uncrop, -uri, (oncrop), s.n. – Apă fiartă, clocotindă, pe care maramureșencele o pun într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa aceea fierbinte (Brediceanu 1957): „Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt” (idem, 43; Săliștea). Atestat și pe Valea Vișeului (Bota 2005: Rona de Sus). Termen atestat în Codicele de la Ieud (1672): uncrop (sl. ukropŭ), „apă caldă”: „Voiu ploa spre voi piatră ardzându și u<n>crop”. – Sl. ukropŭ (Cihac, Conev, Tiktin cf. DER).