27 de definiții pentru blestem

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLESTEM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. [Acc. și: blestem] – Din blestema (derivat regresiv).

blestem sn [At: COD. VOR. 125/1 / V: ~tăm, blăs~, blăstăm / A și: bles~ / Pl: ~e, ~uri (Mol; înv) blăstămi / E: blestema] 1-2 Invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva. 3-4 Nenorocire adusă de blestem (1-2) Cf afurisenie, anatemă. 5 (Îs) Carte de ~e Carte de afurisanie. 6 (Pfm; irn; îe) A-și face ~ cu (sau de) cineva A supăra. 7 (Îae) A-și bate joc.

blestem s.n. 1 Imprecație prin care se invocă abaterea unei nenorociri sau a urgiei divinității asupra cuiva; afurisenie, anatemă. Era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme (BART). ◊ Carte de blestem = carte de afurisenie. 2 Nenorocire a cuiva pusă pe seama mîniei divine; soartă rea de care nu se poate scăpa. E un blestem ce s-a întîmplat. 3 Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a chinui, a supăra. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul (CR.). • acc. și blestem. pl. -e. și (pop.) blăstăm, blăstem s.n. /de la blestema, prin derivare regresivă.

BLESTEM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. și: blestem] – Din blestema (derivat regresiv).

BLESTEM, blesteme, s. n. (Și în forma populară blăstăm) Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. ◊ Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva, a chinui, a maltrata. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. – Accentuat și: blestem.Pl. și: blestemuri (GHEREA, ST. CR. II 279). – Variante: (popular) blăstăm, blăstem s. n.

BLESTEM, blesteme, s. n. Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. [Acc. și: blestem] – Postverbal al lui blestema.

BLESTEM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema

blestem n. 1. chemarea urgiei divine pe capul cuiva și vorba prin care se urează rău și nefericire; 2. soarta rea de care nu se pcate scăpa cineva: e un blestem; 3. vorbe prin care cineva sau ceva se scoate din turma credincioșilor: carte de blestem. [Abstras din blestema].

blăstăm s.n. (pop.) v. blestem.

blăstem s.n. (pop.) v. blestem.

*blăstăm (est) și blestém (vest) n., pl. e (d. a blăstăma, ca și lat. pop. blastéma; fr. blâme, sp. pg. lástima). Invocarea urgiiĭ dumnezeĭștĭ contra cuĭva, ca: ardă-l focu, bată-l Dumnezeŭ saŭ (în glumă), bată-l norocu. Nenorocire de care nu poțĭ scăpa: e un blăstăm pe capu Jidanilor să n’aibă țară. – Vechi blăstem.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLESTEM s. 1. imprecație, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile lui conțin multe ~.) 2. v. excomunicare.

BLESTEM s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

blestem s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

BLESTEM s. 1. imprecație, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile lui conțin multe ~.) 2. (BIS.) afurisenie, afurisire, anatemă, excomunicare, (înv.) proclețenie, procleție. (A arunca ~ asupra cuiva.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

BLESTEM. Subst. Blestem, maledicție (livr.), blasfemie (livr.), anatemă, anatemizare, afurisenie, stigmatizare, înfierare (fig.), imprecație (livr.), urgisire (înv. și pop.), hulă (pop.), drăcuire; înjurătură, înjurare (rar), sudalmă, insultă, batjocură, ocară; defăimare, denigrare, ponegrire, profanare. Adj. Blestemat, stigmatizat, înfierat (fig.), urgisit (pop.), hulit, jignit, ofensat, defăimat, pîngărit. Vb. A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar), a arunca blestemul pe capul cuiva, a-și face blestem cu cineva, a drăcui, a da pe cineva dracului; a înjura, a sudui (pop.), a huli (pop.), a ofensa, a insulta, a batjocori, a ocărî (pop.), a spune vorbe de ocară; a stigmatiza, a înfiera (fig.). V. batjocură, ceartă, defăimare, discreditare, impolitețe, ofensă, umilință.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLESTÉM (< blestema) s. n. Invocație cu funcție de sancțiune, prin care se cheamă mînia sau urgia unei divinități asupra unei ființe sau obiect în scop de răzbunare ♦ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam și Eva, după înfruptarea din Pomul Cunoștinței, anulat apoi prin răscumpărarea săvîrșită de Hristos. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva.

Intrare: blestem
blestem1 (pl. -e) substantiv neutru
  • pronunție: blestem, blestem
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blestem
  • blestemul
  • blestemu‑
plural
  • blesteme
  • blestemele
genitiv-dativ singular
  • blestem
  • blestemului
plural
  • blesteme
  • blestemelor
vocativ singular
plural
blestem2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: MDO
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blestem
  • blestemul
  • blestemu‑
plural
  • blestemuri
  • blestemurile
genitiv-dativ singular
  • blestem
  • blestemului
plural
  • blestemuri
  • blestemurilor
vocativ singular
plural
blestăm
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
blăstăm substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blăstăm
  • blăstămul
plural
  • blăstăme
  • blăstămele
genitiv-dativ singular
  • blăstăm
  • blăstămului
plural
  • blăstăme
  • blăstămelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blăstem
  • blăstemul
plural
  • blăsteme
  • blăstemele
genitiv-dativ singular
  • blăstem
  • blăstemului
plural
  • blăsteme
  • blăstemelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blestem, blestemesubstantiv neutru

  • 1. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. DLRLC
    • format_quote Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. DLRLC
    • 1.1. în basme Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. DLRLC
    • chat_bubble A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva. DLRLC
      • format_quote Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.