opțiuni
  • info

12 definiții pentru huruit (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HURUIT1 s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură. – V. hurui.

huruit1 sn [At: VLAHUȚĂ, D. 121 / V: hulu~, uru~ / Pl: ~uri / E: hurui1] 1-5 Huruire (1-5). 6 Dărâmare.

huruit3, ~ă a vz huluit2

HURUIT1 s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură, huruială, hurduitură. – V. hurui.

HURUIT1 s. n. Faptul de a (se) hurui și zgomotul produs de ceva care huruie. Scrîșnește macaraua de la laminor și, îndepărtat, se aude stins huruitul macaralei de încărcare. CĂLUGĂRU, O. P. 467. Nourii se frămîntau mînioși deasupra văii satului, aruncînd, din cînd în cînd, săgeți de fulgere și un huruit înăbușit care se pierdeau în depărtare. BUJOR, S. 62. Huruitul roatelor se înecă de istov în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, O. A. I 126.

huluit3 sn vz huruit1

uruit1 sn vz huruit

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

huruit s. n.

huruit s. n.

huruit s. n.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HURUIT s. v. huruitură.

HURUIT s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)

Intrare: huruit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huruit
  • huruitul
  • huruitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • huruit
  • huruitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
uruit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

huruitsubstantiv neutru

    • format_quote Scrîșnește macaraua de la laminor și, îndepărtat, se aude stins huruitul macaralei de încărcare. CĂLUGĂRU, O. P. 467. DLRLC
    • format_quote Nourii se frămîntau mînioși deasupra văii satului, aruncînd, din cînd în cînd, săgeți de fulgere și un huruit înăbușit care se pierdeau în depărtare. BUJOR, S. 62. DLRLC
    • format_quote Huruitul roatelor se înecă de istov în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, O. A. I 126. DLRLC
etimologie:
  • vezi hurui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.