22 de definiții pentru poruncă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PORUNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poroncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

PORUNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poroncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

poruncă sf [At: (a. 1580) CUV D. BĂTR. II, 362/28 / V: (pop) ~ron~, (înv) ~răn~, ~rân~, ~ren~ / Pl: ~nci, (rar) ~nce / E: pvb porunci] 1 (în legătură cu verbe ca „a da”, „a avea”, „a primi” etc.) Dispoziție orală sau scrisă dată de o (persoană cu) autoritate, care trebuie executată întocmai Si: dispoziție, hotărâre, ordin, (pop) așezământ, formulă, învățătură, mandat, orânduială, rânduire, porunceală (1), (înv) ordine, poruncită (5), povelimie, povelire, strânsoare, șart2, tertip, tertipat, ucaz, (rsî) pricaz Vz carte, lege, pitac, pravilă. 2 (Îvr; îs) La ~nci Comunicări publice ale autorităților comunale. 3 (Îlav) La ~ Imediat ce dorește cineva. 4 (Reg; îlav) De ~ Prin constrângere. 5 (Reg; îal) În silă. 6 (Înv; îe) A avea (pe cineva) sub (sau la) ~ca sa A avea pe cineva la dispoziția sa. 7 (Înv; îae) A putea dispune după plac de cineva. 8 (Fam; îe) Care-i ~ca? Se spune atunci când este întrebat cineva ce dorește 9 (Trs; Mar) Ordin de chemare în armată. 10 (Mol) Lege morală sau religioasă Si: învățătură, precept, prescripție, (înv) porunceală (12), poruncită (6). 11 (Îrc; îcs) Cele zece ~nci (sau, reg, zece ~nci dumnezeiești) Ansamblu de zece învățături religioase și etice fundamentale care, potrivit Bibliei, au fost revelate de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai Si: decalogul.

PORUNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție dată de către o autoritate sau o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin. Alexăndrel socotea să împace și să ducă alături, la timpul său, poruncile domnești cu treburile lui de dragoste. SADOVEANU, F. J. 132. N-am a mă plînge de nimic, Nu mi-ați călcat porunca niciodată. ISPIRESCU, L. 12. Străjeriul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 80. ◊ (În construcție cu verbele «a da», «a avea», «a primi») Tudor dăduse nu demult porunci strașnice și... pedepsea cu mînie jafurile. CAMIL PETRESCU, O. I 7. Ceilalți doi se scuzară că ei au avut poruncă de la boier să păzească hambarele de la curte. REBREANU, R. I 99. L-am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoții de cai. CARAGIALE, O. I 127. ◊ Loc. adv. De poruncă = din ordin, prin constrîngere, în silă. Ea tot umbla din loc în loc Și-a greu, ca de poruncă. COȘBUC, P. I 255. ◊ Expr. (învechit) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa, la ordinele sale. Nu-i puțin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni. La TDRG. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! la ordin(ele dv.) t Poruncă, prea-nalte-mpărate! TEODORESCU, P. P. 102. ♦ (Transilv., învechit) Ordin de chemare (în armată). Of, săraca cătana, Cîndu-i vine porunca. JARNÍK-BÎRSEANU, 313. 2. (Mai ales la pl.) Comunicări de interes obștesc, făcute de o autoritate comunală. Primarul Pravilă... a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. REBREANU, R. I 233. 3. (În expr.) Cele zece porunci = cele zece precepte fundamentale ale moralei Vechiului testament; decalog. – Variantă: (regional) poroncă, (CAMILAR N. I 445, CREANGĂ, P. 143, RUSSO, S. 18) s. f.

PORUNCĂ ~ci f. Dispoziție, scrisă sau orală, a unei autorități sau a unei persoane oficiale, care urmează să fie îndeplinită; ordin; comandă. ◊ Cele zece ~ci v. DECALOG. Poruncă! poruncește! porunciți! [G.-D. poruncii] /v. a porunci

poruncă f. 1. ordin: poruncă împărătească; 2. lege, precept: cele zece porunci. [Abstras din poruncì].

porúncă f., pl. ĭ (d. poruncesc orĭ d. vsl. *poronka, d. ronka, mînă; rus. porúka, cauțiune). Ordin: porunca împăratuluĭ. Cele zece poruncĭ, decalogu, preceptele date de Moĭse pe muntele Sinaĭ și confirmate de Hristos. – Și poroncă (est) și porîncă (vest). Vechĭ și porîncită, pl. e, poruncă.

PORONCĂ s. f. v. poruncă.

porăncă[1] sf vz poruncă corectat(ă)

  1. În original, greșit tipărit: porancă. O confirmă definiția principală și ordonarea alfabetică incorectă — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci

poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci

poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PORUNCĂ s. v. chemare, învățătură, normă, ordin, precept, principiu, regulă.

PORUNCĂ s. 1. v. dispoziție. 2. v. ordin.

poruncă s. v. CHEMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. NORMĂ. ORDIN. PRECEPT. PRINCIPIU. REGULĂ.

PORUNCĂ s. 1. dispoziție, hotărîre, ordin, (pop.) porunceală, așezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis, a primit o ~.) 2. comandă, ordin. (Ascultă ~ la mine!)

CELE ZECE PORUNCI s. (BIS.) decalogul (art.).

CELE ZECE PORUNCI s. (BIS.) decalogul (art.).

Intrare: poruncă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poruncă
  • porunca
plural
  • porunci
  • poruncile
genitiv-dativ singular
  • porunci
  • poruncii
plural
  • porunci
  • poruncilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poroncă
  • poronca
plural
  • poronci
  • poroncile
genitiv-dativ singular
  • poronci
  • poroncii
plural
  • poronci
  • poroncilor
vocativ singular
plural
porăncă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
porâncă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
porencă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poruncă, poruncisubstantiv feminin

  • 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Alexăndrel socotea să împace și să ducă alături, la timpul său, poruncile domnești cu treburile lui de dragoste. SADOVEANU, F. J. 132. DLRLC
    • format_quote N-am a mă plînge de nimic, Nu mi-ați călcat porunca niciodată. ISPIRESCU, L. 12. DLRLC
    • format_quote Străjeriul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 80. DLRLC
    • format_quote Tudor dăduse nu demult porunci strașnice și... pedepsea cu mînie jafurile. CAMIL PETRESCU, O. I 7. DLRLC
    • format_quote Ceilalți doi se scuzară că ei au avut poruncă de la boier să păzească hambarele de la curte. REBREANU, R. I 99. DLRLC
    • format_quote L-am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoții de cai. CARAGIALE, O. I 127. DLRLC
    • 1.1. (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Poruncă, prea-nalte-mpărate! TEODORESCU, P. P. 102. DLRLC
    • 1.2. regional Ordin de chemare în armată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Of, săraca cătana, Cîndu-i vine porunca. JARNÍK-BÎRSEANU, 313. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială rar De poruncă = prin constrângere, în silă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ea tot umbla din loc în loc Și-a greu, ca de poruncă. COȘBUC, P. I 255. DLRLC
    • chat_bubble învechit A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu-i puțin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni. La TDRG. DLRLC
  • 2. învechit Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Primarul Pravilă... a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. REBREANU, R. I 233. DLRLC
  • 3. învechit popular Lege morală. DEX '09 DEX '98
  • chat_bubble în religia creștină (în) sintagmă Cele zece porunci = decalogul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: decalog
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.