrugă murmur atu! ei. DEȘLIU, N. 51. Și-a plecat fruntea pe umărul lui, deasupra inimii. Acea inimă ciocănea cu putere. SADOVEANU, M. C. 81. ♦ A bate de repetate ori cu degetul în ușă sau în fereastră, cerînd intrare sau spre a atrage atenția celor dinăuntru; a bate la ușă sau la fereastră. V. bocăni. M-apropiai de fereastră, privind, și ciocănii ușor cu două degete. Trecu un timp de tăcere. Ciocănii a doua oară. De data asta simții un zgomot. După puțin ușa se deschise. DUNĂREANU, CH. 116. La ușă se ducea Și-n ușă ciocănea și bocănea. ȘEZ. IV 155. ◊ Tranz. (Subiectul este medicul) A examina prin loviri ușoare cu degetele în toracele sau abdomenul pacientului pentru a cerceta starea organelor interne; a percuta. ♦ Refl. reciproc. (Rar, despre păsări) A se. apuca cu ciocul, a se ciuguli. Găinile și plăcile veniră din toate părțile ca niște copii ascultători; se îmbulzeau și se ciocăneau la picioarele ei. REBREANU, R. I 152. 2. Intranz. A lucra lovind cu ciocanul. Pe marginea drumului, din cînd în cînd, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi pînă la apusul soarelui. SLAVICI, O. I 69. ◊ Tranz. Fig. Bun ciocan te-a ciocănit, Că frumos te-a potrivit. PANN, P. V. I 4. ♦ (Familiar) A lucra, a face cîte ceva. I-a rămas socrul, damblagiu, înainte mai ciocănea și el și mai scotea ceva. PAS, Z. II 203. 3. Tranz. Fig. A bate la cap, a sta cu gura pe cineva, a plictisi cu diferite cereri; a cicăli, a pisa. – Prez. ind. pers. 3 și: (regional) ciocăne (ȘEZ. IV 152).

ÎNDĂRĂTNIC, -Ă, îndărătnici, -e, adj. Care se încăpățînează, nu cedează (ușor), nu renunță, nu se lasă convins, încăpățînat, recalcitrant; care duce un lucru pînă la capăt, nu se descurajează, stăruitor, perseverent. La două-trei mese mai stăruiau gustători îndărătnici de vin. VORNIC, P. 153. Pătimaș și îndărătnic, s-o iubești ca un copil. EMINESCU, O. I 157. Bate la ușă stăruind... ca un creditor îndărătnic. RUSSO, O. 49. ◊ (Adverbial) Soneria telefonului chema îndărătnic și neîntrerupt. C. PETRESCU, C. V. 293. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. ♦ (Rar, arhaizant) Rămas în urmă; dator. Datoria lor către visterie au plătit-o? – O plătesc, măria-ta... Cel ce are dă și pentru cel ce n-are. Averea satului răspunde pentru toți. Fiind îndărătnici de multă vreme, acuma li s-a împlinit tot, pînă la un capăt de ață. SADOVEANU, Z. C. 232. – Variantă: (regional) îndărăpnic, -ă (NEGRUZZI, S. I 84) adj.

MURIBUND, -Ă, muribunzi, -de, s. m. și f. Persoană care e pe moarte, care se află în ultimele momente ale vieții. A bătut la ușă, a deșteptat pe bătrîn și i-a lăsat în prag muribundul. SADOVEANU, P. M. 124. Ici-colo cîte-un muribund gemea ori se zvîrcolea încă. REBREANU, R. II 269. Muribunda deschise ochii, deveniți catifelați. BART, E. 389. ♦ (Adjectival) Fig. Care e gata să piară, pe ducă, pe cale de dispariție, p. ext. slab, fără vlagă. Becul împrăștia o lumină muribundă. C. PETRESCU, C. V. 41.

OASPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia, persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir. Masa din foișorul casei lui Iorgu Samson era împresurată de oaspeți. SADOVEANU, N. P. 52. Cina lui Abu-Hasan nu era foarte bogată, însă bună și curată, așa ca să poată mulțumi destul pe un oaspete drumeț. CARAGIALE, P. 123. Nu te turbura tătucă, mai bine mergi de te gătește, ca să primim oaspeții veniți la noi de prin fundul, lumii. ALECSANDRI, T. I. 410. ◊ Fig. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. EMINESCU, O. I 152. Oaspeții caselor noastre, cocostîrci și rîndunele, Părăsit-au a lor cuiburi și-au fugit de zile rele. ALECSANDRI, O. 167. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeți (rar de oaspete) = a primi cu plăcere musafiri. Bătu în ușă și strigă: bucuros de oaspete? VISSARION, B. 99. ♦ Persoană care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la reprezentații etc. A devenit o tradiție ca la marea noastră sărbătoare națională să fie de față numeroși oaspeți de peste hotare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. 2. (Transilv., Maram., Bucov.) Nuntaș. La ospăț... tot oaspeți rari. Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. În Transilvania tot oaspetele aduce cu sine cîte ceva de-ale mîncării. SEVASTOS, N. 285. – Variante: oaspe (REBREANU, R. I 53, EMINESCU, O. I 147, ALECSANDRI, T. II 97), oaspăt (LESNEA, I. 130) s. m.

REPEZIT, -Ă, repeziți, -te, adj. 1. Grăbit, făcut în grabă, la repezeală. De mîncat, mîncase pe apucate, unde-i îngăduiau călătoriile astea repezite. CAMIL PETRESCU, O. II 270. ♦ (Despre vorbe, gesturi etc., p. ext. despre oameni) Brusc, pripit, nervos, nestăpînit. Om repezit. ▭ Nu se uita înapoi; gonea înainte, grăbind motorul cu mișcări repezite, necruțătoare. MIHALE, O. 170. Vorba multă și cam repezită mă făceau să mă uit cu oarecare bănuială la domnul Neculăieș Crăciun. SADOVEANU, O. VIII 57. ◊ (Adverbial) Plutonierul vorbi repezit, nervos. DUMITRIU, P. F. 50. 2. Izbit cu putere, vijelios. Vîrtejuri repezite Bat în ușă mînioase. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite. EMINESCU, O. I 114.

TREPĂDUȘ, trepăduși, s. m. Om care aleargă încoace și încolo (pentru treburile altora); individ fără personalitate și demnitate, care se pune în serviciul altuia, făcîndu-i servicii mărunte, adesea înjositoare. Făceau cel puțin timp de un an de zile muncă de slugi și de trepăduși. PAS, Z. I 256. Cutreierînd tot Bucureștii, urca la scări, bătea la uși, Se întîlnea prin curți și ganguri cu fel de fel de trepăduși. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11. Natură vioaie și neastîmpărată, se sătură de grefă. Își dete demisia și se lipi pe lîngă un avocat din București în calitate de... trepăduș. VLAHUȚĂ, O. A. 207.

URGENTA, urgentez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lucrări) A face să fie, să se întîmple, să se săvîrșească mai repede; a accelera, a grăbi. Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, pătrunderea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix (v. toc) de care se prinde, prin balamale, un panou vertical de lemn, de metal etc. mobil, care închide sau deschide această deschizătură; (prin restricție) panoul de lemn, de metal etc. din acest ansamblu. Cînd opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga. REBREANU, R. I 69. Ușa e scoasă din țîțîna de jos. CARAGIALE, P. 48. Și cum vorbeau ei, numai iaca intră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. ◊ Ușa băii = locul pe unde se coboară în mină. Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrare principală în altar. Preotul... se arată în «ușa raiului» sau «ușa domnească» ori iesă lîngă tetrapod și de-aice apoi «strigă vestirile». MARIAN, NU. 203. ◊ Loc. adv. La ușa... sau la ușă = foarte aproape (de...). În curînd înțelese că Stavrat într-adevăr are dreptate și că primejdia e la ușă. REBREANU, R. II 100. În curînd tiranul se văzu la ușa mormîntului. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ Expr. (Despre evenimente, fenomene) A bate la ușă = a fi foarte aproape, a fi iminent. Acest program cuprinde... desființarea clăcii și emanciparea proprietății și toate celelalte reforme care băteau la ușă. KOGĂLNICEANU, S. A. 205. Ca-la-ușa-cortului v. cort. A(-și) deschide (larg) ușile = a lăsa intrarea liberă, a da acces liber. Revoluția a organizat Ermitajul și a deschis larg ușile acestui muzeu poporului sovietic. STANCU, U.R.S.S. 119. A deschide cuiva amîndouă ușile = a primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti, a desconsidera, a disprețui (pe cineva), a nu da nici o atenție (cuiva). Acei cari nu se bucură de un nume bun sînt lăsați după ușă, cum se zice. GHICA, la TDRG. A sta după ușă = a fi nesocotit, nebăgat în seamă; a se ține izolat, a sta deoparte în societate. A da (mai rar a arunca) sau a fi dat (mai rar aruncat) pe ușă afară = a goni sau a fi gonit de undeva. I se răspunse că va fi aruncat pe ușă afară cu sergentul. CĂLINESCU, E. O. II 308. (Rar) A primi (pe cineva) între două uși = a sta (cu cineva) de vorbă în fugă, căutînd să scape cît mai repede. Traian Arsen mi-a povestit că ministrul l-a primit între două uși, neliniștit, grăbit să-și expedieze musafirii. EFTIMIU, N. 93. A strînge (pe cineva) cu ușa = a forța (pe cineva) să facă sau să recunoască un lucru. Îmi vine să-i strîng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au. ALECSANDRI, T. I 134. A lua ușa-n spate = a pleca, a ieși. A arăta (cuiva) ușa v. arăta (2). A forța ușa v. forța (2). A intra pe (sau prin) ușa din dos v. dos (1). A scăpa pe (sau prin) ușa din dos v. dos (1). A trînti (sau a închide) cuiva ușa în nas v. nas (1). A da ușa de perete v. da³ (I 9). A fi ușă de biserică v. biserică (1). 2. Fig. Casă, locuință. Care s-a întors de la ușa mea fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) = a munci pe la alții, a trăi din mila altora, a cere de pomană. Eu sînt Stoicea... care crescui pe la ușile străine. GALACTION, O. I 51. Nu m-ar fi lăsat el pe la ușile oamenilor dacă nu l-ar fi luat în oaste. CONTEMPORANUL, IV 391.

VÎRTEJ, vîrtejuri și vîrteje, s. n. I. 1. Bulboană, viitoare. Cu un cîntec de sirenă Lumea-ntinde lucii mreje, Ca să schimbe-actori-n scenă Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. Schimbă-ți, schimbă-ți apele, Slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. O clipă dispărea în mijlocul unui vîrtej de spumă și apărea departe, spintecînd ritmic valurile. BART, E. 101. Dar unde turcii murea, Tot vîrtejuri se făcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. 2. Vînt puternic, vijelios, care seînvîrtește cu viteză pe loc, ridicînd în aer obiecte ușoare (hîrtii, praf, frunze uscate etc.). Ieșiră ca un vîrtej pe poarta deschisă. SADOVEANU, O. I 249. Apucată ca de un vîrtej, puse mîna pe cofă și nu se mai putu opri decît la poarta casei. BUJOR, S. 46. Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și virtejuri repezite Bat în ușă mînioase. VLAHUȚĂ, O. AL. 82. ◊ (În metafore și comparații) Flăcăul vedea pe Costea Morocîne sosind vîrtej, cu călăreții dăpă el. SADOVEANU, O. I 551. Frusina... trei zile întregi și-a purtat fustele vîrtej, din casă în curte, din curte în prăvălie. GALACTION, O. I 134. Corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt. ALECSANDRI, P. A. 113. ♦ Sul, coloană, trîmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). Deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri și vîrtejuri de ninsoare. SADOVEANU, B. 128. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. Pe urma celor ce s-au dus, Vîrtej de frunze-aleargă. IOSIF, PATR. 53. Vede de departe... un vîrtej de praf. CARAGIALE, O. III 45. ◊ Compus: vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee cu tulpina tîrîtoare și cu flori galbene; crește pe coaste pietroase și pe marginea drumurilor (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee cu cîte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vîrful tulpinii; crește prin locuri stîncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 4. Mișcare (amețitoare) în cerc. Prinde-te-n vîrtejul horei. EFTIMIU, Î. 55. El stă într-un colț al salonului... și privește la vîrtejul valsului. CARAGIALE, O. II 120. Și în vîrtejul cela răsturna tărăbi și toate cele. CREANGĂ, P. 310. ◊ (În metafore și comparații) O melodie lină, cu legănări, începu să adie, – și părechile colorate porniră vîrtej, ca-n zbor. SADOVEANU, O. V 340. ◊ Fig. În atmosfera încărcată a capitalei, în vîrtejul acesta turburător, începem o viață nouă. BART, E. 226. ♦ Fig. Vălmășag care tîrăște pe cineva ca o viitoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu. Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. O clipă amețitoare, un vîrtej parcă îmi păinjinește ochii. BART, S. M. 17. Eu imul voi spune numai că parc-un vîrtej mi-a luat mințile. GANE, N. III 45. Eu sînt încă în vîrtejul arestului de unde m-ai scos. GHICA, A. 628. 5. (Regional) Loc în creștetul capului, de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat diferitelor unelte care, atunci cînd funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț și care se învîrtește cu ajutorul unei manivele; se folosește pentru a scoate apă din puț, pămînt din gropi etc. Se puseră la vîrtejuri și scoaseră [din groapă] pe fata cea mai mare. ISPIRESCU, L. 88; b) (regional) unealtă cu care se poate ridica osia carului, pentru a se repara roata. V. cric. Pune vîrtejul sub osie, ridică căruța cu cinci chile, parcă n-ar fi nimic. DELAVRANCEA, la CADE; c) bucată de lemn sau cerc de fier, așezat deasupra perinocului de pe osia de dinainte a carului sau a trăsurii, care se poate învîrti în jurul unui cui; d) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui; e) unealtă de lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului); f) unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor la butoaie, ciubere etc.

