PLĂMĂDI, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A face un aluat moale din puțină făină, drojdie și apă caldă, ca să dospească; a face plămădeală. Mîni, pe vremea asta, zise ea, plămădesc de pîne. Cuptorul cred că e în bună stare. SADOVEANU, P. M. 246. Apoi mama plămădea Ș-o lăsa pînă dospea. ALECSANDRI, P. P. 390. ◊ Refl. pas. Se plămădește de colaci cu aluat anume pregătit, ori cu țaică din tîrg și, cînd plămădeala e gata, se frămîntă bine aluatul. ȘEZ. V 138. ◊ Fig. Izvoarele și apa ploilor se plămădiseră în mocirle, GALACTION, O. I 210. 2. Tranz. A frămîntă aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia pentru ca să fermenteze. Halal, zău, de cine știe Să facă plăcintărie, S-o dospească, plămădească, În cuptor s-o rumenească. ALECSANDRI, T. 142. ◊ A frămîntă, a amesteca; a face să fermenteze. Își petrecea zilele plămădind cantaride. NEGRUZZI, S. I 205. 3. Tranz. A zămisli, a procrea, a concepe. Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. Are ea un vecin unul Mărinache Piele. Cu Piele a plămădit-o pe Dița. STANCU, D. ♦ Refl. Fig. A se forma, a se făuri. Sufletele mari se plămădesc în valurile răstriștei. ODOBESCU, S. I 261. 4. Tranz. (Cu privire la o creație) A plăsmui; a crea, a compune. Minuni plăpînde plămădim din tină, Cioplim din beznă forme de lumină. BENIUC, V. 7. Marele compozitor italian [Rossini] a știut să plămădească acest cap d-operă al muzicei de vînătorie. ODOBESCU, S. III 94.