15 definiții pentru discordie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde.

DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde.

discórdie sf [At: HELIADE, O. II, 54 / V: (înv) ~dă, ~rd (pl: ~uri) sn, des~, descord sn / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat discordia, it discordia cf fr discorde] 1 Neînțelegere între oameni, colectivități, popoare etc. Si: dezacord, disensiune. 2 Ceartă. 3 Vrajbă. 4 (Îs) Mărul ~i (sau măr de ~) Cauza neînțelegerii sau al dușmăniei dintre mai multe persoane, țări etc.

DISCÓRDIE, discordii, s. f. (În opoziție cu concordie, armonie) Neînțelegere, dezbinare, nepotrivire, disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, sfadă, vrajbă, gîlceavă. Pricinuise discordie între bărbatul care voia să plece... și femeia care voia să rămînă. C. PETRESCU, Î. II 155. Luați aminte la cele ce-am decis: Deja pînă acuma discordii intestine De trei ori se iviră. MACEDONSKI, O. II 88. ◊ Mărul discordiei = obiect pentru care se ceartă mai multe persoane; subiect de ceartă.

DISCÓRDIE s.f. Dezbinare, neînțelegere, dezacord; (p. ext.) vrajbă, ceartă. ◊ Mărul discordiei = subiect de ceartă. [Pron. -di-e, gen. -iei. / < lat., it. discordia, cf. fr. discorde].

DISCÓRDIE s. f. dezbinare, neînțelegere, dezacord; (p. ext.) vrajbă, ceartă. (< lat., it. discordia)

DISCÓRDIE ~i f. Neînțelegere violentă între persoane; dezbinare. [Art. discordia; G.-D. discordiei; Sil. -di-e] /<lat., it. discordia

discordie f. ceartă, neînțelegere între persoane.

Discordie f. Mit. 1. zeiță rău făcătoare, aruncă la nunta lui Peleu mărul de aur, pe care Paris îl adjudecă Venerii, ceea ce irită grozav pe Junona; 2. fig. mărul Discordiei, pricină de ceartă.

* discórdie f. (lat. discordia. V. concordie). Disensiune, neunire: A trăi în discordie. Mit. O zeiță care întreținea discordia și care, la nunta luĭ Peleŭ, a aruncat un măr de aur pe care Páride l-a adjudecat Veneriĭ, ceĭa ce a supărat-o teribil pe Junona și pe Minerva. Măru discordiiĭ, obĭect de ceartă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

discordie (-di-e) s. f., art. discordia (-di-a), g.-d. art. discordiei; pl. discordii, art. discordiile (-di-i-)

discórdie s. f. (sil. -di-e), art. discórdia (sil. -di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (sil. -di-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISCÓRDIE s. 1. v. neînțelegere. 2. v. dușmănie.

DISCORDIE s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 2. animozitate, dușmănie învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta între voi?)

Discordie ≠ armonie, concordie

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

discórdie (discórdii), s. f. – Neînțelegere; ceartă; vrajbă. Lat. discordia (sec. XIX). – Der. discorda, vb., din fr. discorder; discordant, adj., din fr.; discordanță, s. f., din fr. discordance. Cf. dezacorda, vb.; dezacord, s. n., din fr.

Intrare: discordie
discordie substantiv feminin
  • silabație: -di-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discordie
  • discordia
plural
  • discordii
  • discordiile
genitiv-dativ singular
  • discordii
  • discordiei
plural
  • discordii
  • discordiilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

discordie, discordiisubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.