BOCĂNI (-ănesc), BOCĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A ciocăni, a bate cu ciocanul: de departe s’aud bocănind în șantiere ciocanele de fier (VLAH.) ¶ 2 A lovi tare cu tocurile încălțămintei în mers: străinii trecură bocănind cu cizmele peste podeț (SAD.) ¶ 3 A lovi, a bate (Ia ușă, etc.): toți bocăneau Ia ușă... și strigau cît le lua gura (CRG.) [boc!].