29 de definiții pentru blestem
din care- explicative (17)
- morfologice (5)
- relaționale (4)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BLESTEM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. [Acc. și: blestem] – Din blestema (derivat regresiv).
blestem sn [At: COD. VOR. 125/1 / V: ~tăm, blăs~, blăstăm / A și: bles~ / Pl: ~e, ~uri (Mol; înv) blăstămi / E: blestema] 1-2 Invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva. 3-4 Nenorocire adusă de blestem (1-2) Cf afurisenie, anatemă. 5 (Îs) Carte de ~e Carte de afurisanie. 6 (Pfm; irn; îe) A-și face ~ cu (sau de) cineva A supăra. 7 (Îae) A-și bate joc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blestem s.n. 1 Imprecație prin care se invocă abaterea unei nenorociri sau a urgiei divinității asupra cuiva; afurisenie, anatemă. Era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme (BART). ◊ Carte de blestem = carte de afurisenie. 2 Nenorocire a cuiva pusă pe seama mîniei divine; soartă rea de care nu se poate scăpa. E un blestem ce s-a întîmplat. 3 Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a chinui, a supăra. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul (CR.). • acc. și blestem. pl. -e. și (pop.) blăstăm, blăstem s.n. /de la blestema, prin derivare regresivă.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
BLESTEM, BLĂSTEM, Mold. Trans. BLĂSTĂM (pl. -me, ‼ -muri) sn. 1 Chemarea urgiei cerești asupra cuiva: tremurînd de căință... sub biciul blestemelor mele (VLAH.); arunca fulgere de blăstămuri asupra acelor ce trăgeau tabac (ION); proverb: ~ul de la săraci Nu cade pe copaci ¶ 2 Nenorocire căzută asupra cuiva de pe urma invocării urgiei divine [blestema].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
BLESTEM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. și: blestem] – Din blestema (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BLESTEM, blesteme, s. n. (Și în forma populară blăstăm) Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. ◊ Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva, a chinui, a maltrata. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. – Accentuat și: blestem. – Pl. și: blestemuri (GHEREA, ST. CR. II 279). – Variante: (popular) blăstăm, blăstem s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLESTEM, blesteme, s. n. Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. [Acc. și: blestem] – Postverbal al lui blestema.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
BLESTEM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
blestem n. 1. chemarea urgiei divine pe capul cuiva și vorba prin care se urează rău și nefericire; 2. soarta rea de care nu se pcate scăpa cineva: e un blestem; 3. vorbe prin care cineva sau ceva se scoate din turma credincioșilor: carte de blestem. [Abstras din blestema].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
blăstăm sn vz blestem
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blestăm sn vz blestem
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blăstăm s.n. (pop.) v. blestem.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
blăstem s.n. (pop.) v. blestem.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
BLASTĂM 👉 BLESTEM...
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
BLĂSTĂM s. n. v. blestem.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLĂSTEM s. n. v. blestem.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*blăstăm (est) și blestém (vest) n., pl. e (d. a blăstăma, ca și lat. pop. blastéma; fr. blâme, sp. pg. lástima). Invocarea urgiiĭ dumnezeĭștĭ contra cuĭva, ca: ardă-l focu, bată-l Dumnezeŭ saŭ (în glumă), bată-l norocu. Nenorocire de care nu poțĭ scăpa: e un blăstăm pe capu Jidanilor să n’aibă țară. – Vechi blăstem.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
blestem s. n., pl. blesteme
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
blestem s. n., pl. blesteme
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
blestem s. n., pl. blesteme
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
blestem (subst.), pl. blestemuri
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
blestem, -muri.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
BLESTEM s. 1. imprecație, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile lui conțin multe ~.) 2. v. excomunicare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BLESTEM s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
blestem s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BLESTEM s. 1. imprecație, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile lui conțin multe ~.) 2. (BIS.) afurisenie, afurisire, anatemă, excomunicare, (înv.) proclețenie, procleție. (A arunca ~ asupra cuiva.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
BLESTEM. Subst. Blestem, maledicție (livr.), blasfemie (livr.), anatemă, anatemizare, afurisenie, stigmatizare, înfierare (fig.), imprecație (livr.), urgisire (înv. și pop.), hulă (pop.), drăcuire; înjurătură, înjurare (rar), sudalmă, insultă, batjocură, ocară; defăimare, denigrare, ponegrire, profanare. Adj. Blestemat, stigmatizat, înfierat (fig.), urgisit (pop.), hulit, jignit, ofensat, defăimat, pîngărit. Vb. A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar), a arunca blestemul pe capul cuiva, a-și face blestem cu cineva, a drăcui, a da pe cineva dracului; a înjura, a sudui (pop.), a huli (pop.), a ofensa, a insulta, a batjocori, a ocărî (pop.), a spune vorbe de ocară; a stigmatiza, a înfiera (fig.). V. batjocură, ceartă, defăimare, discreditare, impolitețe, ofensă, umilință.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
blestem v. imprecație.
- sursa: DFS (1995)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
BLESTÉM (< blestema) s. n. Invocație cu funcție de sancțiune, prin care se cheamă mînia sau urgia unei divinități asupra unei ființe sau obiect în scop de răzbunare ♦ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam și Eva, după înfruptarea din Pomul Cunoștinței, anulat apoi prin răscumpărarea săvîrșită de Hristos. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- pronunție: blestem, blestem
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: MDO | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
blestem, blestemesubstantiv neutru
- 1. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: imprecație maledicție
- [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. DLRLC
- Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. DLRLC
- 1.1. Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. DEX '09 DLRLC
- Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. DLRLC
-
-
- Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. DLRLC
-
-
etimologie:
- blestema DEX '09 DEX '98