21 de definiții pentru hurui hului urui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

hurui1 [At: COȘBUC, B. 86 / V: hului, ur~ / Pzi: 3 huruie / E: fo] 1 vi A face un zgomot ca acela al mersului unei căruțe Si: a hodorogi (1), a hurdui (1) 2 vi A rostogoli cu zgomot un butoi Si: a hurdui (2). 3 vi A face zgomotul de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: a hurdui (3). 4 vr (Înv) A se descărca mai multe pistoale. 5 vr (D. porumbel sau curcan) A emite sunetul caracteristic speciei. 6 vr (Reg) A se dărâma.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude cînd umblă o căruță, cînd se rostogolește un butoi sau cînd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dată; a durui. Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se dărîma, a se nărui, a se surpa. O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. – Variante: (2) huluí (SLAVICI, N. I 55), (1) uruí (IOSIF, P. 37, COȘBUC, P. I 102) vb. IV.

A HURUÍ pers. 3 húruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.

huruì v. a scoate un sunet șuierător, a face sgomot din cădere sau din sguduire. [Onomatopee].

húruĭ, a v. intr. (imit. V. hîrîĭ). Se zice despre huĭetu pe care-l fac trăsurile, trenu, tunurile orĭ alte lucrurĭ grele cînd merg saŭ se prăbușesc. – Rar -ĭesc.

HULUÍ vb. IV v. hurui.

URUÍ1 vb. IV v. hurui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

huruí (a ~) vb., ind. prez. 3 húruie, imperf. 3 sg. huruiá; conj. prez. 3 să húruie

huruí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. húruie, imperf. 3 sg. huruiá

hurui (ind. prez. 3 sg. și pl. huruie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HURUÍ vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hâțâi, a hâțâna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgâlțâi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drâgâi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

HURUÍ vb. v. dărăpăna, dărâma, nărui, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa.

HURUI vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

hurui vb. v. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. NĂRUI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

huruí, vb. intranz. – A face zgomot (ref. la căruțe). – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).

huluí, pers. 3 sg. huluiéște, vb. IV refl. (reg.) a se dărâma, a se nărui.

Intrare: hurui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hurui
  • huruire
  • huruit
  • huruitu‑
  • huruind
  • huruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruia
  • hurui
  • huruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruiau
  • hurui
  • huruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluiește
(să)
  • huluiască
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluiesc
(să)
  • huluiască
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hurui hului urui

  • 1. intranzitiv A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: durui hodorogi hurdui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105.
      surse: DLRLC
    • Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92.
      surse: DLRLC
    • Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv regional A se dărâma, a se surpa, a se nărui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54.
      surse: DLRLC

etimologie: