TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. 1. Izvor sau pîrăiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. În gura părăului se afla o topliță, unde bolborosea apa scînteind, ca un cuibar al soarelui. SADOVEANU, B. 113. 2. Braț izolat, mort, al unui rîu; apă stătătoare, băltoacă.