4 intrări

44 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URUÍT, -Ă adj. v. urluit.

HULUÍ vb. IV v. hurui.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

URLUÍT, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. [Var.: uruít, -ă adj.] – V. urlui.

URLUÍT, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. [Var.: uruít, -ă adj.] – V. urlui.

URUÍ2 vb. IV v. urlui.

URUÍ1 vb. IV v. hurui.

hurui1 [At: COȘBUC, B. 86 / V: hului, ur~ / Pzi: 3 huruie / E: fo] 1 vi A face un zgomot ca acela al mersului unei căruțe Si: a hodorogi (1), a hurdui (1) 2 vi A rostogoli cu zgomot un butoi Si: a hurdui (2). 3 vi A face zgomotul de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: a hurdui (3). 4 vr (Înv) A se descărca mai multe pistoale. 5 vr (D. porumbel sau curcan) A emite sunetul caracteristic speciei. 6 vr (Reg) A se dărâma.

urlui1 [At: KLEIN, D. 446 / V: h~, hurui, urui / Pzi: ~esc / E: mg örölni] 1 vt (D. boabele unor cereale) A măcina în granule mari. 2 vt (D. semințe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obține ulei. 3 vi (Trs; fig; îf hurui) A munci. 4 vi (Reg; d. intestine) A chiorăi (1).

urluit1, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 702/42 / V: uru~, huru~ / Pl: ~iți, ~e / E: urlui1] 1 (Mai ales d. boabe de cereale) Măcinat sau zdrobit mare. 2 (Reg; d. oameni; îf huruit) Foarte ocupat.

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude cînd umblă o căruță, cînd se rostogolește un butoi sau cînd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dată; a durui. Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se dărîma, a se nărui, a se surpa. O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. – Variante: (2) huluí (SLAVICI, N. I 55), (1) uruí (IOSIF, P. 37, COȘBUC, P. I 102) vb. IV.

URLUÍ2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.

arată toate definițiile

Intrare: uruit
uruit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hurui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hurui
  • huruire
  • huruit
  • huruitu‑
  • huruind
  • huruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruia
  • hurui
  • huruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruiau
  • hurui
  • huruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluiește
(să)
  • huluiască
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluiesc
(să)
  • huluiască
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
Intrare: urlui (măcina)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
(să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
(să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
(să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
(să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
(să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
(să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urlui
  • urluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
  • uruiește
  • uruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uruiesc
(să)
  • uruiesc
  • uruiam
  • uruii
  • uruisem
a II-a (tu)
  • uruiești
(să)
  • uruiești
  • uruiai
  • uruiși
  • uruiseși
a III-a (el, ea)
  • uruiește
(să)
  • uruiască
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
  • uruim
(să)
  • uruim
  • uruiam
  • uruirăm
  • uruiserăm
  • uruisem
a II-a (voi)
  • uruiți
(să)
  • uruiți
  • uruiați
  • uruirăți
  • uruiserăți
  • uruiseți
a III-a (ei, ele)
  • uruiesc
(să)
  • uruiască
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
Intrare: urluit (măcinat)
urluit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urluit
  • urluitul
  • urluitu‑
  • urlui
  • urluita
plural
  • urluiți
  • urluiții
  • urluite
  • urluitele
genitiv-dativ singular
  • urluit
  • urluitului
  • urluite
  • urluitei
plural
  • urluiți
  • urluiților
  • urluite
  • urluitelor
vocativ singular
plural
uruit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uruit
  • uruitul
  • uruitu‑
  • urui
  • uruita
plural
  • uruiți
  • uruiții
  • uruite
  • uruitele
genitiv-dativ singular
  • uruit
  • uruitului
  • uruite
  • uruitei
plural
  • uruiți
  • uruiților
  • uruite
  • uruitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hurui hului urui

  • 1. intranzitiv A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: durui hodorogi hurdui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105.
      surse: DLRLC
    • Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92.
      surse: DLRLC
    • Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv regional A se dărâma, a se surpa, a se nărui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

urlui (măcina) urui

  • 1. tranzitiv A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

urluit (măcinat) uruit

  • 1. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fărâmat (adj.) zdrobit

etimologie:

  • vezi urlui
    surse: DEX '98 DEX '09