15 definiții pentru urlui (măcina) urui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

urlui1 [At: KLEIN, D. 446 / V: h~, hurui, urui / Pzi: ~esc / E: mg örölni] 1 vt (D. boabele unor cereale) A măcina în granule mari. 2 vt (D. semințe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obține ulei. 3 vi (Trs; fig; îf hurui) A munci. 4 vi (Reg; d. intestine) A chiorăi (1).

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.

URLUÍ1, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina porumbul, orzul, ovăzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluială. – Variantă: uruí vb. IV.

URLUÍ2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.

A URLUÍ ~iésc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni

urluì v. a măcina gros. [Ung. ÖRLÖNI, a măcina].

URUÍ2 vb. IV v. urlui.

urluĭésc v. tr. (ung. örleni, a măcina). Macin gros, prefac în sfărmăturĭ: a urlui orzu. – Și uruĭesc. Și hurl-?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă

urluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. urluiáscă

urlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, conj. urluiască)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urluí (-uésc, -ít), vb. – A măcina mare, a sfărîma. – Var. hurlui. Mag. örölni (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). – Der. urluială (var. hurluială), s. f. (porumb sau cereale măcinate grosier, pentru vite).

Intrare: urlui (măcina)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
(să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
(să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
(să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
(să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
(să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
(să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urlui
  • urluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
  • uruiește
  • uruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uruiesc
(să)
  • uruiesc
  • uruiam
  • uruii
  • uruisem
a II-a (tu)
  • uruiești
(să)
  • uruiești
  • uruiai
  • uruiși
  • uruiseși
a III-a (el, ea)
  • uruiește
(să)
  • uruiască
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
  • uruim
(să)
  • uruim
  • uruiam
  • uruirăm
  • uruiserăm
  • uruisem
a II-a (voi)
  • uruiți
(să)
  • uruiți
  • uruiați
  • uruirăți
  • uruiserăți
  • uruiseți
a III-a (ei, ele)
  • uruiesc
(să)
  • uruiască
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urlui (măcina) urui

  • 1. tranzitiv A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: