CALORIFER, -Ă, caloriferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care transportă căldură. 2. S. n. Instalație de încălzire producătoare de căldură (cu aburi, apă caldă sau aer cald); p. restr. radiator al unei astfel de instalații. – Din fr. calorifère.

GEOTERMAL, -Ă, geotermali, -e, adj. (Despre izvoare) Cu apă caldă sau fierbinte. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géothermal.

TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

TERMIC, -Ă, termici, -ce, adj. De căldură, privitor la căldură, care produce (sau se produce prin) căldură. ◊ Centrală termică = totalitatea clădirilor, instalațiilor și aparatelor în care se produce căldura, centralizat, pentru clădirile situate la o distanță relativ mică. Agent termic = substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. – Din fr. thermique.

BAIE băi f. 1) Cufundare a corpului în apă (caldă), în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). A face ~. 2) Apă (sau alt lichid) folosită pentru îmbăiat; scăldătoare. * ~ de sânge a) cantitate mare de sânge, pierdută de cineva; b) vărsare de sânge; măcel. 3) Clădire sau încăpere special amenajată pentru îmbăiat. ~ publică. 4) Vas mare pentru îmbăiat; cadă. A se spăla în ~. 5) Expunere a corpului (gol) la acțiunea diferitor factori externi (în scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate având izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; stațiune balneară. A pleca la băi. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operații tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide și soluții. 8) Lichid sau soluție chimică folosite pentru efectuarea unor asemenea operații. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. băii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

COVAȘĂ f. înv. Mâncare pregătită din făină de porumb sau de secară, muiată cu apă caldă și lăsată să dospească. /<sl. kvașa

A FEREDUI ~iesc tranz. înv. (persoane) A expune la acțiunea apei (calde) în scop igienic (sau curativ); a scălda; a îmbăia. /<ung. feredni

GEOTERMAL ~ă (~i, ~e) 1) Care are apă caldă; cu apă caldă. Izvor ~. 2) Care ține de geotermie; propriu geotermiei; geotermic. Lucrări ~e. /<fr. géothermal

A ÎMBĂIA ~iez tranz. (persoane) A expune acțiunii apei (calde) în scop igienic (sau curativ); a scălda. /în + baie

TERMOFOR ~oare n. Pungă de cauciuc umplută cu apă caldă sau pernuță încălzită electric, care se aplică pe partea bolnavă a corpului pentru a calma durerile sau a încălzi în caz de criză. /<germ. Termophor, fr. thermophore

BOILER s.n. Căldare în care se obține apa caldă necesară instalațiilor din clădiri. [Pron. boi-ler, pl. -re. / germ. Boiler, engl. boiler].

GEOTERMAL, -Ă adj. (Despre izvoare) Cu apă caldă. [< fr. géothermal].

muhurdan, muhurdane, s.n. (înv.) vasul cu apă caldă cu care bărbierul spăla capetele clienților.

ciupă (ciupe), s. f. – 1. Apă caldă, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscută, dar cu siguranță sl. Se poate pune în legătură cu bg. čipa „nou născut” (Lacea, Dacor., V, 397), čipkam „a îmbăia un copil” (DAR) și probabil cu sb. čepa „cameră luxoasă a unei femei”. Este puțin probabilă der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spăla” (Cihac, II, 59). – Der. ciupăi (var. ciupăra), vb. (a îmbăia un copil).

TERMOFOR s.n. Aparat format dintr-o pungă plată în care se pune apă caldă sau dintr-o pernă încălzită electric, folosit ca mijloc terapeutic; buiotă. [< fr. thermophore, cf. gr. thermos – cald, phoros – purtător].

TERMOSIFON s.n. Ansamblu de conducte într-o instalație de încălzire centrală, în care circulația apei se face pe baza diferenței de densitate dintre apa caldă care se ridică și apa rece care coboară. [< fr. thermosiphon].

BRASAJ s. n. 1. amestecare a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori cu aerul comburant înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. amestecare la cald a făinii de malț cu apă caldă pentru a se obține mustul de bere. (< fr. brassage)

CALDARIUM s. n. 1. încăpere de baie cu aer și apă caldă, în termele romane. 2. seră caldă. (< lat., fr. caldarium)

GEOTERMAL, -Ă adj. (despre izvoare) cu apă caldă. (< fr. géothermal)

TERMAL, -Ă adj. 1. (despre ape minerale) care izvorăște cald din pământ; (despre o stațiune) cu izvoare de ape minerale calde. 2. (despre plante) care crește în apele calde. (< fr. thermal)

TERMOFOR s. n. aparat dintr-o pungă plată în care se pune apă caldă sau dintr-o pernă încălzită electric, ca mijloc terapeutic; buiotă. (< germ. Thermophor, fr. thermophore)

TERMOSIFON s. n. ansamblu de conducte într-o instalație de încălzire centrală în care circulația apei se face pe baza diferenței de densitate dintre apa caldă care se ridică și apa rece care coboară. (< fr. thermosiphon)

la (lau, lăut), vb. – A spăla. – Mr. lau, lată, lare. Lat. lavāre (Pușcariu 954; REW 4951; DAR), cf. it. lavare, prov., sp., port. lavar, fr. laver. Înv., se pare că ar fi pierdut teren din sec. XVI, în fața der. său a spăla; azi se folosește în regiunea muntoasă din Munt., în Mold. și, în parte, în Trans., unde inf. său sună uneori a lăia. Cf. lături, lăun. Der. lăutoare, s. f. (spălat; spălătorie; Trans., spălător); lăutor, s. n. (înv.); lăutură, s. f. (spălat; baie; apă caldă pentru a spăla); nelăut, adj.; nelăuți, vb. (Trans.). – Der. neol. lavabo(u), s. n., din fr. lavabo; lavoar, s. n., din fr. lavoir; lavabil, adj., din fr. lavable.

topi (-pesc, -it), vb. – 1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s. f. (dezastru, catastrofă); topilă, s. f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s. f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s. f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s. f. (topilă; creuzet); topitorie, s. f. (atelier de topit metale); toplotă, s. f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin).

recif, (engl.= reef) corp litologic de natură calcaroasă, masiv sau stratificat, generat de org. bentonice fixate (corali, stromatoporide, alge calcaroase, lamelibranchiate, pachiodonte, briozoare) în ape calde, limpezi, puțin adânci (în general până la 60 m), oxigenate. V. și atol, barieră recifală, bioherm, biostrom, toltrii. (D.G.)

BRASAJ s. n. 1. Amestecare cu aer a vaporilor sau a picăturilor unui combustibil lichid, înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. Amestecarea făinii de malț cu apă caldă, pentru a se obține mustul de bere. – Fr. brassage.

CENTRAL, -Ă (< fr., lat.) adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală. II. Sf. 1. Instalație sau ansamblu de instalații în care se produce în mod centralizat energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. ♦ C. electrică = ansamblu de construcții, instalații și echipamente pentru realizarea conversiei unei forme de energie primară în energie electrică. C. termoelectrică asigură conversia termodinamică a căldurii obținute prin arderea combustibililor în energie mecanică și apoi în energie electrică. C. hidroelectrică trasformă energia potențială și cinetică a apei în energie mecanică și apoi în energie electrică. Cea mai mare c.h. în producție Guri / Raul Leoni (Venezuela 10.300 MW) iar parțial în construcție: Italpu (între Brazilia și Paraguay: 13.320 MW). C. electrică mareemotrică transformă energia hidraulică a mareelor; prima c.e.m. a fost construită în estuarul fl. Rance (France, 1966). C. solară transformă energia radiației solare directe și / sau difuze. Cea mai mare c.s.: Barstow (California, 1985). C. nuclearo-electrică transformă succesiv energia de fisiune produsă într-un reactor nuclear în energie electrică. C. termomarină transformă diferența de potențial termic dintre apa de suprafață și cea de adîncime a oceanelor și mărilor calde; prima c.t.: Matanzas (Cuba, 1930). C. eoliană trasformă energia cinetică a maselor de aer în mișcare în energie electrică; prima c.e. Ai-Petri (Crimeea 1931). C. geotermală transformă energia termică din interiorul scoarței terestre; prima c.g. Larderello (Italia, 1904). C. termică produce căldură care se distribuie prin intermediul unui agent termic (abur, apă caldă etc.) pentru a fi utilizată în scopuri tehnologice sau la încălzitul încăperilor. C. de pompare = instalație cu ajutorul căreia se realizează exploatarea mai multor sonde echipate cu pompe de adîncime, fosolind un singur motor. C. telefonică = ansamblu de instalații electrice, dispozitive și clădiri la care ajung liniile posturilor unei rețele telefonice și liniile de legătură cu alte rețele telefonice și în care se efectuează automat sau manual legăturile telefonice între abonați. 2. Mare unitate economică caracteristică sistemului economic centralizat care funcționează pe principiul gestiunii economice proprii și coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu.

CALORIFER, calorifere, s. n. Instalație pentru încălzirea încăperilor din una sau mai multe clădiri, printr-o singură sursă producătoare de căldură (cu aburi, apă caldă sau aer cald); (prin restricție) radiatoarele din încăperi ale unei astfel de instalații. – Fr. calorifère.

apă, ape s. f. Element vital pentru întreținerea vieții pe Pământ. ♦ (La creștini) Materia botezului prin care lucrează Duhul Sfânt pentru a se naște cineva „din nou” și „de sus”, spre a putea intra în împărăția lui Dumnezeu (Ioan, 3, 3-5). ♦ Apă vie = învățătura Evangheliei, harul sfintelor Taine și darurile Duhului Sfânt. ♦ Apă sfințită = agheasmă. ♦ Apă mare = apă care se sfințește la Bobotează. ♦ Apa morților = (în credințele popolare) o tremurare a aerului care dă iluzia unei ape curgătoare pe o câmpie întinsă (în zilele calde). ♦ Apa sâmbetei v. sâmbătă. ♦ Apa duminicii = apa care se revarsă din rai. ♦ Apă neîncepută = apă din care nu s-a scos încă de băut și care joacă un mare rol în descântece. ♦ Expr. A face apa (unei lăuze) = a se duce la preot ca s-o sfințească. – Din lat. aqua.

final s. n. în loc. adv. în final La sfârșit ◊ „Primii locuitori ai cartierului se vor muta în casă nouă la mijlocul acestui an. În final, noul cartier va găzdui 3700 de familii.” Sc. 11 V 74 p. 2. ◊ „Am răcit apa introducând-o într-un circuit închis care, în final, însemna utilizarea celor 14 grade care prisoseau la tratament, la preîncălzirea apei calde.” R.l. 14 XI 75 p. 2. ◊ „În final, mama a intrat în pământ din cauza lui.” Ev.z. 23 VIII 93 p. 3; v. și galimatias, sodomiza (din în + final)

geotermic, -ă adj. (geol.) Care aparține căldurii din interiorul pământului ◊ „Înseamnă că foarte aproape există surse geotermice – pe care trebuie să le identificăm și să le folosim. Nu neapărat pentru centrale electrice, dar neapărat pentru încălzit.” R.l. 25 XI 73 p. 3. ◊ „Energie geotermică. Căutând petrol, sondorii din Danemarca au descoperit o altă prețioasă resursă: apă caldă de peste 80 ℃.” Sc. 2 XI 77 p. 6. ◊ „Comisia pentru energie electrică din Mexic a anunțat începerea exploatării unei zone cu potențial geotermic, descoperită recent în statul Michoacan.” R.l. 3 VII 79 p. 6; v. și Sc. 21 XII 78 p. 6; v. și geotermometru (din fr. géothermique, engl. geothermic; DMC 1964, CO; D.Min.; DEX)

operațional, -ă adj. Folositor, practic ◊ „Mijloace operaționale pentru studierea caracteristicilor.” Cont. 1 IX 67 p. 8. ◊ „Curios, defectele aparatelor devin însă, câteodată, operaționale; adică furnizează totuși apă caldă, dar numai pentru [...] nescafé. Chestie de preț?” I.B. 17 X 74 p. 2; v. și R.l. 12 VIII 80 p. 6 (din fr. opérationnel; DMC 1965; DEX, DN3)

apă f., pl. e (lat. aqua, it. acqua, pv. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, ph. agoa). Lichidu care acopere cea maĭ mare parte (3ǀ5) a globuluĭ pămîntesc. Fig. Sudoare: îs numaĭ apă. Lichid chimic (acid, parfum ș. a.): apă de Colonia (un fel de parfum), apă de florĭ (un fel de parfum întrebuințat în cofetărie), apă tare (acid azotic), apă regală (un amestec de acid azotic și cloridric), apă oxigenată (bioxid de idrogen descolorant), apă minerală (care conține minerale în disoluțiune), ape termale (ape minerale calde), apă vie (apă care învie morțiĭ în poveștĭ). Rîŭ, lac, mare: călătorie pe apă. Aparență undulată la stofe, la metale, la petre prețioase (cum îs dungile agateĭ). Apă marină, beril verde albăstriŭ. A-ți lăsa gura apă, a-ți fi tare poftă. A face o gaură în apă, a lucra în zadar. A te scălda în apele cuĭva, a fi de părerea cuĭva, a înclina spre ideile luĭ. Lecțiunea merge ca apa saŭ o știŭ ca pe apă, o știŭ bine. A se face o apă și un pămînt, a se nivela, a dispărea pintre cei-lalțĭ. – Apa e un lichid transparent, insipid, incolor și inodor compus dintr’un atom de oxigen și doĭ de idrogen (H₂O). Îngheață la 0°, dar poate rămînea lichidă și la -17°. În chimie poate fi numită și protoxid de idrogen. Lavoisier și Laplace la 24 ĭuniŭ 1783 preparară 608 grame de apă arzînd idrogenu în aeru atmosferic. Apă oxigenată, bioxid de idrogen, preparată de Thénard la 1818. Descolorează țesăturile, perlele, matasa și păru.

OSTREÍDE (< fr.) s. f. pl. Familie de lamelibranhiate ce cuprinde genuri cu o mare diverisitate morfologică a ornamentelor valvelor. Sunt caracteristice zonelor litorale cu ape calde ale mărilor.

fereduĭésc v. tr. (ung. fürdeni). Est. Scald în apă caldă. V. refl. Bolnavu se fereduĭește.

*géyser m. (cuv. islandez care se citește gaĭzer și înseamnă „furios”). Mare izvor de apă caldă care țîșnește drept în sus la mare înălțime.

*grog n., pl. urĭ (fr. grog, d. engl. grog, cuv. care era supranumele amiraluluĭ Vernon din marina engleză pe la 1740. Acest amiral, ca să reprime abuzu rachiuluĭ dintre soldațiĭ luĭ, a inventat această băutură. Fiind-că el purta obișnuit o tunică de grogram [d. fr. gros grain, stofă de păr de cămilă, camelot, cu bobițe marĭ. V. gogrea], soldațiĭ l-aŭ supranumit old grog [bătrînu grog], care nume a trecut apoĭ asupra băuturiĭ inventate de el). O băutură compusă din rom orĭ coñac, apă caldă orĭ rece, zahăr și lămîĭe și obișnuită mult în nordu Angliiĭ.

lápte m. (lat. lac, lact și lácte, vgr. gála, gálaktos; it. latte m., pv. lach, fr. lait, pg. leite, cat. llet f., sp. leche f. V. lacteŭ). O licoare albă cam dulce care se suge saŭ se mulge din mamelele femelelor și cu care se nutresc puiĭ mamiferelor pînă cînd se fac maĭ marĭ: laptele e foarte nutritiv și se mistuĭe foarte ușor. Tot ceĭa ce seamănă a lapte, ca sucu lăptuciĭ și a altor plante, apă amestecată cu var ș. a. N. pl. lăpturĭ, lăptăriĭ, bucate de lapte. Lapte dulce, așa cum ĭese din mamelă. Lapte acru (est), ĭaurt, lapte închegat covăsit. Lapte bătut, V. bătut. Lapte de buhaĭ, julfă. Lapte de pasăre, gălbenuș cu apă caldă și zahăr. Dințĭ de lapte, primiĭ dințĭ aĭ copiilor. Frate, soră de lapte, se zice despre copiiĭ care aŭ supt de la aceĭașĭ femeĭe în acelașĭ timp. A suge ceva odată cu laptele, a primi din primiĭ anĭ aĭ copilăriiĭ: a suge odată cu laptele ura contra dușmanilor patriiĭ. Laptele cîneluĭ saŭ al cuculuĭ, aleur, alior, eŭforbie. Laptele stînciĭ, o mică plantă erbacee primulacee cu florĭ albicĭoase și care crește pe stîncĭ (andrásace arachnoídea).

laŭ, lăút, a lá v. tr. (lat. lăvare și lávere, láutum, a spăla, it. lavare, fr. laver, pv. sp. pg. lavar. – Laŭ, laĭ, lă; să laŭ, să laĭ, să laĭe; lînd). Spăl pe cap cu apă caldă (cum se obișnuĭește Sîmbăta seara): a la copiiĭ. V. refl. Îmĭ spăl capu cu apă caldă. – În vest a lăĭa, ind. prez. laĭ, laĭ, laĭe, lăĭem, lăĭațĭ, laĭe, part. lăĭat.

lăút, -ă adj. (d. laŭ). Spălat cu apă caldă pe cap. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a la obișnuit: lăutu copiilor.

DIHOTERMÍE (< fr.; {s} gr. dicha „separat” + thermos „cald”) s. f. Stratificare termică a apelor oceanelor sau ale lacurilor, de tipul cald-rece-cald sau rece-cald-rece (ex.: stratul de apă caldă situat la c. 150 m între cele de apă rece de la suprafață și din adâncime se datorește pătrunderii apelor calde ale Gulfstream-ului sub ape reci și mai puțin dense de la suprafața Oceanului Arctic).

NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22°C, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.

PEȚEA, lac cu apă termală (26-30°C) situat în stațiunea balneoclimaterică „1 Mai” lâmgă Oradea; 0,4 ha. Ad. max.: 4,5 m. Relicte terțiare de faună (melcul Melanopsis parreyssi) și floră (nufărul Nymphae lotus var. thermalis). Aici se întâlnește și endemismul roșioara de apă caldă (Scardinius racovitzii). Rezervație naturală.

uncrop, -uri, (oncrop), s.n. – Apă fiartă, clocotindă, pe care maramureșencele o pun într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa aceea fierbinte (Brediceanu 1957): „Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt” (idem, 43; Săliștea). Atestat și pe Valea Vișeului (Bota 2005: Rona de Sus). Termen atestat în Codicele de la Ieud (1672): uncrop (sl. ukropŭ), „apă caldă”: „Voiu ploa spre voi piatră ardzându și u<n>crop”. – Sl. ukropŭ (Cihac, Conev, Tiktin cf. DER).

tópliță f., pl. e (vsl. bg. toplica, baĭe caldă naturală. Cp. cu mlaștină). Izvor de apă caldă. Loc unde forfotește un rîŭ saŭ nu îngheață (vîrtej). Băltoagă pe drum. V. ploștină.

