DRUG, drugi, s. m., și druguri, s. n. 1. Bară de fier sau de lemn, rotundă sau în muchii, care se întrebuințează la construcții, la ferecatul porților, al ușilor, al obloanelor etc.; rangă. Vor încerca zadarnic să spargă ușa cu drug de fier pe dinăuntru. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 48. Își încercă sabia, dînd cu dînsa într-un drug de fier. ISPIRESCU, L. 139. Trase zăvorul [ușii] și drugul de lemn care o închidea. NEGRUZZI. S. I 157. ◊ Fig. Pescarii spun... Că drugii de-ntuneric s-au prăbușit deodată, Că marea a pornit spre țărmuri toată. D. BOTEZ, P. O. 53. ◊ Expr. (Rar) A o ține drug (înainte) = a nu se da bătut, a nu se lăsa, a ține morțiș (la ceva). A se ține drug (de ceva sau cineva) = a se ține scai, a nu se lăsa (de ceva sau cineva). Popa... se ține drug să-l cunune cu fata lui. SEVASTOS, la TDRG. ♦ (Învechit) Bucată mai lungă, cilindrică, dintr-un metal prețios; lingou. De ai o mumă bătrînă și să trebuiască să-i copăr masa cu drugi de aur, spune, voi face-o. NEGRUZZI, S. III 314. 2. (În industria casnică) Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe cîte două picioare, care alcătuiesc patul sau trupul războiului de țesut. Cînd s-ar țese pînza-n drum, fără ițe, fără drug = niciodată. 3. Punct de broderie asemănător cu festonul prin care se obțin pe cusătură linii pline.