opțiuni
  • info

10 definiții pentru duduit (s.n.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUDUIT s. n. Faptul de a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. – V. dudui.

DUDUIT s. n. Faptul de a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. – V. dudui.

duduit1 sn [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~dait, ~dăit / Pl: ~uri / E: dudui] 1-7 Duduire (1-7).

DUDUIT s. n. Faptul de a dudui; zgomot produs de foc, motoare etc.; bubuit. Un zgomot surd, un duduit înfundat de mașini începe să se audă în noapte. BOGZA, C. O. 414. Se auzea duduitul pasului, strigătul întins al năvălitorilor, răcnetele șirurilor de turci luate în baionetă. SADOVEANU, O. VI 63. În sobă ardea focul cu un duduit adormitor. REBREANU, R. I 91.

dudait sn vz duduit

dudăit sn vz duduit

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!duduit s. n., pl. duduituri

duduit s. n.

duduit s. n.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUDUIT s. 1. v. cutremurare. 2. v. bubuitură. 3. v. huruitură.

DUDUIT s. 1. cutremurare, duduitură, zguduitură. (Un ~ puternic al pereților.) 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.) 3. duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)

Intrare: duduit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duduit
  • duduitul
  • duduitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • duduit
  • duduitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dudait
  • dudaitul
plural
  • dudaituri
  • dudaiturile
genitiv-dativ singular
  • dudait
  • dudaitului
plural
  • dudaituri
  • dudaiturilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dudăit
  • dudăitul
plural
  • dudăituri
  • dudăiturile
genitiv-dativ singular
  • dudăit
  • dudăitului
plural
  • dudăituri
  • dudăiturilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

duduitsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a dudui; zgomot sacadat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: bubuit duduitură durduit
    • format_quote Un zgomot surd, un duduit înfundat de mașini începe să se audă în noapte. BOGZA, C. O. 414. DLRLC
    • format_quote Se auzea duduitul pasului, strigătul întins al năvălitorilor, răcnetele șirurilor de turci luate în baionetă. SADOVEANU, O. VI 63. DLRLC
    • format_quote În sobă ardea focul cu un duduit adormitor. REBREANU, R. I 91. DLRLC
etimologie:
  • vezi dudui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.