REPEZIT, -Ă, repeziți, -te, adj. 1. Grăbit, făcut în grabă, la repezeală. De mîncat, mîncase pe apucate, unde-i îngăduiau călătoriile astea repezite. CAMIL PETRESCU, O. II 270. ♦ (Despre vorbe, gesturi etc., p. ext. despre oameni) Brusc, pripit, nervos, nestăpînit. Om repezit. ▭ Nu se uita înapoi; gonea înainte, grăbind motorul cu mișcări repezite, necruțătoare. MIHALE, O. 170. Vorba multă și cam repezită mă făceau să mă uit cu oarecare bănuială la domnul Neculăieș Crăciun. SADOVEANU, O. VIII 57. ◊ (Adverbial) Plutonierul vorbi repezit, nervos. DUMITRIU, P. F. 50. 2. Izbit cu putere, vijelios. Vîrtejuri repezite Bat în ușă mînioase. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite. EMINESCU, O. I 114.