SUGRUMAT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strîns de gît, gîtuit; ucis prin sufocare. ◊ Fig. «Divina comedie» este produsul Italiei, ruptă în bucăți, pustiită prin lupta orașelor, sugrumată și pîngărită prin nelegiuirile grozave ale nobililor și ale preoților. GHEREA, ST. CR. II 75. 2. Fig. Copleșit, chinuit (de o stare sufletească); sufocat. I-am bătut la ușă, sugrumat de sfiala primelor versuri, în după-prînzul unei minunate zile de toamnă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 284. 3. Fig. (Despre voce, despre rostire) Cu timbrul alterat, înăbușit, surd. «Înconjurați casa...», răcneau glasuri peste măsură de sugrumate. CAMILAR, N. I 172. Strigătele guturale, sugrumate, crescură în val. CĂLINESCU, E. O. I 107. Conferențiarul... cu o voce alterată, aproape sugrumată de emoție, începu. VLAHUȚĂ, O. AL. 222. ♦ Care nu poate fi articulat; înăbușit, înecat, frînt. Cînd prăpastia mă înghițea... mă deșteptam cu țipătul sugrumat în gît și spuzit peste tot trupul. DELAVRANCEA, T. 24. – Variantă: (regional) zugrumat, -ă (SADOVEANU, O. VII 19) adj.

ciocni [At: ANON. CAR. / V: ~ogni, ciomni / Pzi: ~nesc / E: rs чокнить] 1 via A lovi (cu ceva tare sau în ceva ori de ceva tare) producând zgomot. 2 vr A se lovi (unul) de altul (făcând zgomot). 3 vt A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul din capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. 4 vt A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare Cf închina. 5 vt A lovi un obiect fragil producându-i o crăpătură, o plesnitură. 6 vt A face să crape. 7 vi (Înv) A bate la ușă. 8 vt (Fig; c.i. omul) A bate pe cineva. 9 vr (D. vehicule care vin din direcții opuse) A intra în coliziune. 10 vr (D. armate adverse; rar, d. oameni) A se bate. 11 vrr (Fig; d. interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 12 vr (Îvp) A se îmbăta. 13-14 vit (Înv) A lovi cu ciocul în ceva. 15 vt (Înv; d. pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. 16-17 vtr (Înv) A (se) iubi.

intra¹ [At: COD. VOR. 10/6 / V: (pop) în~, un~ / Pzi: intru, (reg, p 2) inți / E: ml intro, -are] 1 vi (D. ființe; udp „în”, „întru”, „prin”) A trece din afară înăuntru. 2 vi A merge dintr-un loc deschis într-unul închis. 3 vi A începe să frecventeze o societate. 4 vi (Îe) A ~ în pământ A muri. 5 vi (Fig; îae) A dispărea. 6 vi (Îe) A ~ în foc pentru cineva A se expune la un mare pericol pentru cineva. 7 vi (Îae) A garanta pentru cineva. 8 vi (Îe) A ~ mesa A se păcăli. 9 vi (Îlv) A ~ la mijloc A interveni (5). 10 vi (Îe) A ~ în (sau într-un) păcat A comite o nelegiuire, o faptă urâtă. 11 vi (Fig; îe) A ~ pe mâna cuiva A ajunge la discreția cuiva. 12 vi (Îae) A fi luat la bătaie. 13 vi (Îe) A ~ într-o belea (sau în ghinion, în încurcătură, în necaz ori la apă) A da peste un necaz, un neajuns, o neplăcere. 14 vi (Îe) A ~ cu sila la cineva A veni nepoftit și cu insistență obraznică. 15 vi (Îlv) A ~ în (sau la) mănăstire A se călugări. 16 vi (Îlv) A ~ în spital A se interna (1). 17 vi (Fig; îe) A ~ în pământ de rușine A-i fi foarte rușine. 18 vi (Imt) A îndemna să intre (1) pe cineva care bate la ușă. 19 vi (Îvp) A ajunge. 20 vtf (Îvp) A face să intre Si: a băga, a vârî. 21 vi (Înv; udp „către”) A se îndrepta spre cineva. 22 vi (Înv) A se apropia. 23 vi A pătrunde. 24 vi (Îe) A ~ cuiva în voie (sau pe plac) A satisface toate dorințele, gusturile cuiva. 25 vi (Fig; îe) A ~ cuiva pe sub piele A câștiga bunăvoința cuiva (prin mijloace dubioase). 26 vi (Fig; îae) A fi plăcut de cineva. 27 vi (Fig; îae) A câștiga prin insistențe și servicii bunăvoința cuiva. 28 vi (Fam; îe) A ~ în favoarea (înv, favorul sau în grațiile cuiva) A deveni cuiva plăcut, simpatic. 29 vi (Îvp; îe) A ~ în groazele morții A fi cuprins de frică la apropierea morții. 30 vi (Îe) A ~ în agonie A se lupta cu moartea. 31 vi (Îe) A ~ în (ori la) cheltuială sau cheltuieli A face cheltuieli. 32 vi (Înv; îe) A ~ epitrop A fi numit epitrop. 33 vi (Înv; îe) A ~ chezăș A deveni garant. 34 vi (Înv; îe) A ~ cumpărător A se oferi să cumpere ceva. 35 vi (Înv;îe) A ~ în județ (sau judecată) A se judeca cu cineva. 36 vi (Înv; îe) A ~ sub judecată A fi dat în judecată. 37 vi (Fig; udp „în”) A apuca o vârstă, o epocă. 38 vi (Fig; udp „cu”, „în”) A se asocia cu cineva. 39 vi (Prt; îe) A ~ în cârd cu cineva A face afaceri dubioase cu cineva. 40 vi (Fig) A îmbrățișa o meserie, o ocupație. 41 vi (Îe) A ~ la stăpân A se angaja ucenic sau servitor în casa cuiva. 42 vi (Îae) A ajunge sub stăpânirea sau sub influența cuiva. 43 vt (Jur; îe) A ~ în posesie A lua în stăpânire un bun imobil sau mobil în urma acordării dreptului de judecată. 44 vi (Fig; îe) A ~ în joc (sau horă) A se amesteca într-o afacere. 45 vi (Îe) A ~ în gura satului A ajunge subiect de bârfă. 46 vi (Îvp; îe) A ~ în delă A avea necazuri. 47 vi A participa. 48 vi A se amesteca în ceva. 49 vi (Înv; îe) A ~ la presupus A bănui. 50 vi (Pfm; îe) A ~ la (sau în) griji A fi îngrijorat. 51 vi (Îe) A ~ la gânduri A deveni suspicios. 52 vi (Îe) A ~ la idei (sau la o idee) A deveni suspicios. 53 vi (Îe) A ~ într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) A avea de îndurat un necaz, o încurcătură etc. 54 vi (Îe) A ~ în vorbă (sau discuție) cu cineva A începe o discuție cu cineva. 55 vi (Pop; îae) A începe să aibă relații de dragoste cu o persoană de sex opus. 56 vi (Pop; îae) A începe discuții privind căsătoria. 57 vi (Pop; îe) A ~ la tocmeală cu cineva A începe tratative cu cineva. 58 vi (Pop; îae) A cădea de acord cu cineva. 59 vi (Îe) A ~ în materie A începe expunerea subiectului, temei, studiului etc. 60 vi (Îe) A ~ de serviciu A începe garda la un spital, unitate militară etc. 61 vi (Îe) A ~ în război (sau în luptă, în acțiune etc.) A începe războiul, lupta, acțiunea etc. 62 vi (La jocurile de noroc) A miza. 63 vi (Înv; îe) A ~ platcă A rămâne cu datorii. 64 vi A adera la o organizație, asociație etc. 65 vi (D. obiecte ascuțite) A se înfige în ceva Si: a introduce, a pătrunde, a vârî. 66 vi (D. fenomene, idei) A pătrunde. 67 vi A se strecura. 68 vi A ajunge în... 69 vi (Îlv) A ~ boala în cineva (sau în oasele cuiva) A se îmbolnăvi. 70 vi (Îlv) A ~ frica (sau spaima, groaza) în cineva A se înspăimânta. 71 vi (Înv; îe) A ~ glasul (sau strigarea) în (sau întru, la, pe) urechile (cuiva) A ajunge la cunoștința cuiva. 72 vi (Îe) A ~ (cuiva) ceva în cap A se convinge de ceva. 73 vi (Îae) A reține ceva. 74 vi (Îae) A fi obsedat de o idee. 75 vi (Pfm; îe) N-a ~t vremea (sau n-au ~t zilele) în sac Este timp destul. 76 vi (Îe) A ~ în (sau sub) stăpânirea cuiva A ajunge în puterea cuiva. 77 vi (Îe) A ~ (cuiva ceva) în sânge A deveni un act reflex, un obicei, o necesitate. 78 vi (Îe) A ~ în sufletul cuiva A plictisi pe cineva cu amabilități și insistențe. 79 vi (Îae) A-i deveni cuiva drag. 80 vi A avea loc Si: a încăpea. 81 vi (Mat) A se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 82 vi (D. materiale) A fi necesar într-o anumită proporție pentru realizarea unui anumit produs. 83 vi A face parte integrantă din ceva. 84 vi (D. țesături, textile; îe) A ~ la apă A-și micșora dimensiunile după spălare. 85 vi (D. oameni; îae) A ajunge într-o situație grea, neplăcută. 86 vi (D. regulamente, legi, tratate; îe) A ~ în vigoare A începe să se aplice. 87 vi A începe executarea unei bucăți muzicale. 88 vi (D. sume de bani) A se aduna. 89 vi (D. armate) A ocupa un teritoriu. 90 vi A promova un examen de admitere. 91 vi A ocupa un loc într-o instituție de învățământ.

om¹ sm [At: PSALT. HUR. 2^v/2 / Pl: oameni și (înv) omeni, omene / G-D: omului / E: ml homo, -inis] 1 Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine. 2 (Îrg; lpl; îs) Oameni (sau oamenii cei) noi Miri. 3 (Îas) Proaspăt căsătoriți Si: însurăței. 4 (Îs) ~ul de flori Personaj din basme alcătuit din flori, care sprijină acțiunile personajelor principale masculine. 5 (Mtp; lpl; îs) Oameni de apă Ființe imaginare, cărora li se atribuie însușiri fizice omenești, dar care sunt socotite lipsite de grai. 6 (Mtp; îs) Omul (cel) alb Ființă imaginară care păzește comorile. 7 (Îas) Înger. 8 (Mtp; lpl; îc) Oameni-lupi Vârcolaci. 9 (Îlav) Ca de la ~la ~ În mod sincer Si: deschis, prietenește. 10 (Fam; îe) ~ ca (toți) oamenii Om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. 11 (Fam; îlav) Ca ~ul (sau, rar, ca toți oamenii) Cum se poate întâmpla în mod obișnuit oricui. 12 (Fam; îlav) Ca oamenii Omenește. 13 (Îal) Cum trebuie. 14 (Reg; d. animale de tracțiune; pex d. părți ale uneltelor agricole; îlav) De către (sau dinspre, de-a) ~ Care se află în partea stângă a carului, căruței, plugului etc. 15 (Pfm; îe) ~ bun Răspuns dat de către cel care bate la ușă, pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. 16 (Îe) Oameni buni Formulă de adresare. 17 (Bis; mpl) Popor. 18 Persoană care se remarcă prin calități morale, mai ales prin cinste și corectitudine. 19 (Pfm; îe) A face (pe cineva) ~ A instrui pe cineva, dezvoltându-i însușirile Si: a educa. 20 (Pfm; îae) A crea cuiva o situație avantajoasă din punct de vedere material și social. 21 (Îvp; îe) A fi ~ pe sine A fi stăpân pe voința și pe acțiunile sale Si: curajos. 22 Persoană care se află în slujba cuiva Si: servitor, slujbaș. 23 Persoană de încredere a cuiva Si: cunoscut, prieten, rudă. 24 (Pfm; îe) (A fi) ~ul (sau ~ al) lui Dumnezeu A fi om bun, cinstit. 25 (Pfm; îe) ~ul (sau ~ al) dracului A fi om foarte rău. 26 Adept al unei idei, teorii, doctrine etc. 27 Persoană importantă. 28 (Pop; lpl; îe) A fi ~ (sau fecior) din (sau de) oameni A descinde din părinți bogați sau nobili. 29 (Pop; lpl; îe) A se face ~ (sau, rar) a ieși la oameni A se îmbogăți. 30 (Îoc copil) Persoană matură. 31 (Îoc femeie) Bărbat. 32 (Pfm; determinat prin „meu”, „tău” etc.) Soț. 33 (Vc) Apelativ familiar, explicativ, persuativ, dojenitor etc., adresat unei persoane de sex masculin Vz frate, nene. 34 (Înv; îe) Suflete ome Formulă de adresare utilizată în stilul retoric. 35 (Lsg) Persoană oarecare. 36 (Lsg) Cineva. 37 (Lsg) Oricine. 38 (Pop; art) Constelația boreală Hercule. 39 (Reg; art Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 40 Parte bombată a arșicelor. 41 (Reg; îs) ~ rău Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

tocăi vt [At: F (1884), 210 / Pzi: ~esc / E: toca¹ + -ăi] (Trs) 1A vorbi mult și fără rost Si: (reg) a tocăla¹ (1). 2 A cicăli pe cineva. 3 A divulga un secret. 4 A bate (la ușă) Si: a ciocăni.

