14 definiții pentru pustiire pusteire pustiere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii.

PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii.

pustiire sf [At: CORESI, EV. 459 / V: (îvr) ~teire, (înv) ~tiere / Pl: ~ri / E: pustii1] 1 Prefacere în pustiu (1) a unui loc fertil, a unui teritoriu populat etc. Si: pustiit1 (1). 2 (Pgn) Devastare (1). 3 (Îvr) Moarte a ființelor. 4 (Îvr) Omorâre. 5 (Ban; Trs) Stârpire a animalelor, plantelor Si: pustiit1 (2). 6 (Înv) Părăginire a locurilor cultivate Si: pustiit1 (3). 7 (Reg) Irosire a bunurilor materiale Si: pustiit1 (4). 8 (Înv) Jefuire a bunurilor materiale Si: pustiit1 (5). 9 (Îvr) Părăsire a așezărilor omenești Si: pustiit1 (6). 10 (Pop) Refugiere a oamenilor Si: pustiit1 (7). 11 (Ccr; prc) Deșert (23).

PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. 1. Acțiunea de a pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. Livezile, după anul de pustiire, tînjesc. SADOVEANU, O. VI 402. Dar a venit bombardament, război, Cu pustiiri, cu moarte, zile grele. D. BOTEZ, F. S. 24. Viscolul pustiirii a suflat pe acest pămînt. RUSSO, O. 43. 2. Ruină, pustietate. Foc și pustiire pe-a lor urmă au lăsat. NEGRUZZI, S. I 116.

pustiicĭúne (vechĭ) și pustiíre f. Acțiunea de a pustii.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri

pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PUSTIÍRE s. 1. v. distrugere. 2. v. dezastru.

PUSTIÍRE s. v. deșert, pustietate, pustiu.

PUSTIIRE s. 1. devastare, distrugere, nimicire, pîrjolire, (înv.) risipă. (~ unui teritoriu ocupat.) 2. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

pustiire s. v. DEȘERT. PUSTIETATE. PUSTIU.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PUSTIÉRE s. f. v. PUSTIA. [DLRM]

Intrare: pustiire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustiire
  • pustiirea
plural
  • pustiiri
  • pustiirile
genitiv-dativ singular
  • pustiiri
  • pustiirii
plural
  • pustiiri
  • pustiirilor
vocativ singular
plural
pusteire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustiere
  • pustierea
plural
  • pustieri
  • pustierile
genitiv-dativ singular
  • pustieri
  • pustierii
plural
  • pustieri
  • pustierilor
vocativ singular
plural