16 definiții pentru pricaz

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.

pricaz1 sn [At: CANTEMIR, I.I. II, 116 / V: (reg) prec~, ~aj, ~a sf, sf / Pl: ~uri / E: ns cf pricăji] 1 (Îvp; de obicei în credințe și superstiții) Pagubă mare. 2 (Îvp) Ceea ce provoacă o pagubă, un necaz etc. 3 (Îvp) Stare a celui care a suferit o pagubă, un necaz etc. 4 (Îvp; îe) A-i umbla (cuiva) cu ~ A dori răul cuiva. 5 (Reg) Piază rea. 6 (Îvr) Neînțelegere. 7 (Reg) Furt.

pricaz2 sn [At: GHICA, S. XVIII, ap. DLR / Pl: ~uri / E: rs приказ] (Înv) Ordin.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Regional; în superstiții) Lucru, întîmplare care atrage asupra cuiva un necaz, o pagubă, o nenorocire; piază-rea, semn rău. ◊ Expr. A face pricaz = a meni a rău, a aduce vătămare. Nu-i bine să dai baligă vinerea, că faci pricaz la vite. ȘEZ. VI 21.

pricaz n. Mold. vătămare, stricăciune. [Slav. PRIKAZŬ, vedenie].

pricáz n., pl. urĭ (vsl. *prokazŭ, supt infl. multor cuv. care încep cu pri-, ca vsl. prikazŭ, poveste, vedenie; sîrb. prikaz, mustrare, pol. przekaz, pedică, ceh. nakaz, infecțiune, epidemie). Mold. Trans. Pricăjire, infectare, stricăcĭune. A umbla cuĭva cu pricaz, a-ĭ dori saŭ a-ĭ pregăti rău.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pricaz (reg.) s. n., pl. pricazuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRICÁZ s. v. animozitate, ceartă, conflict, daună, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispoziție, dispută, divergență, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ordin, pagubă, pierdere, poruncă, prejudiciu, stricăciune, vrajbă, zâzanie.

pricaz s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DAUNĂ. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPOZIȚIE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. HOTĂRÎRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. ORDIN. PAGUBĂ. PIERDERE. PORUNCĂ. PREJUDICIU. STRICĂCIUNE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pricáz (pricázuri), s. n. – Necaz, nenorocire, pagubă. Sl. prikazŭ „poveste” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 208), cf. necaz. Pentru semantism, cf. fr. j’ai eu une histoire „am avut un necaz”. Cuvînt nefolosit în Munt.Der. pricăji, vb. (a face sau a zice lucruri care aduc necaz; a se mînji, a se molipsi; a se chinui), ca necăji de la necaz (din sl. prikazati, „a demonstra”, după Cihac; din sl. prokaziti „a se strica”, după Tiktin); pricază, s. f. (înv., lepră); pricaznic, adj. (înv., nenorocit, funest).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pricáz, pricazuri, s.n. – Ordin, poruncă, dispoziție, veste rea, necaz: „O venit pricaz de la Stalin” (Grai. rom., 2000). – Din sl. pricazǔ „poveste, vedenie” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

Intrare: pricaz
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pricaz
  • pricazul
  • pricazu‑
plural
  • pricazuri
  • pricazurile
genitiv-dativ singular
  • pricaz
  • pricazului
plural
  • pricazuri
  • pricazurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • precaz
  • precazul
  • precazu‑
plural
  • precazuri
  • precazurile
genitiv-dativ singular
  • precaz
  • precazului
plural
  • precazuri
  • precazurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pricaj
  • pricajul
plural
  • pricaje
  • pricajele
genitiv-dativ singular
  • pricaj
  • pricajului
plural
  • pricaje
  • pricajelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prica
  • pricaja
plural
  • pricaje
  • pricajele
genitiv-dativ singular
  • pricaje
  • pricajei
plural
  • pricaje
  • pricajelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pricaz, pricazurisubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.