slobod, ~ă [At: COD. VOR.² 60^r/4 / V: sclo~ / Pl: ~ozi, ~e / E: vsl словодь, своводъ cf bg слободен] 1 a (Pop; d. oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească și de deplinătatea drepturilor cetățenești și politice Si: liber. 2 a (Înv; d. lume) Care oferă drepturi egale tuturor. 3 a (Pop; d. popoare, d. state) Independent. 4 a (Pop; d. orașe, cetăți etc.) Autonom (1). 5 a (Înv; d. proprietăți, moșii etc.) Disponibil (1). 6 a (Îvr; d. meseriași) Care își exercită profesiunea în mod liber. 7 a (Rar; d. posturi, funcții etc.) Vacant. 8 a (Pop; d. oameni) Care se găsește în stare de libertate, nefiind întemnițat. 9 a (Pop) Care poate să părăsească un loc, o persoană etc. și să se ducă unde vrea. 10 a (Înv; d. persoane dovedite vinovate de o instanță) Care nu este pedepsit cu privare de libertate Si: achitat. 11-12 a, av (Pop; d. animale) (Care este) scăpat de sub supraveghere. 13 a (Reg; d. animale; îe) A paște ~a A paște liber, nelegat. 14 a (Pop; d. oameni) Care și-a întrerupt activitatea pentru un timp limitat. 15 a (Pop; d. oameni) Care nu este angajat într-o formă de muncă organizată. 16 a (Rar; d. militari în termeni) Care a fost eliberat din armată. 17 a (Pop; d. timp sau d. unități de timp) De care se poate dispune după voie. 18 a (Pop; d. timp sau d. unități de timp) Care este în afara obligațiilor (profesionale). 19-20 a, sf (Reg; șîs zi ~ă) Oricare dintre zilele de luni, joi sau sâmbătă, care nu este zi de sărbătoare, de post sau zi considerată nefastă. 21 a (Pop) Necăsătorit. 22 a (Pop; pex) Care nu are obligații față de cineva Si: disponibil (5). 23 a (Înv; d. oameni) Care își manifestă firea, personalitatea independentă prin atitudini, gesturi etc. degajate. 24 a (Pop; d. firea, personalitatea oamenilor) Care exprimă independență, voință fermă etc. 25 a (Pop; d. oameni; udp „de”, îvr, „despre”) Care este în afara oricărei constrângeri. 26 a (Pop; d. însușiri, d. manifestări, activități etc. ale oamenilor) Care se desfășoară fără restricții, fără a ține cont de reguli etc. 27 a (Pop; îe) Gura lumii (e) ~ă Se spune pentru manifestarea indiferenței față de părerea și vorbele (de obicei contradictorii) ale altora. 28 a (Îvr; îs) Pornire ~ă Mișcare de balansare. 29 a (Înv; în sistemul monetar; îs) Curs ~ Putere de circulație. 30 a (Îvr; îs) Meșteșuguri ~e Arte și meserii. 31 a (Înv; îs) Învățături ~e Arte liberale. 32 a (Înv; îlav) Sub cerul ~ Sub cerul liber. 33 a (Rar; îe) (A vedea) cu ochiul ~ sau cu ochii ~ozi (A vedea) cu ochiul liber. 34 a (Pop; îe) A avea mână ~ă, (înv) a fi ~ la mână (sau la mâini) A fi darnic. 35 a (Pop; pex; îae) Risipitor. 36 a (Pop; îs) Mână ~ă Dărnicie. 37-38 a, av (Rar; îe) Cu inima (de tot) ~ă (Foarte) liniștit. 39 a (Pop; rar; îe) A rămâne pe voia ~ă (a cuiva sau a ceva) A fi la discreția cuiva sau a ceva. 40 a (Rar; îe) A traduce ~ A face o traducere liberă. 41 av (Pop; îe) A vorbi ~ A susține, în mod curent, fluent o conversație într-o limbă străină. 42 av (Pop; îae; șîf a spune ~) A exprima o părere în mod deschis, fără rezerve. 43 av (Pop; îae; șîf a spune ~) A fi sincer. 44 a (Înv; d. aer) Care se află în spațiu deschis. 45 a (Îvr; d. compuneri literare) Care se alcătuiește după libera inspirație a autorului. 46 a (Rar) Care nu face parte dintr-un sistem riguros de organizare. 47 a (Rar; d. acțiunea unei opere literare) Care trenează. 48 a (Îvr; d. locuințe) Care se oferă gratis. 49 a (D. căi de comunicație ori de acces) Pe care se poate trece fără obstacole. 50 a (D. căi de comunicație ori de acces) Care este fără restricții. 51 av Formulă de răspuns, pentru a invita pe cel care bate la ușă. 52 a (Îvr; îs) Carte ~ă Permis de liberă trecere. 53 a (Rar; d. orificii) Care nu este acoperit. 54 a (Pop; d. oameni; adesea urmat de un conjunctiv sau, înv, de un infinitiv) Care nu este supus nici unei constrângeri în acțiune. 55 a (Pop; d. oameni) Care are dreptul ori căruia îi este îngăduit să facă un anumit lucru. 56 a (Pop; îe) A(-i) fi (cuiva) ~ (să … sau, înv, a …) A(-i) fi (cuiva) permis (să …). 57 a (Rar; d. oameni) Care se simte în largul lui. 58 a (Înv; d. reacții ale organismului, procese fiziologice etc.) Normal. 59 a (Reg; d. părți ale corpului) Care nu este acoperit. 60 a (Pop; d. oameni sau d. cuvintele, gesturile lor etc.) Lipsit de măsură. 61 a (Pop; d. oameni sau d. cuvintele, gesturile lor etc.) Care este prea familiar. 62 a (Pop; d. oameni sau d. cuvintele, gesturile lor etc.) Care încalcă regulile bunei-cuviințe Si: indecent. 63 a (Pop; îe) (A fi sau, rar, a se face) ~ la (ori de) gură (sau, rar, la limbă ori în cuvinte), a avea gura ~ A vorbi prea mult, fără sfială și depășind limitele bunei-cuviințe. 64 a (Rar; d. cuvinte, exprimări etc.) Imprudent. 65 a (Pop; d. spații, locuri, scaune etc.) Care nu este ocupat. 66 a (Pop; d. spații, locuri, scaune etc.) Care nu se află în folosința cuiva. 67 a (Îrg; d. pământ) Ușor de lucrat Si: afânat (1). 68-69 a, av (Pop; d. obiecte care leagă, strâng etc.) Care permite mișcări. 70-71 a, av (Pop; pex; d. obiecte care leagă, strâng etc.) Larg. 72 a (Pop; îe) A da (sau a lăsa) frâu (mai) ~ (cuiva sau la ceva) A permite libertate de acțiune. 73 a (Înv; d. îmbrăcăminte) Lejer. 74 a (Rar; d. obiecte) Care atârnă în jos. 75 a (Reg; d. mâneci) Fără manșete. 76 a (Reg; d. mușchii feței sau; pex, d. față) Care prezintă hipotonie. 77 sf (Reg; îlav) Cu ~a Fără bagaj. 78 sf (Reg; îal) Fără încărcătură.

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

MĂT'UȘĂ s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane ; (și, învechit, în sintagma mătușă mică, TDRG) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti. Ea se sculă cu o mătușe a ei, soră tătíne-său, de se duse în Țarigrad. MOXA, 366/19. Al șasele sînge mestecat ce am zis mai nainte, fiind cela ce va spurca patul tătîni-său, ce se zice: maștehă-sa sau soacră-sa sau mătușă-sa (a. 1640). GCR I, 90/27. De să va împreună trupeaște cu fata mătușe-sa. . . să va certa după voia giudețului. PRAV. 214. Ieșit-au înaintea craiului muma lui Roman Vod, mătușea craiului, aflîndu-să și ea acolo (a. 1 650- 1675). GCR I, 190/35. Deci Costantin Vodă au mersu de s-au împreonat cu mătușe-sa, cu doamna Rucsandra. NECULCE, L. 318, cf. MAN. GÖTT. 13. BUDAI-DELEANU, LEX., I. GOLESCU, C. Au venit sluga mătușăi noastre și luîndu-mă m-au dus ca să o văd. DRĂGHICI, R. 35/21. E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo mătușă. EMINESCU, O. I, 155. D-apoi nu știți că mâtușa-i moartă. . . și s-o făcut oale și urcioare, sermana? CREANGĂ, P. 23. Îl pofti a doua zi să-l ia la masă în familia Predeleanu (pe care i-a și vestit pe cînd se întorcea de la mătușa Mariuca). REBREANU, R. I, 53. Frusina a înțeles de ce e vorba. . . și a dat fuga la mătușă-sa. GALACTION, O.125. Mătușa mea își întoarse privirile cătră uncheș. SADOVEANU, N. F. 174. În convorbirea lui expresiile „unchiu-meu”, „mătușă-mea”, „moșu-meu”, „sorâ-mea” apăreau cu nota fanatismului. CĂLINESCU, E. O. II, 79. Tușa Finica n-a mai vrut să locuiască la sat; l-a adus pe unchiu-meu la oraș. STANCU, D. 338. Tușa Lica, sora mai mare a tatei, venind la voi acasă, continua să v-aducâ stafide și covrigi. PAS, Z. I, 29. La mătușa Adela. . . vreau să merg cu mama. DEMETRIUS, A. 176, cf. H IV 12, XIV 210, ALR I/II h 168, ALRM I/II h 236, 286. ◊ (Regional) Mătușă mare = sora bunicului sau a bunicii. Cf. CADE. ♦ (Învechit și regional) Bunică. Izvod de zestre ci dau nepoatei mele, fiica fiiului meu. . . Eu Smaranda Karagioae, mătușa copilei adiverez (a. 1809). URICARIUL, X, 255, cf. ALRM I/II h 238. ♦ (Regional) Mamă (vitregă). ALRM I/II h 217. 2. (Popular) Termen de respect folosit de. cineva cînd se adresează unei femei (mai) în vîrstă sau cînd vorbește despre ea, l e l e ; p. g e n e r. femeie în vîrstă, b a b ă. [Doctorul] rînduiește pe loc, Nalbă, mușețel și soc, Tot acelea și ei scriu Ce mătușele le știu. MUMULEANU, C. 157/22. Bătu în ușa unei casă mici a unei mătuși cu suflet prea bun. GORJAN, H. IV, 211/10. Să venim acum la copila d-tale, pre care vrei s-o dai la pansion. NEGRUZZI S. I, 298. Ia lasă-mă-ncolo mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului. CREANGĂ, P. 189, cf. 171, 175. O mătușe sihastră cum îl văzu îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. Savincă hei: Auzi, mătușă ! Ian fâ-te tu de către ușă! COȘBUC, P. II, 249. Ruxandra își privi feciorul din tălpi în creștet cu milă și durere. C. PETRESCU, R. DR. 17. Ian hai noroc! Viață lungă, mătușelor. CAMILAR, N. I, 216. O fetișcană, ca sute și mii, Din multele țării țesătorii, îi spune vecinei: – Zorește, mătușă! DEȘLIU, G. 47. într-o zî se duce la lemne o afurisită de mătușă. ȘEZ. III, 192. [Cozile] li strînsărî mănuncheli, Li dădu la surățăli, La surati-n alti sati, La mătușî dupî ușî. MAT. FOLK. 1 477, cf. ALRM I/II h 282, 286, 287. În lume păpușă și în casă mătușă. BARONZI, L. 52. Închide ușa Că moare mătușa. ZANNE, P. III, 422. Moșu suie și coboară Cu mătușa subsuoară. [Găleata și cîrligul de la fîntînă]. GOROVEI, C. 97. Ilincuță, tușă, Strînge-n nas cenușă (Luleaua). id. ib. 205. 3. (Prin Transilv., glumeț) Sticlă mare. Cf. VICIU, COL. 202. 4. (La pl.) Termen eufemistic pentru malarie. CANDREA, F. 222. 5. (Prin Ban. ; mai ales art.) Numele unui dans popular. VARONE, D. – Pl.: mătuși și (învechit și regional) mătușe. – Și: (popular) túșă, (regional) mătu ALRM I/II h 286) s. f. – Lat. amita. Pentru explicarea formei, cf. CDDE. – Tușă, prin afereză. – Mătu prin apocopă.

bontăni vb. IV. (reg.) intr. A bate la ușă; a face zgomot, a ciocăni. S-au dus să vadă cine bontănește acolo (POP.). • prez.ind. -esc. /form. expr.

