divergență sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) ~gin~, ~vir~ / Pl: ~țe / E: fr divergence, lat divergentia] 1-3 Proprietate a unor linii geometrice, a unor raze și fascicule luminoase, a unor sisteme optice etc. de a fi divergente (1-3). 4 (Mat) Proprietate a unor șiruri de numere de a nu avea o sumă determinată a termenilor săi. 5 (Mat) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. 6 Dezacord de opinii, de concepții de atitudine. 7 (Pex) Neînțelegere. 8 (D. o parte a unui complet de judecată; îe) A face (sau a fi în) ~ A-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 9 (Big; îs) ~a caracterelor Proces de formare a speciilor noi de plante sau animale pornind de la o anumită formă.

DIVERGENȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire de păreri, de concepții, de atitudini; nepotrivire, neînțelegere. Divergențe pot exista și între membrii uneia și aceleiași grupări politice, cu atît mai mult între state destul de deosebite ca structură; esențial este însă spiritul de colaborare și voința de a rezolva toate problemele prin buna înțelegere. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 8. ◊ Expr. (Despre o parte a unui complet de judecători) A face (sau a fi în) divergență = a avea păreri deosebite asupra unei pricini judecate. 2. (Mat.) Proprietatea unor drepte de a pleca dintr-un punct în direcții diferite. ♦ Proprietatea unei serii de a nu avea o sumă determinată a termenilor ei.

DIVERGENȚĂ s.f. 1. Deosebire, opoziție de păreri, de concepții etc.; (p. ext.) neînțelegere. 2. Stare a două raze, a două drepte care se îndepărtează mereu una de alta. ♦ (Mat.) Proprietate a unei serii de a nu avea o sumă determinată a termenilor săi. [Cf. fr. divergence, it. divergenza].

DIVERGENȚĂ s. f. 1. deosebire, opoziție de păreri, de concepții etc.; (p. ext.) neînțelegere, conflict. 2. proprietate a unui fascicul de radiații pornind din același punct de a-și mări secțiunea. ◊ însușire a unui sistem optic (lentilă, oglindă) de a transforma fasciculele paralele sau convergente în fascicule divergente. 3. (biol.) deosebire între indivizi, specii etc. în procesul de adaptare la condiții variate de mediu, în lupta pentru viață. 4. (mat.) proprietate a unei serii de a fi divergentă. (< fr. divergence, lat. divergentia)

DIVERGENȚĂ ~e f. 1) Caracter divergent. 2) Nepotrivire de păreri, concepții; contrazicere. /<fr. divergence, lat. divergentia

divergență f. 1. starea a două linii divergente; 2. fig. opozițiune de sentimente sau de opiniuni.

* divergénță f., pl. e (d. divergent; fr. -gence). Situațiunea a doŭă liniĭ care, plecînd dintr’un punct comun, se depărtează și una de alta. Fig. Diferență: divergență de (saŭ în) opiniune.

divergință sf vz divergență

divirgență sf vz divergență

divergență s. f., g.-d. art. divergenței; pl. divergențe

divergență s. f., g.-d. art. divergenței; pl. divergențe

divergență s. f., g.-d. art. divergenței; pl. divergențe

DIVERGENȚĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. neînțelegere, (livr. fig.) fricțiune. (Mai există unele ~ între părți.)

DIVERGENȚĂ s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 2. neînțelegere, (livr. fig.) fricțiune. (Mai există unele ~ între părți.)

Divergență ≠ acord, convergență