14 definiții pentru litigiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

litigiu sn [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr litige, lat litigium] Conflict între persoane, instituții, state, care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc.

LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

LITÍGIU, litigii, s. n. (Jur.) Conflict putînd forma obiectul unui proces, ivit între persoane, instituții sau state. V. controversă.Pl. și: (învechit) litigiuri (GHICA, S. 589).

LITÍGIU s.n. Conflict, ciocnire de interese care poate constitui obiectul unui proces. [Pron. -giu, pl. -ii, -uri. / cf. fr. litige, lat. litigium].

LITÍGIU s. n. conflict, diferend care poate constitui obiectul unui proces, al unui arbitraj etc. (< fr. litige, lat. litigium)

LITÍGIU ~i n. jur. Conflict care poate fi supus pentru rezolvare unui organ de jurisdicție. [Sil. -giu] /<fr. litige, lat. litigium

litigiu n. contestare judiciară.

*litígiŭ n. (lat. litigium, d. lis, litis, proces, și ágere, a duce). Proces, judecată, contestare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litígiu s. n. [-giu pron. -giu], art. litígiul; pl. litígii, art. litígiile (sil. -gi-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LITÍGIU s. 1. v. controversă. 2. v. neînțelegere.

LITIGIU s. 1. controversă. (~ a fost rezolvat de un arbitru.) 2. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ născut între două persoane.)

Intrare: litigiu
litigiu1 (pl. -i) substantiv neutru
  • pronunție: litigĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • litigiu
  • litigiul
  • litigiu‑
plural
  • litigii
  • litigiile
genitiv-dativ singular
  • litigiu
  • litigiului
plural
  • litigii
  • litigiilor
vocativ singular
plural
litigiu2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N50)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • litigiu
  • litigiul
  • litigiu‑
plural
  • litigiuri
  • litigiurile
genitiv-dativ singular
  • litigiu
  • litigiului
plural
  • litigiuri
  • litigiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)