MOD¹ s. n. 1. Fel, chip (de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva, de a se desfășura al unei activități). Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229. Noao moduri de silloghismi. MICU, L. 107/5. Ceucei îi era rușine a se arăta în moda sa cea firească. ȚICHINDEAL, F. 155/3. Minte cea pruncească nu e vreadnicâ să gîndească la ceale din urmă . . . După acestași mod și omul, carele de nemica de altă nu se grijasce, ci numai ca să fie sătul. id. ib. 244/8, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Pedantismul este vroința. . . de a lega limba noastră de modul declinațiilor unei limbe străine. RUSSO, S. 53, cf. CREANGĂ, A. 87. Am reprodus o pagină întreagă din articolul d-lui Maiorescu, pentru că ea caracterizează foarte bine modul d-sale de a scrie. GHEREA, ST. CR. II, 60. Bătu la ușă tare. Tincuța se pieptăna. – Cine-i, întrebă ea, supărată de modul cum bătea. D. ZAMFIRESCU, T. S. 35. Pentru fiecare nemulțumire, durere sau bucurie . . . [poporul] are modul lui particular de a se exprima. HOGAȘ, DR. II, 179. Enache Damian . . . are un curios mod de a pricepe mîncarea „pînii și sării” Moldovei. IBRĂILEANU, SP. CR. 120. Comandantul „Elisabetei” ține un cuvînt de laudă și mulțumire pentru modul binevoitor și călduros cu care am fost primiți. BART, S. M. 28. Pornind de la modul de a crea al poporului, Eminescu el-însuși scrie doine și cîntece pe care cu greu le distingi de realizările proprii ale poporului. BENIUC, P. 20. ◊ (Ec. pol.) Mod de producție = unitatea dialectică dintre forțele și relațiile de producție, care caracterizează o orînduire socială și o determină istoricește. La baza societății omenești stă modul de producție a bunurilor materiale necesare existenței oamenilor. CONTEMP. 1948, nr. 106, 4/1. Modul de producție al vieții materiale determină întreaga viață socială, politică și spirituală în general. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 608. Istoria societății este istoria modurilor de producție, care se succed de-a lungul veacurilor, istoria dezvoltării forțelor de producție și a relațiilor de producție. V. ROM. ianuarie 1954, 225. ◊ (Precedat de prep. „în”, „întru”, impropriu „la”, învechit „cu”, și urmat de un atribut sau de o propoziție atributivă, exprimă sau subliniază sensul adverbial al construcției) Trupul nostru sîntem datori a-l hrăni cu mod de măsură, ca să fie sănătos. ȚICHINDEAL, F. 272/24, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. O sorginte trebui studiată în text și-n context, cunoscîndu-se într-un mod filologic limba originalului. HASDEU, I. C. I, IX. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I, 136. Slăbisem într-un mod care mă dispera. CAMIL PETRESCU, U. N. 160. Delegatul lui Soleiman, care-i însoțea în mod prietenesc, zicea el, îi pofti să renunțe să mai caute locuință. id. O. III, 102. Se leagă în mod organic de întreaga operă uriașă a statului proletar. SAHIA, U.R.S.S. 75. Succesele dobîndite nu ne-au împiedicat însă să analizăm în mod critic munca noastră. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 373. Sfaturile populare, ai căror deputați sînt aleși de masele muncitoare, sînt organe care înfăptuiesc în mod real conducerea de stat. CONTEMP. 1953, nr. 371, 2/5. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum apare acțiunea, starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum sau în ce măsură se desfășoară sau apare, la un moment dat, o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. La propoziția circumstanțială de mod propriu-zisă, iarăși, nu se vorbește de posibilitățile ei de contragere, deși posibilități sînt și aici. SCL 1956, 129. ♦ Cale, procedeu, mijloc (II 2), modalitate (1), sistem, metodă (4). Frumos mod de a-i izbîndi, cu armele, nu cu hicleșugul ! (a. 1694). FN 45, cf. CANTEMIR, IST. Aflat-au mod și organ ca acela pren carele a. . . turbura [țara] și în grele bănuieli despre stăpînitori a o băga. R. GRECEANU, CM II, 179, cf. 180. Nu era alt mod a face, fără cît pre acea cale a merge (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 161/15. Omul cel rău totdeuna caută mod se facă rău. ȚICHINDEAL, F. 126/19. Noi ne mărginim a vorbi despre modurile cum poate reuși exametrul în limba română. HELIADE, O. II, 164. Ilieș află moduri a scăpa și a întra în Moldova. ASACHI, S. L. II, 34. Modul de administrare al moșiilor Sf. Locuri este. . . vicios (a. 1855). URICARIUL, IV, 438/8. Nu mă voi întinde a descrie modul lucrării minelor. NEGRUZZI, S. I, 312. Iată modul ce întrebuință: cînd se crăpa de ziuă, Păturică se afla lîngă ușa postelnicului. FILIMON, O. I, 123. Dintre toate modurile de călătorit, cel mai plăcut și mai comod este fără îndoială malposta. ALECSANDRI, O. P. 277. Despre diferitele moduri prin cari se dobîndește proprietatea. HAMANGIU, C. C. Stau. . . și moina cade, apă, glod. . . Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod. BACOVIA, O. 49. O diversitate de moduri și forme poetice, de la tonul combativ, mobilizator. . . la cel grav. CONTEMP. 1949, nr. 158, 9/4. ◊ E x p r. (Transilv. și Ban.) Nu e mod = (urmat de un verb la modul conjunctiv, infinitiv sau supin) nu se poate, nu e posibil, nu e chip. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Șî domnii ș-or judeca. . . Că nu-i mod a ne lăsa. T. PAPAHAGI, M. 36. Hei, tu, mîndruluțule, Cînd cu tine mi-am șezut, Noapte-a fost, nu s-a văzut, Amu-i ziuă și te văd, Cu tine nu-i mod să șed. BUD, P. P. 36. Nu-i modu dă scăpat. ALR II 3 570/76, cf. 3 570/36. (Învechit) A face mod v. f a c e. (Învechit) A (nu) avea mod (să. . . sau de a . . .) = a (nu) avea posibilitatea (să . . . sau de a . . .). Cea ceată de ostași înghesuiți, n-au mod nici de a fugi, nici de a să bate (a. 1694). FN 38. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. Modele sîntu cinci; indicativă, adică arătătoare (sau hotârîtoare), (imperativă., adică poruncitoare), (otativă, adică rîvnitoare), (congiuntivă, sau adăogătoare) (și infinitivă, adică nesăvîrșitoare, sau nehotărîtoare). VĂCĂRESCUL, GR. 61/6. Verburile au și chipuri (moduri) care sînt cinci. TEMPEA, GRAM. 103/8. La români sînt patru forme ale vorbelor [= verbelor], care, precum și la latini, și la italieni se cunosc din modul infinitivu. MAIOR, IST. 246/27. Verburile se conjugă; au numere, timpi, moduri și persoane. PLEȘoiANU, c. 132/21. Modurile... sînt niște chipuri d-a arăta însemnarea verbului. GR. R. (1835), 40/6. Ceea ce gramatica clasică numește mod, nu e altceva decît mijlocul formal prin care vorbitorul arată ce rol joacă conținutul enunțării în viața sufletească a vorbitorului. PUȘCARIU, L. R. I, 123. Astăzi „oi pleca” este simțit mai mult ca un mod (modul posibilității, al îndoielii etc.) decît ca un timp. IORDAN, STIL. 154. Numai modurile așa-zise personale pot funcționa ca predicat. id. L. R. 562. Modul este categoria gramaticală a verbului, prin care se definește acțiunea din punctul de vedere al realizării ei. GRAUR, I. L. 151. 3. (Învechit, rar) Exemplu, pildă, model. Să dați pruncilor voștri din pírga tinereațelor modul faptelor bune. ȚICHINDEAL, F. 6/19. Puțini sînt în lume. . . carii ar lua loruși spre mod pre vulpoiul acesta. id. ib. 15/6. 4. (Muz.) Caracterul unei succesiuni de sunete care alcătuiesc o piesă muzicală, determinat de o anumită ordine și natură a intervalelor componente și de o anumită funcție a diferitelor sunete față de sunetul fundamental. Principalele defecte ce moșteni muzica noastră de la cea orientală sînt: alterarea modurilor . . . și urîtul obicei de a pronunța sunetele muzicale cu vocea nazală. FILOMN, O. II, 214, cf. DER. ◊ Mod major v. m a j o r (4). Mod minor v. m i n o r (3). – Pl.: moduri. – Și: (învechit, 1, 2) modă s. f. – Din lat. modus, it. modo, fr. mode.

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].

BOCĂNI (-ănesc), BOCĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A ciocăni, a bate cu ciocanul: de departe s’aud bocănind în șantiere ciocanele de fier (VLAH.) ¶ 2 A lovi tare cu tocurile încălțămintei în mers: străinii trecură bocănind cu cizmele peste podeț (SAD.) ¶ 3 A lovi, a bate (Ia ușă, etc.): toți bocăneau Ia ușă... și strigau cît le lua gura (CRG.) [boc!].

MURIBUND, -Ă s. m. și f. Persoană care se află pe moarte, în agonie, care este în ultimele momente ale vieții; p. e x t. om foarte slăbit, care nu mai are mult de trăit; (rar) muritor , (învechit) murind (2). Cf. COSTINESCU, BARCIANU. La scrierea mai departe a „Hronicului” evident trebuia să renunțe. Se cereau pentru aceasta alte puteri decît ale unui muribund. IORGA, I. L. I, 289. Ici-colo cîte-un muribund gemea, ori se zvîrcolea încă. REBREANU, R. II, 269. Florile miroseau proaspăt și pur. . . Pentru muribunzi și pentru iubire erau aceleași flori. C. PETRESCU, Î. II, 44. Avea cînd să ajungă neîntîrziat la datoria unde o chema muribunda. id. C. V. 171. Se închina mișcînd buzele serafic, palid ca un muribund. BRĂESCU, A. 132. Muribunda deschise ochii, deveniți catifelați. BART, E. 389. Pentr-un șubred muribund E mai ușoară boala decît leacul. V. ROM. octombrie 1954, 160. A bătut la ușă, a deșteptat pe bătrîn și i-a lăsat în prag muribundul. SADOVEANU, P. M. 124. Tușind sec, contesa se apropie de muribundă. CĂLINESCU, S. 699. S-a apropiat de muribund și i-a dat să bea. STANCU, R. A. I, 81. Mergeau mohorîți . . . în urma căruțelor gemînd de răniți și muribunzi. CAMILAR, N. I, 246. Se mai Nădăjduiește aducerea la viață A muribundului. BARANGA, V. A. 29. ◊ F i g. (Adjectival) În antretul îngust și lung, becul împrăștia o lumină muribundă. C. PETRESCU, C. V. 41, cf. CONTEMP. 1953, nr. 328, 1/1. Capitalismul . . . s-a transformat în epoca imperialismului în capitalism muribund. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 724. (Adverbial) Din sicriul sonor al patefonului, gemu muribund o strună de banjo. C. PETRESCU, C. V. 167. – Pl.: muribunzi, -de. – Și: (Învechit) moribund, -ă adj. COSTINESCU, ALEXI, W. -- Din fr. moribond, lat. moribundus, prin apropiere de muri¹.

NĂDUȘEALĂ s. f. 1. Faptul de a năduși (I); (concretizat) substanță lichidă secretată (prin pori) de glandele sudoripare, cu o compoziție asemănătoare cu a urinei, transpirație, sudoare, (regional) năduf (3), năbușeală (3). cf. piscupescu, o. 229/11. Bolnavul se va afla dus cu totul și îi va veni o nădușală foarte îmbilșugată. cr (1829), 74¹/32. Nu acu-ndată-într-astă amețeală Și trupul cu totul plin de nădușală Să te lupți cu mine așa obosit. pann, e. ii, 88/12, cf. coșbuc, p. ii, 202. În acele momente eram loarcă de nădușală. f (1900), 558. Obrajii Anei erau îmbujorați de căldură și umezi de nădușeală. rebreanu, i. 53, cf. 430. Nădușeala curgea de pe mine. ardeleanu, d. 75. Din cînd în cînd își șterg nădușelile cu tampoane de pudră. bacovia, o. 240. Își ștersese timp de două ceasuri chipul și fruntea de nădușeală. camil petrescu, u. n. 276, cf. id. o. ii, 140. Obosit și leoarcă de nădușală. stănoiu, c. i. 101. Oamenii regimentului se învîrteau pe un singur rînd, înrîurați de nădușală. brăescu, m. b. 80, cf. 132, id. a. 71. Ciobanul a intrat Murdar de nădușeală și de praf. arghezi, c. o. 161. Pe fruntea oamenilor nădușala curge șiroaie. bogza, a. î. 106. Îi trebuie un petic mare, s-o cârpească în spinare... unde cămașa putrezește mai repede, de nădușeală. stancu, d. 106. Purta o cămașă kaki cu gulerul cenușiu, ud de nădușeală. v. rom. martie 1954, 20. Se trase un pas înapoi, își șterse fruntea de nădușeală, apoi bătu în ușă. ib. aprilie 1955, 151. Nenumărate rîulețe lungi, lucii, de nădușeală... i se scurgeau încet din creștetul capului. galan, z. r. 27, cf. id. b. ii, 167. Oamenii își ștergeau nădușeala de pe frunte. tudoran, p. 82. Nădușeala i se scurgea încet pe după urechi, cu toate că în odaie era destul de răcoare. vornic, p. 7. Se lupta cît se lupta, Zi de vară pînă-n seară, Fără pic de nădușeală. Mat. folk. 169, cf. alrm i/i h 9, alr ii/i h 94. Nădușala scoate boala. zanne, p. viii, 434. ◊ fig. Nădușala nopții curge pe geamuri. arghezi, vers. 177. ◊ Expr. A-l trece (sau a-l cuprinde) (toate) nădușelile = a transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.); p. ext. a depune mari eforturi, a avea mari emoții. cf. odobescu, s. iii, 157. Muncea bietul om de dimineața pînă seara tîrziu, alături cu muierea, de-i trecea nădușelele. ispirescu, l. 174. Îl treceau nădușeli pe bietul băiat, și vederile i se întunecau. vlahuță, o. a. 111. I-au cuprins nădușelile. stancu, d. 228. Omul asculta și-l treceau nădușelile de cîte auzea. pas, z. i, 151. Căpitanul se uita în cărțulie ca mîța-n calendar și simțea că-l trec nădușeli fierbinți. tudoran, p. 88. Îi era așa de cald pe dinăuntru, încît îl trecură toate nădușelile. t. popovici, se. 216. ♦ fig. (La pl.) Tensiune nervoasă provocată de un efort susținut, de o emoție puternică etc. După cinci ceasuri de nădușeli, nu izbutise să scrie decît un rînd. stănoiu, c. i. 167. 2. Căldură mare, înnăbușitoare, arșiță, caniculă, zăpușeală, zăduf, năbușeală (2), (popular) năduf (2); aer înnăbușitor, viciat, insuficient; senzație pe care o simte cineva cînd sînt călduri mari, cînd aerul este viciat sau insuficient etc. Vara nădușăli nu sînt ca aicea la noi, ci călduri cuvioase..., cum este la noi la mai. m. costin, o. 270. Era nădușală și căldură de nu-ți puteai trage sufletul. contemporanul, iii, 781. Simțim parcă o nădușală, dorim aer curat. f (1903), 176. O nădușeală chinuitoare îi strangula gîtul. bart, s. m. 77, cf. alr sn v 1 502, a v 18. 3. (Învechit și regional) Afecțiune patologică (la oameni și Ia animale) care afectează respirația; greutate de a respira; spec. astmă. v. năduf. După îndelungă pătimire de nădușală. drăghici, d. 19/23. Dobitocul... răsuflă greu, are nădușală, vrea mai mult să bea. calendariu (1844), 185/26. Asma este răsuflarea omului grea și amănuntă, carea se zice și îngustie seau sufocare (nădușeală). cornea, e. i, 25/22. De nădușeală suferă mult cei slabi de piept. GRIGORIU-RIGO, m. P. I, 122, cf. CANDREA, f. 27, 220, alrm I/I h 159, ALR i 1 657/412, 677, a ii 3, 5, 8, 10, MAT. DIALECT. I, 262. – pl.: nădușeli și (regional) nădușele. – Și: (regional) năduhală s. f. caba, săl. 91. – Năduși + suf. -eală. – Năduhală: prin apropiere de năduh.

