Definiția cu ID-ul 939872:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ZOR, (rar) zoruri, s. n. 1. Activitate grăbită, febrilă, însuflețită; grabă mare, urgență. Se auzeau uși trintite, pași grăbiți, zor mare. BASSARABESCU, V. 17. Era zor mare în lot satul. Moș Șărban, moș Sandu și încă vreo zece țărani... se îndeletniceau fiecare să mai dreagă cîte ceva la car. BUJOR, S. 132. Ce era foc și zor pe pînzele maestrului flamand deveni grație naturală și vioaie pe ale discipolului francez. ODOBESCU, S. III 138. Dă mai iute, soacră-mare, Că la nuntă e zor tare. TEODORESCU, P. R. 271. ◊ Loc. adv. Cu zor sau cu tot zorul = în grabă, repede. Fluturii de prin vîlcele Tu-i ascunzi acum cu zor! Culci în cuiburile lor Veselele rîndunele. COȘBUC, P. I 219. Mama toarnă cu tot zond Apă-n pumni, și se grăbește La copil și-i răcorește Obrăjorul. id. ib. 222. De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu elan. Grăbite, pentru că își știu timpul măsurat, viorile cîntă de zor. BOGZA, C. O. 164. Într-un șopron, șoferul curăța automobilul, fluierînd de zor o melodie nemțească. REBREANU, R. II 49. Se pregătea de zor să-și treacă examenul de bacalaureat. VLAHUȚĂ, O. A. 95. Cu zorul = cu forța. Să ne desparță cu zorul, Să ne pedepsim cu dorul. TEODORESCU, P. P. 302. ◊ Expr. A da zor = a lucra, a acționa cu mare grabă, a se grăbi. Dă zor-nainte, inimă bolnavă, Și arde, gînd, în vîlvătăi și pară. BENIUC, V. 17. Și sărind, mugind, da zor Peste mîndrul vînător. aeecsandri, P. P. 166. (Eliptic) Copiii... zor înainte l-al patrulea asalt. ALECSANDRI, P. III 456. (Fig.) Copacii dau muguri ce cresc văzînd cu ochii, viața dă zor pretutindeni. La TDRG. A-i da zor cu... (sau că...) = a nu mai conteni cu... sau din..., a insista, a persista; a o ține una și bună. [Tata] îi da zor că m-a bătut cineva. PREDA, Î. 48. În atmosfera acestor generoase iluzii, el îi dă zor cu scrisul. VLAHUȚĂ, la TDRG. A da cuiva zor = a grăbi, a îndemna, a sili pe cineva. Mereu îmi dă zor să mă-nscriu și eu numaidecît. CARAGIALE, O. VII 232. Văzînd Mihai că nobilii nu înaintează mai încolo de Turda, începu a le da zor și le porunci ca în trei zile să pornească spre Alba- Iulia. BĂLCESCU, O. II 305. Comisarul dă zor calului său, ca s-ajungă la culcuș. RUSSO, O. 142. (Fig.) Dacă-ți spui vro veste dulce, Tu-i dai zor și ea se duce. ȘEZ. VIII 80. A avea zor = a avea grabă, a se grăbi. Naica Floare are zor. SLAVICI, N. I 54. A lua (pe cineva) la zor = a dojeni, a mustra, a cere socoteală. Luat atunci din nou la zor, a început să povestească isprăvile ce le-a făcut. La TDRG. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrînge, a forță (pe cineva). Plîngerile și rugăciunile lor m-au atins la ficați și nu mă lasă inima... ca să-i iau cu zorul. ISPIRESCU, la TDRG. Zor-nevoie v. nevoie (3). (Rar) A-și face zor mîniei = a se ațîța singur, a-și face singur sînge rău, a se necăji. Bătu cu ciudă din picior Și repede-a plecat. S-a poticnit de-un lemn în tindă Și-și mai făcu mîniei zor. COȘBUC, P. I 256. (Rar) Zor-zor = în mare grabă. Unchiașul mîna, mîna zor-zor și calea nu se mai isprăvea. DELAVRANCEA, S. 251. Necesitate urgentă, nevoie; strîmtoare, necaz. În timpul acela însă, armeanul avea alte zoruri. TUDORAN, P. 341. Sărăcia, dacă văzu zorul, dele dosul pe ușă. ISPIRESCU, L. 209. Că la vreme și la zor Mult mi-a fost dăruitor. TEODORESCU, P. P. 354. ◊ Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a nu-ți trebui, a nu-ți fi necesar numaidecît. Că de lînă zor n-avea. TEODORESCU, P. P. 597. A nu avea zor să... (sau de a...) = a nu avea interes să... Domnul Moldovei nu avea nici un zor de a-și atrage ura unui puternic regat învecinat. HASDEU, I. V. 20. Ce zor ai? = ce-ți pasă? ce te interesează? Ce zor ai de ce-a spus el?