16 definiții pentru pricaz precaz pricaj pricajă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.

pricaz2 sn [At: GHICA, S. XVIII, ap. DLR / Pl: ~uri / E: rs приказ] (Înv) Ordin.

pricaz1 sn [At: CANTEMIR, I.I. II, 116 / V: (reg) prec~, ~aj, ~a sf, sf / Pl: ~uri / E: ns cf pricăji] 1 (Îvp; de obicei în credințe și superstiții) Pagubă mare. 2 (Îvp) Ceea ce provoacă o pagubă, un necaz etc. 3 (Îvp) Stare a celui care a suferit o pagubă, un necaz etc. 4 (Îvp; îe) A-i umbla (cuiva) cu ~ A dori răul cuiva. 5 (Reg) Piază rea. 6 (Îvr) Neînțelegere. 7 (Reg) Furt.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Regional; în superstiții) Lucru, întîmplare care atrage asupra cuiva un necaz, o pagubă, o nenorocire; piază-rea, semn rău. ◊ Expr. A face pricaz = a meni a rău, a aduce vătămare. Nu-i bine să dai baligă vinerea, că faci pricaz la vite. ȘEZ. VI 21.

pricaz n. Mold. vătămare, stricăciune. [Slav. PRIKAZŬ, vedenie].

pricáz n., pl. urĭ (vsl. *prokazŭ, supt infl. multor cuv. care încep cu pri-, ca vsl. prikazŭ, poveste, vedenie; sîrb. prikaz, mustrare, pol. przekaz, pedică, ceh. nakaz, infecțiune, epidemie). Mold. Trans. Pricăjire, infectare, stricăcĭune. A umbla cuĭva cu pricaz, a-ĭ dori saŭ a-ĭ pregăti rău.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pricáz (reg.) s. n., pl. pricázuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRICÁZ s. v. animozitate, ceartă, conflict, daună, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispoziție, dispută, divergență, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ordin, pagubă, pierdere, poruncă, prejudiciu, stricăciune, vrajbă, zâzanie.

pricaz s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DAUNĂ. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPOZIȚIE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. HOTĂRÎRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. ORDIN. PAGUBĂ. PIERDERE. PORUNCĂ. PREJUDICIU. STRICĂCIUNE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pricáz (pricázuri), s. n. – Necaz, nenorocire, pagubă. Sl. prikazŭ „poveste” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 208), cf. necaz. Pentru semantism, cf. fr. j’ai eu une histoire „am avut un necaz”. Cuvînt nefolosit în Munt.Der. pricăji, vb. (a face sau a zice lucruri care aduc necaz; a se mînji, a se molipsi; a se chinui), ca necăji de la necaz (din sl. prikazati, „a demonstra”, după Cihac; din sl. prokaziti „a se strica”, după Tiktin); pricază, s. f. (înv., lepră); pricaznic, adj. (înv., nenorocit, funest).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pricáz, pricazuri, s.n. – Ordin, poruncă, dispoziție, veste rea, necaz: „O venit pricaz de la Stalin” (Grai. rom., 2000). – Din sl. pricazǔ „poveste, vedenie” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

Intrare: pricaz
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pricaz
  • pricazul
  • pricazu‑
plural
  • pricazuri
  • pricazurile
genitiv-dativ singular
  • pricaz
  • pricazului
plural
  • pricazuri
  • pricazurilor
vocativ singular
plural
precaz
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pricaj
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pricajă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)