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

ISLANDA 1. Republica ~ (Lýdveldid Island), stat în NV Europei, situat pe insula cu același nume, în partea de N a Oc. Atlantic; 103 mii km²; 271 mii loc. (1996). Limba oficială: islandeza. Religia: creștină (protestanți 96,2%, catolici 1% ș.a.). Cap.: Reykjavik. Orașe pr.: Kópavogur, Hafnarfjördhur, Akureyri, Keflavík. Este împărțit în 8 regiuni, În afara insulei mari, țara mai cuprinde grupul Vestmannaeyjar (Heimaey, Surtsey ș.a.), alte insulițe și stânci. Relieful, de origine vulcanică, este format din podișuri înalte de lavă bazaltică, dominate de c. 100 vulcani, din care c. 30 sunt activi (Hekla – 1.491 m, Asjka – 1.510 m, Laki). Numeroase gheizere (între care Great Geysir, care a și dat numele acestui fenomen), solfatare și izvoare termale (utilizate pentru încălzit). C. 1/8 din supr. țării este acoperită de ghețari (cel mai mare, Vatnajökull, are 8.410 km²) ce coboară din masivul Oraefajökull (2.119 m alt max. din țară). Țărmurile au numeroase fiorduri însumând c. 6.000 km lungime. Climă temperat-oceanică, mai umedă pe litoralul sudic (până la 4.000 mm precipitații anual), în ciuda poziției latitudinale, în apropierea Cercului Polar de Nord, grație influenței curentului cald Golfstrom. Vegetație arborescentă aproape inexistentă. Economie dezvoltată, bazată în pr. pe pescuit (peste 1,5 mil t anual) și prelucr. peștelui, care reprezintă c. 75% din producția ind. și asigură 2/3 din exporturi (ocupă locul 1 pe glob la cantitatea pescuită/loc.). Expl. de diatomită, perlit, lignit, sulf și roci de construcție. Ind. produce energie electrică, cu o mare pondere a hidroenergiei și energiei geotermice (care asigură încălzirea locuințelor și apă caldă pentru 58% din populația țării), nave maritime de pescuit, ciment (80,9 mii t, 1994), aluminiu (99,3 mii t, 1994), îngrășăminte azotoase, produse textile și alim. (conserve de pește, carne, bere, tutun de pipă, ulei de balenă, făină de pește). Se cultivă (în mare parte în solarii încălzite cu ape geotermale) cartofi și tomate, apoi ricin, sfeclă de zahăr etc. 22,1% din supr. țării este ocupată de pășuni și fânețe pe baza cărora se cresc ovine (499,1 mii capete, 1995), bovine (71,9 mii capete. 1995) și cabaline. Animale pentru blană. Nu are c. f. Căi rutiere: 12,3 mii km (1995). Flota comercială maritimă: 177,3 mii t. r. b. (1994). Turism: 179,2 mii turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala Reykjavik, orașul Akureyri și lacul Mývatn, parcul național Thingvellir, centrul turistic Langarvatn, grupul insulelor Vestmannaeyjar. Principalul punct de plecare pentru excursii sau expediții în Groenlanda. Moneda: 1 króna (plural krónur) = 100 aurar (singular eyrir). Export: pește și produse din pește, aluminiu, piei și blănuri, produse alim. Import: mașini, utilaje și echipament industrial, echipament de transport, petrol și produse petroliere, bunuri de larg consum, produse agricole. – Istoric. Menționată pentru prima dată de navigatorul Pitea di Marsiglia (sec. 4 î. Hr.), sub denumirea de Tule sau Thule (pe unele hărți Friesland), și considerată, potrivit legendei, limita nordică a lumii, I. a fost identificată inițial cu ins. Shetland. Locuită probabil mai întâi de călugări irlandezi (sec. 8), I. a fost populată în sec. 9-10 de vikingi (care au numit-o „Pământul de gheață”), nobilul Ingólfr Amarson, de origine norvegiană, debarcând aici în 874. În câteva decenii în I. s-a constituit o societate formată din clanuri războinice, guvernarea aparținând unei adunări de oameni liberi, Althing. Pătrunderea creștinismului (sec. 10) a dus la formarea diocezelor, subordonate arhiepiscopiei norvegiene, prima episcopie autonomă fiind creată în 1056. În urma conflictelor interne, în 1262, a fost supusă de regele Haakon IV al Norvegiei, iar din 1380, va trece, împreună cu aceasta din urmă, sub stăpânirea Danemarcii. Regele Christian III a impus reforma luterană (1550), iar monopolul comercial a fost conferit danezilor prin crearea (1730) a Companiei Daneze a Islandei. În sec. 18, populația a fost decimată de epidemia de variolă (1707-1709), erupțiile vulcanice (1765, 1783) și foametea din 1785. Constituția din 1903 a acordat I. autonomie, aceasta devenind, în 1918, regat independent, în uniune personală cu Danemarca. Datorită importanței sale strategice, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost ocupată de Aliați. La 23 dec. 1943, în urma unui referendum, a denunțat uniunea personală cu Danemarca, proclamându-se republică independentă (17 iun. 1944). După 1958, problema delimitării zonelor de pescuit a opus permanență I. Marea Britanie, I. extinzându-și limita apelor teritoriale la 200 de mile (1975). Având instituții democratice de veche tradiție (Althing-ul este considerat cel mai vechi parlament din lume) și o economie în continuă dezvoltare, I. a devenit o țară cu un nivel de trai foarte înalt. Între 1980 și 1996, timp de patru mandate, funcția supremă în stat a fost deținută de prima femeie din lume aleasă președinte, Vigdis Finnbogatóttin. I. este republică prezidențială, potrivit Constituției din 17 iun. 1944. Activitatea legislativă este exercitată de un președinte și de Althing, iar cea executivă, de președinte și un guvern numit de acesta. 2. Insulă în N Oc. Atlantic, la c. 500 km SE de Groelanda; 102,8 mii km². Țărmul de V, N și E este puternic fragmentat de fiorduri. În relief, predomină platourile vulcanice cu înălțimi ce ajung până la 2.119 m (vf. Hvannadalshnúkur); 11,8 mii km² din supr. ins. este acoperită de ghețari. Vegetație de tundră.

2) scald, a -scăldá v. tr. (lat. ex-caldare, a pune în apă caldă, a încălzi; it. scaldare, a încălzi, pv. escauder, a încălzi, fr. échauder, a opări, sp. pg. escaldar, a opări. V. cald). Îmbăĭez, spăl punînd în apă caldă o fiĭnță: a scălda un copil în albie. Fig. Ud: un șiroĭ de lacrămĭ ĭi scălda fața, niște ochi scăldațĭ în lacrămĭ, o țară scăldată de mare. V. refl. Mă cufund în apă (rîu, lac, mare) ca să mă răcoresc: băĭețiĭ se scăldaŭ toată ziŭa. Fig. Îs udat de, mă ud de (vorbind de țărĭ): se scaldă’n mare de smarald (Al.). A o scălda, a da explicațiunĭ vagĭ, a nu putea răspunde precis.

cald a. 1. care are, dă sau produce căldură: focul e cald, apă caldă; 2. care ține cald: haină caldă; 3. fig. înfocat, arzător: iubire caldă; 4. proaspăt: pâine caldă; 5. fig. cu totul nou: știre caldă. [Lat. CALIDUS]. ║ n. căldură: aci îl lua cu cald, aci cu frig.

concret a. 1. Gram. se zice de termenul ce deseamnă o calitate unită cu obiectul ei: apa caldă e un termen concret, căldura e un termen abstract; 2. Aritm. număr la care s’exprimă telul unităților: 20 de oameni; 3. solid, în opozițiune cu lichid: camforul e un uleiu concret.

geyser m. fântână țișnitoare cu apă caldă: geyserii din Islanda.

gulf-stream n. (cit. gölfstrim, «curentul golfului»), nume dat marelui curent de apă caldă ce vine din golful Mexic pe coastele Europei occidentale.

muhurdan n. vasul cu apă caldă (in formă de cădelniță) cu care bărbierul spală la cap. [Turc. BUHURDAN, cădelniță].

TERMIC, -Ă, termici, -ce, adj. De căldură, privitor la căldură, care produce (sau se produce prin) căldură. ◊ Centrală termică = totalitatea clădirilor, instalațiilor și aparatelor în care se produce căldură, centralizat, pentru clădirile situate la o distanță relativ mică. Agent termic = substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. – Din fr. thermique.

TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

CALORIFER, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère.

BOILER, boilere, s. n. Rezervor cilindric de apă, prevăzut cu un sistem de încălzire și folosit la instalațiile pentru apă caldă din clădiri. – Pronunțat: boi-ler.

GELATINĂ, (2) gelatine, s. f. 1. Materie proteică coloidă, solubilă în apă caldă, preparată din oase, din resturi de piele sau din cartilaje de pește și întrebuințată în industria alimentară, în farmacie, în vinificație, în industria fotografiei etc. ♦ Piele crudă, curățată și trecută prin operațiile de cenușărit, bună pentru a fi tăbăcită. 2. (Rar) Un fel de prăjitură preparată din sirop de fructe sau dintr-o cremă dulce închegată cu foi de gelatină (1). Gelatinele cu fața chihlibarului topit tremură pe farfurii de porțelan. MACEDONSKI, O. III 83.

GEOTERMAL, -Ă, geotermali, -e, adj. (Despre izvoare) Care dă apă caldă. – Pronunțat: ge-o-.

CALORIFER, calorifere, s. n. Instalație specială destinată încălzirii unei clădiri întregi sau a unui grup de clădiri cu ajutorul unui cazan unic și al unor țevi prin care circulă apă caldă, abur sau aer cald; încălzire centrală. Pentru calorifere se folosesc din ce în ce mai mult gazele naturale. ♦ (Prin extensiune) Radiatoarele (din camere) ale unei instalații de încălzire centrală.

CIRCULAȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, trecere a oamenilor, a animalelor sau a vehiculelor pe o cale de comunicație. O grămadă de oameni așa de mare, încît ea oprește circulația. GHEREA, ST. CR. II 138. ♦ Mers organizat și regulat (potrivit unui anumit orar și itinerar) al diverselor mijloace de transport în comun. Circulația trenurilor. 2. Mișcare (continuă și regulată) a unui lichid, a unui gaz, a unui curent în interiorul unui circuit sau al unei conducte. Circulația apei calde prin radiatoare. ▭ În Uniunea Sovietică, pe lîngă irigarea obișnuită, de suprafață, se introduce o nouă metodă de irigare, subterană sau de condensare. Ea se bazează pe circulația vaporilor de apă în pămînt, provocată de acțiunea căldurii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. ♦ Mișcare continuă a sîngelui în organism prin vasele sistemului circulator. 3. Transmitere, schimb de bunuri sau de mărfuri (care de obicei se face prin intermediul banilor). Circulația mărfurilor este punctul de plecare al capitalului. MARX, C. I 159. Circulația este suma tuturor raporturilor reciproce dintre posesoriide mărfuri. MARX, C. I 174. ◊ Loc. adj. și adv. De mare circulație = foarte răspîndit. ◊ Expr. (Despre bunuri, cuvinte, expresii etc.) A fi (sau a nu mai fi) în circulație = a fi (sau a nu mai fi) întrebuințat, a (nu mai) circula. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să circule, să intre în uz, să se răspîndească. Cu ocazia centenarului lui I. L. Caragiale a fost pusă în circulație o serie de mărci poștale jubiliare. A da în circulație = a inaugura circulația pe o arteră de comunicație, a pune la dispoziția oamenilor și a vehiculelor un drum, o cale nouă de comunicație, a deschide o nouă arteră de comunicație. A scoate din circulație = a suspenda, a opri circulația unui lucru, a retrage dreptul sau mijlocul de a se răspîndi, de a fi întrebuințat. ◊ Circulație monetară = circulația monedelor în procesul de schimb. – Pronunțat: -ți-e.

MULTICEL, -ICĂ, multicei, -ele, adj. Multișor. De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei. ALECSANDRI, P. P. 162. ◊ (Adverbial, cu sens temporal) Ai zăbovit cam multicel. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. Doar ne cunoaștem de multicel și ne credem unul altuia. GALACTION, O. I 177. Este caldă [apa], mi se pare, C-am pus-o [la foc] de multicel. PANN, P. V. I 98.

PĂHĂRUȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. A dat drumeței... un păhăruț de vin. CREANGĂ, P. 91. A luat obicei să aducă la sfîrșitul mesei păhăruțe verzi cu apă caldă. ALECSANDRI, T. I 196.

PLĂMĂDI, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A face un aluat moale din puțină făină, drojdie și apă caldă, ca să dospească; a face plămădeală. Mîni, pe vremea asta, zise ea, plămădesc de pîne. Cuptorul cred că e în bună stare. SADOVEANU, P. M. 246. Apoi mama plămădea Ș-o lăsa pînă dospea. ALECSANDRI, P. P. 390. ◊ Refl. pas. Se plămădește de colaci cu aluat anume pregătit, ori cu țaică din tîrg și, cînd plămădeala e gata, se frămîntă bine aluatul. ȘEZ. V 138. ◊ Fig. Izvoarele și apa ploilor se plămădiseră în mocirle, GALACTION, O. I 210. 2. Tranz. A frămîntă aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia pentru ca să fermenteze. Halal, zău, de cine știe Să facă plăcintărie, S-o dospească, plămădească, În cuptor s-o rumenească. ALECSANDRI, T. 142. ◊ A frămîntă, a amesteca; a face să fermenteze. Își petrecea zilele plămădind cantaride. NEGRUZZI, S. I 205. 3. Tranz. A zămisli, a procrea, a concepe. Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. Are ea un vecin unul Mărinache Piele. Cu Piele a plămădit-o pe Dița. STANCU, D. ♦ Refl. Fig. A se forma, a se făuri. Sufletele mari se plămădesc în valurile răstriștei. ODOBESCU, S. I 261. 4. Tranz. (Cu privire la o creație) A plăsmui; a crea, a compune. Minuni plăpînde plămădim din tină, Cioplim din beznă forme de lumină. BENIUC, V. 7. Marele compozitor italian [Rossini] a știut să plămădească acest cap d-operă al muzicei de vînătorie. ODOBESCU, S. III 94.

TERMAL, -Ă, termali, -e, adj. (Despre izvoare de apă minerală) Care izvorăște cald din pămînt; (despre o stațiune) care are izvoare minerale calde. Ape termale sulfuroase.

TERMOFOR, termofoare, s. n. Aparat constînd dintr-o pungă plată de cauciuc sau de metal în care se pune apă caldă sau dintr-o pernă mică și subțire încălzită electric și care se aplică, ca mijloc terapeutic, pe o parte bolnavă a corpului.

TIRIGHIE s. f. (Și în formele tireghie, tirigie) Substanță cu gust acru și cu aspect sticlos, care rămîne pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul (și care se folosește în vopsitorie sau pentru acrit mîncările); tartru. Prafurile se plămădesc în borș, iar firele se fierb într-o apă acrită cu tirigie și piatră acră muiată în apă caldă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 143. – Variante: tireghie, tirigie s. f.

TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. 1. Izvor sau pîrăiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. În gura părăului se afla o topliță, unde bolborosea apa scînteind, ca un cuibar al soarelui. SADOVEANU, B. 113. 2. Braț izolat, mort, al unui rîu; apă stătătoare, băltoacă.

UMPLE, umplu, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la recipiente sau la cavități) A face să fie plin (mai ales cu un lichid), a băga înăuntru (pînă la gură); p. ext. a face să conțină o cantitate oarecare din ceva. Cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Umple groapa cu jaratec și cu lemne putregăioase. CREANGĂ, P. 29. ◊ (Prin analogie cu o cavitate) S-au dus amîndoi, și ea și-a umplut brațele cu ramuri. CAMIL PETRESCU, U. N. 102. ◊ Fig. Stelele umpleau văzduhul. SADOVEANU, O. III 398. Umplea capul bietului băiat cu toate fleacurile. VLAHUȚĂ, N. 15. Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A-și umple burta (sau pîntecele) = a se îndopa cu mîncare. A-și umple buzunarele = a cîștiga bani mulți. A umple paharul = a pricinui cuiva un neajuns care întrece ceea ce poate el suporta; a pune vîrf. Incidentul de sus venise numai să umple paharul. C. PETRESCU, Î. II 149. Gara... cu înghesuiala unor oameni grăbiți și brutali venea numai bine să umple paharul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 7. (Refl..) A i se umple cuiva ochii de lacrimi = a începe să plîngă, a avea ochii umezi. Moșneagul, cînd a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi de bucurie. CREANGĂ, P. 291. Ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. EMINESCU, N. 5. Copila se sculă în picioare de mînie și ochii i se umplură de lacrimi. ALECSANDRI, O. P. 223. (Tranz., inversînd raportul dintre părțile propoziției) Lacrimile îi umplură ochii. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Refl. (Poetic) Luna se înălțase, nouri treceau pe deasupra ei umplîndu-se de lumină vînătă. SADOVEANU, O. VI 15. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. 179. 2. Fig. A copleși pe cineva, a face că cineva să se simtă cuprins sau apăsat (de un sentiment, de o senzație etc.). Grăbind spre han, Vitoria simțea cum o umplu gînduri și hotărîri nebiruite. SADOVEANU, B. 85. Am să-ți spun o veste care a să te umple de bucurie. NEGRUZZI, S. I 18. Ochii tăi cei negrișori umple-mi trupul de fiori. jJARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. ◊ Expr. A umple pe cineva de sperieți = a îngrozi. Apoi dă, mamă! vezi, i-a umplut de spărieți. CREANGĂ, P. 28. ◊ Refl. I se umplea inima de mîndrie. ISPIRESCU, L. 39. Cînd se duce împăratul și vede cum se împlinise de bine poronca lui, se umple de bucurie. CREANGĂ, P. 265. 3. A (mai) adăuga apă (sau alt lichid) pentru a face să fiarbă mîncarea. Să ai grijă, bătrîno, să mai umpli oala cu fasole. STĂNOIU, C. I. 66. ◊ Expr. A umple borș = a pune la fermentat tărîțe amestecate cu apă și cu maia, pentru a obține borșul cu care se prepară anumite mîncări. Lelița cu șorțul roș Nu știe să umple borș. POP. (Regional) A umple flori = a pune la macerat flori sau frunze, turnînd peste ele apă caldă, pentru a prepara anumite vopsele. ♦ A introduce într-un înveliș (de aluat, de anumite legume etc.) un preparat culinar (pentru a pregăti anumite mîncări). Nu știu cum îi cade un urs mare din sîn și de-a dura prin clasă; nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jaratic. CREANGĂ, A. 77. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid dulce sau aromat. Cocoșei de zahăr umpluți cu sirop. I. BOTEZ, ȘC. 86. 4. A răspîndi (mirosuri, parfumuri) într-un spațiu, într-o încăpere. Cind bate vîntul din jos, Umple casa de miros. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. (În forma împle) Busuioc și mint’ uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. id. ib. 85. ◊ Refl. Se umplu locul de un miros așa de frumos. ISPIRESCU, L. 39. ♦ (Despre sunete, zgomote sau despre un izvor de sunete) A cuprinde, a învălui un loc, un spațiu. Bocetele umplură văzduhul, clopotele umplură zările cu jalea lor. SADOVEANU, O. I 258. Statu- Palmă clătinat Umple lunca de-un lung vaier. ALECSANDRI, P. A. 188. ◊ Expr. A umple satul (lumea sau, rar, urechile lumii) = a răspîndi un zvon, o știre, o veste. A umplut urechile lumii c-ar fi luat c-o săgeată boldul de aur din vîrful cortului sultanului Albu. DELAVRANCEA, O. II 99. 5. (De obicei hiperbolic) A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere, o încăpere sau (prin restricție) un cadru. Oastea umplu ograda și toate ulițele din jur pînă la mari depărtări. SADOVEANU, O. VII 155. Căpitanul umplu așa, fără veste... ușa salonului plin de lume cu persoana sa bărboasă. HOGAȘ, H. 78. De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pămîntul de oase! COȘBUC, P. II 194. ◊ (Poetic) Din cînd în cînd se uita la norii care umpleau cerul spre apus, rotunzi și trandafirii ca niște meri înfloriți, plutind fără trunchi în văzduh. DUMITRIU, N. 118. Nouri de jăratec și aur umpleau cu oștirile lor ceriul. EMINESCU, N. 48. ◊ Refl. S-a umplut Țara Moldovei de doamne și domnițe. SADOVEANU, F. J. 493. Din frunza care cade se umple-n mai cîmpia. EFTIMIU, Î. 180. Se umple ograda și livada moșneagului... de cirezi de vite. CREANGĂ, P. 68. (Poetic) Noaptea se umpluse de fulgere, ca un pumn de întuneric, în care roiesc mereu scînteile unui amnar. MIHALE, O. 507. Răsăritul se umplea de flacări. SADOVEANU, O. I 438. Aicea, p-aste ziduri, în liniște senină, Privesc cum orizontul se umple de făclii. ALEXANDRESCU, P. 23. ♦ A acoperi cu scrisul o hîrtie, un caiet etc. Numărul hîrtiilor umplute cu povești și însemnări sporește în chip vertiginos pe masa de brad. CĂLINESCU, E. 252. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd materia, obiectul în discuție) A acoperi (pe cineva sau ceva) cu o substanță neplăcută, murdară, dăunătoare (v. mînji); fig. a contamina, a molipsi. Didesubtul scării [teatrului] este o boltă supt care butcile trec, pentru ca cei ce se scobor să nu fie umpluți de ploaie. KOGĂLNICEANU, S. 89. ◊ Expr. A umple pe cineva (sau, refl., a se umple) de bogdaproste v. bogdaproste. A umple (pe cineva sau, refl., a se umple) de brînză (sau de procopseală), se spune, ironic, despre cineva care n-a reușit într-o acțiune. Îl furase somnul cu fluierul în gură și merele pieriseră. – Ne-ai umplut de brînză și tu, îi zise tat-său. VISSARION, B. 13. De procopseală văz că mă umpluși. PANN, P. V. III 80. 7. (Rar) A face să fie complet, a completa; a împlini. [Rada] de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. – Variante: umplea (SADOVEANU, O. VI 226), (regional) împlea vb. II, împle vb. III.

SCOȚIAN¹, -Ă, scoțieni, -e, adj. Care este propriu scoțienilor, al scoțienilor sau al Scoției; din Scoția, după moda sau în felul scoțienilor. Costum scoțian. ▭ Duș scoțian = duș făcut alternativ cu apă caldă și rece.

mlacă, mlăci, s.f. – (reg.) Mlaștină, mocirlă. ♦ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș (Timur, 2007: 19); La Mlacă, mlaștină eutrofă situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac (Timur, 2007: 31). – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).

tepliță, s.f. – v. topliță („izvor de apă caldă”).

topliță, toplițe, (tepliță) s.f. – 1. Izvor de apă caldă. 2. Braț izolat al unui râu; băltoacă, lac. ♦ (top.) Teplița, lac (numit și Balta lui Năsui) situat la ieșirea din Sighet, spre loc. Tisa. Are o suprafață de 4 ha, fiind creat prin excavarea terenului și este alimentat de pârâul Teplița; zonă de agrement pentru localnici; Teplița, pârâu; Toplicioara, vale în Săcel. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. toplica „baie caldă naturală” (Scriban, DEX).

ACRATO- „limpede, cristalin”. ◊ gr. akratos „neamestecat, pur” > germ. akrato- > rom. acrato-. □ ~pege (v. -peg), adj. pl., (despre izvoare) cu ape reci; ~terme (v. -term), adj. pl., (despre izvoare) cu apă caldă.

FIERBINTE adj. 1. clocotit. (Apă ~.) 2. cald, dogorit, încins, înfierbîntat, (astăzi rar) înfocat. (Plită ~.) 3. arzător, canicular, dogoritor, torid, tropical, zăpușitor, (reg.) zădufos, zăpușit, (prin Ban. și Olt.) pripitor. (O zi ~; soare ~; căldură ~.)

boiler sn [At: LTR / Pl: ~e / E: ger Boiler] Rezervor special pentru încălzirea apei în instalațiile de apă caldă curentă.

brasaj sn [At: LTR / Pl: ~e / E: fr brassage] 1 Amestecare cu aer a vaporilor sau a picăturilor unui combustibil lichid înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2 Amestecare a făinii de malț cu apă caldă pentru a se obține mustul de bere. 3 (Mrn) Brațare.

calorifer [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr calorifère] 1 a Care transportă căldură. 2 sn Instalație de încălzire cu aer cald, apă caldă sau aburi.

geotermal, ~ă a [At: LTR / P: ge-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr géothermal] (D. izvoare) Cu apă caldă sau fierbinte.

a descoperi apa caldă expr. (ironic) a afla un lucru știut de toată lumea; a face caz de un lucru neimportant.

împielma [At: POPOVICI, R. D. 186 / V: (reg) închel~, ~pel~ / Pzi: împielm și ~mez / E: în- + pielm] 1 vt A înveli aluatul cu pielm. 2 vt A amesteca făina cu mălai, pentru a prepara turte. 3-4 vtr A (se) închega. 5 vt (Fig) A uni. 6 vr A se întrema după boală. 7 vt A încropi apa caldă cu apă rece. 8 vt (Fig; d. situații grele, neplăcute, etc.) A îmbunătăți.

împielmare sf [At: MDA ms / V: (reg) închel~ / Pl: ~mări / E: împielma] 1 învelire a aluatului cu pielm. 2 Amestecare a fainei cu mălai, pentru a prepara turte. 3 Închegare. 4 Unire. 5 Întremare după boală. 6 Încropire a apei calde cu apă rece. 7 (Fig) Îmbunătățire a unei situații grele, neplăcute, etc.

împielmat, ~ă a [At: COMAN, GL. / V: (reg) închel~ / Pl: ~ați, ~e / E: împielma] 1 (D. aluat) Învelit cu pielm. 2 (D. mălai) Amestecat cu făină. 3 Închegat². 4 (Fig) Unit. 5 (D. oameni) Întremat după boală. 6 (D. apă caldă) Încropit cu apă rece.

încălzire sf [At: IOANOVICI, TEHN. 110/ Pl: ~ri / E: încălzi] 1 Provocare cuiva a senzației de cald Si: încălzit¹ (1), (înv) încălzitură (1). 2 Senzație de cald Si: încălzit¹ (2), (înv) încălzitură (2). 3-4 Aducere a unui corp la o temperatură (mai) ridicată Si: încălzit¹ (3-4), (înv) încălzitură (3-4). 5 Creștere a temperaturii aerului Si: încălzit¹ (5), (înv) încălzitură (5). 6 Ridicare, prin diverse sisteme, a temperaturii dintr-o locuință, pentru a o face propice existenței umane Si: încălzit¹ (6). 7 Aducere a alimentelor la temperatura optimă pentru a putea fî consumate Si: încălzit¹ (7). 8 (Fig) Consum al unei cantități de alcool Si: încălzit¹ (8), (înv) încălzitură (6). 9 (Fig) Batere a cuiva Si: încălzit¹ (9), (înv) încălzitură (7). 10 Efectuare a unor exerciții fizice pregătitoare pentru efort sportiv Si: încălzit¹ (10). 11 (Fig) Înflăcărare. 12 (Îs) ~ centrală Sistem de ridicare a temperaturii aerului într-o clădire, prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. 13 Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui efort sportiv deosebit. 14 Ansamblu al procedeelor de încălzire (12).

radiator sn [At: NICA, L. VAM. 207 / P: ~di-a~ / Pl: ~oare, (rar) ~i sm / E: fr radiateur] 1 Corp sau dispozitiv care emite radiații (2). 2 Ansamblu format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburi sau apă caldă într-o instalație de încălzire centrală. 3 (Îs) ~ electric Aparat electric de încălzire constituit dintr-unul sau mai multe rezistoare și dintr-un dispozitiv de reflectare a căldurii. 4 Dispozitiv care servește la răcirea motoarelor cu ardere internă. 5 Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene.

paleucă sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uci / E: ucr полювка (dal полеўка)] (Trs) Mâncare preparată din pâine uscată sau din mămăligă unsă cu ulei și muiată în apă caldă.

teplotă sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 209^v/17 / A: nct / V: (înv) tip~, top~ / E: slv теплота] (Bis; înv) 1 Apă caldă care se toarnă în potir înainte de împărtășania preotului. 2 Vas în care se încălzește teplota (1).

termic, ~ă [At: BARASCH, M. II, 150/16 / S și: the~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr thermique] 1-2 a Privitor la căldură (sau la temperatură). 3-4 a Care produce (sau se produce prin) căldură. 5 a (Îs) Centrală ~ă Termocentrală (2). 6 a (Îs) Radiație ~ă Radiație de natură electromagnetică pe care o emit toate corpurile a căror temperatură este superioară lui zero absolut. 7 a (Îs) Disociație ~ă Disociație provocată de încălzire. 8 a (Îs) Conductibilitate ~ă Proprietate a unor corpuri de a fl străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de temperatură. 9 a (Îs) Ecuator ~ Linie sinuoasă care unește punctele de pe glob cu cea mai mare temperatură medie anuală și care nu coincide peste tot cu ecuatorul terestru. 10 a (Îs) Agent ~ Substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. 11 sf Parte a fizicii care se ocupă cu studiul căldurii și al legilor ei.

termocentrală sf [At: LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 135 / Pl: ~le / E: termo- + centrală] 1 Centrală electrică în care se folosește energia termică a cărbunilor, a păcurii sau a altor carburanți și combustibili. 2 Centrală în care se produce căldură și de unde aceasta este distribuită prin intermediul unui agent termic (abur, apă caldă etc.) pentrua fi utilizată în scopuri tehnologice sau la încălzitul încăperilor.

termofor sn [At: A. POP, CHIRURG. 803 / Pl: ~oare / E: ger Termophor, fr thermophore] Recipient plat de cauciuc sau de metal, în care se pune apă caldă (sau perniță încălzită electric), care se aplică pe o regiune bolnavă a corpului în caz de crize dureroase.

termosifon sn [At: CADE / Pl: ~oane / E: fr thermosiphon, ger Thermosiphon] Ansamblu de conducte într-o instalație de încălzire centrală a clădirilor sau de răcire a motoarelor cu combustie internă, în care circulația apei se face pe baza diferenței de densitate dintre apa caldă care se ridică și apa rece care coboară.

topliță sf [At: ANTIPA, P. 171 / Pl: ~țe / E: bg топлица] (Reg) 1 Izvor cu apă caldă. 2 Pârâiaș cu apă caldă. 3 Ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. 4 Apă stătătoare. 5 Șanț de scurgere. 6 Braț mort al unui râu. 7 Loc apos. 8 Teren uscat la suprafață sub care mocnește apa Si: (reg) smârc. 9 Topilă (1). 10 Loc special amenajat într-o topliță (4) pentrupuieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare.

umple [At: PSALT. HUR. 53723 / V: (îvp) ~a, im~, împlea, (reg) imple / Pzi: ~lu, (reg) umpliu / Ps: 4 și (înv) -lum; Cj: 3 și (rar) ~plă / Grz: și (înv) -lund / E: ml implere] 1 vt (C. i. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi etc.) A băga înăuntru (până sus). 2 vt (Pex; c. i. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi) A face să conțină o anumită cantitate din ceva. 3 vt (Îe) A ~ ras sau a i (se) ~ ochi A umple (1) până sus. 4 vt (Îe) A-și ~ burta (sau pântecele) A mânca sau a bea mult. 5 vt (Îe) A ~ burta (cuiva) A sătura (pe cineva). 6 vt (Îe) A-și ~ buzunarele A câștiga bani mulți. 7 vt (Îae) A se îmbogăți. 8-9 vtrp (Îe) A (se) ~ paharul (sau urciorul) A pricinui un ultim neajuns¹ care întrece limita suportabilului. 10 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii de lacrimi A face (pe cineva) să plângă. 11 vt (Îe) A ~ capul (cuiva) A face să intre în minte o idee, insistând asupra ei. 12 vt (Îae) A ameți cu vorbe. 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) gura A face (pe cineva) să tacă. 14 vt (Pop; îe) A ~ borș A pune la fermentat tărâțe cu apă și naia, pentru a obține borș. 15 vt (Reg; îe) A ~ varză A pune varza la acrit în butoi, în apă cu sare. 16 vt (Reg; îe) A ~ flori A pune la macerat în apă caldă flori sau frunze, pentru a prepara vopsele vegetale. 17 vt (Îrg; îe) A ~ pușcăria (sau ocna etc.) A fi închis. 18 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) ochii de lacrimi (sau, gmț, de zamă) A i se umezi (cuiva) ochii. 19 vr (Rar; îe) A i se ~ (cuiva) ochii de văpaie A se însufleți. 20 vr (Rar; îe) A i se ~ (cuiva) capul de sânge A se înfuria foarte tare. 21 vr (Reg; îe) A i se ~ (cuiva) sacul A umple (6). 22 vr (Reg; îae) A umple (7). 23 vr (Îe) A se ~ de suflet A gâfâi (1). 24 vr (Îae) A se mai însufleți după o cădere fizică sau materială. 25 vt A adăuga lichid. 26 vt (C. i. arme, mai ales de foc) A încărca. 27 vt(a) A întregi. 28 vt A introduce într-un înveliș de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti o mâncare. 29 vt (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 30 vt A pune într-o învelitoare paie, pene etc. pentru a face saltele, perne etc. 31 vr (D. corpul omenesc sau părți ale corpului) A se îngrășa. 32 vt (Fig; adesea udp „de”) A copleși (1). 33 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de sperieți (sau de groază) A îngrozi. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) lacrimile (sau plânsul) A podidi (pe cineva) plânsul. 35 vr A fi copleșit. 36 vt A impresiona (puternic) Si: a emoționa , a mișca, a tulbura. 37-38 vtr (C. i. o suprafață, o întindere; adesea udp „de” sau „cu”; șfg) A (se) ocupa. 39-40 vtr (C. i. hârtii, caiete etc.) A (se) acoperi cu scriere, cu desene etc. 41 vt (Iuz; îe) A ~ o chitanță (sau o hârtie, o poliță) A completa o chitanță (hârtie, poliță) cu datele necesare. 42 vt (Rar) A acoperi cu cusături o pânză. 43 vt (C. i. teritorii, ținuturi etc.; șfg) A popula. 44 vt (Udp „de” sau „cu”) A răspândi un miros într-o încăpere, într-un spațiu etc. 45 vr A face să aibă un anumit miros. 46-47 vtr (Subiectul indică sunete, zgomote etc.) A cuprinde un spațiu. 48 vt (Subiectul indică o sursă de sunete) A răspândi. 49-50 vtr (Îe) A ~ satul (sau locul, lumea, rar, urechile lumii etc.) sau vr a se ~ locul A răspândi (un zvon, o știre etc.). 51 vt (Îvr) A ~ urechile (cuiva) A face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei. 52-53 vtr A (se) acoperi cu o materie care murdărește sau strică Si: a (se) păta, a (se) murdări, a (se) mânji. 54 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de noroi¹ A calomnia. 55 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de sânge (sau, glumeț, de borș) A lovi până îl podidește sângele. 56 vt (Fig; îae) A reduce la tăcere. 57 vt (Fig; îae) A face de mșine. 58 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sângele pe nas (sau borșul (cel roș), rar, zărul) A-l năpădi (pe cineva) sângele pe nas. 59 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) zădugul A fi plin de sudoare. 60-61 vtr (C. i. pureci, păduchi etc.) A acoperi o (întreagă) suprafață. 62-63 vtr A (se) contamina (3). 64 vr (Rar) A se îmbiba. 65 vt (Fig; c. i. bani, damri etc.) A încărca (pe cineva). 66-67 vtr (Fig; c. i. bani, daruri etc.) A (se) umple (7). 68 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de bogdaproste A certa (1) (pe cineva). 69 vt (Îae) A înfrunta cu vorba. 70 vt (Îae) A cicăli (1). 71-72 vtr (Îe) A (se) ~ de bogdaproste (sau de pricopseală, de brânză, de borș, de Filipești, de București etc.) A nu trage nici un folos. 73 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de rușine A compromite (1). 74 vr (Rar) A se ~ (cuiva) de păcat A face ceva condamnabil. 75-76 vtr (Îrg; c. i. ani, zile etc.) A (se) împlini. 77 vr A trece un timp de ... (până la o dată fixă) Si: a se împlini, a veni sorocul. 78 vr (Înv; îe) A i se îm~ (cuiva) sama A ajunge la scadență. 79-80 vtr (Îrg) A (se) îndeplini. 81-82 vtr (Înv; c. i. dorințe) A (se) îndeplini. 83 vt (Îrg; c. i. datorii, obligații bănești etc.) A achita (1). 84 vr (Îrg; d. prorociri, prevestiri etc.) A se realiza.

umplere sf [At: PSALT. 40 / V: (înv) im~ (A și: împlere), împlire / Pl: ~ri / E: umple] 1 (D. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi etc.) Băgare înăuntru (până sus) Si: umplut¹ (1). 2 (Reg; îs) ~a blidelor Obicei din Duminica Mare, când se dă de pomană numai mâncare Si: umplut¹ (5). 3 (Îs) ~a florilor Punere la macerat, în apă caldă, a fmnzelor și a florilor (de măr sau de alte plante) uscate și sfărâmate, pentru a prepara vopsele. 4 (Îvr) Încrustare. 5 (Îvr) Conținut¹ (1). 6 (Îvr) Împlinire a unei vârste. 7 (Îvr) Îndeplinire. 8 Satisfacere a unei dorințe. 9 (Îvr; îf împlire) Achitare a unei datorii bănești. 10 (Îs) ~a borșului Punere la fermentat a tărâțelor amestecate cu apă și cu maia, pentru a obține borșul. 11 (Îvr) Plenitudine.

uncrop sn [At: VARLAAM, C. 352 / V: (îrg) în~, (înv) îmbroc, ucrop și (rar) sm, (reg) crop, ocrob, oc~ s, on~, ungrop / Pl: ~uri / E: slv оукропъ, ucr укріп, укропу] 1 (Îrg) Apă caldă. 2 (Reg; și cu determinările „fierbinte”, „clocotit”) Apă fierbinte sau care clocotește. 3 (Reg; spc) Apa cu care se opăresc rufele și vasele sau în care se fierb rufele. 4 (Îe) A da în crop (sau în cropi) A începe să fiarbă. 5 (Fig) Învolburare. 6 (Reg) Băutură alcoolică fierbinte servită la ospățul de la casa mirelui, a doua zi după cununie. 7 (Reg; pex) Ospățul și datinile din a doua zi după cununie Si: terfărie. 8 (D. nuntași; îe) A ieși cu ~ul A se ridica de la masa făcută la casa mirelui a doua zi după nuntă, părăsind petrecerea împreună cu gazdele, cu sticlele pline în mână. 9 (Reg) Ciorbă cu borș care se servește la ospățul de a doua zi după cununie.

scălda [At: CORESI, EV. 246 / V: (reg) scăuda / Pzi: scald / E: ml excaldare] 1 vt (C. i. mai ales copii sau oameni morți) A îmbăia în apă caldă (sau în alt lichid) pentru a spăla. 2 vt (Pgn) A îmbăia. 3 vt (Îe) A(-și) sau a-i ~ ochii în lacrimi sau cu ochii scăldați în (ori de) lacrimi Se spune despre cineva care are ochii plini de lacrimi. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lapte (dulce sau, reg, în zahăr, în vinars) (și în miere) A oferi (cuiva) ceva din abundență, tot ce-i trebuie, ce dorește. 5 vt (Rar; îae) A fi plăcut, amabil. 6 vt (Reg; îe) L-a scăldat mă-sa în gâscă albă Se spune despre un om norocos. 7 vt (Îe) A ~ în sânge A provoca un măcel sau un omor (sângeros). 8 vr (D. oameni) A se cufunda cu o parte a corpului sau cu întreg corpul într-o apă curgătoare, într-un lac etc. pentru a se răcori, a înota, a se spăla etc. 9 vr (Îe) Se scaldă în averi (sau în parale, în aur etc.) Se spune despre un om foarte bogat. 10 vr (Rar; îe) A se ~ în apele sale A fi lăsat să facă tot ce dorește. 11 vr (Rar; îe) Are unde să se scalde Are pe ce să se bizuie. 12 vr (Rar; îe) În ce ape se scaldă? Ce fel de om este? 13 vr (Îae) Ce păreri sau intenții are? 14 vr (Îae) În ce dispoziție sufletească se află? 15 vr (Îe) A se ~ în sânge A pierde mult sânge (în urma unui act de violență comis asupra cuiva sau asupra sa). 16 vr (Pex; îae) A muri de o moarte sângeroasă. 17 vr (Îae) Se spune despre un om violent care provoacă măceluri sau omoruri (sângeroase). 18 vr (D. animale, mai ales despre păsări; pan) A se tăvăli în praf, în nisip, în noroi etc. (pentru a se răcori). 19 vt A uda, a muia pe deasupra. 20 vt A acoperi cu un (strat de) lichid, cu spumă etc. 21 vt (D. ape curgătoare) A curge în jurul..., pe lângă... (udând). 22 vt (D. ape curgătoare) A străbate o zonă (udând). 23 vt (D. ape stătătoare) A atinge, a se extinde pe ... (udând). 24 vr (Rar; fig) A se reflecta. 25 vr (Reg; d. grape) A trece ușor pe suprafața unui teren cultivat. 26 vt (Pfm; îe) A o ~ (în două ape) A avea o atitudine lipsită de fermitate, șovăitoare. 27 vt (Pfm; îae) A da un răspuns evaziv, ocolind un răspuns clar.

scăldat¹ sn [At: C. VÎRNAV, H. 95/9 / Pl: ? / E: scălda] 1 Îmbăiere a cuiva (în apă caldă) pentru a spăla, în scop curativ etc. Si: scăldare (1). 2-3 Scăldare (2, 4).