CIOC² ! interj. 1 Imită o ciocănitură, o lovitură răsunătoare: cînd bătea vîntul, se loveau lemnele unul de altul și tot făcea cioc! cioc! (SB.); uneori sub forma cioc-boc sau cioca-boca: moșu, cioc-boc! pînă dădu de buzele cazanului (DLVR.) ¶ 2 Imită sunetul produs de bătaia în ușă: s’a dus plîngînd la furnică și a bătut în ușă: cioc! cioc! (BR.-VN.) [onom.].

CIOCĂNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 A bate cu ciocanul sau cu un obiect oare-care: ciocănind liniștit cu condeiul pe masă (CAR.) ¶ 2 A lovi ușor cu degetele, a bate la ușă: mă ciocăni în piept și ’n spate (GN.); aud ciocănind la ușă (I.-GH.) ¶ 3 A bate, a lovi ușor cu ciocul: verdarea cearcă copaciul și mai slab unde găsește, acolo ciocănește (PANN) ¶ 4 Ⓕ A bate capul cuiva, a sta ciocan pe capul cuiva: las’o și pe mătușa Paraschiva, să mă ciocănească de dimineață pînă ’n seară (SAD.).

DĂNAC sm. Olten. 1 Flăcău: se făcuse mare, știi colea, ~ (R.-COD.); ~ii și fetele se duc dis de dimineață la baltă (ȘEZ.) ¶ 2 Ⓟ Băiat măricel (de 10-12 ani): se pomenește... cu un ~ de copil frumos... că-i bate în ușă (R.-COD.) [blg. danakŭ „vițel” < tc.].

bate (bătut, ut), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocăni în ușă. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocăni. – 4. A scoate monedă. – 5. A scutura cu putere grînele, a treiera. – 6. A ciomăgi, a da cu parul. – 7. A lovi cu bătătorul rufele pentru a le spăla. – 8. A țese. – 9. A amesteca, a face cărțile de joc. – 10. (Înv.) A tipări. – 11. A doborî, a culca la pămînt. – 12. A încrusta, a face marchetărie. – 13. A străbate, a merge în recunoaștere. – 14. A vizita. – 15. A lovi în pămînt. – 16. A lovi un instrument muzical de percuție. – 17. A cînta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A lătra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A ține tactul. – 21. A răni, a face rău. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cădea peste ceva. – 25. (Despre vînt) A sufla. – 26. (Despre ploaie și mai ales despre grindină) A cădea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se îndrepta spre, a o apuca într-o anumită direcție. – 29. A tinde spre, a semăna cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o bătălie sau bătaie. – 31. A da lovituri cu ceva, a pălmui; a biciui. – 32. A învinge, a birui, a ieși victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se împerechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face ouă, a depune ouăle. – 36. A-și bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a rîde de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battĕre, din clasicul battuĕre (Diez, I, 59; Pușcariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)ș cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sînt romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste întrebuințări sînt proprii și fr. și altor limbi romanice. În gal. din Lubián, bater are accepțiile 19 („a palpita, a pulsa”) și 2 („a ciocăni în ușă”). Pentru lapte bătut, cf. lat. batuta „lac pressum” (Du Cange; Castro 175) și fr. lait battu. Expresia a-și bate joc „a batjocori” este greu de explicat semantic, cf. batjocură; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasă, dar neconvingătoare. Der. bătălie, s. f. (nicovală portativă), cu suf. ca în tocălie, țăcălie; bătător, adj. (care bate); bătător, s. n. (băț, în special cel cu care se bate laptele); bătătoare, s. f. (lopățică, mai; meliță; perie de tipografie); bătătarnic, s. n. (plantă, Senecio crucifolius); bătători, vb. (a tasa, a bătuci; a face bătături); bătătură, s. f. (lovitură; pulsație, bătătorit; îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor; ogradă; urzeală), pentru a cărui formare cf. lat. med. battetura „bătaie” (Bull Du Cange, V, 105); bătăuș, s. m. (persoană căreia îi place să se bată; scandalagiu); băteală, s. f. (urzeală; lopățică la războiul de țesut; titirez de moară); băteliște, s. f. (rar, teren plan; loc expus); batiște, s. f. (ogradă); bătuci, vb. (a tasa pămîntul; a face bătături); bătuceală, s. f. (acțiunea de a bătuci); bătucel, s. m. (muscă de cal); bătută, s. f. (joc popular tipic); bătălău, s. n. și m. (mai; servitoare a spălătoreselor; bărbat afemeiat, desfrînat), der. cu suf. -lău, ca fătălău „hermafrodit”, de la fată, sdrăngălău „amorez”, pulărău „bărbat desfrînat, cu înclinații de priapism”. Este utilă, prin urmare, explicația dată de Diez, Gramm., I, 128, bazată pe gr. βάταλος (cf. împotrivă, Cihac, II, 124). Sensul de „afemeiat” pare a proveni de la acela de „servitoare a spălătoreselor”, considerată aici ca simbol priapic; și poate și de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, în lumina sensului 20, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl consideră în mod inutil, încă pentru gr. βατεύω.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gîndi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sîcîi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mîndri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mîngîia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producînd răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A cîștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul pînă-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspîndi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pămîntul. ♦ A azvîrli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate cîmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vînt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcîie. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cît ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin „din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre cîini; determinat prin „din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțînd ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre cîini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.

EXOFLISI, exoflisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism ieșit din uz) A concedia (un funcționar) din slujbă; a da afară. A fost exoflisit din minister. CARAGIALE, O. VII 49. ♦ A se descotorosi de cineva. Bate-mi în ușă cînd l-ăi exoflisi pe Crăcănel. CARAGIALE, O. I 196.

FĂCĂTURĂ, făcături, s. f. (În superstiții) Fermecătură, vrajă, fapt; mijloc întrebuințat de vrăjitoare. Și-i era necaz, De slăbea... ca de-o făcătură. COȘBUC, P. I 252. Căci din vrăjitură Și din făcătură Ierbile topite Vis îi vor trimite, Visuri dulci și bune. id. ib. II 149. ◊ Expr. Parcă-i (sau gîndeai că-i) făcătură = parcă-i lucru vrăjit (se spune cînd ceva nu izbutește cu nici un chip). Și văduva Lenca vedea cum lada i se golește de negoț, dar fără nici un spor, căci, parcă era făcătură, abia tîrguia cît să aibă de cheltuială. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. Începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. Dar gîndeai că-i făcătură; unul nu-i răspundea, altul nu voia să-l lase. RETEGANUL, P. I 11.

BORDEI, bordeie, s. n. Locuință rudimentară, pe jumătate săpată în pămînt și acoperită cu pămînt, cu paie sau cu stuf. Din strîmbele bordeie astăzi cresc Și cată-n soare falnicele blocuri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, H. 23. Mijește o rază de bine în muced bordei și-n uzine. TOMA, C. V. 309. Zi întîi Mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte. RUSSO, S. 121. N-ai ușă la bordei, se zice ca mustrare celui care uită să închidă ușa în urma lui. Cîte bordeie, atîtea obiceie, exprimă mirarea cuiva cînd constată un obicei care i se pare curios.

REGENTĂ (SUPRAORDONATĂ) s. f. (< adj. regent, -ă, cf. fr. régent, it. regente, lat. regens, -tis): propoziție de care depinde sintactic o altă propoziție. Pot avea acest statut atât propoziția principală, cât și propoziția secundară (de fiecare dintre ele poate depinde sintactic o altă propoziție). ◊ ~ suficientă: r. cu autonomie semantică, capabilă să realizeze singură un enunț de sine stătător, ca în exemplul „Când veni acea zi, toți zeii se așezară pe scaunele lor de aur” (Al. Odobescu). ◊ ~ insuficientă: r. fără autonomie semantică, incapabilă să realizeze singură un enunț de sine stătător, ca în exemplele „Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire” (A. Vlahuță); „N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată” (M. Eminescu); „Ce bine-ar fi să se întoarcă el acasă” (M. Preda); „Desigur că-i treceau prin minte cântecele” (B. Șt. Delavrancea); „S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi” (Gr. Alexandrescu). ◊ ~ juxtapusă (paratactică, asindetică): r. în raport de coordonare prin juxtapunere (parataxă) cu o altă propoziție din frază, ca în exemplele „Șefa secției de învățământ era într-o ședință, trebui s-o aștepte” (M. Preda); „Se știe că, dacă nu-ți rânduiești lucrurile cum trebuie, dacă nu-ți organizezi bine munca, reușita întârzie” ◊ ~ joncțională: r. în raport de coordonare prin joncțiune cu o altă propoziție din frază, ca în exemplele „Visuri sunt și unul, și-altul, / Și totuna mi-este mie / De-oi trăi în veci pe lume, / De-oi muri în vecinicie” (M. Eminescu); „El plecat-au dintr-un loc / Unde iarba, când răsare, / Sub o arșiță de foc / Se usucă și dispare” (V. Alecsandri). v. principală și propoziție.

STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. A se opri din mers. Ajunge înaintea căsuței lui mohorîte, stă în drum și se uită mult la dînsa. SADOVEANU, O. II 150. Plec și fluier, stau și tac. COȘBUC, P. I 106. Îndemn calul cît pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Cîțiva pași... și iar stă sforăind. CARAGIALE, O. I 334. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ (Prin analogie) Am să-l dau [pe cocoș] în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca ș-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Au stat un timp ca să vadă cum se înalță o măreție de nouri asupra soarelui. SADOVEANU, F. J. 533. Așa, călare cum mă găseam, stătui un moment să privesc cu de-amănuntul la toate acestea. HOGAȘ, DR. 79. Copiliță, stăi să beu, Răcorite-ar dumnezeu! ALECSANDRI, P. P. 5. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! COȘBUC, P. I 117. Cînd vru să iasă, simți că i se taie picioarele subt dînsa, stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. AL. 141. La apa Cernei însă voinicul a stat locului, fermecat de cîntecul unei zîne. id. ib. II 129. Ursan le-aține calea, și caii stau în loc. ALECSANDRI, P. A. 165. ◊ Fig. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. Minte de stă soarele în loc = minte cu nerușinare. A sta țintuit (sau nemișcat) pe loc = a se opri brusc, a nu mai face nici o mișcare. Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc. CARAGIALE, O. I 319. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele v. picior (1). Stai că trag, formulă prin care cineva (de obicei o santinelă) somează pe altul să nu se apropie de un loc păzit. La spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma și ca un geamăt: Stai... stai... că trag. CAMILAR, N. I 189. Fără să fi băgat el de samă, scoasei revolverul și-l întinsei spre locul cu pricina: Stăi că trag! strigai eu. HOGAȘ, DR. 75. ♦ A se opri într-un loc, a nu merge, a nu călători mai departe; a poposi. Am aflat că a stat în popas o jupîneasă de la Moldova, cu slujitori și roabe. SADOVEANU, F. J. 199. Stăturăm, deci, la umbra unui mesteacăn spre a ne odihni. HOGAȘ, DR. 36. Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. ALECSANDRI, P. P. 21. ♦ (Despre ape; poetic) A nu mai curge. Ș-așa cîntă de cu jele De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. A se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare începută, a nu mai face nimic, a nu se mai mișca. Să stea gîdea și să nu-și ascută sabia. SADOVEANU, D. P. 113. Stăi, să mai bem apă – zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. EMINESCU, N. 10. Iată-n codru, iată, Că Ianuș deodată Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încreminește, Pe gînduri pornește. ALECSANDRI, P. P. 64. ◊ Expr. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi într-una, a nu mai tăcea. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc») Drag mi-i doamne, cel frumos, Și călare și pe jos, Și la lucru și la joc; Te face să stai pe loc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd acțiunea întreruptă) Caii au păscut o toană și stau din ronțăit. Atunci e vremea să încălecăm iar. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A se opri din funcționare. A stat ceasornicul. ▭ Dar morile își țin neclintite aripile, pînă ce una din margine prinde a se mișca; apoi stă și aceea. SADOVEANU, F. J. 183. 3. (Despre fenomene atmosferice dezlănțuite) A conteni, a înceta. Acuma vîntul curge într-acolo, cătinel; dar cum va sta, prinde-va a suna mai tare căutîndu-și urma. SADOVEANU, N. P. 128. A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat. COȘBUC, P. I 223. Poftiți ceva? o întrebă Ana, după ce ea se așeză. – Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe, îi răspunse asta cam peste umăr. SLAVICI, O. I 146. 4. (La imperativ, avînd și valoare de interjecție) Oprește, așteaptă. Stăi, întîi să te-ntreb. CARAGIALE, O. I 324. ◊ (În corelație cu alt verb, de care se leagă prin copula «și») Stai, comise, și lasă-mă să vorbesc, că atîta mi-a mai rămas pe lumea asta. SADOVEANU, F. J. 492. ◊ (Întărit prin repetiție) Stai, stai, nu te tulbura! zise, cu liniștea-i cumplită, Radianu. SADOVEANU, O. II 376. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Stai să ne înțelegem, grăi Pintea mîhnit. SLAVICI, O. I 144. ◊ Expr. Apoi (ian) stai oleacă (sau puțin, un pic) sau (familiar) stai, frate. Apoi stai, frățioare dragă, a răsărit zbîrlindu-și ariciul bărbii Savu Frăsinel. Ce zvonuri am auzit eu în iarmaroc la Tuchilați? SADOVEANU, N. P. 14. Ian stăi oleacă, să te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimis cu pupăza de vînzare, să spurci iarmarocul? CREANGĂ, A. 58. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Da tu, Lizico, tu ce-ai vrea? – Eu?... Stai să-ți spui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 92. Întîi numai bănuiam – acu mi-aș pune capul... Stai să vezi. CARAGIALE, O. I 311. Stai cu binișorul = nu te grăbi, fii cu răbdare. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. II. 1. A rămîne nemișcat într-un loc, a nu se mișca, a nu se îndepărta de undeva. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Nu te pîndesc eu? De azi dimineață de cînd îmi stai în prispă ș-aștepți să-ți vie craiul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 50. Chiar pe mine, unchieșul Statu-Palmă-Barbă-Cot m-a osîndit să stau în tufarul ista. ALECSANDRI, T. I 421. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») De-abia te-i mai încălzi mergînd la drum, căci nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mării fug, iar ei stau pe loc. EMINESCU, N. 26. Dorul, mîndră, de la tine, Peste multe dealuri vine, Ș-așa vine de fierbinte, Să stau în loc m-aș aprinde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încolo și încoace, a se ocupa tot timpul cu ceva, a fi neliniștit, a nu avea astîmpăr. Nu putuse sta locului; ieșise să se plimbe. CARAGIALE, O. I 328. Nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele. ALECSANDRI, T. I 393. ♦ A rămîne pe loc, în inactivitate (și așteptînd parcă ceva). Oamenii trec mereu spre comitet, murmură Ioana... și noi stăm, așteptăm c-o să ne pice mana din cer! MIHALE, O. 58. Parcă i-i silă să mai întrebe de ceva. Stă așa, la doi pași de căruță. SADOVEANU, O. II 167. Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intra nici pe una. CARAGIALE, O. I 319. ◊ Expr. A sta pe loc = a nu înainta, a nu progresa, a stagna. Volumul de lucrări nu era prea mult mărit. Își notă observația: «stăm pe loc». MIHALE, O. 499. Ce (mai) stai? = ce mai aștepți? Ce mai stai? Ziceai că te duci. SLAVICI, O. I 200. Cînd simți (Potcoavă) că gîdele nu se mișcă, se întoarse cătră el cu întrebarea: «Ce mai stai?». HASDEU, la TDRG. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea?... Da-ndrăznește de grăiește C-a mea inimă voiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Stă ce stă și... = așteaptă o vreme și, așteaptă cît așteaptă și... Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvînta. COȘBUC, P. II 144. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. REBREANU, R. I 238. ♦ A rămîne într-un loc, a nu pleca de undeva. Unde te duci? Ce-ai să faci noaptea, pe drumuri? Stai aici. SADOVEANU, O. II 388. Tremuri și vorbind te-neci, Parcă stai de silă! Vrei să pleci! De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferat să stea la școală. CARAGIALE, O. I 298. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăția de cruce... mai scumpă decît mireasa. EMINESCU, N. 13. ◊ Expr. A sta (pe) locul său = a nu pleca din locul unde are obiceiul să stea sau unde trebuie să stea, a nu-și părăsi, a nu-și lăsa locul. Cînd a căzut la hotar trăsnetul și a prins a bate viforul, castelanii de margine au stat fiecare la locurile lor, ținînd lîngă sine oștile ce aveau. SADOVEANU, F. J. 182 ♦ (Despre vehicule) A aștepta într-un loc; a staționa. Pe urmă se tîngui că stă căruța la celălalt mal, pînă ce trec, pe pod, și caii. SADOVEANU, F. J. 73. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. CARAGIALE, O. II 160. 2. A rămîne într-o slujbă, într-o ocupație. Era funcționar. Casă, leafă, ocupație plăcută. Ai fi zis că-i cel mai fericit om. Într-o zi vine la mine și-mi spune că nu mai stă, că el mănîncă pîinea degeaba și-l mustră cugetul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 292. Am fugit de la jupînul. – De ce? a-ntrebat bunica încruntată de cine știe ce urît gînd i-o fi fulgerat prin mintea ei veche. – Pentru că... nu mai vreau să stau. CARAGIALE, O. I 327. ◊ (Determinat prin «la stăpîn») Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpîn nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el? CARAGIALE, O. I 327. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. Acesta și-acoperi ochii să nu mai vază spăimîntătoarea icoană. O clipă stete așa, apoi bătu hotărît la ușă, intră desfigurat. CARAGIALE, O. I 317. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «pe», arătînd locul de sprijin) Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun, Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. COȘBUC, P. II 19. Se suia pe o mulțime de scaune, puse unul peste altul, pînă deasupra, acolo sta pe cap și cu picioarele în sus. SBIERA, P. 262. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică poziția luată) Stătea răzămată de balustrada cafenie a cerdacului și, nemișcată, privea în zarea depărtată a drumului. HOGAȘ, DR. 94. Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48. Luau sama însă că... patru tunuri sta îndreptate spre poartă. NEGRUZZI, S. I 150. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică o atitudine, o stare sufletească etc.) O clipă, stăpînul locului stătu încordat, simțind în tălpile picioarelor cutremurul și auzind răcnetele de război. SADOVEANU, F. J. 253. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstorașul împărat, doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume... Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Expr. A sta ca o stană (ca un stîlp) de piatră (sau ca o statuie) = a se ține mereu în aceeași poziție fixă, neclintită, fără a face nici o mișcare. La uși în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Împrejurul lui, curtenii, îmbrăcați în purpură de aur, stau ca niște statui nemișcate. VISSARION, B. 67. Ana stetea ca un stîlp de piatră înaintea lui și asculta cu încordată luare-aminte. SLAVICI, O. I 163. A sta ca vițelul la poarta nouă v. poartă. A sta ca o găină (sau ca o curcă) plouată, a arăta supărat, necăjit, fără vlagă, fără chef. Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cît văd, ești mai fricos decît o femeie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. CREANGĂ, P. 222. A sta drept ca lumînarea = a sta foarte drept. A sta poponeț v. poponeț. Să stăm strîmb și să judecăm drept v. strîmb¹ (1). (Popular) Pînă-i stă cuiva capul sus = cît timp trăiește cineva, pînă la moarte. Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da, Pînă capul sus mi-o sta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. A sta piatră (țeapăn sau înfipt în pămînt) = a se ține nemișcat. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Înalt, cu mustața lungă, alb ca varul la fața neted rasă... Lică stetea înfipt în pămînt înaintea ei. SLAVICI, O. I 200. A sta smirnă sau smirna v. smirnă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», indicînd o parte a trupului) Se ridicase pe jumătate în pat și acum stătea cu ochii mari, largi, uimiți. REBREANU, N. 28. Vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar și e încredințat că, dacă n-ar fi el acolo, ar încremeni toate pe loc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Tu, cu ochiul plutitor și-ntunecos, Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A sta cu degetul la gură = a ține degetul la gură, pentru a-și impune (sau a impune altora) tăcere. Moșule, tu știi pesemne, Stai cu degetul la gură, Și zîmbind șiret, ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, V. 47. A sta cu degetul în gură v. deget. A sta cu nasul în pămînt = a sta cu capul plecat, în semn de căință, sfială etc. Sta cu nasul în pămînt și tăcea chitic. GALAN, Z. R. 244. A sta cu mîinile în sîn sau cu brațele încrucișate, cu brațele (cruciș) la piept = a sta în inactivitate, p. ext. a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic. Și ea să stea cu brațele cruciș la piept, să se uite și să n-aibă nici o putere... nici o putere... VLAHUȚĂ, O. AL. 134. Consiliul de familie nu stetea cu mîinile-n sîn. CARAGIALE, O. I 301. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. Mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele din pricina slugilor. CREANGĂ, A. 154. A sta cu ochii pe cineva = a nu-și mai lua ochii de la cineva, a-l supraveghea. Mă tem de Alexe și de Lică... parcă stau numai cu ochii pe mine. MIHALE, O. 140. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A nu funcționa. În ziua aceea de sărbătoare, moara sta cu roțile neclintite. SADOVEANU, F. J. 104. 2. (De obicei determinat prin «în picioare» sau «pe picioare») A se afla în poziție verticală, a se ține drept (în picioare), a nu fi așezat sau culcat. Cum stăteau cu toții în picioare, în cămăși, păreau niște umbre albe, desprinse cu greu din întuneric. MIHALE, O. 20. Unul dintre porcarii unsuroși mîna caii stînd în picioare. SLAVICI, O. I 118. Sacul gol nu poate sta-n picioare. ◊ Expr. De-abia stă de somn = nu mai poate de somn, pică de somn. Strada... șapte zile din săptămînă o ducea... într-un fel de moleșeală, ca un om care de-abia stă de somn. SADOVEANU, la TDRG. A nu mai putea sta pe picioare v. picior (1). Abia mai stă pe picioare = abia se mai ține pe picioare, e gata să cadă de oboseală. Acum începu să-l treacă sudorile și tremura, încît abia mai stetea pe picioare. SLAVICI, O. I 207. A sta în picioare = a rezista, a nu se da bătut. Toți ceilalți răzăși ipătești fiind împresurați și călcați de cneazul Bîrlădeanu, vornicul lui Petru-vodă, numai eu am stat în picioare. SADOVEANU, N. P. 7. ♦ Fig. (Învechit) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. Asediații nu stătură mai puțin vitejește decît asediatorii. BĂLCESCU, O. II 46. ◊ Expr. A sta tare pentru ceva (sau cineva) = a apăra, a sprijini cu îndîrjire ceva (sau pe cineva). Tari au stat străbunii pentru acest pămînt. BOLINTINEANU, la TDRG. A sta (cuiva) împotrivă (sau a sta împotriva cuiva) = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Eu nu pot pune în casa asta o vorbă înainte fără să stai împotrivă. SADOVEANU, F. J. 492. Nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? CREANGĂ, O. A. 147. Văzînd eu că nu-i chip de stat împotriva părinților, începui a mă gîndi la pornire. id. A. 120. A sta pavăză = a apăra pe cineva. N-am a mă îngrijora de nimic, deoarece prietinii noștri care ne priveghează de trei zile stau pavăză. SADOVEANU, N. P. 193. 