buși² vb. IV. tr. (pop.) 1 A trînti (la pămînt); a izbi cu violență, făcînd (mult) zgomot. L-au bușit de s-a zdruncinat casa. ◊ (intr.) Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț (MIH.). ◊ Expr. A buși (pe cineva) de pămînt = a doborî pe cineva. Trîntește și bușește, se spune despre cineva care își manifestă nemulțumirea, supărarea prin gesturi violente. Bușit cu leuca = beat. ◊ Fig. Toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile (PAS). 2 A împinge cu putere, a îmbrînci. Vrai să te bușească cei nandralăi prin omăt? (CR.). 3 A lovi (cu pumnul), a bate. Sfinții... depumni să sfîrșiră bușiți. (DOS.). 4 Expr. A buși (pe cineva) plînsul = a începe să plîngă brusc și cu putere. A buși (pe cineva) rîsul = a izbucni în rîs, a nu-și putea stăpîni rîsul. Cît pe ce s-o bușească rîsul, dar se stăpîni (CR.) A buși (pe cineva) sîngele = a-i țîșni sîngele, a avea o hemoragie puternică. • prez.ind. -esc. /<bg. буша „lovesc cu pumnul”, srb. bušiti.