veni vb. IV. A intr. I (despre ființe; mai ales cu determ. locale care indică punctul de plecare, punctul de destinație, traseul sau reperul în funcție de care este orientată deplasarea) 1 A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva; a merge tot mai aproape de un anumit loc, de o așezare etc.; a se apropia. Vine spre casă. ◊ (repetat, cu val. intensivă sau durativă) Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare (EMIN.). ◊ (în corelație cu vb. ca „a se duce”, „a pleca”, „a merge”, exprimă, în mod explicit, o deplasare în sens opus) Badea vine și se duce, dor îmi lasă (POP.). ◊ (constr. cu „de unde”, „dincotro” etc., arată că cineva se întoarce la locul de unde a plecat) Turcii... în vremea războiului, l-au părăsit și s-au dus de unde vinisă (CANT.). Δ expr. A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a venit, se spune pentru a arăta că cineva nu și-a realizat scopul pentru care a făcut deplasarea. A se duce cum (sau precum) a (sau au) venit, se spune pentru a arăta că banii obținuți fără efort sînt cheltuiți cu multă ușurință. ◊ (la imper., de obicei întărit prin „încoace”, „aici” etc., predomină ideea de amenințare, de provocare, de sfidare) Vie să-și cerce norocul, dacă li s-au urît zilele (ALECS.). Δ Compus (fam.): vino-ncoace (sau vino-ncoa) subst. invar. = (adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.) atracție, farmec, drăgălășenie. ◊ (cu determ. modale care arată sau sugerează ritmul de deplasare) S-a oprit un moment în loc indignat, derutat, pe urmă vine brusc către ei (CA. PETR.). Δ (constr. cu dat. etic) Tare-mi venea și-mi sosea, Tot din guriță strigînd (POP.). ◊ (cu determ. care arată distanța parcursă) Șapte țări de ai venit (POP.). ◊ (cu determ. care indică sau sugerează mijlocul de deplasare) Vine călare spre cetate un hatman leșesc cu steag alb (ALECS.). ◊ fig. Iarna vine, vine pe crivăț călare (ALECS.). ◊ (cu determ. elem. pred. supl.) Din droaia de copii... vine curajos, mi se așază pe genunchi (STANCU). ◊ analog. (despre fenomene atmosferice, meteorologice) A venit o furtună cu grindină. ◊ ext. (despre corpuri cerești) Ca stelele acelea călătoare ce se zăresc..., fără a ști de unde vin și unde se duc (RUSSO). ◊ (despre vreme; cu determ. ca „bună”, „rea” etc.) După furtună vine și vreme bună (c. NEGR.). ♦ ext. (despre ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de cineva sau ceva). După cîteva minute, barca veni la vapor cu trei oameni (BOL.). ♦ analog. (despre păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). ◊ (despre ființe imaginare sau mitologice) Iuții aprigi zburători Vin curgînd de pretutindeni (c. NEGR.). ♦ analog. (despre obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvîrlit). Capriciul obuzului care vine unde nu te aștepți (CA. PETR.). ♦ (cu determ. introduse prin prep. „pe la”, „prin”, „peste”) A merge traversînd, străbătînd un loc, o întindere, o suprafață; a trece (prin...). Iuda veni... prin valea lui losafat (BOL.).** (cu determ. locale în care de obicei alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. Oile... veneau dintr-un mal în cellalt al Milcovului (GHICA). ◊ fig. De la gîndul restauratorilor de a întemeia gramatica română am venit la gramatica latină (RUSSO). 2 (cu determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”, „de la” sau constr. cu „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează adesea ideea originii sau provenienței) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva; a proveni din... Vin din cetatea împărătească sau din Asia mică... negustori (IORGA). ◊ ext. Plante venite de la Ecuator. ◊ (în corelație cu „a merge”, „a se duce”) Acest popor... nu v-a întrebat niciodată de unde ați venit și unde vă duceți (EMIN.). ◊ expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă, se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărîri (considerate greșite) sau care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă etc. A(-și) veni de-acasă = a se dumiri, a se lămuri (asupra unui lucru). Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) venit = pleacă (sau plecați etc.) de aici! lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! A-i veni (cuiva) în (ori întru) întîmpinare sau a veni în (ori întru) întîmpinarea (cuiva), a veni înaintea (cuiva) = a) a merge, a ieși înaintea cuiva (pentru a-l primi, pentru a-l întîlni etc.); a întîmpina (pe cineva); b) (și a veni în întîmpinarea a ceva) a precede, a anticipa o idee, o teorie; a răspunde unei întrebări, unei necesități, înainte ca aceasta să fie formulată. ♦ (mai ales despre abstracte) A lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva; a se trage din... Acest sentiment vine pesemne din înălțimea și sublimitatea naturii noastre intelectuale (CAR.). ◊ expr. De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... = datorită acestui fapt, pentru acest motiv, din această cauză. ♦ A-și avea originea, obîrșia, proveniența din ceva sau de undeva; a rezulta, a decurge. A denunța abuzurile, a biciui, a strivi răul, ori din care parte ar veni (I. NEGR.). ◊ (despre limbi sau despre elemente ale unei limbi) Numele localității vine de la un nume de persoană. ♦ (înv.; despre dispoziții, hotărîri etc. oficiale) A emana. Legea vine de la parlament. 3 (de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „pînă în”, „în” etc. care indică punctul de sosire) A ajunge, a sosi într-un anumit loc; a descinde, a se opri într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). Într-o iarnă... venise la Iași o trupă de actori despre care se dusese vestea (BRĂ.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) iapa la hăț = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A veni pe (sau în) lume = a) a se naște; b) (bis.; și a veni cu trup; despre Iisus Hristos) a lua trup de om; a se întrupa. A veni alba în sat = a se lumina de ziuă. A(-i) veni la țanc (sau la pont) = a sosi la timp. A veni la mijloc = a interveni, a intra în acțiune. A veni fără vistavoi = a sosi (undeva) pe neașteptate. A-i veni (cuiva) cuțitul la gît (sau mucul la deget) = a ajunge într-o situație grea, dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la limita răbdării. A(-i) veni (cuiva) în (sau întru, spre) ajutor = a interveni (grabnic, prompt) pentru a ajuta pe cineva; a sări în ajutorul cuiva; a fi de folos cuiva. La o vreme de nevoie,... noi ți-om veni într-ajutor (EMIN.). A veni în ajutorul (a ceva sau a cuiva) = a aduce argumente în sprijinul unei idei, al unei teorii, al unui principiu etc. sau al unei persoane care susține anumite teorii, idei etc. A veni deasupra = a deveni învingător. A(-i) veni (cuiva) la (ori în) mînă sau a veni pe (ori în, la) mîna (ori mîinile) (cuiva) = a ajunge la discreția, la dispoziția, în puterea cuiva; a depinde de cineva. A(-i) veni (cuiva) drăguș la căuș, se spune, ca amenințare, celui care te-a nemulțumit și pe care-l vei pedepsi. A-i veni (cuiva) (Moș) Ene pe la gene = a i se face somn; a începe să moțăie. A(-i) veni de hac = a) a pedepsi sau a face inofensiv pe cineva care provoacă necazuri, supărări, nemulțumiri; b) a depăși, a învinge o dificultate, un obstacol etc. ♦ (despre obiecte, mai ales despre mărfuri; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) A ajunge la destinație; a fi adus undeva. Ridică halba: golesc băutura cîteșitrei și mai vine un rînd (GÎRL.). ◊ expr. A veni la (sau în) mîna (sau mîinile) (cuiva) ori a-i veni (cuiva) la (sau în, sub, a) mînă = a ajunge în posesia, în stăpînirea cuiva. A-i veni cuiva cărți = a trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a cîștiga la jocul de cărți). ◊ (despre înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep, „din”, „de la”; de obicei constr. cu dat. pron. person.) I-a venit răspuns Că dușmanii țării... Năvălesc grămadă (IOSIF). ◊ expr. (înv.) A-i veni mazilie = a fi mazilit, înlăturat de la domnie. ♦ (despre publicații periodice) A fi difuzat, a ajunge (periodic) undeva. Presa îi venea destul de regulat. ♦ (despre lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea constr. cu dat.) A se propaga prin spațiu pînă într-un anumit loc; a se face perceput, simțit. Văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă (EMIN.). ◊ (cu determ. introduse de obicei prin prep. „de la”, „din”) Lumina vine de la o curte interioară (RALEA). ◊ expr. A veni la (sau în) urechile (sau cunoștința) ori a-i veni (cuiva) la urechi = (despre știri, zvonuri etc. sau, ext., despre fapte, întîmplări etc.) a ajunge la cunoștința cuiva; a deveni cunoscut. A-i veni (cuiva) muștarul la nas v. muștar. 4 (cu determ. nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania (pe cineva) sau a fi însoțit, întovărășit, acompaniat (de cineva). Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure (FIL.). ♦ (de obicei cu determ. nume de obiecte) A aduce cu sine. Mai apoi, vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate (SLAV.). ◊ expr. A juca pe vine (sau pe venite) = (la unele jocuri de cărți) a juca pe datorie, în contul banilor care vor fi aduși ulterior. ♦ analog. (cu determ. nume abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul, purtătorul a ceva.. Vine cu știri de la stăpînul său (SADOV.). ♦ (cu determ. care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A prezenta, a propune, a susține. A venit cu un plan de dezarmare (TIT.). 5 (pop.; despre ființe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „asupra”, „peste”, „împotriva”) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase agresive. Cine sînt eu, măi, de vii asupră-mi cu bastonul? (BOL.). ♦ ext. (pop.; despre vehicule sau despre conducători de vehicule) A lovi, a izbi (intrînd în coliziune cu...), a da peste... A văzut cum a venit camionul peste copac. ♦ A se năpusti, printr-o acțiune militară asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc.; a pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l cotropi, de a-l jefui etc. Turcii au venit cu oaste asupra Ardealului (XEN.). ◊ expr. (Doar) nu vin turcii (sau tătarii) ori (doar) nu vin turcii, nici tătarii, se spune pentru a potoli pe cineva prea grăbit sau alarmat, înfricoșat fară motiv. ♦ (mai ales despre animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a fura, a ucide (pe cineva) sau a distruge, a devora (ceva). Lăcustele călătoare... ne vin în mod periodic din sudul Rusiei (ENC. AGR.). 6 (determ. prin „ înăuntru” sau prin alte determ. locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin prep. „în”) A intra în...; a pătrunde undeva. Țăranul veni în curtea palatului și ceru să vorbească cu împăratul (POP.). ♦ ext. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. Odăile erau mari... întunecoase prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlîc (CĂL.). 7 (determ. prin „afară” sau prin alte determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”) A ieși, a trece din interior spre exterior sau dintr-un mediu în altul. Veni repede afară și se duse să deschidă poarta. 8 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la” sau în dat.) A se deplasa la cineva (acasă) pentru a-l vedea, a-l ajuta etc., a merge (în mod repetat) undeva; a vizita. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă (EMIN.). ◊ (cu precizarea „în vizită”) Foarte mulțămit... prinse încredere către noua sa mumă și veni din nou în vizită (EMIN.). ◊ (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la” sugerează imprecizia momentului sau a duratei vizitei) Ceea ce vreau nu-ți pot spune aici... Trebuie să vii pe la mine (REBR.). 9 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întruniri, manifestări publice etc.) A merge pentru a asista, pentru a participa la ceva; a lua parte (la...), a fi de față (la. ..). Va fi o ședință de inițiere la care poate veni oricine (PHIL.). 10 (de obicei însoțit de prop. finale) A se înfățișă, a se prezenta la cineva, înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). Veniră creștinii din satele vecine să spună că pe hotarul lor se iviră boi străini (AGÂR.). ◊ (cu determ. modale, elem. pred. supl.) Ca sorbită de vîntul turbat, așa veni de cătrănită (DELAVR.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „în somn” etc.) Astă-noapte veniră dumnezeii voștri la mine și mă certară foarte rău (ALEXAN.). ◊ (la prez.ind. pers. 1 și 4, precedînd vb. ca „a spune”, „a zice”, „a întreba, ca formulă protocolară de a se adresa, de a relata ceva etc.) Viu să-ți adresez și felicitările și expresia simpatiilor mele (ALECS.). ◊ expr. A veni pe capul cuiva = a cauza cuiva suferințe, necazuri etc. Bine ai (sau ați) venit (sănătos sau sănătoși), formulă de salut cu care este întîmpinat un oaspete. Bine că ai (sau ați etc.) venit, formulă prin care se evidențiază mulțumirea față de oportunitatea sosirii cuiva. A veni la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i veni (cuiva) la ușă = a se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. A veni ca la borș, se spune despre o persoană care, prezentîndu-se undeva, pleacă în grabă, fară explicații. A veni (undeva) după cineva (sau ceva) = a căuta pe cineva sau ceva în locul unde se află, se adăpostește, se ascunde. A veni în numele cuiva = a) (și a veni din partea cuiva) a se prezenta undeva ca trimis, ca reprezentant al cuiva; b) a se prezenta (undeva) dîndu-se drept altcineva și uzînd, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. ◊ ext. (cu acc.pe ideea determinării unei acțiuni sau a intervenției într-o acțiune, într-un proces) Realitatea, cea mai aprigă dușmană a închipuirei, vine de se pune necontenit dinaintea ei (ALECS.). ◊ fig. Pe mii de drumuri umbre se ridică Și parcă vin să fure parfumul florilor (DENS.). ♦ A se adresa cuiva, a solicita ceva cuiva. Să nu mă lași!... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi (CAR.). ♦ (despre bolnavi) A consulta un medic. Mai mulți bolnavi au venit la cabinetul medical. ♦ (pop.) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. ♦ (jur.; de obicei cu determ. ca ”înaintea„, ”spre înfățișare„, ”de față„, ”la judecată„) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție; a compărea. Veneau pentru vechi procese – cu multă îndoială față de judecățile vremelnice (SADOV.). ◊ expr. A veni cu jalba în proțap v. jalbă. ◊ ext. (despre plîngeri, reclamații etc.) Vinind pîrîre nencetată, Vru să știe cu temei de sînt Oare acele toate adevărate (BUD.). ♦ A se alătura cuiva, a trece de partea cuiva; a deveni asociat, partener, adept. Sînt dușmănit de Măria sa... și totuși vii cătră mine (SADOV.). II (mișcarea se realizează pe verticală) 1 (de obicei determ. prin ”jos„, ”la vale„) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață); a se lăsa în jos; a coborî. Vine domol la vale un călăreț tînâr (CAR.). ♦ A cădea (cu viteză) de la oarecare înălțime. O pană veni de sus învîrtejindu-se repede și căzu (SADOV.). ◊ (despre precipitații atmosferice) De-ar veni o răpăială de ploaie... Să vină și să treacă repede (STANCU). ◊ (despre lumină sau despre întuneric) Venea din cer pe cîmp amurgul (GOGA). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”pe„, ”peste„ etc., care indică locul căderii; intervine adesea și ideea de lovire sau de izbire cauzată de cădere) Copacul a venit peste mașină. ◊ expr. A veni în vale = (despre porțiuni de teren) a se surpa, a se prăbuși, a aluneca. ♦ (relig.; despre divinități) A se stabili printre oameni, în lume; a coborî (din cer) peste lumea pămîntească. Veți lua putere venind Duhul Sfînt preste voi (BIBLIA 1688). ♦ (despre necazuri, suferințe etc.) A se abate, a cădea asupra cuiva sau a ceva. Pentru legea noastră și credință vom răbda tot răul ce ne va veni asupră (DOS.). ♦ (și a veni de sus) A proveni de la o autoritate superioară, de la cineva cu prestigiu, de la Dumnezeu etc. ♦ (pop.; despre ființe; urmat de determ. ca ”în mînă„, ”în nas„, ”pe brînci„, care indică partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pămînt, a-și pierde poziția verticală. Unealta căzu: omul veni... pe spate (SADOV.). 2 (pop.; despre ființe; cu determ. ca ”în sus„, ”sus„, ”în vale„) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat), a se deplasa dintr-un loc mai jos (sau din josul apei) către unul situat mai sus (sau în susul apei); a (se) urca, a (se) sui. Rugă... să vină puțin sus spre a-i pune pe hîrtie unele scurte sfaturi (CĂL.). ◊ ext. Mașina a venit la deal cu greutate. 3 (despre corpuri, materii) A se ridica deasupra (apei); a ieși la suprafață. Lava venită din adîncurile vulcanului. ◊ expr. A veni la iveală (sau la arătare) = a se da pe față, a fi dezvăluit, a se arăta. III (despre ființe; de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”înapoi„) 1 A se întoarce în locul de unde a plecat; a merge din nou unde a mai fost; a reveni. Dintr-o întîmplare neașteptată, omul venise înapoi devreme (SADOV.). ◊ (în constr. neg.; cu referire la moarte, considerată ca o plecare fără întoarcere) Eu voi pleca... pe-o cale depărtată, De unde nu mai vine acel ce a plecat (BOL.). ◊ (în corelație cu ”a se duce„, ”a pleca„, ”a merge„ etc.) Cînd pleci, să te-nsoțească piaza bună... Cînd vii, pășește slobod (ARGH.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”de la„, ”din„, care indică locul de desfășurare a unor activități, a unor îndeletniciri etc. sau activitățile, îndeletnicirile ca atare) Mirii veniseră de la biserică și se așezaseră între cei doi nuni (VOIC.). Δ expr. A veni de la biserică, se spune, ironic, despre cineva care se întoarce beat acasă. ◊ (cu determ. modale sau elem. pred. supl.) Educat la Paris, vine în țară plin de iluzii reformatoare (CONST.). ◊ fig. Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorc (COSTIN). Δ expr. A-i veni (cuiva) numai numele = a muri undeva, departe de locul de unde a plecat, a locuit. ♦ (despre obiecte) A fi adus înapoi undeva, a fi returnat cuiva. Scrisorile mi-au venit înapoi. ◊ expr. A veni la loc = (despre obiecte, despre părți ale lor etc.) a se întoarce în locul inițial; a(-și) recăpăta poziția inițială. Din cauza mișcării mașinii, scaunele se deplasau în față și veneau la loc. 2 (mai ales despre păsări) A se întoarce din migrație. Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi! (COȘB.). 3 A se întoarce la o stare anterioară; a redobîndi o stare, o situație anterioară. Această mare vindecare a pocăinții, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintîi (ANTIM). ◊ expr. A-și veni în chef = a-și recăpăta buna dispoziție, voia bună. A-și veni în fire = a) a-și recăpăta forțele, vigoarea, vitalitatea; a se restabili (după o stare de slăbiciune, de depresie, de epuizare etc.); b) a-și reveni dintr-un șoc, a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc.; a se trezi, a se dezmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc.; c) a-și recăpăta cumpătul, stăpînirea de sine, a-și restabili starea psihică normală (după un moment de spaimă, de furie, de uluire, de descumpănire etc.); d) a-și redobîndi capacitatea de judecată, de discernămînt (renunțînd la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, neîngăduite, condamnabile); a-și da seama, a înțelege, a se lămuri (în legătură cu o situație). ♦ (despre forță, putere, simțuri etc. ale oamenilor) A se reface, a se restabili. Unsei și pe orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) puterea (sau firea, răsuflul) = a se trezi, a-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. A veni în viață = a se întoarce la viață, a învia. A-i veni (cuiva.) fața (la loc) v. față. A-i veni (cuiva) inima la loc v. inimă. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile, minte) (acasă sau la loc, la cap, în cap) v. minte. A-i veni (cuiva) sufletul la loc v. suflet. IV 1 (înv.,pop.; despre ape; de obicei cu determ. locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). Se auzea răsunînd glasul unui pîrăuaș ce venea... din deal în vale prăvălindu-se (CR.). ♦ ext. A se revărsa. Cînd puhoiul vine... tîrăște nu numai ce-i pe șosea, dar și casele înalte (CA. PETR.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a veni apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva v. apă. ♦ (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. ”din„) A izvorî. Pîrîul vine din munți. ♦ (de obicei cu determ. introduse prin prep. ”în„) A se vărsa. Dunărea vine în mare. ♦ (și a veni la matcă sau la vad) A reintra în albie după vărsare. ♦ (pop.; adesea cu val. incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). Din cauza defectării unei instalații, nu a venit apa caldă. 2 (pop.; despre lichide organice) A se scurge. De pe frunte, sîngele îi venea în ochi. V 1 (cu determ. introduse mai ales prin prep. ”pînă la„, ”la„, ”în„) A ajunge pînă la nivelul...; a avea ca limită. Pantalonii îi veneau pînă la glezne. ◊ expr. A nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara (cu cineva) din cauza inferiorității în care se află. A veni la măsură = a ajunge la măsura, la mărimea prestabilită sau potrivită. A veni cotul la măsură sau a veni tafta la cot = a se nimeri; a se potrivi. A-i veni (cuiva) apa la gură (sau la gît) v. apă. 2 (pop.; despre obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). Pui de cîntărește oala... Venea trei oca și ceva (BRĂT.). ◊ (cu un compl. indirect introdus prin prep. ”de„, ”la„, ”pe„ care indică distribuția) Noi sîntem aici douăzeci... și ne vine pe fiecare doi miei (AGÂR.). 3 (pop.; despre mărfuri) A fi evaluat ca preț, a prețui, a costa, a ajunge. A întrebat cît vine kilogramul de roșii. 4 (înv.; despre oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de... A numărat oștenii și a venit pînă la o sută. 5 (înv., pop.) A ieși, a rezulta în urma unui calcul. Adăugăm doi la șapte și vine nouă. ♦ A se cuprinde, a intra, a merge. Doi în opt vine de patru ori. VI (de obicei cu determ. modale care indică un reper spațial; exprimă ideea de așezare, deplasare în spațiu) 1 (despre forme de relief, repere geografice) A fi situat, a se afla, a se găsi undeva (prin raportare la...). Versantul dinspre sat al muntelui... vine în fața răsăritului (BĂLC.). ♦ (despre drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția..., cu începere din..., pînă la...). O improvizare de bîlci pe șoseaua care vine de la Piatra (IBR.). ♦ (despre construcții, despre părți ale unei construcții etc.) A fi amplasat, așezat pe un anumit loc, într-o anumită poziție. Unde vine Banca Națională? ♦ (despre obiecte sau despre componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. ◊ expr. A(-i) veni cuiva (ceva) la îndemînă = a fi îndeajuns de aproape (de cineva) pentru a putea fi ușor de atins, de luat, de mînuit; ext. a-i fi cuiva ușor, comod, convenabil etc. (de făcut) ceva. A-i veni cuiva peste mînă (ceva) = a fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mînuit de către cineva; ext. a-i fi cuiva greu, incomod, neconvenabil, neplăcut (să facă) ceva. 2 (mai ales cu determ. modale ca ”bine„, ”frumos„, ”de minune„) A i se potrivi, a-i ședea; a-l prinde. Hainele noi îi veneau foarte bine. VII 1 (de obicei cu determ. care indică rangul, instituția, domeniul) A prelua, a primi (ca succesor) funcția, împuternicirea de... Venind din nou la domnie,... începu cu un mare măcel al boierilor (IORGA). ◊ expr. A veni la putere (sau la guvern, la guvernare) = (despre șefi de state, guverne, formațiuni politice) a prelua puterea (politică) într-o țară. Singurul partid care nu are nici un interes imediat de-a veni la guvern... e cel conservator (EMIN.). ♦ (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. ”la„ sau ”în„) A luat în primire o slujbă, un post (de conducere); a se angaja într-un serviciu; a avea o îndeletnicire. A venit la institut de trei ani. ◊ expr. A veni în serviciul cuiva = a se pune în serviciul cuiva, a-și oferi cuiva serviciile. 2 (înv., pop.; mai ales despre bunuri, proprietăți etc.) A i se cădea, a i se cuveni, a i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. Le-a venit cîte două mii partea fiecăruia. Ce-i drept, au și muncit (GHICA). VIII (despre ființe; adesea cu determ. care indică elem. precedent față de care se face raportarea) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp); a merge, a păși după cineva sau după ceva; a succeda. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț (EMIN.). ♦ (despre fapte, întîmplări, sentimente etc. ale oamenilor) Știe marele poet că... apoi vin reflecțiile (RUSSO). ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie după... Logofătul cel mare... are sub sine mulți logofeți. Logofătul al doilea vine după el (PER.) ♦ (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. ”după„) A se însoți cu cineva (căsătorindu-se); a urma (pe cineva) în vederea căsătoriei. E muiere bună, ne iubește și chiar a zis c-ar veni după d-ta, tată (POP.). ♦ A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.); a se călăuzi după un indiciu, după o urmă etc. Dihania de lup adulmecă și vine după fum (CR.). ♦ A urma învățăturile, îndrumările etc. cuiva, a asculta de..., a proceda conform cu...; ext. a adera la ceea ce întreprinde cineva, a fi alături de cineva (într-o acțiune). Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni (BIBLIA). B intr. I 1 (despre evenimente, situații, întîmplări etc.) A se produce, a avea loc, a se întîmpla; a se petrece, a se realiza; a surveni, a interveni. Circulă zvonul că în curînd va veni răsturnarea rînduielii de acum (DAN). ◊ expr. Nu știi cum vine păcatul, se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul imprevizibil sau îndemnul la prudență, la prevedere. A veni vorba de... (sau despre..., că...) = a fi adus, pus, luat în discuție; a se vorbi (printre altele) despre... Așa (sau cum) vine vorba (sau vorbirea) = așa se vorbește, așa se spune, așa umblă vorba. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) = a sesiza sensul, nuanța, aluziile din spusele cuiva. ♦ (despre oameni) A se ivi, a apărea (în timp). O personalitate... vine într-o vreme în care talentul și predispozițiile artistice nu se au singure în vedere (OPR.). 2 (despre timp sau despre unități, intervale, perioade de timp) A începe să se desfășoare; a deveni actual; a sosi. Veni timpul de plecare în străinătate (ALECS.). ◊ (în legătură cu intervale de timp determinate, părți ale zilei, anotimpuri etc. realizează deseori constr. cu val. de loc.vb.) Cînd a venit toamna, s-a dus și ea cu frunzele (SADOV.). ◊ expr. A(-i) veni (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) = a sosi pentru cineva sau pentru ceva prilejul așteptat, momentul favorabil. Vine (ea) și vremea aceea, se spune pentru a exprima convingerea că ceea ce este așteptat se va împlini. A veni împlinirea vremii = a împlini timpul stabilit. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) vremea (sau ziua) mea (sau a ta, a lui etc.) ori ceasul meu (sau al tău, al lui etc.), se spune pentru a atrage atenția că este inevitabil momentul favorabil cuiva, al aprecierii, al recompensării sau al pedepsirii (cuiva). A(-i) veni (cuiva) ceasul (sau vremea) = a) a ajunge la capătul vieții, a se afla în pragul morții; b) a-i sosi timpul să se căsătorească; c) a-i sosi timpul să nască. I-a venit vremea, dar nu i-a venit ceasul, se spune a) despre o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii, dar așteptínd declanșarea acesteia; b) despre o fată de măritat care nu și-a găsit încă pretendent. A veni rîndul (cuiva) sau a veni rîndul (pentru ceva), a veni la rînd v. rînd. ♦ (despre unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rînd (în conformitate cu periodicitatea specifică). Nici nu bagi de seamă cum vine Crăciunul (DAN). ◊ (bis.; în prop. atrib. care capătă valori semantice echivalente cu ”veșnic„, ”de apoi„) În viața ce-o să vie, ca-n viața trecătoare... tot vesel am a fi (BOL.). ♦ A avea ca limită finală, a ajunge pînă la data (de...). Documentele bisericii vin pînă la anul 1780. ♦ (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.; cu determ. introduse prin prep. ”în„, ”la„) A se nimeri, a cădea la o anumită dată, într-o anumită zi sau perioadă; a se afla, a fi într-un anumit moment; a pica. Anul acesta Sfîntul Gheorghe vine după Paște. ◊ (pop.; despre unități ale timpului) A se încheia, a se împlini. Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin sahar (POP.). II unipers. (de obicei cu un compl. în dat.) 1 (despre stări fiziologice sau psihiatrice, simptome de boală etc.) A cuprinde, a apuca, a pune stăpînire pe cineva. Îmi veni atunci o grozavă strîngere de inimă (GAN.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) = a i se umezi ochii, a începe să plîngă. A(-i) veni (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) = a avea impulsul, pornirea de a rosti ceva, de a spune, de a da glas. (Tot) ce îmi (sau îți, îi etc.) vine la (sau în) gură sau cîte îmi (ori îți etc.) vin la (sau în) gură = (în legătură cu vb. ca ”a zice„, ”a spune„ etc.) fără a alege, a selecta cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). Cum (sau oricum) îi (sau îți etc.) vine la gură = (în legătură cu vb. ca ”a ocărî„, ”a batjocori„, ”a blestema„) în termeni duri, brutali, violenți. A-i veni (cuiva) acru = a-i displace, a se sătura de ceva; a i se acri. A-i veni (cuiva) o nebuneală (sau pandaliile) să... = a i se năzări să... Îmi (sau îți, îi etc.) vine nebunie (sau vin pandaliile), se spune pentru a exprima enervarea, agasarea în legătură cu ceva. Să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie), se spune pentru a exprima surprinderea, uluirea, mirarea (în legătură cu o situație, o întîmplare neplăcută). A-i veni (cuiva) dracii = a deveni îndărătnic, nereceptiv, furios. A-i veni cuiva pe cineva = a se supăra, a se mînia, a avea necaz pe cineva. A-i veni cuiva ceva = a i se face de ceva. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) v. toană. ♦ (precedat de ”cum„, ”cînd„, ”unde„ etc.; constr. cu dat. pron.pers.) A găsi de cuviință, a crede potrivit, necesar (la un moment dat); a vrea. Poate să se plimbe cînd îi vine cheful. ◊ expr. A-i veni (cuiva) la socoteală (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...). A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) = a-i produce mulțumire, satisfacție (că...), a-i face plăcere (că...). A-i veni (cuiva) ușor (sau lesne, cu înlesnire) (să..., a...,dea...) = a-i fi, a i se părea ușor, simplu (să...). A nu-i veni (cuiva) să... = a-i fi, a i se părea greu, anevoios (să...); a-i fi, a i se părea dezagreabil, plăcut (să...); a-i fi imposibil (să...); a nu-i conveni. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) v. bine. A(-i) veni (cuiva) (cu) greu (să..., a..., de...) v. greu. 2 (cu sub. gram. ”gîndul, ideea„ etc. sau, impers., determ. prin ”în gînd„, ”în minte„, ”în cap„ etc., cu care formează loc.vb.) A-i trece cuiva prin minte, a găsi de cuviință, a socoti potrivit să...; a gîndi. I-a venit ideea să-și facă testamentul. ◊ expr. A(-i) veni (cuiva) în cap = a) (și a-i veni cuiva în amintire, în memorie, în gînd) a-și aduce aminte, a-și aminti (de ceva); b) a-și da seama de..., a realiza că..., a înțelege necesitatea de a... Cum îi vine în (sau la) minte (ori în gînd) = după bunul plac. A nu-i veni (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte = a nu considera ceva ca acceptabil, plauzibil, realizabil etc.; a socoti, a considera ceva de neconceput, inacceptabil, irealizabil. (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau veni, a venit) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte sau în gînd) (de...), se spune (adesea cu val. exclam.) pentru a atrage atenția asupra caracterului neașteptat, neobișnuit, surprinzător al faptelor sau al situațiilor relatate. Ce-ți (sau ce-i) veni? ori ce ți-a (sau i-a etc.) venit?, se spune, cu nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea, nemulțumirea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite, nesăbuite ale cuiva. C intr. I 1 (cu determ. introduse prin prep. ”la„, ”în„ etc.) A ajunge, a se vedea, a se pomeni într-o anumită situație, într-o anumită stare. La atîta fățărnicie... au venit pornirile unor oameni (BOJ.). ◊ expr. A veni în contact (sau în atingere) (cu...) = a) a ajunge în nemijlocită apropiere, în vecinătate cu...; a se atinge de...; b) a ajunge să aibă relații, raporturi, datorită vecinătății, cu...; c) a ajunge să cunoască, a fi influențat, informat de... A veni în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu... = a fi în dezacord, în discordanță cu...; a fi opus, contrar cu... ♦ (pop.; despre plante) A face, a produce rod; a rodi. Verdețuri care vin primăvara. ◊ expr. A veni pe rod = (despre vie, pomi fructiferi) a începe să rodească. ♦ (înv.; pop.; cu precizări ca ”în vîrstă„, ”la anii„ etc., urmate de determ. gen. sau introduse prin prep. ”de„) A împlini o anumită vîrstă. Veni în vîrstă de măritat. ♦ expr. A(-și) veni la (sau în) vîrstă (sau deplină vîrstă, vîrstă legiuită, măsura vîrstei, vîrstă anilor) = a deveni major, a ajunge la majorat. A veni în vîrstă (sau la vreme) de (adînci) bătrînețe sau a veni mai la vîrstă = a îmbătrâni (foarte tare), a deveni (foarte) bătrân. A veni la sfîrșitul vieții (sau anilor) = a muri. A veni pe... = (urmat de determ. numerice) a fi pe punctul de a împlini vîrsta de...; a merge pe... Fata venea pe șapte ani. 2 (înv.; cu determ. care indică opinii, păreri, decizii, hotărîri) A cădea de acord, a conveni; a adopta. ◊ expr. A veni în pofta cuiva = a face cuiva pe plac. A veni la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu...) = a se înțelege, a cădea de acord (cu...). 3 (înv.,pop.; constr. cu dat. pron.pers.) A-i părea, a-i face impresia de... Aceste vorbe i-au venit omului cam ciudate. II (cu val. de semiauxil. de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; constr. cu dat. pron.pers.; mai ales urmat de un alt vb. la conjunct.) A avea pornirea, dorința de a... (sau să...), a se simți în măsură să... Era atîta ușurare în ce-i spunea bătrína, încît nu-i venea să creadă (AGÂR.). III (cu val. de semiauxil. de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt vb. la indic, introdus prin conj. ”de„, ”și" sau la conjunct, sau la inf.) A fi pe punctul, în situația de...; a ajunge pînă la punctul (de) unde... Fumul vine de se depune pe horn. D intr. (cu funcție de vb. cop.; cu nm.pred. care indică modalitatea sau relația) 1 (înv., pop.) A fi. Ia să vedem, cam cum ar veni trebușoara asta? (CR.). ◊ Loc.vb. A veni rudă (cu...) sau a-i veni (cuiva) rudă = a se înrudi (cu...). Ne vine cam rudă. I-a fost Costache tutor (CĂL.). ◊ expr. Cum vine (și) (vorba sau treaba) asta, se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întîmplare, pentru o afirmație sau o faptă a cuiva. 2 (pop.) A deveni, a se face. A venit copilul flăcău mare. E (înv., pop.; cu funcție de vb. auxil., realizează o formă a diatezei pas.) Ciocul... este aci relativ mare și vine așezat ca la pripoane, imediat sub vârf (ANTIP.). • prez. ind. vin, (înv.,pop.) viu; conjunct. pers. 1 să vin, (înv., pop.) să viu, pers. 3,6 să vină, (înv., pop.) să vie; imper. pers. 2 vino, (pop.) vină; ger. venind, (înv.,pop.) viind; part. venit. /lat. venīre.

MASAJ s.n. Acțiunea de a masa; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, executat cu ajutorul mîinilor sau al unor aparate speciale. V. f r i c ț i e, t r a s, t r ă s ă t u r ă. Cura este plăcută, fiind făcută cu apă caldă, deși masagiul aduce pe bietul pacient în stare de aluat plămădit fără milă. ALECSANDRI, S. 136. În anticitate.. . [maladia] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice, cu un instrument lung și flexibil, d-a lungul și d-a curmezișul mușchilor lombari și spinei dorsale. CARAGIALE, O. VII, 46, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Azi e ziua mea de masaj electric. C. PETRESCU, C. V. 265. ◊ Expr. A face (un) masaj = a masa; p. e x t. (glumeț și familiar) a trage o bătaie. V. a m u i a o a s e l e. Lasă-i. . . că le fac un masaj românesc dacă n-ai putut să-i duci cu vorbe. PAS, Z. IV, 196. – Pl.: masaje și (rar) masajuri. – Și: (învechit) masagiu s.n. – Din fr. massage.

benzamidă s.f. (chim.) Amidă a acidului benzoic, cristalizată, solubilă în apă caldă și alcool, folosită în sinteze organice. • pl. -e. /<fr. benzamide.

boiler s.n. Cazan special de încălzire a apei, folosit în instalațiile termice și de apă caldă curentă. • pl. -e. /<germ. Boiler.

brasaj s.n. 1 (tehn.) Amestec cu aer al vaporilor sau al picăturilor unui combustibil lichid înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2 (ind. alim.) Amestec din faină de malț și apă caldă pentru obținerea mustului de bere. • pl. -e. /<fr. brassage.

buiotă s.f. Pungă plată în care se pune apă calda, folosită, mai ales, ca mijloc terapeutic; termofor. • pl. -e. /<fr. bouillotte.

MOARE s. f. 1. (Regional, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Apă cu sare (v. saramură) sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; s p e c. zeamă de varză. Și l-au bătut nepărăsînd și stropindu-l cu moare de oțăt, frecindu-i ranele cu tlrsine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 128^r/22, cf. ANON. CAR. Într-un blid mămăligă cu moare, Intr-altul fălci de porc afumate, Apoi curechiu fiert cu rîncezală. BUDAI-DELEANU, Ț. 304, cf. LB. Moare de curechi. ALECSANDRI, T. 695. Capul te doare și cînd ai făcut vreun huleai (chef) cu prietenii; în acest caz, moarea de curechi te răcorește. ȘEZ. III, 14. Se bea boabe de cîrmîz fierte în vin ori în moare. N. LEON, MED. 29. La pește fiert în moare (zamă de varză) ne lăsăm prea mult îmbiați. F (1906), 6. Zeama de varză, numită și moare, este foarte plăcută la gust și cu cît este mai sărată cu atît este mai purgativă. BIANU, D. S. 784. Să iei o parte de moare de curechi și două de ulei de in. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 48. Se culege aliorul tînăr. . . se fierbe, se stoarce bine, iar zeama se lăsă să se limpezească. În vasul cu aceste gălbenele se pune apoi lîna care a fost împietrită în moare de varză – zeamă de varză acră. PAMFILE-LUOESCU, CROM. 48, cf. 65. Mîncarea principală era zama de fasole, „moarea”-zama de varză – și mămăliga cu ceapă sau coaptă pe jar. DRAGOMIR, O. M. 16. Vinul trebuie ținut departe de murături, că se îmbolnăvește, zise Simion. Capătă miros de moare. BENIUC, M. C. I, 203. Moare de curechi . . . am eu în beci. . . îi acră și sărată. CAMILAR, N. II, 416. Și apoi pre lîngă făsaică Cîte un pic de moare acră. RETEGANUL, TR. 164. La pămînt cu bătuta Să moară iubovnica Și să moară-n postu mare Cu fasole și cu moare. ȘEZ. IV, 236. Ẑinu ista parcî-i moari di pepini. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Băgăm la moare cureci. ALR I 753/65. Să s-acrască, să facă moare. ib. 753/343. Moare de pe curechi. ib. 755/140. Moare acră. ib. 755/266. Crîstăveți în moare. ib. 756/45. Moare „apa caldă, sărată ce se pune în cada cu curechiu tocat”. ALR II 4 097/29. Bagă sare și apă să se facă moare. ib. 4097/95. I-am făcut moare curechiului. ib. 4 097/574. ◊ E x p r. (Regional) Îmi bag capul în moare de sare numai să. . . = sînt dispus să fac orice pentru . . . Cf. CIAUȘANU, GL. (Regional) A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama cu nepăsare; la mine nu se trec acestea. . . Pare-mi-se că știi tu moarea mea . . . Să nu mă faci ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd, cît ești de mare ! CREANGĂ, A. 119. Pînă și sergentul-major Tudose tremura cînd simțea că domnul căpitan nu-i în toane bune. Îi știa moarea. SADOVEANU, O. II, 416. O văzut omul că n-ari-ncotro, că-l scoate pe ușă cam cu nipusă-n masă, da n-o zăs măc, că știe moarea ii. ȘEZ. XXIII, 52. Îi cunosc eu moarea lui. Com. din PIATRA NEAMȚ. ◊ (Glumeț) Dă, cucoane, de noi ca de noi, că ne lăsăm pe apă la vale și ieșim la mal, că, doar îi știm noi moarea Tazlăului; da neata n-ai să poți trece, că te prăpădești. HOGAȘ, M. N. 218. (Regional) A mînca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, mînia, toanele cuiva. Poftească [la judecată], dacă vrea să guste moarea lui Harță Răzeșul. ALECSANDRI, ap. TDRG. Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. Cuza după ce-a scăpat de halaiul acela, ajungînd pe un om, care văzuse pățania lui, l-a întrebat cine-i acela ce l-o bătut. – Vatavul mănăstirei Neamțului. Da ai gustat încaltea și din moarea lui ! ȘEZ. VII, 41. 4. ♦ Mujdei (1). Cf. CHEST. VIII 80/19, 25, ALR II 4 117/899, LEXIC REG. 42. ♦ „Amestec de apă cu sare și cu ceapă coaptă” (Nedeia-Băilești). CHEST. VIII 79/19. ♦ Zeamă pe care o lasă carnea sau slănina cînd sînt fripte. Cf. ALR I 740/12, 24, 26, 28, 30, 40, 79, 85, 825, 846. ♦ Fel de mîncare preparat în saramură. E bun, firește, puiul fript și făcut moare, – fript, rupt și pus într-o strachină cu apă căldicică și sărat apoi. PAMFILE, A. R. 82. ♦ Fel de a fi al cuiva; fire, temperament; caracter. Dă, cucoane, Lasă-l în pace, că așa îi este moarea (adecă naravul, obiceiul). REV. CRIT. II, 96. 2. (Prin sudul Olt., determinat prin „de săpun”) Leșie care rămíne pe fundul căldării după ce s-a scos săpunul; (regional) strat. Cf. LEXIC REG. 42. – Pl.: (neobișnuit) mori. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Probabil lat. moria. Cf. PUȘCARIU, ET. WB. 95, DHLR I, 79, II, 26, CDDE 174.

MOI¹ adj. invar., subst. (Regional) 1. Adj. invar. (Despre obiecte de îmbrăcăminte; p. ext. despre oameni) Ud, muiat (de ploaie); leoarcă (Roșia-Beiuș). Cf. ALR II 2 536/310. Tătă-i moi. ib. Tătu-s moi. ib. 2. Subst. (În expr.) A pune (sau a da, a băga, a lăsa, a sta) la (sau a, pe, de-a) moi sau a pune de-a moiul = a pune (sau a lăsa, a sta) într-un lichid, pentru a se înmuia. Ia rachii, pune-i a moi în oțet (a. 1749). GCR II, 43/12, cf. 46/1. Joldeala se pune la moi, în apă, unde stă o noapte. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 57. Se umple vasul cu apă limpede și rece de rîu și se lasă [firele de lînă] să steie 36 de ore la moi. id. ib. 116. Dăm cînepă la moi. GR. S. I, 137. Lîna se pune pe moi. CHEST. V. 160/51. [Tortul] îl înmoiem în apă caldă cu leșie și-l lăsăm să steie a moi vo două ceasuri. ALRT II 69. Ai pus opincile la moi. ALR II 3 551/219, cf. 3 551/349, 605, 833, 4 009/2, 6 351/310. GL. V. J . A pus rufele de-a moiul. MAT. DIALECT, I, 213, cf. 25. (Glumeț) Nevastă. . . de-acuma nu te mai bat, C-am pus gîrbaciul pe moi. PAMFILE, C. T. 321. A umbla de-a moiul = a umbla tot timpul beat. MAT. DIALECT. I, 285. 3. Subst. Copcă mare (în gheață); (regional) căldare. Se face la mijloc o copcă mare. . . numită căldare ( . . . mai zisă și moi). ANTIPA, P. 485. – Derivat regresiv de la muia.

MUIA vb. I. 1. T r a n z. A umezi, a uda introducînd într-o substanță lichidă (sau într-un vas, într-o cavitate etc. care conține această substanță); s p e c. (complementul indică un aliment) a introduce într-un lichid pentru a face să fie moale¹ (I 1). Lemnul de chedru și înfășurătura canurei roșie. . . să le moaie în sîngele găinei jungheate. CORESI, EV, 425, cf. ANON. CAR. Două fălii de pîine prăjite și muiate în oțet de trandafir (a. 1749). GCR II, 45/9, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Mîncam numai soharici, un fel de pesmet. . .; trebuia să-l moi o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. Muia feleșțiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. O babă. . . morfolea-n gingii un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. CARAGIALE, O. II, 244. Eu nu sînt ca albinele, să-mi moi botul în orice floare. DELAVRANCEA, O. II, 118. Muie de multe ori condeiul în călimară. AGÎRBICEANU, A. 137. Ne mulțămirăm a ne muia buzele în rachiul din pahar. HOGAȘ, DR. I, 150. Aprind cîte o bucată de pînză dintr-un sac, după ce au muiat-o în petrol. CANDREA, F. 289. Moaie-ți colea în fîntînă botișorul însetat Și te-adapâ și te-alină, roibuleț nealintat. EFTIMIU, Î. 101. [Calului] îi vine chef să-și plece botul într-un pîrăuaș de apă nouă. Și-l moaie ușor, îl scutură și pufnește. SADOVEANU, O.VIII, 301. își muiară mustățile în oala de vin. id. ib. 359. Muia pîinea pe jumătate în apă și o mînca. STANCU, R. A. III, 113. Barbu muie tocul în călimara de pe masă și se iscăli. PREDA, D. 39. Tîrziu îți moi penița-n călimară. V. ROM. iulie 1954, 281. Treceți, Mergeți la fîntînă. . . Muiați fir de calomfir. TEODORESCU, P. P. 16, cf. 601. Mai multe țandure de draniță muiete în rîșină topită și aprinse. ȘEZ. II, 227, cf. III, 58. Și să mîne prefont uscat, Nici cu apă nu-i muiat, Nici cu sare nu-i sărat. HODOȘ, P. P. 208. Nora merge la fîntînă Cu cămeșa soacrei-n mînă. O moaie o dată în apă: „Na-ți-o, mamă, că-i spălată”. ZANNE, P. IV, 514. (În context figurat) Mi-i greață de secuiul ist muiet în cerneală, cînd cetesc în Plutarc despre oamenii cei mari. I. NEGRUZZI, S. V. 157. ◊ R e f l. p a s. Prin jud. Dorohoi pînzele se moaie o singură dată în apă caldă și apoi se usucă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 174. ◊ (Poetic; prin lărgirea sensului) Agapița mea a să fie cocoană mare, zicea ea cu ochii muiați în lacrimi de bucurie. NEGRUZZI, S. I, 72. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua își muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27, cf. id. G. P. 7. Era orașul de-altădată Sub plopi de-argint, muiați în soare. MACEDONSKI, O. I, 188. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. id. ib. 230. Clarul de lună, în care-s muiate vechile balade, numai singurătăților li se potrivește. ANGHEL, PR. 79. O ! pasări pribege, de ce nu mă luați cu voi în țările muiate veșnic în apele visurilor blonde. PETICĂ, O. 289. (R e f l.) Codrii de prin-prejur se muiau . . . în rumeneala serei. GALACTION, O. 281. ♦ (Complementul indică rufele murdare) A băga în apă (cu sodă, săpun etc.) și a ține cîtva timp înainte de spălare. S-a apucat des-dimineață să moaie tot ce avu negru. ȘEZ. I, 59. ♦ (Complementul indică pîinea sau mămăliga) A băga în grăsime, în sos etc. (înainte de a mînca); (popular) a întinge. Prostul muia malaiul în brînză, ca să se prindă de el, cum știa că se prinde de mămăliga caldă. ȘEZ. V, 55, cf. III, 17. Moi un dumicat. ALR II 4 116/727, cf. 4 116/605, 833. ◊ A b s o l. Am muiat în mîncare. ib. 4 116/704. 2. T r a n z. A uda; a stropi. Cu lacrimile meale de-m moiu așternutul. DOSOFTEI, PS. 23/11. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată de sudoare. SADOVEANU, O. VI, 624. Și ploaia mă ploaie, căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 272. A mele floricele să le moi cu apă rece. BUD, P. P. 30. Moi straturile. ALR II 2 537/362. 3.T r a n z. (Complementul indică pămîntul) A îmbiba cu apă făcînd să devină moale¹ (I 1). Ploaia dintr-acea zi muiesă pămîntul. DRĂGHICI, R. 79/16. Pompe puternice împingeau pămîntul muiat cu apă prin conducte. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 400. (În context figurat) Muiați pămîntul inimiei voastre ca sămînța de spăsenie, cuvîntul lu Hristos. . . întru voi să-l priimiți. CORESI, EV. 3. ◊ R e f l. El cum se ruga, Ploaiă că dădea, Pămîntu se muia, Cerbu se-nămolea. TEODORESCU, P. P. 67. De-ar da Dzeu să ploaie, Dealurile să se moaie. RETEGANUL, TR. 139. Cu o stropitură de ploaie pămîntul nu se moaie. ZANNE, P. I, 239. ♦ (Complementul indică materii în formă de pulbere) A transforma în pastă prin amestecare cu un lichid. A cernut făina de grîu și a muiat-o. A amestecat în aluat piper mult, a împletit un colăcel și l-a copt. SADOVEANU, O. XV, 410, cf. ȘEZ. III, 203, ALR II 4 025/531. 4. T r a n z. A face să devină mai moale¹ (I), mai puțin dur sau mai puțin țeapăn; a face mai suplu; p. r e s t r. a frăgezi. Își muie cîte o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149/19. Am muiat pînza, frecînd-o între degete. PAMFILE, J. II, 155. Sus, Sus opinca mea, Spusu-ți-am că te-oi muia In casă la soacră-mea. DOINE, 49, cf. ȘEZ. I, 114. ◊ E x p r. (Familiar) A muia coarda = a-și mai reduce din pretenții. Cf. ZANNE, P. IV, 313. ◊ R e f l. Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi ! iar sare roata. CREANGĂ, P. 126. Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă Și de oaie Se tot moaie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 437. ♦ R e f l. A deveni (mai) elastic, mai puțin rigid. După scăldare mai fiecare româncă îndătinează a unge pre copilul scăldat cu unt. . . ca să i se moaie ciolanele. MARIAN, NA. 114. ◊ T r a n z. Stoicea își muie mijlocul, își întinse ipingeaua și. se culcă. GALACTION, O. 46. 5. R e f l. (Despre ger, ploaie, vînt etc.) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru; (despre timp, vreme) a fi mai puțin rece, mai puțin friguros, a se încălzi. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II, 29. Gerul, în loc să contenească, să se mai moaie, creștea mereu. AGÎRBICEANU, A. 458, cf. 486. Se muie gerul. Streșinile începură să picure. STANCU, R. A. IV, 7. De îndată însă ce timpul s-a muiat, ele dispar iarăși de pe aici. LINȚIA P. II, 87. ◊ (Prin analogie) S-au mai muiat flacăra focului. DIONISIE, C. 204. ♦ T r a n z. (Regional; complementul indică o băutură alcoolică) A reduce tăria prin amestecare cu apă (Glimboca-Caransebeș). ALR II 4 155/27. 6. R e f l. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, vlaga; a se moleși (1). Caii lor li se muiase și îngenuncheară jos. PANN, E. II, 154/25. Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251, cf. id. A. 127. De mai ținea lupta, numai cît ai ațîța un foc, s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254, cf. I. NEGRUZZI, S. IV, 523. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. Și toate [cămilele] s-au muiat de genunchi și s-au pus jos. DELAVRANCEA, O. II, 316. Asinului i se muiară genunchii. GÎRLEANU, L. 135. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin, pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I, 55. Celor trei li se muiară picioarele. CAMIL PETRESCU, O. III, 172. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I, 225. O cuprindea o sfîrșealâ și picioarele i se muiau de la genunchi. V. ROM. februarie 1955, 144, cf. ib. august 1955, 55. Dară mîndră hălăoaie, Dac-o duci în cîmp, se moaie. JARNIK-BÎRSEANU, O. 432. ◊ E x p r. (Familiar) A i se muia (cuiva) balamalele = a-i slăbi (cuiva) puterile. Cf. ZANNE, P. III, 16. ◊ T r a n z. Furnicări ca de ace îi făceau dureri pe la încheieturi, îi amorțeau brațele și-i muiau picioarele. VLAHUȚĂ, O. III, 62. în încăierarea care se produsese, polițiștii, întârîtați, îl loviseră . . . , îl muiaseră și-l legaseră. STANCU, R. A. III, 34. Purtau încă amîndoi căciuli și sumane, și căldura verii timpurii îi muiase și le brobonise frunțile. GALAN, Z. R. 29. ♦ (Despre mișcări) A-și domoli avîntul, a se încetini, a se tempera. Se mai muia jocul. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Din ce în ce pașii se muiară. TEODOREANU, M. II, 120. ◊ T r a n z După o bucată de drum, o muiarăm de tot la pas. STĂNOIU, C. I. 57. Ne muiarăm fuga cailor. SADOVEANU, O. I, 156. Își domoli și-și muie pașii și se opri. id. ib. IX, 99. Mai moaie pasu. ALR II/I MN 46, 2 243/29. ♦ T r a n z. F i g. (Popular și familiar; adesea cu complementul „oasele”, „ceafa”, „spinarea”) A bate tare, zdravăn. Îl ghemuiesc în țârînă Pînă l-au muiat la vînă. BĂRAC, A. 72/16. Dacă și după aceea se vor împotrivi, muiați-le spinarea cu muchele iataganelor. FILIMON, O. I, 159, cf. BARONZI L. 43. Alelei ! pui de ciocoi ! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci, să te moi, De piele să te despoi. ALECSANDRI, P. P. 250. Cînd te-oi prinde la zăvoi, Cu măciuca să te moi, Să te jupoi ca pe oi. ȘEZ. V, 46. Scoati-o botî ciotoroasî. . . Pi ciocoi mni-l mai muia. VASILIU, C. 31. Am să-ți moi oasele. CIAUȘANU, GL., cf. ZANNE, P. II, 66. 7. T r a n z. și r e f l. F i g. A (se) îndupleca, a (se) înduioșa, a (se) îmbuna; a (se) potoli, a (se) domoli. Să nu ne slăbim, nici să ne muiem. CORESI, EV. 76, cf. 466. Mardonie atîta zisă și muia gîndul lui Xersis, și, mai apoi, și acesta tăcu. HERODOT (1645), 360. într-aceasta să muie tiranul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 16^r/15, cf. octombrie 69^r/14. Luîndu-l cu cuvinte și rugămente părintești, turburată răutatea lui Caracala să moaie. CANTEMIR, HR. Bătrînă socotind. . . cum că s-au muiat Teaghen, au spus cătră Arsachi. . . AETHIOPICA, 31^v/10. Măcar de ar fi și tari la inimă,moaie și cu osîrdie o dumerește. MOLNAR, RET. 4/2. Inima cea mai păgînă, privind să putea muia. BELDIMAN, E. 73/36. Însuși turbata mulțime . . . Să muiesă, încetasă, Di blăstămuri să lăsasă (a. 1845). CAT. MAN. II, 128. Slăbiciunile spuse moaie inima oricui. CONACHI, P. 122. Se muie iar împăratul cu cîte el i le-a zis. PANN, P. V. II, 10/19, cf. III, 49/6. Viteze oști ce muiaseră ambițiunea polonilor. NEGRUZZI, S. I, 30. Nu mai știa ce să facă . . . ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11. Zadarnic am cercat trufașa-i sumeție s-o moi prin voluptăți. NEGRUZZI, S. VI, 258, cf. 542. De piatră d-ai fi fost, te-ai fi muiat l DELAVRANCEA, O. II, 149, cf. AGÎRBICEANU, A. 118. Atunci acesta nu numai că se moaie. . . , ci ține și un discurs. IBRĂILEANU, SP. CR. 257. Oamenii se muiară numaidecît, ba unii dintre ei plecară chiar ochii în pămînt, rușinați. STĂNOIU, C. I. 68, cf. 202. Am să mă rog și eu ș-am să cetesc, ca să ți se moaie inima. SADOVEANU, O. IX, 193. Mitreă și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. id. M. C. 64. Bunicului se moaie inima de milă. STANCU, D. 15. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec . . . La inimă m-am muiat Si nu l-am mai înecat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ R e f l. (Despre ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. Cf. PSALT. HUR. 46^/1, CORESI, PS. 144/7. ◊ E x p r. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A, 58. ◊ T r a n z, Ca a fariseilor și a cărtularilor graiure să le moaie. . . cu această znamenie. CORESI, EV. 168. După ce așeză biletul în lumină și-l citi, părintele Ghițâ mai muie vorba. STĂNOIU, C. I. 33. 8. T r a n z. (Fon.) A palataliza. Inițial a existat la plural un i, care a dispărut după ce a muiat consoana anterioară. GRAUR, I. L. 61. ◊ R e f l. În epoca următoare, romanică comună, toate consoanele urmate de iod s-au muiat. SCL 1956, 163. – Prez. ind.: moi și (Învechit, rar) muiez (ANON. CAR.). – Și: (învechit) amuiá (BUDAI-DELEANU, ap. HEM), (regional) moiá (ALR II 3 551 bis/2, 36) vb. I. – De la moale¹. – Pentru unele sensuri, cf. fr. m o u i l l e r. – Amuia: cu proteza lui a.

mlácă, mlăci, s.f. (reg.) Mlaștină, mocirlă. ■ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș; La Mlacă, mlaștină situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac. – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).

tépliță, s.f. v. topliță („izvor de apă caldă”).

tópliță, toplițe, (tepliță) s.f. 1. Izvor de apă caldă. 2. Braț izolat al unui râu; băltoacă, lac. ■ (top.) Teplița, lac (numit și Balta lui Năsui) situat la ieșirea din Sighet, spre loc. Tisa; Teplița, pârâu; Toplicioara, vale în Săcel. – Din sl. toplica „baie caldă naturală” (Scriban, DEX).

uncróp, uncropuri, (oncrop), s.n. (reg.) Apă fiartă, clocotindă. ■ Maramureșencele pun apa fierbinte într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa caldă: „Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt” (Brediceanu, 1957: 43). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei. ■ Termen consemnat în Codicele de la Ieud (1672): „Voiu ploa spre voi piatră ardzându și ucrop”. – Din sl. ukropŭ (Conev, Tiktin, cf. DER; MDA).