3. (Urmat de determinări modale) A fi, a se afla. David stătea în vremea aceasta întins în pat cu ochii la becul electric. REBREANU, N. 26. Ia, colea, zisei eu arătînd spre stînga locul unde, în adevăr, stătusem lungit. HOGAȘ, DR. 286. Lăpușneanul sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. ◊ Expr. A sta în pat = a zăcea (de boală). Știi una, mamă?... Cîte zile sînt de cînd stau în pat? VLAHUȚĂ, O. AL. 135. 4. A ședea. În jurul său, așezați pe mesele de lucru, pe un butoi răsturnat și pe o bancă cu lemnul îmbîcsit de unsori, stăteau tractoriștii. MIHALE, O. 30. Întorcîndu-și privirea în locul unde stătuse mezinul, prezvitera a aflat scaunul gol. SADOVEANU, N. P. 51. Pe pat a șezut cineva de curînd, cineva care e învățat să stea numai în locul acela. BASSARABESCU, V. 171. ◊ (Întărit prin adv. «jos») La licărirea unui opaiț tustrei stau jos, în jurul unei mese mici, rotunde, cu picioarele scurte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în», arătînd obiectul pe care se șade) Stăteau pe niște scăunașe cu trei picioare împrejurul vetrei. SADOVEANU, N. P. 132. Am stat pe scaun, am luat dulceața. GALACTION, O. I 98. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Stau la birou. ▭ Dacă poftești asta, dă-i mîna lui Ionuț Păr-Negru și stați alături la această masă. SADOVEANU, F. J. 28. ◊ (Urmat de o propoziție finală introdusă prin conj. «ca») Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A sta (ca) pe spini v. spin (I 1). Stai jos! formulă prin care cineva e invitat să se așeze, să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mînca. Încep a spune împrejurarea din capăt... cum a venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună. CREANGĂ, A. 146. A sta în capul oaselor v. cap¹ (III 2). A sta grecește (sau turcește) = a ședea cu picioarele încrucișate sub trup. Mătușa Uțupăr stă în pat, grecește. STANCU, D. 14. Sta grecește pe tron cît e ziulica și nopticica de mare. ISPIRESCU, L. 205. A sta pe vine = a se lăsa jos, cu genunchii aduși înainte, sprijinindu-se pe vîrful picioarelor. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. VLAHUȚĂ, O. AL. I 90. A sta binișor = a ședea liniștit, fără să se agite. Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? EMINESCU, O. IV 369. 5. A lucra la... Mi-a ieșit gheb în spate stînd la stative. La TDRG. Eu stau la covată și cînt, Dar singură nu știu ce cînt. Și-n ochii mei lacrimi s-adună. COȘBUC, P. I 64. ♦ (Determinat prin «călare», «pe cal» etc.) A fi călare, a călări. Alți slujitori stăteau pe cămile. SADOVEANU, D. P. 81. Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I 66. Iar sultanul stînd pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 107. 6. (Despre păsări) A fi în poziție de repaus. Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, B. 10. Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap. Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. (Despre păsări) A sta pe ouă = a cloci. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău, mai rar frumos) = a-i ședea, a-i veni cuiva bine (sau rău). Cît de frumos îți va sta țărancă. GALACTION, O. I 464. Uite zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Rău îi stă muntelui, rău, Fără piatră, fără brazi, Ca și mie fără frați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Cum stă lucrul, treaba? = cum se prezintă, cum se desfășoară, cum merg lucrurile, treburile? Poftește înlăuntru și ne spune cum stau treburile prin acea parte de lume. SADOVEANU, F. J. 767. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, Că după cum închideți ochii, așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. M-am dus fără de veste, așa-zicînd, și nu ți-am spus, precum ar fi trebuit, cum stau lucrurile. SLAVICI, O. I 162. A ști cum stai = a ști în ce situație te afli, la ce te poți aștepta. Să se hotărască odată; să știu cum stau, căci viața mea tot e pierdută, dacă nu reușesc acum. SLAVICI, O. I 198. Cum stai (stă etc.)? = cum merge? care e situația? Andrei continuă cu tonul schimbat: Cum stați? – Mai bine. Dar trebui să zorim mereu. MIHALE, O. 147. A sta bine (sau rău) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. El ar voi să stea bine cu toată lumea și să nu supere pe nime. La TDRG. 2. (Rar) A fi posibil, a fi cu putință. Nu știu, zău, cum a sta și asta, îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de acestea. CREANGĂ, O. A. 200. V. 1. (Cu determinări locale) A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. Dar ești departe, dragă, hai! – Ba bine, Atunci rămîi pe unde stai! COȘBUC, P. I 171. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie. CARAGIALE, O. II 176. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ Fig. Mă tem, căci grija și întristarea stau în sufletul nostru și rod ca un vierme neadormit. SADOVEANU, F. J. 508. ◊ Expr. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) sau a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a împiedica drumul cuiva, a nu lăsa pe cineva să treacă; fig. a împiedica pe cineva să facă ceea ce voiește, a-l încurca în socotelile lui, a-l deranja, a i se opune, a i se împotrivi. Dintr-o dată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 192. Nu zic că te duc [la furci]... Zic numai că te pot duce, dacă-mi stai în cale. SLAVICI, O. I 181. Cine ești tu de-mi stai în cale? – întrebă zmeul. RETEGANUL, P. IV 39. Căuta în tot chipul cum s-ar putea curăți de împărăteasa, ca să nu-i mai steie în drum. SBIERA, P. 108. A sta înaintea (cuiva) sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se ține, a se găsi la mică distanță în fața cuiva (privindu-l, vorbindu-i, așteptînd porunci). Mă duc la Timiș, stau înaintea domniilor-lor și le spun așa: solie de la Ionuț Păr-Negru. SADOVEANU, F. J. 138. Și noaptea, de zare deșteaptă... S-apropie de flacări și-aproape-n urmă stînd Viteazului în față, ea lung la el privește. COȘBUC, P. I 134. [Femeia din portret] zîmbea cu același zîmbet neuitat... Bătrînul stete mult... mult înaintea ei. CARAGIALE, O. I 315. Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele. EMINESCU, O. I 150; b) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. Muierea i-a ieșit întru întîmpinare... și i-a stat înainte cu dulcețuri și răcoritoare. SADOVEANU, D. P. 38; c) a se opune, a rezista cuiva, a sta în calea cuiva. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins? EMINESCU, O. I 147. Că băieții, făr’ de minte, Risipesc La gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte. TEODORESCU, P. P. 291. (Despre sarcini, greutăți etc.) A sta în fața (cuiva) = a trebui, a urma să fie realizate, rezolvate. A sta de față = a fi de față, a asista. La această judecată stătuseră de față și mahalagii. SADOVEANU, D. P. 146. A sta față v. față (I 2). A sta la baza unui lucru = a constitui temelia unui lucru. Cunoașterea vieții stă la baza măiestriei artistului realist. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 98. A sta în umbră = a fi modest, retras. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. A sta deoparte = a) a se ține la oarecare distanță (de...). Toți bărbații stau doparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă. COȘBUC, P. I 72. Ia în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte cu băieții. CREANGĂ, O. A. 195; b) a fi rezervat, a se ține în rezervă, a nu se amesteca într-o chestiune, într-o discuție. A sta în mîna (cuiva) = a depinde de cineva, a fi în puterea cuiva. În mîna omului aceluia stetea liniștea călătorului. CARAGIALE, O. I 313. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în coaste (sau în inimă) = a constitui o stingherire sau o amenințare permanentă pentru cineva. (Familiar) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemîna cuiva, în imediata sa apropiere. Niciodată, în clipe așa de înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas. CARAGIALE, O. I 307. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice cînd cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau cînd nu găsește termenul, cuvîntul pe care îl caută. (Despre gînduri, preocupări) A-i sta (cuiva) pe inimă = a preocupa pe cineva, a produce neliniște. A-i sta capul la... v. cap¹ (I 4). A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta cuiva pe cap = a împovăra, a incomoda pe cineva prin prezența sau purtarea sa. Ce poți să faci, bre? răspunse Leahu mai mult din buze. Nu vezi cum îmi stau pe cap? MIHALE, O. 139. De ce i-a murit bărbatul? – Nu l-am omorît eu, mamă. – Nu l-ai omorît tu! Caută-ți altul! Ce stai piatră pe capul nostru... STANCU, D. 15. (Mai ales în basme) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a i se tăia cuiva capul. Dacă în șase luni măria-sa Ferid nu va ști tot ce se cuvine să știe ca să fii mulțămit luminăția-ta, atunci primesc să stea acest cap unde îmi stau acuma picioarele. SADOVEANU, D. P. 18. Împăratul... i-au poroncit ca să-i aducă calul zmeului numaidecît, că de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum tălpile. SBIERA, P. 74. ♦ A ocupa locul de la... O babă stă la fereastră și se uită cu drag la noi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și rîdice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A sta la poartă sau la ușă (sau la poarta, la ușa cuiva sau a ceva) = a păzi, a străjui la ușa cuiva sau a ceva. La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mînă. CAMILAR, N. I 186. Acesta-i un alvanit, care stă de obicei la ușa măriei-sale, lămuri Alexăndrel-vodă. SADOVEANU, F. J. 31. A sta la căpătîiul cuiva v. căpătîi (1). ♦ A fi, a se găsi scris sau însemnat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 54. 2. A fi așezat, a fi pus, a se afla. Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar. SLAVICI, O. I 115. Sala era naltă... iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Expr. (Rar) A sta în iveală = a fi așezat la vedere. În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani, Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani. ALECSANDRI, P. A. 140. A-i sta (cuiva) capul în par = a i se tăia cuiva capul. Ce să facă el acuma? Începe a plînge și a se văieta, că știa că desară i-a sta capul în par. SBIERA, P. 58. ◊ (Despre clădiri care domină locul unde se găsesc, exprimînd uneori și ideea de durabilitate, de soliditate) În țărmul celălalt, întăi stătea Cetatea stăpînind intrările. SADOVEANU, F. J. 240. E Ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A-și avea locul undeva. Toporul și mătura tot după ușă stau. SADOVEANU, O. II 181. ◊ (Urmat de determinări care arată felul cum sînt orînduite unele lîngă altele persoanele sau lucrurile) De jur împrejur lumea pestriță, de toate treptele, stă în semicerc. CARAGIALE, O. I 301. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți. HODOȘ, P. P. 201. Toți copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate. ȘEZ. I 91. ◊ Expr. A sta cot la cot cu... = a se găsi în imediata apropiere, strîns alăturat de..., a sta unul lîngă altul. Înaintea bătăliei de la Cahul, vodă chemase la sfat de război căpeteniile și au stat alături față de măria-sa «neamurile» cot la cot cu vatamanii țărănimii. SADOVEANU, N. P. 12. A sta grămadă = a fi îngrămădiți, înghesuiți. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc Făradăpost, nici foc. ALECSANDRI, P. A. 159. A sta roi = a se îmbulzi, a se îngrămădi. Cît ai bate în palme, stau toți acei slujitori roi împrejurul nostru. SADOVEANU, F. J. 169. 3. A fi fixat sau prins în ceva, a atîrna de ceva. Poarta este bine închisă cu o bîrnă grea d-a curmezișul, ale cărei căpătîie stau în cîte-o bortă în ziduri. CARAGIALE, O. I 290. Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Cucuiata, vai de ea, Stă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). ◊ Expr. A-i sta (cuiva) viața numai într-un fir de ață v. fir (1). Nu știu la cît mi-a sta capul cu... v. cap¹ (I 1). A-i sta (cuiva) în cap = a preocupa pe cineva. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat – Și n-am ce spune. COȘBUC, P. I 198. A-i sta (cuiva) în minte = a fi clar pentru cineva. Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă a putut să fie tată! ALECSANDRI, P. A. 150. ♦ Fig. A fi cuprins în..., a se găsi în..., a consta în... «Soacra cu trei nurori» plăcu, fără ca totuși junimiștii să-și fi dat seama în ce stă meritul. CĂLINESCU, I. C. 192. Dacă fiecare și-ar zice că suprema fericire stă în odihna eternă, în nirvana budistă, am ajunge desigur la desființarea oricărei idei de bine, de muncă și de progres. VLAHUȚĂ, O. AL. I 103. Și așa... se făcură toate bune. Procesul-verbal nici nu trebuia schimbat: totul sta în încheiere. CARAGIALE, O. I 307. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) în (sau, rar, prin) putință = a-i fi cuiva posibil. (Sînt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putință. FILIMON, la TDRG. A sta în firea (cuiva) = a fi în firea cuiva, a ține de caracterul cuiva. O, aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. TOPÎRCEANU, P. 260. ♦ A se limita, a se mărgini la..., a se reduce la... Ce spui, cîrpaciule, zise văru-mieu... D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? CREANGĂ, A. 106. Frunză verde ș-un bănuț, Nu stă lumea-ntr-un drăguț... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruț! Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405. ♦ (Învechit) A fi format din... În timp de pace, oștirea sta din: darabanii cu căpitănia lor... simenii, a cărora căpitănie era aga. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Determinat prin «pe apă» sau «deasupra apei») A pluti. Untdelemnul stă deasupra apei. ▭ Și mi-l leagă, mîndră, leagă Într-un corn de cîrpă neagră, Și mi-l țipă pe Tîrnavă. De-i vedea că stă pe apă, Fie-ți inimioara-ntreagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. VI. 1. (Cu determinări temporale sau locale) A petrece un timp oarecare într-un loc. Încă aproape un deceniu mai stă Eminovici la moșie, după căsătorie. CĂLINESCU, E. 15. M-am dus apoi cu comisul și am stat un timp la cetatea Dîmboviței. SADOVEANU, F. J. 75. Hei, domnule, cît ai stat d-ta aici? Două zile. Patruzeci să stai și n-ai să afli cîte știu eu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 98. Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pîn’ la cîștiul viitor. CARAGIALE, O. I 285. ♦ A întîrzia într-un loc, a zăbovi. Mai stau puțin, ca să-mi iau bun rămas de la toate. SADOVEANU, D. P. 84. Mama nu stă... acum se întoarce. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui. De stă prea mult, eu cum să-i spui? COȘBUC, P. I 129. ♦ A fi, a rămîne un timp oarecare împreună cu cineva, a-și petrece timpul cu cineva. Ori m-ai zărit vreodată stînd Cu muza altuia? Se poate. TOPÎRCEANU, M. 5. Comisarul află... că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuț, cu Buză Ruptă, cu Săilă Boarul și cu Ghiță la cîrciumă, că ei au vorbit cam în taină despre arendașul. SLAVICI, O. I 152. Ori mai știi păcatul? poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urît a sta între noi, de ne cerca așa des. CREANGĂ, A. 98. 2. A trăi, a viețui. Eu stau aicea ca într-o sălbătăcie, tac și nu știu, nici nu spun nimic, iar domniile voastre bărbații știți și vorbiți toate. SADOVEANU, F. J. 495. Pentru ce stai sfinția-ta în asemenea pustietate, îl întrebai eu, dacă mai ales, după cum spui, hoții te calcă și te pradă? HOGAȘ, DR. 48. 3. A locui. Stăteam intr-o odăiță îngustă, rece, umedă, în strada Justinian. SADOVEANU, O. II 276. Aici nu mai stă nimeni De douăzeci de ani. ARGHEZI, V. 141. Am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? TOPÎRCEANU, B. 63. Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! COȘBUC, P. I 127. 4. A fi, a exista. Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. CREANGĂ, P. 191. El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii. EMINESCU, O. I 115. ♦ (Învechit) A avea loc, a se petrece. [Mohamed] a pus piatră săpată unde a stat bătălia. DELAVRANCEA, A. 10. 5. A continua să fie, a dăinui. Munte cu capul de piatră, de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii. EMINESCU, O. I 31. Eu iubesc, baba iubește, Casa ni se pustiește; Dar de-aș iubi numai eu Casa noastr-ar sta mereu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ♦ A rămîne în ființă, a nu trece, a dura. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Intensificat prin «pe loc») La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? EMINESCU, O. I 127. VII. 1. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb dă acestora un aspect de durată) a) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «și») Unii oameni au asemenea noroc în viață, încît stai și te minunezi. SADOVEANU, F. J. 76. Prin atîtea schimbări a trecut sufletul meu, că uneori stau așa și mă-ntreb: oare cîte vieți am trăit? VLAHUȚĂ, O. AL. I 69. Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu... a mă rădica băiețaș la casa părinților mei. CREANGĂ, A. 1. b) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «de») Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă; ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima... CREANGĂ, A. 112. (Expr.) Ce stai de vorbești? (sau spui?), întrebare prin care cineva își exprimă surprinderea pe care i-au produs-o cele spuse de altul. Fugi d-acolo, nevastă, ii răspunse el, ce stai tu de vorbești? ISPIRESCU, L. 66. c) (Urmat de un verb la gerunziu) Și eu am stat privindu-i, pînă ce și-au isprăvit jocul. VLAHUȚĂ, O. AL. 144. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Cînd eu stau șoptind cu draga Mînă-n mînă, gură-n gură. EMINESCU, O. I 106. Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte Lungiți unul lîngă altul, stau grăind în limba lor. ALECSANDRI, P. A. 150. d) (Urmat de un verb la conjunctiv) Sus o dată-l răsucește Și-l azvîrlă peste gard. – O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? COȘBUC, P. I 145. Nu știu dac-ai stat vreodată să-ți dai seama de ce fel de viață trăim noi aici. VLAHUȚĂ, O. AL. I 63. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe. Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? EMINESCU, O. I 194. (În propoziții condiționale) De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns! COȘBUC, P. I 127. Dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. e) (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și indicînd instrumentul) Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. f) (În expr.) A sta de (rar, la) vorbă (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp (oarecare) vorbind cu cineva despre unele și altele. De multe ori moșnegii stăteau de vorbă, povestind cu glasuri încete din necazurile vieții și din durerile prin care au trecut. DUNĂREANU, N. 17. L-am trimis la popa din Fundureni ca să-i spună că stau de vorbă cu voi. SLAVICI, O. I 132. Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară. CARAGIALE, O. I 333. Hai, dă răspuns cucoanei, ori așa, ori așa; că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. CREANGĂ, P. 331. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a) a se sfătui cu cineva. Badea Ghiță s-a tras la o parte, lăcrămînd singur și stînd la sfat șoptit cu sufletul său. SADOVEANU, N. P. 55. Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi... EMINESCU, O. I 101; b) a sta de vorbă. Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... COȘBUC, P. I 106. A sta la taifas (la taclale sau la povești) = a pierde vremea vorbind fleacuri. Neguțătorul s-a supărat, dar n-avea cînd sta la taclale... SADOVEANU, D. P. 151. Au găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. id. B. 194. A sta de fleacuri = a-și trece timpul cu lucruri lipsite de importanță. În vremea cînd toți cu care ai plecat într-un pas ți-au luat-o înainte, tu stai de fleacuri, de nuvele, ca un băietan de optsprezece ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. A sta (dus sau pierdut) pe (la sau, rar, în) gînduri = a) a fi preocupat, absorbit de gînduri. La fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. Ana stetea dusă în gînduri cînd auziră zuruitul unei trăsuri boierești cu trei cai și cu fecior pe capră. SLAVICI, O. I 146. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157; b) a șovăi, a ezita, a se frămînta cu gîndul, neștiind ce hotărîre să ia; a sta la îndoială. Mai multă vreme am stat pe gînduri să-ți răspund ori să te las în plata domnului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 14. Hai, nu mai sta la gînduri [zise calul]; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Nu-i vreme de stat în gînduri, doamnă, adăogi Spancioc. NEGRUZZI, S. I 162. A sta la îndoială = a) a șovăi, a ezita înainte de a lua o hotărîre; a sta pe gînduri. Comisul cel bătrîn stătu puțin la îndoială, furat într-o parte de dragostea lui de părinte și țintuit în același timp de îndărătnicie. SADOVEANU, F. J. 98. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci are să fie bine și de stăpînu-meu și de stăpîna-ta. CREANGĂ, P. 273; b) a se îndoi de ceva, a nu crede cu ușurință. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arendașul, el tot ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit. SLAVICI, O. I 165. A sta în cumpănă (sau în cumpene) = a șovăi, a ezita. Omul stătu o clipă scurtă în cumpănă, apoi se întoarse și plecă repede. DUMITRIU, N. 252. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă? CREANGĂ, P. 29. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi, a străjui. Lae, pe care-l lăsase singur, nu era omul pe care-l poți pune să stea peste noapte de strajă la un mort. SLAVICI, O. I 166. De-atunci el stă de pază în mijlocul cîmpiei, Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. ALECSANDRI, P. A. 164. A sta la (sau de) pîndă = a pîndi. A stat un timp la pîndă în desiș. SADOVEANU, D. P. 172. S-a întîlnit cu Lică și cu Răuț, care l-au luat între bîte și i-au zis că-i sfărîmă oasele dacă va mai îndrăzni să stea de pîndă. SLAVICI, O. I 151. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se tîrgui. Cît umblă el întrebînd, noi dăm de dînsul și, dacă trebuie să-l răscumpărăm, stăm la tocmeală, îl tîrguim și-l răscumpărăm. SADOVEANU, F. J. 236. A-i sta (cuiva) într-ajutor (sau în ajutor) = a ajuta pe cineva, a-i veni cuiva în ajutor. Monahul i-a stat într-ajutor la cîntare încălărat, scoțîndu-și din cap numai comanacul. SADOVEANU, F. J. 620. Alexandru Vardaru se ținuse de făgăduială; Maria era numită de trei luni: – dar de ce era nevoie să-i amintească așa, că i-a stat într-ajutor? C. PETRESCU, Î. I 19. 2. (Exprimînd ideea de durată, de continuitate) A rămîne, a se afla, a fi. a) (Construit cu un nume predicativ care indică o stare, o însușire) Ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit. TOPÎRCEANU, P. 235. Chipul lui stă alb, rece și liniștit. VLAHUȚĂ, O. AL. 159. Acela care ține cu mine, nu are să se teamă de nimic, iară acela care vrea să mă doboare, trebuie să stea mereu cuprins de îngrijire. SLAVICI, O. I 181. ◊ A sta singur = a) a nu avea pe nimeni lîngă sine. Și-avînd inel, ea se juca Stînd singură-ntr-o vale. COȘBUC, P. I 67; b) a fi lipsit de societatea cuiva; a petrece în singurătate. Știu, cît ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. SADOVEANU, F. J. 56. A sta ascuns = a se ascunde. Care va să zică, grăi Răuț, în cele din urmă, cînd se înserează, noi îi lăsăm pe dînșii acolo, ne întoarcem, stăm ascunși și nu ieșim decît la semnalul dat de tine. SLAVICI, O. I 198. Umblu rătăcind noaptea și stau ascunsă cît e ziua. ALECSANDRI, T. I 435. A sta închis = a) a fi închis, lipsit de libertate. Nu-i așa... că tu ești nevinovat și stai închis pe nedrept. VLAHUȚĂ, la TDRG. Am stat închis multă vreme. CARAGIALE, O. I 312. În pădurea fărmecată Stăm închiși, vai, fără vină. ALECSANDRI, T. I 421; b) a se retrage undeva, a se izola. Numai un om al cărților își poate da seama de bucuria libertății de a putea sta închis între infolii. CĂLINESCU, E. 246. (Fig.) Jder îl lăsă să-și topească patima și el sta închis în sine însuși ca în scoică, pîndind pentru dînsul fărîmăturile cele mai dulci. SADOVEANU, F. J. 125. A sta nedumerit = a fi uimit, mirat, a nu ști ce să creadă. Pe cînd musafirii steteau nedomiriți, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul, cînd la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. CARAGIALE, O. I 365. A sta nehotărît = a nu se putea hotărî, a nu putea lua nici o hotărîre. Ghiță stete cîtva timp nehotărît. – Eu nu mă duc, zise el apoi. SLAVICI, O. I 161. A sta mut (tăcut sau fără grai) = a tăcea mai multă vreme, a nu vorbi un timp. A stat tăcut un răstimp. SADOVEANU, D. P. 135. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. A sta treaz (sau deștept, neadormit) = a nu dormi (noaptea), a veghea. Nu te așteptam, dar mă gîndeam la tine și stăteam trează. SADOVEANU, F. J. 157. Întins pe-o rogojină, cu ochii țintiți în podele, sub lampa ce-aruncă pe pereții goi o lumină somnoroasă, în sforăitul tovarășilor adormiți, stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. 146. Și cum ajunge la poarta raiului din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte. CREANGĂ, P. 311. A sta pierdut = a) a fi absorbit în gînduri, în visare. Într-o seară, stînd așa pierdut, a băgat de seamă, fără să vrea, că tovarășii lui sînt mai aprinși ca de obicei. REBREANU, N. 27; b) a fi cuprins de emoție, a pierde stăpînirea de sine. Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintîi cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 88. A sta mărturie = a servi de martor, a mărturisi ceva. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci Să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, A. 119. A sta gata de... = a fi gata, a se ține pregătit pentru... Sta cu pieptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. A sta fără de țintă = a privi în gol, nefăcînd nimic. Înainte-mi – cîmp deschis... Stau fără de țintă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. IOSIF, V. 44. b) (Urmat de determinări modale exprimînd o anumită stare sau situație) Da ce-ți veni să stai pe întuneric, bre? MIHALE, O. 142. Șase zile și șase nopți a stătut oștirea creștinilor fără pită și mai ales fără apă. SADOVEANU, N. P. 13. ◊ A sta în (sau la) soare sau (neobișnuit) în lună = a sta în bătaia soarelui, (neobișnuit) în lumina lunii. Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mîndre îmbrăcate-n flori și stele. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva sau a-i sta cuiva la poruncă = a fi supus cuiva, a se afla la ordinele cuiva. Vra să zică, stați subt ascultarea lui Ionuț Păr-Negru? SADOVEANU, F. J. 278. (Rar) A sta ca-n cămașă de gheață = a rămîne țeapăn, a nu face nici o mișcare. Curtenii stăteau ca-n cămăși de gheață. Nimene n-avea putere să înainteze spre cocon. SADOVEANU, D. P. 32. ◊ (Determinat prin locuțiuni adverbiale) Într-un medean nu prea departe de han, în vederea mării, stăteau oameni în petrecere. SADOVEANU, D. P. 151. Pe cînd stăteau în tăcere, cu bucatele încă neisprăvite, în lumina asfințitului de început de toamnă, sunară copite de cal. id. F. J. 198. (Expr., rar) A sta în priveală v. priveală. ◊ (Urmat de un complement circumstanțial de mod) Dacă s-a mai pomenit iarnă ca asta să stai cu ferestrele deschise... DAVIDOGLU, M. 16. Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. TOPÎRCEANU, P. 211. Toți stau cu capul gol. CARAGIALE, O. I 321. VIII. (Urmat de o propoziție secundară predicativă construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să..., a fi cît pe ce să... Afară sta să plouă: s-a întunecat; toate în casă tac de frica furtunii. BASSARABESCU, V. 169. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. A sta gata sî... = a fi gata să... La fiecare suspin al copilului tresare spăimîntat, arcurile minții lui stau gata să se sfarme. VLAHUȚĂ, O. AL. I 30. La orice întîmplare, doamne ferește, stau gata să-și verse sîngele pentru noi... CREANGĂ, A. 166. IX. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «cu») A se îndeletnici, a se ocupa cu... Ferid, în odaia cea albă, stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. Cu ce spor era ș-acasă (fata): Nu știai cînd... stă la pusul pînzei, La muls oi, la storsul brînzei. La TDRG. ◊ Expr. A sta la luptă cu sine (însuși) = a se lupta cu gîndul, neputîndu-se hotărî. Și acum Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute între el și Lică, și stetea la luptă cu sine dacă nu ar fi, poate, mai bine să tacă. SLAVICI, O. I 144. A sta de cineva = a se ocupa de cineva, a avea grijă de cineva. Trebuie să stai numai de ele, să le îngrijești, să le curăți, să le dai apă, mîncare și cîte alte. La TDRG. A sta (de cineva) să... = a nu-i da pace cuiva pînă ce nu..., a-i bate cuiva capul să... [Muierea] tot sta de mine să merg și să merg la împăratul să cer slujba. RETEGANUL, P. V 81. A sta de capul cuiva v. cap¹ (I 1). – Forme gramaticale: prez. ind. stau, stai, stă, stăm, stați, stau, imperf. stăteam (regional steteam și stam,) perf. s. stătui (regional stetei), prez. conj. pers. 3 să stea (regional să steie), imper. stai (regional. stăi), part. stat (învechit stătut), gerunziu stînd și, învechit, stătînd (EMINESCU, O. I 91).