NUCLEIC adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, pentoze etc., cu rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. Acizii nucleici sînt greu solubili în apă rece, mai ușor solubili în apă caldă, insolubili în alcool. ltr², cf. der. – Pronunțat : -cle-ic. – pl.: nucleici. – Din fr. nucléique.

RECIF, recife, s. n. (Geol.) Formație de stânci submarine, clădite de organisme (corali, alge etc.) care trăiesc sub formă de colonii în apele mărilor calde și care secretează carbonat de calciu. [Pl. și: recifuri] – Din fr. récif.

TERMAL ~ă (~i, ~e) 1): Apă ~ă apă minerală caldă care izvorăște din pământ (având, de regulă, proprietăți terapeutice). 2) Tratament cu astfel de apă. Cură ~ă. 3): Stațiune ~ă stațiune balneară cu izvoare de apă minerală caldă. /<fr. thermal

TERMAL, -Ă adj. (Despre ape minerale) Care izvorăște cald din pămînt; (despre o stațiune) care are izvoare de ape minerale calde. [< fr. thermal].

MARMITĂ s. f. 1. vas mare cu două torți, cu care se transportă mâncarea caldă și apa (în armată). 2. scobitură circulară sau ovală săpată prin eroziunea în roca dură a unui râu. (< fr. marmite)

ANTARCTICA, reg. polară în S Pămîntului, care include Antarctida și părțile de S ale Oc. Pacific (M. Ross, M. Amundsen), Oc. Atlantic (M. Weddeli) și Oc. Indian (M. Davis). Limita o constituie zona de unire a apelor mai calde, nordice, cu cele reci, antarctice (48-60 ° lat. S); c. 52,5 mil. km². În A. se includ și arh. din apele preantarctice: Georgia de Sud, Sandwich de Sud, Orkney de Sud, Shetland de Sud ș.a. Clima este aspră, cu temperaturi scăzute, vînturi puternice (viteza max.: 75 m/s, în Kerguelen), furtuni de zăpadă și cețuri dese. Temperaturile medii oscilează între 0 °C (vara) și -30 °C (iarna în insule). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în cantități mari pe ocean (800 mm/an) și la țărmul continentului (350 mm/an). În A. se formează gheață marină și de șelf și aisberguri. Fauna este săracă în specii, dar bogată ca număr de indivizi (balene, cașaloți, foci, pești, pinguini). Contribuții importante la exploatarea A. au adus: Cook (1772-1775), Bellingshausen și Lazarev (1820), Charcot (1910), Schackleton, Byrd ș.a. – Tratatul cu privire la A., încheiat în 1959 la Washington de către guvernele a 12 state (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud, U.R.S.S. și S.U.A.), prevede folosirea acestei reg. numai în scopuri pașnice.

CETATEA RĂDESEI, peșteră în M-ții Bihor, la 1.220 m alt., săpată în calcare tithonice de apele Someșului Cald. Lungime: 260 m. Intrare impunătoare printr-un portal de 15 m înălțime. Declarată rezervație speologică în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni.

SOMEȘU MIC, râu în NV pod. Transilvaniei, cu întreg cursul și bazinul său dezvoltate pe terit. jud Cluj; 178 km. După contopirea apelor Someșului Cald cu cele ale Someșului Rece în lacul de acumulare Gilău se formează, în aval de acesta, un curs unic cu numele Someșu Mic, a cărui direcție de curgere este S-N, cu largă ondulări ale văii și cu numeroase meandre ale talvegului. Drenează mai întâi parte de N a dealurilor Feleacului, trecând prin municipiul Cluj-Napoca, separă apoi C. Fizeșului (în E) de dealurile Clujului și Dejului (în V) printr-o vale largă, cu aspect de culoar, însoțită de lunci și terase bine dezvoltate, trece prin orașul Gherla și, la c. 20 km aval de acesta, confluează cu Someșu Mare formând cursul unic al râului Someș. Afl. pl.: Feneș, Suatu, Fizeș (pe dr.), Nadăș, Borșa, Lonea, Valea Mărului (pe stg.).

*termál, -ă adj. (d. terme; fr. thermal). Ape termale, ape minerale calde naturale: apele termale vindecă boalele cronice.

*térme f. pl. (lat. thérmae, vgr. thérmai, d. thermós, cald). Băĭ publice ale vechilor Romanĭ: termele de la Pompeĭ. Stabiliment de ape medicinale calde: termele de la Karlsbad.

termal a. se zice de apele minerale calde: stațiune termală.

RECIF, recife, s. n. (Geol.) Formație de stânci submarine, clădite de organisme (corali, alge etc.) care trăiesc sub formă de colonii în apele mărilor calde și care secretă carbonat de calciu. [Pl. și: recifuri] – Din fr. récif.

RECIF, recife, s. n. (Geol.) Formație de stînci submarine, clădite de organisme (corali, alge, scoici, melci etc.) care secretă carbonat de calciu și care trăiesc sub formă de colonii în apele mărilor calde.

termal, ~ă a [At: AR (1832), 291²/98 / Pl: ~i, ~e / E: fr thermal] 1 (D. apă) Cu temperatura mai ridicată decât cea medie din luna cea mai călduroasă a unei regiuni.2 (D. izvoare de ape minerale) Care izvorăște cald din pământ, având, de obicei, proprietăți terapeutice. 3 (D. o stațiune) Care are izvoare calde de apă minerală.

OALĂ s. f. (Mold .) 1. Scoc, jgheab, burlan. Apele ceale calde . . . ies din oale. DOSOFTEI, VS. Și au făcut și o cișme, adecă fîntînă, în zidiul beserecii despre poarta cea mare a curții cei domnești, aducînd apă pe oluri de departe. PSEUDO-COSTIN, 26^v. 2. Țiglă, olan. S-au apucat de-au acoperit mănăstirea Balica cu oale și au tencuit-o pe dinafară. NECULCE. Variante: ol s.n. (PSEUDO-COSTIN, 26^v). Etimologie: lat. ollae. Vezi și ol. Cf. s u l i n a r, v ă l ă u.

CĂLDUȚ adj. dim. CALD. Abia cald, prea puțin cald, căldicel: apă ~ă.

încrop s.n. (pop.) 1. apă căldicică. 2. supa caldă a miresei; uncrop.

SARGASELOR (SARGASSO), Marea ~, sector din NV Oc. Atlantic, între paralelele de 20 și 35° lat. N și între meridianele de 30 și 70° long. V, al NE de lanțul ins. Antile, înconjurat de curenți oceanici, respectiv Golfstrom (Gulfstream) și Curentul Ecuatorial de Nord (sau Curentul Canarelor); c. 5,2 mil. km²; ad.: 1.500-7.000 m; salinitate scăzută: 36,5-37‰. Apele liniștite și calde (iarna, temp. apei la supr. este de 18-23°C, iar vara, 26-28° C) permit dezvoltarea în cantitate foarte mare a algelor din genul Sargassum, care plutesc la suprafața apei. Aici migrează anghilele pentru reproducere. Reperată pentru prima oară de Cristofor Columb în anul 1492.

LOTUS, lotuși, s. m. Plantă de apă din țările calde, înrudită cu nufărul, cu floare mare, albă, aclimatizată și la noi (Nymphaea lotus). Cu narciși, cu crini, cu lotuși, Timpul cald s-apropie. TOPÎRCEANU, M. 38. Floarea tainică de lotus întristat se vestejește, Printre poame ce se urcă pe sub bolți piramidal. MACEDONSKI, O. I 104. Acela ce își împlinește datoriile fără a ținti la vreun interes, numai pentru amorul binelui și al echității, este fără pată, întocmai ca și floarea de lotus care iese curată din mijlocul apelor. BOLLIAC, O. 35.

MARMÍTĂ s. f. 1. (Franțuzism învechit, rar, în sintagma) Marmita lui Papin = dispozitiv format dintr-un vas cilindric de metal închis ermetic cu un capac, cu ajutorul căruia se demonstra forța elastică a vaporilor de apă. Pentru a dovedi că temperatura fierberei crește cînd presiunea devine mai mare, ne putem servi de. . . [un] aparat cunoscut sub numele de marmita lui Papin. PONI, F. 126. 2. Vas mare (de fier) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mîncarea caldă. Sleite de apa chioară a cazonelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I, 243. - Pl. : marmite. – Din fr. marmite.

SILUR² s. m. pește de apă dulce din regiunile calde, care are șase mustăți în jurul gurii. (< fr. silure, lat. silurus)

CROCODILIÉNI (< fr.) s. m. pl. (ZOOL.) Ordin ce cuprinde cele mai mari și mai evoluate reptile (nări foarte bine separate între ele, dinți implantați în alveole, inima cu patru compartimente), încadrate în 13 specii (ex. crocodilul, gavialul, aligatorul), răspîndite în apele din toate reg. calde de pe glob; se hrănesc cu pradă animală, vie sau moartă.

rece a. 1. care nu e cald: vreme rece; 2. proaspăt: apă rece; 3. înghețat: vânt rece; 4. fig. flegmatic, indiferent: o privire rece; 5. pl. răcitură, piftie. [Lat. RECENS, proaspăt].

GIUMBUȘLUC, giumbușlucuri, s. n. Caraghioslîc, ghidușie. Actorii se distrează și distrează și publicul cu mici giumbușlucuri. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 180, 6/3. Nesăratele lui giumbușlucuri... îi scoseseră faima de băiat deștept. M. I. CARAGIALE, C. 15. Amfitrita, stînd culcată pe marginea mării, pe nisipul cald, visa, privind fața apei care se ridica și cădea săltată de tumbele și giumbușlucurile delfinilor, și, ca o femeie ce era, se ridică pe un cot ca să-i vadă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 192.

❍BĂLVĂNIT, ‼ BÎLVĂNlT adj. Olten. Bîhlit, stătut, clocit (vorb. de apă); rachiu ~, rachiu stătut, cald, care nu se poate bea.

ZÎMBRE, ZIMBRE sf. pl. 1 🐕 Rană ce fac caii, mai ales cei tineri, la gingii, din pricina fînurilor prea bățoase, apei de băut prea calde, etc.; calul ce are ~ mestecă greu, din cînd în cînd îi scapă fînul mestecat, iar cerul gurii e roșu și umflat: pentru zîmbre la cai... falca de sus să se ardă cu sare DRĂGH.; în gura vitei se introduce un lemn gros, ca să rămînă deschisă, apoi se taie zîmbrele cu foarfecile sau cu cuțitul PĂC. ¶ 2 Fig. A face ~, a se uita cu jind la ceva, a rîvni, a-i lăsa gura apă: el făcea zîmbre, privind cu jale la jilțurile ministeriale ALECS. [comp. pol. zabry < vsl. zabŭ „dinte”].

TERMALITATE s.f. Însușire a unor ape minerale de a izvorî calde. [Cf. fr. thermalité].

TERMALITATE s. f. însușire a unor ape minerale de a izvorî calde. (< fr. thermalité)

SOMEȘU RECE, râu, unul dintre izvoarele Someșului Mic; 45 km. Izv. din N masivului Muntele Mare, de la 1.639 m alt., drenează partea centrală a masivului Gilău pe direcție S-N și se varsă în lacul de acumulare Gilău, unde își amestecă apele cu cele ale Someșului Cald, rezultând, în aval de lac, un singur curs de apă cu numele Someșu Mic.

númaĭ adv. (lat. non, nu, și măgis, maĭ [mult]. V. cam). Excluziv, unicamente, nu alt-ceva saŭ nu alt-cineva: numaĭ el să vie, el numaĭ să vie, paharu s’a spart și s’a făcut țăndărĭ, era numaĭ el (= nu era de cît el). Numaĭ să, dar să, cu condițiune ca: Du-te! Numaĭ să nu regrețĭ! Du-te! Numaĭ să știĭ că nu te maĭ întornĭ! Numaĭ bun (bine), tocmaĭ bun (bine), cum trebuĭe: apa e numaĭ bună (de caldă, rece, dulce). Fără numaĭ, (Vechĭ. Rar azĭ), de cît numaĭ, ci numaĭ: nimenea, numaĭ fără el. Numaĭ de cît, îndată, imediat, pe loc. Numaĭ că, dar: Poțĭ să zicĭ! Numaĭ că mințĭ! Corelativ cu ci: nu numaĭ rău, ci și leneș. Expletiv: numaĭ ce auzi că numaĭ ĭacătă că auzi că = auzi că. Unit cu cît (nord): n’a zis nimic, ci numaĭ cît s’a uĭtat (maĭ elegant: ci numaĭ s’a uĭtat), luați-vă numaĭ cît cărțile (maĭ elegant: numaĭ cărțile). – În limba vorbită se zice núma și nîma.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

MARMITĂ, marmite, s. f. Vas mare cu două toarte și cu capac, în care se transportă mîncare caldă. V. cratiță. Sleite de apa chioară a cazanelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I 243.

termalitate sf [At: DN³ / E: ns cf fr thermalité] Însușire a unor ape minerale de a izvorî calde.

MÁSĂ¹ s. f. I. 1. (Adesea urmat de determinări care indică materialul folosit sau destinația) Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și avînd diverse folosiri, mai ales pe aceea de mobilă pe care se servește mîncarea. Ca o masă cînd o vezi tocmită cu bucate. CORESI EV. 50. Și văzînd Pafsanie atîtea mesă de aur și de argint și altă gâtire minunată se miră de atîta bine. HERODOT (1645), 498. Viind înaintea bucatelor domnești le tocmește pre masă. SIMION.,DASC LET. 23. Lățimea unei măsi. ECONOMIA, 219/17. 4 mese faine de tissaholz (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 114. Pe jilțu-mi, lîngâ masă, avînd condeiu-n mînă. . . Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor. ALECSANDRI, P. III, 4, cf. id. O. P. 101. S-a desfătat pînă la adînci bătrînețe, văzîndu-și pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale. CREANGĂ, P. 60. Acel vas. . . se află pe o masă. ISPIRESCU, L. 29. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. I, 88. Masa cea mare care se gătește cu bucate pe la ajunuri, stă la fereastra din răsărit. PAMFILE, I. C. 408. Între cele două ferești de la stîngă, o masă de brad, alb odată, dar mohorît acum de vremuri. HOGAȘ, M. N. 137. Cind obosesc, deschid fereastra și întorc spatele mesei de lucru. C. PETRESCU, Î. II, 267. Se poate să nu pui nici un cuțit pe masă? SAHIA, N. 60. Toate mesele, în cafenea și grădină, erau ocupate. BART, E. 25, cf. BENIUC, V. 49. Frunză verde liliac, Badiu meu tînăr diac Șede la masă scriind Și din inimă oftînd. JARNIK-BÎRSEANU, 125. Pîn-eram lá maica fată Eram luger după masă, Trandafir roșu-n fereastră. id. ib. 177, cf. 197, 251, 281. Mămăliga să răstoarnă ori pe fund ori pe masă. ȘEZ. V, 5, cf. MAT. FOLK. 1426, 1464. Cam în trunchiul casîei. . . Cam în cornul mesîei. GR. S. VI, 225. A fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247, cf. 251. Capra sare masa și iada sare casa. CREANGĂ, P. 250. Tu îl chemi (sau îl poftești) la masă și el se bagă (sau se trage) sub masă, se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. ZANNE, P. iii, 653. Unde-s șepte fete-n casă, Nici cîlți în casă, Nici mălai pe masă (= unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie). Cf. ZANNE, P. II, 125. Nu-i apucă soarele sfărîmitura de pe masă, se spune despre omul zgîrcit. Cf. id. ib. III, 654. Nepoftitul n-are loc la masă. id. ib. IV, 224. Mireasa nimerește masa (= omul împins de nevoie devine îndrăzneț). Cf. id. ib. 450. ◊ Masă verde = a) masă (I 1, de obicei acoperită cu postav verde) la care se joacă jocuri de noroc; p. e x t. joc de noroc. Glume inventate anume pentru jocul de cărți, necunoscute altor oameni, au fost de astă dată cu prisosință puse în circulație la masa verde. GANE, N. III, 172. La masa verde, nedreptate și ocară îți apare agonisita vecinului, alături de dispariția ultimei dumitále lețcaie. TEODOREANU, M. U. 105. Moștenise. . . și patima mesei verzi. id. M. II, 92; b) masă (I 1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. Cf. DL, DM. (Bis.) Sfínta masă = pristolul. COSTINESCU, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Sală de mese = încăpere în care se servește mîncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină étc. Soldații mai stau încă în sala de mese. SAHIA, N. 116. Față de masă v. f a ț ă. ◊ (Ca termen de comparație) O zidire în patru colțuri ca masa, avîndu-și curtea la mijloc. GOLESCU, Î. 41. Un șes drept ca masa. REBREANU, I. 208. ◊ E x p r. Capul mesei sau (rar) cap de masă = (de obicei construit cu verbele „a pune în”, „a sta în”) loc de cinste la o masă (I 1), la un ospăț. Făcut-au craiul ospâți măriii sale lui Constandin. . . șezînd am[î]ndoi în capul measii (a. 1700). GCR I, 336/14. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I, 85. I-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Cioropina sta în capul mesei pe șapte perne. ISPIRESCU, L. 203. A aduce sau a duce (ceva) la (sau pe, regional în) masă = a servi mesenilor (o mîncare sau o băutură). Medelniceriu mare. . . taie fripturile ce se aduc în masă. SIMION DASC., LET. 297. Pune-i piper, zeamă de năramză acră și cu apa lor ce-ș lasă, calde. . . du [stridiile] la masă (a. 1749). GCR II, 43/26. Li s-au adus mai la urmă în masă și niște sălăți. CREANGĂ, P. 210. Aduse [bucatele] pe masă la împăratul. ISPIRESCU, L. 23. A pune (sau a întinde) masa = a pune, a pregăti pe masă (I 1) toate cele necesare pentru servirea mîncării. DICȚ. (Cu altă construcție) .Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate. EMINESCU, O. I, 85. Stroie Orheianu intră în odaia unde era întinsă masa. SADOVEANU, O. V, 551. Muierea lui îl așteaptă acasă cu masa pusă. PREDA, D. 168. Porțile erau deschise. . . Și mesele toate-ntinse; Pe mese făclii aprinse. ȘEZ. II, 9. Pe nepusă masă sau cu nepus în masă v. n e p u s. A strînge masa = a aduna de pe masă (I 1) mîncările rămase, vasele din care s-a mîncat, tacîmurile etc. Mama Zoița strîngea masa, aruncînd fârmâturile la pui. BUJOR, S. 86. Strînge masa, nu mănînc. Pune șaua să mă duc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 506. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. Băteau din palme, ba să vie una, ba să vie alta: pune-te, masă; scoală-te masă. TEODOREANU, M. U. 92, cf. ZANNE, P. III, 652, com. din PIATRA NEAMȚ; se spune cînd ești obligat să servești mereu de mîncare. (Rar) A pune masa cu toții = a se împrieteni cu toată lumea. ZANNE, P. III, 653. A întinde cuiva masă = a da cuiva de mîncare. Mesele fură întinse pe de rînd tuturor oamenilor. VISSARION, B. 80. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a oferi ospețe, banchete; p. e x t. a se ține de petreceri. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuț. CARAGIALE, O. II, 254. Ținînd casă deschisă, masă întinsă. D. ZAMFIRESCU, A. 23. (Eliptic) Masa întinsă Te lasă cu punga linsă. ZANNE, P. III, 647, cf. 651. A lăsa pe cineva sub masă = a nu da cuiva nici o atenție. Cf. id. ib. 653. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a fi chibzuit; a trăi tihnit, liniștit. Ele caută ca să le fie casa casă și masa masă.i IONESCU, M. 205. Dacă nu știi să vorbești, taci, ca să-ți fie casa, casă și masa, masă. ZANNE, P. II, 841. A avea casă și masă = a avea cele trebuitoare pentru existență; a duce o viață tihnită. Maico, din copiii tăi, Toți au casă, Toți au masă, Numai eu trag la pedeapsă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. (Eliptic, cu forma negativă a expresiei) A doua zi, nici tu masă, nici tu casă, băiatul începu iarăși să plîngă. ISPIRESCU, L. 162. A avea ce pune pe masă = a) a avea existența asigurată. Cf. ZANNE, P. III, 657; b) (În construcții negative) a fi foarte sărac. N-are casă, n-are masă, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. ZANNE, P. III, 86. ◊ (În construcții ca „a (se) pune”, „a (se) așeza”, „a fi”, „a (se) afla”, „a sta”, „a ședea” la. . ., sau „a (se) ridica”, „a (se) scula” de la. .., cumulînd ideea de mîncare, prînz, cină) Îț voi întra-n sfînta casă, Unde ședzi doamne la masă. DOSOFTEI, PS. 21/2. Se scoală de la masă Cu inima friptă, arsă (a. 1774).GCR II, 104/38. L-au primit. . . să șadă cu dânsul la masă. DRĂGHICI, R. 12/31. Avea obicei cînd se punea la masă, să înghită mai întăi șepte, opt bolovani. NEGRUZZI, S. I, 246. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă. BOLINTINEANU, O. 31, cf. 110, 272, 277. Și s-așază toți la masă. EMINESCU, O. I, 85. Împăratul se afla la masă cu toți boierii. ISPIRESCU L. 2, cf. 5, 12. La masă punîndu-te Niciodată să nu-mbuci. JARNIK-BÎRSEANU D. 263. Omul la masă cînd șade să mînînce cum să cade. ZANNE, P. III, 649. Plătește birul cu fugiții, șede la masă cu nepoftiții, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. id. ib. V, 81. ❖ E x p r. (Regional) A Fi la masa cuiva = a se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. De cîndu-s la masa ta, Bătută-s de Precista; De cîndu-s la blidul tău, Bătută-s de Dumnezeu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. ◊ (Regional) A pune pe cineva la masă cu tine = a trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. Să am eu o slugă așa de vrednică. . .aș pune-o la masă cu mine. CREANGĂ, P. 229. ◊ Umplutul meselor = datină constînd din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la moși sau la rusalii. Cf. PAMFILE, S. V. 11. ◊ P. e x t. (Cu sens colectiv) Persoanele care mănîncă la aceeași masă (I 1); mesenii. Cf. CHEST. II 2/44. 2. (Abstract) Prînz; cină. Chibzuind. . . din cursul soarelui vremea mesii. DRĂGHICI, R. 150/19. Mă invita la masă. NEGRUZZI, S. I, 56, cf. 86. Voiră însă a scoate și ele din sîn ce puseseră în timpul mesei, ISPIRESCU, L. 40. Nu mîncă nimic la masă și vorbi foarte puțin. VLAHUȚĂ, O. A. I, 99. E rău, cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I, 229. Rămase la masă cu cocoana și cu popa Roșea. DELAVRANCEA, O. H, 328, cf. 88. Nu rămîn la masă decît rudele. BUJOR, S. 101, cf. 60. A doua zi au venit la masă după ce toată lumea se așezase. CAMIL PETRESCU, U. N. 106, cf. 39, C. PETRESCU, C. V. 135. Din somn la masă, coconița noastră. ZANNE, P. IV, 311. ◊ (Bis.; învechit, rar) Masa cea tainică = cina cea de taină, v. cină. Pentru ceia ce vorbescu cuvinte în deșărt, în ceasul cel înfricoșat al sf[i]ntei leturghii, a measei cei tainice (a. 1691). GCR I, 293/20. Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prînzul. DICȚ. ; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prînz; după amiază, după prînz. Pe la opt ceasuri după masă. DRĂGHICI, R. 150/16. După masă, tata a trecut în dormitor. SAHIA, N. 57 ; b) în fiecare după amiază. Boierul cît de sărac, tot își odihnește bucatele după masă. ZANNE, P. IV, 279. ◊ Expr. A ședea (sau a sta) la masă sau a lua masa = a mînca (de prînz sau de cină). După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod. CREANGĂ, P. 289. Zise. . . într-o zi cînd ședeau la masă. ISPIRESCU, L. 14. Vrei să luăm mîine seară masa împreună? ARGHEZI, P. T. 134. Dar de badea ce mai știi? Știu bine că-i sănătos, Șede la masă voios. JARNIK-BÎRSEANU, D. 119. Poftim la masă, formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mînca. Asta-i mai rău decît poftim la masă. CREANGĂ, P. 201. Poftim la masă Dacă ți-ai adus de-acasă. ZANNE, P. III, 650, cf. v, 520, com. din PIATRA NEAMȚ. (Popular) Bună masă v. b u n. 3. Ospăț, banchet, praznic, petrecere, chef. Unde ți-s mesele cu beauturile și cu mîncările (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 451/22. Toată nevoința bogatului [era] de a veșmintelor cealea scumpele și de measeși de uspeațe. CORESI, EV. 364. Nu era ei acolo grije. . . de mâncări și de mease, nice de casă sau de slujnice. VARLAAM, C. 366. Făcea masă împărătească. HERODOT (1645), 508. La mease și ospeațe să fie blând și linișor. EUSTRATIE, PRAV. 9/8. Făcînd mare masă să veseli cu dînșii. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155^v/2. Făcea și într-alți ani slujitorilor lui masă. NECULCE, L. 231. Și în viața lui era tot cu mese mari, cu cîntări și cu feliuri de feliuri de muzici. id. ib. 318. La ospeațe și la mease punea totdeauna un frîu în mijloc. MOLNAR, RET. 127/21. Measele ceale înalte domnești (a. 1799). GCR II, 170/25. Fac mese mari, cheltuiesc. Chem oaspeți ce-i lingușesc. MUMULEANU, ap. GCR, II, 248/13. Cît a ținut masa, cu fruntea-n- seninată Măria sa pe Despot zîmbind l-a ascultat. ALECSANDRI, T. II, 99. Se puse o masă d-alea împârăteștile. ISPIRESCU, L. 39. După cîteva zile de mese mari. . . familia puse din nou pe tapet viitorul meu. BRĂESCU, A. 237, cf. H II 82. Maică, măiculeana mea, De te lasă inima, Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198. Cu lăutari și cu masă Aduci pe dracu în casă. ZANNE, P. VI, 580. Cînd ești poftit la vro masă Pleacă sătul de-acasă. id. ib. III, 646. Veniți înțelepților să mîncați la masa nebunului, se zice despre cel care-și risipește averea în petreceri. Cf. ZANNE, P. III, 647. ◊ (Popular) Masa mare sau masa de dar, a doua masă = ospăț dat de părinții mirelui după cununie (și la care mesenii înmînează darurile pentru perechea căsătorită). La masa cea mare, cum e obiceiul, negoțitoriul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruță plină de odoare scumpe. MARIAN, O. II, 321. Plocoanele aduse de la ginere le frigea și le punea la socri mari „al doilea masă”. id. NU. 187, cf. 653, DR. IV, 782, H II 32, 82, 119, X 506, XII 205. Nuntașii au stat cu toții la masa mare. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. 4. P. e x t. Ceea ce se mănîncă (mai ales la amiază și seara); mîncarea de pe masă (I 1); mîncare, (popular) bucate. Fie masa lor înraitea lor. PSALT. HUR. 58^v/16. Cîinii încă mănîncă de fărîmele ce cad den measele domnilor lor. CORESI, EV. 322. Nici de fărîmele measeei meale nu-i da. id. ib. 367, cf. N. TEST. (1648), 20^v/11. Iar sluga-i gătiia masa de să cineaze acolea în corabie (a. 1675). GCR I, 223/2. Lua cîte doao, trii blidede bucate din masa lui și pîine și vin și le trimetea acelor oameni. NECULCE, L. 32. Masa ne așteaptă. DRĂGHICI, R. 32/8, cf. 18/29. Îl aștepta cu masa ca de obicei. REBREANU, I.392. De cele mai multe ori ni se aducea masa sus. C. PETRESCU, Î. II, 238. Un marinar se dete lîngă mine și-mi șopti că. . . îmi va servi separat, bunătăți, din masa comandantului. BRĂESCU, A. 212. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau: „Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim”. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. ȘEZ. III, 211. Ia din masă! I. CR. IV, 121. (În contexte figurate) Masă de învățături sufletești. CORESI, EV. 263. Nici poate priimi sațiu de sufleteasca masă cine va să se sature. id. ib. 264. ♦ P. g e n e r. Hrană. Decît roabă Turcilor Mai bine masă Peștilor. BIBICESCU, P. P. 267. 5. (Învechit și regional) Față de masă. Masă de pînză leșească (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Masă leșească cu 12 șărvete (a. 1796). IORGA, S. D. VIII, 33, cf. 68. Trei mese, însă una în 5 ițe și două în trei ițe (a. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Masa. . . e țesută un fir, un dinte. . . și reprezintă o țesătură foarte deasă. PĂCALĂ, M. R. 523. Toată vara mi-ai lucrat La o masă de bumbac. JARNIK-BÎRSEANU, D. 452. Băbâreasa ia un taler, un cîrpător, un ciur ori o masă, pe pat întinde 41 de boabe de porumb pe ele. ȘEZ. III, 232, cf. MAT. FOLK. 818, BREBENEL, GR. P. Masă de mătasă, D-îndoită-n șasă. VICIU, COL. 116. Să nu te ștergi niciodată pe masa de pînză. GOROVEI, CR. 22, cf. GR. S. I, 137, A II 3, 12. (Prin Transilv.) Masă de gumi (sau de piele) = mușama. ALR II/I MN 147, 3925/130, cf. ib. 3925/140. ♦ (Regional) Bucată de pînză folosită ca boccea (ALR II/I MN 148, 3928/141, 157, 172, 762, 812, 848, ALR I 727/810), sau în care se stoarce cașul (CHEST. v 69/91, 82/9), se strecoară laptele (ib. v 90/95, 127/9) la stînă etc. După ce s-a adunat tot cașul la o margine, se scoate din zar băgînd pe sub el o masă, apoi se adună masa și se stoarce. CHEST. V 82/9. Masă legată-n spate. ALR II/I MN 148, 3928/141. II. P. anal. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă (I 1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 1. (Și în sintagma masă lungă. ALR II 3650/102, 325) Tarabă, tejghea. În piața centrală a orașului s-au construit mese speciale pentru desfacerea mărfurilor de către producători. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813, cf. ALR II 3650/29, 36, 53, 64, 95, 141, 235, 272, 316, 346, 353, 574. 2. (De obicei determinat prin „dulgherului”) Tejgheaua dulgherului; p. r e s t r. placa de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul, blană, față. Cf. DAMÉ, T. 114, PAMFILE, I. C. 122, H II 62, 195. 3. (De obicei determinat prin „olarului”) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. Cf. DAMÉ, T. 73, PAMFILE, I. C. 388. 4. (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trag doagele; cîine. Cf. PAMFILE, I. C. 161. ♦ (Regional) „Fata gealăului”. ALR II 6689/682, cf. 6689/727, 762, 886. 5. (În sintagma) Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. Întins pe masa de operație, dormea acum Vlăstare îmbătat de cloroform. MIRONESCU, S. A. 34. 6. (Regional) Fund de mămăligă (ALR I 697) sau pentru tăiței (ALR II 3981/520, 537, 705, A III 2).7. (Regional, în sintagma) Masa ferestrei = pervaz la fereastră (Bărca-Băilești). CHEST. II 180/28. 9. (Regional) Perinocul de dinainte al carului (i. IONESCU, M. 710, PAMFILE, I. C. 131) ; parte componentă la dricul carului (H XVIII 142, 283); „podul osiei” (ALRM SN I h 225). Deasupra policioarei de pre osie, care se zice și masă, se pune un ferchedeu. LIUBA-IANA, M. 107. ♦ (Regional, determinat prin „de pus proțapul”) Cruce (la sanie). ALR SN II h 358. 9. (Prin Ban. și prin Mold.) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adîncimea brazdei. Între osie și masă, la dreapta, vine un lemn ce să zice cîrlig. LIUBA-IANA, M. 107, CÍ. LEXIC REG. 61. 10. (Regional) Carul joagărului. ALR II 6424/29, cf. 6424/762. 11. Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul; strat. Cf. DAMÉ, T. 82, PAMFILE, I. C. 222. 12. (În sintagmele) Masa pietrelor = parte a morii pe care stau pietrele; (regional) corună, fruntar. Cf. DAMÉ, T. 153. Masa tigăii = punte a morii de vînt; (regional) talpa tigăii, puntea prîsnelului, copăița morii. id. ib. 162, cf. H II 244, 271, ALR SN I h 171. 13. (Pescuit; în sintagmele) Masa cîrligelor = coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atîrnă cîrligele de pescuit. Cf. ANTIPA, P. 315. Masa năvodului = scîndură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul cînd se scoate din apă. Cf. id. ib. 468. Masa carmacelor = scîndură cu marginea de tablă care se fixează în muchea de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. Cf. id. ib. 331. III (Învechit) Mică unitate administrativă într-o instituție. V. birou, serviciu. Despărțirea a 3-a . . . se subtîmparte în 4 ramuri sau mese care sînt acestea. CR (1829), 64²1. Să va face lege ca toate hîrtiile care ies de la divan în limba rumâneascâ să fie însemnate cu numărul, despărțirea și masa de unde să trimite, ib. 64²/21. Șefu mesii, Constandin Rîmniceanu (a. 1844). DOC. EC. 816. La anul 1842, Alexandrescu a fost numit Impiegat la postelnicie, la masa jălbilor. GHICA, S. 668. VI 1. (Geogr.; rar) Podiș. Cf. MEHEDINȚI, G. F. 2. (Prin Transilv.) „Loc șes, scufundat”. VICIU, GL. Ai grijă cînd vezi că stret ( = strechie) vacile, du-le în vreo masă la umbră! id. ib. 3. (Învechit și regional, prin Olt., mai ales în legătură cu verbul „a face”) Corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil. Cf. c o m a s a. Făcînd aceste trei trupuri masă s-au găsit de toți stînjeni 2170 (a. 1709). URICARIUL, XXIII, 271. În hrisoave nu scrie ca să să fie făcut moșia masă vreodinioară (a. 1746). IORGA, S. D. XXI, 330. Moșia să nu o facă masă, ci să o tragă și pă la mijloc și pă la căpătîie (a. 1746). id. ib. 332. Pămîntul este masă. CIAUȘANU, GL. 4. (Regional, în superstiții, în sintagma) Masa milostîncilor (sau a sfintelor, a ielelor) = loc unde joacă ielele, vîntoasele. ALRT II 4, cf. 275, 294. V. Nume dat mai multor jocuri de copii: a) (prin Ban.) joc constînd din aruncarea unor bețe astfel încît să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. Cf. h XVIII 147; b) una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mînă. Cf. HEM 2092, PAMFILE, J. II, 77; c) (prin Transilv.) figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hîrtie. PĂCALĂ, M. R. 423. VI. (Bot.) Compus: (regional) masa-raiului = dragoste (Sedum carpaticum). Unii pun în grindă planta numită masa-raiului. PAMFILE, DUȘM. 72, cf. PANȚU, PL., ȘEZ. XV, 74. – Pl.: mese, (regional) măși și meși (JAHRES-BER. IV, 261). Gen.-dat. și: mesii, (regional) unei mâsi. – Lat. mensa.

BRASAJ s.n. 1. Amestecare a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori cu aerul comburant înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. Amestecare la cald a făinii de malț cu apă pentru a se obține mustul de bere. 3. Brațare. [< fr. brassage].

TERMOFIL, -Ă adj. (Despre bacterii, vegetație) Care poate trăi la temperaturi ridicate – pînă la 70°- dezvoltîndu-se, de obicei, în apele fierbinți. [< fr. thermophile, gr. thermos – cald, philein – a iubi].

RECÍF (< fr.; arab. ar-rasif „dig”) s. n. ~ coralier (sau de corali) = acumulare calcaroasă biogenă formată în mările calde (la peste 20°) în locuri cu ape limpezi și puțin adânci (de obicei, sub 50 m), actualmente întâlnită în zona tropicală (foarte extinși în V Oc. Pacific, în Oc. Indian, în Marea Roșie și în M. Caraibilor), alcătuită în cea mai mare parte din schelete de corali, îndeosebi madreporari (hexacoralieri), uneori și de echinoderme, foraminifere, moluște. Constituie o comunitate biotică extrem de complexă, oferind adăpost pentru numeroase specii de alge, actinii, pești viu colorați, spongieri ș.a. După forma și dispoziția lor, se întâlnesc: r.c. marginali (litorali), r.c. barieră și r.c. inelari (atoli). În prezent puternic periclitați din cauza poluării apelor marine și recoltării coralilor în scopuri comerciale. În vederea ocrotirii lor, s-au constituit rezervații marine: Marea Barieră de Corali (care se extinde pe c. 2.000 km la E de continentul australian, constituind cel mai mare sistem de r. de corali din lume, în care sunt incluși și c. 250 de atoli), rezervația ecosistemului r. de corali din Hawaii, Parcul Național Biscaye la SE de pen. Florida.